06-09-2010, 01:25 AM
Lucrarea 3
~Ea, Dragostea~
Hai să îţi spun o poveste. Da, ţie! Doar nu a-i vrea să mă adresez neantului. Aş putea-o face, dar el nu mi-ar răspunde, iar scopul s-ar pierde în noianul singurătăţii care mă înconjoară.
Povestea mea e simplă: e doar un alt început. Nu te mira de cuvintele mele tinere, căci tot ce te înconjoară e un început. Fiecare fiinţă de pe acest pământ face ca totul să aibă un început. Dar asta e o altă istorisire cu un tâlc misterios. Haide totuşi să ţi-o spun pe a mea, căci timpul e scurt. Nu al meu, căci eu mai am mult de trăit, ci al tău.
Am să îţi povestesc o întâmplare de acum mulţi ani! Poate că o ştii, poate că o intuieşti, doar viaţa asta e ca un carusel: plină de hopuri şi întoarceri misterioase, ciudate, neprevăzute; dar tot timpul ne întoarcem de acolo de unde am plecat, iar dacă e să întrebăm pe alţii de ceea ce simt cât timp se află în acest carusel, poveştile vor fi aceleaşi. Amintirea mea nu e foarte diferită de realitatea care te înconjoară, nu, nu! E doar plină de sentimente.
Am fost şi eu tânăr odată, plin de vitejie, înflăcărat, mândru, poate doar puţin prea înfumurat. Le aveam pe toate încă de la început, dar, la un moment dat, din neatenţie, sau poate doar pentru că mi-am pierdut drumul, le-am pierdut pe toate. Acela a fost adevăratul meu început, căci, deşi nu mai aveam nimic, aveam totuşi totul. Ca să te fac să pricepi, dragul meu, am să îţi dezvălui secretul: m-am îndrăgostit nebuneşte de o nălucă. Numai că, nălucile mele nu sunt cele la care te gândeşti tu. Ea nu era numai o fantasmă a nopţii, sau a imaginaţiei mele; nu era numai o închipuire; nu e nici un epitet sau metaforă; eu nu personific nimic! Năluca mea avea ochii albaştrii ca cerul, iar când era în culmea plăcerii, stele mici i se aprindeau în priviri; numai că am avut plăcerea să o văd şi furioasă şi atunci nori grei se adunau după acele gene lungi şi negre. Dragostea mea avea părul negru ca pana corbului şi mai fin ca mătasea, iar pielea ei era ca laptele îndulcit cu miere. Ştiu că nu ţi-o poţi imagina, dar asta era năluca mea. Avea sâni frumoşi şi coapse zvelte, era mai frumoasă decât toate femeile la un loc, şi parcă totuşi nu era femeie. Ai să crezi că am înnebunit şi nu ai avea mai puţină dreptate făcând asta, dar ea e cea care mi-a luat minţile. Ea m-a adus la pierzanie cu chipul ei angelic şi cu glasul ei ca susurul unei ape line.
Ai să spui: „Dar nu există o astfel de femeie!†şi poate că tu ai avea dreptate, dar acolo unde au început la mine romaţele şi idilele măreţe cu această femeie ca niciuna, poate că la tine se termina totul. Sau poate că nici nu ai făcut primii paşi când eu mă lăsam fermecat de ea. O! ce dulce era dragostea mea. Totuşi, povestea mea nu se rezumă numai la această dragoste trecătoare, căci crede-mă pe cuvânt că nimic nu e mai trecător şi înşelător ca dragostea. Nimic de pe acest pământ sau chiar în stelele cele mai îndepărtate nu te face să îţi doreşti ca începutul pe care l-ai iubit atât să nu fi existat. Amintirile mele sunt parfumate intens cu mireasma ei ucigătoare şi totuşi nu regret că am cunoscut-o. M-a părăsit când credeam că nimic nu mă va mai putea ajunge. Şi nu a făcut-o numai de dragul altuia sau pentru că eu aş fi greşit cu ceva. Nu! Ea era mai pură decât cristalul şi nimic nu o putea face să păşească strâmb în faţa cuiva. Ea m-a părăsit pentru că nu putea sta cu mine. Şi eu, ca şi tine, ca şi restul persoanelor pe care le-ai cunoscut sau pe care le vei cunoaşte, sunt efemer. Drumul meu e cam pe sfârşite, dar asta nu mă opreşte din a-ţi spune că nu e rău să i te oferi cuiva, că nu strică să simţi pasiuni mistuitoare pentru o singură fiinţă. Ţi-aş da ca exemple mulţi oameni de-a lungul timpului care au căzut în plasa domniţei mele, dar nu mă lasă inima.
Ai vrea să mă întrebi: „Dar cine e ea de tot vorbeşti? Nu poate să fie reală!†şi totuşi e. Păi cum să nu fie dacă ne vizitează pe toţi? Poate că la tine are alt chip, vorbeşte altfel, simte altfel, dar ea e tot una. Ea e începutul şi niciodată sfârşitul. Ţi-am zis că nu putea sta cu mine; ea nu poate rămâne sub aceeaşi înfăţişare prea mult timp. Ea e Dragostea, cea mai îmbătătoare mireasmă, cea mai frumoasă floare, ea e totul şi totuşi nimic. Crezi că vorbesc prostii, că mă contrazic. Vorbeam de carusel aşai? Dar hai să îţi pun o întrebare: ce crezi tu că e dragostea din tot acest angrenaj care ne zgâlţână interminent? Unii ar zice motorul, eu aş afirma că şinele, dar la tine ar putea fi orice. Ce e dragostea în fond? Nimeni nu ştie. Şi care ar fi totuşi povestea? Păi..povestea ar fi începutul.
~Ea, Dragostea~
Hai să îţi spun o poveste. Da, ţie! Doar nu a-i vrea să mă adresez neantului. Aş putea-o face, dar el nu mi-ar răspunde, iar scopul s-ar pierde în noianul singurătăţii care mă înconjoară.
Povestea mea e simplă: e doar un alt început. Nu te mira de cuvintele mele tinere, căci tot ce te înconjoară e un început. Fiecare fiinţă de pe acest pământ face ca totul să aibă un început. Dar asta e o altă istorisire cu un tâlc misterios. Haide totuşi să ţi-o spun pe a mea, căci timpul e scurt. Nu al meu, căci eu mai am mult de trăit, ci al tău.
Am să îţi povestesc o întâmplare de acum mulţi ani! Poate că o ştii, poate că o intuieşti, doar viaţa asta e ca un carusel: plină de hopuri şi întoarceri misterioase, ciudate, neprevăzute; dar tot timpul ne întoarcem de acolo de unde am plecat, iar dacă e să întrebăm pe alţii de ceea ce simt cât timp se află în acest carusel, poveştile vor fi aceleaşi. Amintirea mea nu e foarte diferită de realitatea care te înconjoară, nu, nu! E doar plină de sentimente.
Am fost şi eu tânăr odată, plin de vitejie, înflăcărat, mândru, poate doar puţin prea înfumurat. Le aveam pe toate încă de la început, dar, la un moment dat, din neatenţie, sau poate doar pentru că mi-am pierdut drumul, le-am pierdut pe toate. Acela a fost adevăratul meu început, căci, deşi nu mai aveam nimic, aveam totuşi totul. Ca să te fac să pricepi, dragul meu, am să îţi dezvălui secretul: m-am îndrăgostit nebuneşte de o nălucă. Numai că, nălucile mele nu sunt cele la care te gândeşti tu. Ea nu era numai o fantasmă a nopţii, sau a imaginaţiei mele; nu era numai o închipuire; nu e nici un epitet sau metaforă; eu nu personific nimic! Năluca mea avea ochii albaştrii ca cerul, iar când era în culmea plăcerii, stele mici i se aprindeau în priviri; numai că am avut plăcerea să o văd şi furioasă şi atunci nori grei se adunau după acele gene lungi şi negre. Dragostea mea avea părul negru ca pana corbului şi mai fin ca mătasea, iar pielea ei era ca laptele îndulcit cu miere. Ştiu că nu ţi-o poţi imagina, dar asta era năluca mea. Avea sâni frumoşi şi coapse zvelte, era mai frumoasă decât toate femeile la un loc, şi parcă totuşi nu era femeie. Ai să crezi că am înnebunit şi nu ai avea mai puţină dreptate făcând asta, dar ea e cea care mi-a luat minţile. Ea m-a adus la pierzanie cu chipul ei angelic şi cu glasul ei ca susurul unei ape line.
Ai să spui: „Dar nu există o astfel de femeie!†şi poate că tu ai avea dreptate, dar acolo unde au început la mine romaţele şi idilele măreţe cu această femeie ca niciuna, poate că la tine se termina totul. Sau poate că nici nu ai făcut primii paşi când eu mă lăsam fermecat de ea. O! ce dulce era dragostea mea. Totuşi, povestea mea nu se rezumă numai la această dragoste trecătoare, căci crede-mă pe cuvânt că nimic nu e mai trecător şi înşelător ca dragostea. Nimic de pe acest pământ sau chiar în stelele cele mai îndepărtate nu te face să îţi doreşti ca începutul pe care l-ai iubit atât să nu fi existat. Amintirile mele sunt parfumate intens cu mireasma ei ucigătoare şi totuşi nu regret că am cunoscut-o. M-a părăsit când credeam că nimic nu mă va mai putea ajunge. Şi nu a făcut-o numai de dragul altuia sau pentru că eu aş fi greşit cu ceva. Nu! Ea era mai pură decât cristalul şi nimic nu o putea face să păşească strâmb în faţa cuiva. Ea m-a părăsit pentru că nu putea sta cu mine. Şi eu, ca şi tine, ca şi restul persoanelor pe care le-ai cunoscut sau pe care le vei cunoaşte, sunt efemer. Drumul meu e cam pe sfârşite, dar asta nu mă opreşte din a-ţi spune că nu e rău să i te oferi cuiva, că nu strică să simţi pasiuni mistuitoare pentru o singură fiinţă. Ţi-aş da ca exemple mulţi oameni de-a lungul timpului care au căzut în plasa domniţei mele, dar nu mă lasă inima.
Ai vrea să mă întrebi: „Dar cine e ea de tot vorbeşti? Nu poate să fie reală!†şi totuşi e. Păi cum să nu fie dacă ne vizitează pe toţi? Poate că la tine are alt chip, vorbeşte altfel, simte altfel, dar ea e tot una. Ea e începutul şi niciodată sfârşitul. Ţi-am zis că nu putea sta cu mine; ea nu poate rămâne sub aceeaşi înfăţişare prea mult timp. Ea e Dragostea, cea mai îmbătătoare mireasmă, cea mai frumoasă floare, ea e totul şi totuşi nimic. Crezi că vorbesc prostii, că mă contrazic. Vorbeam de carusel aşai? Dar hai să îţi pun o întrebare: ce crezi tu că e dragostea din tot acest angrenaj care ne zgâlţână interminent? Unii ar zice motorul, eu aş afirma că şinele, dar la tine ar putea fi orice. Ce e dragostea în fond? Nimeni nu ştie. Şi care ar fi totuşi povestea? Păi..povestea ar fi începutul.