Pierduta prin vise

[Miss Serenity]

Va multumesc frumos pentru comentarii si sper ca in continuare sa nu dezamagesc pe nimeni...intradevar nu este o poveste sasuXsaku ... imi pare rau pentru fanii acestui cuplu, dar sper ca povestea mea sa va trezeasca interesul si sa continuati sa cititi.

Vampire~Queen - multumesc pentru sesizarea facuta...am corectat gresala si sper ca pe viitor sa evit alte aparitii. Se pare ca amandoua ne-am gandit la acelasi lucru...Ino este personajul meu favorit din anime ca si fata si m-am gandit sa o folosesc ca si personaj principal pentru povestea mea.

Iar acum continuarea...si sper sa va placa cel putin la fel de mult ca si primul capitol:




Capitolul II


Pasi usor inafara cortului, incercand sa faca, cat mai putin zgomot...la urma urmei desi soarele incepea sa strapunga noaptea grea, multi dormeau sau probabil ca nu doreau sa fie deranjati de nimeni.
Era ca si cum s-ar fi furisat printre proprii sai camarazi, caci nu dorea ca prezenta ei sa fie in vreun fel receptata.
„Am ajuns sa ma feresc de prietenii mei”...dar oare ce mi se pare atat de ciudat? Oare chiar e cineva aici care ma cunoaste? Au fost toti alaturi de mine, la bine si la rau...dar daca intreb pe cineva cine sunt oare ar putea spune cineva si altceva inafara de...Ino? Ino e Ino...intotdeauna ambitioasa, sfidatoare, obsedata de lupta ei continua cu Sakura, si bineinteles cea mai frumoasa fata din sat.
„Mai putin ultima parte...nu toti au admis...dar eu stiu adevarul”.
Zambetul acela sarcastic ii lumina usor fata si ii dadu noi forte. Acum era mai sigura ca oricand pe decizia ei...stia ca e bine ce face si nimic nu putea sa se puna in calea ei.
Propriile ganduri o tinura ocupata suficient cat sa nu isi dea seama ca pasii o purtasera deja in apropierea cortului cautat.
Mai privi odata in urma ca sa se asigure ca nimeni nu o vede, dupa care intra usor, facand zgomot suficient cat proprietarul sa isi dea seama ca cineva doreste sa ii vorbeasca.
-Ino...
Glasul somnoros trada mai mult neplacere decat surpriza, caci era inca mult prea de dimineata pentru o vizita formala, sau pentru orice altceva, dar i se paru ca Ino nu dorea sa observe acest lucru.
-Vreau sa ma urmati...
Cuvintele ei fura rostite atat de accentuat, incat nu lasa loc pentru nici o obiectie...si de parca ar fi fost numai cuvintele...pe chipul ei se putea citi determinarea si ambitia ce o facu pe cealalta femeie sa o urmeze fara nici o obiectie.
Pasi usor inafara cortului, incercand sa para suparata pe Ino pentru indrazneala de mai devreme cat si pentru tonul abordat, dar in sinea ei simtea ca trebuie sa taca si sa o urmeze oriunde va dori...
„Oriunde” nu e chiar cuvantul potrivit...daca nu se va opri o voi opri eu si sa vezi atunci capacitate de a te impune.
Dar nu apuca sa isi termine ideea caci Ino se opri pe o piatra, la o distanta suficient de mare cat sa nu poata fi vazute de nimeni, dar nici sa ii provoace neplaceri celeilalte...la urma urmei o cunostea prea bine si stia ca daca avea sa mai lungeasca mult acest mister ce implica si aceasta calatorie matinala, va avea numai de pierdut.
-Am ajuns.
Ino o privi atent si astepta ca aceasta sa spuna ceva...orice...dar parea ca replica nu avea de gand sa apara.
-M-am gandit o vreme la situatia mea actuala...nu ca as avea de ce sa ma plang...sunt frumoasa, sociabila, un ninja puternic si un medic pe masura plus ca de-a lungul misiunilor am tot aratat cat de capabila pot fi atat ca lider cat si...
Ino vorbea tare si repede tinandu-si privirea mandra in sus in timp ce isi tinea discursul cu care ii obisnuise pe toti satenii, si incantarea care o cuprindea de fiecare data cand isi aducea omagii in fata celorlalti paru sa o cuprinda acum mai mult ca niciodata, dar avantul ei fu taiat scurt de vocea aspra a ascultatoarei sale.
-Cunosc tot acest discurs al tau...despre perfectiune, pe derost Ino...
In vocea acesteia se putea citi foarte usor faptul ca nu accepta nici o abatere la ceea ce spusese...prin urmare orice cuvant spus in plus putea aduce aceasta discutie intr-o turnura foarte proasta...nu atat pentru ea cat pentru Ino...si se parea ca aceasta pricepuse mesajul din prima, caci raspunsul ei veni atat de repede, incat Tsunade nici nu apuca sa isi termine fraza.
-Vreau o misiune!
Privirea fetei cazu fulgeratoare pe fata lui Tsunade, iar acum cele doua se priveau ca si cand ar fi incercat sa isi demonstreze fiecare puterea de impunere in fata celeilalte.
-Si pentru asta mai trezit tu atat de devreme...
Tsunade incerca sa para plictisita, dar in adancul sufletului ei simtise deja acea gheara rece care ii cuprindea fiecare coltisor al sufletului, trimitand ecouri puternice in mintea acesteia...ecouri ce nu prevesteau nimic bun.
Ino nu vorbi...in schimb isi potrivi privirea in asa masura incat determinarea ei sa nu poata fi combatuta cu nici un argument, cu nici o privire, de nici o persoana, oricare ar fi fost rangul acesteia...iar Tsunade stia perfect ca avusese dreptate...acea „misiune” nu prevedea nimic bun.
-Despre ce e vorba...
Vocea ei parea acum mai mult resemnata decat autoritara, iar privirea ei cazu blanda pe fata fetei, incercand sa se apropie intr-un fel de sufletul acesteia, sa il patrunda...sa vada ce are de gand...si sa o opreasca in cazul in care va proceda gresit...si sigur avea sa procedeze gresit, caci orgoliul si ambitia prosteasca de care daduse intotdeauna dovada din prima zi din care o cunoscuse parea sa o stapaneasca acum mai mult ca niciodata.
-Nu ma simt bine...vreau sa plec o vreme...si vreau sa fie o „misiune”.
Privirea ei o facu pe Tsunade sa nu mai incerce nici o impotrivire, asa ca spuse resemnata privind inapoi spre asezamantul de corturi:
-Acesta este satul tau...cand vei dori sa vi acasa...sti unde ne gasesti.
Nu privi inapoi...caci stia ca nu avea rost...continua sa priveasca asezamantul de corturi peste care lumina soarelui se ridica acum triumfatoare...nici urma de noapte...nici urma de liniste...acum toti pareau sa misune prin jur...nici urma de suferinta...nici urma de Ino...