Legaturi

[Miss Serenity]

Little Star multumesc frumos pentru sfaturi...o sa incerc sa am mai multa grija la exprimare si la greselile de tastare...si de asemenea voi renunta la italic. Da...povestea mea baga putin in ceata...in anumite locuri...defapt chiar asa am si dorit sa fie...daca o sa citesti mai departe iti vei da seama singura dece.
Ma bucur ca iti place povestea mea...iar aici este si continuarea:






-Ma scuzati, dar sunteti ruda sau vreo cunostinta de-a fetei decedate?
Intrebarea comisarului o lua prin surpindere pe Minako, inca prinsa in propriile ganduri. Aceasta ii arunca o privire scurta, analizandu-l totodata din cap pana in picioare. Era un tip inalt, bine facut, ce parea sa se impuna prin simpla prezenta. De asemenea, ochii negri incadrati de genele lungi, putin arcuite, pareau sa o analizeze la randul lor pe Minako. Observand ca aceasta nu schiteaza nici un gest, comisarul tusi usor infundat pentru a-si regla vocea si relua:
-Ma scuzati doamna, sunt comisarul Hojo Iwari, si sunt responsabil cu rezolvarea cazului Midori Retana. Daca sunteti aici cu privire la acest caz, atunci eu sunt cel cu care trebuie sa discutati, dar daca aveti alta problema va vom pune la dispozitie un agent pentru a va redacta plangerea. Deci?
Comisarul ridica usor din spranceana stufoasa in momentul in care adresa intrebarea finala, dupa care isi drese inca o data vocea.
- Ma numesc Minako Hatori, sunt sora domnisoarei Ayumi Hatori, care din cate vad discuta deja cu unul din colegii dumneavoastra. Domnisoara Midori Retana este sora noastra vitrega.
Glasul lui Minako suna atat de sters si inexpresibil incat nu lasa loc pentru nici o familiaritate, iar privirea ei rece confirma orice banuiala. Comisarul isi rasuci usor mustata dupa care isi intoarse privirea catre Daiko.
-Dansul cine este?
-Ma nu...
Dar nu apuca sa-si termine propozitia caci Minako interveni peste el.
-Dansul este logodnicul surorii mele si este aici pentru a o sustine. O cunoaste pe domnisoara Retana, dar nu a mai vazut-o de mai bine de doi ani si nici nu a mai luat legatura cu ea. Orice intrebare adresata lui ar fi doar o pierdere de vreme.
Minako continua sa dea raspunsuri seci si dure, aruncandu-i comisarului Iwari priviri de gheata.
-Mina...las-o mai moale...relaxeaza-te...
Daiko o privea bland pe Minako, iar in ochii sai albastrii se citea ingrijorarea. Isi trecu usor degetele prin par, dupa care isi puse o mana pe umarul lui Minako.
-Imi fac griji pentru tine...
-De ce? Fac ceea ce face toata lumea. Sunt practica...
Dar nu apuca sa isi termine bine propozitia caci din ochii sai mari si verzi incepura sa curga siroaie de lacrimi, lasandu-i vocea imperceptibila.
Daiko o stranse usor in brate, facandu-i in acelasi timp semn comisarului sa ii lase singuri.
-Linistestete...nu esti singura. Trecem impreuna prin asta. Tu, eu si Ayame.
Ayame se ridica usor dupa scaun si veni langa ei.
-E totul in regula?
-E doar putin agitata...o sa fie bine.
Comisarul se apropie de asemena de ei si ii oferi lui Minako un pahar cu apa.
-Beti asta domnisoara, o sa va simtiti mai bine...
Desi incerca sa fie generos, glasul lui nu putea parasi acea nota de seriozitate ce pusese inca de la inceput o bariera aproape indestructibila intre el si Minako.
Totul era vag...inca plangea, lacrimile ii curgeau siroaie pe umarul lui Daiko, iar vocile celor din jur pareau imperceptibile, nereusind sa le distinga. Simtea cum se sufoca, era cald, mult prea cald, iar lumea vorbea prea mult. Stia ca intrase in panica, doar ca era diferit. Se panicase din cauza surorii ei, dar acum lucrurile se schimbasera. Isi deschise usor ochii si realiza ca inca statea cu capul adancit in bratele lui Daiko, lasandu-i lacrimile sa curga fara nici un sunet, avand parca propriu lor dans, propria lor muzica, ce putea fi simtita doar de ea. Atunci intelese totul...
Isi ridica usor capul si se departa de Daiko. Il privi usor, dupa care ii privi pe rand pe Ayame si pe comisarul Iwari.
-Imi cer scuze...
Vocea ei abia putea fi perceputa, dar nimeni nu a rugat-o sa repete.
Isi sterse usor lacrimile, respira profund si inchise ochii, dupa care se intoarse catre comisar.
-As dori s-o vad, daca se poate.
-Mina...
Glasul lui Daiko sparse linistea care se lasase in birou dar Minkao nu il lasa, sa continuie.
-Sunt bine, chiar nu trebuie sa iti faci griji. Vreau doar s-o vad.
Glasul ei parea mult mai relaxat acum.
-Nu prea are rost.
-Ayame, nu conteaza asta, vreau sa o vad si gata.
-Te avertizez de acum ca nu o sa fie o imagine tocmai placuta.
Minako nu mai raspunse ci porni usor spre usa.
Comisarul tusi inca o data si o urma.
-Mergem cu ea?
-Chiar vrei sa vezi asa ceva? Crede-ma am vazut multe la viata mea si nu e tocmai placut. Plus ca Midori iti era draga, mai bine ramai cu o imagine placuta despre ea.
-Ai dreptate.
Minako impreuna cu domnul Iwari pornira pe treptele ce faceau legatura cu spitalul din Tokyo. Era un spital micut, dar morga de aici era adesea utilizata in astfel de situatii.
Pasea usor incercand parca sa nu trezeasca pe cineva. In fata sa, comisarul parca isi tara intentionat picioarele, incercand sa contrasteze cu linistea din jurul sau.
Ajunsera repede, dupa care amandoi se oprira in fata usii metalice de un gri sters, pe care erau gravate cuvintele "Accesul interzis persoanelor neautorizate! Morga"
Minako nu fusese atenta la incaperile prin care trecuse, imaginea spitalului stergandu-se in acelasi timp in care fusese receptata de mintea ei. Dar acum era imposibil sa nu simta acel miros intepator de formol ce venea din spatele usii, un miros ce iti intorcea stomacul pe dos si parea ca se incapataneaza sa te tina afara, sa nu deranjezi mortii din somnul lor.
O asistenta s-a apropiat usor de ei verificand legitimatia comisarului, dupa care a privit-o ingrijorata pe Minako.
-Nu este nevoie sa intrati, imaginile de acolo sunt de groaza in comparatie cu acest miros.
Avea intentii bune, dar Minako stia ca nu avea sa fie linistita pana ce nu va vedea corpul neinsufletit al lui Midori, asa cum ramasese el din noaptea "crimei", neatins.
-Sunt bine...
Asistenta deschise usor usa, privind-o ingrijorata pe Minako, dupa care ii pofti innauntru.
Comisarul pasi usor in incapere, dar Minako ramase nemiscata in fata usii.
Imaginea era dezolanta. Zeci de corpuri erau asezate pe mese, unele acoperite, altele inca pline de sange, proaspat aduse pentru investigatii. Podeaua nu fusese inca curatata, iar urmele de sange puteau fi zarite destul de usor atat in jurul anumitor cadavre, cat si pe jos.
Mirosul era acum mult mai intepator, aproape imposibil de suportat. Dar era mai mult decat formol. Mirosul acesta era un miros al mortii, un miros ce nu iti afecta doar un simt, acesta te cuprindea fara sa iti dai seama, lasandu-ti membrele paralizate, mintea devenindu-ti pasiva, creierul intrand intr-o stare de neputinta. Respiratia iti devenea automat sacadata, gatul ti se usca, iar bataile propriei inimi parea singurul zgomot permis in acel loc. Nici o fereastra nu lasa sa intre lumina pura in acel "cimitir dezolant", iar albul varului precum si cel al gresiei avea ca singur scop sporirea imaginii de teroare prin reflectarea cheagurilor de sange ce se acumulau la tot pasul.
-Nu a venit ora pentru curatenie, deci va trebui sa treceti cu vederea anumite aspecte.
Minako inchise usor ochii, si incerca sa isi regleze respiratia, dupa care pasi in urma comisarului si a asistentei.
Imaginea aceea o ingrozea. Intregul corp ii tremura fara sa il poata controla in vreun fel, dar trebuia sa suporte totul...totul, altfel nu avea sa cunoasca niciodata adevarul.
-Credeam ca sunt tinuti intr-un fel de containere, separat, nu asa...toti...la gramada...
Vocea ii era sparta si abia isi gasea cuvintele.
-Avem si astfel de persoane mai in fata, dar ce vedeti aici sunt cazuri aduse recent pentru autopsie...
-Autopsie...
Vocea lui Minako deveni si mai nesigura si incerca sa priveasca inca o data unul din corpurile pe langa care trecea.
-Groaznic...saracul om...
-Acesta? este o femeie...sau a fost...
Minako inchise ochii speriata si incerca sa isi recapete siguranta de sine, dar era imposibil in acele conditii.
-Am ajuns.
Corpul neinsufletit al lui Midori era acoperit cu o panza alba, semn ca autopsia nu incepuse inca.
-Ma scuzati, dar autopsia nu a fost executata inca? Sau deja s-a terminat si am venit prea tarziu?
-Nu...nu a fost nevoie.
-Nu a fost nevoie? Ce vreti sa spuneti?
-Semnele erau clare. S-a sinucis.
-Poftim?
-Credeam ca ati verificat deja dosarul fetei. Ei bine permiteti-mi sa va aduc la cunostinta. In urma investigarilor de la fata locului, precum si aspectul corpului, s-a decis ca subsemnata aici de fata, intr-un atac de panica, a luat o supradoza de Efedrina. Probabil ca nu s-a asteptat ca efectele sa fie atat de intense si a inceput sa aibe halucinatii. Si-a facut nenumarate taieturi pe corp. Se intampla in mod normal in aceste cazuri, ca persoanele sa isi provoace rani severe in sporirea placerii, dar cand efectul drogului trece, incep sa simta adevaratele dureri. Asa s-a intamplat si cu ea. Halucinatiile au facut-o sa se raneasca, dar cand a inceput sa constientizeze ce se intampla, nu a putut suporta durerii si presiunii in care intrase, si astfel s-a aruncat de la etajul 8 al cladirii in care se afla. Probabil ca in timpul crizei a dat foc biroului cu o tigare, caci cladirea respectiva arsese aproape pana la temelii. Cred ca stiti despre ce e vorba. Am inteles ca era un bloc de rezerva al firmei de detectivi ce apartine familiei dumneavostra.
-Efedrina? Sinucidere? Nu...nu inteleg...
Minako era mai mult decat socata. Parea ca in fata sa se deruleaza un film de groaza ale carui scene se succedau mult prea repede pentru a le intelege.
-Efedrina este un derivat al ecstasy-ului, principalii sai compusi activi fiind cafeina si efedrina. Deasemenea, trebuie sa stiti ca modul de administrare se face oral, iar principalele sale efecte adverse sunt: cresterea ritmului cardiac; atacurile de apoplexie; insuficienta cardiaca; infarct; deces. Dar cum deriva din ecstasy, poate imprumuta in anumite cazuri, asa cum se pare ca a fost in cazul surorii dumneavoastra, efectele acestuia si anume: disfunctii psihice; panica; anxietate; depresie; paranoia; tensiune la nivel muscular; stari de voma; stari de ameteala; incetosarea privirii; transpiratie abundenta; cresterea ritmului cardiac; tremurat; halucinatii; stari de lesin; frisoane; insomnii; scaderea poftei de mancare...
Asistenta vorbea clar si punea accentul pe fiecare din efecte incercand sa se faca cat mai bine inteleasa, dar Minako ramanea ingrozita cu fiecare cuvat. Inainte ca asistenta sa termine cu explicatiile aceasta a intrerupt-o brutal.
-Nu se poate asa ceva. Midori nu ar face niciodata asa ceva...
Dar in momentul in care rosti cuvintele isi aduse aminte ca nu erau tocmai ale ei. Daiko ii spusese asta in apartament, incercand sa o convinga pe ea ca Midori nu s-ar sinucide niciodata. Iar acum cea care se lupta sa ii apere onoarea era chiar ea...si nu intelegea ce se schimbase. Poate ca durerea fusese prea mare si nu gandise limpede atunci... dar acum era clar. Midori...nu...ea niciodata nu s-ar sinucide. Si mai mult decat atat...sa se drogheze? Asta niciodata...era impotriva credintelor ei...ceva nu mergea bine...si totusi ea era moarta...moarta...
-Doriti sa o vedeti?
Glasul asistentei o readuse pe Minako cu picioarele pe pamant.
-Da...
Vocea ii era stinsa, dar pana la urma acesta era motivul pentru care se afla aici. Dorise sa o vada. Sa se convinga ca toti mint, ca nu s-a sinucis, o urma trebuia sa fie, undeva...dar unde?
Asistenta inlatura usor panza ce acoperea trupul neinsufletit al lui Midori. Imaginea era dezolanta. Intregul corp ii era brazdat de taieturi vulgare. Venele pareau ca incearca sa-i strapunga pielea alba ca varul si acoperita de vanatai urate, oriunde puteai vedea cu ochiul. Nimeni nu ii inchisese ochii astfel ca se puteau observa clar pupilele dilatate, din ochii ce pareau parca sa iasa din orbite, aratand groaza prin care probabil ca trecuse inainte sa moara.
Minako ii inchise usor ochii, dupa care se departa si porni usor spre usa. Asistenta acoperi cadavrul si o urma in liniste.
Comisarul care pana atunci nu scosese nici un sunet, se grabi sa o ajunga din urma, inainte ca aceasta sa paraseasca incaperea.
-Declaratiile surorii dumneavoastra au fost mai mult decat suficiente. Nu mai ramane nimic de facut. Maine puteti sa luati corpul si sa il incinerati...sau sa il ingropati, decizia va apartine.
Minako nu scoase nici un cuvant. Doar isi continua drumul catre sectia de politie. Cand ajunsera se adresa din nou comisarului.
-As dori sa vad dosarul daca se poate.
-Ne pare rau, informatiile sunt strict confidentiale.
-Inteleg...atunci permiteti-mi sa reformulez. Din acest moment preiau cazul domnisoarei Retana.
-Nu este nici un caz de preluat, imi pare rau...s-a sinucis...
-Ok...atunci dumneavoastra puteti inchide acest caz...iar eu o sa fac ceea ce cred ca este mai bine.