22-08-2010, 05:47 PM
Ma bucur foarte mult ca v-a placut capitolul precedent, chiar am muncit mult la el... Capitolul 13 il consider unul dintre cele mai nereusite capitole ale mele, pentru ca nu am reusit sa-l "organizez" cum as fi vrut si nu sunt foarte multumita de el, asa ca astept pareri cat mai multe...
Cap 13: Prima zi in spital...
Ochii mei se deschideau usor, privirea mea scufundandu-se in lumina orbitoare a unei noi zile. Clipesc ca sa ma dezmeticesc si sa depasesc granita dintre vis si realitate. Cand l-am vazut pe Sasuke langa mine, citind dintr-o carte, cu privirea calma si cu un zambet mic, am simtit ca insfarsit sunt bine venita pe acest taram numit realitate. Ma ridic in sezut, in timp ce brunetul inchidea cartea si o punea pe noptiera. Somnoroasa, il intreb cat este ceasul. El imi raspunse cu un sarut scurt pe buze. Acele buze moi ma purtau pe taramuri necunoscute, pline de euforie si bucurie, care acum erau niste sentimente cunoscute pentru mine, aproape familiare. Cand sarutul s-a incheiat, brunetul mi-a spus ca e aproape ora doua si ca asistentele trebuie sa soseasca. Dupa ce mi-a raspuns mi-a dat un program, eu aruncandu-mi ochii peste el. Se pare ca asistentele veneau de trei ori pe zi. Dimineata ne aduceau micul dejun si un pumn plin de pastille pentru brunet, la fel si la pranz, iar seara venea si doctorul pentru o consulatie si la sfarsit ii schimbau bandajele. Dupa numelele intortocheat al medicamentelor, nu cred ca aveau un gust prea bun, iar schimbatul bandajelor stiam ca este destul de dureroas, dar in acelasi timp, in adancul meu, stiam ca Sasuke este puternic si poate trece peste toate.
Dupa cateva minute asistentele au sosit cu doua tavi, Sasuke privind-o oarecum rautacios pe cea cu pastile. Asistentele s-au asigurat mai intai ca stim despre ce e vorba cu toate acele capsule colorate , apoi au plecat tacute, noi apucandu-ne de mancat. Eu am mancat cu pofta, terminand destul de repede. Dar apoi am observant ca Sasuke abea s-a atins de doua ori de mancare, acum privind spre geamurile immense ale incaperii. I-am luat farfuria si m-am asezat langa el, ca mai apoi sa-l rog frumos, cu privirea unui catelus, sa manance, eu oferindu-ma sa-l hranesc. Brunetul ma privi in semn aprobator, iar eu am indreptat tacamul spre buzele lui. Se purta ca un copil timid si cuminte, de care imi era foarte drag si voiam cu tot dinadinsul sa-l ingrijesc ca sa se faca bine. Cand a terminat, am pus farfuria pe noptiera, iar cand m-am intors din nou cu fata spre Sasuke, ma imbratisa tandru, eu ajungand cu chipul sprijinit de pieptul lui, ascultandu-i inima, el sarutandu-mi crestetul si mangaiandu-ma pe spate. Chiar daca atingerile lui ma faceau sa tremor usor, m-am retras incet si mi-am intins mana spre tava cu pastile, pe care am pus-o pe pat ca sa pot lua si un pahar cu apa. Dupa ce le-a inghitit, mai era o problema de timp pana cand va adormi si va vizita tara viselor pentru o ora sau doua, pentru ca una din pastile provoca stare de somnolenta. Asa ca ne-am intins in pat, intr-o imbratisare calda, eu incepand sa povestesc ceva ce mi-a trecut prin minte.
Nu a durat mult si ochii lui s-au inchis. I-am mai privit chipul linistit timp de cateva minute, apoi m-am ridicat si am parasit salonul ajungand intr-un hol mare in care predomina albul linistitor, gresia avand o stralucire vaga, asemanatoare cu prima zapada. Imi taram picioarele usor spre receptia spitalului. Ma apropiam usor, privind inainte spre usa mare de sticla a spitalului. In aceea clipa pe ea intrand cele doua prietene atat de dragi mie: Hinata si TenTen. Amandoua se uitau in jur dupa receptie, fiecare strangand puternic o geanta mare, probabil se intrebau daca sunt bine si daca totul s-a rezolvat, desi ele erau singurele care stiau ca scutirea este falsa si totul este o prefacatorie. Am fost foarte fericita cand le-am vazut si nu m-am putut abtine sa nu alerg spre le si sa le iau puternic in brate pe amandoua dintr-o singura stransoare prin care vroiam sa le multumesc ca mi-au fost alaturi si ca au incercat sa ma ajute cat eu si Sasuke am fost despartiti. Mi-au raspuns imbratisarii, Hinatei curgandu-i doua lacrimi sincere pe hainele pe care le purtam. Acestea erau tot cele cu care fusesem imbracata in timpul accidentului, asa ca fetele m-au intrebat daca vreau sa mergem pana la mine acasa sa mai iau cateva lucruri, dupa ce ne-am impartasit cateva cuvinte prin care se vedea cat de dor ne-a fost una de cealalta. Plus ca imi trebuiau cartile, caietele si cateva pixuri, pentru ca cele doua vroiau sa ne ajute sa nu ramanem in urma si in fiecare zi dupa scoala vroiau sa vina sa ne lase cateva caiete, avea sa fie putin cam complicat, dar ne vom descurca. Asa au facut si azi, dupa scoala venisera la spital. Tarziu am remarcat ca ele purtau uniforma liceului.
Eram gata de plecare, dar inainte i-am spus unei asistenete ca plec pana acasa sa iau cateva lucruri, in caz ca se trezeste Sasuke si eu inca nu m-am intors sa-i spuna unde sunt. A fost destul de greu sa ajung acasa pentru ca am mers pe cele mai inguste, prafuite si singuratice strazi, pentru ca daca mergeam pe strazile principale, riscam sa ma vada cineva, mai ales ca acum toata lumea pleca de la liceu. Chipul meu era prea luminos, zambeam, radeam si emanam numai energia unei fete implinite, asa ca oricine si-ar fi dat seama ca sunt mai bine ca oricand. Intr-un fel m-am simtit ca o criminal mincinoasa sau ca o celebritate faimoasa in toate colturile lumii care fuge de fanii disperati si de bliturile orbitoare ale paparazzi-lor. Totusi am ajuns intr-un final si am avut mare noroc ca nu imi pierdusem cheile in toata tevatura produsa in ultimul timp. Am facut rapid bagajul: cateva tricouri, pantaloni, unul-doua hanorace si alte cateva lucruri plus manual, caiete si cateva pixuri. Apoi am mai stat sa bem un suc si sa vorbim despre cate si mai cate lucruri s-au intamplat in ultima vreme timp de doua ore. Apoi ne-am indreptat catre spital. Ajunse in fata acestuia ne-am luat ramas bun, in stilul propiu, stand intr-o imbratisare lunga de cateva minute, ca sa ne aducem aminte de aceasta zi pentru totdeauna si sa nu simtim lipsa uneia dintre noi pana cand aveam sa ne revedem din nou.
Le-am privit pret de cateva clipe cum se indeparteaza, apoi am intrat in spital, mergand alert spre salonul brunetului. Cand am ajuns in fata acestuia, am intrat vartej, asemenea unei tornade. In fata mea, la cativa centimetri era Sasuke care se uita putin uimit la mine. Probabil vroia sa iasa sa ma caute… Am inchis usa si am intrat, lasand geanta sa cada pe podeaua acoperita de lumina difuza care intra prin perdele usor transparente de la cele doua geamuri. Cateva clipe privirile noastre s-au imbratisat, ca mai apoi mana lui sa alunece tandru pe chipul meu, ajungand la gatul meu, apoi intrand printre suvitele mele obligandu-ma sa-l sarut. Dar nu era nevoie, pentru ca deja tanjam dupa buzele lui, care se apropiara periculos de ale mele, la o viteza care ma facea sa innebunesc, pentru ca facea totul cu incetinitorul, facandu-ma sa ma apropii usor de sarutul pe care-l asteptam cu atata emotie de parca ar fi fost primul. Imi atinse usor buzele, acesta fiind inceputul unui sarut lung si tandru, in care brunetul se juca in voie in lacasul meu umed. La sfarsitul sarutului, dupa ce se retrase usor, isi cufunda chipul intre suvitele mele, alintandu-se ca o felina dornica de o mangaiere plina de afectiune. Am chicotit la gestul lui, privirile noastre ajungand sa se intersecteze. Pentru scurt timp ochii emanau sclipiri pline de euforie, dupa care l-am imbratisat strans. Ne-am lasat pe pat si am inceput sa vorbim si sa ne amuzam pe diferite teme, cel mai amuzant lucru fiind despre nebunaticul de Naruto. Peste putin timp au aparut asistentele pentru ultima vizita. Ne-au adus cina si au pus-o pe o noptiera pana cand doctorul il consulta pe Sasuke si ii schimbau bandajele. Nu am vrut sa ma apuc de masa fara brunet, asa ca stateam deoparte si priveam atent cum doctorul il consulta cu grija si cum asistentele i-au schimbat bandajele. Cel mai rau a fost sa vad cum au curatat unele rani din care s-au scurs si cateva firicele de sange. La vederea acelui lichid rosu pe trupul brunetului, am strans usor pumnul si am inchis timp de cateva secunde ochii. Cand au plecat, Sasuke nu isi mai putea misca foarte bine mana dreapta, din cauza unei rani mai adanci pe care tocmai o dezinfectasera, asa ca nu putea manca prea bine si din nou m-am oferit sa-l ajut. Am chicotit usor cand a acceptat si l-am sarutat usor dupa ce a terminat. Apoi am iesit in minunata gradina a spitalului pentru o plimbare. Era un loc modest, plin de tufisuri, ierburi si arbori ce imprastiau arome sofisticate si proaspete in jur, iar pentru ca era aproape seara, vantul batea usor imprastiind aromele in intreg cartierul. Lumina slaba de apus ne calauzea pe potecile inguste, frumos pavate si definete de cateva bancute. In timp ce ne plimbam, rasetele noastre se auzeau prin aceea padurice, facand-o mai speciala. Ne imbratisam si din cand in cand Sasuke imi fura cate un sarut. Nimeni nu ne putea vedea, doar glasurile noastre ne dadeau de gol. Dupa minunata plimbare, ne-am dus in salon, ne-am asezat in pat si peste putin timp am adormit in bratele brunetului, visand la ziua cand vom pleca din spital.
EDIT: Acum vad ca alineatele nu se vad deloc... :(
Cap 13: Prima zi in spital...
Ochii mei se deschideau usor, privirea mea scufundandu-se in lumina orbitoare a unei noi zile. Clipesc ca sa ma dezmeticesc si sa depasesc granita dintre vis si realitate. Cand l-am vazut pe Sasuke langa mine, citind dintr-o carte, cu privirea calma si cu un zambet mic, am simtit ca insfarsit sunt bine venita pe acest taram numit realitate. Ma ridic in sezut, in timp ce brunetul inchidea cartea si o punea pe noptiera. Somnoroasa, il intreb cat este ceasul. El imi raspunse cu un sarut scurt pe buze. Acele buze moi ma purtau pe taramuri necunoscute, pline de euforie si bucurie, care acum erau niste sentimente cunoscute pentru mine, aproape familiare. Cand sarutul s-a incheiat, brunetul mi-a spus ca e aproape ora doua si ca asistentele trebuie sa soseasca. Dupa ce mi-a raspuns mi-a dat un program, eu aruncandu-mi ochii peste el. Se pare ca asistentele veneau de trei ori pe zi. Dimineata ne aduceau micul dejun si un pumn plin de pastille pentru brunet, la fel si la pranz, iar seara venea si doctorul pentru o consulatie si la sfarsit ii schimbau bandajele. Dupa numelele intortocheat al medicamentelor, nu cred ca aveau un gust prea bun, iar schimbatul bandajelor stiam ca este destul de dureroas, dar in acelasi timp, in adancul meu, stiam ca Sasuke este puternic si poate trece peste toate.
Dupa cateva minute asistentele au sosit cu doua tavi, Sasuke privind-o oarecum rautacios pe cea cu pastile. Asistentele s-au asigurat mai intai ca stim despre ce e vorba cu toate acele capsule colorate , apoi au plecat tacute, noi apucandu-ne de mancat. Eu am mancat cu pofta, terminand destul de repede. Dar apoi am observant ca Sasuke abea s-a atins de doua ori de mancare, acum privind spre geamurile immense ale incaperii. I-am luat farfuria si m-am asezat langa el, ca mai apoi sa-l rog frumos, cu privirea unui catelus, sa manance, eu oferindu-ma sa-l hranesc. Brunetul ma privi in semn aprobator, iar eu am indreptat tacamul spre buzele lui. Se purta ca un copil timid si cuminte, de care imi era foarte drag si voiam cu tot dinadinsul sa-l ingrijesc ca sa se faca bine. Cand a terminat, am pus farfuria pe noptiera, iar cand m-am intors din nou cu fata spre Sasuke, ma imbratisa tandru, eu ajungand cu chipul sprijinit de pieptul lui, ascultandu-i inima, el sarutandu-mi crestetul si mangaiandu-ma pe spate. Chiar daca atingerile lui ma faceau sa tremor usor, m-am retras incet si mi-am intins mana spre tava cu pastile, pe care am pus-o pe pat ca sa pot lua si un pahar cu apa. Dupa ce le-a inghitit, mai era o problema de timp pana cand va adormi si va vizita tara viselor pentru o ora sau doua, pentru ca una din pastile provoca stare de somnolenta. Asa ca ne-am intins in pat, intr-o imbratisare calda, eu incepand sa povestesc ceva ce mi-a trecut prin minte.
Nu a durat mult si ochii lui s-au inchis. I-am mai privit chipul linistit timp de cateva minute, apoi m-am ridicat si am parasit salonul ajungand intr-un hol mare in care predomina albul linistitor, gresia avand o stralucire vaga, asemanatoare cu prima zapada. Imi taram picioarele usor spre receptia spitalului. Ma apropiam usor, privind inainte spre usa mare de sticla a spitalului. In aceea clipa pe ea intrand cele doua prietene atat de dragi mie: Hinata si TenTen. Amandoua se uitau in jur dupa receptie, fiecare strangand puternic o geanta mare, probabil se intrebau daca sunt bine si daca totul s-a rezolvat, desi ele erau singurele care stiau ca scutirea este falsa si totul este o prefacatorie. Am fost foarte fericita cand le-am vazut si nu m-am putut abtine sa nu alerg spre le si sa le iau puternic in brate pe amandoua dintr-o singura stransoare prin care vroiam sa le multumesc ca mi-au fost alaturi si ca au incercat sa ma ajute cat eu si Sasuke am fost despartiti. Mi-au raspuns imbratisarii, Hinatei curgandu-i doua lacrimi sincere pe hainele pe care le purtam. Acestea erau tot cele cu care fusesem imbracata in timpul accidentului, asa ca fetele m-au intrebat daca vreau sa mergem pana la mine acasa sa mai iau cateva lucruri, dupa ce ne-am impartasit cateva cuvinte prin care se vedea cat de dor ne-a fost una de cealalta. Plus ca imi trebuiau cartile, caietele si cateva pixuri, pentru ca cele doua vroiau sa ne ajute sa nu ramanem in urma si in fiecare zi dupa scoala vroiau sa vina sa ne lase cateva caiete, avea sa fie putin cam complicat, dar ne vom descurca. Asa au facut si azi, dupa scoala venisera la spital. Tarziu am remarcat ca ele purtau uniforma liceului.
Eram gata de plecare, dar inainte i-am spus unei asistenete ca plec pana acasa sa iau cateva lucruri, in caz ca se trezeste Sasuke si eu inca nu m-am intors sa-i spuna unde sunt. A fost destul de greu sa ajung acasa pentru ca am mers pe cele mai inguste, prafuite si singuratice strazi, pentru ca daca mergeam pe strazile principale, riscam sa ma vada cineva, mai ales ca acum toata lumea pleca de la liceu. Chipul meu era prea luminos, zambeam, radeam si emanam numai energia unei fete implinite, asa ca oricine si-ar fi dat seama ca sunt mai bine ca oricand. Intr-un fel m-am simtit ca o criminal mincinoasa sau ca o celebritate faimoasa in toate colturile lumii care fuge de fanii disperati si de bliturile orbitoare ale paparazzi-lor. Totusi am ajuns intr-un final si am avut mare noroc ca nu imi pierdusem cheile in toata tevatura produsa in ultimul timp. Am facut rapid bagajul: cateva tricouri, pantaloni, unul-doua hanorace si alte cateva lucruri plus manual, caiete si cateva pixuri. Apoi am mai stat sa bem un suc si sa vorbim despre cate si mai cate lucruri s-au intamplat in ultima vreme timp de doua ore. Apoi ne-am indreptat catre spital. Ajunse in fata acestuia ne-am luat ramas bun, in stilul propiu, stand intr-o imbratisare lunga de cateva minute, ca sa ne aducem aminte de aceasta zi pentru totdeauna si sa nu simtim lipsa uneia dintre noi pana cand aveam sa ne revedem din nou.
Le-am privit pret de cateva clipe cum se indeparteaza, apoi am intrat in spital, mergand alert spre salonul brunetului. Cand am ajuns in fata acestuia, am intrat vartej, asemenea unei tornade. In fata mea, la cativa centimetri era Sasuke care se uita putin uimit la mine. Probabil vroia sa iasa sa ma caute… Am inchis usa si am intrat, lasand geanta sa cada pe podeaua acoperita de lumina difuza care intra prin perdele usor transparente de la cele doua geamuri. Cateva clipe privirile noastre s-au imbratisat, ca mai apoi mana lui sa alunece tandru pe chipul meu, ajungand la gatul meu, apoi intrand printre suvitele mele obligandu-ma sa-l sarut. Dar nu era nevoie, pentru ca deja tanjam dupa buzele lui, care se apropiara periculos de ale mele, la o viteza care ma facea sa innebunesc, pentru ca facea totul cu incetinitorul, facandu-ma sa ma apropii usor de sarutul pe care-l asteptam cu atata emotie de parca ar fi fost primul. Imi atinse usor buzele, acesta fiind inceputul unui sarut lung si tandru, in care brunetul se juca in voie in lacasul meu umed. La sfarsitul sarutului, dupa ce se retrase usor, isi cufunda chipul intre suvitele mele, alintandu-se ca o felina dornica de o mangaiere plina de afectiune. Am chicotit la gestul lui, privirile noastre ajungand sa se intersecteze. Pentru scurt timp ochii emanau sclipiri pline de euforie, dupa care l-am imbratisat strans. Ne-am lasat pe pat si am inceput sa vorbim si sa ne amuzam pe diferite teme, cel mai amuzant lucru fiind despre nebunaticul de Naruto. Peste putin timp au aparut asistentele pentru ultima vizita. Ne-au adus cina si au pus-o pe o noptiera pana cand doctorul il consulta pe Sasuke si ii schimbau bandajele. Nu am vrut sa ma apuc de masa fara brunet, asa ca stateam deoparte si priveam atent cum doctorul il consulta cu grija si cum asistentele i-au schimbat bandajele. Cel mai rau a fost sa vad cum au curatat unele rani din care s-au scurs si cateva firicele de sange. La vederea acelui lichid rosu pe trupul brunetului, am strans usor pumnul si am inchis timp de cateva secunde ochii. Cand au plecat, Sasuke nu isi mai putea misca foarte bine mana dreapta, din cauza unei rani mai adanci pe care tocmai o dezinfectasera, asa ca nu putea manca prea bine si din nou m-am oferit sa-l ajut. Am chicotit usor cand a acceptat si l-am sarutat usor dupa ce a terminat. Apoi am iesit in minunata gradina a spitalului pentru o plimbare. Era un loc modest, plin de tufisuri, ierburi si arbori ce imprastiau arome sofisticate si proaspete in jur, iar pentru ca era aproape seara, vantul batea usor imprastiind aromele in intreg cartierul. Lumina slaba de apus ne calauzea pe potecile inguste, frumos pavate si definete de cateva bancute. In timp ce ne plimbam, rasetele noastre se auzeau prin aceea padurice, facand-o mai speciala. Ne imbratisam si din cand in cand Sasuke imi fura cate un sarut. Nimeni nu ne putea vedea, doar glasurile noastre ne dadeau de gol. Dupa minunata plimbare, ne-am dus in salon, ne-am asezat in pat si peste putin timp am adormit in bratele brunetului, visand la ziua cand vom pleca din spital.
EDIT: Acum vad ca alineatele nu se vad deloc... :(