Legaturi

[Miss Serenity]

[center]Prolog

[/center]

Lumina brazda inca o data cerul, lasand sa se vada corpul neinsufletit al fetei, iar zgomotul care urma zdruncina intreg pamantul. Picaturi mari de ploaie incepura sa cada din cer, multe, mai multe, din ce in ce mai multe, dorind parca sa curete locul acela blestemat, dar din pacate ploaia nu a reusit decat sa imprastie sangele din jurul fetei. Acum acesta se scurgea usor pe pamant, lasand sa se vada vanataile de pe fata acesteia. Cand cel de-al doilea fulger lumina pamantul, lama cutitului straluci din nou in mana fetei. Alarma de incendiu inca mai functiona, dar parea ca nimeni nu mai era in cladire, sau macar in apropierea acesteia. Flacarile incepusera deja sa cuprinda doua dintre etaje dar inca nu se vedea nici un semn din partea echipelor de interventie. Parca tot orasul dormea, dormea, si nimeni nu vedea flacarile ce cuprinsesera cerul, incercand parca sa sfideze ploaia ce cadea din ce in ce mai repede.


[center]Capitolul I[/center]


Abia se crapase de ziua cand Minako, mai mult adormita decat treaza, incerca sa isi faca o cafea.
-Ayame!
-Ayame, ce tot faci?
-Off, nici un raspuns.
Hmm, se pare ca va trebui sa ma descurc singura in dimineata asta. Si totusi, singura parca nu are acelas farmec. Macar de ar fi aici sa ma certe ca nu sunt in stare nici macar sa-mi fac o cafea singura. Ahh!
Minako puse ibricul pe foc si deschise geamul.
-Hm...a plouat mult noaptea trecuta. Cel putin asa arata. Oricum, la cat de obosita am fost era imposibil sa aud ceva. Si Ayame iar n-a dormit acasa. Cred ca am inceput sa vorbesc singura...
-Ahh, cafeaua asta e amara. Bine ca nu e Ayame acasa. Nu aveam oricum chef de fitele ei. Ar trebui sa ma grabesc totusi, e tarziu si nici macar nu m-am imbracat. Cine stie peste ce mai dau la birou. Off, si nici macar nu am apucat sa vad ce mai e pe la televizor.
Dupa ce isi termina cafeaua, Minako se imbraca repede si pleca spre birou.
-Chiar e urat afara. Nu-mi place deloc presiunea asta care se simte in jurul meu...si toti oamenii astia care se holbeaza. La ce se holbeaza, la mine? Ce or avea toti, nu m-am imbracat aiurea din cate vad, sau poate parul, eh am mai plecat eu nearanjata de acasa si nu a murit nimeni. Oameni fara ocupatie; nu am timp de ei.
Biroul lui Minako era la numai douazeci de minute de mers cu masina, astfel ca ajunse repede.
Se grabea sa se apuce de lucru deoarece in ultimul timp isi cam abandonase serviciul si o gramada de dosare asteptau sa o ia in primire.
Ce o fi cu toti, chiar arat aiurea azi? Doamne, dece se holbeaza toti...asta devine mai mult decat enervant. Mai bine ma apuc de lucru...si iar vorbesc singura, off trebuie sa fac ceva cu obiceiul asta prost, sau Ayame chiar o sa ma duca la un control.
Trecusera doua ore de cand Minako uitase complet de oamenii insistenti de dimineata, iar acum era preocupata doar de dosarul lui Yamato Hurani.
-Mmm, tipul asta chiar nu avea ce face? Pentru ce naiba avea nevoie de banii aia, oricum era destul de bogat. Si nu cred ca o sa scape usor, dupa cate a facut. Bine ca am terminat si cu el...sau mai bine zis Ayame. Trebuie sa recunosc ca daca nu ma ajuta, mi-as fi batut si acuma capul cu ciudatul asta. Cred ca o sa-i multumesc...doar de data asta. Pe cine pacalesc eu, mereu ma ajuta, si nu ii multumesc niciodata. Iar vorbesc singura. Nu conteaza, de data asta o sa ii multumesc lu Ayame asa cum merita, pana la urma...
Telefonul suna pe neasteptate, lasand-o pe Minako cu fraza neterminata. Stia deja ca era secretara ei, dar tot o luase prin surprindere.
-Da Sammy...
O voce nesigura se auzi prin rceptor.
-Aaaa...ma scuzati, dar ma gandeam ca ati dori o cafea, sau poate sa va ajut cu registrele, stiti eu, aaa, eu ma descurc destul de bine sa stiti, sau poate vreti sa mergeti sa va odihniti, da asta ar fi bine, desi nu cred ca e bine acolo, sau...da puteti sa mergeti la mine acasa, la mine o sa fiti mai linistita...
-Sammy, ce te-a apucat?
-Nimic...
-Cum nimic, abia daca legi doua vorbe. Sper sa fie ceva temporar sau o sa ma vad nevoita sa-mi gasesc o alta secretara.
-Imi pare rau...
-Vino aici si lasama cu scuzele astea penibile.
Usa se deschise si Sammy intra timida in birou.
Minako o cunostea destul de bine. Lucra pentru ea si pentru sora ei de cinci ani si stia de ce este capabila. Amenintarea de mai devreme fusese doar o vorba aruncata in vant, nu intentionase niciodata sa o inlocuiasca pe Sammy. Americanca asta, desi ciudata, isi facea bine treaba si nu se baga niciodata in probleme. Era destul de indrazneata totusi. Minako inca isi amintea ziua cand Ayame a angajato. Minkao era complet impotriva ei. Era "ciudata", sau poate ca ea inca nu se familiarizase cu alte natiuni, mai ales cu americanii. Dar Ayame spunea ca fata are tupeu sa vina sa lucreze intr-o tara in care usile ii puteau fi inchise destul de usor. La urma urmei, japonezii nu ii priveau inca, cu ochi buni pe americani. Dar fata avea recomandari bune, deci, dece nu.
Vocea lui Minako se imblanzi si un zambet ii flutura usor pe buze.
-Ce s-a intamplat Sammy, parca nu esti tu...daca te-ar vedea Ayame cum te balbai s-ar amuza serios pe seama ta.
Sammy isi ridica brusc privirea, dupa care o lasa imediat in pamant, intelegand imediat despre ce e vorba. Dupa cateva secunde, aceasta vorbi din nou.
-V-ati trezit tarziu in dimineata asta nu?
-Ce? Ce conteaza asta, eu ma trezesc mai mereu tarziu, mai ales ca Ayame nu a dormit acasa. Ce rost avea sa ma grabesc. Dar ce...trebuie sa ma explic, sau cum?
-Nu...bineinteles ca nu, doar ca...
-Doar ca ce. Vorbeste odata femeie, ca mai inebunit in dimineata asta. Toata lumea se poarta ciudat. Vecinii se holbeaza la mine, colegii la fel, iar acum tu te balbai in fata mea si deja devine iritant.
-Ei bine, poate ca ar fi mai bine sa deschideti televizorul. E mai usor decat sa va explic eu.
Minako ramase putin surprinsa dar porni totusi televizorul. Si asa nu avusese timp sa vada noutatile in dimineata asta.
-Hm ce bine, stiri. Sa vedem ce mai e nou...
Deodata telecomanda scapa din mana fetei, iar chipul ii deveni inexpresiv. Titlul era scris mare, astfel ca toata lumea sa il vada cat mai bine:
S-a sinucis intr-un moment de nebunie!
Poza care era atasata nu era tocmai clara, caci era mai mult desfigurata, si numai apropiatii o puteau recunoaste. Dar pentru Minako imaginea aceea era la fel de usor de recunoscut precum o poza de buletin.