Geamana personalitatii mele

[Unia]

Disclamer:Nu detin nici un personaj din animeul Naruto dreptul asupra acestor personaje il are creatorul lor Masashi Kishimoto.

Bine, deci am incercat sa fac un fic si cu Naruto (cu anime-ul nu cu personajul Naruto). Nu o sa fie Sasusaku, de fapt Sakura nici nu o sa apara. Povestea o sa fie in zilele noastre si o sa fie despre mafia Japoneza. De restul o sa va dati seama pe parcurs. Personajele principale vor fi Temari si Arina. Pai, sa-i dam drumul.

Prolog

Mereu am stiut ca esti acolo, undeva ascunsa in mintea mea, incatusata in subconstientul meu. Tu, acea persoana care gandeste la fel ca mine, geamanul personalitatii mele. Stiam ca am sa te gasesc intr-o zi, stiam ca ai sa vi intr-o zi sa-mi luminezi calea atat de intunecata, sa fi scanteia care imi lumineaza intunericul launtric. Vino si lumineaza-ma, opreste-ma din cadere. Invata-ma sa traiesc din nou, sa traiesc asa ca tine. Arata-mi ce gresesc, indruma-mi pasii pe drumul vietii atat de intortocheat. Lasa-ma sa ma privesc in tine ca intr-o oglinda, lasa-ma sa ma descopar pe mine in tine. Apropie-te de mine si lasa-ma sa ma apropii de tine. Fi mentorul meu si iti promit ca voi incerca sa fac acelasi lucru si pentru tine. Vreau sa ma trezesesc privindu-mi reflectia in oglinda timpului si sa descopar ca tu esti cel pe care il privesc. Vreau sa ma scufund in mintea ta si sa plutesc printre amintirile tale... amintirile mele...

Capitolul 1

Arina’s P.O.V

Oare cat timp a trecut? Cateva minute? Poate ore? Toata noaptea? M-am desteptat din visare dar inca imi tineam ochii strans inchisi. Nu voiam sa dau ochii cu lumea, nu voiam sa vad cat de mult timp petrecusem acolo. Mana lui incolacita peste talia mea, razele soarelui, cantecul pasarilor...Ce bine era...Stai asa! M-am ridicat fulgerator de pe iarba si am privit in sus. Era dimineata si nici macar nu era devreme. Am privit in jos la trupul care inca se odihnea pe locul unde ne petrecusem intreaga noapte. N-am vrut sa stau decat cateva minute si am ramas toata noaptea. Inca mai simteam sarutarile lui pe gatul meu si inca mai vedeam ochii lui stralucind in intuneric privindu-ma indragostiti. Fata lui era atat de linistita si emana atata pace, incat privindu-l, nu-mi venea sa cred ca el e cel care si-a omorat intregul clan si care omora cu sete atatia oameni. Oare pe mine m-ar omora? Itachi Uchiha. Cum poate sa fie inima asa nebuna incat sa aleaga mereu persoana nepotrivita? Sau poate Itachi e cel pe care l-am cautat in toti acesti ani? Am intors capul si m-am uitat la fata lui linistita. Toate ura pe care o stransese in el de-a lungul anilor, toate crimele pe care le facuse pareau acum doar o amintire stranie, de parca s-ar fi intamplat cu multi ani in urma sau chiar in alta viata. M-am intins din nou langa el si i-am atins fata cu degetele. Lumina timida a soarelui care razbatea printre copaci ii lumina jumatate din fata. Nu cred ca am mai vazut pe cineva atat de frumos. Si chiar daca ochii ar mai fi vazut pe cineva care sa-i semene, cu siguranta inima nu. Am dormit o noapte intreaga pe pamantul tare in inima padurii, imbratisati, indragostiti fara sa ne dam seama. Niciodata nu mi-am inchipuit ca voi afla dragostea in acest mod. Inconjurata de criminali nu m-am gandit niciun moment ca ma voi indragosti. Sau poate… De cand am aflat de Itachi am simtit ca nu era un om oarecare. Inima mea nesatula de mister si necunoscut s-a indragostit atunci mai de graba de personalitatea lui decat de el ca persoana. Am tresarit. Daca de fapt iubeam mai mult ideea de el decat pe el insusi? Nu am fost niciodata invatata sa iubesc. Cum e dragostea de fapt? Doar sentimentul de siguranta pe care mi-l dadeau bratele lui stranse in jurul trupului meu era de ajuns sa ma faca sa cred ca il iubesc pe Itachi. Dar oare as vibra si la imbratisarea altcuiva?
- Hei, te-ai trezit deja?
Ah, vocea aceea calma si patrunzatoare… Da, cred ca il iubeam. Pe el. Pe Itachi Uchiha.
- Cat e ceasul?
- Asta e primul lucru pe care vrei sa-l sti? Ma intreba punandu-si mana in jurul taliei mele. Nu vrei sa sti daca te-am visat azi-noapte?
- Nu ma intereseaza asta prea mult acum. Nagato vroia ieri sa-ti vorbeasca. Daca suna si nu ne gaseste acasa se va enerva si ne va cauta. Nu cred ca iti doresti sa stie ce e intre noi.
- Nagato? A, da, Pain. De ce folosesti adevaratul lui nume?
- Nu stiu, chiar nu stiu.
- Te iubesc, mi-a spus si isi puse capul pe umarul meu.
Nu i-am raspuns. Ma enerva cum de cate ori nu avea chef sa imi raspunda imi spunea ca ma iubeste. M-am intors cu fata catre el tinand ochii inchisi si l-am lasat sa ma sarute. Si eu il iubeam, doar ca nu prea ma pricepeam sa ii arat asta. M-am rasucit cu tot corpul inspre el si mi-am pus mainile in jurul gatului sau. L-am privit in ochii negri, adanci si l-am sarutat cu pasiune. A rupt insa sarutul dupa cateva secunde, dar n-am vrut sa-i dau drumul. Mi-am lasat capul pe pieptul lui si am ramas as vreo doua minute.
- Haide, Arina. Trebuie sa mergem.
M-am resemnat si i-am dat drumul din stransoare. Uneori simteam ca viata lui atarna de un fir de ata si ca daca l-as lasa sa plece nu s-ar mai intoarce. Mi-era atat de frica ca o sa-l pierd ca simteam nevoia sa ma lipesc de el si sa raman asa pentru totdeauna. Relatia mea cu Itachi incepuse foarte frumos, continuase ingrozitor de prost si se transformase in ceva sublim. L-am cunoscut acum doi ani cand am intrat in Akatsuki. Nici nu ma interesa tipul pe atunci, dar vorbeam destul de des pentru ca era singurul de aceasi varsta cu mine si singurul care parea cat de cat normal, iar acum locuiam impreuna. Intersant. Mergeam alaturi pe poteca batatorita. Nu ne mai vorbeam, ci ne multumeam sa ne ascultam reciproc respiratia. Uneori nu aveam nevoie ca Itachi sa-mi spuna ca e acolo sau sa-mi vorbeasca, stiam pur si simplu ca e acolo. Am ajuns in scurt timp la resedinta noastra, locul unde se scria iubirea noastra. Era o casa destul de mare, cu un singur etaj si ferestre mari. Am deschis usa si m-am aruncat pe canapeaua de piele din sufragerie in timp ce Itachi isi cauta mobilul. Il gasi aruncat printre hartii pe masa din bucatarie si scoase un marait cand isi verifica mesajele vocale. Il priveam curioasa cu ochi mari si asteptam sa imi spuna si mie despre ce e vorba zambind la fiecare tresarire a fetei sale. Dadu ochii peste cap si isi seta telefonul pe difuzor. Puteam auzi clar si raspicat vocea nervoasa a lui Nagato:
“Uchiha, unde naiba esti? Te sun de 2 ore in continuu si nu aud decat afurisitul ala de mesaj al casutei tale vocale. Crezi ca poti sa-ti iei liber, asa cand vrei tu? Avem lucruri importante de discutat, mai ales cu tine. Fratele tau e in oras. M-ai inteles Uchiha? Misca-te la sediu si caut-o si pe nenorocita de Arina. Am nevoie de amandoi. Sper ca e ultima oara cand nu te gasesc, altfel…”
Am auzit beep-ul care marca sfarsitul mesajului si am zambit gandindu-ma la fata pe care probabil o facuse Nagato cand auzise beep-ul care ii taiase amenintarea. M-am rasucit indiferenta pe canapea lasand sa se inteleaga ca nu am niciun chef sa il vad pe Nagato acum. Itachi insa parea tulburat. M-am ridicat si l-am privit in ochii adanci. Nu-l mai vazusem asa de ceva timp. Ciudat, de obicei nu prea ii pasa de amenintarile idiotului de Nagato, chiar daca el e seful mafiei aici in Tokyo.
- El… A trecut atata timp. Nici nu stiu daca l-as mai recunoaste.
Nu parea sa vorbeasca cu mine, mai de graba i se adresa propriei persoane, asa ca am decis sa nu ii vorbesc. Mi-am prins parul intr-un coc lejer cu doua ace de lemn si mi-am incheiat jacheta de piele peste tricoul alb din bumbac. Am luat din mers cheile de la Toyota si m-am dus sa-l astept pe Itachi in masina. Aerul racoros al diminetii incepea sa dispara pe masura ce soarele urca pe bolta cereasca. M-am scufundat in scaunul soferului si l-am privit pe Itachi parasind locuinta.