Abisul umbrelor

[Shilpa]

Multumes mult pentru comentarii si laude. Iata siinceputul capitolului 10. Spor la citit!


Cap 10 Aripi de zapada

Cand am parasite clubul se innoptase deja. Cateva lumini slabe mai palpaiau in negura greu de patruns. Am coborat scarile insotita de fete privind stradutele din fata localului. Cateva masini erau parcate pe marginea soselei creind o bariera de umbre. Atmosfera era incaracata de o liniste apasatoare, perturbata, doar din cand in cand, de latratul vreunui caine vagabond, ce suna straniu si infundat. Aleea era acoperita, din loc in loc, cu balti murdare, ce ne faceau atente la drum. Am pasit cu grija si ne-am indrapat spre coltul strazii. Marea noastra surpriza a fost ca la capatul acesteia ne astepta o toyota neagra. Farurile ii erau stinse. In semi intuneric am reusit sa disting cu greu intai o silueta, iar apoi mijind ochii, cu un efort considerabil am descoperit cipul lui… Neji. Am lasat la o parte indemul baiatului de a uraca. Sincera sa fiu as prefer sa merg pe jos ignorand intunericul si zgomotele noptii doar pentru a ma afla la distanta de baiatul care, cu o zi inainte, s-a apropiat prea mult de mine. Insa planurile mi-au fost naruite de prietenele mele care au urcat in masina, pe bancheta din spate, facandu-mi cu ochiul. Putin iritata de gestul lor am deschis portiera si m-am asezat pe locul din fata. M-am facut comoda pe scaun si am incercat cu greu sa-mi fixez centurade siguranta. Din nefericire din cauza lipsei de lumina,afurisita aia de centura nu vroia deloc sa stea. Neji s-a oferit sa ma ajute, iar in momentul cand degetele lui fine au luat contact cu mana mea mi-am retras-o imediat. Probabil era surprins de gestul meu si usor suparat, desi am reusit doar sa ghicesc deoarece nu am dorit sa-l privesc.
-Nu am intelege gresit, a rostit, in cele din urma. Nopatea, fetele nu ar trebui sa umble singure pe strazile pustii! a spus aceast a afirmatie intr-o maniera ciudata aproape perversa. Si in plus mi-am facut griji pentru verisoara mea.
S-a simtit obligat sa-mi de o explicatie pe care oricum nu aveam sa-o cred. Stiam foarte bine de ce era aici, iar tonul sau lingusitor imi intarea si mai mult convingerea. Ca sa nu mai spun ca Neji incoltise pentru Hinata de alungul anilor o ura care se datora, probabil, pozitiei ei in societate. Cu ceva timp in urma, pe vremea cand Konoha inca mai avea tratat de pace cu tara fulgerului, s-au nascut doi baieti care aveau sa fie gemeni. Cu toate acestea Hiashi, a avut privilegiul de a veni pe lume, doar cu un minut inaintea fratelui sau. Desi asta nu vi s-ar parea cine stie ce, pe vremea aceea era mare lucru. Asa cum era obiceiul pastrat cu sfintenie de clanul Hyuuga, cel dintai nascut avea dreptul la toata mostenirea clanului in detrimental fratelui, chiar daca acesta aveu sa fie gemeni. Asa se face ca inca din copilarie baieti au fost separate, iar micutul Hiashi, avusese o soarta mult mai blanda, fiind crescu in cele mei bune conditii. Fratele sau in schimba traia mai greu exact ca un om obisbuit, si pe vremea aceea Konoha nu o ducea foarte bine, din cauza marii crize care incepuse sa se instaleze in intreaga Japonei. Anii au trecut si baietii au inplinit 20 de ani. Tatal lor se imbolnavise foarte grav si nimeni nu stia cat avea sa mai traiasca. In ciuda starii lui de sanatate precara sa lupte alaturi de raikage impotriva unui clan rival. Lupta a fost castigata, dar seful clanului Hyuuga, a fost ranit grav. Asa se face ca la cateva zile dupa marea victorie si-a dat ultima suflare. Asa cum era ultima dorinta a tatalui sau Hiashi a preluat conducerea clanului. Ura a inceput sa incolteasca in sufletul lui Hizashi, si din cate auzisem, el ar fi aranjat uciderea fratelui sau. Desi nu puteam sa plec urechea la aceste zvonuri, pentru ca aflasem, din surse sigure, ca Hizashi, desi gelos pe fratele sau, in adancul sufletului tinea foarte mult la el.
La inceput conducerea clanului I s-a parut relative usoara lui Hiashi, chiar uneori plictisitoare. Credea ca lucrurile vin de la sine. Optimismul lui si plictiseala aveau sa dispara, deoarece curand au inceput sa fie resimtite efectele crizei. A hotarat in cele din urma ca venise timpul sa ceara ajutor satului fulger, deoarece oamenii lui aproape ca sufereau de foame. Discutia cu raikage nu avea sa aiba rezultatul scontat asa ca tanarul conducator avea sa se trezeasca furnad din rezervele secrete ale clanului cu care aveau alinata. O alta surpriza il mai astepta si in sat deoarece au fost atacati de un ninja pe care nu a fost greu sa-l identifice ca facand parte din satul fulger. Incercand sa-si apere oamenii si de altfel rezervele furate, nu a gasit alta cale decat uciderea lui. Dar abia atunci aveau sa inceapa adevaratele problemele lui Hiashi. Afland despre fapta necugetata a tanarului, raikage, i-a cerut permisiunea celui de-altreilea hokage, sa-l omoare pe tanar. Hiashi avea sa plateasca cu propriul sange bunurile furate, dar mai ales uciderea capeteniei calnului si deasemenea prieten bun cu raikage. Lucrurile nu aratau deloc bine. Baiatul inca se gandea ce va face si incepuse sa-I fie teama de ce va urma. Cu toate ca incercase sa fie cat de calm putuse in fata supusilor sai, adevarul era ca nu dorea sa-si pierda viata. Nu ar fi ghicit niciodata ca cel care il va salva avea sa fie chiar gemanul sau, pe care nu se deranjase sa-l vada in tot acest timp. Cand Hizashi a sosit la el avea sa-l gaseasca intr-o stare jalinca. Asa ca a incercat sa se gaseasca o idee salvatoare. Si in fine a reusit. I-a spus fratelui sau sa se faca nevazut printer sateni pentru cateva zile. El avea sa ii i-a locul si sa fie omorat. Adversarii nu stiau ca ei are un frate geaman si chiar si asa nu aveau sa faca diferenta. Cand vor afla ei, Hiashi va fi in siguranta, iar fratele sau mort. Si asa a si fost deoarece nici pana in ziua de azi ei nu si-au dat seama de siretlicul celor doi. Apoi dupa moartea lui Hizashi lucrurile pareau aranjate, desi lui Hiashi parea sa nu-I prea pese de sacrificial fratelui sau. Si in definitive nici celorlalti. Singurul care avusese de suferit era Neji, care implinise 10 ani. Din momentul in care isi pierduse tatal suferinta baiatului devenise insuportabila. Restul copilariei furate si-l petrecuse alaturi de unchiul sau. Fuses crscut cu o viata anosta si lipsita de privilegiile pe care le aveau Hinata si Hanabi, fiicele unciului sau. Asa ca nu este de mirare ca o data cu trecerea timpului flacara urii, pe care o simtea el pentru Hiashi, se aprinsese in Neji de pe vremea aceea, si crestea pe zi ce trece. In schimb ajunsese sa-si verse toata furia pe Hinata. Biata fata nu avea nicio vina. Dar gelozia care ii intuneca gandirea il impiedica sa vada lucrurile asa cum erau. De indata ce am aflat aceasta mica poveste despre trecutul lui, am incercat sa-l ajut prin orice mijloc posibil. Dar adevarul era ca nu intelegeam prin ce trece. In comparative cu el eu nu avusesem nici un ajutor si imi petrecusem noua ani din viata inchisa intr-un orfelinat, departe de lumina lumii. Aceasta istorioara pe care v-am povestit-o cu stangacie, asa cum m-am priceput, avea sa fie ultimul lucru pe care aveam sa-l mai aflu despre trecutul lui Neji. Deoarece acesta avea sa fie ingropat in uitare o data cu trecerea timpului. Astazi m-am convins cu adevarat ca exista o singura persoana pe care o iubeam si aceea nu era el. Si mai mult de atat incepuse sa nu imi mai pese de tanarul hokage si sa ma plictiseasca, si in acelasi timp, enerveze comportamentul lui obsedant. Devenea ridicol cu jocul lui nebunesc cu care incerca sa-mi atraga atentia. Cu luni in urma, cand m-ma intors in sat, dupa o absenta indelungata, incepusem sa ma atasez de baiatul saten. Ochii sai, care candva erau invaluiti in bunatate si blandete, exprimau acum ura si disperare. Inima lui calda si iubitoare se racise, asemeni vremii indemnate de soaptele iernii. Candva tanjam dupa imbratisarile lui patimase si saruturile dulci, incarcate de afectiune… dar azi toate astea mi se par lipsite de orice stralucire, anoste …fara niciun rost. Floarea care inbobocise in adancul lui si incepea sa infloreasca pe zi ce trece, fusese atat de pura si simboliza iubirea cu care ma inconjurase atata timp. Acum petalele ei se risipesc si se usuca, lasase ura sa-I inegreasca sufletul, renuntand la acel sentiment pur, in favoarea, razbunarii pe care o detesta atat. Nu mai recunosteam nimic din baiatul de odinioara. Si desi trecusera doar doua zile de cand se schimbase mie imi pareu infinite. Incerca acum cu disperare sa ma faca sa-l iert, ca pana si trasaturile lui fine si frumoase imi pareau acum schimbate. Fata lui gingasa era brazdta de riduri asemeni unor adancituri proeminente, pe care le avea doar atunci cand se enerva. Si cu toate astea parea ca se ofileste si decade si mai mult in ochii mei. Era acum ca o carte veche pe care aveam sa o parasesc pe un raft in spatele bibliotecii, ascuns de prvirile celorlati, peste care avea sa se astearna praful pentru mult timp de acum inainte. Disparuse cu desavarsire din gandurile mele. Nu =intentionam sa-i continui jocul, mai ales dupa regulile stabilite de el. A rasucit cheia in contact cu o miscare ferma, tinand, in acelasi timp ,apasata la maxim ambeajul si punand schimbatorul de viteze pe pozitia 1. Ridica frana de mana si mai rasuceste inca o data cheia in contact, apasand usor pedala de acceleratie. Masina s-a pus in miscare, viteza crescandu-I constant. Lumina farururilor taia intunericul asemeni unui cutit, cu lama bine ascutita, ce despica pielea ajungand pana la licidul roriatic ce intretine viata. In masina domnea o liniste apasatoare, distrusa, doar din cand in cand, de Tenten care, inca mai incerca cu disperare, sa-I atraga atentia baiatului. Ajunsese sa-l iubeasca foarte mult, si numi eu stiu de cate ori plansese pe umarul meu, suferind ca baiatul nu o baga in seama. Neji lua parte foarte rar la conversatia pe care incerca biata fata sa o intretina, si atunci cand o facea raspundea intrebatilor ei monosilabic. Parea acaparat de vraja condusului. Mai trage cu ochiul ocazional la mine sperand sa ma imblanzesc si sa-I adresez macar un cuvant, dar nu o faceam. Asa ca avem sa parcurgem cele aproximativ 15 minute scaldate in liniste si indiferenta din partea mea. Neji devenise atat de indignat si de tulburat ,in acelasi timp, de comportamentul meu incat incepeam sa sa ma tem tot mai mult sa nu cumva sa faca accident. In momentul in care, in fata noastra a aprut un camion de nicaieri, periculos de aproape , pe care nu-l observase la timp, inima mi-a inghetat. Se vedea ca si satenului incepuse sa-I fie team si a apasat puternic frana. Masia a alunecat puternic in fata, scotand un scartait ingrozitor, asemeni unor ungii ce zgaraie o tabla, doar ca la o intensitate mult mai mare. Am oprit la cativa milimetri de camion. Din cauza inertiei noi am avut tendinta de a ne duce puternic in fata, dar cu ajutorul centurilor de siguranta am reusit sa stamp e loc. Geamul,din fata, ce stralucea de curatenie, s-a spart in mi de bucati ce zburau prin aer, asemeni frunzelor ce danseaza in ritmul vantului de toamna. Bucatile de sticla au reusit sa ne provoace cateva zgarieturisuperficiale. Eu in schimb m-am lovit de usa, destul de tare incat in momentul impactului am simtit ca fruntea mea se rupe in doua. Cateva firisoare e sange s-au prelisn de pe frunte ajungand sa-mi ude obrajii. M-am speriat atat de atre incat inima mi-a luat-o la goana si am ramas inleminta pe scaun. Dandusi sema ce facuse Neji a ineput sa tremure involuntar. Intr-un impuls de moment mi-a pus mana la frunte marindu-mi durerea. Simteam cum imi explodeaza capul si i-am indepartat-o rapid. L-am asigurat ca ma simt bine si ca ar trebui sa ne reluam drumul, nu s-a conformat decat cand mi-a sters sangele cu un servetel si la pus la locul ranit. Se parea ca urmam sa am o vanataie urata si asta numai din cauza neatentie lui. Dar din fericire asta era cel mai bun lucru care ni se putea intampla. Din cauza impactului puteam sa ne pierdem vietiile pe loc. Neji si-a dus mainile la fata acoperindu-si ochii incercand sa-si indeparteze imaginile tulburatoare. Cand s-a simtit mai bine a pornit din nou masina, in aceeasi maniera ca mai inainte. Am putut sa aud injuraturile soferului. Am mai mers aproape cinci minute si am ajuns in fata casei mele. Despartirea a fost lipsita de emotie si s-a produs rapid intr-o maniera distanta. Le-am urat noapte buna si am inchis portierea. In timp ce deschideam poarta casei urmaream masina care se pierdea in negura noptii.

Ps: Trei comentarii pentru continuare.