07-08-2010, 07:29 PM
baftă scumpa meaAAAAAA Tehie *hugs*
Supa de pui ÅŸi buzele lui
Timpul ăsta…parcă se mişcă în reluare. De ce nu poate trece mai repede ? De ce staţionează ? Nu îmi place. Nu vreau. Zilele astea au fost gri. Totul din cauza timpului. El e de vină. El mi-l răpeşte atâtea zile de lângă mine. Nu mai vreau să aştept. Vreau ca secundele să se mişte. Parcă stau în loc nu alta. Camera e goală şi parfumul lui se simte printre aşternuturile albe. Acel miros de fum de ţigară e atât de prezent în mine şi persistă parcă mai mult cu trecerea zilelor. Cu cât îmi e mai tare dor de el cu atât simt cum cineva a aprins o blestemată de ţigară să o fumeze. Balconul păstrează amintirile în care el fuma în boxerii negrii.Îmi e dor de mucurile de ţigară ce le lăsa abandonate în scrumieră. Sunt câteva zile, dar chiar şi aşa mi se pare o eternitate nenorocită. Cel puţin din perspectiva mea. Nu mai e nimeni să mă sărute pe frunte de noapte bună, sau să mă sărute la micul dejun doar pentru că un nenorocit de serviciu a decis că e mai bine să plece din oraş pentru nişte vânzări de calculatoare. E inuman, cel puţin dacă priveşti din perspectiva mea vei observa că nu totul e chiar aşa uşor. Aveam nervi. Nu îi puteam stăpâni nici când eram mică şi nici în perioada asta. Aveam şi cursuri la facultate. Pentru că un prost de profesor se decisese să ne bage ore şi sâmbăta. Cât de inuman. Poate omul are chef să se fută în ziua aia cine mai ştie. În ziua de azi nimic nu e stabil. Mintea îmi e totodată ocupată cu proiectele, aşa că e ceva de bine. Nu îmi mai stătea mintea la tâmpitul, prostul, dar âhh la scumpul acela pe care chiar şi aşa nu pot să-l scot din minte. Pe masă am lăsate cele 2 dosare pe care trebuie să le scriu. Sunt acolo nişte fişe pe care trebuie să le completez pentru la psihologie. Fişe psihologice nimic altceva. Ni le-a dat profa aşa ca să nu se plictisească şi ea. Noroc că era ultimul an. M-am ridicat de pe pat şi mi-am luat cele două dosare şi le-am aşezat într-un dulap. Nu îmi plăcea dezordinea. Parcă îmi stătea în sânge să nu văd dezordine. Mi se urca la cap. Da, aveam o problemă cu acest lucru. Una serioasă rău. Deodată telefonul sună. Uram când se întâmpla chestia asta. De parcă putea fi mai rău. Camera era într-o dezordine teribilă. Cine m-o căuta la ora asta, mă întrebam eu chiar când luam mobilul de pe birou.
-Da ? răspund plictisită. Cred că îi dădusem impresia prietenei mele că nu vroiam să fiu deranjată în acele momente, dar nu era intenţia mea să o fac să creadă asta.
-Uff, ce e cu tonul acela ? Geez, parcă ai venit de la o înmormântare. Cine a murit ?
-Nu, nu e asta. Vre să ne vedem ? O cafea ceva ?
-Nu, nu e asta. Vroiam să te întreb dacă ştii ceva de pisica mea. Am pierdut-o şi nu o mai găsesc. Habar nu am unde e. Deja am dat un anunţ.
-Unde ai lăsat-o ultima dată ?
-Ştiu că era în bloc. Dar probabil o fi fugit….bine, hai că ştiu că te plângi că e plecat Făt Frumos. Nu îţi stric mai rău ziua. E doar o pisică. Aşa că ciao fetiţă !
Şi închise telefonul. Nici nu mă lăsase să spun ceva. Am oftat şi apoi am aşezat telefonul mobil pe masă. Mă gândeam că o plimbare în parc pe la preferatele mele leagăne mă va face să mă simt bine. În fond scăpam de plictiseală, stres şi agitaţia continuă că el va ciocănii la uşă şi eu voi trebuii să-i deschid. Mă agita acest gând şi mă făcea sămi pierd controlul. Simţeam că dacă nu am linişte voi erupe în miliarde de bucăţi şi pe cel ce îl prind îl jupoi de viu. Nu mă consideram întodeauna normală din punct de vedere psihic aşa că ce mai conta dacă făceam ceva închisoare pentru omor ? Bine poate asta era ciudat, dar măcar îmi descărcam nervii. Era ora 10 dimineaţa şi nu aveam chef în ziua respectivă de parc. M-am pus pe căutat pisica prietenei mele. Şi aşa săraca fusese crescută în puf nu avea habar de străzile oraşului şi ce pericole putea întâmpina. Cum ar fi căţei, gropi, oameni care maltratează animalele, aurolaci, ţigani…
Bucureştiul era prost rău de tot şi nimeni nu făcea nimic în legătură cu chestia asta. Mi-am luat geanta gândindu-mă la pisicuţa aia şi mi-am pus brăţările şi ceasul la mână, iar în jurul gâtului un şal. Era frig pentru o zi de toamnă. Am ieşit din casă fără a-mi lua mobilul. Cine mă putea suna la ora aia ? Am mers pe trotuarele înguste şi foarte aiurea. Nu îmi plăceau deloc. Călcam pe litiera udă şi groasă . . . norocul meu că purtam nişte cizme scurte prin care nu îmi intra apa. Răcoarea de afară şi umezeala din aer îmi încreţea părul brunet, iar nasul meu devenea roşu. Începeam să mă plictisesc aşa că m-am oprit la un local unde am comandat o ciocolată caldă. A trebuit să aştept ceva timp până să mi-o aducă, între timp m-am încălzit la caloriferul localului. Mi-am dat şalul mov de la gât, căci începuse să –mi fie cald şi mi-am pus paltonul negru lângă mine. Tot aşteptam, tot aşteptam şi începusem să mă plictisesc. Mi se făcea din ce mai somn, dar în al 12 – lea ceas a venit şi băutura mea caldă. În sfârşit. Am început să o beau şi întâmplarea amuzantă a fost că am reuşit să mă murdăresc pe nas de spumă. M-am curăţat discret fără ca cineva să fi văzut acest lucru. Mă mai făceam şi de râs pe acolo. M-am şters cu un şerveţel şi apoi l-am chemat pe chelner. Era un tip de vreo 23 de ani. Arăta chiar bine. Avea un corp lucrat, părul brunet şi ochii albastrii. Tipul perfect cu care să ieşi în club, dar, dar dar nu pentru mine. Asta trebuie menţionat. I-am plătit şi în timp ce îmi aşezam şalul în jurul gâtului se tot benocla la mine. I-am evitat privirea evident. El mai rămăsese să-mi dea restul, însă se uita şi la mine. După ce mi-am luat şi paltonul pe mine am plecat cât mai rapid de acolo. Tipul se uitase în acele 3 minute la mine extrem de atent ca şi cum flirta cu mine din priviri. Era atât de evident, aşa că am ieşit şi mi-am văzut de drum.
Îmi aminteam cum ne-am cunoscut prima dată. Stăteam în leagănul roz. El se pusese în cel mov. Culoarea mea favorită. Venise primul. Aveam 9 ani şi nu ştiam pe atunci ce se va întâmpla. Începusem să-l urăsc. Să-l urăsc că se aşezase în leagănul mov. Era al meu. Culoarea mea favorită şi nimeni nu avea dreptul să se aşeze acolo în afară de mine, cel puţin când nu eram eu acolo. Eram indignată şi m-am dus la mami. El se strâmbase la mine. Era rău şi sadic aşa cum a şi rămas. Îmi râdea în faţă, însă când ochii mei vărsau lacrimi s-a oprit din rânjeală. A venit la mine şi m-a luat în braţe. Avea doar 12 ani şi a înţeles că eram mai mică decât el. Maică-sa îl pusese să-şi ceară scuze, chiar dacă erau amândoi într-un război continuu. Leagănele alea erau atât de splendide, păcat că s-au învechit. Deşi merg des acolo în oraşul meu natal să privesc cele 2 leagăne cum stau ude de ploaie în bătaia vântului. Încă îmi mai simt prezenţa de copil de 9 ani acolo, legănându-se. Şi ştie că încă mai ţin la amintirea aia atât de mult. Ce copii am fost când nu m-a lăsat să merg cu el la baschet. A crezut că mă voi împiedica şi mă voi rănii. Nu a fost chiar aşa căci nu sunt împiedicată. Îmi leg şireturile de fiecare dată. În timp ce eram pierdută prin gânduri, nici măcar nu ştiam că timpul trecuse aşa mult. Era deja ora 5 şi se întunecase. Am luat-o la fugă spre casă. Nu îmi plăcea să stau singură pe străzi. Îmi era foarte frică pentru că ştiam riscurile. Nu le experimentasem, dar auzisem multe cazuri. Nu vroiam să fiu nefericita care ajungea rău. În ciuda faptului că luminile oraşului erau extrem de frumoase, nu am putut sta. Am ajuns acasă şi am vrut să descui uşa, însă nu puteam. Tot drumul pe care l-am bătut înapoi a fost că îmi era pur şi simplu frică să stau noaptea pe străzi să nu întâlnesc diferiţi vagabonzi, iar acum descopăr cu stupoare că cineva intrase la mine în casă. Îmi era aşa teamă. Ştiam că încuiasem uşa după ce am plecat, deci era atât de ciudat. Cine să spargă uşa plus că am interfon. Multe gânduri îmi penetrau creierul în acel moment. Îmi venea să-mi scot creierul, însă nările mele au perceput fumul de ţigară. Însemna că venise, deşi eram în culmea fericirii îmi muşcam buza să nu ţip de fericire. Am intrat în casă, purtând noroi pe cizme şi m-am aşezat în faţa lui. Stătea la masă şi mânca supă de pui. Îi plăcea cum îi găteam supa de pui. Mereu o adorase. Ochii lui verzi erau în clumea extazului, iar părul lui blond îmbibat în acel plăcut miros de ţigară. M-am întins spre el şi cuprinsă de o dorinţă lăuntrică…i-am dat la oparte supa de pui şi l-am sărutat. Chiar era bună supa asta de pui combinată cu buzele lui.
-Cred că voi încerca mai des supa de pui cu buzele tale. E o combinaţie bună. Îmi place.
Supa de pui ÅŸi buzele lui
Timpul ăsta…parcă se mişcă în reluare. De ce nu poate trece mai repede ? De ce staţionează ? Nu îmi place. Nu vreau. Zilele astea au fost gri. Totul din cauza timpului. El e de vină. El mi-l răpeşte atâtea zile de lângă mine. Nu mai vreau să aştept. Vreau ca secundele să se mişte. Parcă stau în loc nu alta. Camera e goală şi parfumul lui se simte printre aşternuturile albe. Acel miros de fum de ţigară e atât de prezent în mine şi persistă parcă mai mult cu trecerea zilelor. Cu cât îmi e mai tare dor de el cu atât simt cum cineva a aprins o blestemată de ţigară să o fumeze. Balconul păstrează amintirile în care el fuma în boxerii negrii.Îmi e dor de mucurile de ţigară ce le lăsa abandonate în scrumieră. Sunt câteva zile, dar chiar şi aşa mi se pare o eternitate nenorocită. Cel puţin din perspectiva mea. Nu mai e nimeni să mă sărute pe frunte de noapte bună, sau să mă sărute la micul dejun doar pentru că un nenorocit de serviciu a decis că e mai bine să plece din oraş pentru nişte vânzări de calculatoare. E inuman, cel puţin dacă priveşti din perspectiva mea vei observa că nu totul e chiar aşa uşor. Aveam nervi. Nu îi puteam stăpâni nici când eram mică şi nici în perioada asta. Aveam şi cursuri la facultate. Pentru că un prost de profesor se decisese să ne bage ore şi sâmbăta. Cât de inuman. Poate omul are chef să se fută în ziua aia cine mai ştie. În ziua de azi nimic nu e stabil. Mintea îmi e totodată ocupată cu proiectele, aşa că e ceva de bine. Nu îmi mai stătea mintea la tâmpitul, prostul, dar âhh la scumpul acela pe care chiar şi aşa nu pot să-l scot din minte. Pe masă am lăsate cele 2 dosare pe care trebuie să le scriu. Sunt acolo nişte fişe pe care trebuie să le completez pentru la psihologie. Fişe psihologice nimic altceva. Ni le-a dat profa aşa ca să nu se plictisească şi ea. Noroc că era ultimul an. M-am ridicat de pe pat şi mi-am luat cele două dosare şi le-am aşezat într-un dulap. Nu îmi plăcea dezordinea. Parcă îmi stătea în sânge să nu văd dezordine. Mi se urca la cap. Da, aveam o problemă cu acest lucru. Una serioasă rău. Deodată telefonul sună. Uram când se întâmpla chestia asta. De parcă putea fi mai rău. Camera era într-o dezordine teribilă. Cine m-o căuta la ora asta, mă întrebam eu chiar când luam mobilul de pe birou.
-Da ? răspund plictisită. Cred că îi dădusem impresia prietenei mele că nu vroiam să fiu deranjată în acele momente, dar nu era intenţia mea să o fac să creadă asta.
-Uff, ce e cu tonul acela ? Geez, parcă ai venit de la o înmormântare. Cine a murit ?
-Nu, nu e asta. Vre să ne vedem ? O cafea ceva ?
-Nu, nu e asta. Vroiam să te întreb dacă ştii ceva de pisica mea. Am pierdut-o şi nu o mai găsesc. Habar nu am unde e. Deja am dat un anunţ.
-Unde ai lăsat-o ultima dată ?
-Ştiu că era în bloc. Dar probabil o fi fugit….bine, hai că ştiu că te plângi că e plecat Făt Frumos. Nu îţi stric mai rău ziua. E doar o pisică. Aşa că ciao fetiţă !
Şi închise telefonul. Nici nu mă lăsase să spun ceva. Am oftat şi apoi am aşezat telefonul mobil pe masă. Mă gândeam că o plimbare în parc pe la preferatele mele leagăne mă va face să mă simt bine. În fond scăpam de plictiseală, stres şi agitaţia continuă că el va ciocănii la uşă şi eu voi trebuii să-i deschid. Mă agita acest gând şi mă făcea sămi pierd controlul. Simţeam că dacă nu am linişte voi erupe în miliarde de bucăţi şi pe cel ce îl prind îl jupoi de viu. Nu mă consideram întodeauna normală din punct de vedere psihic aşa că ce mai conta dacă făceam ceva închisoare pentru omor ? Bine poate asta era ciudat, dar măcar îmi descărcam nervii. Era ora 10 dimineaţa şi nu aveam chef în ziua respectivă de parc. M-am pus pe căutat pisica prietenei mele. Şi aşa săraca fusese crescută în puf nu avea habar de străzile oraşului şi ce pericole putea întâmpina. Cum ar fi căţei, gropi, oameni care maltratează animalele, aurolaci, ţigani…
Bucureştiul era prost rău de tot şi nimeni nu făcea nimic în legătură cu chestia asta. Mi-am luat geanta gândindu-mă la pisicuţa aia şi mi-am pus brăţările şi ceasul la mână, iar în jurul gâtului un şal. Era frig pentru o zi de toamnă. Am ieşit din casă fără a-mi lua mobilul. Cine mă putea suna la ora aia ? Am mers pe trotuarele înguste şi foarte aiurea. Nu îmi plăceau deloc. Călcam pe litiera udă şi groasă . . . norocul meu că purtam nişte cizme scurte prin care nu îmi intra apa. Răcoarea de afară şi umezeala din aer îmi încreţea părul brunet, iar nasul meu devenea roşu. Începeam să mă plictisesc aşa că m-am oprit la un local unde am comandat o ciocolată caldă. A trebuit să aştept ceva timp până să mi-o aducă, între timp m-am încălzit la caloriferul localului. Mi-am dat şalul mov de la gât, căci începuse să –mi fie cald şi mi-am pus paltonul negru lângă mine. Tot aşteptam, tot aşteptam şi începusem să mă plictisesc. Mi se făcea din ce mai somn, dar în al 12 – lea ceas a venit şi băutura mea caldă. În sfârşit. Am început să o beau şi întâmplarea amuzantă a fost că am reuşit să mă murdăresc pe nas de spumă. M-am curăţat discret fără ca cineva să fi văzut acest lucru. Mă mai făceam şi de râs pe acolo. M-am şters cu un şerveţel şi apoi l-am chemat pe chelner. Era un tip de vreo 23 de ani. Arăta chiar bine. Avea un corp lucrat, părul brunet şi ochii albastrii. Tipul perfect cu care să ieşi în club, dar, dar dar nu pentru mine. Asta trebuie menţionat. I-am plătit şi în timp ce îmi aşezam şalul în jurul gâtului se tot benocla la mine. I-am evitat privirea evident. El mai rămăsese să-mi dea restul, însă se uita şi la mine. După ce mi-am luat şi paltonul pe mine am plecat cât mai rapid de acolo. Tipul se uitase în acele 3 minute la mine extrem de atent ca şi cum flirta cu mine din priviri. Era atât de evident, aşa că am ieşit şi mi-am văzut de drum.
Îmi aminteam cum ne-am cunoscut prima dată. Stăteam în leagănul roz. El se pusese în cel mov. Culoarea mea favorită. Venise primul. Aveam 9 ani şi nu ştiam pe atunci ce se va întâmpla. Începusem să-l urăsc. Să-l urăsc că se aşezase în leagănul mov. Era al meu. Culoarea mea favorită şi nimeni nu avea dreptul să se aşeze acolo în afară de mine, cel puţin când nu eram eu acolo. Eram indignată şi m-am dus la mami. El se strâmbase la mine. Era rău şi sadic aşa cum a şi rămas. Îmi râdea în faţă, însă când ochii mei vărsau lacrimi s-a oprit din rânjeală. A venit la mine şi m-a luat în braţe. Avea doar 12 ani şi a înţeles că eram mai mică decât el. Maică-sa îl pusese să-şi ceară scuze, chiar dacă erau amândoi într-un război continuu. Leagănele alea erau atât de splendide, păcat că s-au învechit. Deşi merg des acolo în oraşul meu natal să privesc cele 2 leagăne cum stau ude de ploaie în bătaia vântului. Încă îmi mai simt prezenţa de copil de 9 ani acolo, legănându-se. Şi ştie că încă mai ţin la amintirea aia atât de mult. Ce copii am fost când nu m-a lăsat să merg cu el la baschet. A crezut că mă voi împiedica şi mă voi rănii. Nu a fost chiar aşa căci nu sunt împiedicată. Îmi leg şireturile de fiecare dată. În timp ce eram pierdută prin gânduri, nici măcar nu ştiam că timpul trecuse aşa mult. Era deja ora 5 şi se întunecase. Am luat-o la fugă spre casă. Nu îmi plăcea să stau singură pe străzi. Îmi era foarte frică pentru că ştiam riscurile. Nu le experimentasem, dar auzisem multe cazuri. Nu vroiam să fiu nefericita care ajungea rău. În ciuda faptului că luminile oraşului erau extrem de frumoase, nu am putut sta. Am ajuns acasă şi am vrut să descui uşa, însă nu puteam. Tot drumul pe care l-am bătut înapoi a fost că îmi era pur şi simplu frică să stau noaptea pe străzi să nu întâlnesc diferiţi vagabonzi, iar acum descopăr cu stupoare că cineva intrase la mine în casă. Îmi era aşa teamă. Ştiam că încuiasem uşa după ce am plecat, deci era atât de ciudat. Cine să spargă uşa plus că am interfon. Multe gânduri îmi penetrau creierul în acel moment. Îmi venea să-mi scot creierul, însă nările mele au perceput fumul de ţigară. Însemna că venise, deşi eram în culmea fericirii îmi muşcam buza să nu ţip de fericire. Am intrat în casă, purtând noroi pe cizme şi m-am aşezat în faţa lui. Stătea la masă şi mânca supă de pui. Îi plăcea cum îi găteam supa de pui. Mereu o adorase. Ochii lui verzi erau în clumea extazului, iar părul lui blond îmbibat în acel plăcut miros de ţigară. M-am întins spre el şi cuprinsă de o dorinţă lăuntrică…i-am dat la oparte supa de pui şi l-am sărutat. Chiar era bună supa asta de pui combinată cu buzele lui.
-Cred că voi încerca mai des supa de pui cu buzele tale. E o combinaţie bună. Îmi place.
-