Multumesc pentru comentarii, Mizuke si Zapa. Ah, si nu, n-am fost racit cand am scris acel capitol.
Scuzati intarzierea, dar am fost in pana de inspiratie xD .
Lectura placuta !
Cum pot lucrurile sa se schimbe asa de repede, ca si cum ai bate din palme? Cum e posibil ca tot ce stiai sa dispara, iar acel gol sa fie inlocuit de necunoscut? Prietenii sunt inlocuiti de vampiri necunoscuti, basmele si visele devin realitate, totul se schimba. Dintr-o data realizezi ca nu mai sti cine esti cu adevarat, ca nu mai stii nimic adevarat. Linistea si calmul zilelor normale sunt inlocuite de necunoscut si de teama de a nu cunoaste pe nimeni. Si totusi, daca nu te sustine nimeni? Daca esti singur intr-un univers intunecat si te simti pierdut? Va aparea o persoana ce te va sustine pana la final?
Usa avionului negru se deschise si am urcat pe niste scari de aceeasi culoare. Inauntru avionul nu era foarte mare, doar cateva randuri cu scaunde din piele crem care pareau tare comode. In fata, era o usa alba ce parea incuiata locul pilotului ce era tatal Mirandei. M-am trantit pe un scaun, langa geam si am privit aeriam cladirea in care locuisem cateva zile. Nu regretam prea mult caci nu cunoscusem deloc acel loc nu prea bine. Totusi, avea sa-mi fie dor de Razvan, amicul meu de o viata. Avionul a decolat, iar eu am privit cum cladirea se micsora incetul cu incetul. Locurile pe care le cunosteam dispareau asa incet si, intr-un final, avionul a trecut deasupra norilor, iar eu n-am mai putut vedea nimic. Am oftat si mi-am sprijinit capul de micutul gemulet, inchizandu-mi ochii. Am adormit fara sa realizez fiindca nu dormisem prea bine cu o noapte inainte. M-am trezit cand Miranda a inceput sa ma zgaltaie. O priveam dezorientat si-mi simteam ochii umflati si ma usturau.
-Aterizam, a spus simplu si s-a asezat pe scaunul de langa mine, punandu-si centura.
Usor, avionul a aterizat pe o pista si a incetinit treptat pana s-a oprit total. Ma uitam pe geam, dar, de fapt, nu vedeam nimic inafara cetii dense. Miranda s-a ridicat de pe scaun si si-a tras in jos tricoul albastrui si s-a indreptat spre usa, iar eu am urmat-o. Cand am coborat din avion, doi barbati in haine negre ne asteptau. Au salutat-o pe Miranda respectuos, iar pe mine nu m-au bagat in seama. Mergeam pe niste alei serpuite, iar singurul lucru pe care-l vedeam era tipul ce ma conducea. Avea pielea alba precum varul, precum celalalt tip si precum Miranda. Deci, era vampir. Nu ma simteam prea comfortabil prins intre doi vampiri adulti si unul adolescent. Deja ma imaginam plin de sange si cu gatul frant. Am dat din cap, incercand sa-mi alung aceste ganduri si am tras aer in piept. Dupa scurt timp, am ajuns in fata unei cladiri. Avea doua etaje si era construita in stilul gotic. Diferite statui ciudate o impodobeau si o faceau mai . . . diferita. Totusi, culoarea cladirii imi placea. Era neagra in totalitate, doar statuietele erau de un negru mai stralucitor. Am intrat pe usa de lemn si ne-am cufundat intr-un intuneric adanc. Cateva torte agatate de pereti luminau coridorul, dar nu atat de mult incat sa pot vedea ceva mai mult. Stiam doar ca pe jos era marmura alba. Miranda m-a prins de mana ca sa nu ma ratacesc pe acolo. Inca un lucru despre vampiri: vedeau foarte bine in intuneric. Mana ei era rece, dar imi oferea o senzatie ciudata, de caldura. Macar stiam ca ea avea sa-mi fie alaturi in aceasta aventura. Tipii din fata noastra au deschis o usa si ne-au invitat inauntru. Am fost tras de Miranda caci, daca n-ar fi fost ea, eu n-as fi intrat inauntru. In camera aceea era lumina normala si am putut distinge putinul mobilier din ea. In apropierea peretelui din fata usii era un birou din lemn de mahon, iar in spatele lui, pe un scaun de piele statea o femeie cu parul blond. Avea pielea alba si buzele rosii precum trandafirii. Ma privea fara sa fie prea impresionata si, apoi, a facut un gest cu mana spre mine si Miranda. N-am inteles ce dorea, dar, cand a aratat pentru a doua oara spre saunele din fata biroului, am priceput. Dorea sa ne asezam ca sa discutam.
-Eu sunt directoarea Katrina si, din cate-mi dau eu seama, tu esti omul numit Alexander. Am aflat totul despre faptul ca esti vanat si ma bucur ca te intelegi asa bine cu domnisoara Miranda.
-Ma bucur sa va intalnesc, am spus pe un ton respectuos.
-Inteleg ca ti-e teama, domnisorule Alexander, dar alta alternativa n-avem. O vei insoti pe Miranda la toate orele ei de curs si, de asemenea, va trebui sa stai in camera de langa ea cu “ si s-a uitat pe niste hartii “ Kail Archibald. Stiu ca te inspaimanta ideea de a locui cu mai multi vampiri, dar sigur te vei obisnui. Daca-ti face cineva probleme, sa nu eziti sa ma instiintezi. Sper sa te simti ca acasa aici.
-Si. . . Exista si optiunea de a ma transforma intr-un vampir, doamna Katrina? Si, va rog, sa-mi spuneti Alex.
Vocea-mi tremura, desi posibilitatea de a fi vampir ma bucura putin. Daca eram unul de-al lor, nu avea sa-mi fie frica de ei. Sau poate avea?
-Daca-ti doresti, putem sa te transformam. Insasi domnisoara Miranda te poate transforma oricand. Totusi, nu lua hotarari nechibzuite pentru ca ai sa regreti. Acum, domnisoara Miranda, ai putea sa-l conduci pe Alex in camera sa? Sunt sigura ca domnisorul Kail ar dori sa-si cunoasca noul coleg de camera. De asemenea, domnisoara Crystal cred ca este nerabdatoare sa te intalneasca.
Miranda mi-a facut un semn, iar eu am urmat-o. Am simtit cum o durere de cap se instala comod in mintea mea si ma simteam tare obosit. N-am fost atent pe unde mergeam, dar vocea adolescentei m-a trezit din visare. Avea o voce neutra, dar totusi calma si calda.
-Aici ziua e noapte, iar noaptea e zi. Noi, vampirii, nu prea suportam lumina solara si de aceea orele noastre de curs se desfasoara in timpul noptii. Nu o sa simti diferenta, nu prea mult. Totusi, orele incep la zece seara si se termina la patru dimineata. La cinci este masa de seara, iar apoi avem timp liber. Am sa-ti explic mai tarziu, acum, ai grija caci intram in curtea interioara.
A deschis usa din lemn de frasin “ cred “ si am dat piept cu aerul relativ rece. Ceata se domolise putin, dar nu disparuse total. Acest lucru m-a facut sa nu fiu prea atent la detaliile cladirii. Privirea mi s-a axat pe adolescentii vampir din curte. Ma priveau tare atenti si i-am surprins pe cei ce stateau aproape de mine ca se lingeau pe buze. Prada usoara, da! Mi-am zis eu, in timp ce-i priveam atent. Nu aveau colti, doar canini normali. Deci, probabil ca ei devin mai ascutiti cand vor bea sange. O fata cu parul auriu s-a indreptat sprintena spre noi, desi in ochi i-am vazut dorinta de a-mi suge sangele. De asemenea, Miranda s-a incordat si am observat ca si ea-si daduse seama de amenintarea ce putea sa apara.
-Mmm, ce gustos miroase tipul. Ce n-as da sa-i frang gatul si sa-i degust deliciosul lichid rosiatic ce-i curge prin vene...
S-a lins pe buze si a dat sa se apropie de mine, dar Miranda s-a bagat in spatiul dintre noi si a anuntat-o ca eram protejatul chiar eram? Nici nu stiam directoarei. Atunci toti s-au dat in laturi, iar noi doi am luat-o spre o alta cladire cu pasi mari si hotarati. Pana am ajuns in fata unor usi din lemn negru. Erau dormitoarele, am presupus. Miranda a intrat intr-o camera si eu am urmat-o indeaproape. Peretii erau albi, curati, dar plini cu niste postere cu mai multi jucatori de basket. Inauntru se mai aflau doua paturi, de o signura persoana puse pe pereti opusi. Langa paturi erau doua noptiere si pe pereti erau mai multe rafturi si doua dulapuri. Pe un pat statea un baiat. Ne privea atent, dar nu parea asa de infiorator precum ceilalti vampirasi din curte. Parul blond ii era dezordonat, iar ochii verzi se uitau la noi, zambitori. S-a ridicat de pe patul sau si ne-a salutat dand din cap, mai apoi izbucnind:
-Waa, Miranda, Alex, ati ajuns insfarsit. V-am asteptat mult timp si, Mira, sa sti ca Crystal e nerabdatoare sa te intalneasca. Ah, Alex, ce buctica dragutica mai esti si tu! Arati traznet!
Chiar incepeam sa ma intreb daca nu cumva acest tip, Kail, era o femeie. Dupa comportament asta deduceam, desi, sincer sa fiu, nu arata deloc ca una. Miranda a suras si mi-a soptit la ureche ca Kail era homosexual. Am ramas masca, dar am incercat sa ascund aceasta vadita uimire. Doamne, aveam sa stau in camera cu un vampiras gay. Cat de ciudata putea sa fie aceasta scoala? Totusi, daca ma gandeam putin, Kail arata ca un baiat normal... Ma rog, normal in limita posibila caci nimeni nu e foarte normal “ da, nici eu ". Miranda a anuntat ca in putin timp era masa de dimineata “ adica de seara la oameni “ si ca trebuia sa ne pregatim. Ea s-a intors si mi-a dat un pupic pe obraz, mai apoi luand-o spre iesirea din camera. Am ramas surprins de gestul ei subit si n-am inteles de ce m-a pupat. Kail incepuse sa rada si s-a trantit pe patul sau, vizibil amuzat.
-De ce razi, ma? Am intrebat imediat, adoptand tonul de baiat rau.
-Mira si-a lasat aprenta asupra ta. Inseamna ca nu doreste ca cumva sa te ating. Ah, dar sangele tau are un miros de ma ameteste, a spus tragand aer in piept.
M-am crispat si eram sigur ca o sa ma muste, dar, in schimb, a inceput sa rada. N-am inteles motivul amuzarii sale, dar n-a trebuit sa intreb ceva fiindca pe fata mi se citea confuzia. Mi-a spus ca nu m-ar fi omorat deoarece Miranda l-ar fi distrus una doua. M-a bufnit si pe mine rasul, imaginandu-mi-o pe Mira nervoasa si gata gata sa-l omoare pe saracul Kail. Dupa ce amandoi ne-am amuzat pe tema asta, am aflat de la Kail ca masa de dimineata incepea in cinci minute. Ne-am incaltat amandoi cu niste tenisi si am fugit spre sala de mese ce se afla in partea cealalta a campusului. Culoarele erau goale, iar curtea prin care trebuia sa trecem era la fel. Probabil ca toti elevii erau la masa. Chiar ma intrebam daca Kail putea sa-mi citeasca gandurile caci, una doua, mi-a raspuns la intrebarea care o formasem in minte.
-Nu, nu bem sange de la un om in sala de mese. Noi novicii “ elevi in scolile umane “ bem sange adus in scoala de la diferiti donatori din tot orasul. Sangele este tinut intr-un frigider urias, in pungi. Noi bem din pahare normale, negre. Deci, nu te ingrijora, Alex. Da, citesc mintile oamenilor, vampirilor si novicilor si, daca ma gandesc la o persoana ce o cunosc si ii stiu numele, pot afla unde se afla. Ca exemplu, daca tu ai disparea si eu m-as concentra pe imaginea ta, as afla unde ai disparut, unde esti. Acesta este talentul meu.
A zambit si eu i-am raspuns cu o strambatura incurcata, voita sa fie un zambet. Avea sa fie destul de greu sa-l mint pe Kail, avand in vedere faptul ca el stia ce gandeam oricand. Poate avea sa-mi stie si visele si asa aflam si eu ce visam. Am abandonat acest gand trecator cand am intrat in sala de mese. Era o incapere uriasa, cu geamuri fumurii, ce colcaia de novici. Pe un intreg perete era un bufet plin de mancaruri delicioase, iar in restul incaperii erau mese unde se asezasera elevii. Eu si Kail am mers spre o anume masa unde stateau Miranda si alte cateva persoane. M-am asezat intre cei doi prieteni ai mei “ Mira si Kail “ si i-am privit pe cele doua persoane ce mai sedeau la masa. Cea care statea in partea cealalta a Mirandei era o fata cu parul precum pana corbului lung, cu un breton ce-i acoperea toata fruntea. Ochii sai migdalati ma priveau zambitori, iar pielea sa precum fildesul contrasta frumos cu noanta parului. Hainele sale ii erau negre si mov si aduceau un pic a cele purtate de oamenii din era victoriana. Desi, daca ma gandesc bine, chiar se potrivea perfect in era aceea.
-Buna. Eu sunt Crystal, colega de camera a Mirandei. Ma bucur sa te cunosc, Alex. Ah, scuza-ma ca vorbesc asa de ciudat, dar eram prinsa cu niste mici spectacole, a spus rosind usor.
Eram uimit si ma pregateam sa intreb ce fel de scenete, dar Miranda mi-a luat-o inainte.
-Crystal este castigatoarea a numeroase concursuri prestigioase de actorie. Ii place cum traiau londonezii in secolui optispe si deseori vorbeste asa de... ciudat. Acesta este talentul ei.
Am aprobat si i-am zambit lui Crystal, fiind uimit de reusita ei. Sincer sa fiu, daca ar fi trebuit sa interpretez rolul unui londonez din epoca victoriana pe o scena in fata a multi oameni, as da-o in bara. Nu ma pricep la chestii precum actoria, dar si admiram pe cei ce se descurcau asa de bine la interpretatul diferitelor personaje.
Mi-am mutat usor privirea spre persoana de langa Crystal. Era o alta fata cu parul albastru. Cand i-am vazut culoarea parului, am ramas uimit. Nu, nu era un albastru dinacela patrunzator, de-ti fura ochii, cum probabil crezi. Era o noanta mai inchisa ce dadea spre negru. Il tinea prins in doua codite, iar parul ei se unduia frumos pana mai jos de umar. In par era prins un trandafir albastru, ce se asorta perfect cu ochii ei. Ochii ei albastri, precum culoarea marii in timpul unei furtuni, priveau visatori in jur. Purta un tricou frumos, albastru, iar pantalonii si erau de aceeasi culoare. Pe degetul aratator al mainii stangi purta un inel cu un trandafir albastru.
-Salut! Eu sunt Alice. Ma bucur sa te cunosc, a spus visatoare si mi-a oferit un zambet.
-Alice adora culoarea albastru, dupa cum observi, si este o fata cu totul speciala. Harul ei este cu totul special. Ea poate sa simta emotiile umane, animale si poate sa simta natura, florile. Nici un novice n-a mai avut un asemenea har vreodata, a spus Kail.
Am aprobat si m-am uitat spre bufet. Kail, observand cum ma uitam la mancarurile de pe bufet, s-a ridicat si mi-a facut semn sa-l urmez. M-am conformat rapid si am ajuns una doua la masa de autoservire. Am luat o tava si mi-am umplut-o de diferite bunatati adica de mancare frantuzeasca. Apoi, cand asteptam sa-mi iau o cana de ciocolata calda “ sunt innebunit dupa ea “ o fata cu parul roscat si ondulat mi-a zambit. Ochii sai caprui descis ma priveau intens si si-a tras usor de bluza rosie, decoltata, in jos. Decolteul ei ce fusese generos, a devenit si mai mare, eu putand sa-i vad sutienul negru. Si-a dat lasciv cu limba peste buzele rosiatice si mi-a zambit. Mi-a varat in buzunarul blugilor o bucatica mica de carton alb si apoi mi-a soptit:
-Sheira. Sa vi aici dupa masa.
A trecut pe langa mine, dand din fund, si disparand printre novici. Doamne, fata aia arata de milioane. Ma rog, avea un corp tare bun. Totusi, nu intelegeam ce dorea o vampirita de la mine? Am ascuns rapid acest gand fiindca imi era frica ca nu cumva Kail sa afle ceva.
Scuzati intarzierea, dar am fost in pana de inspiratie xD .
Lectura placuta !
Capitolul 9
Cum pot lucrurile sa se schimbe asa de repede, ca si cum ai bate din palme? Cum e posibil ca tot ce stiai sa dispara, iar acel gol sa fie inlocuit de necunoscut? Prietenii sunt inlocuiti de vampiri necunoscuti, basmele si visele devin realitate, totul se schimba. Dintr-o data realizezi ca nu mai sti cine esti cu adevarat, ca nu mai stii nimic adevarat. Linistea si calmul zilelor normale sunt inlocuite de necunoscut si de teama de a nu cunoaste pe nimeni. Si totusi, daca nu te sustine nimeni? Daca esti singur intr-un univers intunecat si te simti pierdut? Va aparea o persoana ce te va sustine pana la final?
*
Usa avionului negru se deschise si am urcat pe niste scari de aceeasi culoare. Inauntru avionul nu era foarte mare, doar cateva randuri cu scaunde din piele crem care pareau tare comode. In fata, era o usa alba ce parea incuiata locul pilotului ce era tatal Mirandei. M-am trantit pe un scaun, langa geam si am privit aeriam cladirea in care locuisem cateva zile. Nu regretam prea mult caci nu cunoscusem deloc acel loc nu prea bine. Totusi, avea sa-mi fie dor de Razvan, amicul meu de o viata. Avionul a decolat, iar eu am privit cum cladirea se micsora incetul cu incetul. Locurile pe care le cunosteam dispareau asa incet si, intr-un final, avionul a trecut deasupra norilor, iar eu n-am mai putut vedea nimic. Am oftat si mi-am sprijinit capul de micutul gemulet, inchizandu-mi ochii. Am adormit fara sa realizez fiindca nu dormisem prea bine cu o noapte inainte. M-am trezit cand Miranda a inceput sa ma zgaltaie. O priveam dezorientat si-mi simteam ochii umflati si ma usturau.
-Aterizam, a spus simplu si s-a asezat pe scaunul de langa mine, punandu-si centura.
Usor, avionul a aterizat pe o pista si a incetinit treptat pana s-a oprit total. Ma uitam pe geam, dar, de fapt, nu vedeam nimic inafara cetii dense. Miranda s-a ridicat de pe scaun si si-a tras in jos tricoul albastrui si s-a indreptat spre usa, iar eu am urmat-o. Cand am coborat din avion, doi barbati in haine negre ne asteptau. Au salutat-o pe Miranda respectuos, iar pe mine nu m-au bagat in seama. Mergeam pe niste alei serpuite, iar singurul lucru pe care-l vedeam era tipul ce ma conducea. Avea pielea alba precum varul, precum celalalt tip si precum Miranda. Deci, era vampir. Nu ma simteam prea comfortabil prins intre doi vampiri adulti si unul adolescent. Deja ma imaginam plin de sange si cu gatul frant. Am dat din cap, incercand sa-mi alung aceste ganduri si am tras aer in piept. Dupa scurt timp, am ajuns in fata unei cladiri. Avea doua etaje si era construita in stilul gotic. Diferite statui ciudate o impodobeau si o faceau mai . . . diferita. Totusi, culoarea cladirii imi placea. Era neagra in totalitate, doar statuietele erau de un negru mai stralucitor. Am intrat pe usa de lemn si ne-am cufundat intr-un intuneric adanc. Cateva torte agatate de pereti luminau coridorul, dar nu atat de mult incat sa pot vedea ceva mai mult. Stiam doar ca pe jos era marmura alba. Miranda m-a prins de mana ca sa nu ma ratacesc pe acolo. Inca un lucru despre vampiri: vedeau foarte bine in intuneric. Mana ei era rece, dar imi oferea o senzatie ciudata, de caldura. Macar stiam ca ea avea sa-mi fie alaturi in aceasta aventura. Tipii din fata noastra au deschis o usa si ne-au invitat inauntru. Am fost tras de Miranda caci, daca n-ar fi fost ea, eu n-as fi intrat inauntru. In camera aceea era lumina normala si am putut distinge putinul mobilier din ea. In apropierea peretelui din fata usii era un birou din lemn de mahon, iar in spatele lui, pe un scaun de piele statea o femeie cu parul blond. Avea pielea alba si buzele rosii precum trandafirii. Ma privea fara sa fie prea impresionata si, apoi, a facut un gest cu mana spre mine si Miranda. N-am inteles ce dorea, dar, cand a aratat pentru a doua oara spre saunele din fata biroului, am priceput. Dorea sa ne asezam ca sa discutam.
-Eu sunt directoarea Katrina si, din cate-mi dau eu seama, tu esti omul numit Alexander. Am aflat totul despre faptul ca esti vanat si ma bucur ca te intelegi asa bine cu domnisoara Miranda.
-Ma bucur sa va intalnesc, am spus pe un ton respectuos.
-Inteleg ca ti-e teama, domnisorule Alexander, dar alta alternativa n-avem. O vei insoti pe Miranda la toate orele ei de curs si, de asemenea, va trebui sa stai in camera de langa ea cu “ si s-a uitat pe niste hartii “ Kail Archibald. Stiu ca te inspaimanta ideea de a locui cu mai multi vampiri, dar sigur te vei obisnui. Daca-ti face cineva probleme, sa nu eziti sa ma instiintezi. Sper sa te simti ca acasa aici.
-Si. . . Exista si optiunea de a ma transforma intr-un vampir, doamna Katrina? Si, va rog, sa-mi spuneti Alex.
Vocea-mi tremura, desi posibilitatea de a fi vampir ma bucura putin. Daca eram unul de-al lor, nu avea sa-mi fie frica de ei. Sau poate avea?
-Daca-ti doresti, putem sa te transformam. Insasi domnisoara Miranda te poate transforma oricand. Totusi, nu lua hotarari nechibzuite pentru ca ai sa regreti. Acum, domnisoara Miranda, ai putea sa-l conduci pe Alex in camera sa? Sunt sigura ca domnisorul Kail ar dori sa-si cunoasca noul coleg de camera. De asemenea, domnisoara Crystal cred ca este nerabdatoare sa te intalneasca.
Miranda mi-a facut un semn, iar eu am urmat-o. Am simtit cum o durere de cap se instala comod in mintea mea si ma simteam tare obosit. N-am fost atent pe unde mergeam, dar vocea adolescentei m-a trezit din visare. Avea o voce neutra, dar totusi calma si calda.
-Aici ziua e noapte, iar noaptea e zi. Noi, vampirii, nu prea suportam lumina solara si de aceea orele noastre de curs se desfasoara in timpul noptii. Nu o sa simti diferenta, nu prea mult. Totusi, orele incep la zece seara si se termina la patru dimineata. La cinci este masa de seara, iar apoi avem timp liber. Am sa-ti explic mai tarziu, acum, ai grija caci intram in curtea interioara.
A deschis usa din lemn de frasin “ cred “ si am dat piept cu aerul relativ rece. Ceata se domolise putin, dar nu disparuse total. Acest lucru m-a facut sa nu fiu prea atent la detaliile cladirii. Privirea mi s-a axat pe adolescentii vampir din curte. Ma priveau tare atenti si i-am surprins pe cei ce stateau aproape de mine ca se lingeau pe buze. Prada usoara, da! Mi-am zis eu, in timp ce-i priveam atent. Nu aveau colti, doar canini normali. Deci, probabil ca ei devin mai ascutiti cand vor bea sange. O fata cu parul auriu s-a indreptat sprintena spre noi, desi in ochi i-am vazut dorinta de a-mi suge sangele. De asemenea, Miranda s-a incordat si am observat ca si ea-si daduse seama de amenintarea ce putea sa apara.
-Mmm, ce gustos miroase tipul. Ce n-as da sa-i frang gatul si sa-i degust deliciosul lichid rosiatic ce-i curge prin vene...
S-a lins pe buze si a dat sa se apropie de mine, dar Miranda s-a bagat in spatiul dintre noi si a anuntat-o ca eram protejatul chiar eram? Nici nu stiam directoarei. Atunci toti s-au dat in laturi, iar noi doi am luat-o spre o alta cladire cu pasi mari si hotarati. Pana am ajuns in fata unor usi din lemn negru. Erau dormitoarele, am presupus. Miranda a intrat intr-o camera si eu am urmat-o indeaproape. Peretii erau albi, curati, dar plini cu niste postere cu mai multi jucatori de basket. Inauntru se mai aflau doua paturi, de o signura persoana puse pe pereti opusi. Langa paturi erau doua noptiere si pe pereti erau mai multe rafturi si doua dulapuri. Pe un pat statea un baiat. Ne privea atent, dar nu parea asa de infiorator precum ceilalti vampirasi din curte. Parul blond ii era dezordonat, iar ochii verzi se uitau la noi, zambitori. S-a ridicat de pe patul sau si ne-a salutat dand din cap, mai apoi izbucnind:
-Waa, Miranda, Alex, ati ajuns insfarsit. V-am asteptat mult timp si, Mira, sa sti ca Crystal e nerabdatoare sa te intalneasca. Ah, Alex, ce buctica dragutica mai esti si tu! Arati traznet!
Chiar incepeam sa ma intreb daca nu cumva acest tip, Kail, era o femeie. Dupa comportament asta deduceam, desi, sincer sa fiu, nu arata deloc ca una. Miranda a suras si mi-a soptit la ureche ca Kail era homosexual. Am ramas masca, dar am incercat sa ascund aceasta vadita uimire. Doamne, aveam sa stau in camera cu un vampiras gay. Cat de ciudata putea sa fie aceasta scoala? Totusi, daca ma gandeam putin, Kail arata ca un baiat normal... Ma rog, normal in limita posibila caci nimeni nu e foarte normal “ da, nici eu ". Miranda a anuntat ca in putin timp era masa de dimineata “ adica de seara la oameni “ si ca trebuia sa ne pregatim. Ea s-a intors si mi-a dat un pupic pe obraz, mai apoi luand-o spre iesirea din camera. Am ramas surprins de gestul ei subit si n-am inteles de ce m-a pupat. Kail incepuse sa rada si s-a trantit pe patul sau, vizibil amuzat.
-De ce razi, ma? Am intrebat imediat, adoptand tonul de baiat rau.
-Mira si-a lasat aprenta asupra ta. Inseamna ca nu doreste ca cumva sa te ating. Ah, dar sangele tau are un miros de ma ameteste, a spus tragand aer in piept.
M-am crispat si eram sigur ca o sa ma muste, dar, in schimb, a inceput sa rada. N-am inteles motivul amuzarii sale, dar n-a trebuit sa intreb ceva fiindca pe fata mi se citea confuzia. Mi-a spus ca nu m-ar fi omorat deoarece Miranda l-ar fi distrus una doua. M-a bufnit si pe mine rasul, imaginandu-mi-o pe Mira nervoasa si gata gata sa-l omoare pe saracul Kail. Dupa ce amandoi ne-am amuzat pe tema asta, am aflat de la Kail ca masa de dimineata incepea in cinci minute. Ne-am incaltat amandoi cu niste tenisi si am fugit spre sala de mese ce se afla in partea cealalta a campusului. Culoarele erau goale, iar curtea prin care trebuia sa trecem era la fel. Probabil ca toti elevii erau la masa. Chiar ma intrebam daca Kail putea sa-mi citeasca gandurile caci, una doua, mi-a raspuns la intrebarea care o formasem in minte.
-Nu, nu bem sange de la un om in sala de mese. Noi novicii “ elevi in scolile umane “ bem sange adus in scoala de la diferiti donatori din tot orasul. Sangele este tinut intr-un frigider urias, in pungi. Noi bem din pahare normale, negre. Deci, nu te ingrijora, Alex. Da, citesc mintile oamenilor, vampirilor si novicilor si, daca ma gandesc la o persoana ce o cunosc si ii stiu numele, pot afla unde se afla. Ca exemplu, daca tu ai disparea si eu m-as concentra pe imaginea ta, as afla unde ai disparut, unde esti. Acesta este talentul meu.
A zambit si eu i-am raspuns cu o strambatura incurcata, voita sa fie un zambet. Avea sa fie destul de greu sa-l mint pe Kail, avand in vedere faptul ca el stia ce gandeam oricand. Poate avea sa-mi stie si visele si asa aflam si eu ce visam. Am abandonat acest gand trecator cand am intrat in sala de mese. Era o incapere uriasa, cu geamuri fumurii, ce colcaia de novici. Pe un intreg perete era un bufet plin de mancaruri delicioase, iar in restul incaperii erau mese unde se asezasera elevii. Eu si Kail am mers spre o anume masa unde stateau Miranda si alte cateva persoane. M-am asezat intre cei doi prieteni ai mei “ Mira si Kail “ si i-am privit pe cele doua persoane ce mai sedeau la masa. Cea care statea in partea cealalta a Mirandei era o fata cu parul precum pana corbului lung, cu un breton ce-i acoperea toata fruntea. Ochii sai migdalati ma priveau zambitori, iar pielea sa precum fildesul contrasta frumos cu noanta parului. Hainele sale ii erau negre si mov si aduceau un pic a cele purtate de oamenii din era victoriana. Desi, daca ma gandesc bine, chiar se potrivea perfect in era aceea.
-Buna. Eu sunt Crystal, colega de camera a Mirandei. Ma bucur sa te cunosc, Alex. Ah, scuza-ma ca vorbesc asa de ciudat, dar eram prinsa cu niste mici spectacole, a spus rosind usor.
Eram uimit si ma pregateam sa intreb ce fel de scenete, dar Miranda mi-a luat-o inainte.
-Crystal este castigatoarea a numeroase concursuri prestigioase de actorie. Ii place cum traiau londonezii in secolui optispe si deseori vorbeste asa de... ciudat. Acesta este talentul ei.
Am aprobat si i-am zambit lui Crystal, fiind uimit de reusita ei. Sincer sa fiu, daca ar fi trebuit sa interpretez rolul unui londonez din epoca victoriana pe o scena in fata a multi oameni, as da-o in bara. Nu ma pricep la chestii precum actoria, dar si admiram pe cei ce se descurcau asa de bine la interpretatul diferitelor personaje.
Mi-am mutat usor privirea spre persoana de langa Crystal. Era o alta fata cu parul albastru. Cand i-am vazut culoarea parului, am ramas uimit. Nu, nu era un albastru dinacela patrunzator, de-ti fura ochii, cum probabil crezi. Era o noanta mai inchisa ce dadea spre negru. Il tinea prins in doua codite, iar parul ei se unduia frumos pana mai jos de umar. In par era prins un trandafir albastru, ce se asorta perfect cu ochii ei. Ochii ei albastri, precum culoarea marii in timpul unei furtuni, priveau visatori in jur. Purta un tricou frumos, albastru, iar pantalonii si erau de aceeasi culoare. Pe degetul aratator al mainii stangi purta un inel cu un trandafir albastru.
-Salut! Eu sunt Alice. Ma bucur sa te cunosc, a spus visatoare si mi-a oferit un zambet.
-Alice adora culoarea albastru, dupa cum observi, si este o fata cu totul speciala. Harul ei este cu totul special. Ea poate sa simta emotiile umane, animale si poate sa simta natura, florile. Nici un novice n-a mai avut un asemenea har vreodata, a spus Kail.
Am aprobat si m-am uitat spre bufet. Kail, observand cum ma uitam la mancarurile de pe bufet, s-a ridicat si mi-a facut semn sa-l urmez. M-am conformat rapid si am ajuns una doua la masa de autoservire. Am luat o tava si mi-am umplut-o de diferite bunatati adica de mancare frantuzeasca. Apoi, cand asteptam sa-mi iau o cana de ciocolata calda “ sunt innebunit dupa ea “ o fata cu parul roscat si ondulat mi-a zambit. Ochii sai caprui descis ma priveau intens si si-a tras usor de bluza rosie, decoltata, in jos. Decolteul ei ce fusese generos, a devenit si mai mare, eu putand sa-i vad sutienul negru. Si-a dat lasciv cu limba peste buzele rosiatice si mi-a zambit. Mi-a varat in buzunarul blugilor o bucatica mica de carton alb si apoi mi-a soptit:
-Sheira. Sa vi aici dupa masa.
A trecut pe langa mine, dand din fund, si disparand printre novici. Doamne, fata aia arata de milioane. Ma rog, avea un corp tare bun. Totusi, nu intelegeam ce dorea o vampirita de la mine? Am ascuns rapid acest gand fiindca imi era frica ca nu cumva Kail sa afle ceva.
Metal was here.
![[Imagine: metalsig.png]](http://i538.photobucket.com/albums/ff350/Ram369/metalsig.png)
I\'ll start to worry when I\'m dead.