Multumesc mult pentru comentarii. :*
N-am mai fost asa de rapida de data asta, spre rusinea mea. :">
Dar am sosit cu noul capitol, sper sa va placa si astept pareri. :)
Cap 12 : E timpul sa spunem totul asa cum este…
Cand ochii lui abisali s-au inchis si nu le mai vadeam intunericul nesfarsit, am inceput sa plang mai tare si sa tip, nu vroiam sa il pierd, nu puteam sa-mi imaginez viata fara el. Il rog sa se trezeasca, dar el pare ca nu ma aude, ca nu ma simte, pare ca a murit... Deodata sirena ambulantei se aude tare si clar, pentru prima data eram fericita ca aud acest sunet si ma uitam spre masina sperand ca Sasuke isi va reveni. Asistentele coboara repede din masina, iau targa si il pun pe Sasuke in masina, in spate, iar eu ajung sa stau langa sofer. Inima incepuse sa imi bata nebuneste in piept, in timp ce imi tineam mainie incrutisate si in gand ma rugam sa isi revina. In spate le auzeam pe asistente cum se chinuie sa-l resusciteze, sa-l aduca la viata, ma rugam sa-i aud inima batand... Stateam pe scaun si simteam ca secundele trec ca orele, timpul ma chinuia, lipise frica de sufletul meu, imi intiperise in minte ca Sasuke poate muri dar... deodata inima mi se opreste pentru scurt timp din aceea alergatura, ca mai apoi sa mearga linistita atunci cand am auzit ca un aparat care ii masura bataile inimii. Acel bipait strident care ne instiinta ca e in viata, era muzica pentru urechile mele. Cateva zeci de minute au fost deajuns sa ma doboare, daca stiam ca el poate muri. Am continuat sa mergem rapid catre spital, cand intr-un final am ajuns, iar Sasuke a fost dus rapid in niste saloane, era in viata...
In schimb eu am ramas in urma si cate nu s-au intamplat, mi s-au oferit atatea : apa, o gustare, o patura, alte haine. Dupa ce asistentele au avut grija sa-mi fie bine, un doctor m-a consultat. A fost imposibil sa nu-si dea seama ca nu am mancat si dormit de ceva timp si m-a intrebat ce am. La inceput nu am vrut sa-i spun, am zis ca sunt in regula, dar dupa mi-a spus ca ar fi mai bine sa stie el si sa nu afle parintii mei decat invers. Am fost deacord si i-am explicat pe scurt cele intamplate. Era un domn foarte cumsecade si m-a inteles. I-am multumit pentru intelegere si l-am intrebat daca il pot vedea pe brunet. Mi-a spus ca pot, dar imediat ce mananc ceva. A trebuit sa fiu deacord si pana la urma am mancat cate ceva. Apoi am acceptat ca asistente sa incerce sa curete putin sangele de pe hanorac. Dupa ce am multumit pe doctor si pe asistentele care imi vroiau numai binele intr-un oras asa de unit si grijuliu, in sfarsit credeam ca pot merge la brunet. Dar apoi a sosit politia. A trebuit sa dau o declaratie, ca mai apoi sa le arat poza, iar ora in care am sunat la ambulanta si ora in care s-a facut poza se potriveau, asa ca acel idiot va plati. Dupa ce am terminat si cu politistii, m-am rugat foarte frumos sa ma lase in salonul brunetului. Doctorul, zambind, mi-a spus ca pot intra, dar in liniste pentru ca Sasuke doarme.
Am intrat tiptil in camera. Brunetul era bandajat si bine ingrijit, iar ochii mei erau foarte incantati de chipul care nu mai era patat de sangele lui. L-am privit cateva minute de langa usa. Pieptul se misca in ritmul respiratie, corpul ii era intins si conectat la aparate, parul insirat pe perna alba, iar ochii, acei ochi abisali, intunecati erau inchisi. Am inceput sa ma apropii de patul pe care statea. L-am mai privit cateva clipe apoi m-am asezat pe patul care mai era in salon, tragandu-l mai aproape de patul brunetului. Am continuat sa-l privesc, era linistit si ma bucuram ca e in viata si in scurt timp va deschide ochii si totul va fi ca inainte. Peste putin timp tatal brunetului a intrat rapid in camera si s-a indreptat in viteza spre brunet. S-a asezat pe un scaun si a inceput sa-l studieze cu multa atentie. Chiar daca sunt sigura ca doctorul si politistii i-au spus tot ce se intamplase si ca brunetul este in siguranta, cred ca tatal lui este inca foarte speriat pentru ca oricand ar putea aparea complicatii si daca l-ar pierde si pe unicul sau fiu, nu vreau sa-mi imaginez ce tristete profunda ar inflorii in sufletul lui. Am privit in jos, nu am vrut sa-l privesc in ochi. Gandindu-ma la cum s-ar fi simtit tatal lui fara brunet, mi-am dat seama ca daca nu eram eu nu l-ar fi lovit masina aia pe Sasuke. Tatal lui m-a vazut si dupa cateva minute m-a luat in brate. Desi la inceput am fost uimita, pentru ca ma simteam asa de vinovata pentru ce se intamplase am inceput sa vars lacrimi udandu-i costumul negru pe care il purta tatal brunetuui pe nume Yoshio. Dupa cateva secunde s-a retras si s-a uitat in ochii mei umezi, privindu-ma, oarecum, confuz. M-a intrebat de ce plang, iar eu i-am raspuns :
-Daca nu eram eu, Sasuke nu patea asta, spun uitandu-ma la brunet neputand sa-l privesc pe tatal acestuia in ochi.
-Cum spunea Sasuke, esti naiv de draguta. Daca nu erai acolo, probabil ar fi traversat strada, ar fi fost lovit, dar nimeni nu s-ar fi deranjat sa-l ajute. Si daca nu existai in viata lui, nu cred ca ar mai fi ras vreodata, in felul cum o facea cand mama lui era in viata, l-ai facut sa continue...
M-am uitat la tatal brunetului si eram surprinsa de vorbele lui, chiar atata bine i-am facut, l-am facut sa treaca peste moartea mamei lui ? Am fost atat de puternica ? La gandul ca l-am facut fericit si ca am reusit sa-l salvez si de acel idiot si, poate, de el insusi, am zambit. Zambeam in timp ce pe chip imi cadeau lacrimi, chiar daca e in viata, inca e suparat pe mine. Tatal brunetului m-a rugat sa-i spun ce s-a intamplat, probabil stia deja ca suntem certati sau macar intuia, asa ca i-am spus, plin de amanunte, simteam ca trebuie sa-i spun cuiva care ma poate intelege si care il cunoaste pe Sasuke mai bine ca mine, in sfarsit gasisem persoana potrivita. M-a ascultat cu atentie, de parca ar stii cum e sa ai o fiica. Dupa ce am terminat tatal lui mi-a spus ca Sasuke mereu a fost asa, nu vrea sa sufere si imediat ce se simte tradat, reactioneaza prosteste. Mi-a spus ca mama lui a incercat sa-i demonstreze ca mai exista si persoane de incredere si in care te poti baza si in randul fetelor, in randul baietilor il stia deja pe Naruto, care este de altfel prietenul lui cel mai bun. Dar, din pacate, din atatea fete, mama lui Sasuke a ales-o pe Karin, una dintre cele mai increzute, prefacute si mincinoase fete din scoala si bineinteles ca nimic nu a iesit bine ci, din contra, Sasuke si-a facut o parere si mai proasta decat inainte. Dupa ce m-a lamurit cate lucruri l-au impiedicat sa priveasca oamenii din jurul lui cu alti ochi, am lamurit ce voi face. L-am rugat din tot sufletul pe Yoshio sa gaseasca o solutie ca sa pot sta cu brunetul pana se insanatoseste. Cred ca tatal lui stia mai bine decat mine, ca mai bine raman cu Sasuke si poate mai mananc cate ceva si mai dorm putin, decat sa merg la scoala unde sa nu ma gandesc decat la brunet, sa nu mananc deloc si abea sa inchid ochii. Asa ca si doctorul fiind intelegator, mi-a facut o scutire, pe care habar n-am ce-a scris. Eram prea incantata ca, poate voi putea sa-i explic brunetului ce s-a intamplat cu adevarat. La insistentele lui Yoshio am mai manacat o masa, inainte ca acesta sa plece, pentru ca voi putea ramane in spital si voi dormi in acelasi salon cu brunetul pana acesta se insanatoseste, obtinusem totul.
A fost o zi plina in toata puterea cuvantului, nu-mi vine sa cred cate s-au putut intampla. Acum era liniste si destul de intuneric. Salonul in care stateam alaturi de brunet era luminat doar de doua lampi asezate in colturi diferite ale camerei. In rest doar lumina difuza a noptii, care reusea sa treaca prin perdeaua aproape transparenta, de la cele doua geamuri mari din incapere, dadea un aer misterios locului in care ne aflam. Nu se auzea aproape nimic, doar cateva sunete ce treceau de sticla geamurilor. Nu auzeam cuvinte ci doar voci inabusite. Singurele lucruri pe care le auzeam continuu si foarte tare, erau gandurile mele, care zburau nestingherite in timp ce privirea era atintita la brunet. Acum nu mai era conectat la aparate, se pare ca se va insanatosi mai repede, mereu am stiut ca este o fire luptatoare si puternica si il admiram pentru asta. Eram asa linistita, cand deodata inima a inceput sa imi bata puternic, atunci cand am vazut ca se trezeste. Nu stiu de ce am intepenit. Vroiam sa-l iau in brate, sa-l simt cat mai aproape si sa nu ii mai dau drumul, dar era suparat pe mine sau nu… Am incercat in rasputeri sa-mi aduc aminte tot ce am vorbit cu tatal lui, dar degeaba, nu stiu de ce nu imi puteam aduce aminte si de ce ma simteam atat de neputincioasa si nu stiam ce sa fac. Intre timp ochii lui s-au deschis, acei ochi intunecati ca o prapastie fara fund au inceput sa priveasca din nou in jurul lor, confuzi. Cand l-am vazut ca vrea sa se ridice si nu prea ii reusea din cauza ranilor, am lasat la o parte gandirea si am apelat la ce imi spunea inima sa fac si oricat m-as chinui, aceasta nu imi va permite sa nu-l ajut pe Sasuke.
M-am aplecat spre el incercand sa-l ajut, punandu-mi o mana pe spatele lui si cealalta pe pat langa el. Cand mi-a simtit mana pe spatele lui s-a uitat la mine, ma privea intr-un mod duios si ingrijorat, dar dupa atata timp…ma privea fara sa exprime ura si scarba fata de cine sunt sau cine credea ca am ajuns. In timp ce ma privea s-a ridicat usor in sezut cu ajutorul meu, dupa care, fara sa stiu ca asta avea sa urmeze, m-a imbratisat puternic. Am simtit ca nu mai fac fata, vroiam sa plang de bucurie, desi ma simteam trista, dar devenisem puternica si nu vroiam sa las lacrimile sa curga pana nu ii explicam adevarul. Doar o lacrima mi s-a prelins pe obraz pana pe trupul brunetului, in timp ce-i raspundeam la imbratisarea protectoare pe care mi-o oferea si mi-am dat seama ca a tanjit dupa ea mai mult decat o facusem eu. Au trecut minute in sir, dar la un moment dat s-a retras, corpul meu ramanand conectat de al lui, deoarece palmele calde ale acestuia imi tineau chipul. Una din palme mi-a mangaiat usor obrazul facandu-ma sa schitez un zambet care a dat de inteles cat de implinita eram pentru ca ii simteam din nou atingerile tandre. M-am uitat in ochii lui, inca nu-mi spusese nimic, asa ca a trebuit sa am curajul sa soptesc :
-Te rog, lasa-ma sa-ti explic, doar asculta-ma…Pot ? l-am intrebat, fiind sigura ca daca nu va fi deacord, va incepe un scandal care se va termina cu lacrimi, dar brunetul a dat din cap in semn de aprobare si am inceput sa-i povestesc.
I-am spus tot ce m-a framantat, nu am omis nimic, nu stiu de ce vroiam sa stie totul. Cand am terminat, mi-a luat mainile in ale sale si le-a starns puternic, lasand capul in jos si spunand :
-Imi pare atat de rau, am fost un idiot…
Imediat ce nu i-am mai auzit vocea, mainile lui le-au dat drumul alor mele si atunci mi-am dat seama ca se simte atat de prost ca a fost orbit de gelozie si ca nu m-a crezut, incat s-ar putea sa-l pierd, ceea ce nici nu vroiam sa aud, se vedea ca ii pare rau si daca faceam ceva prosteste, cum ar fi sa plec, nu mi-as putea ierta-o. Ii pare rau si s-ar putea s-o faca toata viata. Asa ca l-am luat in brate, ceea ce cred ca l-a uimit, vroiam sa stie ca-l inteleg si cred ca am reusit. In timp ce si el ma strangea in brate i-am spus :
-Nu-i nimic, Sasuke, te iert, doar ai fost putin gelos, asta arata ca-ti pasa…spun eu incercand sa-l fac sa se simta mai bine.
-Nu ma poti ierta asa, ai facut prea multe pentru mine si vreau sa-ti promit ceva : ca nu o sa mai las gelozia sa ma incurce si ca o sa te cred mereu.
Dupa ce a terminat promisiunea, m-am indepartat usor, ca sa-l pot privi in ochi, in timp ce ai mei se umezisera putin, pentru ca realizasem ca e pentru prima oara cand il aud pe Sasuke vorbind asa, spunand astfel de lucruri, care ma aveau pe mine la mijloc, pe mine, pe care m-a ignorat atata timp. Niciunul dintre noi nu a mai rezistat tentatiei de a ne saruta asa ca in urmatoare clipa i-am simtit buzele moi si dulci care incepusera sa le guste pofticios pe ale mele. Limba lui din nou imi cutreiera lacasul umed dandu-mi fiori, pe care nu-i mai simtisem de atata timp. Nu a fost un sarut atat de lung cum as fi vrut eu, pentru ca brunetul era inca slabit, dar nu mi-a pasat, in sfarsit il aveam inapoi pe Sasuke, in sfarsit ma ascultase, in sfarsit va fi ca inainte.
Dupa ce ne-am despartit din sarut, m-a luat in brate si mi-a sarutat usor pielea gatului, facandu-ma fercita la fiecare atingere. Apoi am lipit cele doua paturi din salon si am inceput sa povestim, in timp ce stateam imbratisati. Din cand in cand ma mangaia usor pe obraz, pe spate, pe podul palmei sau pe buze, facandu-ma sa zambesc ca o copila inocenta care se minuneaza cand vede un fulg de nea. La un moment dat m-am dus sa iau niste apa, iar cand m-am intors, brunetul meu dormea dus.Am chicotit putin, dupa care l-am invelit, m-am asezat si eu in pat si am adormit uitandu-ma la el.
N-am mai fost asa de rapida de data asta, spre rusinea mea. :">
Dar am sosit cu noul capitol, sper sa va placa si astept pareri. :)
Cap 12 : E timpul sa spunem totul asa cum este…
Cand ochii lui abisali s-au inchis si nu le mai vadeam intunericul nesfarsit, am inceput sa plang mai tare si sa tip, nu vroiam sa il pierd, nu puteam sa-mi imaginez viata fara el. Il rog sa se trezeasca, dar el pare ca nu ma aude, ca nu ma simte, pare ca a murit... Deodata sirena ambulantei se aude tare si clar, pentru prima data eram fericita ca aud acest sunet si ma uitam spre masina sperand ca Sasuke isi va reveni. Asistentele coboara repede din masina, iau targa si il pun pe Sasuke in masina, in spate, iar eu ajung sa stau langa sofer. Inima incepuse sa imi bata nebuneste in piept, in timp ce imi tineam mainie incrutisate si in gand ma rugam sa isi revina. In spate le auzeam pe asistente cum se chinuie sa-l resusciteze, sa-l aduca la viata, ma rugam sa-i aud inima batand... Stateam pe scaun si simteam ca secundele trec ca orele, timpul ma chinuia, lipise frica de sufletul meu, imi intiperise in minte ca Sasuke poate muri dar... deodata inima mi se opreste pentru scurt timp din aceea alergatura, ca mai apoi sa mearga linistita atunci cand am auzit ca un aparat care ii masura bataile inimii. Acel bipait strident care ne instiinta ca e in viata, era muzica pentru urechile mele. Cateva zeci de minute au fost deajuns sa ma doboare, daca stiam ca el poate muri. Am continuat sa mergem rapid catre spital, cand intr-un final am ajuns, iar Sasuke a fost dus rapid in niste saloane, era in viata...
In schimb eu am ramas in urma si cate nu s-au intamplat, mi s-au oferit atatea : apa, o gustare, o patura, alte haine. Dupa ce asistentele au avut grija sa-mi fie bine, un doctor m-a consultat. A fost imposibil sa nu-si dea seama ca nu am mancat si dormit de ceva timp si m-a intrebat ce am. La inceput nu am vrut sa-i spun, am zis ca sunt in regula, dar dupa mi-a spus ca ar fi mai bine sa stie el si sa nu afle parintii mei decat invers. Am fost deacord si i-am explicat pe scurt cele intamplate. Era un domn foarte cumsecade si m-a inteles. I-am multumit pentru intelegere si l-am intrebat daca il pot vedea pe brunet. Mi-a spus ca pot, dar imediat ce mananc ceva. A trebuit sa fiu deacord si pana la urma am mancat cate ceva. Apoi am acceptat ca asistente sa incerce sa curete putin sangele de pe hanorac. Dupa ce am multumit pe doctor si pe asistentele care imi vroiau numai binele intr-un oras asa de unit si grijuliu, in sfarsit credeam ca pot merge la brunet. Dar apoi a sosit politia. A trebuit sa dau o declaratie, ca mai apoi sa le arat poza, iar ora in care am sunat la ambulanta si ora in care s-a facut poza se potriveau, asa ca acel idiot va plati. Dupa ce am terminat si cu politistii, m-am rugat foarte frumos sa ma lase in salonul brunetului. Doctorul, zambind, mi-a spus ca pot intra, dar in liniste pentru ca Sasuke doarme.
Am intrat tiptil in camera. Brunetul era bandajat si bine ingrijit, iar ochii mei erau foarte incantati de chipul care nu mai era patat de sangele lui. L-am privit cateva minute de langa usa. Pieptul se misca in ritmul respiratie, corpul ii era intins si conectat la aparate, parul insirat pe perna alba, iar ochii, acei ochi abisali, intunecati erau inchisi. Am inceput sa ma apropii de patul pe care statea. L-am mai privit cateva clipe apoi m-am asezat pe patul care mai era in salon, tragandu-l mai aproape de patul brunetului. Am continuat sa-l privesc, era linistit si ma bucuram ca e in viata si in scurt timp va deschide ochii si totul va fi ca inainte. Peste putin timp tatal brunetului a intrat rapid in camera si s-a indreptat in viteza spre brunet. S-a asezat pe un scaun si a inceput sa-l studieze cu multa atentie. Chiar daca sunt sigura ca doctorul si politistii i-au spus tot ce se intamplase si ca brunetul este in siguranta, cred ca tatal lui este inca foarte speriat pentru ca oricand ar putea aparea complicatii si daca l-ar pierde si pe unicul sau fiu, nu vreau sa-mi imaginez ce tristete profunda ar inflorii in sufletul lui. Am privit in jos, nu am vrut sa-l privesc in ochi. Gandindu-ma la cum s-ar fi simtit tatal lui fara brunet, mi-am dat seama ca daca nu eram eu nu l-ar fi lovit masina aia pe Sasuke. Tatal lui m-a vazut si dupa cateva minute m-a luat in brate. Desi la inceput am fost uimita, pentru ca ma simteam asa de vinovata pentru ce se intamplase am inceput sa vars lacrimi udandu-i costumul negru pe care il purta tatal brunetuui pe nume Yoshio. Dupa cateva secunde s-a retras si s-a uitat in ochii mei umezi, privindu-ma, oarecum, confuz. M-a intrebat de ce plang, iar eu i-am raspuns :
-Daca nu eram eu, Sasuke nu patea asta, spun uitandu-ma la brunet neputand sa-l privesc pe tatal acestuia in ochi.
-Cum spunea Sasuke, esti naiv de draguta. Daca nu erai acolo, probabil ar fi traversat strada, ar fi fost lovit, dar nimeni nu s-ar fi deranjat sa-l ajute. Si daca nu existai in viata lui, nu cred ca ar mai fi ras vreodata, in felul cum o facea cand mama lui era in viata, l-ai facut sa continue...
M-am uitat la tatal brunetului si eram surprinsa de vorbele lui, chiar atata bine i-am facut, l-am facut sa treaca peste moartea mamei lui ? Am fost atat de puternica ? La gandul ca l-am facut fericit si ca am reusit sa-l salvez si de acel idiot si, poate, de el insusi, am zambit. Zambeam in timp ce pe chip imi cadeau lacrimi, chiar daca e in viata, inca e suparat pe mine. Tatal brunetului m-a rugat sa-i spun ce s-a intamplat, probabil stia deja ca suntem certati sau macar intuia, asa ca i-am spus, plin de amanunte, simteam ca trebuie sa-i spun cuiva care ma poate intelege si care il cunoaste pe Sasuke mai bine ca mine, in sfarsit gasisem persoana potrivita. M-a ascultat cu atentie, de parca ar stii cum e sa ai o fiica. Dupa ce am terminat tatal lui mi-a spus ca Sasuke mereu a fost asa, nu vrea sa sufere si imediat ce se simte tradat, reactioneaza prosteste. Mi-a spus ca mama lui a incercat sa-i demonstreze ca mai exista si persoane de incredere si in care te poti baza si in randul fetelor, in randul baietilor il stia deja pe Naruto, care este de altfel prietenul lui cel mai bun. Dar, din pacate, din atatea fete, mama lui Sasuke a ales-o pe Karin, una dintre cele mai increzute, prefacute si mincinoase fete din scoala si bineinteles ca nimic nu a iesit bine ci, din contra, Sasuke si-a facut o parere si mai proasta decat inainte. Dupa ce m-a lamurit cate lucruri l-au impiedicat sa priveasca oamenii din jurul lui cu alti ochi, am lamurit ce voi face. L-am rugat din tot sufletul pe Yoshio sa gaseasca o solutie ca sa pot sta cu brunetul pana se insanatoseste. Cred ca tatal lui stia mai bine decat mine, ca mai bine raman cu Sasuke si poate mai mananc cate ceva si mai dorm putin, decat sa merg la scoala unde sa nu ma gandesc decat la brunet, sa nu mananc deloc si abea sa inchid ochii. Asa ca si doctorul fiind intelegator, mi-a facut o scutire, pe care habar n-am ce-a scris. Eram prea incantata ca, poate voi putea sa-i explic brunetului ce s-a intamplat cu adevarat. La insistentele lui Yoshio am mai manacat o masa, inainte ca acesta sa plece, pentru ca voi putea ramane in spital si voi dormi in acelasi salon cu brunetul pana acesta se insanatoseste, obtinusem totul.
A fost o zi plina in toata puterea cuvantului, nu-mi vine sa cred cate s-au putut intampla. Acum era liniste si destul de intuneric. Salonul in care stateam alaturi de brunet era luminat doar de doua lampi asezate in colturi diferite ale camerei. In rest doar lumina difuza a noptii, care reusea sa treaca prin perdeaua aproape transparenta, de la cele doua geamuri mari din incapere, dadea un aer misterios locului in care ne aflam. Nu se auzea aproape nimic, doar cateva sunete ce treceau de sticla geamurilor. Nu auzeam cuvinte ci doar voci inabusite. Singurele lucruri pe care le auzeam continuu si foarte tare, erau gandurile mele, care zburau nestingherite in timp ce privirea era atintita la brunet. Acum nu mai era conectat la aparate, se pare ca se va insanatosi mai repede, mereu am stiut ca este o fire luptatoare si puternica si il admiram pentru asta. Eram asa linistita, cand deodata inima a inceput sa imi bata puternic, atunci cand am vazut ca se trezeste. Nu stiu de ce am intepenit. Vroiam sa-l iau in brate, sa-l simt cat mai aproape si sa nu ii mai dau drumul, dar era suparat pe mine sau nu… Am incercat in rasputeri sa-mi aduc aminte tot ce am vorbit cu tatal lui, dar degeaba, nu stiu de ce nu imi puteam aduce aminte si de ce ma simteam atat de neputincioasa si nu stiam ce sa fac. Intre timp ochii lui s-au deschis, acei ochi intunecati ca o prapastie fara fund au inceput sa priveasca din nou in jurul lor, confuzi. Cand l-am vazut ca vrea sa se ridice si nu prea ii reusea din cauza ranilor, am lasat la o parte gandirea si am apelat la ce imi spunea inima sa fac si oricat m-as chinui, aceasta nu imi va permite sa nu-l ajut pe Sasuke.
M-am aplecat spre el incercand sa-l ajut, punandu-mi o mana pe spatele lui si cealalta pe pat langa el. Cand mi-a simtit mana pe spatele lui s-a uitat la mine, ma privea intr-un mod duios si ingrijorat, dar dupa atata timp…ma privea fara sa exprime ura si scarba fata de cine sunt sau cine credea ca am ajuns. In timp ce ma privea s-a ridicat usor in sezut cu ajutorul meu, dupa care, fara sa stiu ca asta avea sa urmeze, m-a imbratisat puternic. Am simtit ca nu mai fac fata, vroiam sa plang de bucurie, desi ma simteam trista, dar devenisem puternica si nu vroiam sa las lacrimile sa curga pana nu ii explicam adevarul. Doar o lacrima mi s-a prelins pe obraz pana pe trupul brunetului, in timp ce-i raspundeam la imbratisarea protectoare pe care mi-o oferea si mi-am dat seama ca a tanjit dupa ea mai mult decat o facusem eu. Au trecut minute in sir, dar la un moment dat s-a retras, corpul meu ramanand conectat de al lui, deoarece palmele calde ale acestuia imi tineau chipul. Una din palme mi-a mangaiat usor obrazul facandu-ma sa schitez un zambet care a dat de inteles cat de implinita eram pentru ca ii simteam din nou atingerile tandre. M-am uitat in ochii lui, inca nu-mi spusese nimic, asa ca a trebuit sa am curajul sa soptesc :
-Te rog, lasa-ma sa-ti explic, doar asculta-ma…Pot ? l-am intrebat, fiind sigura ca daca nu va fi deacord, va incepe un scandal care se va termina cu lacrimi, dar brunetul a dat din cap in semn de aprobare si am inceput sa-i povestesc.
I-am spus tot ce m-a framantat, nu am omis nimic, nu stiu de ce vroiam sa stie totul. Cand am terminat, mi-a luat mainile in ale sale si le-a starns puternic, lasand capul in jos si spunand :
-Imi pare atat de rau, am fost un idiot…
Imediat ce nu i-am mai auzit vocea, mainile lui le-au dat drumul alor mele si atunci mi-am dat seama ca se simte atat de prost ca a fost orbit de gelozie si ca nu m-a crezut, incat s-ar putea sa-l pierd, ceea ce nici nu vroiam sa aud, se vedea ca ii pare rau si daca faceam ceva prosteste, cum ar fi sa plec, nu mi-as putea ierta-o. Ii pare rau si s-ar putea s-o faca toata viata. Asa ca l-am luat in brate, ceea ce cred ca l-a uimit, vroiam sa stie ca-l inteleg si cred ca am reusit. In timp ce si el ma strangea in brate i-am spus :
-Nu-i nimic, Sasuke, te iert, doar ai fost putin gelos, asta arata ca-ti pasa…spun eu incercand sa-l fac sa se simta mai bine.
-Nu ma poti ierta asa, ai facut prea multe pentru mine si vreau sa-ti promit ceva : ca nu o sa mai las gelozia sa ma incurce si ca o sa te cred mereu.
Dupa ce a terminat promisiunea, m-am indepartat usor, ca sa-l pot privi in ochi, in timp ce ai mei se umezisera putin, pentru ca realizasem ca e pentru prima oara cand il aud pe Sasuke vorbind asa, spunand astfel de lucruri, care ma aveau pe mine la mijloc, pe mine, pe care m-a ignorat atata timp. Niciunul dintre noi nu a mai rezistat tentatiei de a ne saruta asa ca in urmatoare clipa i-am simtit buzele moi si dulci care incepusera sa le guste pofticios pe ale mele. Limba lui din nou imi cutreiera lacasul umed dandu-mi fiori, pe care nu-i mai simtisem de atata timp. Nu a fost un sarut atat de lung cum as fi vrut eu, pentru ca brunetul era inca slabit, dar nu mi-a pasat, in sfarsit il aveam inapoi pe Sasuke, in sfarsit ma ascultase, in sfarsit va fi ca inainte.
Dupa ce ne-am despartit din sarut, m-a luat in brate si mi-a sarutat usor pielea gatului, facandu-ma fercita la fiecare atingere. Apoi am lipit cele doua paturi din salon si am inceput sa povestim, in timp ce stateam imbratisati. Din cand in cand ma mangaia usor pe obraz, pe spate, pe podul palmei sau pe buze, facandu-ma sa zambesc ca o copila inocenta care se minuneaza cand vede un fulg de nea. La un moment dat m-am dus sa iau niste apa, iar cand m-am intors, brunetul meu dormea dus.Am chicotit putin, dupa care l-am invelit, m-am asezat si eu in pat si am adormit uitandu-ma la el.