28-06-2010, 10:48 PM
Mulțumesc foarte mult pentru cei care au comentat și pentru cei care au citit.
Kaoriiiiiii : Mulțumesc ca ai trecut pe aici și ca ai comentat. Nu știu ce pot spune despre talentul și experiența mea, dar iți mulțumesc foarte, foarte mult pentru ca mi-ai arătat care sunt greșelile[am corectat]. Nu știu cum de nu le-am văzut[ca am citit de atâtea ori]. Cat despre "e gălăgie", m-am gândit sa îl las asa deoarece când spui ca "e gălăgie" e evident ca se aude.
Abigail : Mersi ca ai trecut p'aci. Nu ma refeream la tine personal, sunt insa uni care se cred prea buni... Da am vazut dupa ce am postat ca nu am destule randuri, dar nu e vina mea ca am imaginea prea mica si nu imi ocupa loc =)). Ideea e ca nu am vrut sa postez si primul capitol, iar prologul nu-l puteam mari in orice caz, si am zis ca se iarta pentru inceput. Pentru viitoarele posturi am sa pun cat trebuie. Ma bucur ca ti-a placut titlul, pentru ca am stat o groaza pana mi-a picat fisa. Eu cred ca sunt prea atenta. Citesc de prea multe ori inainte sa postez si probabil ca cu unele greseli ma acomodez pentru ca stiu ce am vrut sa scriu[fara sa vreau].
just_mee : Ma bucur ca ti-a placut titlul. In prolog era vorba despre un el.
Asa. Pun next-ul si sper sa va placa in continuare, toate cate am sa le scriu in aceasta poveste. Sa spun cateva cuvinte despre post. In primul rand m-am gandit sa fac povestea asta fara structura capitolelor. Adica n-o sa vedeti capitolul 1, 2 etc. In schimb vreau sa fac un joc de perspective. In general vor fi doua personaje care povestesc[cand unu cand altul]. M-am gandit ca o dubla perspectiva ar fi mai incitanta, plus ca ar oferi un camp de vedere mai larg asupra povestii. Deocamdata v-a fi doar un singur personaj pana apare si celalalt. Bucata asta nu o sa fie chiar cine stie ce, dar e nevoie de ea pe viitor, este si un sambure de suspans, dar sa vad cine il va gasi. Daca nu urmatorul next v-a face lumina.
[pentru cine nu stie, P.O.V.= point of view>> punct de vedere.]
Eve’s P.O.V.
Soarele strălucea ca în toate zilele, iar o rază trecu prin fereastră, mângâindu-mi faţa precum o pană. Mi-am îndreptat privirea către locul în care trebuia să fie ceasul. Ora 7:06 minute. Obişnuiam să mă trezesc la ora aceea. Aceeasi ora, mereu. Nici un minut în plus sau în minus. Uneori se petreceau lucruri amuzante la aceea ora. Dacă se întâmpla să coincidă doar minutarul, efectul era acelasi doar că la o scală mai mică. Lucrurile astea minuscule mă binedispunea întotdeauna. Facea parte din multitudinea de lucruri mărunte care îmi completau viaţa şi o faceau cât de cât, mai interesantă. După ce m-am întins de mi-au pocnit toate oasele şi mi-am trosnit fălcile într-un căscat, am binevoit cu greu să mă dau jos din pat, dacă se poate numi astfel. Defapt tot ce am putut face a fost să mă rostogolesc din pat jos, lăsând să îmi scape un „au†în momentul în care am simţit cu coastele esenţa de lemn tare a parchetului. Mama era deja obisnuită să îmi audă zilnică buşitură de pardoseală, aşa că nu se sinchisi să mai vadă ce sa întâmplat, continuând probabil să-şi bea cafeaua de dimineaţă. Cât despre mine, zguduitura m-a trezit atât încât să fiu în stare să-mi târâi picioarele până în baie, unde trebuia neapărat să fac un duş rece. Acesta era „ritualul†meu de trezire eficient, care nu includea cafea pentru ca eram în stare sa beau o tonă si apoi să dorm linistită până marţea viitoare ca şi cum aş fi luat o cutie de somnifere.
După duşul rece de dimineaţa eram aproape ca o fiinţă umană în stare conştientă. Mai era un pas de facut. Micul dejun. După ce m-am îmbrăcat, am iesit din camera mea, coborând scările care ma duceau în living-ul de la parter. Mama se afla pe canapeaua din mijlocul încăperii şi îşi savură cafeaua, în timp ce privea la televizor. Eu mi-am luat locul pe unul din scaunele de la minibarul ce dadea în bucătăria nu prea mare. O cană mare plină cu ceai aburind mă îmbia alături de nişte cornuri cu ciocolată. Am început să devorez cornuleţele, sorbind din ceai ca să nu mă înec.
-Cum e micul dejun? întrebă mama. Cred ca voia să vadă dacă micul dejun chiar avusese efect trezindu-mă complet. Te-am auzit când te-ai trezit, continuă ea
Cine nu ar fi putut auzi? A fost una dintre cele mai bune căzături ale mele. Am căzut din tot sufletul. Mă doare spatele şi acum.
-E foarte bun, am zis eu cu gura plină, la ce te uiti?
-Un documentar despre poluare, pare înteresant.
-Oh, îmi vine rau numai când îmi aduc aminte de indiferenţa cu care uni oameni tratează acest subiect.
-Lasă, dacă te enervezi acum nu rezolvi nimic.
-Eh, ai si tu dreptate.
Mama se ridică de pe canapea, venind lângă mine la minibar. Îşi lasa cana goală de la cafea pe tejghea.
-Eu trebuie să plec la servici, scumpo. Poate voi ajunge mai devreme astăzi acasă.
-Oricum când vine tata, vei avea concediu? am întrebat eu.
-Da. O săptămână sau două. Aşa vom profita de faptul ca eşti aici pentru un timp.
-Mi-era dor sa petrecem ceva timp împreună.
-Şi mie, acum trebuie să plec. Întârzii!
-Pa, să ai o zi bună! am zis eu zâmbind.
-Şi tu! spuse ea în grabă.
Mama e politistă. Asta cred că spune totul. Şi-a luat pălăria de pe canapea şi a ieşit pe uşă. Când eram mai mică şi mă întrebau copii „ce e mama ta?†nu mă credeau când le spuneam că e poliţistă. Era amuzant să mă vezi cum încercam să le explic copiilor că nu minţeam. Televizorul înca mai mergea, iar o propoziţie spusă mai tare îmi întrerupse gândurile.
Anual sute de pești mor din cauza poluării...
Chestia asta începea să mă calce pe nervi. Am luat telecomanda în mana şi, în timp ce mai spunea nu ştiu ce, am închis.
-Ia mai taci din gură odată. Of!
Tata e medic, un foarte bun chirurg. Acum momentan a fost nevoit sa plece pentru o urgenta și urmează sa se întoarcă cât de curând posibil.
Eu mi-am urmat pasiunea pentru animale. Sunt adesea plecată prin toată lumea pentru a învăţa cât mai multe despre animalele de orice fel. Fiind practic în mijlocul acţiunii mereu, m-a ajutat să înteleg mai multe de la oameni foarte experimentaţi în domeniile lor, şi cu singuranţă cel puţin la fel de pasionaţi ca mine. Cu siguranţă, căpătând experienţă, am mai mult folos, decât dacă as sta la un birou îngropată în cărţi de specialitate.
Acum eram pentru câteva săptămâni acasa şi aveam de gând să petrec ceva timp cu familia.
Am iesit din casă pentru a face o plimbare de dimineaţă. Am dat fuga la casa vecinului meu, întrand în curte pentru a lua cainele. Vecinul era toata ziua plecat şi nu avea timp sa stea cu Scrabble. Nu am nici cea mai vaga idee de ce şi-au numit cainele aşa. Nu înteleg nici de ce şi-a mai luat cainele daca nu avea timp să se bucure de el, dar îmi facea plăcere să mă ocup eu de animăluţ când aveam ocazia.
Cainele, golden retriever, sărea în sus şi dădea din coadă, fericit că azi se va ocupa cineva de el. Ne-am dus să ne plimbăm de-a lungul râului, unde, din când în când, întâlneai câte o salcie singuratică, atârnând molcom pe deasupra apei. Era plăcut să stai sub una din ele, ascultând cum susură apa cu vântul adiind printre ramurile copacilor. Am mers cât am mers, apoi m-am asezat pe iarba moale, admirând priveliştea. Am eliberat câinele, ca să se poata zbengui în voie, urmărindu-l totodată ca să nu ajungă prea departe. Un loc atat de plăcut şi liniştit, te face să îţi dai frâu liber gândurilor. Îmi fusese aşa de dor de locurile astea, de casa parinţilor, de camera mea, dar mai mult decat orice, de parinţi. Am inspirat aerul rece, eliberându-mi respiraţia într-un oftat. Câinele veni la mine si lătra, făcându-mă să tresar din visare.
-Hei! Ce e baiete? Du-te şi aleargă! am spus eu zâmbind.
Astept parerile voastre.
See ya
Kaoriiiiiii : Mulțumesc ca ai trecut pe aici și ca ai comentat. Nu știu ce pot spune despre talentul și experiența mea, dar iți mulțumesc foarte, foarte mult pentru ca mi-ai arătat care sunt greșelile[am corectat]. Nu știu cum de nu le-am văzut[ca am citit de atâtea ori]. Cat despre "e gălăgie", m-am gândit sa îl las asa deoarece când spui ca "e gălăgie" e evident ca se aude.
Abigail : Mersi ca ai trecut p'aci. Nu ma refeream la tine personal, sunt insa uni care se cred prea buni... Da am vazut dupa ce am postat ca nu am destule randuri, dar nu e vina mea ca am imaginea prea mica si nu imi ocupa loc =)). Ideea e ca nu am vrut sa postez si primul capitol, iar prologul nu-l puteam mari in orice caz, si am zis ca se iarta pentru inceput. Pentru viitoarele posturi am sa pun cat trebuie. Ma bucur ca ti-a placut titlul, pentru ca am stat o groaza pana mi-a picat fisa. Eu cred ca sunt prea atenta. Citesc de prea multe ori inainte sa postez si probabil ca cu unele greseli ma acomodez pentru ca stiu ce am vrut sa scriu[fara sa vreau].
just_mee : Ma bucur ca ti-a placut titlul. In prolog era vorba despre un el.
Asa. Pun next-ul si sper sa va placa in continuare, toate cate am sa le scriu in aceasta poveste. Sa spun cateva cuvinte despre post. In primul rand m-am gandit sa fac povestea asta fara structura capitolelor. Adica n-o sa vedeti capitolul 1, 2 etc. In schimb vreau sa fac un joc de perspective. In general vor fi doua personaje care povestesc[cand unu cand altul]. M-am gandit ca o dubla perspectiva ar fi mai incitanta, plus ca ar oferi un camp de vedere mai larg asupra povestii. Deocamdata v-a fi doar un singur personaj pana apare si celalalt. Bucata asta nu o sa fie chiar cine stie ce, dar e nevoie de ea pe viitor, este si un sambure de suspans, dar sa vad cine il va gasi. Daca nu urmatorul next v-a face lumina.
[pentru cine nu stie, P.O.V.= point of view>> punct de vedere.]
Prima oara/ Era început de vară
Eve’s P.O.V.
Soarele strălucea ca în toate zilele, iar o rază trecu prin fereastră, mângâindu-mi faţa precum o pană. Mi-am îndreptat privirea către locul în care trebuia să fie ceasul. Ora 7:06 minute. Obişnuiam să mă trezesc la ora aceea. Aceeasi ora, mereu. Nici un minut în plus sau în minus. Uneori se petreceau lucruri amuzante la aceea ora. Dacă se întâmpla să coincidă doar minutarul, efectul era acelasi doar că la o scală mai mică. Lucrurile astea minuscule mă binedispunea întotdeauna. Facea parte din multitudinea de lucruri mărunte care îmi completau viaţa şi o faceau cât de cât, mai interesantă. După ce m-am întins de mi-au pocnit toate oasele şi mi-am trosnit fălcile într-un căscat, am binevoit cu greu să mă dau jos din pat, dacă se poate numi astfel. Defapt tot ce am putut face a fost să mă rostogolesc din pat jos, lăsând să îmi scape un „au†în momentul în care am simţit cu coastele esenţa de lemn tare a parchetului. Mama era deja obisnuită să îmi audă zilnică buşitură de pardoseală, aşa că nu se sinchisi să mai vadă ce sa întâmplat, continuând probabil să-şi bea cafeaua de dimineaţă. Cât despre mine, zguduitura m-a trezit atât încât să fiu în stare să-mi târâi picioarele până în baie, unde trebuia neapărat să fac un duş rece. Acesta era „ritualul†meu de trezire eficient, care nu includea cafea pentru ca eram în stare sa beau o tonă si apoi să dorm linistită până marţea viitoare ca şi cum aş fi luat o cutie de somnifere.
După duşul rece de dimineaţa eram aproape ca o fiinţă umană în stare conştientă. Mai era un pas de facut. Micul dejun. După ce m-am îmbrăcat, am iesit din camera mea, coborând scările care ma duceau în living-ul de la parter. Mama se afla pe canapeaua din mijlocul încăperii şi îşi savură cafeaua, în timp ce privea la televizor. Eu mi-am luat locul pe unul din scaunele de la minibarul ce dadea în bucătăria nu prea mare. O cană mare plină cu ceai aburind mă îmbia alături de nişte cornuri cu ciocolată. Am început să devorez cornuleţele, sorbind din ceai ca să nu mă înec.
-Cum e micul dejun? întrebă mama. Cred ca voia să vadă dacă micul dejun chiar avusese efect trezindu-mă complet. Te-am auzit când te-ai trezit, continuă ea
Cine nu ar fi putut auzi? A fost una dintre cele mai bune căzături ale mele. Am căzut din tot sufletul. Mă doare spatele şi acum.
-E foarte bun, am zis eu cu gura plină, la ce te uiti?
-Un documentar despre poluare, pare înteresant.
-Oh, îmi vine rau numai când îmi aduc aminte de indiferenţa cu care uni oameni tratează acest subiect.
-Lasă, dacă te enervezi acum nu rezolvi nimic.
-Eh, ai si tu dreptate.
Mama se ridică de pe canapea, venind lângă mine la minibar. Îşi lasa cana goală de la cafea pe tejghea.
-Eu trebuie să plec la servici, scumpo. Poate voi ajunge mai devreme astăzi acasă.
-Oricum când vine tata, vei avea concediu? am întrebat eu.
-Da. O săptămână sau două. Aşa vom profita de faptul ca eşti aici pentru un timp.
-Mi-era dor sa petrecem ceva timp împreună.
-Şi mie, acum trebuie să plec. Întârzii!
-Pa, să ai o zi bună! am zis eu zâmbind.
-Şi tu! spuse ea în grabă.
Mama e politistă. Asta cred că spune totul. Şi-a luat pălăria de pe canapea şi a ieşit pe uşă. Când eram mai mică şi mă întrebau copii „ce e mama ta?†nu mă credeau când le spuneam că e poliţistă. Era amuzant să mă vezi cum încercam să le explic copiilor că nu minţeam. Televizorul înca mai mergea, iar o propoziţie spusă mai tare îmi întrerupse gândurile.
Anual sute de pești mor din cauza poluării...
Chestia asta începea să mă calce pe nervi. Am luat telecomanda în mana şi, în timp ce mai spunea nu ştiu ce, am închis.
-Ia mai taci din gură odată. Of!
Tata e medic, un foarte bun chirurg. Acum momentan a fost nevoit sa plece pentru o urgenta și urmează sa se întoarcă cât de curând posibil.
Eu mi-am urmat pasiunea pentru animale. Sunt adesea plecată prin toată lumea pentru a învăţa cât mai multe despre animalele de orice fel. Fiind practic în mijlocul acţiunii mereu, m-a ajutat să înteleg mai multe de la oameni foarte experimentaţi în domeniile lor, şi cu singuranţă cel puţin la fel de pasionaţi ca mine. Cu siguranţă, căpătând experienţă, am mai mult folos, decât dacă as sta la un birou îngropată în cărţi de specialitate.
Acum eram pentru câteva săptămâni acasa şi aveam de gând să petrec ceva timp cu familia.
Am iesit din casă pentru a face o plimbare de dimineaţă. Am dat fuga la casa vecinului meu, întrand în curte pentru a lua cainele. Vecinul era toata ziua plecat şi nu avea timp sa stea cu Scrabble. Nu am nici cea mai vaga idee de ce şi-au numit cainele aşa. Nu înteleg nici de ce şi-a mai luat cainele daca nu avea timp să se bucure de el, dar îmi facea plăcere să mă ocup eu de animăluţ când aveam ocazia.
Cainele, golden retriever, sărea în sus şi dădea din coadă, fericit că azi se va ocupa cineva de el. Ne-am dus să ne plimbăm de-a lungul râului, unde, din când în când, întâlneai câte o salcie singuratică, atârnând molcom pe deasupra apei. Era plăcut să stai sub una din ele, ascultând cum susură apa cu vântul adiind printre ramurile copacilor. Am mers cât am mers, apoi m-am asezat pe iarba moale, admirând priveliştea. Am eliberat câinele, ca să se poata zbengui în voie, urmărindu-l totodată ca să nu ajungă prea departe. Un loc atat de plăcut şi liniştit, te face să îţi dai frâu liber gândurilor. Îmi fusese aşa de dor de locurile astea, de casa parinţilor, de camera mea, dar mai mult decat orice, de parinţi. Am inspirat aerul rece, eliberându-mi respiraţia într-un oftat. Câinele veni la mine si lătra, făcându-mă să tresar din visare.
-Hei! Ce e baiete? Du-te şi aleargă! am spus eu zâmbind.
***
Astept parerile voastre.
See ya
![[Imagine: button.png]](http://a.wattpad.net/image/49/widget/button.png)