The Power of Love [ Metal & Nya ]

[Me†al.]

Salutare ! Se pare că am avut puţină imaginaţie zilele astea şi am reuşit să termin capitolul cu mult mai repede decât am crezut.
Mulţumim, Zăpă, pentru comentariu şi pentru părerile tale. Te mai aşteptăm cu drag ! >:d<

Capitolul 16
Derik P.O.V.

Simţurile îmi erau amorţite. Nu simţeam durere, dar nici în regulă nu eram. Parcă pluteam între lumea celor vii şi celor morţi. De parcă cineva avea să-mi hotărască soarta. Două buze calde mi-au atins pleoapele. Erau atât de calde, atât de plăcute şi familiare. Un ultim efort. Asta cred că puteam face. Încet, am deschis ochii şi am putut vedea o imagine neclară a feţei lui Eireen. Am încercat să zâmbesc, dar n-am reuşit. Gestul mi-a provocat durere în abdomen. Apoi, n-am mai putut să-mi ţin ochii deschişi şi mi-am lăsat pleoapele să cadă. Auzeam numai diferite zgomote. Iarba se legăna într-un mod ritmic, iar pe pământ se auzeau paşii unei persoane. O discuţie destul de aprinsă a zguduit întregul luminiş. Ceva m-a făcut să tresar. Era o mişcare perceptibilă, dar nu puteam să o dezluşesc. Dacă făceam un alt efort să văd ce m-a făcut să reacţionez aşa? Da, asta aveam de gând să fac. Oricum, ce mai conta? Tot avea să mor, dar, dacă stăteam, mai lent. Ah, ce oribilă imagine am putut vedea. Ayno – nenorocitul meu inamic – îşi apropia buzele de ale lui Eireen – ce avea o faţă complet scârbită. Nu, nu puteam permite aşa ceva. Cu un efort supraomenesc, m-am ridicat în picioare. Rana mă durea extrem de tare şi, pe deasupra, mă mai şi ardea. Sângele uda necontenit iarba deasă şi scurtă. Mă legănam pe picioare, dar niciunul dintre cei doi elfi nu au observat nimic. Cu ajutorul cuţitului ce-l ţineam la brâu, l-am aruncat în direcţia lui Ayno. Lama i-a străpuns pulpa piciorului drept, făcându-l să se prăbuşască precum o piatră. Eireen s-a întors şi m-a privit uimită, începând să alerge înspre mine. Picioarele nu m-au mai putut susţinu, aşa că m-am prăbuşit pe iarbă. Mă durea fiecare părticică a corpului, dar am ajuns să nu o mai simt aşa de mult. Parcă mă obişnuisem cu durerea. Eireen s-a aşezat lângă mine, atingându-mi uşor braţul. M-a durut, dar n-am acţionat în nici un fel şi am încercat să-i zâmbesc. Nu mi-a prea reuşit, dar speram că a înţeles adevărata intenţie. Mă bucuram cu adevărat că a scăpat de Ayno, chiar dacă pentru puţin timp. Măcar ştiam că buzele murdare ale elfului nu au atins-o. Ăsta era un gând ce-mi mai alina durerea ce m-a săgetat.
-Eşti bine? A întrebat adolescenta, privindu-mă îngrijorat.
Am dat din cap în semn că da. Nu mă simţeam bine, dar şi-a dat seama de asta imediat ce m-am circit din cauza durerii. S-a apropiat de mine, punându-mi mâinile pe umeri şi uitându-se îngrijorată în ochii mei. Încet, mi-am apropiat buzele de ale ei, sărutând-o pentru o secundă. Erau aşa de dulci, moi şi calde. Parcă aveau acelaşi gust ca ciocolata. Erau buzele după care am tânjit mult timp, cele pe care le adoram. Tot timpul în care am stat departe de ea, inconştient, nu mi-am putut-o scoate din minte. Imaginea ei stagna în capul meu. Apoi, mi-am lăsat capul să cadă pe iarba de un verde intens şi am închis ochii. Am simţit cum Eireen mi-a ridicat capul şi l-a aşezat în poala ei. Ceva timp am stat întins acolo, nefăcând aproape nimic. Doar stăteam alături de durerea surdă. Un gând mi-a trecut rapid prin minte, făcându-mă să deschid ochii. Privirile noastre s-au intersectat, Eireen întrebându-mă ce am păţit. Am stat în cumpănă puţin timp neştiind dacă ar avea rost să o îngrijorez. Şi totuşi, dacă ştia adevărul putea să fugă, nu? Trebuia să-i spun pentru a o proteja. După o aşteptare enervantă pentru adolescentă, am început a vorbi:
-Celălalt elf – nu-mi puteam aminti numele său – a dispărut, iar Ayno nu va zăcea inconştient acolo o veşnicie. Când se va trezi, mânia sa va fi puternică şi o să fie capabil să distrugă orice numai pentru a se răzbuna. Eireen, fugi spre curtea elfilor de unde vin eu şi adăposteşte-te acolo. Nu merită să murim împreună.
O urmă de regret se simţea în vocea mea, dar am sperat să nu o observe.
-Nu. Plec cu tine, ori rămân aici. Nu mi-e frică de nenorocitul ăsta de aici, a spus cu o voce hotărâtă.
Da, era la fel de încăpăţânată ca de obicei. Însemna că trebuia să plecăm împreună de acolo, dar unde? Mi se interzicea să mă întorc la Curte, dar altundeva nu puteam merge. Şi totuşi, ei nu ştiau în mod sigur de ideile diabolice ale lui Ayno. Dacă îi anunţam, atunci interdicţia era ridicată şi Eireen putea să intre acolo fără probleme căci trebuia să o păzim de Ayno şi ajutoarele sale. Se dovedea că şi atunci când eram rănit şi abia mai puteam rezista, creierul îmi era puţin lucid. I-am povestit pe scurt lui Eireen ideea mea şi a acceptat imediat.
-Dar cum putem ajunge repede în partea cealaltă a pădurii? Adică, înainte să se trezească Ayno...
M-am ridicat în şezut, afişând o grimasă, gândindu-mă. Cu puţin efort, puteam folosi a doua formă a arcului meu. Niciodată nu o folosisem, dar citisem în vechile pergamente că arcurile elfilor puteau să se transforme într-un lucru pe care ţi-l doreşti cu ardoare. Acolo mai scria că-ţi poate consuma o parte însemnată din puterea magică. Nu conta. Trebuia să o scap pe Eireen de acolo. Era prioritatea numărul unu. Încet, mi-am suflecat mâneca bluzei de piele, până la cot. În jurul încheieturii a început să apară un semn roşiatic, ce devenea din ce în ce mai intens. Adolescenta se uita ciudat la mine, dar n-a comentat nimic. Într-un final, pe mână mi-a apărut imaginea unui arc precum al meu şi o semilună străpunsă de o săgeată. Desenul acesta arăta că eram pregătit pentru a-mi transforma arcul. Am închis ochii, începând să murmur câteva cuvinte în limba elfilor:
-Ahyanë, pilin!
M-am gândit imediat la ceva ce mergea sau zbura rapid. De lângă mine, arcul s-a ridicat în aer, fiind învăluit de o lumină roşiatică. Deasemenea, semnul de pe mână a început să-mi pulseze. În câteva secunde, în locul arcului meu, zbura un fluture imens, cu aripi sângerii. Erau fluturii sfinţi ce erau folosiţi de elfi în vechine. Se numeau Wilwarin. În vechime, erau folosiţi în războaie din cauza pielii lor dure şi rapidităţii înăscute. Eireen privea uimită vieţuitoarea, parcă gândindu-se dacă era bine dacă se urca pe ea. Cu greu, m-am ridicat de pe pământ, ea urmându-mă. Ochii verziu ai fluturelui ne-au privit, îndemnându-ne să ne urcăm mai rapid. Eireen s-a aşezat în spatele meu, în timp ce eu îi transmiteam gândurile mele fluturelui. Aşa a înţeles rapid unde trebuia să ajungem şi şi-a luat zborul, dând din puternicele lui aripi. Deja mă simţeam sfârşit, corpul simţind cum avea să-mi cedeze din clipă-n clipă. Pe tot parcursul drumului spre castel, nimeni n-a zis nimic. Când am ajuns, fluturele a aterizat în interiorul zidurilor înalte, atrăgând privirile tuturor elfilor şi elfelor. Migorn, ce atunci se plimba prin curte, ne privea nervos. Numai de el nu aveam eu chef. Alături de Eireen, am coborât de pe fluture, el transformându-se la loc în arcul meu. Am simţit cum întreaga putere din trup dispare şi cum aveam să mă prăbuşesc acolo, pe pietrele cubice. Trebuia să mai rezist puţin, să-i explic lui Migorn cum stătea treaba.
-Ayno o vrea pe Eireen pentru că are puterea de a trece prin bariere. Trebuie să o protejăm. Ne-am luptat cu el în pădure şi l-am lăsat rănit, acolo. Trebuie neapărat să o lăsaţi pe Eireen să rămână aici ca să nu pună mâna Ayno pe ea, am spus sfârşit.
-Ai dreptate, Derik. Aşa vom face, a consimţit elful, privind-o pe Eireen.
Nu am mai reuşit să ascult ce s-a întâmplat în continuare. Nu am mai putut să rezist din cauza durerii şi m-am prăbuşit inconştient pe aleea plină de elfi.

Traduceri:
Ahyanë, pilin – Apari, arcule