Amintiri prăfuite

[Teh]

Salutare :) Mulțumim tuturor pt. păreri și comentarii. Capitolul îl am scris de mai multă vreme, însă acum am reușit să vin să îl postez.
Paradox, îți apreciez părerea sinceră ; )) pe parcurs o să încercăm să mai... corectăm din greșeli. Momentan nu m-am uitat peste capitolul pe care l-am scris, nu am timp ( nu că e o scuză , nici chef n-am ) și oricum nu îmi place să refac ceva, așa că la următoarele o să încerc să fiu mai atentă. Thanks.
Lectură plăcută!

Capitolul cinci

- Ce face?
Cele două pipiţe mă priveau oarecum speriate, contrariate. Mă recunoscuseră, o ştiam. Şi probabil deja începuseră să se gândească la câte o mie de scuze, sau pretexte prin care să îmi explice că nu auzisem bine. Sau eu mai ştiu ce era în mintea lor de fufe oxigenate? Ei bine, nu contează. Nu îmi pasă şi nici nu cred că îmi va păsa vreodată de existenţa lor absurdă, doar de actul nenorocit pe care vor să îl înfăptuiască.
În primul rând, dacă e cineva care are voie să o scoată din sărite pe Maddy, atunci aceea sunt eu – şi fără altcineva pe lângă. Pentru că noi am fost într-adevăr unite, şi nimic nu poate să ne strice această legătură. Chiar dacă acum nu mai este, a existat odată şi de dragul trecutului, nu am să le las să îi facă nimic.
Şi în al doilea rând, nu aveam eu grijă de ordinea şi disciplina acestui liceu? Intra în îndatoririle mele să le pedepsesc. Ce vorbesc? În acest moment era doar un pretext, nu mă deranja dacă voiau să bată pe altcineva, pentru că probabil nu ar fi făcut-o oricum în incinta liceului....dar nu era vorba de oricine!
Nu.
Era vorba de ea.... Cum se putea aşa ceva? Să o las să păţească aşa ceva? Şi ce era în neregulă cu mine? Nu mai eram prietene. De multă vreme. Şi totuşi, am renunţat la gânduri şi am mai făcut doi paşi în faţă. Încă îşi ţineau ţigările în mână, dar nu mai trăgeau din ele. Scrumul se prăpădea pe podea şi ele aveau ochii mari, privindu-mă ţintă.
- Broke, nu e ceea ce pare. Vorbeam de un serial.. Ştii! E acea telenovelă, şi aşa o cheamă pe tipă: Madeline, dar noi îi zicem Maddy!
Am început să râd.
- Şi , ce legătură ai tu, şi prietena ta, atunci cu o actriţă din telenovele? Dragă, ar trebui să ştii că scuzele astea le-am auzit de miliarde de ori.
Am scrâşnit din dinţi. Vai, ce non-feminină eram acum. Cele două s-au încruntat, realizând că nu aveau altă scăpare. Şi-au trântit ţigările la unison şi le-au călcat în acelaşi timp.
Au abordat şi ele o poziţie de atac, două bătăuşe – vai de capul lor.
- Uite ce e, Broke, dacă nu încetezi acum s-ar putea ca în locul lui Maddy să o păţeşti tu, şi asta rău de tot! Te crezi invincibilă, draga mea, dar află prea bine că nu eşti – chiar deloc! Nu înţelegi? O mierleşti!
Am chicotit. Avea şi ea vorbe mari, de parcă eu nu ştiam ce riscuri îmi asum. Dar nu îmi era teamă, nici măcar o secundă. De parcă nu mai fusesem bătută niciodată...
O amintire mi-a invadat mintea, din trecut, când eram încă mică şi aveam lucruri pentru care să plâng... la care să ţin.

– Taci! Copil prost, taci!
Îmi striga mama atât de tare încât mă speria şi totuşi, începusem să spun ceva şi în mintea mea de copil nu puteam renunţa. Am continuat să vorbesc foarte clar, ca să mă înţeleagă – şi totodată răstit. Eram atât de curajoasă, nu îmi era frică de nimic.
- Dar, mami! De ce nu mă iubeşti? De ce? De ce îmi faci aşa mereu? Vreau să stau cu tati! Nu mai suport!
Două palme mi s-au trântit pe obraji, a durut ca naiba. Simţeam cum se înroşiseră şi inima mea bătea atât de tare, incontrolabil. Şi lacrimi gigantice au început să se reverse din ochii mei, mângâindu-mi pielea rănită. Mă durea; dar nu tăceam, aveam aşa o demnitate pe acea vreme.
- De ce mă loveşti? De ce? Ce ţi-am făcut?
Şi atunci a început adevăratul masacru pe care ar fi trebuit să îl previn. Alte palme, acum mai dureroase, mai rapide. . . Lovituri atât de îngrozitoare pentru mine, un copil care nu înţelegea ce era lumea şi de ce mama se comporta aşa cu mine, de ce nu mă iubea. Ţipam şi spuneam atâtea lucruri pe care nu mi le mai amintesc, nu ştiu nici ceea ce îmi zicea ea.
Îmi aminteam doar picioarele, pumnii, palmele pe care le primeam din partea ei... Şi vânătăile ce au precedat această bătaie.
„ Nu ai fost cuminte! Ai meritat...”
Îmi zicea ea mereu, repetat – repetat! Ca să se scuze pe sine pentru fapta aceea... iar eu nu o puteam ierta. Nu mai plângeam, doar o priveam cu ură şi nu mai ziceam nimic. La un moment dat am plecat din casă strigându-i că o urăsc şi că ea nu e mama mea....
Apoi, Maddy a fost singura care m-a consolat.
- Te doare? Oh, Ginger!
M-a îmbrăţişat şi a început să plângă, stăteam amândouă în parc, eu plină de sânge şi murdară, iar ea în hăinuţele ei albe foarte curate şi îngrijite. Eu nu mai plângeam, o făcea aceasta pentru mine, alinându-mi orice durere...
Ce frumoasă era prietenia...

Da, cred că ştiam despre ceea ce vorbeau aceste două tipe. Da, cunoşteam fenomenul acesta... Şi după toate astea, cum puteam să nu îi iau ei apărarea? Aş fi fost o fiinţă îngrozitoare. Şi pot să fiu, nu îmi pasă... Dar acum sunt datorii pe care trebuiesc să le plătesc. Da, o datorie! Iar eu mă ţin de ele...
Fără să mai adaug ceva, fără alte cuvinte, m-am năpustit asupra roşcatei şi am dat-o cu capul de perete. A fost aproape involuntar, nu asta plănuisem să fac. De fapt, atunci când mă mişcasem, nu mă gândisem la absolut nimic... doar la faptul că o să o fac să înceteze, oricum s-ar întâmpla asta. Aşa am ajuns la izbitura de perete ce a făcut-o să se cutremure. Cealaltă m-a luat pe la spate, dar nu aveam să stau nici aşa liniştită.
I-am trântit şatenei un cot în stomac, m-am întors rapid şi i-am articulat un picior în gură. Urât din partea mea, să lovesc în faţă. Dar, circumstanţe ca acestea îmi cereau sacrificii supreme. A fost de-ajuns să îşi treacă rapid mâna spre buze şi nas, pentru a opri sângele să curgă. Roşcata s-a ridicat şi a scos un briceag. Oh, dragă! Ştia şi ea să lovească cu aşa ceva.
În timp ce venea spre mine, m-am ferit pentru a o lăsa să se ducă purtată de aer. I-am pus o piedică şi s-a împiedicat. Aplecându-mă, i-am luat obiectul acela periculos şi i-am tăiat bluza pe spate.
- Ce... Ce faci?
A strigat aceasta furioasă. Iar eu mi-am amintit iar de planul ei şi i-am dat un picior în spate, fără să mă pot abţine. M-am dus şi spre cealalată şi i-am tăiat părul. Lung, des, urât şi aproape fals, acum jumătate se afla pe podea.
- Ca să vă fie învăţătură de minte. Acum, dispăreţi până nu mă enervez, bine?
Am spus-o calm, atâta încât mi-a venit să râd. De unde aveam eu atâtă calmitate în fiinţa mea? Un râs isteric m-a atacat imediat ce acele două fete au dispărut, nu mi l-am putut abţine. Mă durea sufletul, inima – totul. Ce făcusem cu asta? Le bătusem, şi ce?
Asta nu o să readucă lucrurile la loc!
Nu o să ne facă prietene iar. E imposibil. Şi totuşi, parcă mă simţeam mai bine după acest lucru. Parcă făcusem ceva ce trebuia neapărat înfăptuit. Pentru că, într-adevăr, eu aveam o grămadă de datorii faţă de ea. Pentru că mă băgase în seamă, pentru că îmi fusese aproape... Pentru că, până într-un anumit punct, nu îi păsase de nimeni şi de nimic în afară de mine... Şi... De ce nu? Pentru faptul că îmi zâmbea adesea atât de binevoitor, da... În trecut.
Am plecat la ore destul de plictisită. Nu m-am sinchisit să adun părul de pe podea, se ştia de la sine că cine mă deranja o păţea. O ştiau şi profesorii, chiar şi conducerea şcolii. Dar, nu existaseră niciodată plângeri, aşa că nu făceau nimic împotriva mea. Mai ales de când drăguţa fată a directorului urma să fie bătută în plină stradă de o bandă de fete, iar eu am scăpat-o. Le făceam pe toate din interes, desigur.
- Domnişoară Broke, poate ieşiţi să îmi rezolvaţi şi mie ecuaţia asta; dar azi, dacă se poate!
Profesoara de matematică nu mă slăbea niciodată din priviri sau din ascultat. Era norocoasă pentru faptul că nu mă interesa existenţa ei; când o luam razna la anumite ore, era greu să mă controlezi. O recunoşteam, era unul din marile mele defecte. Când o luam razna... Şi asta era îngrozitor! Semănam atât de tare cu mama aici; pentru că şi ea când avea asemenea momente ( deşi la ea parcă erau permanente, sau doar faţă de mine! ) părea că este nebună, scoasă din minţi... Furia mă controlează adesea şi pe mine şi parcă nu mai ştiu ce fac, deşi sunt perfect conştientă de lucrurile pe care le înfăptuiesc.
Adesea îmi ziceam că sunt doar o nebună, că o să ajung într-un ospiciu. Dar câteva
vorbe mă făceau să mă liniştesc... Să cred că nu sunt aşa de rea cum par... „ Nu mai spune asta! Mă enervează! Tu eşti cea mai drăguţă fată pe care o cunosc, doar atât trebuie să ştii!”
Chiar dacă eram conştientă că nu sunt deloc drăguţă, chiar dacă..... Pentru mine nu mai conta atunci. Era aşa fain să fiu acceptată.
Iar deveneam sentimentală. Nici nu mi-am dat seama când am rezolvat exerciţiul şi m-am aflat înapoi în banca mea. Aveam şi eu norocul meu că mă pricepeam la această materie, deşi nu mă interesa nimic legat de şcoală.

*

Restul zilei a fost cu adevărat liniştită. Nici măcar o scandal, nimic. Se auzeau zvonuri ciudate : nu ştiu cine a bătut pe nu ştiu cine în baie, păr lăsat pe jos, etc. Desigur, eu ştiam prea bine despre ce era vorba. În ultima pauză, m-am întâlnit cu Tom, preşedintele elevilor. Pe cât de vesel era, pe atât de îngrijorat. M-a tras de-o parte.
- Ce dracu s-a întâmplat?
Normal că nu mai era nevoie de alte introduceri, ştiam amândoi că eu făcusem ceva. El nu prea înţelegea ce.
Uite ce e, omule, nu trebuie să îţi dau socoteală pentru absolut fiecare mişcare pe care o fac. Am avut chef să bat pe cineva pentru că a vorbit prea mult. Am fost drăguţă, i-am scurtat părul şi nu i-am luat niciun ban pentru asta, ce vrei să ştii mai mult?
Nu că aş fi fost neapărat iritată, dar nu îmi plăcea să dau socoteală nimănui. S-a încruntat şi având tonul şi mai îngrijorat ca mai devreme, a adăugat:
- Gin, ştii că eu trebuie să cunosc fiecare mişcare a ta. Trebuie să îţi făcut ceva, nu le băteai aşa din senin. Şi da, am auzit că au fost două.
Am oftat. El îşi pusese o mână peste umărul meu drept, probabil pentru a mă încuraja. Iar eu nu aveam nevoie de aşa ceva. I-am înlăturat mâna şi l-am privit cu dispreţ, dezgustată de faptul că mă lua la întrebări.
- Prietene, plănuiau o mare păruială, sau poate mai mult decât atât. Şi nu eram eu ţinta ci o persoană nevinovată. Eu nu aveam de gând să se întâmple vreun scandal în timp ce eu trebuie să veghez locul acesta, şi ar fi fost şi mai greu de controlat atunci. Aşa că, le-am dat deja o lecţie. Ce vrei să ştii mai mult?
A început să râdă batjocoritor păstrându-şi cutele de îngrijorare.
- Şi ce? Acu’ faci fapte bune? Acum or să vină după tine şi după „ nevinovată”, ce-o să te faci atunci?
- Ţinta era Maddy, prostule. Iar eu, mă descurc. Nu te mai teme tu atât.
I-am trântit în nas şi am plecat, fără a-l mai băga în seamă. Posibil să se fi frământat toată ora, dar mie nu îmi păsa. Avusesem fizică ultima oră şi am putut să dorm în voie. Când s-au terminat cursurile, am fost fericită să dispar.
Desigur, acest lucru nu avea să se întâmple.
Odată ce am ieşit în curtea liceului, chiar la intrare am văzut o bandă de câţiva băieţi ( să fi fost vreo cinci ) plus cele două fete cu care mă ciondănisem eu mai devreme.
L-am recunoscut pe acel David despre care vorbeau ele. Veche cunoştinţă de-a mea.
Am mers direct spre ieşire, fără să îi bag în seamă, vrând să trec chiar printre ei. Se adunaseră o grămadă de persoane în jurul nostru, gata să ne ţină galerie, probabil. Ok, asta avea să fie o bătaie pe care o să o primesc eu. Şi ce o să mă mai bucur....
Cineva m-a prins de bluză şi m-a tras în spate, aproape m-a trântit. Mi-a înşfăcat ghiozdanul, aruncându-l pe undeva. Asta m-a enervat la culme.
Inima mea a început să bată mai tare, prinsă într-un vârtej de adrenalină aproape incontrolabil. Un tip înalt şi negru, la piele, la păr, la ochi, a vrut să îmi tragă o palmă de toată frumuseţea. Iar eu m-am ferit.
Bine că mă pricepeam şi eu la ceva, acesta era domeniul meu. Am scos imediat cuţitaşul pe care îl aveam ascuns printre haine şi l-am poziţionat la gâtul celui ce mă atacase.
- Fraierică, mişcă.
Replica asta nu făcea nici doi bani, dar pe asta am spus-o fără să gândesc, eram prea nervoasă pentru aşa ceva. Altcineva a venit în spatele meu şi a vrut să îmi trântească una, cu pumnul. Dar atunci iar m-am ferit şi lovitura a primit-o camaradul său.
Am oftat, uitându-mă la cele două pipiţe.
- Voi două o s-o păţiţi rău după toată treaba asta.
Le-am aruncat leneş, plictisită. Între timp, cineva m-a prins de la spate. Nu am mai reacţionat în niciun fel. Ce rost avea să mă zbat acum? Nu avea niciun sens. Un alt tip a venit în faţa mea şi mi-a tras un pumn în faţă, după care altul în stomac. Curând, a apărut şi o foarfecă în vizor.
Participau la mica bătaie doar patru dintre ei, al cincelea nici nu era atent ( vorbea la telefon ). Acela era David.
- Ia să vedem cum îţi place şi ţie tratamentul acesta.
A ţipat unul dintre ei, nervos pentru faptul că îl făcusem de râs cu lovitura primită de la camaradul său, din cauza faptului că eu mă ferisem. Oh, dragă!
Şi s-a întâmplat, foarfeca aia a început să îmi taie şuviţele lungi de păr. Mare pierdere. Nu am schiţat nimic, decât un zâmbet batjocoritor. I-am lăsat să îmi mai tragă o palmă, un picior în stomac, să îmi taie părul până la refuz... La ce bun? Acum era scurt. Şi ce? Oricum voiam să îl tund.
Se enervaseră pentru faptul că nu ţipam, că nu plângeam şi că doar râdeam de ei. Unul a venit spre mine şi mi-a tăiat mânuşile de la mâini. Ok, asta m-a făcut şi pe mine să tresar. A rămas la văzul tuturor tatuajul meu de la încheietura mâinii stângi... Doar două iniţiale, G şi M, legate între ele... Asta m-a făcut să îmi recapăt dorinţa de a lupta.
Am început să mă zbat şi în câteva secunde am fost eliberată. Nu le-am mai dat importanţă celor patru idioţi şi am mers drept spre David. Luându-i telefionul, l-am aruncat şi călcat în picioare.
- Prietene, mişcă-te cu tot cu trupa ta, acum!
Atunci m-a recunoscut. Nici măcar nu ştiuse că sunt eu. Era un tip cu părul castaniu, ochii negrii – frumos şi musculos din fire, într-adevăr. Şi cu care avusesem o aventură mai de mult. Îmi era dator până în gât. Şi el acum nici măcar nu ştia că venise să mă bată, foarte frumos. A înghiţit în sec.
- Ginger, tu? Ce naiba e asta?
Am început să râd.
- Uite ce e mă, boule, nu vii aici să îţi scuturi trupa doar pentru două curve. Uite ce fac eu cu dragele tale...
Şi fără să mai adaug ceva, m-am apropiat de cele două. Cea căreia îi tăiasem părul i-am
aruncat un picior în stomac, făcând-o să cadă jos iar pe cealaltă am luat-o de gât şi am început să o strâng.
- S-aud, ce ai de zis?
I-am strigat fufei nervoasă. Începuse să plângă.
- Scuze!
A strigat cât de tare şi clar a putut. I-am dat drumul şi am împins-o pe sol.
- Gin, păpuşă, iartă-mă, să mor dacă mi-am dat seama că eşti tu.. Eu...
Nu l-am luat în seamă, am trecut pe lângă el, mi-am luat ghiozdanul şi am dat să plec.
- Îmi datorezi o pereche de mânuşi.
Am strigat la el cât pentru să mă audă. În spatele meu am auzit câteva aplauze, dar nu le-am băgat în seamă. Erau de prisos. Eu eram obosită, nervoasă, năpădită de amintiri şi nostalgie.