19-05-2010, 04:32 PM
Am venit cu nextul si sper sa am mai mult de un coment.
Singuri singurei
Eram foarte nervoasa, ca fusesem prinsi, in timp ce ne lingeam linistiti. Daca ii v-a spune lui Pein? Si daca ala afla? Atunci am dat de belea. De belea e putin spus, am dat de dracu. Brunetul se ridica de pe jos si se duce la Sasori. Ii sopteste ceva la ureche, papusi Barbie si acesta incuviinta si apoi spuse, ca liderul a trimis dupa noi. Am inghitit in sec si apoi am vazut cu uimire si groaza, cum visiniul, il taie pe pusti pe fata cu un kunai si pe brat. Itachi nici nu se feri. Mai primi un pumn in fata, ce ma facu sa tip la el si sa-l atac. Papusica ma prinse de par si ma arunca pe jos. Se apropie de mine si mi-am pus mainile in fata, sa ma apar, in caz ca ma v-a ataca din nou.
- Imi pare rau Konan, pentru asta, dar a fost ideea lui Itachi. Fi atenta aici. V-am gasit luptand cu niste criminali si v-am salvat si de aceea ati intarziat, imi spuse planul visiniul si am pornit toti trei spre baza.
Sasori il ducea pe Itachi, care se facea ametit si eu mi-am adoptat o expresie posomorata si cidoasa, ca nu am putut "ajuta" mult pe Itachi in "lupta". Cand ajungem la baza si ne ducem in sufragerie, toti membri se uitau la noi ca la martieni. Pein ne intreaba ce dracu am facut. Eu zambesc timid si nemultumita de mine si ii vand o povestioara destul de credibila. Cica am mers singura la un bar si Itachi m-a cautat. La bar unul s-a dat la mine si eu l-am scuipat in fata si ala m-a luat la bataie. Am inceput sa ma lupt cu el si era sa ma injunghie, daca nu se baga brunetul si il ucidea pe ala. Prieteni lui ala, a sarit toti pe Itachi si eu nu am putut sa-l ajut, ca imi era teama sa nu-l incurc mai mult. Era sa fie ucis, daca nu ne salva Sasori. Liderul imi dadu o palma de am picat pe jos, lovindu-ma la cap, spargandu-mi tampla. Dupa ce am fost eu la pamant, idiotul de Pein, s-a dus la Itachi si i-a dat un pumn in stomac, fara veste, facandu-l sa cada la pamant. Copilul tusit cu sange si ramase ghemuit.
- Konan ce dracu astepti de la un copilas? Aparare? Ai innebunit de tot! De acum inainte tu si Uchiha veti face echipa. Tu sa inveti sa lupti ca lumea si sa mai slabesti, ca te-ai facut ca o purcica. Voi doi veti sta saptamana asta singuri in baza. Sa dea dracu sa gasesc pe aici ruine, ca va voi ucide fara explicati! Tuna pe noi, Pein, apoi toti parasira camera.
Dupa ce auzim usa de la intrare, eu ma tarasc pana la adolescent si il iau in bratele mele. Am inceput sa tin mult la brunet, in aceasta luna in care nu ne-am vorbit. Poate am ajuns sa ma indragostesc de el. Il ajut sa se ridice de pe jos si il duc in camera lui. Cand deschid, motanul ne intampina. Vad ca camera lui nu era diferita de a mea, doar ca lipsea oglinda de la dulap. Il pun pe pat si incep sa-i tratez ranile. Itachi suiera usor, datorita dezinfentantului, cu care ii curatam ranile. Dupa ce l-am pansat, i-am spus sa isi scoata buluza pentru a vedea daca are urme de la pumn.
Raman placuta uimita, de privelistea din fata ochilor. Ce era frumos si lui Dumnezeu ii place. Avea muschi, nu gluma. Pe burta avea patretele, dar aveau vag urma pumnului lui nenorocitului de Pein. Oftez si imi atintesc ochii la chipul sau. Tanarul imi zambea pervers, facandu-ma sa rosesc usor in obrazi si sa-mi plec privirea. Degetele lui imi apucara delicat barbaia si mi-o ridica. Buzele sale le acaparara pe ale mele. Limba lui intra in gura mea si incepu sa se joaca cu limba mea. Imi bag mana in parul sau, jucandu-ma cu el. Itachi se rasuci in asa fel in cat am ajuns sub el si baiatul deasupra mea. Picioarele mele ii inconjurau soldul sau, cam micut, dar se v-a mari el. Mainile mele, se aflau dupa gatul sau si el se tinea in coate.
- Daca ne-ar vedea Pein, ne-ar ucide, spun eu privindu-l in ochii negri.
- Dar ce nu stie Pein, nu-l v-a afecta, spune Uchiha, pupandu-ma usor pe frunte.
- O data si sa nu sufli o vobra despre asta, spun serioasa si el incuviinta din cap, la fel de serios.
Acum era momentul adevarului sa vad daca era bun sau nu la pat. Buzele lui imi sarutau usor timid pielea gatului, in timp ce mainile lui se strecurara sub bluza mea si mi-o dadu jos. Mainile lui calde imi mangaiau usor sani, facandu-ma sa gem usor. Dupa putin timp, mainile au fost inlocuite de buzele lui, care imi sugea, musca si lingea delicat unul dintre sfarcuri. Imi da jos rapid fusta si incepe sa-mi maseze zona mea intima cu doua degete, facandu-ma sa cer mai mult. Trupul meu vibra sub atingerile lui usoare si precise, dorind mai mult. Degetele intrara in mine, facandu-ma sa-mi arcuiesc spatele de micuta durere pe care am simtit-o la intrare si incepu sa faca miscari cu ele, calculate si precise. Dupa ce se satura cu degetele, se trase in jos si incepu sa-mi hartuiasca acel loc cu limba lui. Limba intra in acel loc intunecos si umed si incepu sa faca miscari de du-te-vino. Gemeam si icneam de placerea, la care eram supusa. Ar trebui ca Pein sa ia lecti de la Itachi cum sa exciti o fata. Simt ca numai pot si ma eliberez. Brunetul gusta putin lichidul albicios, vascos si isi dadu jos pantaloni cu chiloti cu tot. Isi potrivi barbatia si se impinse in mine. Imi arcuiesc spatele si scot un mic tipat de durere. Ma saruta scurt pe buze si incepu sa faca miscari de du-te-vino. Miscarile erau repezi, dar si precise. Muschi de pe abdomen se in cordau la fiecare miscare pe care o facea. In camera lui Itachi, se auzeau gemetele noastre de placere, in timp ce pe trupurile noastre era un strat fin si lipicios de transiratie.
- Mai... adanc... daca... poti..., spun printre gemete de placere.
Itachi se impinse mai tare, patruzandu-ma mai adanc, facandu-mi pe plac. Atunci simt ceva ciudat in interiorul meu si bruentul scoate un oftat lung. Se pune langa mine si privea tavanul, avand pupilele dilatate din cauza efortului depus. Imi pun capul la el pe umar si incep sa ma joc cu degetul aratator de la mana drepta, pe bicepsi lui, facand cercuri. Tanarul ma mangaia usor pe spate, producandu-mi fiori in tot corpul. In pat se urca si motanasul negru, care se cuibari pe patretelele baiatului si incepu sa toarca fericit.
- Unde l-ai gasit? Il intreb eu, privind motanul care era acum un ghemotoc de blana neagra.
- Pe strada. Niste copii rai, vroiau sa-l ucida, dandu-l de pereti, cum ai dat tu atunci, pana am intervenit eu. Pe copii i-am batut ca le-au plans si parinti de mila si pe Yabun l-am luat aici, imi spuse el si trase peste noi patura, pentru a nu se fi frig.
- Itachi, esti mult mai bun decat Pein la pat, spun eu si apoi imi dau una peste frunte, pentru prostia spusa.
Baiatul incepu sa rada si imi spuse, ca ar fi mai bine sa parem certati unul cu celalalt. Am aprobat absenta din cap, preocupata de starea aceea ciudata pe care am simtit-o mai devreme. Isi daduse drumul in mine? Nu cred ca era atat de neatent? Sau da? Daca si-a dat drumu in mine? Daca am ramas insarcinata? Am oftat si m-am cuibarit mai bine langa tanar si am adormit, ascultand bataile inimi sale. Cred ca m-am indragostit de Itachi fara sa vreau...
Sunt focuri care ard in noapte
Sunt departari ce par aproape.
Sunt focuri care nu se sting.
Sunt inimi tari care inving...

If I can't move Heaven, I'll raise Hell... - Sebastian Morgenstern (The mortal instruments)
Perfect enemyMy fan fic blogYo man, chibi Manu^.^