06-04-2008, 01:22 AM
<Pentru a exista un inceput, trebuie sa existe un sfarsit. E o lege nescrisa... Si atunci de ce ne e frica de sfarsit si totusi tanjim dupa inceput. Omul are o natura contradictorie...si nu as folosi exemplul clasic: iubire, ura. Nu neg, e important. Dar cred ca mai important e faptul ca desi speram la ce e mai bun, ne asteptam la ce e mai rau. Cand uitam sa visam, suntem oameni morti. Si totusi eu mi-am acceptat <moartea>, chiar mi-am provocat-o.
Ma intreb oare de ce? Gasesc atatea raspunsuri si totusi niciunul. Poate sunt eu smintit!
Regret ca m-am pierdut, ca nu am putut sa-mi urmez visul, ca am devenit ca ei, dar nu mai conteaza...Ce conteaza o umbra printre atatea altele. Nimic mi-ar raspunde...Poate ar da un raspuns de genul <Aoshi esti un egoist! Crezi ca nu mai tu contezi? Sunt alti care au o soarta mult mai rea decat a ta.> Nu neg, dar e soarta lor, nu a mea.
Sunt un egoist pana in maduva oaselor.
De mic am fost invatat ca daca esti puternic supravietuiesti, daca este slab mori. Sa fi slab era pacatul capital, invinsul trebuia sa cada pentru ca invingatorul sa ia laurii. Mila, compasiunea, vinovatia erau sentimente inutile, absurde...
Am invatat sa iau ce-mi doresc, sa nu astept...Asteptarea e o arma redutabila, dar nu atunci cand vrei sa distrugi ceva...daca vrei ca <obiectul> sa ramana intact pentru a-l mai putea folosi, trebuie sa te comporti cu manusi.
Cu Hinata nu m-am comportat tocmai cu manusi, credeam ca o ramana doar la stadiul de simpla satisfacere a nevoilor fiziologice si totusi...nu a ramas.
Credeam ca e altfel, ca m-as putea apropia de ea...Ce prost am fost! In fond, are dreptate. Sunt o bruta, un animal si totusi speram c-o sa vada in mine ceva mai mult decat au vazut ceilalti...Dar poate chiar asta sunt eu>. Aoshi sedea intr-un fotoliu de piele maro, gandurile ii navaleau in minte, oricat se straduia ca sa nu se mai gandeasca, nu reusea...Era pana la urma tot un om cu defecte, cu slabiciuni dar si cu partile lui bune.
E mai usor sa descoperi la un om defectele decat calitatile, poate pentru ca sunt mai multe sau poate noi ne incapatanam sa le vedem si mai acut.
***
<Nu vorbi ca si cum mai cunoaste! Nu stii nimic despre mine... > Cuvintele lui Aoshi o trezira la realitate, nu stia nimic despre el si totusi il judecase. Era cel care o violase...oare nu era normal sa faca asta si atunci de ce se simtea vinovata. De ce simtea ca e vorba de mai mult...
- Fiecare dintre noi are o masca, o masca care dispare cand inchizi ochii. Ochii te inseala, nu vezi decat ceea ce vrei...gandi fata cu parul indigo, apasand pe ultimul cuvant care il rosti cu voce tare.
- Trebuie sa aflu de ce e asa! Ce l-a schimbat? Este necesar pentru a putea intelege ce simte...Dar de ce ma intereseaza ce simte? Hinata era confuza, era ceva care o intriga la Aoshi...
M-am razgandit! O sa termin ficul
Ma intreb oare de ce? Gasesc atatea raspunsuri si totusi niciunul. Poate sunt eu smintit!
Regret ca m-am pierdut, ca nu am putut sa-mi urmez visul, ca am devenit ca ei, dar nu mai conteaza...Ce conteaza o umbra printre atatea altele. Nimic mi-ar raspunde...Poate ar da un raspuns de genul <Aoshi esti un egoist! Crezi ca nu mai tu contezi? Sunt alti care au o soarta mult mai rea decat a ta.> Nu neg, dar e soarta lor, nu a mea.
Sunt un egoist pana in maduva oaselor.
De mic am fost invatat ca daca esti puternic supravietuiesti, daca este slab mori. Sa fi slab era pacatul capital, invinsul trebuia sa cada pentru ca invingatorul sa ia laurii. Mila, compasiunea, vinovatia erau sentimente inutile, absurde...
Am invatat sa iau ce-mi doresc, sa nu astept...Asteptarea e o arma redutabila, dar nu atunci cand vrei sa distrugi ceva...daca vrei ca <obiectul> sa ramana intact pentru a-l mai putea folosi, trebuie sa te comporti cu manusi.
Cu Hinata nu m-am comportat tocmai cu manusi, credeam ca o ramana doar la stadiul de simpla satisfacere a nevoilor fiziologice si totusi...nu a ramas.
Credeam ca e altfel, ca m-as putea apropia de ea...Ce prost am fost! In fond, are dreptate. Sunt o bruta, un animal si totusi speram c-o sa vada in mine ceva mai mult decat au vazut ceilalti...Dar poate chiar asta sunt eu>. Aoshi sedea intr-un fotoliu de piele maro, gandurile ii navaleau in minte, oricat se straduia ca sa nu se mai gandeasca, nu reusea...Era pana la urma tot un om cu defecte, cu slabiciuni dar si cu partile lui bune.
E mai usor sa descoperi la un om defectele decat calitatile, poate pentru ca sunt mai multe sau poate noi ne incapatanam sa le vedem si mai acut.
***
<Nu vorbi ca si cum mai cunoaste! Nu stii nimic despre mine... > Cuvintele lui Aoshi o trezira la realitate, nu stia nimic despre el si totusi il judecase. Era cel care o violase...oare nu era normal sa faca asta si atunci de ce se simtea vinovata. De ce simtea ca e vorba de mai mult...
- Fiecare dintre noi are o masca, o masca care dispare cand inchizi ochii. Ochii te inseala, nu vezi decat ceea ce vrei...gandi fata cu parul indigo, apasand pe ultimul cuvant care il rosti cu voce tare.
- Trebuie sa aflu de ce e asa! Ce l-a schimbat? Este necesar pentru a putea intelege ce simte...Dar de ce ma intereseaza ce simte? Hinata era confuza, era ceva care o intriga la Aoshi...
M-am razgandit! O sa termin ficul
It's a game...