Lupta noptilor

[wasp]

Capitolul 2

Sayuri locuia intr-o vila construita in stil Victorian. Intr-o vila imensa construita in stil Victorian. O alee pietruita, inconjurata de tufe de trandafiri realiza legatura dintre poarta cu ornamente florale, neagra, uriasa si usa de la intrarea in casa. Mici camere de supraveghere erau amplasate intre ramurile a doi ciresi, iar Sayuri nu suporta sa fie privita mereu de catre agentii de paza.
Sayuri avea un Golden Retriever, pe nume Poppy si un ciobanesc Belgian pe nume Lambo. Erau animale placute, loiale, pe care Sayuri le iubea ca pe parintii ei. De fiecare data cand era in incurcatura, Poppy si Lambo ii sareau in ajutor.
Resemnata, ea urca in dormitorul ei si se tranti pe pat. Imediat, cei doi compatrioti au venit sa ii tina companie. Obosita dupa aventura din seara trecuta, Sayuri adormi instantaneu.
In vis ii aparura ochii ingerului privind-o intens si cu patima. Il dorea…o dorea… intr-un frenetic dans al simturilor, cei doi se completau reciproc; insa visul ei deveni cosmar cand, in locul lui, Sayuri se trezi imbratisand un cadavru. Respiratia lui urat-mirositoare ii venea in fata, iar fetei i se facu rau. Scarbita, il elibera pe monstruosul moroi si se pomeni fata-n fata cu un baiat de o frumusete izbitoare, cu ochii de un rosu sangeriu, in care se putea citi o sete nestavilita de sange. Sayuri se trezi speriata si constata ca totul a fost doar un vis urat.
Deodata, telefonul mobil incepu a ii vibra pe noptiera. Se uita sa vada cine o suna, insa nu recunoscu numarul.
-Alo! Cu cine vorbesc?
De la capatul firului se auzea doar un harsait enervant…apoi cineva tipa atat de tare, incat, atat ea, cat si patrupezii ei sarira ca arsi din pat. Bip. Bip…doat atat se mai auzea la capatul celalalt.
Fata nu lua in seama straniul incident si cobora in bucatarie sa manance ceva. Ajunsa acolo vazu ca pe frigider era lipit un biletel.
“A sunat Ken! Spunea ca sunt probleme la vechiul ponton. Suna-l si vezi despre ce e vorba.” Ken era cel mai bun prieten al ei inca din clasele primare. I-a fost alaturi in cele mai dificile momente si doar el o scotea din incurcaturi. De cateva zile nu mai vorbise cu el; il ignorase total si probabil era suparat pe ea. “Imposibil”, gandi ea. “el nu poate sta suparat pe cineva mai mult de jumatate de ora”.
Totusi, risca si suna la arhi-cunoscutul numar de telefon. Dupa cateva secunde, o voce somnoroasa raspunse la celalalt capat:
-Alo!
-Ken, sunt eu, Sayuri! Scuze daca te-am trezit din somn, insa am aflat ca m-ai contactat si parea destul de grav.
-A, da! Vechiul ponton! Niste mini-monstruleti s-au catarat pe el si au speriat cativa oameni. Deocamdata nu e nici o problema, insa daca se dezvolta si ajung mai mari decat acum, va trebui sa ii extermini.
-Sigur, sa ma anuntati si pe mine. Ken…
-Da…
-Mai esti suparat pe mine?
-Desigur ca nu. N-am fost niciodata suparat!
-Bine. Pa!
-Pa!
Cu inima libera, Sayuri merse la ea in dormitor, se imbraca cu treningul negru ce il primise cadou de la unchiul ei, adidasii vechi si prafuiti ce au dus o viata agitata si isi prinse parul intr-o coada de cal. Iesi afara si incepu sa alerge ca bezmetica pe strazile orasului. Agitatia o linistea si o facea sa uite de problemele personale, insa orice ar face, chipul Ingerului nu ii iesea de pe retina.
Deodata, in apropiere de cladirea Primariei, se auzi o bubuitura, iar Sayuri fu azvarlita cativa pasi mai incolo si trantita la pamant. In jurul ei era un haos de nedescris. Oameni tipau, sirenele politiei si ale ambulantei se auzeau din departare, peste tot erau bucati de ciment, iar, uneori, chiar si scanduri incendiate.
Pe Sayuri o durea capul, mana dreapta si piciorul. S-a uitat atenta si a vazut ca de sub genunchi curge sange. Mult, rosu si cu miros sarat. Deja i se facea rau. Intorcandu-se pe partea cealalta, isi goli stomacul fara frica, dupa care se daparta cativa metri cu greutate si astepta sa soseasca la ea o echipa de interventie ca sa ii aline durerea si sa ii alunge starea de ameteala.
Nu dupa mult timp, bucuria de a vedea pastile introduse in stomac reveni, iar o femeie imbracata in rosu se apropie de ea cu o geanta de prim ajutor. Asistenta ii curata, dezinfecta si bandaja genunchiul ranit, dupa care ii dadu pastile pentru durere si o trimise acasa. Inainte o sfatui sa vina la doctor daca o doare sau daca se infecteaza rana. Sayuri ii multumi, desi in gandul ei o injura putin. Stia si singura ce sa faca daca i se face rau si era suparata pe ea pentru ca venise tarziu.
Sayuri se ridica si pleca schiopatand inspre casa. La cateva strazi distanta, se aseza pe marginea bordurii, isi plasa capul intre genunchi si medita. Medita la tot ce se intamplase peste zi, la ce patise cu o zi in urma, la Inger si la faptul ca MAMA urma sa ii trimita un mesaj cu urmatoarea ei misiune. Sau poate Ken o informa despre micii “monstruleti”, asa cum ii numi el. Rase in sinea ei de prietenul ei cel mai bun care, spre deosebire de Allan, partenerul ei englez ce o lasa balta in fiecare misiune sau gasea scuze patetice de fiecare data cand ea avea nevoie de ajutorul lui, el o ajuta in orice problema personala sau de afaceri.
Ura accentul super-sexy capatat de la natura a lui Allan si privirea aceea superioara pe care o afisa cand isi etala “talentele”, ii ura si corpul de invidiat, parul lui blond ca matasea si ochii albastri ca de gheata care nu exprimau nimic. “Intr-o zi o sa il omor!” isi spuse ea in gand.
Cum statea ea acolo, adancita in gandurile nestavilite ce i se abateau in cap, o mica fosnire se auzi in spatele ei. Curand simti o prezenta linistita langa ea, iar un miros cunoscut ii inunda narile. Radicand privirea, il vazu.
Avea aceeasi privire precauta, insa de aceasta data observa o tenta de prietenie ce lucea in ochii sai de un albastru radiant. “Wow” gandi ea dar is sterse acest gand din minte amintindu-si ca nu va putea fi niciodata mai aproape de el.
-Buna, incepu ea timid. Ma urmaresti cumva?
-Buna! Nu, de fapt eram prin zona si te-am vazut cum schiopatai. Mergi undeva?
-Da! Acasa! “la mine nu la tine” adauga ea in minte
-Aa, bun! Acasa merg si eu.
Si o ridica deodata in brate si isi lua zborul spre cerul inalt. In ultimul momenti ii sopti la ureche sa isi inchida ochii.
…

sorry daca am greseli de tastare dar nu am avut chef sa il corectez