Amintiri prăfuite

[Teh]

Bună tuturor! Mulțumim de comentarii ;; ) sper să citiți în continuare. Eu am venit cu următorul capitol.
Cu o avertizare de + 16 din cauza unei anumite scene ( sărut dintre două persoane de același sex ) + limbaj vulgar.
Eh, fără alte detalii, descoperiți voi curând despre ce e vorba. Lectură plăcută! >:d<

Capitolul trei

- E, pe dracu!
Am auzit-o pe Marlene strigând cu toată forţa vocii sale. Am ridicat din sprâncene şi m-am văzut nevoită să îmi întorc privirea spre ea. Pentru că, îndr-adevăr, vorbea cu mine. M-am încruntat şi, făcându-i un semn din mână, am făcut-o să se apropie de grupul meu. Stăteam în parc, aşa cum făceam de multe ori, la o ţigară cu micuţa mea gaşcă. De fapt, nu era aşa o „gaşcă”, pentru că noi nu eram cu adevărat prieteni. Aici ne adunam să tragem un fum, să ne drogăm sau să bem. Eu făceam doar unul dintre aceste lucruri, şi veneam aici de fiecare dată când doream să îmi amân plecarea acasă. Locul acela dezgustător în care trebuia să mă întorc în fiecare seară, chiar şi azi ( acum când era ziua mea ) . Seara se lăsase deja, şi curând aveam să primesc un apel de la tatăl meu vitreg, prin care aveam ordine să mă întorc acasă. Iar eu îl ignoram, şi mereu ajungeam spre dimineaţă, când toată lumea dormea şi eu puteam să mă strecor fără să primesc morală, sau înjurături... Nu că nu aş fi fost obişnuită cu ele, dar mă săturasem să fiu scârbită de acele persoane.
Îmi promiseseră de multe ori că vor schimba încuietoarea de la uşă şi cheia mea nu va mai avea niciun folos; şi eu cred că le încercam voinţa, să văd dacă ar fi în stare să facă aşa ceva. Mă întreb ce ar spune vecinii? Nu pentru mine cât pentru draga mea mamă, care fugea de astfel de scandaluri. Iar eu ştiam să atac la ţintă.
La naiba, nu eram prea conştientă de ceea ce ziceam. Băusem un pahar, sau două la Barul lui Oliver, şi deja mă simţeam ameţită. Fusesem nervoasă, frustrată pentru faptul că primisem un bileţel cu „ La mulţi ani!” de la ea. La ce bun făcea asta?
Să mă înduioşeze? Să mă facă să regret faptul că nu mai eram prietene? Ei bine, deja făceam acest lucru. Pentru că ea era singura fiinţă pe care o iubeam. Rectific, pentru care simţisem această dragoste nebună. Nu eram lesbiancă, dar era singura prietenă adevărată pe care o avusesem. Şi de ce se sfârşise totul între noi?
Acum aflându-mă în ceaţă şi în abureala provocată de alcool, nici motivul acesta simplu nu îl mai desluşeam. Atenţia mi-a fost iar acaparată de şatena ce se aşezase drept în faţa mea. Am zâmbit ironic.
- Mary, draga mea – eşti cam scumpă la vedere. Ce pana mea te atrage aici? Te-ai săturat de trotuar?
Aceasta, bineînţeles, a zâmbit cu aerul ei de fată inocentă, mai fals chiar şi decât adidaşii Puma ai fratelui meu vitreg ( ţânc idiot fără principii şi cu arfe de copil prost crescut ). S-a apropiat şi mai tare de mine, şi trecându-şi braţele în jurul gâtului meu, s-a ridicat pe vârfuri şi şi-a lipit buzele de ale mele. Un gest atât de normal pentru această tipă, dragostea ei neţărmuită pentru mine era prea cunoscută de noi toţi. Şi totuşi, o curvă rămânea tot o curvă. Iar eu, în stare de uşoar ebrietate, mi-am trecut mâinile în jurul taliei sale şi am tras-o şi mai aproape de mine, introducându-mi limba în gura ei. Sălbatic, s-a apropiat şi mai tare de mine, încercând să mă pipăie.
Brusc, am priceput ce făceam!
M-am îndepărtat, şi cu un alt surâs pervers i-am mângâiat părul.
- Gin, dragă, eşti foarte pasională azi. Poate din cauza vârstei? La mulţi ani!
Am dat din umeri, practic indiferentă şi i-am întors spatele, cerându-i o ţigară lui Alexander, care deja stătea cu limba afară, salivând. Acest băiat era un fan înrăit al spectacolelor de acest gen. Iar eu? Mă lăsam uneori târâtă în lumea aceasta de rahat, neavând altceva mai bun de fâcut.
Am dus ţigara la gură, aprinzând-o şi am tras un fum, lăsându-mă învăluită de savoarea sa atât de plăcută, aproape ucigătoare. Tutunul mă făcea întotdeauna să plutesc, fără să îmi rupă contactul cu realitatea. Mă calma, şi ştiam că îmi provocase dependenţă. Nu mă puteam lăsa, şi de altfel nici nu voiam. Simţeam o nevoie subită să ţin o ţigară între degete, să o proptesc de buze şi să mă las învăluită de plăcerea ei ucigătoare. Închisesem ochii acum, lăsându-mi capul pe spate.
- Gin-ger!
Mi-am auzit numele şi am deschis ochii, căutând vocea ce mă căutase.
- Ce vrei?
Pe tonul meu rece şi totodată încărcat de răutate, m-am adresat Marlenei care, încă odată, se lipise de mine.
- Of! Ce morocănoasă eşti! Dar, de aia te iubesc eu! Nu mergi pe la mine?
O târfă, rămâne o târfă până la moarte. Această fată care îşi vândea trupul bărbaţilor, nu era decât o cârpă în ochii mei. Pentru că, nu se preţuia de niciun fel. Şi, de altfel, nici eu nu cred că o făceam. Dar asta nu mă împiedica să o critic. Nu simţea nimic pentru creaturile masculine, şi căuta în fiecare fată o nouă iubire. Pentru mine dezvoltase un fel de obsesie, ce avea să o distrugă mai devreme sau mai târziu ( zicea ea ) din cauza comportamentului meu.
Am strâns şi mai tare ţigara între degete, trăgând un ultim fum şi am aruncat-o pe sol, călcând-o cu piciorul ( foarte agresiv ). Am rânjit spre aceasta şi apoi, brusc, i-am întors spatele. Am ridicat o mână şi am zis:
- Distraţi-vă fără mine, astă-seară sunt prea indispusă pentru a vă dădăci.
Am plecat cu paşi mari, pentru că picioarele mele erau lungi şi mă bucuram de acest avantaj. Îmbrăcată la fel ca de dimineaţă, cum fusesem şi la liceu, şi cu ghiozdanul încă în spate, cărându-l fără o necesitate absolută în spate. Nu ştiam unde avea să mă ducă trupul meu, doar mergeam învăluită de gânduri şi cu căştile în urechi. Drumurile erau aproape goale, din cauza ploii ce anunţa să spargă cerul în această noapte. Se înnorase îngrozitor, stelele pieirdându-se undeva în întunecimea nopţii. Mie îmi plăcea această atmosferă oarecum sinistră, eram un fel de sadică înnăscută şi care, totuşi, nu se preda tacticilor îngrozitoare ale acestui curent, care părea că devenise deja o modă... Am oftat, şi am scos din pachetul meu o ţigară. Aprinzând-o, mi-am reluat mersul pe trotuarul luminat doar artificial.
Frumoasă era viaţa, într-adevăr! Să fiu condusă de această mizerie, să mă urăsc uneori atât de tare încât să mă cred cea mai odioasă fiinţă de pe planetă... Să mă pledez tuturor perversităţilor, să cad pradă acestei societăţi decăzute. . . Eu, eram doar o marionetă folosită de toţi, pe rând! De Tom, care mă voia neapărat în consiliu ca vice preşedintă, pentru abilităţile mele minunate de a menţine ordinea şi liniştea.... De Louis, frăţiorul meu vitreg care mă atrăgea uneori în cursele lui stupide, pentru a arăta prietenilor lui mai mari ( fără creier ) ce soră bună şi gata de regulat are! De Marlene, care ar fi dat orice să trec de cealaltă parte, sau măcar să devin bisexuală pentru a o plăcea, măcar, dacă nu îi împărtăşesc simţămintele puternice pe care le nutrea faţă de mine... Eram folosită chiar şi de mama mea, ce mă trata ca pe un obiect şi ce putea de atâtea ori să se plângă tuturor de fata ei, pentru a primi compătimire, pentru ca – tot eu – să decad.
Într-adevăr, viaţa era foarte frumoasă.
Şi, fără să realizez am ajuns iar cu gândul la draga mea prietenă, Maddy, pe care nu o puteam uita şi care... Totuşi, nu mai era prietena mea! Şi iar nu îmi aminteam cauza pentru care ne certasem. Probabil vanitatea mea, sau era din pricina faptului că eram amândouă prea orbite de faimă, popularitate, liceu... Eu nu fusesem mereu aşa de dizgraţioasă şi... Fumătoare? Şi totuşi, devenisem aşa, eram mai cool ca oricând şi atât de invidiată de alţii... Mă simţeam mai goală ca oricând pe dinăuntru, mâncată de cine ştie ce molii necunoscute. Da, eram jalnică... Şi totuşi, bucuroasă că încă trăiesc viaţa asta mizeră.
Fără să îmi dau seama, mă aflam deja în faţa casei lui Maddy. Cum ajunsesem aici? Cu neputinţă să spun. Şi fără să mai gândesc, fiind condusă total de impulsuri, m-am apropiat de casa ei. Stinsesem ţigara şi o aruncasem pe undeva, gura mea cred că duhnea a alcool ( când respiram, simţeam şi eu mirosul ). Ştiind atât de bine camera unde se afla blondina, am urcat şi am bătut la fereastra dormitorului ei, fix de trei ori ( aşa cum făceam odinioară.
Am aşteptat, însă nu prea mult, până ce geamul să fie deschis şi să pot intra. Era uimită, o puteam vedea în ochii ei. Era îmbrăcată într-o pijama lejeră, pantaloni scurţi şi maieu, ambele de culoare roză şi avea părul prins în două codiţe copilăroase. La care se adăugau, faimoşii săi ochelari cu care citea atât de des.
Un râs ciudat m-a apucat, pe care nu am putut să îl înăbuş deşi aceasta îmi făcea semn să tac.
- Ce cauţi aici?
Zise într-un final, nemaiputând să îşi înăbuşe curiozitatea. Am dat din umeri, m-am descălţat şi m-am aruncat în patul ei mare. Fără să îmi mai dea atât de multă importanţă, fiind destul de contrariată de prezenţa mea, s-a aşezat pe scaunul de la birou şi a continuat să îşi facă tema. Cred că a stat aşa cam zece minute, după ce a închis caietul şi s-a întors cu faţa spre mine. Camera era luminată doar de o lampă de pe măsuţa biroului ei.
M-am ridicat şi eu din pat şi m-am încălţat. Am luat şi ghiozdanul aruncat pe jos.
- Mersi de urare.
Deşi nu o arătam, eram practic cuprinsă de emoţii cu mult prea puternice, îmi venea să cad pe jos, să plâng, să îi cer puţină îndurare şi să o rog să stea cu mine, măcar cinci minute, să mă îmbrăţişeze.. Să fim aşa cum eram odinioară, două prietene atât de bune! De nedespărţit...
- Cu plăcere!
A zis aceasta vioaie şi jucăuşă, asemenea unui copil. Doamne! Cât de dor îmi era de această personalitate a ei, de-a dreptul fermecătoare. Mi-era atât de teamă să o recunosc, şi totuşi era adevărat... te cucerea.
- Şi pentru că ţi-ai amintit.
Am adăugat scurt, sec şi indiferent. Aşa îmi menţineam tonul, deşi înăuntrul meu se zbăteau o mulţime de sentimente. Apoi, inconştientă de gestul meu şi condusă de influenţa alcoolului, am strâns-o în braţe şi am sărutat-o pe obraz, ca odinioară... când ne puteam destăinui orice unei alteia.....
Aceasta, uşor speriată de reacţia mea, se trase înapoi. Am ridicat din sprâncene şi am întâlnit privirea ei îngrijorată. Ochii ei s-au umplut rapid de lacrimi, de abia puteam ţine pasul cu ritmul fulgerător al plânsului ei, aşa era întotdeauna. Două lacrimi mari s-au prelins pe obrajii ei îmbujoraţi.
- Ai băut...
A spus aceasta pe o voce prea înduioşată. Cât mă mai certa când luam câte o ţigară, şi cum mă mai făcea să renunţ la acest tic... Niciodată nu fusese de acord cu faptul că eu trebuia să îmi înec amarul în asemenea porcării. Şi totuşi, şi totuşi! De când nu mai era lângă mine, făceam numai prostii. Pentru că nu mai avea cine să mă oprească, să mă iubească... Să fie alături de mine! Mda, nu mai aveam pe nimeni... Şi, ciudat! Chiar dacă ar mai fi fost cineva, tot singură m-aş fi simţit fără ea. O ştiam prea bine.
Am îmbrăţişat-o iar şi i-am mângâiat părul. Eram ceva mai înaltă ca ea, nu fusesem întotdeaua? Mda, şi mai puţin elegantă, mai puţin frumoasă, rafinată, drăguţă şi orice altceva... Şi totuşi , când eram cu ea parcă străluceam mai mult ca oricând. Din cauza influenţei ei, o ştiu sigur. Inima mea bătea ca o nebună, aducându-şi aminte de vremurile trecute. Am stat aşa mult, una lângă alta, trăind emoţiile prieteniei trecute.
Am auzit nişte zgomote pe hol şi , fără a mai aştepta, am sărit pe geam şi m-am făcut nevăzută....
Când am ajuns acasă, toată lumea dormea. M-am strecurat în dormitorul meu, am aruncat ghiozdanul pe undeva, m-am schimbat şi m-am băgat în pat, încercând să nu mai gândesc, să nu mă mai molestez... Să uit de toate problemele. Căci, a doua zi, aveam să ne purtăm de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat...

Desigur, dimineaţa a venit prea repede pentru a putea fi controlată. Aveam o durere îngrozitoare de cap atunci când alarma telefonului meu a început să sune ca o nebună. Am stins-o şi m-am ridicat ca arsă din pat, pentru a face rapid un duş şi a mă trezi. Eram mahmură, şi avusesem un vis ciudat... Cu Maddy! Da, scumpa mea amică... Toată dimineaţa cât m-am pregătit pentru liceu, m-am gândit la asta. Azi îmbrăcasem o pereche de blugi închişi la culoare, teneşii nelipsiţi, un tricou negru ( care avea totuşi o inscripţie albă pe el ) şi mânuşile fără de care nu ieşeam din casă. Pachetul de ţigări era bineîndesat în ghiozdan şi, luându-mi geaca, am ieşit în fugă din apartament – înainte ca tot vacarmul să înceapă şi să mă cert iar cu cine ştie ce personaj de acolo...
Ajunsă la liceu, mai devreme decât de obicei, am realizat că nu fusese deloc un vis. Că ceea ce se presupusese că visasem aseară, era de fapt realitatea! Eu chiar fusesem la Maddy, ca un impuls nebun... pentru a cerşi puţină afecţiune de la fosta mea prietenă. Am oftat, intrând în clasă. Ce dracu era asta? Făcusem un gest nesăbuit, de parcă cedasem. Eu? Nu puteam face aşa ceva. Eram certate, pentru numele lui Dumnezeu! Şi nu aveam eu să fiu înfrântă de ea, niciodată. Nu, de fapt... De ce îmi era teamă? Desigur, de faptul că urma să îşi ferească privirea când mă va zări.... Aşa cum o făcea mereu. Nici nu se uita la mine. Eu, care sufeream după ... Ce spuneam? Încă eram în stare de ebrietate?
Nu conta nimic pentru mine. Totul se sfârşise. Murise. Nu aveam nici eu să o bag în seamă.
Şi astfel, am trecut iar pe hol, neputând sta închisă în sală. Am observat-o venind cu întreaga ei grupă de majorete şi am trecut pe lângă ele, urmându-mi drumul spre baie. Nu ştiu dacă şi-a ridicat ochii pentru a se uita la mine. Azi mă simţeam şi mai înaltă, sau poate că cele din trupa ei nu se ridicau la acelaşi nivel ca şi mine. De parcă aş fi avut clasă, de parcă stilul m-ar fi dat afară din casă, m-am fâţâit pe lângă ele cu o autoritate îngrozitoare, superioritatea semnalând în întreaga clădire.
Nu m-am uitat înapoi, deşi sufeream profund pentru comportamentul meu. Ce idioată eram... Şi totuşi, de ce să mă înjosesc?
- Săr’na!
Am auzit un băiat din primul an strigând. Adesea îmi ziceau aşa. I-am zâmbit batjocoritor şi acesta a roşit. Cine ştie ce înţelesese din gestul meu, dar eu am mers mai departe. Speram să găsesc toaleta fetelor liberă, şi totuşi nu era aşa. Chiar când deschisesem uşa, două fete trăgeau din nişte ţigări cu poftă şi bârfeau.
- Am vrut, pe dracu, să îi trag o mamă de bătaie proastei ăleia de Maddy, căpitana majoretelor! Auzi, să nu mă lase ea pe mine în echipă! Nu am reuşit să o prind ieri, dar i-o trag eu azi, îl chem pe David şi se rezolvă imediat.
Una dintre ele, roşcată şi cu ochii cenuşii, vorbea foarte superioară. În timp ce prietena ei, o şatenă ştearsă cu ochii negri inexpresivi, dădu replica.
- David? Ăla care e mort după tine? Ah, ce-o să-mi placă! Poate o rade în cap! Înfumurata aia, blondă, cretină şi cu arfe. Mă piş pe ea de mironosiţă. Se crede mai tare ca oricare dintre noi. Îţi închipui, acum se dă la dragul de Tom. Şi ştii bine că eu am fost cu el o grămadă de timp, acum vrea să mi-l fure nenorocita! David ar face bine să o bată bine de tot, altfel cred că o să intre în mâna mea! Şi ştii bine că...
Aceasta făcu o pauză pentru ca roşcata să o completeze.
- Cine intră-n mâna ta, nu scapă viu!
Deşi replica mi s-a părut nesărată, amândouă au început să râdă în hohote. Ceva mi-a tulburat sufletul, trupul meu parcă râvnea după ceva anume. Mi-am dres vocea pentru a le atrage atenţia, şi chiar mă priveau uimite şi speriate. Chiar şi pentru piţipoancele bătăuşe eram superioară, ce să zic!
Am adoptat tonul meu înfiorător, de necontrazis şi plin de o forţă cutremurătoare, poruncitoare. O singură întrebare am pus în timp ce mi-am trosnit degetele.
- Ce face?