29-03-2010, 03:04 PM
Chiar daca nu citeste nimeni o sa pun continuarea, poate totusi il observa cineva
8:54 PM 3/17/2010
Ironic, o alta tara, un alt oras, o alta casa si eu nimeresc langa un alt parc, atat de diferit si totusi atat de asemanator cu cel care inca imi trezeste mii de amintiri. Imi aduc aminte ca si atunci in loc sa imi aranjez lucrurile prin casa am iesit sa ma plimb prin parc, singura diferenta e ca atunci era mai frig, era toamna...
Tot ce imi mai trece acum prin minte e ca trebuie sa gasesc repede o banca pe care sa ma asez, pantofii astia imi fac niste rani groaznice. Oare de ce ii mai port? Poate din acelasi motiv pentru care mai port si inelul de logodna pe deget... nu, il port pentru ca imi place si pentru ca nu am gasit un moment bun ca sa-l scot... Oare pe cine vreau sa pacalesc? Ii tin pentru ca inca nu vreau sa te uit, stiu ce am zis inainte sa ma mut si stiu ca imi fac mai mult rau pastrand amintiri, dar asta e tot ce mi-a mai ramas, cateva amintiri...
" Va deranjeaza daca ma asez langa dumneavoastra? " La auzul acestor cuvinte am tresarit ca si cand cineva m-ar fi trezit din somn.
" Imi pare rau, nu am vrut sa va sperii..."
- Nu-i nimic, eram cu gandul in alta parte si nu, nu ma deranjeaza daca te asezi. As vrea daca se poate sa nu-mi vorbesti cu dumneavoastra, pari sa ai aceeasi varsta.
- Sincer sa fiu, am vrut sa fac o impresie buna.
- Atunci inseamna ca vrei ceva de la mine. As dori sa treci direct la subiect.
- As vrea sa apari intr-un videoclip.
- Se pare ca ai fost destul de direct. Imi pare rau, nu sunt interesata.
- Iti voi lasa cartea mea de vizita in caz ca te razgandesti.
As spune ca e putin cam increzator, desi l-am refuzat nu a parut nici surprins nici dezamagit. Privirea lui parea atat de stearsa si tot odata atat de intensa incat pentru un moment m-am gandit sa accept. Interesanta persoana...
E dimineata si telefonul meu suna continu. Cine ar putea fi la ora asta si mai ales ca nu are nimeni numarul de telefon. Poate daca nu raspund renunta, poate isi da seama ca a gresit numarul, poate.... Nu mai suport! sunetul asta ma scoate din minti
- Alo?
<< Kim-yu? Sunt Shun, sper ca iti aduci aminte de mine. Ne-am intalnit ieri in parc.
- Da, o sa sar peste intrebarea "de unde ai numarul meu" si o sa te intreb ce vrei?
- Vreau sa vorbim. Te invit la micul dejun.
- Ce te face sa crezi ca o sa accept?
- Te astept la restaurantul de langa parc.
- Dar...
De ce e asa increzator? Ce il face sa creada ca ma voi duce? O sa-mi continui somnul si o sa ma prefac ca nu-mi amintesc de el. Da, de parca ar fi posibil. Privirea lui inca imi invadeaza mintea, e un sentiment enervant si tot odata placut. Logic ca acum cedez si ma imbrac repede pentru a nu-l face sa astepte foarte mult. Daca m-ai vedea acum cum umblu prin casa cautand hainele potrivite sa arat cat mai bine ai zice ca te-am uitat, ca sunt indragostita... asta nu cred ca s-ar putea intampla, cel putin nu inca.
Se pare ca au dreptate barbatii cand spun ca femeilor le ia mult prea mult sa se imbrace, insa este si vina lor intr-o oarecare masura, deoarece noi doar incercam sa aratam bine pentru ei. Ma intreb daca nu cumva a plecat, deja a trecut mai mult de jumatate de ora si eu inca nu sunt gata. Dar de ce ma straduiesc atat de mult? Doar nu vreau sa-i atrag atentia nu? Oricum nu mai conteaza, deja ma aflu in fata usii, cautand cheile ca sa inchid usa.
Chiar credeam ca a plecat, dar nu, e inca acolo, asezat la masa si uitandu-se pierdut pe geamul care da inspre parc. Ma simt ca o fata de liceu care se duce la prima intalnire cu prietenul, simt acei fluturasi in stomac care ma fac sa tremur si ard de nerabdare sa-i aud vocea. Poate ca m-am indragostit. Nu, nu are cum sa se intample asa ceva, e doar atractie fizica. Ajungand la masa il salut cu jumatate de gura si ma asez inainte sa apuce sa se ridice.
- As vrea sa-mi spui pe scurt despre ce vroiai sa vorbim deoarece nu am foarte mult timp.
- Vreau sa apari in videoclip. Stiu ca nu ma vei mai refuza inca o data asa ca sa sarim peste partea in care eu ma rog de tine si tu accepti in cele din urma.
Se pare ca m-am inselat in privinta lui, e doar un increzut care arata bine si crede ca poate sa ma convinga sa fac orice. Totusi ochii lui care ma privesc cu atata insistenta nu ma lasa sa-l contrazic...
8:54 PM 3/17/2010
Ironic, o alta tara, un alt oras, o alta casa si eu nimeresc langa un alt parc, atat de diferit si totusi atat de asemanator cu cel care inca imi trezeste mii de amintiri. Imi aduc aminte ca si atunci in loc sa imi aranjez lucrurile prin casa am iesit sa ma plimb prin parc, singura diferenta e ca atunci era mai frig, era toamna...
Tot ce imi mai trece acum prin minte e ca trebuie sa gasesc repede o banca pe care sa ma asez, pantofii astia imi fac niste rani groaznice. Oare de ce ii mai port? Poate din acelasi motiv pentru care mai port si inelul de logodna pe deget... nu, il port pentru ca imi place si pentru ca nu am gasit un moment bun ca sa-l scot... Oare pe cine vreau sa pacalesc? Ii tin pentru ca inca nu vreau sa te uit, stiu ce am zis inainte sa ma mut si stiu ca imi fac mai mult rau pastrand amintiri, dar asta e tot ce mi-a mai ramas, cateva amintiri...
" Va deranjeaza daca ma asez langa dumneavoastra? " La auzul acestor cuvinte am tresarit ca si cand cineva m-ar fi trezit din somn.
" Imi pare rau, nu am vrut sa va sperii..."
- Nu-i nimic, eram cu gandul in alta parte si nu, nu ma deranjeaza daca te asezi. As vrea daca se poate sa nu-mi vorbesti cu dumneavoastra, pari sa ai aceeasi varsta.
- Sincer sa fiu, am vrut sa fac o impresie buna.
- Atunci inseamna ca vrei ceva de la mine. As dori sa treci direct la subiect.
- As vrea sa apari intr-un videoclip.
- Se pare ca ai fost destul de direct. Imi pare rau, nu sunt interesata.
- Iti voi lasa cartea mea de vizita in caz ca te razgandesti.
As spune ca e putin cam increzator, desi l-am refuzat nu a parut nici surprins nici dezamagit. Privirea lui parea atat de stearsa si tot odata atat de intensa incat pentru un moment m-am gandit sa accept. Interesanta persoana...
E dimineata si telefonul meu suna continu. Cine ar putea fi la ora asta si mai ales ca nu are nimeni numarul de telefon. Poate daca nu raspund renunta, poate isi da seama ca a gresit numarul, poate.... Nu mai suport! sunetul asta ma scoate din minti
- Alo?
<< Kim-yu? Sunt Shun, sper ca iti aduci aminte de mine. Ne-am intalnit ieri in parc.
- Da, o sa sar peste intrebarea "de unde ai numarul meu" si o sa te intreb ce vrei?
- Vreau sa vorbim. Te invit la micul dejun.
- Ce te face sa crezi ca o sa accept?
- Te astept la restaurantul de langa parc.
- Dar...
De ce e asa increzator? Ce il face sa creada ca ma voi duce? O sa-mi continui somnul si o sa ma prefac ca nu-mi amintesc de el. Da, de parca ar fi posibil. Privirea lui inca imi invadeaza mintea, e un sentiment enervant si tot odata placut. Logic ca acum cedez si ma imbrac repede pentru a nu-l face sa astepte foarte mult. Daca m-ai vedea acum cum umblu prin casa cautand hainele potrivite sa arat cat mai bine ai zice ca te-am uitat, ca sunt indragostita... asta nu cred ca s-ar putea intampla, cel putin nu inca.
Se pare ca au dreptate barbatii cand spun ca femeilor le ia mult prea mult sa se imbrace, insa este si vina lor intr-o oarecare masura, deoarece noi doar incercam sa aratam bine pentru ei. Ma intreb daca nu cumva a plecat, deja a trecut mai mult de jumatate de ora si eu inca nu sunt gata. Dar de ce ma straduiesc atat de mult? Doar nu vreau sa-i atrag atentia nu? Oricum nu mai conteaza, deja ma aflu in fata usii, cautand cheile ca sa inchid usa.
Chiar credeam ca a plecat, dar nu, e inca acolo, asezat la masa si uitandu-se pierdut pe geamul care da inspre parc. Ma simt ca o fata de liceu care se duce la prima intalnire cu prietenul, simt acei fluturasi in stomac care ma fac sa tremur si ard de nerabdare sa-i aud vocea. Poate ca m-am indragostit. Nu, nu are cum sa se intample asa ceva, e doar atractie fizica. Ajungand la masa il salut cu jumatate de gura si ma asez inainte sa apuce sa se ridice.
- As vrea sa-mi spui pe scurt despre ce vroiai sa vorbim deoarece nu am foarte mult timp.
- Vreau sa apari in videoclip. Stiu ca nu ma vei mai refuza inca o data asa ca sa sarim peste partea in care eu ma rog de tine si tu accepti in cele din urma.
Se pare ca m-am inselat in privinta lui, e doar un increzut care arata bine si crede ca poate sa ma convinga sa fac orice. Totusi ochii lui care ma privesc cu atata insistenta nu ma lasa sa-l contrazic...