A memory of you....

[Sari]

15:02 14.03.2010
O lacrima, un zambet, o privire, o voce, o atingere, un sarut e tot ce mi-a ramas ca amintire de cand te-am vazut ultima data. Inca ma intreb... a fost o lacrima de tristete sau de fericire? Avand in vedere zambetul care ti-a aparut in momentul urmator pe fata cred ca era o lacrima de fericire... totusi cand m-ai privit in ochii pe fata ta se citea o oarecare tristete, poate chiar dezamagire. Am vrut sa te intreb ce s-a intamplat dar te-ai apropiat imediat de mine si mi-ai soptit la ureche: totul o sa fie bine. Am simtit apoi atingerea mainilor tale pe spate si apoi cea a buzelor pe frunte. As fi vrut sa-ti spun cat de mult insemni pentru mine si ca probabil nu as putea trai fara tine... "probabil", bine spus "probabil", a trecut mai mult de un an de cand ai plecat si eu sunt inca in viata. Imi doresc sa-mi fi spus macar ca pleci, sa te aud pe tine spunand ca totul s-a terminat si ca nu mai poti sta langa mine... in primele zile am sperat ca te vei intoarce spunand ca ti-ai pierdut telefonul si de aceea nu mai ai acelasi numar, ca ai gasit un apartament mai frumos unde sa stai si te-ai mutat si ca ai asteptat sa termini tot ca sa-mi faci o surpriza insa in adancul inimii stiam ca nu te vei mai intoarce. Imi amintesc ziua in care m-am hotarat sa te caut la birou... imi amintesc cat de mult m-au ranit cuvintele colegilor tai cand mi-au spus ca ai plecat pentru ca nu m-ai mai suportat, ca iti era greu sa ma privesti si ca spui ca ma iubesti. Dar de ce ai renuntat la servici? de ce ai renuntat la viata pe care o aveai? de ce nu mi-ai spus ca nu vrei sa ma mai vezi? As fi suferit, nu neg, dar in timp te-as fi vazut in bratele altei femei, zambind , atunci toata durerea ar fi disparut doar la gandul ca acum esti fericit. Te iubeam atat de mult incat fericirea ta era mereu pe primul plan pentru mine. Te iubeam... inca te mai iubesc? Nu, nu te mai iubesc... acum pana si iubirea mea s-a transformat intr-o amintire... o amintire placuta dar in acelasi timp atat de dureroasa... o amintire pe care acum o voi lasa in urma, o voi lasa in acest apartament gol in care am petrecut clipe de neuitat, "neuitat" e gresit spus "neuitat" deoarece in cateva luni sunt sigura ca voi uita totul si sti de ce? pentru ca acum am gasit raspunsul intrebarii care nu m-a lasat pana acum sa trec peste tot ce s-a intamplat, raspunsul la intrebarea " m-ai iubit vreodata?"
Azi e ultima mea zi in acest oras, de fapt in acesta tara. Nu mai pot sta aici, te-am asteptat prea mult si acum stiu ca nu te vei mai intoarce. E ultima plimbare pe care o mai fac prin acest parc prin care ne plimbam adesea tinandu-ne de mana ca doi adolescenti.
Ciudat, cand am venit pentru prima data in aceasta tara am avut o gramada de bagaje, de sperante, de vise... iar acum cand plec nu mai am nici bagaje, nu vreau sa iau nimic ce mi-ar putea aminti de acesti ani, nu mai am nici sperante, nici vise, dar nu mai regret nimic. Acum cand vad aeroportul, avionul in care urmeaza sa urc, nimic din ce a fost nu mai conteaza, doar ce va fi... Macar ceva am invatat din toti acesti ani, sa nu mai am incredere in oricine.


Am inceput un nou fic, initial era pentru un concurs de literatura insa am depasit termenul limita asa ca il postez sa primesc de la voi cateva critici. Sper sa-l citeasca cineva.

[Sari]

Chiar daca nu citeste nimeni o sa pun continuarea, poate totusi il observa cineva


8:54 PM 3/17/2010

Ironic, o alta tara, un alt oras, o alta casa si eu nimeresc langa un alt parc, atat de diferit si totusi atat de asemanator cu cel care inca imi trezeste mii de amintiri. Imi aduc aminte ca si atunci in loc sa imi aranjez lucrurile prin casa am iesit sa ma plimb prin parc, singura diferenta e ca atunci era mai frig, era toamna...
Tot ce imi mai trece acum prin minte e ca trebuie sa gasesc repede o banca pe care sa ma asez, pantofii astia imi fac niste rani groaznice. Oare de ce ii mai port? Poate din acelasi motiv pentru care mai port si inelul de logodna pe deget... nu, il port pentru ca imi place si pentru ca nu am gasit un moment bun ca sa-l scot... Oare pe cine vreau sa pacalesc? Ii tin pentru ca inca nu vreau sa te uit, stiu ce am zis inainte sa ma mut si stiu ca imi fac mai mult rau pastrand amintiri, dar asta e tot ce mi-a mai ramas, cateva amintiri...
" Va deranjeaza daca ma asez langa dumneavoastra? " La auzul acestor cuvinte am tresarit ca si cand cineva m-ar fi trezit din somn.
" Imi pare rau, nu am vrut sa va sperii..."
- Nu-i nimic, eram cu gandul in alta parte si nu, nu ma deranjeaza daca te asezi. As vrea daca se poate sa nu-mi vorbesti cu dumneavoastra, pari sa ai aceeasi varsta.
- Sincer sa fiu, am vrut sa fac o impresie buna.
- Atunci inseamna ca vrei ceva de la mine. As dori sa treci direct la subiect.
- As vrea sa apari intr-un videoclip.
- Se pare ca ai fost destul de direct. Imi pare rau, nu sunt interesata.
- Iti voi lasa cartea mea de vizita in caz ca te razgandesti.
As spune ca e putin cam increzator, desi l-am refuzat nu a parut nici surprins nici dezamagit. Privirea lui parea atat de stearsa si tot odata atat de intensa incat pentru un moment m-am gandit sa accept. Interesanta persoana...

E dimineata si telefonul meu suna continu. Cine ar putea fi la ora asta si mai ales ca nu are nimeni numarul de telefon. Poate daca nu raspund renunta, poate isi da seama ca a gresit numarul, poate.... Nu mai suport! sunetul asta ma scoate din minti
- Alo?
<< Kim-yu? Sunt Shun, sper ca iti aduci aminte de mine. Ne-am intalnit ieri in parc.
- Da, o sa sar peste intrebarea "de unde ai numarul meu" si o sa te intreb ce vrei?
- Vreau sa vorbim. Te invit la micul dejun.
- Ce te face sa crezi ca o sa accept?
- Te astept la restaurantul de langa parc.
- Dar...
De ce e asa increzator? Ce il face sa creada ca ma voi duce? O sa-mi continui somnul si o sa ma prefac ca nu-mi amintesc de el. Da, de parca ar fi posibil. Privirea lui inca imi invadeaza mintea, e un sentiment enervant si tot odata placut. Logic ca acum cedez si ma imbrac repede pentru a nu-l face sa astepte foarte mult. Daca m-ai vedea acum cum umblu prin casa cautand hainele potrivite sa arat cat mai bine ai zice ca te-am uitat, ca sunt indragostita... asta nu cred ca s-ar putea intampla, cel putin nu inca.
Se pare ca au dreptate barbatii cand spun ca femeilor le ia mult prea mult sa se imbrace, insa este si vina lor intr-o oarecare masura, deoarece noi doar incercam sa aratam bine pentru ei. Ma intreb daca nu cumva a plecat, deja a trecut mai mult de jumatate de ora si eu inca nu sunt gata. Dar de ce ma straduiesc atat de mult? Doar nu vreau sa-i atrag atentia nu? Oricum nu mai conteaza, deja ma aflu in fata usii, cautand cheile ca sa inchid usa.
Chiar credeam ca a plecat, dar nu, e inca acolo, asezat la masa si uitandu-se pierdut pe geamul care da inspre parc. Ma simt ca o fata de liceu care se duce la prima intalnire cu prietenul, simt acei fluturasi in stomac care ma fac sa tremur si ard de nerabdare sa-i aud vocea. Poate ca m-am indragostit. Nu, nu are cum sa se intample asa ceva, e doar atractie fizica. Ajungand la masa il salut cu jumatate de gura si ma asez inainte sa apuce sa se ridice.
- As vrea sa-mi spui pe scurt despre ce vroiai sa vorbim deoarece nu am foarte mult timp.
- Vreau sa apari in videoclip. Stiu ca nu ma vei mai refuza inca o data asa ca sa sarim peste partea in care eu ma rog de tine si tu accepti in cele din urma.
Se pare ca m-am inselat in privinta lui, e doar un increzut care arata bine si crede ca poate sa ma convinga sa fac orice. Totusi ochii lui care ma privesc cu atata insistenta nu ma lasa sa-l contrazic...

[Yaku-chin]

Asa...Sari am citit ce ai scris si nu trebuie sa fi suparata ca nu citeste nimeni sau nu comenteaza, majoritatea sunt preocupati cu diferite activitati, scoala, etc...
Si in plus presupun ca esti noua, nu? Dupa numarul de posturi, cred ca da. Si fiindca nu te cunoaste nimeni inca e nevoie si de un pic de noroc sa acceseze cineva topicul,trecand peste:
Primul capitol a fost reusit, mi-a placut. Ai descris bine, ai grabit putin , dar putin de tot actiunea, dar a fost sesizabil, greseluta aceasta am intanlit-o si in capitolul al doilea. Sentimentele ei au fost profunde si am putut simtii si eu ai vrut sa scoti in evidenta.
Apoi in cel de-al doilea la primul dialog intre Shun si Kim-yu ar fi trebui sa dai mai multe detali, adica ce simtise ea sa accentuezi mai multa pe asta, si ai grabit iar actiunea aici.
E bine, nu ai mari greseli, de fapt foarte putine;)) . Nu imi pot forma o parere foarte clara despre ce vrei tu sa abordezi, vreau sa citesc in continuare ce vei posta ca sa imi formez o parere ca lumea;))
Sper doar sa te tii de treaba in continuare . Succes la scris.
Ne mai citim!