24-03-2010, 11:18 PM
deci, un fic la care scriu de ceva timp si am adunat ceva pagini. sper sa va placa :P Astept sfaturi, pareri, critici
capitolul 1 nu e doar ce postez acum, dar e mult mai lung si o sa il postez pe bucati:P
CAPITOLUL 1: ,, E doar o poveste…’’
Toamna nu ezitase sa apara, iar acum isi impartea lacrimile deasupra vechiului oras, transmitand si aici faptul ca a sosit. Mare parte a oamenilor stateau inchisi in case, pastrand tacerea, adugand parca inca o nota de tristete cantecului toamnei. La mansard uneia dintre numeroasele vile de pe strada principala, o tanra statea in intunericul camerei sale privind la geamurile curatate de lacrimile toamnei. Mai privies cateva clipe dupa care isi schimba rochia albastru pal ce mai aducea aminte de zilele de vara intr-o pereche de pantaloni negri si un maieu de culoarea turcoazelor. Isi lua in graba o pereche de adidasi si iesi din camera. Traversa coridorul ingust pana ajunse in bucatarie. In camera spatioasa statea o femeie trecuta de tinerete de ceva timp, dar care arata foarte bine. Isi deschise buzele si zise incet:
-Bunico, am plecat.
-Bine. Sa nu stai mult si incearca sa eviti ploaia. Raspunse batranica cu putina ironie in glas.
-Da. Sarut-mana! Raspunse fata in timp ce inchidea usa in urma sa.
Cobori repede cele trei etaje si pasi in ploaie. Picaturile de apa erau mici si reci, biciuind-o cu putere. Nu tinuse cont de intensitatea ploii si incepu sa alerge pe strazile inguste, pavate. Ii placea orasul acesta fiindca era vechi si ii aducea aminte de cartile de povesti pe care I le citea bunica sac and era mica. Ii placeau cladirile vechi si mari care ii aduceau aminte de palate si castele, dar cel mai mult ii placea linistea ce o gasise aici.
Alerga in continuare pe strazile intortocheate pana simti pe fata sa si alte picaturi de apa de langa cele de ploaie: lacrimi. Nu ii placea sa fie vazuta in timp ce plangea si continua sa lase lacrimile sa curga nestingherite pe obraz. Nu era mai nimeni pe afara, iar daca ar fi fost cineva, nu avea cum sa is idea seama ca acelea care curgeau pe fata sa erau lacrimi si nu picaturi de ploaie. Isi continua linistita alergatul in timp ce lacrimile ii disparusera de pe chip, lasand locul unui zambet cald, linistitor.
Alergase trei strazi si inca ceva din a patra. Era aproape de casa acum si putea déjà sa vada vila mare in care locuia. Ajunsa in fata casei isi dadu seama ca ploaia trecuse si acum raze puternice de soare cadeau vesele pe pamant. Chiar daca zambea isi dadea seama ca este trista. Ar fi vrut sa isi triasca si ea viata de adolescent ca oricine altcineva: sa mearga la scoala si sa isi petreaca timpul cu familia si prietenii. Din toate acestea ii lipsea cel mai tare familia. Nu se putea plange de faptul ca nu merge la scoala, caci se bucura de o educatie mult mai buna decat cea oferita de mare majoritate a scolilor datorita bunicii ei. Prietenii erau o problem ape care nu o putea rezolva caci ei ii placea sa fie singura si nu ar fi reusit niciodata sa isi imparta timpul cu fete care nu vorbeau decat despre baieti si haine sau cu baieti care nu vorbeau nici ei decat despre masini. Asa ca nu ii prea pasa de prieteni. Totusi, daca putea trai fara prieteni, nu putea trai fara o mama si un tata. Parintii ei erau morti si ingropati adanc sub pamant, in asa fel incat sa nu ii mai poata vedea niciodata.
Nu mai statu mult pe ganduri si urca inapoi in micuta mansard, considerand ca statuse destul afara si ca era sufficient de uda pentru a trebui sa se schimbe daca nu vrea sa raceasca. Urca in graba scarile si intra. Se duse direct in camera si se imbraca repede. Isi luase o fusta pana la glezne, larga si alba si un top rosu. Isi uscase putin parul dupa care se indrepta spre bucatarie.
Intra in camera micuta, slab luminata. Acolo o gasi pe bunica sa la masa. Asezase deja masa asa ca tanara se aseza si incepu sa manance in liniste. Dupa cateva moment lungi de tacere, batrana ii zise tinerei:
-Ploaia a fost placuta?
Tanara zambi si spuse cu o voce joasa, incercand sa invaluie o parte din intamplari in mister, stiind ca bunica ei nu o va intreba.
-A fost minunata si a avut efectul de alinare dorit.
-Ma bucur pentru tine.
Linistea mai fu pastrata cateva moment, dupa care batrana incepu sa adune farfuriile, asezandu-le pe cele pentru felul urmator. Dupa ce termina, se aseza.
-Aimee, trebuie sa iti zic ceva foarte important. Se adresa femeia.
-Da, bunica Apolumia? Zise repede fata, nelasand-o pe bunica ei sa continue.
- Mai tii minte povestile pe care ti le ziceam cand erai mica? Povestile cu printesa Kazuko si cu printul Shin. Si surorile….
- Parca voiai sa imi zici ceva important, bunico, nu povesti, dar da, imi aduc aminte de ele. Raspunse Aimee dup ace se gandi putin.
-Ei bine, stiu ca suna ciudat, dar toate sunt adevarate.zise serioasa bunica Apolumia.
-Da, bunico, stiu. Si urmeaza sa zici ca eu sunt printesa Kazuko si…
-Dar chiar asa e! i-o taie rapid bunica ei. Tu esti printesa Kazuko….,iar printul tau este, ei bine, pe el nu il cunosti inca, dar el locuieste in Regatul de la Apus, nici locul acesta nu il cunosti…e intr-o alta lume….cum sa iti explic si sa ma crezi?
- Bunico…e doar o poeveste si nu vei reusi sa ma pacalesti. Stii…la inceput am inteles gluma, dar acum depasesti orice limita. Nu cred! Tipa cat de tare putu in acel moment Aimee.
-Stiu ca pare imposibil de crezut, draga mea, dar totul e o poveste mult mai lunga si nu ti-o pot spune pana nu accepti.
-Nu cred, dar vreau sa aud povestea, poate ca ma va face sa cred desi nu te astepta la cine stie ce.
-Pai…de unde sa incep? Magia exista, tot ceea ce vad copii sub pat cand sunt speriati exista, exista orice poate crea imaginatia cuiva si inca mai mult. Totusi, nu toate traiesc pe aceasta planeta sau mai bine zis, nu toti sunt in aceasta lume. Cum sa te fac sa intelegi?
-Ce sa inteleg? Tot ce spui tu pana acum seamana perfect cu o poveste, ceea ce si este. De cate ori vrei sa iti mai spun pana o sa intelegi ca nu cred?
-Macar asculta-ma pana la sfarsit! Ridica usor tonul bunica fetei.
-Bine, dar fac asta doar pentru ca esti bunica mea.
- Imaginniaza-ti o panza de paianjan. In fiecare loc in care se intersecteaza doua fire este o o lume, un fel de planeta. Lumile astea se aseamana si se deosebesc unele de altele la fel de mult. Se poate intampla chiar ca unele planete sa aiba atat de multe lucruri in comun incat sa para identice, dar ele nu vor fi niciodata la fel. Pe Pamant sau mai bine zis de pe Pamant nu se poate ecat pe o singura planeta, in Regatul de Apus. Este cea mai izolata planeta din toata aceasta panza. Panza e infinita, e la fel de mare ca si Universul.
-Dar, bunicoo, acesta e Universul, cu planetele lui pe care exista viata. Zise fata trista ca sic and ar fi crezut ca bunica ei innebunise si nu mai facea diferenta intre lumea reala si a povestilor, ca si cand le-ar fi combinat pe amandoua.
_____________________
Poze:
http://s532.photobucket.com/albums/ee327...phoeni.jpg -
-Aimee
http://s532.photobucket.com/albums/ee327...spider.jpg -Apolumia
capitolul 1 nu e doar ce postez acum, dar e mult mai lung si o sa il postez pe bucati:P
Magie si Iubire
CAPITOLUL 1: ,, E doar o poveste…’’
Toamna nu ezitase sa apara, iar acum isi impartea lacrimile deasupra vechiului oras, transmitand si aici faptul ca a sosit. Mare parte a oamenilor stateau inchisi in case, pastrand tacerea, adugand parca inca o nota de tristete cantecului toamnei. La mansard uneia dintre numeroasele vile de pe strada principala, o tanra statea in intunericul camerei sale privind la geamurile curatate de lacrimile toamnei. Mai privies cateva clipe dupa care isi schimba rochia albastru pal ce mai aducea aminte de zilele de vara intr-o pereche de pantaloni negri si un maieu de culoarea turcoazelor. Isi lua in graba o pereche de adidasi si iesi din camera. Traversa coridorul ingust pana ajunse in bucatarie. In camera spatioasa statea o femeie trecuta de tinerete de ceva timp, dar care arata foarte bine. Isi deschise buzele si zise incet:
-Bunico, am plecat.
-Bine. Sa nu stai mult si incearca sa eviti ploaia. Raspunse batranica cu putina ironie in glas.
-Da. Sarut-mana! Raspunse fata in timp ce inchidea usa in urma sa.
Cobori repede cele trei etaje si pasi in ploaie. Picaturile de apa erau mici si reci, biciuind-o cu putere. Nu tinuse cont de intensitatea ploii si incepu sa alerge pe strazile inguste, pavate. Ii placea orasul acesta fiindca era vechi si ii aducea aminte de cartile de povesti pe care I le citea bunica sac and era mica. Ii placeau cladirile vechi si mari care ii aduceau aminte de palate si castele, dar cel mai mult ii placea linistea ce o gasise aici.
Alerga in continuare pe strazile intortocheate pana simti pe fata sa si alte picaturi de apa de langa cele de ploaie: lacrimi. Nu ii placea sa fie vazuta in timp ce plangea si continua sa lase lacrimile sa curga nestingherite pe obraz. Nu era mai nimeni pe afara, iar daca ar fi fost cineva, nu avea cum sa is idea seama ca acelea care curgeau pe fata sa erau lacrimi si nu picaturi de ploaie. Isi continua linistita alergatul in timp ce lacrimile ii disparusera de pe chip, lasand locul unui zambet cald, linistitor.
Alergase trei strazi si inca ceva din a patra. Era aproape de casa acum si putea déjà sa vada vila mare in care locuia. Ajunsa in fata casei isi dadu seama ca ploaia trecuse si acum raze puternice de soare cadeau vesele pe pamant. Chiar daca zambea isi dadea seama ca este trista. Ar fi vrut sa isi triasca si ea viata de adolescent ca oricine altcineva: sa mearga la scoala si sa isi petreaca timpul cu familia si prietenii. Din toate acestea ii lipsea cel mai tare familia. Nu se putea plange de faptul ca nu merge la scoala, caci se bucura de o educatie mult mai buna decat cea oferita de mare majoritate a scolilor datorita bunicii ei. Prietenii erau o problem ape care nu o putea rezolva caci ei ii placea sa fie singura si nu ar fi reusit niciodata sa isi imparta timpul cu fete care nu vorbeau decat despre baieti si haine sau cu baieti care nu vorbeau nici ei decat despre masini. Asa ca nu ii prea pasa de prieteni. Totusi, daca putea trai fara prieteni, nu putea trai fara o mama si un tata. Parintii ei erau morti si ingropati adanc sub pamant, in asa fel incat sa nu ii mai poata vedea niciodata.
Nu mai statu mult pe ganduri si urca inapoi in micuta mansard, considerand ca statuse destul afara si ca era sufficient de uda pentru a trebui sa se schimbe daca nu vrea sa raceasca. Urca in graba scarile si intra. Se duse direct in camera si se imbraca repede. Isi luase o fusta pana la glezne, larga si alba si un top rosu. Isi uscase putin parul dupa care se indrepta spre bucatarie.
Intra in camera micuta, slab luminata. Acolo o gasi pe bunica sa la masa. Asezase deja masa asa ca tanara se aseza si incepu sa manance in liniste. Dupa cateva moment lungi de tacere, batrana ii zise tinerei:
-Ploaia a fost placuta?
Tanara zambi si spuse cu o voce joasa, incercand sa invaluie o parte din intamplari in mister, stiind ca bunica ei nu o va intreba.
-A fost minunata si a avut efectul de alinare dorit.
-Ma bucur pentru tine.
Linistea mai fu pastrata cateva moment, dupa care batrana incepu sa adune farfuriile, asezandu-le pe cele pentru felul urmator. Dupa ce termina, se aseza.
-Aimee, trebuie sa iti zic ceva foarte important. Se adresa femeia.
-Da, bunica Apolumia? Zise repede fata, nelasand-o pe bunica ei sa continue.
- Mai tii minte povestile pe care ti le ziceam cand erai mica? Povestile cu printesa Kazuko si cu printul Shin. Si surorile….
- Parca voiai sa imi zici ceva important, bunico, nu povesti, dar da, imi aduc aminte de ele. Raspunse Aimee dup ace se gandi putin.
-Ei bine, stiu ca suna ciudat, dar toate sunt adevarate.zise serioasa bunica Apolumia.
-Da, bunico, stiu. Si urmeaza sa zici ca eu sunt printesa Kazuko si…
-Dar chiar asa e! i-o taie rapid bunica ei. Tu esti printesa Kazuko….,iar printul tau este, ei bine, pe el nu il cunosti inca, dar el locuieste in Regatul de la Apus, nici locul acesta nu il cunosti…e intr-o alta lume….cum sa iti explic si sa ma crezi?
- Bunico…e doar o poeveste si nu vei reusi sa ma pacalesti. Stii…la inceput am inteles gluma, dar acum depasesti orice limita. Nu cred! Tipa cat de tare putu in acel moment Aimee.
-Stiu ca pare imposibil de crezut, draga mea, dar totul e o poveste mult mai lunga si nu ti-o pot spune pana nu accepti.
-Nu cred, dar vreau sa aud povestea, poate ca ma va face sa cred desi nu te astepta la cine stie ce.
-Pai…de unde sa incep? Magia exista, tot ceea ce vad copii sub pat cand sunt speriati exista, exista orice poate crea imaginatia cuiva si inca mai mult. Totusi, nu toate traiesc pe aceasta planeta sau mai bine zis, nu toti sunt in aceasta lume. Cum sa te fac sa intelegi?
-Ce sa inteleg? Tot ce spui tu pana acum seamana perfect cu o poveste, ceea ce si este. De cate ori vrei sa iti mai spun pana o sa intelegi ca nu cred?
-Macar asculta-ma pana la sfarsit! Ridica usor tonul bunica fetei.
-Bine, dar fac asta doar pentru ca esti bunica mea.
- Imaginniaza-ti o panza de paianjan. In fiecare loc in care se intersecteaza doua fire este o o lume, un fel de planeta. Lumile astea se aseamana si se deosebesc unele de altele la fel de mult. Se poate intampla chiar ca unele planete sa aiba atat de multe lucruri in comun incat sa para identice, dar ele nu vor fi niciodata la fel. Pe Pamant sau mai bine zis de pe Pamant nu se poate ecat pe o singura planeta, in Regatul de Apus. Este cea mai izolata planeta din toata aceasta panza. Panza e infinita, e la fel de mare ca si Universul.
-Dar, bunicoo, acesta e Universul, cu planetele lui pe care exista viata. Zise fata trista ca sic and ar fi crezut ca bunica ei innebunise si nu mai facea diferenta intre lumea reala si a povestilor, ca si cand le-ar fi combinat pe amandoua.
_____________________
Poze:
http://s532.photobucket.com/albums/ee327...phoeni.jpg -
-Aimee
http://s532.photobucket.com/albums/ee327...spider.jpg -Apolumia