O raza de speranta...si de magie

[StarRalu]

V-ati intrebat vreodata cine este, de fapt, pritenul tau? Ii stii numele, varsta, pasiunile... Totusi, ne putem da seama de trecutul cuiva, vreau sa zic de adevaratul trecut, fara a intreba pe nimeni despre el sau a urmari acea persoana la dus sau scriind in jurnal...

Trecand de lucrurile mai mult sau mai putin profunde, hai sa ne apropiem de o scoala banala, dintr-un oras aglomerat si agitat. Vantul misca usor crengile copacilor in aceasta zi frumoasa de Noiembrie, in timp ce pasarile urmaresc curioase lectia de matematica a doamnei Damaschinu.
-Ma scuzati de intarziere! spune o fata intrand pe usa clasei.
-Te rog sa iei loc, domnisoara Lalescu, si mai apoi vom discuta despre lipsa ta de punctualitate...
-Da, doamna! Multumesc!
Floriana Lalescu, roscata cu ochii de culoarea cafelei, isi lasa geaca in cuier si se asaza la locul ei. Este genul de fata uituca, desi este printre elevii eminenti din aceasta clasa de a sasea.
Colega ei de banca, Andra Harleseanu, este o scorpie si jumatate, mereu cu ochii in caietul Florianei. Chiar si asa, tot nu poate depasi multumitoarea nota opt.
-Deci, zice profesoara, cat este radical din 144? Simon?
Baiatul blond cu parul ciufulit si ochii albastri numara pe degete. Din pacate, el are obiceiul de a numara pe un singur deget, astfel incat doamna Damaschinu s-a ales cu vreo 16 degete mijlocii intr-o singura ora...
-Pai...da...Radical din 144 este 11!
-Nu mai spune, domnule Tertel. Spui asta fiindca iar nu ti-ai facut tema sau pentru ca ai o obsesie in a face prostii cu degetele in ora mea! Altcineva?
Cateva manute cu unghii false se ridica, altele cu unghii roase...Numai 5-6 copii refuza sa se arunce in fata trenului.
-Bine, spune tu, George!
-Radical din 144 este 12, doamna!
-Vedeti? Chiar atat de greu a fost? Invatati si voi ca George, ca pentru a calcula radicalul este necesar sa...
Cred ca v-ati dat seama ca George Mintescu este elevul preferat al profesoarei, desi ea se uita cel mai des la eleva venita in septembrie anul acesta, Wendy Gemcraft, cu parul lila si ochii rozalii. De cand a venit din strainatate, parca nu a vazut in viata ei numere naturale si intregi, desi are o imaginatie extraordinara cand vine vorba de compuneri.
Asa se scurge si ora de matematica, plina de ascultari si laude pentru George. Recapitulari, radical, patrate perfecte si cuburi perfecte... Artileria grea pentru a topi creierele "ingerasilor" acestia. Toate acestea se discuta pentru 50 de minute pana cand.

-Rrrriiiiiiiinnnnnnggggg! suna clopotelul fara intarziere.
Acest sunet minunat este urmat de tipetele elevilor trantind carti si calcand in picioare colegii care le stau in cale. Prima care iese pe usa este Andra, care are intalnire pe hol cu un baiat de la clasa de alaturi, cu 2 ani mai mare decat ea, caruia i-a spus ca este o fata extraordinara si ca toate profesoarele o iubesc. Vezi sa nu...
Apoi iese un grup mai de infometati inarmati cu bani, gata sa atace chioscul de snacks-uri pentru o punga de biscuiti sau un suc de fructe. Chiar si elevii de serviciu sunt adesea printre ei, cu cea mai mare scarba pentru laptele si cornul ce trebuie adus dar care, ei bine, era lansat prin clasa, nu, prin scoala, datorita duritatii painii si acrelii laptelui.
In banci raman de regula numai tocilarii satui, tocilarii luati in ras si tocilarii care de fapt nu sunt tocilari, asta fiind porecla lor. Judecand dupa faptul ca sunt 32 insi ce respira in acel spatiu, dintre care cativa fitosi, cativa (dar mai multi) mancaciosi si cativa (dar mai putini) tocilari, raman 10 scaune incalzite in pauza. A, si sa nu uitam de ocazionalii pedepsiti, care tin companie tablei si catedrei.
-Ce plictiseala! ofteaza roscata intinzandu-se.
-Dar ce tot ai de intarzii in fiecare zi? intreaba Wendy.
-A, pai imi setez ceasul in fiecare seara. Insa, dimineata dau cu el de pamant pentru ca ma enerveaza si ma apuc sa-l repar pe la pranz. Din moment ce nu stiu cat e ora pentru ca ceasul imi e stricat, intarzii! Mai vrei detalii?
Inainte ca Wendy sa rapunda, se aude un strigat de durere, si mai apoi o voce de fata.
-Prostule! tipa Andra la asa-zisul ei prieten. Cum indraznesti sa ma parasesti? Cand o sa mai ai ocazia sa intalnesti pe una ca mine.
-Sper ca niciodata, ii raspunde el, prefacuto si mincinoaso!
In clasa, grupuletul discuta despre ceea ce tocmai s-a intamplat.
-Eu unul il inteleg pe Daniel, isi da cu parerea Simon. Ma mir ca a putut s-o suporte.
-Mda, murmura o alta fata. Totusi, e greu sa te faci placuta atunci cand lumea nu iti intelege viata si viziunea.
Fata cu ochii ca zmeura paleste incet, desi nu este vorba despre ea. Se simte oarecum amenintata de faptul ca ceilalti gandesc astfel. Si-ar dori sa poata sa comenteze ca sa nu para o ciudata, dar isi da seama ca nu intereseaza pe nimeni parerea ei, astfel incat ea nu se face remarcata nici prin inteligenta, nici prin frumusete sau stil.
Clopotelul suna iar, auntand inceputul orei de istorie a doamnei Marinela Narcisel. Cu totii navalesc pe usa, lasand holul pustiu pentru inca o ora...

[~angelino~]

Well..A fost frumos .Da' ce nume faine le-ai dat =)) . Ceea mai frumoasa expresie a fost intr-adevar ochii ca zmeura =P~ .Imi si imaginez.
Ficul tau seamana cu o zi plictisitoare din viata mea. Scoala-Acasa ,scoala - acasa ...etc...Dar mi-a placut ora de matematica :)) .Ei bine ,mi-a placut de Floriana ...Intarzie si ea din acelasi motiv ca si mine :)) .
Mult succesc cu ficul :X
Spor la scris in continuare :bv:
Astept nextu' :die:
Bye Bye :bye:

[StarRalu]

Dupa inca o zi lunga de scoala, elevii se intorc obositi acasa, in timp ce soarele aproape ca a apus. De regula, Simon se intoarce acasa singur, din moment ce sta aproape, in timp ce majoritatea fetelor se inghesuie intr-un singur autobuz, din moment ce le este greu sa se desparta inainte de a varsa niste lacrimi amare (nu ca s-ar iubi atata, doar ca le pare rau ca nu mai pot sa barfeasca despre tocilarii de mai sus sau sa afle raspunsurile "din intamplare" la testele ulterioare).

Seara aceasta nu face exceptie pentru "micile" grupulete, spre deosebire de Wendy, care trebuie sa mearga in statia de tramvai din moment ce mama ei are o treaba importanta si are nevoie de masina...
-Asteapta! striga un baiat blond din spatele ei.
-Simon? Din cate stiu eu, casa ta e aceea...
-Pai, mda. Imi pare rau pentru azi, desi nu prea am inteles care e problema ta! Abia am facut radicalul si tanti Damaschinu o merita!
-Nu e asta. Stii, in legatura cu Andra si prietenul ei de a opta, eu o inteleg cumva.
-Pot sa stiu si eu cine e nefericitul?
-Poftim?!
-Da, cel pe care il minti! spune Simon ranjind.
Simon se apropie de ea cu o privire banuitoare, crezand ca are pile pentru ora de romana sau cine stie ce alt secret. Wendy roseste, iar lumea se uita la el cum se agita in statie, pana cand vine un tramvai.
-Oh, incepe fata. E tramvaiul bun! Hai sa gasesc un loc.
Toti din scoala stiu ca Simon, desi poate fi simpatic, se lasa usor pacalit de catre colegi. Si, tocmai de aceea, urca in tramvaiul care duce in celalalt capat al orasului. Partea cea mai buna este ca Wendy nici macar nu are treaba cu acest tramvai, asa ca ii face cu mana baiatului, acum fiind randul ei sa ranjeasca. Cand acesta pleaca, ea face cale intoarsa spre o alta statie.
Simon se asaza pe un scaun urmarind oamenii pe geam. Nu are niciun chef sa coboare si sa se rataceasca mai rau, asa ca asteapta sa ajunga pana la capat si sa ia tramvaiul care il duce la scoala. Dintr-o data, vede ca cerul se umple de nori intunecati care iau forme stranii.
-Of, o sa ploua mai incolo, ofteaza el.
-Ce spui acolo, tinere? il intrerupe un batran. Cerul e senin! Si mai ziceau ca eu am nevoie de ochelari...
Norii iau forma unui cod secret, ce pare mai degraba o prezicere adresata cuiva. Simon scoate telefon si face o poza misteriosului fenomen. Apoi scoate o foaie din caietul de engleza si scrie...
Cand solstitiul ne va ajunge
Raul va iesi la suprafata
Si o martiana il va invinge
Baiatul cu ochi albastri se trezeste la realitate si coboara numaidecat. Se inghesuie printre oameni, da cu ghiozdanul in toate directiile si, intr-un final, se arunca intr-un canal, de unde se vede numai o lumina neagra, pe care lumea o ignora.

Intre timp, Wendy ajunge acasa si se apuca sa scrie in jurnal. Privindu-l de aproape, poti observa, pe langa nelipsitul scris, desene bizare cu Universul prezentat in detaliu, cu diferite obiecte inconjurate de lumina sau stelute, cel mai probabil obiecte fermecate, si un plic in care se afla o petala multicolora, pe care scrie "Destinul iti apartine, asa cum tu apartii lumii de afara". Dar, cand ea incearca sa scrie despre Andra si viata ei sentimentala, o intrerupe taraitul telefonului mobil, pe care a primit un mesaj de la mama ei: "Nu uita sa hranesti pestii, stii doar ce s-a nintamplat data trecuta cu Miapudelul! Mama"
-A, da! Miapudelul meu! Si doar mi-a promis atunci ca il va ingriji ea cat timp sunt la scoala pe Logics 11, se plange ea. Mai are pretentia sa ingrijesc si pestii...de parca nu din vina ei au murit animalele...
Cred ca v-ati dat seama care este martianul in povestea asta...Dar, hai sa recunoastem. Nici ametitul de Simon nu are un trecut sau un prezent prea normal...
Orasul se scufunda incet in tacere si bezna...

[~angelino~]

oooooo.:) Wendy si Simon =...Idk..maybe love? Yeah love :X
Per total mi-a placut .Nu prea am nimic de comentat.
Doar daca ai introduce putina descriere ,pe ici pe colo,ar fii perfect.
E cute ideea cu pesti :P Ador pestii .
Astept continuarea saptamana viitoare daca se poate ;;)
Ganbatte ! Bye bye ! :-h