Key to love [by Teh & Mitsu] - Yaoi

[Verrine]

Am picat si eu pe aici.Hm... am citit ambele capitole si mi se apre interesanta ideea.Nu am fost fost in cautare de greseli deci asta inseamna ca m-a atras continutul, ceea ce e bine. In fond cred ca cel mai mult, pe langa continut, bineinteles, imi place numele de " Aleksei Lavrentiy ". . Nu pot spune ca sunt inebunita de Rusia, insa imi palc numele lor. Pe langa asta imi plac si pozele personajelor, foarte cutee :X:X. Oricum, ficul este unul bun pana acum. Abea astept sa vad ce se intampla in continuarea, deci...
NEXTUL CAT DE REPEDE POSIBIL. :))

[Mitsukai Yoru]

Hey guys, cand am vazut cate comenturi am primit aproape ca nu mi-a venit sa cred. Multumesc mult ca cititi si pentru faptul ca ne lasati un comment, ceea ce i-a destul de mult timp. Sincer sper sa va placa si capitolul urmator si sa nu fi avut greseli ca in primul. So, enjoy it!!!

Capitolul 3

Am tresărit speriat imediat ce m-am trezit în braţele lui. M-am înroşit puternic, se pare că nu observase, doar eu îmi simţeam obrajii fierbinţi şi încercam să îmi feresc privirea de ochii săi pătrunzători. Nu ştiam că există japonezi cu ochii verzi. M-a lăsat jos şi a început să vorbească, probabil credea că nu îl înţeleg, însă am rămas uimit când am auzit ce a spus. Nu, nu voiam să ajung iar acolo, asta putea să însemne sfârşitul meu, nu voiam să fiu iarăşi aruncat. Am zărit doi băieţi îndreptându-se spre mine şi i-am privit curios, ascuns după bărbat. I-am ascultat şi le-am zâmbit foarte ascuns, erau fraţi, deşi nu semănau deloc între ei.
Am deschis buzele şi am şoptit un "Îmi pare rău", mai mult pentru mine. Mă auzise şi imediat s-a întors la nouăzeci de grade, păstrând acelaşi mod ciudat de a mă privi. M-am înroşit şi mai rău şi am tresărit speriat. Am urcat în maşină şi am rămas tăcut în spate, ferindu-mi privirea de ei. Îmi puneau diferite întrebări, dar nu eram în cea mai bună stare pentru a descrie totul, nu voiam să li se facă milă de mine, nu îmi plăcea să fiu o povară pentru cei din jurul meu. Mi-am presat buzele, aşa cum obişnuiam să fac de fiecare dată când eram agitat şi pe parcursul drumului nu am deschis niciun subiect.
Maşina a oprit undeva în dreptul unui complex de apartamente, unde am coborât.
Ceilalţi păreau să mă placă, dar nu mă prea interesau, nu voiam să intru în contact cu lumea de lângă mine, ştiam că toţi mă vor trăda până la urmă. Eram singur, aşa voiam să rămân, chiar dacă muream undeva pe lângă un tomberon de gunoaie.
Am intrat în bloc şi şi-a trecut mână peste gâtul meu, era prima oară când cineva făcea asta şi pentru o clipă am simţit cum inima o ia razna, nu ştiam cum să reacţionez, dacă să îi îndepărtez mâna sau să spun ceva, chiar aveam un caracter dificil.
Mi-a făcut semn să intru în casă şi l-am urmat, temător. Deci aşa arăta o casă adevărată, era prima oară când vedeam una şi, deşi mult mai mică decât orfelinatul în care stătusem, era primitoare. Bărbatul mi-a arătat unde era camera mea şi eu l-am privit tăcut, încercând să nu deschid gura, nu îi plăcea când vorbeam, de fiecare dată când făceam asta se uita încruntat şi supărat, aşa că am tăcut.
M-am aşezat pe canapeaua din living, privind în jurul meu. Era mult mai diferit de locul în care stătusem, în aer era un miros plăcut de flori, camera era spaţioasă, aerisită, geamul mare, am închis ochii şi am adormit.
Faptul că visam mă ţinea treaz, îmi simţeam corpul relaxat, iar încet încet începeam să simt detaliile ce mă înconjurau. Mirosul proaspăt al dimineţii, aerul ce îmi făcea şuviţele de păr să se lovească de frunte, căldura, împraştiindu-se prin trupul meu îngheţat şi braţele lui.
Lui ? Care el ? Am deschis ochii brusc, trezindu-mă în braţele cuiva. Aproape că am ţipat de frică, habar nu aveam ce căuta acolo, mai ales în patul unui bărbat. L-am privit curios, analizându-i fiecare trăsătură. Nu părea aşa fioros din apropiere, aşa că am stat câteva clipe întors spre el şi analizându-i chipul. Părea mult mai frumos când dormea, razele băteau pe părul lui negru, iar şuviţele cădeau nearanjate pe chipul lui palid. Aş fi jurat că atunci a fost prima oară când mi-am simţit inimă accelerând. Nu mai ştiam ce se întâmplă cu mine, eram prea atras de expresia sa calmă. Mi-am scos mână din plapumă şi am îndreptat-o către chipul său atingându-i obrazul. Cât de ciudat eram eu pe lângă el, nu aveam aceeaşi grandoare fizică pe care o puteam aprecia atunci când el se afla lângă mine.
Am simţit cum îşi deschide ochii şi mi-am retras mâna agitat. Văzuse gestul meu, iar eu roşisem atât de tare, încât mi-am băgat capul sub pătură pentru a îmi calma starea de nervozitate, începând sa tremur.
Îmi simţeam corpul luând foc sub plapumă, Doamne şi când mi-am văzut ţinuta, am început să plâng terifiat. De ce naiba făceam asta, deja exageram, nici nu mă atinsese măcar. Am aruncat cearceaful peste bărbat şi m-am ridicat grăbit din pat, alergând spre uşă. Trebuia să o deschid şi să ies de aici.
Îmi simţeam picioarele îngheţând de frig şi nu îndrăzneam să privesc în spate. Bărbatul ăla mă atinsese, îndrăznise să mă dezbrace, să mă privească, imperfecţiunile mele, corpul meu slab, pielea mea palidă, mult prea feminină pentru a aparţine unui băiat.
M-am lipit de uşă, nereuşind să o deschid măcar şi am alunecat pe ea, ghemuindu-mă undeva în partea dreaptă. Ce naiba se întâmpla cu mine? Nu e ca şi cum bărbatul ăla îmi făcuse ceva.

[Yaku-chin]

Buna!^^Ma bucur ca ai postat, chiar voiam sa citesc continuarea.Imi place mult povestea voastra, stilul vostru de a scrie, si in primul rand misterul care il oferiti....Hmm.....nu stiu cum sa va spun, dar de fiecare data cand citesc vreau mai mult si mai mult si mai mult si tot asa, as vrea toooata povestea, sa o citesc pana la sfarsit si totusi sa nu aibe sfarsit.Imi place mult atitudinea personajelor e asa de incatatoare:X:XSper sa scrieti cat mai repede urmatoarele capitole.Succes la scris!!!Bye bye, kissu:*

[Verrine]

Hei am citit si eu.Cat am asteptam aceasta continuare:XOricum, nu am foarte multe sa iti reprosez pentru modul in care scrii. Adica imi place cum descrii lucrurile, iar personalitatea lui Aleksei e asa de tare :X>. Adica uneori chair mi se pare imprevizibila:)).
In orice caz imi place. Dupa greselile de tastare si ortografice nu prea m-am uitat, am fost atrasa de modul cum ai descris toate lucrurile si sentimentele. :X . Nu mi-a mai placut de mult un fic yaoi asa de mult. :))Buna treaba;)Bye si spor la scris! Astept urmatorul capitol!

[Teh]

Mulţumim tuturor . Scuzaţi întârzierea : p

Capitolul 4

Dimineaţa sosise foarte repede, însă eram odihnit. Am fost surprins să văd că nu eram singur în pat. A trebuit să stau câteva secunde pentru a-mi aminti ce se întâmplase cu o zi în urmă.
Aveam un copil în grijă. Nu era al meu. Nu îl cunoşteam, nu era nici măcar de aceaşi naţionalitate ca şi mine. Trebuia să îl duc la poliţie; pentru că eu nu aveam cum să îi port de grijă. Dacă fugise de acasă, de părinţii lui? Aş fi fost acuzat de răpire. Şi chiar asta îmi lipsea.
Dar... Mi-am amintit de expresia feţei sale în momentul în care ne-am întâlnit la aeroport, şi parcă inima mea s-a mai înmuiat. Nu credeam că era acela cazul. Era urmărit de mai mulţi bărbaţi ( ce nu păreau a fi prea drăguţi ) . Probabil nu fugise de acasă. Sau, poate, era un puşti plin de bani care se săturase să aibă toată viaţa controlată şi făcută după o agendă. Şi până la urmă, nu era treaba mea să am grijă de el.
Nu puteam. Aveam şi eu viaţa mea şi problemele mele şi plus că nu ştiam cum să mă port cu el. Discuţiile nu au fost niciodată punctul meu forte, nici în relaţiile cu celelalte persoane nu m-am descurcat . Aşa că nu am nevoie de aşa ceva. Deloc, o să văd cum scap de el. Şi totuşi. . . Cum pot spune aşa ceva?
L-am surprins atingându-mi chipul, şi pielea mea reacţiona ciudat la contactul cu degetele sale micuţe. Era atât de adorabil, mă făcea să îmi pierd gândurile pentru câteva clipe îndelungate.
Aş fi vrut să îmi cunosc expresia feţei, căci ochii mi simţeam diferiţi, absorbiţi de imaginea acestui copil. Ceva nu era bine, nu înţelegeam ce şi refuzam să o fac. Aş fi vrut să se termine totul şi să nu trebuiască să fiu atât de „ slab de inimă”.
O să îl duc la poliţie. Dar nu chiar acum, nu când se uita aşa de speriat la mine. Aş dori să îi zic ceva să îl liniştesc. Dar ce? Eu nu ştiam, plus că era dificil să discut cu el. Atunci când se temea de mine . Iar eu, ce? Ce? Pentru că nu îi făcusem nimic. La acest gând m-am încruntat şi m-am ridicat din pat fără a-l mai privi.
- Am adormit aici din întâmplare. Nu prea ştiu să gătesc , aşa că o să îţi comand ceva de mâncare. Poţi să faci un duş, sau orice între timp. Zu o să îţi aducă nişte haine mai târziu, aşa că între timp poţi folosi orice din dulapul acela.
Am arătat spre locul în care îmi ţineam eu hainele. Nu cred că îi venea ceva însă am scos mai multe propoziţii ca oricând. După aceasta mi-am luat un costum şi am ieşit din cameră. Am folosit o altă baie pentru a face şi eu un duş şi a mă schimba. Mi-am prins părul într-o coadă aranjată şi am sunat la un restaurant pentru a comanda micul dejun. Aşezându-mă pe canapeaua din sufragerie, purtând costumul meu negru pentru serviciu, am auzit uşa camerei mele deschizându-se.
De acolo a ieşit acelaşi băiat cu ochii albaştrii, părul negru şi o faţă atât de micuţă. Pielea albă îi scotea în evidenţă trăsăturile copilăroase. Erau atât de fine, iar el avea o aură atât de inocentă. Mi-am simţit inima accelerând, şi inconştient de gestul meu , m-am ridicat. A trebuit să îmi dreg glasul în timp ce acesta se apropia spre mine. Purta un tricou de-al meu, de culoare albă şi o pereche de pantaloni. Dar niciuna din aceste două obiecte vestimentare nu îi veneau bine. Picioarele îi erau goale şi părul încă ud.
Aşa o să răcească, la naiba. Mi-am dat jos sacoul, aruncându-l pe canapea, şi am intrat într-o altă cameră în care ţineam diferite lucruri ( ca şi papucii de casă ) . Am scos o pereche maro de acolo şi i-am dus-o.
Nu am spus nimic, acesta continua să mă privească temător. Ce ţi-am făcut? Până acum nimic. Dar nu aveam de gând să stau la discuţii, m-am încruntat şi am luat şi un prosop, aruncându-i-l în cap.
- O să răceşti.
Am zis şi după aceasta am auzit soneria . M-am deplasat până la uşă pentru a lua comanda de la micul dejun şi am pus-o în bucătărie. De ce trebuia să am eu grijă de acest băiat?
Nu era nimic pentru mine. Nici nu ne cunoşteam. Nu îi puteam reţine nici numele întreg, şi mi se părea atât de adorabil. Era ceva în neregulă cu mine atunci când credeam că este chiar „ sexi” şi că mi-aş fi dorit să ating acele buze... Da, într-adevăr era ceva în neregulă. Poate pentru că eu aveam impresia că este ofată micuţă şi inocentă.
Şi asta mă făcea oricum un pedofil. Nu eram aşa ceva, refuzam chiar şi acest gând. Trebuia să nu mai dau importanţă lucrurilor de acest gen, aşa că l-am chemat pe Alek în bucătărie şi i-am servit de mâncare. S-a aşezat sfios la masă şi nu m-a privit în ochi.
- Mulţumesc..
Buzele îi tremurau. Îi era frică de mine. Am dat din cap.
- Poftă bună.
Acelaşi ton rece şi indiferent a fost scos de către mine, şi am vrut să mănânc şi eu cu el. Dar nu puteam , pentru că îmi atrăgea atât de tare atenţia că nu puteam înghiţi. Şi ceasul se făcuse deja ora opt , iar eu trebuia să plec la serviciu. M-am ridicat şi am dat să plec din bucătărie, luându-mi servieta.
- Să nu deschizi uşa nimănui . Zu o să vină mai târziu să îţi aducă nişte lucruri. Are o cheie.
Şi uite-mă explicându-i un copil ce trebuie să facă. Ar trebui să îl anunţ să nu fugă de aici?
Ei bine, probabil că nu . Unde să se ducă? Şi ce îmi păsa mie de ceea ce făcea el? Nu conta, pentru că aşa aş fi scăpat de el şi nu mai puteam fi acuzat de nimic. De răpire, sau altceva. Pun pariu că este minor. Cu această înfăţişare nici nu mă puteam aştepta la altceva.
- Mulţumesc...
A zis iar pe un ton dulce.
- Nu-mi mai mulţumi atât .
Nu am vrut să ţip, dar aşa mi-a ieşit. Am fugit pe uşă, şi am realizat abia în faţa liftului că eram doar în cămaşă.
Cum naiba plecasem fără sacou? Am încercat să îmi amintesc dar a fost în zadar. Am făcut cale de întoarcere până spre apartament, am descuiat şi am vrut să merg în sufragerie. Spre surprinderea mea, chair atunci când am deschis uşa l-am zărit pe micuţ cu haina mea în mână. Mi-a întins-o şi pentru o secundă am crezut că mi se opreşte inima.
Ce e asta? Ce se întâmplă cu mine?
Refuz să răspund la aceste întrebări inutile; cuvinte pline de capcane. Nu vreau să ştiu. Sunt un bărbat normal. O să rezolv problema asta. O să îl dau la un orfelinat. O să îl duc la poliţie. Sau... o să îmi zică cine este şi o să îl duc înapoi în Rusia, acasă la el.
Trebuia să existe o soluţie pentru asta şi să îl duc acasă de la mine. De abia venise şi îmi făcea probleme. Oare? Sau doar mintea mea îşi zicea aceste lucruri?
Normal că era adevărat. Până acum nu îmi uitasem niciodată sacoul acasă . Şi de ce, mă rog, era vina lui? Prezenţa lui mă tulbura.
Şi asta probabil că era vina mea. Sau poate că nu. Am înjurat în gând şi m-am îmbrăcat. Încheind nasturii l-am privit pe Alek. Era iar atât de nevinovat şi se uita temător la mine. Am încercat să zâmbesc, pentru a-i da ceva încredere în mine . Nu ştiu cât mi-a reuşit aşa că am adăugat.
- Mulţumesc , Alek.
Se părea că vorbele mele l-au surprins pentru că a tresărit. Expresia feţei sale s-a schimbat brusc şi ochii săi i-au aţintit pe ai mei. Se înroşise la faţă. Oh, şi aş fi vrut şi eu să ating acei obraji.
Nu. La ce mă gândeam, pentru Dumnezeu. De ce aveam astfel de gânduri? Era prea ciudat. Menţinând aceaşi expresie m-am întors şi am fugit. Dacă aş mai fi stat fie şi o clipă lângă el, probabil că l-aş fi luat în braţe. Era o senzaţie stranie, ce nu dorea să îmi elibereze trupul. Imaginea chipului său fragil stătea intactă în mintea mea.
Ieşi afară ! Urlam doar pentru mine când am urcat în maşină, dar nu se putea. Nici eu nu ştiu dacă îmi doream asta cu adevărat.
Normal că asta vroiam. Nu fusesem niciodată atât de tulburat. Trebuia să îl expediez acasă pe acest băiat.
Îmi aducea probleme. Sau eu credeam asta? Nu, desigur că o făcea. Şi familia lui era îngrijorată pentru el. Trebuia să fie, cine ştie în ce mare rahat mă băgasem. O să rezolv asta. Dar nu azi. Nu acum. Vroiam ca măcar în seara ce urma să îl găsesc acasă , să îl văd măcar pentru o ultimă dată.
Aveam nevoie de încă o privire din acelea.
NU! Nu era adevărat, tot ceea ce vroiam eu era să scap de el şi să nu îmi facă probleme. Da, clar. Mâine urma să merg la poliţie şi să rezolv toată treaba asta, iar azi urma să îl întreb ce se întâmplase cu el. De ce ajunsese aici şi aşa mai departe.

- Katashi, cum a fost în Rusia?
Am intrat în clădirea în care lucram de trei ori pe săptămână. Biroul meu era la capătul holului, şi până acolo întâlneam diferiţi colegi de muncă. Yamamoto era un bărbat în vârstă de 31 de ani, înalt, brunet cu ochii negri şi cu un simţ al umorului foarte dezvoltat. Deci, exact genul de om care mă stresa de fiecare dată când veneam la lucru.
- Bună dimineaţa Yamamoto. A fost extraordinar.
Am accentuat fiecare cuvânt, mintea mea zburând iar spre băiatul aflat în apartamentul meu. M-a mai întrebat ceva încercând să mă antreneze în discuţie. M-am încruntat şi am mers în biroul meu, fără a mai da importanţă nimănui. Am făcut contact cu camera atât de cunoscută. Mirosul m-a făcut să mă relaxez, şi am zărit un buchet de crini aşezaţi într-o vază pe masă. Lângă erau şi nişte documente, munca ce trebuia rezolvată în urma călătoriei mele în Rusia. Era şi un bileţel ataşat de acele flori. L-am citit.

[center] Bine ai revenit la lucru, ţâfnosule.
Poate ieşim şi noi diseară. E ultima ta şansă.[/center]

Uitasem complet de faptul că trebuia să o sun pe Maria când ajungeam în Japonia. Şi stabilisem o întâlnire în această ţară? La naiba, de data asta sigur nu mă mai ierta.
M-am aşezat pe scaun uitându-mă la hârtiile de pe masă. De ce mintea mea refuza să scoată imaginea lui de acolo?
Am decis să îmi ignor sentimentele şi să mă scufund în muncă.

[myuu]

Huh in primul rand scuze ca nu am mai comentat pana acum, chiar daca am citit, pur si simplu mi-a fost prea lene si nici nu am avut timp. Nici acum nu prea am, dar chiar meritati sa va fie rasplatite eforturile si stiu ce inseamna un comm in plus:D
Cred ca e primul fic in care apar sentimentele atat de puternice inainte de primul sarut, sau macar o atingere mai hm...intensa sa-i zic. Dragoste la prima vedere, atat de romantic 8->...si de S.F. dar sa trecem peste. Chiar imi palce ideea, dar in realitate cam greu de gasit, oricum sunt foarte dulci impreuna si niciunul nu-si da seama ca e indragostit... ce scumpi, adorabili:X.
Politie pe naiba, n-o sa ajunga niciodata acolo. De parca ar putea sa se desparta de el cand e atat de indragositit incat e zapacit de tot si uita ce face:)). Pe mine ma intereseaza mai mult cum o sa ii aduceti impreuna...ah abia astept un sarut:X
Um..spor la scris, va astept cu urmatorul capitol :*

[Verrine]

Ohayoo! Ne intalnim din nou :X
Deci mi-a placut la nebunie capitolul. Cel mai frumos a fost faptul ca Hijou se contrazicea pe el insusi, icnercand sa alunge acele sentimente. Mi-a placut. Bun sun curioasa sa vad ce o sa faca cu Alek. Ar fi o tragedie sa-l trimita iar la orfelinat- desi nu cred ca o va face-. Ma rog, ar fi interesant sa vina iar mosulica ala dupa el:))
Asa, nu am nimic de comentat legat de modul in care descrii sau narat. :-??. Sunt bune ca intotdeauna. Dialog nu ai foarte mult, mai ales ca Hijou abea vorbeste=))). Insa mie tot imi place. :X
Ja ne si spor al scris incontinuare :*. Astept urmatorul capitol :X

[Flash]

Fic deschis la cererea autoarelor. Spor la postat Teh şi Mitsu [ Hugs ] şi voi ăştilalţi aveţi grijă la spam.

[Mitsukai Yoru]

Bun, si asa v-am lasat sa asteptati mult. Multumim pentru cei care au comentat si sper sa nu ma mai apuce o inspiratie din asta moarta. In caz de apar greseli, va rog a corectati. Accept si critici, nu ma deranjeaza. >:D< So guys, enjoy.

Capitolul 5

Cât de ciudată mi se pare viaţa alături de cineva, şi nu că aş fi stat singur până acum, doar că nimeni nu fusese vreodată menit pentru mine. Gândul ăsta îmi lasă o senzaţie ciudată în stomac, la vârstă mea nu înţeleg ce anume doresc de la această menire. Închid ochii, auzind cuvintele bărbatului şi rămân în linişte atunci când îl văd pe acesta ieşind din cameră. E ciudat să vreau ceva, pentru mine, pentru o persoană care ezită tot timpul, e ciudat, poate chiar greşit să îmi doresc ca el să rămână. Pentru prima dată am simţit ceva alături de cineva, nu m-ar interesa dacă ar fi vreun sentiment ciudat, doar simplul fapt că nu e vorba de indiferenţă mă face să tresar. Şi doamne, am nişte reacţii care probabil îl enervează. Nu vreau să ezit, dar o fac, nu vreau să tac, dar nu pot scoate niciun sunet, nu vreau ca între noi să existe doar a€œMultumesc” şi a€œImi pare rau”, dar nu sunt în stare să scot alte cuvinte. El doreşte multe de la mine, eu doresc doar să trăiesc, poate că ceea ce vrem noi sunt lucruri mult prea îndepărtate.

Oare îi fac prea multe probleme?

L-am văzut plecând grăbit, aş fi vrut să mă ridic să îl apuc de mână, mai doream măcar o secundă, acţiunile se desfăşurau în jurul meu cu aşa o rapiditate, încât nu îmi lasă timp să reationez, doream să îi zic măcar ce aş fi vrut să aud şi eu. Aş fi vrut să fiu ceva mai deschis în faţa bărbatului, aş fi vrut multe, dar era ceva care nu mă lăsa. M-am aşezat pe fotoliu atunci când acesta deschise uşa ieşind şi i-am privit sacoul. Simţeam doar prin simpla atingere a pielii mele cu materialul un iz puternic, ce îmi pătrundea printre cutele amprentelor. Am închis ochii, trăgând aer în piept şi am luat sacoul vrând să mă duc după el, dar atunci când am dat să ies bărbatul mi-a reapărut în faţă.
Coincidenţă, rapiditatea sau pur şi simplu locul şi timpul mă făcură să mă opresc, privindu-l atent în ochi şi căutând motivul pentru care s-a reîntors. Normal, pentru sacou, de ce ar fi venit, dar mă bucura.
I-am înmânat haina şi el mi-a zâmbit, nu îmi mai zâmbise până acum, şi asta mi-a schimbat şi mie expresia, probabil am surâs şi eu sau am roşit, nu îmi era foarte clar, dar m-a făcut să mă simt bine. De cum a ieşit, am zis că trebuie să mă ocup puţin de casă. Nu era murdar, dar mai erau câteva ajustări de făcut. Nu ştiu exact cât mi-a luat, dar în câteva ore am reuşit să strâng prin casă, să şterg praful, să înlocuiesc lenjeria să spăl vasele şi mi-a mai rămas timp şi pentru a îi pregăti cina. Cât stătusem în orfelinat studiasem cărţi de bucate, dar nu pusesem niciodată în practică ceea ce învăţasem.
Am deschis figiderul şi am fost uimit de cât de gol era. Nu îmi venea să cred, omul asta nu mânca niciodată ceva făcut în casă? Oare nu se îmbolnăvise niciodată? Eu pe de altă parte nu mâncasem niciodată în oraş, aşa că până la urmă eram cam la fel. Am auzit clanţa şi am tresărit, dar l-am văzut pe fratele bărbatului intrând şi m-am uitat la el. Era o persoană bine făcută, nu îmi mai aminteam multe despre el, probabil nici nu aflasem cine ştie ce, dar am deschis ochii mai larg, dându-mi seamă că tocmai m-am gândit la cineva, era prima oară când îmi doream să ştiu mai multe despre o persoană străină. M-a privit şi el, şi mi-a observat uimirea după chip, pentru că a început să râdă, lăsând pungile jos şi venind înspre mine. M-a apucat strâns în braţe, şi m-am simţit sufocat pentru câteva secunde, dar mi-a dat drumul destul de repede. Am înclinat puţin capul, uitându-mă la el şi bărbatul şi-a pus mână în părul meu, începând să mă ciufulească.
- Uite, ţi-am adus hainele despre care fratele meu probabil ţi-a spus.
Le-a ridicat şi mi le-a înmânat, împingându-mă de la spate spre cameră şi răsturnându-le pe toate pe pat. Era prima oară când văzusem asemenea lucruri, păreau dintr-un material foarte bun. M-am uitat la el şi m-am simţit măsurat, apoi bărbatul a început să mă dezbrace. I-am dat peste mâini, acoperindu-mi abdomenul şi uitându-mă speriat la el. Ştiam că nu vrea să îmi facă ceva, dar corpul meu reacţionase înainte.
S-a uitat la mine şi a zâmbit, nu se enervase, era bine. Nu vroiam să îi spună ceva lui Hijou, nu vroiam să creadă că am fost un copil rău şi să mă abandoneze şi el. Am început să mă dezbrac tremurând, lăsând tricoul şi pantalonii să îmi cadă la picioare, iar când mi-am întors privirea către el, mi-am dat seamă că nu am de ce să fiu aşa nervos. Mi-a înmânat o pereche de pantaloni scurţi, nişte şosete mai înalte şi o pereche de cizme. M-am uitat la ele, şi nu am ştiut ce să zic, aşa că le-am tras pe mine. Nu îmi venea să cred cât mă schimbau hainele, deşi păream doar un băieţel în acei pantalonasi scurţi şi cizmele mi se păreau mult prea ciudate pentru a le purta prin casă, aşa că am rămas doar în ciorapi. Arătam mai degrabă ca o fetiţă ce e drept, dar îmi plăceau, îmi plăcuse dintotdeauna să îmbrac haine drăguţe. M-am uitat la bărbat şi apoi am luat o bluză din caşmir pe mine, crem, cu mânecile mai lungi decât mână mea. Zu s-a uitat la mine şi a aprobat din cap mulţumit.
-Acum să mergem să te tundem, să te aranjăm, o să scot din tine tot ce e mai bn şi vreau să facem şi poze după.
- Po ...š poze? am întrebat puţin mirat, neştiind ce să spun.
Mie să mi se facă poze? Nu mi se făcuseră niciodată, fusesem dintotdeauna curios cum funcţionează asta, dorisem să ştiu mai multe, iar acum aveam ocazia să învăţ. Am strâns lucrurile vechi şi le-am pus în coşul de rufe, spoi mi-am pus încălţămintea şi am ieşit cu Zu. Mergeam, privind străzile dintr-o altă perspectivă acum. Nimeni nu se mai uita la mine urât, nimeni nu mai îndrăznea mă arate cu degetul să radă de mine, să mă lovească. Zu a deschis portiera şi eu l-am privit lung, doream să merg pe jos.
- Trebuie neapărat să luăm maşină? Adică a€¦
A închis portieră până să încerc eu să găsesc celelalte cuvinte. Mă înţelesese, aşa că am luat-o pe jos. El şi-a întins mână după a mea şi eu l-am apucat de ea, probabil era normal pentru alţii, dar pentru mine era deosebit. Mână lui era caldă, şi mă îndruma pe drum, acum ştiam, era prima oară când aveam o destinaţie. Mi-am ridicat privirea înspre el, dar nu am zis nimic, nu semăna deloc cu fraţii lui, oare eu voi ajunge vreodată să fiu aşa?
Am intrat într-un salon şi am fost uimit să văd luxul prezent acolo. Nu mai văzusem atât de mult nicăieri, şi am făcut ochii mari, strângându-l de mână. M-a îndrumat către un scaun şi imediat un băiat a venit, l-a salutat şi mie mi-a zâmbit.
- Cine e? l-a întrebat pe Zu.
- Iubitul fratelui meu, al lui Hijou.
Am tresărit, întorcăndu-mă cu tot corpul către ei şi am clipit rapid de două ori, muşcându-mi buza. Cred că ambii au observat, pentru că au închis subiectul şi în timp ce Zu se delecta cu o domnişoară, celălalt m-a aranjat.
- Cum te cheamă? m-a întrebat curios. Avea o voce blândă, iar expresia se potrivea într-un mod ciudat chipului său.
- Aleksei.
- Rus?
- Da.
M-a întrebat destul de multe lucruri cât timp a stat cu mine, nu că m-ar fi deranjat, dar nu eram obişnuit cu atât de multă prezenţă în jurul meu. Când a terminat, eram complet schimbat. M-am privit în oglindă şi nu mă recunoşteam, ochii îmi ieşeau mult mai bine în evidenţă şi mă vopsise blond. Eram schimbat, şi jur că pentru o secundă mi-am dorit să mă duc la orfelinatul ăla să le arăt că pot fi şi eu cineva dacă au grijă de mine.
Am plecat la scurt timp după, iar în drum spre casă am făcut şi câteva cumpărături. Trebuia să îmi găsesc un loc de muncă, dar pentru minori ca mine, rar găseai unul. Când am ajuns, am început să fac mâncare, trebuia să gătesc ceva, chiar dacă nu eram priceput, dar am reuşit să prepar mai multe feluri şi le-am pus pe masă. Zu nu a mai stat mult, mi-a promis că vom merge la o şedinţă foto cât de curant, apoi mi-a mai lăsat câteva haine şi m-a sărutat pe frunte, ieşind mulţumit. Ştiam că va mai veni să mă viziteze. Am pus capul pe masă, aşteptându-l pe Hijou. Nu îmi spusese la cât se întoarce, dacă se mai întoarce, dar ştiam că atunci când o va face va găsi totul aranjat, speram să fie fericit, speram să îmi zâmbească la fel cum o face în visul ăsta pe care îl am acum cu el.
- Hijou...

[Vignette]

uhaaaaa genialul fic <33

Deci in primul rand ideea e absolut geniala si originala. La orfelinat acolo in momentul in care l-a chemat directoarea, iar el a auzit acea discutie, sincer imi inchipuiam ca e vreun tip mai... aratos, dar cand am citit acea descriere eram eww scarbos tipu si a mai si pus mana pe saracul baiat T.T
Noroc ca a fugit si a fugit pana a ajuns in bratele unui japonez 8-> ^:)^. Sincer si aici am avut impresia ca a cazut in bratele unei femei. Ah cap sec :">
Da bineinteles ca lui tip ii place de micul rus, si totusi uraste rusia (cine nu o uraste). A fost asa de cute cand a adormit cu capul pe umarul lui si l-au trecut si toti fluturasii prin stomac ah ah

Buuun a fost tare faza cu "Putem sa il pastram?" geniala, absolut geniala=))
Ma enerveaza tipul ca o tine pe a lui cu "il duc la politie" "il duc la orfelinat" bla bla, pana la urma nu il mai duce nicaieri cand o vedea ce frumoasa arata casa si ce dragut e el.
Maaama o.o Zu i-a zis frizerului ca Alek e iubitu lu fratisu mamamamamama ce tare.
Waaaa O.O L-a facut blond, pun pariu ca e genial si adorabil si imbracat cu niste pantalonasi scurti care ii pun in evidenta fundul muhaa :yes:

ah vreau continuarea 8->