Every girl needs her own Prince - Charming

[Elusive wolf]

Like I sad , nu uit sa las un comentariu de data asta ... Am citit fiecare capitol si pana acum ati evoluat destul de bine . Cateva mici greseli de scriere pe ici pe colo , in rest actiunea e destul de placuta dar cam grabita T.T . Alice e cam prea schimbatoare si nu ii inteleg atitudinea ( bine poate doar putin ) .
Poate ca ar fi trebuit sa se mai gandeasca o data inainte de a - i spune " da " lui Shu , but I hope for good things between them ... Au fost unele momente care mi-au placut , dar si cateve momente cam trase de par .
Cu privire la ultimele trei capitole , chiar mi-au placut mici coincidente ... A fost foarte draguta partea cand ea a strigat ca il iubeste , desi repet ca mi s-a parut ca sentimentele pentru el au nutrit foarte ... repede ? Capitolele sunt cam scurte dar ma multumesc si cu atat :D ...

Abia astept nextul ! Hugs >:D< !

[Berry.]

Heya.:D Am trecut si eu pe la ficul vostru.^^ What can I say?:-? Imi place mult ce ati scris pana acum, mai ales ultimele doua capitole, dar mi se pare ca ati cam grabit actiunea. Alice[ce mult imi place acest nume:x]imi place atitidinea ei, dar este cam schimbatoare. Au fost unele parti super tari, care mi-au placut enorm de mult.xD
Shu, la inceput mi s-a parut genul tipic de baiat care se culca cu toate fetele, dar...hmm, cum sa spun:-?...in acest ultim capitol, cand i-a spus ca si el o iubeste, mi-am mai schimbat parerea despre el.^^
In privinta lui Aiko nu prea stiu ce sa spun.:-? Va deveni un personaj negativ datorita... sa spunem datorita faptului ca nu-l vrea pe Shu impreuna cu Alice?:? Sau e geloasa pe Alice ca Shu o iubeste?
Chiar imi place mult cum scrieti. Si vreau sa va felicit ca scrieti cu diacritice.^^ Nu am observat vreo greseala de tastare sau poate nu am vazut eu.
De abia astept urmatorul capitol.:D Mult noroc la scris.^_^

[Kripterya]

:ha: Se pare ca mi-ati indeplinit dorinta. Si chiar Shu a fost cel care a auzit. Ma asteptam sa fie altcineva, dar asa e mai bine, acum isi stiu sentimentele.
Pe Aya nu o suport, mai ales cand i-a spus lui Shu "papusel" :-o ,va rog frumos, faceti in asa fel ca ea sa pateasca ceva, nu vreau sa se bage intre Shu si Alice, daca incearca va avea de-a face cu mine :)). Abea astept sa inceapa "actiunea", altfel nu are farmec, ca doar nu sunt impreuna sa numere oi in pat :)).
Totusi nu mi-a placut partea in care Shu a lovit o fata. Duap parerea mea exista doua chestii super urate la un baiat: daca loveste fetele sau daca plange, urasc sa vad baietii facand asa ceva. Par niste creaturi, nu oameni. Poate fata a meritat, dar mie nu mi-a placut. NU va suparati, cred ca am mai spus, nu ma trag inapoi din a-mi spune parerea.
Gambate:bye:

[Nya.]

@Live And Die For Metal - Well... nu cred că ne`am exprimat corect. Alice a zis că îl iubeşte, doar ca să scape de director. Iar Shu a zis că o iubeşte, pentru că aşa crede... nu e sigur. Oricum, între ei e mai mult decât o simplă chimie [ca să mă exprim poetic : ))]. Nu ne`am inspirat din Twilight. Lui Mels nu`i place şi deci nu avea de unde să ştie ce se întâmplă acolo.
@Elusive Wolf - Scumpa mea, sunt mai mult ca sigură că o înţelegi pe Alice. Am scris mai sus explicaţia la faptul că cei doi şi`au zis prea repede că se iubesc.
@Berry - Puiul meu, chiar ne bucurăm că`ţi place. Ştim că grăbim acţiunea, dar nu prea ştim cum am putea`o lungi. -.- Cât despre Aiko... Nu va deveni un personaj negativ. Pur şi simplu e foarte protectoare, căci she hates Shu very much.
@Kripterya - Parcă ai fi prietena mea cea mai bună. : )) Ea încearcă să mă oblige să o calce maşina pe Aya. Mda... Nici lui Alice nu i`a plăcut că Shu a lovit o fată. xD
Hope you`ll like this chapter. Apropo, răsturnare de situaţii. Am avut prea multe idei. : - "

[center]Capitolul 7
Alice P.O.V.[/center]

S-a ridicat din bancă furios şi i-a dat o palmă peste faţă. Obrazul ei alb se înroşi imediat, lăsând urma palmei lui. Şatenei îi apărură câteva lacrimi în colţul ochilor, apoi ţipă strident.
- Aşa vei păţi mereu când vei avea atitudinea asta faţă de Alice. Ea nu e ca tine. Ea nu este o curvă! a zis el punând accent pe ultimul cuvânt.
Când am văzut cum palma lui Shu a lovit obrazul Ayei, un val de mânie m-a cuprins. Nu suportam să văd o fată lovită de un băiat, indiferent de ce zisese. M-am ridicat din bancă şi i-am prins palma brunetului chiar când voia să o mai lovească o dată, spunându-i:
- Nu am nevoie de cavalerisme! Cât eşti cu mine, nu loveşti nici o fată, indiferent de ce face.
El m-a privit uimit puţin, apoi a dat din cap şi s-a aşezat. Am zâmbit. Aveam controlul absolut asupra lui. Era ciudat, căci deobicei eu eram cea care tăcea. Telefonul a început să-mi sune, aşa că l-am luat din buzunarul pantalonilor şi am răspuns foarte repede, observând că este tata.
- Alice, nu se mai poate! Directorul a zis că te-ai încurcat cu un băiat foarte prost văzut! aproape urlă tata la mine.
- Tată, nu e adevărat! Eu… , dar nu am mai putut continua.
- Nu vreau să aud nici un cuvânt! Mama ta şi cu mine am hotărât să te întorci înapoi în California, şi asta cât mai repede. Aşa că şoferul te aşteaptă chiar acum acasă. Pa!
A închis lăsându-mă fără cuvinte. Mi-am luat ghiozdanul pe umăr, apoi am vrut să părăsesc clasa, dar Shu mă prinse din urmă. Mă trase în braţele lui şi mă sărută. Îşi strecură limba printre buzele mele, muşcându-mi buza inferioară. Am rupt sărutul repede, încercând să-mi ascund lacrimile, dar n-am putut.
- Alice, scuză-mă dacă te-am supărat, zise el, uitându-se speriat la mine.
- Nu e vina ta… Părinţii mă mută înapoi în California. Iartă-mă!
Acesta a fost ultimul lucru care i l-am zis, înainte de a fugi. Până am ajuns acasă, nu m-am uitat în urmă. Nu îmi ceream scuze de la persoanele pe care le împingeam în goana mea. Am intrat în casă, trântind uşa. Aiko mă aştepta în hol, uitându-se la podea, evitându-mi privirea. Fierbeam de mânie. Numai din cauza ei eu plecam. Probabil că nu m-a suportat încă de când am venit. Şoferul cobora de la etaj, cu trollerele mele în urmă. Bruneta se aproprie de mine şi mă îmbrăţişă, zicându-mi cu o voce sinceră:
- Îmi pare rău, e numai vina mea!
Am dat din cap în sens negativ, apoi mi-am luat la revedere de la ea. Probabil îmi va lipsi. Am mers spre maşină, urcând. Şoferul mi-a spus că nu voi mai lua avionul ci mă va duce el direct cu maşină. Mi s-a părut o chestie cam ciudată, având în vedere că drumul era foarte lung. M-am ghemuit pe bancheta din spate, încolăcindu-mi braţele în jurul genunchilor. Mi-am scos telefonul din buzunarul pantalonilor stretch mov şi am format numărul prietenei mele cele mai bune, care stătea în California.
- Katie, eu sunt. Mă întorc, am zis eu de îndată ce fata a răspuns.
- Alice! Ce ai păţit? Eşti bine? Japonia era visul tău, a zis Katie speriată.
- Stai calmă! Părinţii mi-au distrus iarăşi un vis. Nu contează asta acum. Ia zi-mi, cum mai merg lucrurile pe acolo?
- Păi, Nick, fostul tău, este singur. S-a despărţit de Demelza. Eu sunt cu Andrew, îţi vine să crezi?
M-am implicat serios în acea conversaţie. Îmi era dor să îi aud entuziasmul din voce şi să îi aud râsul cristalin. O iubeam pe Katie. Îmi era ca o soră. Numai ea putea să mă facă să râd cu toate prostiile pe care le zicea. Şi acum era cu Andrew. Umblase după acest băiat aproape un an. La început el o cunoştea doar ca pe sora prietenului lui cel mai bun. Am vorbit cu ea toată ziua şi toată noaptea, fără exagerări. Când am închis telefonul, arăta că am vorbit douăzeci şi şapte de ore şi cincisprezece minute. Am râs uşor. Am privit în jur pe geam. Deja intrasem în California. Am tremurat de emoţie. Mi-am dat jos hanoracul şi l-am băgat în geantă. Aici nu aveam nevoie de el. Maşina a intrat în curtea casei, parcând. Am ieşit din maşină repede şi mi-am luat trollerele singură, zbughind-o pe uşă. Am păşit în holul cu podea de marmură, lăsându-mi jos bagajele.
- Mamă? Tată? am întrebat nesigură.
Părinţii mei veniră în fugă spre mine. Mama mă îmbrăţişă plângând, iar tata îmi puse o mână părintească pe umăr.
- Scumpo, ne-a fost dor de tine! zise mama printre lacrimi.
- D-asta m-aţi adus acasă? Pentru voi? Sunteţi aşa egoişti, am spus eu cu dispreţ, apoi am urcat în camera mea, luându-mi bagajele după mine. Le-am aruncat într-un colţ al camerei, apoi m-am trântit pe pat. Am oftat. Deja îmi era dor de Shu… Îmi era dor de prinţul meu.

[cathy*angel]

buna! scz ca nu am mai lasat comm pana acum dar... na..lenea asta...
ma rog...am citi ficul tau...si imi place ff mult greseli de tastare nu am vazut dar capitolul mi s-a parut cam scurt...sper sa pui continuarea cat mai repede...spor la scris!
bye! bye! and kissu :-* :-h
te pupaceste pissy!

[Minnie]

Salut!:D

well... stiu ca n-am mai lasat nici un replay (lenea e de vina:">), dar acum am revenit cu forte proaspete..:>
deci... descrierea: hmm, hmm am o problema cu asta, vreau ceva mai in detaliu in special a sentimentelor; adica daca ar fii sa fac o comparatie intre primele capitole si ultimele (postate) parca lipseste din ce in ce mai mult, avand in vedere ca si acum se intampla tot felul de lucruri ce zbuciuma personajele - sentimente puternice, situatii in care se simt intr-un fel sau altul afectati; dialogul: nu am nimic de obiectat este unde trebuie sa fie si are replici bine alese; iar actiunea cum vi s-a mai spus, cam grabita :|, profitati de descriere, "lalaiti-o" putin sa spun asa :D
poate e de vina si faptul ca sunt prea obosita, dar nu prea am inteles partea asta :-?

Aiko mă aştepta în hol, uitându-se la podea, evitându-mi privirea. Fierbeam de mânie. Numai din cauza ei eu plecam. Probabil că nu m-a suportat încă de când am venit. Şoferul cobora de la etaj, cu trollerele mele în urmă. Bruneta se aproprie de mine şi mă îmbrăţişă, zicându-mi cu o voce sinceră:
- Îmi pare rău, e numai vina mea!
Am dat din cap în sens negativ, apoi mi-am luat la revedere de la ea. Probabil îmi va lipsi.

- adica ce are cu biata fata :)) ce vina avea ea?! sau doar era prea nervoasa si incerca sa gaseasca un vinovat..:-/?

altceva... pot sa spun ca mi-a placut rasturnarea de situatie ar fii devenit prea monoton daca deja lucrurile erau "roz", cel putin din punctul meu de vedere; acest lucru ma face sa ma intreb ce va face Alice cand il va vedea pe fostul ei prieten la care a tinut enorm si cum va ramane cu Shu?

nextu' cat mai repede posibil!:D succes in continuare^^
kissuuu&byeee

[Kripterya]

Salut...
Deeeci...la inceput capitolul mi s-a parut ok, dar de cum am ajuns la "Şoferul mi-a spus că nu voi mai lua avionul ci mă va duce el direct cu maşină. Mi s-a părut o chestie cam ciudată, având în vedere că drumul era foarte lung." m-am blocat. Cum poate ajunge din Tokyo in California cu masina? Sa fim seriosi, are un intreg ocean de traversat, doar nu o sa mearga pe sub apa? :))
Si asta nu e tot, "Am vorbit cu ea toată ziua şi toată noaptea, fără exagerări. Când am închis telefonul, arăta că am vorbit douăzeci şi şapte de ore şi cincisprezece minute." cum se poate si una ca asta? Cred ca saraca fata nici nu a putut sa respire. Cateva ore merge, dar peste douazeci si patru deja e pur si simplu prea mult, sunt si ele oameni, au nevoi, in alea douazeci si sapte de ore cred ca se descarcau telefoanele...scuze, dar asta chiar e super exagerat.
Asa, apoi, eu doar va sugerez unele lucruri, restul trebuie sa depinda de voi, daca tineti cont de ele sau nu, altfel e ca si cum eu as dicta si voi ati scrie. Mie imi place sa citesc ceva original, nu ceea ce chiar eu am scris. Si in primul rand sugestiile pe care le-am dat au fost doar asa ca sa va arat ce m-a deranjat, daca era ceva de capul lor scriam eu personal un fic.
"- Stai calmă! Părinţii mi-au distrus iarăşi un vis. Nu contează asta acum. Ia zi-mi, cum mai merg lucrurile pe acolo?" Asta chiar m-a lasat rece, adica ei ii distrug sansa de a fi impreuna cu baiatul pe care-l iubeste si ea in loc sa-si spuna off-ul prietenei ei, trece la alt subiect, asta chiar e ciudat. Si mai spune si "nu conteaza", asta inseamna ca pentru ea Shu nu conteaza, odata il iubeste, alta data nu conteaza....minunat, exceptional. Sper sa nu te superi, dar ce ma deranjeaza, ma deranjeaza, asta-i viata, toti gresim, dar trebuie sa incercam sa nu mai repetam greselile, si eu vreau sa te ajut, nu sa te incurc, tocmai de aceea am spus tot ce am avut pe suflet in speranta ca unele lucruri se vor schimba.
Va urez mult noroc in continuare.
ByeBye:bye:

[Mely]

@cathy*angel: Ne bucurăm că`ţi place.
@Minnie Mouse: Păi, Alice era nervoasă pe Aiko, pentru că ea îi spusese directorului prostiile alea legate de ea şi Shu. Ca să afli ce va face Alice va trebui să aştepţi capitolul Nyei.
@Kripterya: Se poate traversa oceanul şi prin alt mod, adică se urcă maşina pe o platformă, sau cam aşa ceva. Alice încerca să nu o facă să o îngrijoreze pe Katie. Evident că îi pasă de Shu, dar nu vorbea la telefon despre asta. -__-"" Ah, şi eu am vorbit 25 de ore jumate cu bff a mea, so everything it`s possible. :] Stai liniştită, nu ne`am supărat.
Acum, ca să înţelegeţi ceva. Eu am bacul anu` ăsta şi învăţ toată ziua, Nya are şi ea de făcut nişte chestii în legătură cu pianul, aşa că nu prea avem timp să ne dedicăm complet fic`ului. Dar Nya a promis că va scrie mult în vacanţă, aşa că măcar ea va fi la înălţimea aşteptărilor voastre [sper].

[center]Capitolul 8
Shu P.O.V.[/center]

Stăteam în camera mea, uitându-mă în gol. A plecat. Aceste cuvinte erau reale, dar nu le puteam suporta. Trecuse deja o săptămână de când plecase. Nu vorbisem deloc. Ştiam că dacă o sunam nu făceam decât să ne creăm durere unul celuilalt. Nu am vrut să o uit. Ştiam că aş putea dacă aş vrea, dar aveam nevoie de ea în mintea mea. Speram că într-o zi se va întoarce şi mă va privi din nou în ochi şi eu o voi putea săruta din nou. Eram prea optimist. Nu mai ieşisem din casă de când plecase. Simţeam că viaţa mea plecase odată cu ea. Şi totuşi ce puteam face? Probabil că din iubirea ce începusem să i-o port aş fi putut traversa oceanul şi înot. Acest gând mă făcu să chicotesc. Am ieşit din camera mea, ducându-mă spre bucătărie. Acolo era mama, gătind. Când mă văzu, zâmbi larg. Părinţii mei veniseră acasă în concediu, pentru o lună. Nu îmi displăcea, dar nici nu muream de plăcere să îi am aşa aproape.
- Te-ai gândit ce faci în vacanţa aceasta, dintre semestre? mă întrebă ea cu speranţă în voce.
Sunt sigur că spera să mă duc după Alice. Îi povestisem despre ea, iar mama rămăsese profund impresionată. Nu credea că eu aş putea suferi atât după o fată. Nici eu nu crezusem.
- Păi, nu ştiu. Cred că mă duc în California. Dar îl iau pe Yuki cu mine, am răspuns eu.
Am spus că îmi iau şi prietenul cel mai bun cu mine, căci nu voiam să mă trezesc într-o ţară străină, fără nici cel mai mic indiciu cum să ajung la Alice. Îmi era dor de ea. Aveam nevoie de ea ca de aer. Mi-am scos telefonul din buzunarul pantalonilor şi am format numărul lui Yuki:
- Hei, frate! Eşti acasă?
- Evident că sunt. De ce? S-a întâmplat ceva? întrebă el.
- Mă gândeam să vin pe la tine. Mă primeşti? În plus, trebuie să te rog ceva.
- Ok, frate. Te aÅŸtept!
Am închis, ştiind că îl lăsasem foarte curios. Am părăsit casa şi m-am urcat în Porche-ul negru, apăsând acceleraţia, ne mai deranjându-mă să-mi pun centura. De abia aşteptam să o văd pe Alice. Chiar îmi lipsea, deşi când o văzusem prima dată mă gândisem la ce avea ea, şi nu era vorba de sentimente. Am intrat în curtea familiei lui Yuki, parcând maşina în grabă. Am sunat la sonerie, iar în faţa mea apăru, în doar câteva secunde, una dintre menajere. Mă pofti înăuntru şi mă conduse spre camera prietenului meu cel mai bun. Am intrat, iar el stătea pe un fotoliu, cu picioarele pe un scaun. M-am aşezat pe fotoliul de lângă el, privindu-l atent.
- Ce s-a întâmplat, şefu’? mă întrebă el uşor nedumerit, abordând faţa de baka.
- Vreau să mergi cu mine în California. La Alice, am zis foarte calm.
S-a uitat puţin la mine, parcă pentru a verifica dacă vorbesc serios, apoi a dat din cap. Însemna că era de acord. A coborât până la parter, cică pentru a lua nişte suc. Ştiam că putea ruga menajera să facă asta, dar mi-am dat seama că voia să-şi anunţe părinţi de planurile mele… de fapt, ale noastre. Mi-am scos telefonul din buzunar, sunând-o pe mama. A luat ceva până să răspundă.
- Mamă, trimite-l pe Juy să-mi aducă bagajul. Plecăm azi. Şi spune-i ca apoi să-mi ia şi maşina de aici.
Ştiam că înţelesese, aşa că am închis. Yuki reveni în cameră, cu două pahare de suc. Îmi dădu unul, apoi se aşeză.
- Deci, când plecăm? mă întrebă el degajat.
- Păi… în vreo două ore e ok? am zis rânjind.
- Ce?! ţipă şocat, sărind în picioare şi vărsându-şi sucul pe covor. Trebuie să-mi fac bagajul şi asta nu va lua puţin.
Îşi scoase un troller dintr-un dulap, apoi începu să-şi îndese haine în el. Mi-am dat ochii peste cap. Yuki era mai rău ca o fată. Fugi spre baie, mai apoi venind cu braţele încărcate de cosmetice şi parfumuri, pe care le îndesă într-un portfard.
- Ai de gând să te transformi în fată şi nu mi-ai zis? l-am întrebat sarcastic.
Nu-mi răspunse, fiind prea ocupat să îndese haine în troller. O menanjeră intră în cameră, spunându-mi că bagajul meu este la parter. L-am privit pe Yuki, care era roşu la faţă şi transpirat. De abia reuşise să-şi închidă bagajul. Am chicotit. El mi-a zis să plecăm de pe acum. Ce era cu graba asta? Am aprobat, încercând să nu par prea suspicios. Ajunşi în hol, i-am văzut şi pe părinţii blondului.
- Îmi pare rău, doamnă şi domnule Unite, că vă răpesc fiul, am zis eu.
Femeia făcu un gest neutru. Mi-am luat şi eu bagajul, ieşind afară. Maşina ne aştepta pentru a ne duce la aeroport. Of, Alice… Dacă ai şti că o să ne vedem în atât de puţin timp. Oare ce faci acum, iubita mea?

[Me†al.]

După mult timp [cred] revin şi eu. E vacanţă şi, ei bine, nu îmi mai e aşa de lene să las un comment [cred, nu's sigur având în vedere că mie îmi e mai mereu lene :)) ]
Când am citit capitolul am rămas O_O "wtf?" . Mă gândeam că am greşit ficul, dar era cel corect. Ce s-a întâplat cu Shu? Cum, doamne iartă-mă, s-a schimbat atât? Ce a păţit tipu arogant pe care îl ştiam? Nu cred, nu pot să cred că tipa asta, Alice, l-a schimbat atât [-( . S-a schimbat atât, lucru care mie nu îmi prea place. Părea mai mişto [ pentru mine ] să fie arogant cu cei din jur, dar în sinea lui să sufere după Alice. :-? A man with two faces... Intresting :-? Aşa ficul capătă o alură cam...banală. Tipu îndrăgostit suferă după ea care e la mii de kilometrii depărtare şi ea suferă după el. Trebuie să apară ceva incitant, punctul culminant. Să ne facă pe toţi să ne dorim ca următorul capitol să vină cât mai repede.

- Ce?! ţipă şocat, sărind în picioare şi vărsându-şi sucul pe covor. Trebuie să-mi fac bagajul şi asta nu va lua puţin.

:)) Mortal! Yuki e pur şi simplu penal ! :)) Eu n-am răbdare să stau mai mult de juma de oră la un amărât de bagaj :))

So...aştep continuarea [ şi învierea morţilor ]


:bye:

[Nya.]

@Live And Die For Metal: Mulțumim că ai venit și pe la fic`ul nostru. Măcar tu îl mai citești. Noi sperăm că nu te vom dezamăgi. :]
Ok, sper că acest capitol vă va plăcea. Btw, Nick este fostul prieten al lui Alice. Am scris în capitolul 7. :] Nu știu cât de bun este, sincer chiar m-am străduit, dar părerile le las la latitudinea voastră. ^^

[center]Capitolul 9
Alice P.O.V.[/center]

Trecuse atâta timp de când îl văzusem ultima dată pe Shu. Două săptămâni, iar acum începea a treia. Nu pot spune că mi-a fost foarte greu. Cât eram la școală, mintea mea era prea ocupată pentru a mă gândi la Shu. Shu al meu… Uram clipele acestea, când în mintea mea apărea el. Uram că eram departe de el și speram să vină. Dar mă amăgeam singură. Am râs. Oare cum m-am putut gândi că el, care nu era chiar persoana cea mai sensibilă de pe planetă, ar putea veni să mă vadă? M-am ridicat de pe pat și am privit în jur. Am tresărit, când ochii mi s-au oprit pe poza de pe un raft al biblioteci. Eram eu cu Nick. Crezusem că aruncasem totul ce avea legătură cu el. Am pornit nervoasă către bibliotecă și am înșfăcat poza aruncând-o pe jos. Am privit-o cu ură și am început să sar pe ea, cioburile sărind în jur. Prea târziu mi-am dat seama că picioarele mele erau goale, iar cioburile îmi intrau în talpă. Am înjurat printre dinți. Am fugit pe vârfuri până la baie. Am înșfăcat trusa de prim ajutor și m-am așezat pe marginea căzi. Mi-am scos cu grijă cioburile din tălpi, apoi am dat cu spirt și am bandajat. Mi-am pus picioarele pe gresia rece a băii și am oftat. Măcar puteam merge. Am pus la loc trusa ce tocmai îmi salvase mersul și am chicotit. Doar eu puteam avea nevoie de bandajare constantă. Eram o împiedicată de când eram mică. Am ieșit din baie, îndreptându-mă spre parterul locuinței. Din bucătărie venea un miros minunat, semn că mama pregătea prânzul. Am intrat în încăpere, luând un măr în mână și mușcând cu putere. Mama mă privi, zâmbind ușor. Pot spune că mă împăcasem cu părinții mei, dar încă mă enervau că mă despărțiseră de Shu al meu. Mi-am auzit telefonul sunând și l-am scos din buzunarul pantalonilor.
- Alice, minunăția mea! Ce mai faci? mă întâmpină vocea blândă a lui Katie.
- Mi te adresezi așa numai când vrei ceva. Deci, ce dorești? am întrebat-o chicotind.
- Păi, vreau să ieșim în seara asta cu mai mulți. Știu că ești de acord, dar vine și Nick. Crezi că ești pregătită să îl vezi? Nu trebuie să-l bagi în seamă dacă nu vrei, a adăugat auzindu-mi respirația îngreunată.
- Cine mai vine? Știi că nu suport să fie prea mulți.
- Păi, Andrew, Julia, Lily, Kyle, Ella, Angelina și încă câțiva băieți pe care nu îi cunosc.
- Of, bine, vin. Chiar vreau să-i văd fața lui Nick când mă va vedea. Nu i-ai spus că am venit, nu?
- Și să stric marea întâlnire? Nu, puștoaico! La șase în parc, ok? La locul obișnuit.
A închis înainte să apuc să îi zic ’da’. Am oftat, apoi m-am așezat la masă. Am privit-o pe mama, ușor absentă. Ea mi-a pus în față o porție de friptură și niște piure. Am strâmbat din nas, dar nu am mai comentat. Mama se așeză în fața mea și mă privi resemnată.
- Ieși cu prietenii tăi în seara asta, nu? mă întrebă ușor tristă, în timp ce eu am încuviințat grăbită. Păcat, eram invitați la restaurant de către un asociat al tătălui tău. Poate o să vi altădată cu noi.
Pentru a nu o supăra am dat din cap, încercând să zâmbesc. Am mâncat cât de repede am putut, apoi mi-am spălat farfuria și am zbughit-o spre camera mea. Ceasul indica ora cinci. Ok, deci mai aveam încă o oră până să plec în parc. Jumătate de oră ca să mă pregătesc, apoi încă jumătate de oră pentru a ajunge acolo. Perfect! M-am îndreptat spre dulap și mi-am scos din el o fustă neagră și un tricou tot negru. Mi-am luat hainele pe braț, apoi am mers spre baie. Acolo le-am lăsat pe stinghia din lemn lăcuit și am intrat în cabina de duș. Am deschis apa, lăsând-o să-mi cuprindă corpul cu căldura ei. Am închis ochii pentru câteva secunde, gândindu-mă la ce face Shu. Mi-am deschis ochii brusc, scuturându-mi capul. Am mai stat câteva minute sub jetul puternic al apei, apoi am ieșit, înfășurându-mă într-un prosop. Mi-am uscat părul cu feonul, apoi l-am periat. M-am îmbrăcat repede, uitându-mă în oglindă. Părul meu roșcat făcea un contrast foarte frumos cu negrul în care eram îmbrăcată. Am zâmbit satisfăcută, apoi mi-am dat cu un gloss transparent pe buze și cu un fard gri pe pleoape. Arătam destul de drăguț. Am ieșit din baie, iar mai apoi, coborând scările. Mama se uită la mine, atentă. Dădu din cap, ceea ce însemna că arătam destul de decent. Am mers spre hol și mi-am luat o pereche de bascheți negri. Am îmbrățișat-o pe mama, apoi am ieșit din casă. M-am îndreptat spre noua mea mașină, gri metalizat, un Ferrari California. De când am văzut-o, numele mi-a plăcut cel mai mult. M-am urcat în mașină, aruncându-mi geanta pe scaunul pasagerului. Am apăsat pedala de accelerație și am ieșit în strada aglomerată. Ceasul arăta deja șase fără douăzeci. Speram că totuși voi ajunge la timp. Am condus cât de repede am putut, apoi am parcat mașina în parcarea din fața parcului. Am coborât din mașină grăbită, alergând spre locul unde ne întâlneam deobicei. Ajunsă acolo, o grămadă de persoane mă priveau zâmbind. Toți, mai puțin Nick. Când mă văzu îngheță. Se apropie de mine cu pași mici, întrebându-mă într-o doară:
- Ai venit în vacanță?
- Nu. M-am întors, am șoptit crudul adevăr.
I-am întors spatele mergând spre Katie și îmbrățișând-o. Andrew mă prinse și îmi ciufuli părul așa cum îmi făcea și când eram mică. Andrew era verișorul meu, așa că își permitea să mă ia și la bătaie. Cu accentul pe ‘își permitea’. Eu nu îi dădeam voie. M-am așezat pe bancă, lângă toți. Ei bine, pe una dintre bănci, căci erau șase bănci ocupate doar de prietenii mei, iar uni stăteau și în picioare. Pentru o secundă m-am gândit la Shu. Oare cum m-aș simți dacă el ar fi aici?