Legături puternice.

[aoixtenshi]

Ce capitol frumos! M-a emotionat pana la lacrimi, Ninno! Tu chiar faci o treaba buna!
Ma bucur ca nu ai greseli, acesta fiind iarasi un lucru bun si imi place descrierea ta foarte mult cat si relatia stransa dintre cele doua personaje.
So, gambate and see ya' la next!

[Teh]

Ok Ok :]. Declar oficial, sunt fericita. Va multumesc tuturor pentru comentarii. Am venit cu urmatorul capitol [ am avut prea mult chef de scris, si nu m-am putut abtine ].

Lectura placuta !

_______________________________________________________________
3

Mergeam agale printr-o pădure, întunericul sălăşluia pe drumul pe care eu încercam să îl străbat. Deodată peisajul a devenit sinistru, m-am împiedicat de o rădăcină de copac, ieşită afară. Îmi auzeam respiraţia greoaie şi agitată în timp ce unele voci, grave, răsunau în propria-mi minte. Am ajuns într-o poiană, sau cel puţin asta credeam că este, era beznă şi nu puteam desluşi nimic. Un animal sălbatic, imens a început să mârâie la mine, apărut de nicăieri. Şi ca acesta, au apărut încă cinci. Erau fioroşi, nici urşi nici lupi, creaturile întunericului. Când erau gata cu toate, să mă atace o voce blândă îmi acapară simţurile înspăimântate, îmi întinse o mână pentru a mă salva de atac, şi a mă ridica la Cer. Credeam că este însuşi Raiul.
- Unchiule...
Din cauza acestui cuvânt am tresărit, şi m-am trezit. Era un simplu vis. În faţa mea stătea acelaşi adolescent, cu părul albastru. Ochii săi erau magnifici, atât de puri. Doream să mă pierd în ei, ce labirint extraordinar. Stăteam pe perna albă, imensă. I-am făcut semn să se apropie, în timp ce m-am ridicat în dos. Am stat aşa preţ de câteva clipe, până când el ajunse lângă mine. L-am prins de mâini, în joacă, şi l-am aruncat în pat, punându-i perna peste faţă, uşor, fără a-l răni. Am început să râd, asemenea lui, spunându-i:
- Asta păţeşti când mă trezeşti.
Eram îmbrăcat într-o pereche de pantaloni lungi, de pijama, mai mult sau mai puţini. Erau albi, asemenea maieului care mi se aşeza perfect pe trup, arătându-mi fiecare formă. Părul meu, deşi mi-am dat seama că era ciufulit, părea în perfectă stare. Chiar şi când de abia mă trezeam arătam ca un manechin, creat pentru a ucide prin frumuseţea sa.
Am zărit din nou acea privire, extraordinar de inocentă. Am simţit nevinovăţia sa, era atât de plăcut. Doar prin simplul fapt că îl priveam mă pierdam întrânsul.
- Deci Teddy, du-te şi îmbracă-te, că duş văd că ai făcut. Merg şi eu, după care mă pregătesc. Te duc eu la liceu, trebuie să vorbesc oricum cu directorul. A rămas acelaşi impotent la conducere.
A început să râdă, la fel şi eu. Eu am plecat primul din dormitor, luând un prosop din dulap şi deschizând uşa de la camera mea, baia mea personală. I-am simţit paşii, plecând din cameră. După aceasta nu ştiu ce a făcut. Tare aş fi dorit să îi pot citi gândurile, să fiu cu el non stop. Alte vise prosteşti şi fără noime ale mele. Poate ar fi trebuit să fac şi eu un copil. Mă făcea fericit. Sau cel puţin, ăsta credeam eu că este motivul.
Apa a început să cadă pe trupul meu, udându-mi fiecare formă perfectă, revărsându-se pe al meu păr neted, şaten. Firele erau prinse parcă într-un tot, fără a mai fii desprinse.
Într-un târziu am ieşit de sub apa fierbine, m-am şters cu prosopul, în cap şi pe trup. După care am tras pe mine o pereche de pantaloni negri şi un tricou negru, mulat pe abdomen. Pe deasupra mi-am luat jacheta, tot neagră. Mi-am dat cu piaptănul prin păr, fără a mai face alte eforturi după ce l-am uscat. Arătam perfect.
Am scos din dulapul, aflat în altă cameră, o pereche de ochelari negri, pe care mi i-am aruncat la ochi. Am ieşit din dormitor, perfect ca de obicei. M-am încălţat cu ce am văzut prima dată, era o pereche de pantofi negri. Eram îmbrăcat la fel ca la ultima mea prezentare de modă, arătam mortal. Ştiam acest lucru.
Perfect nemişcat, mă aştepta. Era îmbrăcat în uniforma liceului, ce rămăsese aceaşi de când fusesem şi eu licean, la aceaşi Instituţie. I-am aruncat o privire seducătoare, şi am început să îi admir ţinuta, dăruită de mine. Doar un nepot aveam şi eu.
Purta o cămaşă albă, în carouri, era delimitată cu linii negre. Cravata era albastră, cât de bine se asorta cu ochii săi. Sacoul, ce părea mai mult o jachetă, era de culoare albastră, mai mult spre negru. Purta de asemenea o pereche de blugi negri, nu pantaloni, ci blugi. Ce îmi mai plăcuse această uniformă, doar la cererea mea fusese introdusă. Nu am observat cu era încălţat, dar cred că aceia erau nişte teneşi, sau adidaşi, negri. Îl prindeau bine, orice ar fi fost.
Am coborât, cu liftul şi maşina mea ne aştepta deja jos. Un Lamboorgini Diablo, argintiu, desigur, doar una din maşinile mele. Am urcat, deschizându-i uşa pentru pasager. Atunci am observat, când intra în maşină, că mă privea arzător, ca pe un zeu. Privirea îi era angelică şi obrajii roşiatici, credeam că ardeau. Cât aş fi vrut să îi ating, să văd dacă sunt aşa de fierbinţi precum păreau. M-am abţinut.
Am accelerat, lăsând privire răutăcioase să ne urmărească. Geamurile erau fumurii, îmi plăcea intimitatea, şi o zeitate ca mine avea nevoie de aşa ceva. Acum că avea şi un asemenea băiat cu el, o adevărată comoară, un motiv în plus. Nu am putut să nu obser, în momentul în care am intrat în maşină, cum vecinii mei, obişnuiţi cu mine, îl priveau pe Ted. Deveneam nevos, dar am observat că îl priveau cu admiraţie, îi vedeau puritatea. Nu era aceaşi răutate şi invidie. Puteam răsufla uşurat.
Maşina mea ne-a condus până în parcarea Liceului High Willers. Nu ştiu nici acum de unde vine numele, însă nu îmi pasă. Era unul dintre cele mai faimoase licee, unul de artă, mai mult sau mai puţin. Am parcat, şi am ieşit din maşină. În timp ce păşeam pe porţile Instituţiei mi-am trecut o mână pe deasupra umărului nepotului meu, l-am simţit roşind deşi nu mi-am luat privirea din faţă. Mersul meu era rafinat şi elegant, în timp ce a lui Teddy era compus din paşi micuţi, ce ezitau, un mers uşor şi totodată grijului, pentru a nu face greşeli. Chiar şi acest lucru mă făcea să tremur, plăcerea îmi cuprindea trupul.
Am auzit spusele celorlalţi.
Ăsta este Eric Wonder, wow, cât de tare. Ăla o fi fratele lui? Trebuie să ne împrietenim cu el.
Am auzit aceste vorbe peste tot, până am bătut la uşa cabinetului directorului. Şi în acel moment aveam braţul trecut peste cel al băiatului. La vederea mea, bătrânul mi-a strigat numele, m-a aclamat şi ne-a poftit să luăm loc.
Am avut o discuţie mai mult sau mai puţin interesantă, după care am mers cu Ted până în sala sa de clasă.
- Deci cam pe aici o să înveţi tu, ia ăsta - spunând asta i-am întins un telefon celular, după cum bănuisem, nu avea unul. Era de culoare albastră, la fel ca şi ochii şi părul său. Devenise culoarea mea preferată. - Dacă ai nevoie de ceva, nu ezita şi sună-mă. Dacă se ia cineva de tine, vechea poantă : Eric este unchiul meu. Ok?
- Desigur..
A şoptit ezitând, printre dinţi, ca de obicei.
În faţa noastră apare un tip cu puţin mai înalt decât adolescentul din faţa mea, dar nu la fel de îalt ca mine. Privirea sa îmi era cunoscută şi părul său roşcat era inconfundabil.
- Hei Robert, ce îţi mai face fratele?
- Salut Eric, mă bucur să te văd!! Iar pe la liceu? Christian freacă menta, nu îi place să fie medic.
- Desigur. Am spus eu rânjind. Veciul meu prieten din liceu fusese mereu un leneş, ceva mai mult ca mine. Iar acesta era fratele său, ultimul an de liceu, Anderson Robert, în aceaşi clasă de arte ca şi tânărul meu nepot.
- Auzi, acesta este Ted, copilul fratelui meu. Ai face bine să ai grijă să nu păţească nimic, altfel cred că sunt în stare să închid liceul. Am râs, ironic. Şi-a dat seama de seriozitatea ce sălăşluia pe chipul meu pentru că a dat hotărât din cap. M-am întors pentru a pleca, şi i-am auzit făcând prezentările, cât am şi simţit acea privire caldă urmându-mi paşi, mersul şi suspinând după plecarea mea.
*
Orele au trecut destul de greu. Am avut o sesiune foto, după care a trebuit să merg la un casting, pentru un rol stupid într-un film. Personajul principal, o poveste despre un tânăr ce nu îşi găsea liniştea decât în artă. Cunoaşte un tip, cel mai bun prieten şi formează o legătură puternică, devenind unul cu celălalt. Şi în cele din urmă, renunţând la viaţa lui pentru amicul său, aflat pe moarte. Acum că mă gândesc la acest lucru, nu pare deloc banal sau stupid. Seamănă cu ceva ce simt în acest moment.
Ajuns acasă, mi-am trântit jacheta pe un fotoliu, şi m-am aruncat pe canapeaua din sufragerie.
- Bună!
Vocea lui era fermă de această dată, hotărâtă şi fără prea multe ezitări. L-am privit oarecum surprins, dar încântat.
- Salut puÅŸtiule, cum a fost azi?
Cred că mi-a observat privirea din ochi, emana tristeţe. Chipul meu era învălui de oboseală, deşi nu schiţam încruntări sau altceva ce mi-ar fi putut deforma pielea perfectă şi expresia extraordinară.
- Eu bine, este frumos. Dar tu? ai păţit ceva? Pot citi pe chipul tău, ceva nu este în regulă. Dacă vrei, eu te pot lăsa singur. Nu vreau să... ştii tu, să fiu o povară.
Aproape că îmi dădăeau lacrimile din cauza a ceea ce îmi spunea. Era picat din Cer acest copil, începusem să îl iubesc. Deşi credeam că este doar o prostie.
M-am ridicat şi l-am îmbrăţişat, era drogul meu personal. Ştiu că eram egoist, mă foloseam de el pentru a-mi satisface dorinţele, de a fi şi eu la rândul meu iubit. O simplă îmbrăţişare, atât de caldă, pe care nimeni nu mi-o putea da. Mi-am luat singur dreptul de a fura acest lucru de la el. Avea atât de multe lucruri de oferit, le voiam doar pentru mine. I-am şoptit printre dinţi :
- Scuze că mă gândesc doar la mine.
I-am simţit braţele împingându-mă, dar nu agresiv. După care se ridică pe vârfuri, mă trase de tricou şi îşi propti buzele peste ale mele. L-am luat în braţe, cu aceaşi mişcare bruscă şi mi-am zdrobit şi eu buzele de ale lui. Profitam de el, dar nu mă puteam opri. Îi simţeam inima pulsând şi a mea reacţiona la bătăile sale. Eram legaţi, mai mult decât prin sânge.

[nolazy]

Ah ahhh ce frumooos :X :X :X .Cat de dragut poate sa fie Teddy :X. Amandoi de fapt:D
Si cat de inganfat este Eric :)) . Este atat de mandru de el si totusi asa de simpatic.Zicea el ca nu si-a cerut scuze niciodata, dar vad ca nepotelul l-a cam schimbat.Oricum finalul a fost super tare :X
Cand ma gadesc ca or sa aibe multe necazuri de acum incolo, deja mi se face mila de ei.Dar deocamdata incerc sa ma bucur de linistea de dinaintea furtunii :))
Astept urmatorul capitol cu foarte mare nerabdare.E bine ca ai chef sa scri, asa sunt sigura ca nu voi astepta prea mult.
bye :bye:

[Yaku-chin]

whhhhhhaaaaaaaaaawwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwww
Am exagerat cred.....dar a fost super moama ce misto...mama mia e superb....
Deci unchiu si nepotul deja au avut primu sarut...oo ce tare...ce frumos.
Imi place de unchii e cool baby:)).....si nepotul e picat din cer un angel:X.....super deabea astept sa puii continuare arde in mine dorintza de a citii cat mai mult si a afla desigur:D.. pwps si deabia astept sa vad cu ce ma mai surprinzi::D:)

[aoixtenshi]

Hopa... se incinge treaba! :))
Dar ce bine se potrivesc astia doi....

Ah si am uitat sa mentionez cateva greseli de exprimare pe care le-am gasit si pe care cred ca le pot enumera:
[quote]

[myuu]

Cam tarziu ajung si eu, dar stiu cum se spune: mai bine mai tarziu decat niciodata. De parca as fi suportat eu sa nu citesc capitolul:)). Cum puteam rata cel mai dulce sarut:X?:)) Hai k inebunesc mai rau decat sunt deja, nebuna dupa ficul tau:)). Sa scri repede, onegai :pls:
Greseli de tastare nu am vazut deloc, poate nu mai vad yo bine, dar chiar nu am stat sa le caut. Actiunea e superba, doar sti cat imi place si cat am asteptat ca cei doi sa fie impreuna. (Nu va luati de mama omida care stia deja ca vor fi impreuna:))) Hm...nu stiu de ce crede Eric ca il foloseste pe Teddy pentru ca se pare ca Teddy era indragostit de mult de blond. Oricum yo sper sa fie impreuna, sa treaca la etapa urmatoare :-" si sa te grabesti cat poti de mult cu nextu'...ja ne:*

[Teh]

Va multumesc pentru comentarii. Am venit cu urmatorul capitol.
Lectura placuta!

___________________________________________________________
4

Nu stiam daca mai poate încă respira, sau dacă voia să o facă. Buzele sale nu aveau dorinţa de a se desprinde de ale mele, întrucât nici braţele sale nu voiau să se desprindă de trupul meu. Mă ţinea atât de strâns, de parcă i-ar fi fost teamă că voi pleca, şi îl voi părăsi. Nu aş fi făcut asta niciodată, pentru că eram dependent. Mai mult ca oricând, mai mult decât orice. Îi puteam simţi trupul şi nu îmi puteam împotrivi acel sentiment de dorinţă, pasiunea îmi străpungea corpul. Nu ştiu de ce, brusc am început să mă gândesc doar la acel el şi am simţit cum, că, fără acesta viaţa mea nu ar mai avea rost. Aş uita chiar şi să respir dacă nu ar fi acolo, să mă determine să o fac. Deşi inima mea aproape că îmi poruncea să îi spun şi acestei creaturi, ce era învăluită de mâinile mele, ceea ce se întâmpla înăuntrul meu, eu am ezitat. Îmi era frică. Şi întrebările îmi fulgerau mintea. Nu fusesem un fricos, un laş niciodată. Totdeauna am făcut ceea ce am fost îndemnat de propria mea conştiinţă, fără cea mai mică ezitare. Însă..., acum nu era la fel. O singură greşeală din partea mea şi ar fi stricat totul. Ştiam acum, nu era ca şi un drog pentru mine. De acele droguri mă puteam lipsi cu mai multă uşurinţă. Era chiar mai mult decât atât, odată ce l-am privit am devenit dependent. Această dependenţă nici măcar cel mai bun centru de reabilitare nu ar putea să mi-o alunge, pentru că sufletul meu o doreşte.
Pentru câteva momente am uitat ce înseamnă să trăieşti şi de ce ai nevoie atunci când o faci; însă mi-am amintit, şi mă bucur că m-am trezit din vis. Persoana din faţa mea uitase şi aceasta să respire şi să îşi urmeze cursul normal. Fără ca eu să îi dau voie nu făcea nimic, nu se mişca şi stătea cuibărit în braţele mele, buzele noastre fiind încă într-o uniune năucitoare, pasională şi plină de plăcere.
M-am desprins blând de acesta, şi l-am eliberat pentru a-şi putea simţi trupul.
- Scuze...., m-am lăsat purtat de emoţie. Am reuşit eu să şoptesc printre dinţi, aproape şoptind. Nu puteam să nu o fac, îmi era atât de drag. Chipul său angelic mă făcea să mă pierd, nu doar în gânduri ci chiar mai departe de acestea. Până acum nu crezusem în Paradis, acum că îl cunoscusem pe el, nu puteam crede că există Iad.
- De ce îţi ceri scuze? Vocea sa era atât de dulce, atât de calmă şi plină de dragoste. Ochii săi străluceau, parcă fiind pierduţi într-o tristeţe fără capăt, dar nu pentru el ci pentru cel se afla în faţa sa. Îi auzeam respiraţia uşoară, căpătând un ritm atât de normal, fără să mai bată cu atât de multă repeziciune cum o făcea lângă pieptul meu. Oare eu declanşasem avalanşa din sufletul său?
- Pentru că...., ei bine....., te-am strâns într-o îmbrăţişare atât de bruscă, nu te-am mai eliberat, deşi poate tu voiai asta. Şi mai mult de atât... Ştiu că îmi eşti nepot, nu e chiar normal. Iartă-mă că nu mi pot stăpâni sentimentele. Regretul se putea simţi, auzi, în glasul meu. Nici măcar eu nu credeam ce spuneam, nu îmi părea deloc rău de ceea ce făcusem, pentru că nu aveam un motiv bine întemeiat, în suflet. Îl doream doar pentru mine, şi ştiam că egoismul era de partea mea în acest sens, dar nu mă puteam opri sau detaşa de acest fapt, ştiam că dacă aş face-o nu aş mai putea trăi. Ce era acest nou gând şi această precipitare din venele mele? Sângele îmi clocotea doar prin simpla sa prezenţă şi inima îmi accelera la atingerea sa. Îl voiam doar pentru mine. Şi acesta nu era doar egoism, era iubire.
- Pentru asta îţi ceri scuze? Începu să râdă, uşor, la fel ca o domnişoară, dar mai presus de gesturile prosteşti şi inutile de care eram sătul. Mă privi inocent, apoi blând, după care continuă. Nu îţi face griji din această pricină, eu te-am sărutat..., pentru că, nu am putut ţine în mine tot acest val de..., emoţii. Nu vreau să îţi creez probleme, dar nu mă pot abţine. Cred că am ajuns în acel stadiu în care... atunci când sunt în preajma ta nu mai gândesc, doar fac. Vreau să îţi fie bine. Poate că nu este normal, dar eu niciodată nu am fost un copil prea normal.
A râs ironic, doar un zâmbet atât de rău famat. Mi-a făcut rău; nu acea expresie a feţei sale ci tristeţea ce se afla de după aceasta. Nu mă deranja chiar atât de tare ceea ce tocmai se întâmplase, şi aflam că nici pe el nu îl deranja. De ce oare îmi ceream iertare? Pentru că nu voiam să îl rănesc, de aceea nu doream să uit acest detaliu. Nu m-aş fi oprit din aceasta acţiune, nici dacă nu ar fi vrut, probabil. Acum însă nu mai era cazul să gândesc aceste lucruri, în afară de el nimic nu era important. Exista în viaţa mea, şi nu aveam nici măcar un motiv pentru care să îi dau drumul.
I-am privit ochii catifelaţi. Acel albastru ce mă înebunea şi acea privire nevinovată în care mă pierdeam. Dacă nu aş fi ştiut mai bine aş fi crezut că este îngerul pe care l-am aşteptat atât de mult timp. Însă era o fiinţă umană, binecuvântată să aducă soarele în lumea mea, în tărâmul meu întunecat şi întotdeauna ploios deşi plin de glorie. A reuşit să alunge norii şi să scoată lumina dintre aceştia, întunericul dispărând brusc. M-am apropiat de el, cu paşi mărunţi pentru că între noi nu se afla o distanţă prea mare. Am respirat, pentru a lăsa oxigenul să îmi purifice plămânii şi să îmi dea voie să vorbesc clar şi ameţitor, cum o făceam cu toate cuceririle mele.
Eram atât de ciudat în acest moment, pentru că nu eram la fel ca întotdeauna. Nu eram sigur de expresia propriei mele feţe. Brusc, siguranţa de care eram pătruns de atât de mult timp dispăru. Nu ştiam în ce fel se mişcau ochii mei, sau dacă strălucirea din aceştia putea fi controlată. I-am văzut obrajii roşiind şi mâinile căzând în jurul propriului său trup, fără vlagă. Lăsă capul aplecat în partea dreaptă, privindu-mă pierdut, îmbătat de ceea ce vedea. Cu aceasta ştiam, nu faptul că privirea mea este pătrunzătoare şi mai seducătoare ca oricând ci doar că orice privire a chipului meu şi orice mişcare a trupului meu era în de-ajuns să îi zdruncine existenţa, să îi modifice ritmul respiraţiei şi să îl facă vulnerabil. De acest lucru aveam nevoie. A făcut câţiva paşi înapoi. Ne-am învârtit, inconştienţi, timp de câteva secunde prin cameră. Se afla lângă canapeaua aşezată în mijlocul livingului, când ajunse lângă aceasta, vrând să dea un pas înapoi, parcă fugind de un viciu, de care nu ar fi putut scăpa. Cade pe spate, fiind cuprins de mângâierea catifelată a materialului canapelei. Fără să vreau, am mers către acesta, şi m-am împiedicat de canapea, căzând peste el. Părul său albastru se afla în mâinile mele mari, dar delicate. Şuviţele păreau nişte firicele de apă ce îmi puteau cade printre degete în orice moment. Atenţia cu care îl mângâiam era mai mare decât orice lucru, în acest moment. Mi-am trecut cealaltă mână, liberă, peste chipul său. Tenul acestuia era moale şi pufos. Nu îmi puteam lua degetele de pe aceasta piele. Buzele băiatului erau roşiatice iar ochii săi mă priveau insistent. Obrajii îi erau încă roşiatici. O culoare atât de caldă, la atingere fiindu-i mai mult decât atât. Trupul său părea neputincios sub al meu; fragil, ce putea fi rupt, în mii de bucăţi, la o mişcare greşită. Îi simţeam acceleraţia cu care inima bătea, exact sub pieptul meu. Faţa mea se apropia inconştient de a lui, fără măcar să realizez ceea ce făceam, mi-am trecut buzele peste ale sale. Am lăsat momentul să meargă de la sine. Fiecare cuvânt în plus îmi părea de prisos şi fiecare mişcare necugetată putea strica totul. De această dată limba mea şi-a făcut loc printre buzele acestuia, şi a început să se joace cu a lui. Erau unite, şi fiecare act le făcea să pară, sau cel puţin să se simtă, mai aproape una de cealaltă. Nu doar prin atingere, ci prin condiţia spirituală, a sufletelor noastre. Nu s-a opus sărutului meu, cum nici eu nu mi-am putut opri dorinţa de a merge mai departe. Nu mi-am putut detaşa corpul de al acestuia. Chiar mai mult decât atât, nu am vrut să o fac. Ochii săi, pielea sa şi părul său, mă fermecau. Aş fi dat o zi din propria mea viaţă pentru a-i vedea zâmbetul, doar pentru câteva secunde. Şi pentru a-l simţi aproape de mine, aş fi dat orice, chiar şi restul zilelor din existenţa mea.
Într-un timp atât de scurt, începusem să ţin la el mai mult decât ţineam în mod obişnuit la cineva. În mintea mea se jucau toate sentimentele existente în lume. Şi singura imagine ce mi se putea întipări, în faţa ochilor cât şi a inimii , era a lui.
M-am oprit din acest sărut fierbinte, şi m-am îndepărtat de acesta. M-am ridicat, pentru a-i arăta că mă pot opri, şi am încercat să merg în dormitor, pentru a mă putea linişti. Ştiam că nu mă voi putea opri dacă aş mai sta lângă acesta. Însă o mână mă apucă de braţ, şi nu am putut să merg mai departe. Mi-am întors privirea la cel ce se afla în spatele meu. Privirea sa era extraordinară, ochii îi străluceau şi era mai roşu ca oricând, mi-am pus mâna pe faţa sa, dar nu am reuşit să o ating cum trebuie că acesta îşi pierdu echilibru şi căzu. Am fost destul de rapid pentru a-l prinde şi a-i evita contactul cu podeaua. În momentul în care l-am văzut căzând şi inima mea am crezut că va ceva, însă mi-am revenit când am realizat; era doar un leşin.
L-am dus în dormitorul său, pentru că nu aş fi vrut să fiu atât de îndrăzneţ şi să îl duc în al meu. Când l-am pus în propriul său pat i-am simţit mâna dreaptă trăgându-mă de bluză, implorându-mă să mă întorc. Am realizat, nu leşinase. Mi-am trecut mâna este fruntea sa şi am realizat că ardea, mai mult decât normal. Am şoptit pe un ton ce voiam să pară calm, deşi eram panicat.
- Ai febră!!
Nu spuse nimic, mă ţinea de bluză şi mă privea pierdut. Pentru o secundă nu am vrut să plec, dar am făcut-o. Am pus mâna pe un telefon şi am format un număr rapid. Pentru a chema un medic, nu doream să îl văd într-o stare atât de proastă; din cauza mea.
*
După ce medicul a plecat, spunându-mi că totul este în regulă, m-am mai liniştit. Acesta adormise, avea un chip atât de plăcut în timp ce dormea. Nu m-am putut abţine şi mi-am trecut o mână peste obrazul său în timp ce m-am aplecat şi i-am sărutat obrazul. Doctorul mă anunţase că ar putea avea un fel de halucinaţii, să vorbească în somn; să nu iau în serios lucrurile pe care le va spune, însă nu mi-am putut abţine bucuria când l-am auzit spunând acele cuvinte.
- Eric... te iubesc.
Inima aproape câ îmi exploda şi sufletul nu îmi putea da pace. Vorbea serios? Sau era doar efectul acele febre macabre? Trăiam cu speranţa.

[Yaku-chin]

BUna....ma bucur ca am avut ce citit asa de dimineatza( dak la ora 12 se poate numi dimineatza is tare)
Decii trecand la acest capitol, a fost super mi-a placut cum ai descris sentimentele,gandurile si reactiile luii Eric aici chiar ca mai fermecat a fost minunat...
Deci pustiul prinde curaj, bravo lui !IMi place!
Asa deci cand vi cu nexu? hmm sper ce vei venii cu el curand, ca de nu? Hmm stii ce patzesti? ehh nu stii dar o sa afli:))
Pwps si spor la scris:D

[myuu]

Vad yo bine cand citesc "Eric...te iubesc"?:X Vai cat am asteptat un moment ca asta, cat am asteptat sa se sarute si sa fie la un pas e...gata am tacut:)) Deci ador capitolul, pur si simplu e superb si nu am cuvinte pentru cat de mult mi-a placut. Ii vreau pe Teddy si pe Eric impreuna forever asa ca in telenovele:)) Un singur lucru nu inteleg: Ce i s-a intamplat lui Teddy? De ce a facut febra? Vai..saracutzul..mi-e mila de el :o3. Cat pot eu sa-l ador pe baiatul asta..e asa de dulce:X.
Greseli nu am vazut deloc la cat de somn imi e, dar eu am incredere ca nu ai facut prea multe. Ficul e minunat, sa ne scri cat de repede bye:-h

[Teh]

5

Inima mea bătea cu acceleraţie în timp ce sufletul meu se zbătea să rămână calm; trupul îmi era prins în mrejele cuiva, a ceva necunoscut mie. Mă aflam într-o pădure, aceaşi pădure întunecată, groaznică, de care se pare că nu puteam scăpa. Mirosul copacilor era îmbătător, şi frumuseţea obscurităţii ce se răsfira peste acele frunzi, acum văzute negre, era inimaginabilă. Şi totuşi exista; mergeam pierdut pe acea cărare plină cu pietre, mersul îmi era la fel de elegant ca întotdeauna, rafinamentul meu se putea deduce doar prin mişcarea minunată pe care o accentuam cu picioarele. Mâinile mele se legănau voluntar pe lângă trupul meu perfect. Deodată am început să tremur. Cât de perfectă era această pădure şi cât de singură. Îmi plăcea atât de mult, dar singur nu puteam fi aici. Deşi ar fi părut groaznică în ochii altora, pentru mine este o adevărată minunăţie, o alinare a sufletului meu ce nu-şi găseşte liniştea niciunde. Simţeam iar acea apăsare gravă asupra trupului meu, respiraţia mi se îngreuna şi oxigenul se făcea dispărut din acea libertate eternă. Copacii se împreunau pentru a forma, deasupra mea, o mantie neagră. Eram prins, şi acum nu mai era vis, era coşmar. Îmi trecusem mâinile în jurul gâtului încercând să îi introduc oxigen, să îl fac să respire, dar nu mai vroia. Am crezut că voi muri, când am văzut pentru a doua oară acea lumină; devenise o obişnuinţă să îl am pe el în visul meu, aşa că orice s-ar fi întâmplat, venea să mă salveze. Am început să respir, când s-a aplecat asupra feţei mele, pentru că stăteam trântit în genunchi; şi-a trecut buzele catifelate peste buzele mele deshidratate; deşi era doar un vis, profitam de el.
Tic- tac- tic -tac. Se auzea sunetul ceasului aflat pe perete, limbile lui se mişcau continuu şi o mână îmi mângâia părul şaten, stăteam cu capul în poala cuiva; era atât de moale şi atât de plăcut, încât atunci când am ridicat capul am simţit că am fost alungat din Rai. Sentimentul plăcut de perfecţiune mi s-a întipărit în inimă, acel eu şi după ce am văzut frumuseţea sa naturală, amestecată cu inocenţă şi nevinovăţie, mă întrebam de ce m-ar place lumea pe mine? El era mult mai perfect decât mine. Nici măcar nu îl meritam.
- Bună dimineaţa!
Vocea lui îmi înebunea simţurile, era mult prea plăcută. Ilegal de interesantă; era mai mult decât un drog, el însăşi era mai îmbătător pentru mine decât un camion întreg de heroină. Ei i-aş fi putut rezista, cu orice, lui...., niciodată.
- Neaţa. Ce s-a întâmplat? Încercam să îmi amintesc de ce stăteam pe scaunul pufos, cu capul proptit în poala sa, el stând în patul său catifelat. Pătura albastră îmi aducea atâtea idei în cap. Preferam să mă gândesc la altceva, deveneam dependent. Nu, nu deveneam. Am fost din clipa în care l-am zărit. Mi-am amintit brusc ce se întâmplase ziua trecută, el şi febra sa. Imediat, fără a mă mai gândi, l-am întrebat. Te simţi mai bine? Îţi mai este rău? Vrei să chem un doctor? Ai nevoie de ceva? Dacă vrei pot să îmi iau liber de la servici şi... Ce făceam? Nu îmi puteam păstra calmul..., de faţă cu el eram acel eu imperfect, şi nu simţeam nevoia să mă ascund, ci să fiu aşa pentru a-l cuceri. Mă gândeam cum m-ar putea el plăcea, pe lângă el par o păpuşa de plastic, fără creier şi uzată. Pe când el, pare o păpuşă de abia fabricată şu măzluită mai minunat decât orice existent pe lume.
- Linişteşte-te Eric... Eu sunt bine, dar tu cum te simţi? Ai stat aici toată noaptea, nu ar fi trebuit... ştii că febra mea nu trebuia să te ţină pe loc, ştiind că azi trebuie să defilezi în acel spectacol, extrem de important.
A pus accent pe ultimele cuvinte, înţelegeam cât de important era pentru el ca eu să îmi îndeplinesc obligaţiile perfect pentru slujba mea. Nu am cutezat să îi explic, nu îmi iubeam aşa tare meseria.
- Îhh, bine, bine. Dacă tu vrei. Oricum o să fiu în foarte bună formă în curând. Însă până la ora şaisprezece nu am ce face. De abia atunci merg la servici. Aş putea să am grijă de tine, dacă te mai simţi rău. Ultimele cuvinte le-am spus forţat, voiam să am grijă de el oricum ar fi fost, într-o stare excelentă sau deplorabilă. Voiam să îi fiu alături. Eram prea direct să nu îi spun asta, încercam să evit acest lucru, să nu mă creadă prea îndrăzneţ, să nu.... dar nu am mai gândit, doar am vorbit.
- Teddy, ştii... Eu şi cu tine, suntem rude, dar eu te văd mai mult decât atât. Oarecum, ştii chiar am început să ţin foarte mult la tine, pentru că orice fiinţă care ar face cunoştinţă cu tine mi-ar da dreptate. Totuşi nu este acelaşi tip de afecţiune..., eu simt mai mult pentru tine. Şi după sărutul pe care ni l-am dat... Am ezitat, şi am oftat. Îmi era oarecum greu să scot şi restul cuvintelor din gură. Nu am folosit termenii de " iubire " pentru că nu doream să îl sperii, nu voiam să creadă că sunt un maniac. Ceea ce eram, după el. Am continuat, în timp ce mâna sa se juca cu şuviţele şatene ale părului meu. Ochii mei căprui i-a întâlnit pe ai săi. Erau atât de albaştrii şi atât de puri. Simţeam cum mă pierdeam într-o mare de smarald. M-am oprit din visat, văzând că aşteaptă continuarea. Vreau să ştiu dacă şi tu mă placi aşa cum o fac eu. Ceea ce nu ştiu cum va fi..., din moment ce suntem unchi şi nepot...
El nu ezită niciun moment, nu cum o făcea de obicei. A început să vorbească, uimirea nefiindu-i vizibilă pe faţă. Nu era acea uimire care îmi spunea : Ai înebunit? Nu, era surprinderea plină de căldură, aceea ce în mintea mea mi-ar fi alinat obrazul şi l-ar fi sărutat.
- Nu contează asta, şi ce dacă suntem uniţi prin sânge? Nu este asta mai important?
Eu eram mişcat de ceea ce spusese, şi nu doar cuvintele ci şi modul în care o făcuse. Nu îl văzusem niciodată atât de hotărât, să vorbească atât de clar. Era ceva atât de nou pentru mine. Şi atât de plăcut. Pe faţa mea am simţit cum s-a întipărit o expresie de satisfacţie. El încă se juca cu şuviţele mele, şi părul meu se simţea flatat de atingerile sale, unice. El se îroşi la faţă când îşi dădu seama de cuvintele ce ieşiseră din gura. Glasul îi deveni mai moale, chiar suav. Continuă, fără ezitare însă nu aşa grăbit ca înainte.
- Eu, şi eu ţin foarte mult la tine. Am ajuns să cred că este acel tip de iubire care nu va fi scos niciodată din mine. Ştiu că suntem rude, dar pentru mine, a accentuat ultimele două cuvinte, pentru a le accentua şi mai tare pe cele ce urmau, nu contează! Te.... mi-e greu să spun asta, deşi am spus-o în vise de atâta vreme.. A ezitat, iar eu am început să mă gândesc la ziua de ieri şi momentul în care şoptise acele cuvinte, pe care nu mi le-aş putea scoate vreodată din minte, " - Eric... te iubesc. "
Acesta a continuat, luându-mi visele cu acesta. Deşi nu mai stăteam cu capul în poala sa, stăteam foarte aproape de el. Scaunul era lângă pat iar el era atât de aproape de mine că îmi putea învârti şuviţele în voie, doar o mişcare şi mi l-aş fi putut trece în braţe. Voiam asta, mai mult ca orice.
- Te iubesc Eric.
A spus din nou acele cuvinte, ce m-au surprins şi mi-au făcut inima să îmi accelereze. Ştiam că nu sunt în stare să i le zic şi eu, o simţeam dar nu i-o puteam spune. Eram atât de laş, eu cel neînfricat, mi-am găsit ceva ce nu aş putea face. Mintea mea o lua razna.
M-a ridicat, elegant, de pe scaun, şi m-am aşezat în genunchi lângă patul său, în acelaşi loc, pe podea. Am tras scaunul la o parte şi mi-am mişcat degetele făcându-i semn feţei sale să se apropie de mine; când a ajuns la o distanţă considerabilă, faţa sa fiind deasupra feţei mele am început să vorbesc.
- Teddy, vrei să fii iubitul meu?
Se înroşi mai tare ca înainte, şi i-am putut simţi, chiar auzi, bătăile inimii. Erau rapide, nu doar atât ci extrem de rapide. Aş fi vrut să îl învălui într-o îmbrăţişare, dar nu am avut timp să fac asta că braţele băiatului mă învăluiră, peste gâtul meu fiind răsfirate mâinile sale fragile, l-am tras din pat, elegant, şi l-am pus în braţele mele. L-am îmbrăţişat şi eu la rândul meu, pentru că nu îmi puteam ascunde dorinţa. El îmi şopti la ureche, foarte suav.
- Vreau să fiu iubitul tău.
Mi-am simţit pieptul explodând din cauza bătăilor sălbatice ale inimii mele. Mi-am zdrobit buzele de ale sale, şi am simţit cum limba sa a început să se mişte în gura mea. Aceaşi mişcare a făcut-o şi limba mea, în gura lui. Pentru un moment am crezut că timpul s-a oprit în loc. Mi-am trecut o mână peste obrazul său, atât de roşiatic. Iar el îşi înfipse delicat mâinile în părul meu. Voiam să dureze o eternitate.