Rosu

[Castiel]

Varsta: -16
Gen: Psihologic
Limba: Romana
Observatii: Am scris asta ca pe un experiment. Nu am de cand sa o continui sau ceva. Dar sunt foarte curioasa cum va fi vizualizata de cei care o vor citi.
Tipul de critica: Avansat. Vreau o critica buna.

Rosu

"Ce iti amintesti din seara aceea?"

"Totul era rosu," am spus. "Florile de pe podea, inconjurate de cioburi din sticla. Peretii goi si reci. Buzele ei, inca intredeschise. Sangele care picura din raniele de pe stomacul ei. Camasa ei de noapte, o data de un alb imaculat. Canapeaua pe care stateam eu, privind-o. Mainile mele. Rosu a fost dintotdeauna culoarea mea preferata."

"Ce ai simtit cand ai omorat-o?"

"Nimic." Sa uitat la mine pentru un moment, si mi-am dat seama ca era speriat. Expresia de pe fata lui il trada, oricat de mult ar fi incercat sa para calm. Am vrut sa rad dar m-am abtinut din greu. "Cand am bagat cutitul in pieptul ei, m-am gandit doar ca sangereaza prea mult. Si tipetele ei ma deranjau. Imi doream sa moara mai repede. Asa ca am injunghiat-o din nou. Cand in sfarsit a murit, m-am simtit mai calm."

"O iubeai?"

"Nu." Ce intrebare stupida...

"Dar ai stat cu ea 3 ani!"

Parea atat de socat. "Si? Imi era utila, asta este tot."

M-am aplecat putin in scaun, privindu-l. Am crezut din totdeauna ca doctorii de genul lui sunt mai inteligenti, sau, cel putin, mai bine pregatiti pentru a face fata unei astfel de situatii. Parea foarte tanar, totusi. Inalt, cu parul scurt si negru, perfect aranjat, intr-un costum la 4 ace care il facea sa para mai mult un om de afaceri decat un psiholog. Ochii lui caprui erau tintuiti asupra mea. Ma studia, si stiam asta. Incerca sa ma intelega, sa ma examineze. Era ca si cum as fi fost un animal rar la gradina zoologica. Am zambit.

"Cati ani ai?" l-am intrebat.

"30."

"Sunt primul tau criminal, nu-i asa?" Nu mi-a raspuns dar era evident. Am ras de data aceasta, lasandu-mi capul pe spate. "Cel putin, esti amuzant."

"In dosarul tau scrie ca te-ai predat. De ce ai facut asta?"

Am ridicat din umeri. "Pentru ca mi-am terminat treaba. Toti cei care trebuiau sa moara au murit. M-am plictisit de asta. Am vrut ceva nou."

"Inchisoare pe viata e doar ceva nou pentru tine?"

"E ceva ce nu am mai facut pana acum, deci... Da." Am scos o tigara din pachetul de pe masa si am aprins-o. "Desi, am inceput sa ma plictisesc si aici."

"Avocatul tau spune ca ai fost implicat si in 14 cazuri de viol."

"Au fost 20. Dar daca el spune..." Am tras un fum puternic din tigara. Avusesem conversatia asta de atat de multe ori, cu atat de multi doctori. Era aproape o rutina.

"Ai vreun regret?"

"Nu."

Privirea lui era incarcata de atat de multe sentimente incat imi era greu sa imi dau seama ce gandea cu adevarat. Era fascinat de mine, ca si tu ceilalti doctori dinainte lui, dar era in acelasi timp ingrozit si, intr-un fel, parea sa-i para rau de mine. Era ca si cum ma compatimea.

"Trebuie sa simti si tu ceva..." Mi-a spus.

M-am gandit la asta. Chiar m-am gandit intens, in timp ce imi fumam tigara, intr-o liniste profunda. "Simt ca as vrea sa simt ceva." am spus, intr-un final. "Am crezut ca o sa simt ceva daca il omor pe tata. Dar asta nu a rezolvat nimic. Au urmat mama si sora mea. Doi dintre prietenii mei si apoi, ea..."

"Iubita ta."

Am dat din cap. "Da. Cu oricate fete m-as culca, nu simt placerea sexului. Nici daca le violez nu o simt. Oricat de multi oameni as omora, nu simt regretul. Sau lipsa lor. Sau vinovatia. Sau orice alt sentiment pe care te-ai astepta tu sa il am. Pe care m-am asteptat si eu sa il am." Am stins tigara si l-am privit din nou. "Banuiesc ca unii oameni pur si simplu nu au fost facuti sa simta."

"Asta este foarte trist..." Mi-a spus.

"Crezi?" Am ras. "Nu mi se pare. Nu simt nici tristetea."

A ramas tacut pentru cateva momente. Era ca si cum nu stia ce sa-mi spuna. Ce sa ma intrebe. La un moment dat, toti ca el ajungeau la stadiul asta. Doar ca la el sa intamplat mult mai repede. Probabil pentru ca deja auzise multe despre mine din rapoartele celorlalti, si stia la ce sa se astepte.

"De ce ai venit defapt?" L-am intrebat.

"Sa fiu sincer, nu credeam tot ceea ce am citit despre tine..." A ras nervos, evitandu-mi priverea. "27 de ani, 6 crime in mai putin de 2 saptamani, multe violuri, si ai marturisit totul in fata tribunalului ca si cum nu ar fi fost nimic... Nu esti 'primul meu criminal', dar esti, cu siguranta, primul psihopat veritabil cu care am vorbit."

Am ridicat din spranceana, privindu-l putin confuz si oarecum plictisit. "Ar trebui sa ma simt mandru de asta sau cum?"

"Nu. Era mai mult o constatare decat o lauda." S-a uitat la paginile din fata lui, pe care le studia foarte des, aproape enervant pentru ca stiam ca uneori o facea doar ca sa nu se mai uite la mine. "Sora ta avea 12 ani."

"Stiu. Si?" Nu intelegeam unde vroia sa ajunga.

"Era doar un copil. Chiar crezi ca nu merita sa traiasca?"

"Moartea este doar o trecere. Se spune ca mergem intr-o lume mai buna, nu-i asa? Bineinteles, eu nu cred asta. Dar este o conceptie draguta. Ii e mai bine acum. Ar fi suferit oricum. Cineva, candva, cumva, i-ar fi facut rau."

"De ce crezi asta?"

"Pentru ca este natura umana. Ne nastem, crestem, suferim, ii ranim pe altii si murim. Ea nu a trecut de a doua etapa. Nu este chiar atat de tragic."

"Sa inteleg ca si tu ai suferit?"

"Poti sa intelegi ce vrei. Este o tara libera."

"Vorbesti mult dar nu spui nimic."

"Poate ca tu nu pui intrebarile corecte."

Ne-am privit unul pe altul pentru un moment lung. Vroiam sa il provoc dar el evita conflictul. Nu pot spune ca am fost surprins, dar mi-as fi dorit sa il pot face sa se 'aprinda', macar putin. Eram atat de plictisit. Daca ar fi sarit cateva scantei, m-as fi distrat mai mult. Tipul era insa destul de profesional. Tanar si putin speriat, da, dar la fel de rece, calculat si controlat ca toti cei ca el.

"Credeam ca o sa fii mai distractiv." I-am marturisit.

"Oamenii sunt toti doar niste jucarii pentru tine, nu-i asa?"

Am dat din cap aprobator, in timp ce imi scarpinam usor barbia. "Da, banuiesc ca o poti spune si asa. Trebuie sa imi prezinte un interes. Altfel, e ca si cum n-ar exista. Eu nu vad oamenii de care nu am nevoie. Si cei de care imi place inceteaza sa mai existe in momentul in care nu mai am nevoie de ei."

S-a uitat la mine ca si cum intr-un fel se astepta la raspunsul meu, dar in acelasi timp, era dezamagit. Toata conversatia asta incepea sa ma obseasca si nu vroiam sa o mai continui. Incercasem pana atunci sa par amuzat si simpatic, dar imi pierise cheful si de asta. L-am tintuit cu privirea mea, cea adevarata, fara sa ma mai prefac, si l-am simtit cum a inghetat pentru un moment.

"Stiu ce sunt si ce am facut si nu imi pasa. Tu nu o sa intelegi niciodata. Si nu ma poti ajuta." vocea mea era calma dar dura si expresia lui ma facut sa cred ca a inteles.

M-am ridicat de la masa si s-a ridicat o data cu mine. "Imi pare bine ca te-am cunoscut." mi-a spus, si mi-a intins mana.

Nici macar nu m-am miscat pret de cateva secunde. L-am analizat ca pentru ultima oara. Stiam ca nu o sa-l mai vad niciodata. Dar stiam ca vor mai fi multi ca el care se vor trezi de nicaieri sa vina la mine, intr-o incercare inutila de a intelege ceva imposibil de inteles pentru ei. I-am strans mana putin plictisit si el a zambit. Oamenii ca el mi se pareau atat de patetici intr-un mod extrem de hilar.

Am dat sa plec dar el m-a oprit.

"Stai!" M-am intors catre el si l-am privit din nou. "Ai spus ca rosul este culoarea ta preferata. De ce?"

"Rosu este culoarea emotiilor. Iubire, pasiune, furie, durere, teama si asa mai departe. Toate sentimentele pe care eu nu le simt. Presupun ca intr-un fel, imi place sa le admir de la distanta. Ca pe ceva ciudat, abstract si interesant la care eu nu voi ajunge niciodata."

Usa din spatele meu sa deschis si un gardian a intrat inauntru, intrebandu-ma daca vreau sa ma intorc in celula mea. I-am aruncat o ultima privire doctorului care ma privea fascinat si am dat din cap. "Da. Putem sa mergem."

Toata aceasta intalnire se derula din nou si din nou in mintea mea, in timp ce mergeam alaturi de guardian pe holurile lungi. As fi vrut sa inteleg de ce toti acesti psihiatri, psihanalisti si psihoterapeuti vroiau sa vorbeasca mereu cu mine. Stiau ca nu ma pot ajuta. Stiau ca nu vor putea niciodata sa ma inteleaga. Stiau ca nu vor fi niciodata ca mine. Sau eu ca ei. Poate tocmai asta le starnea interesul. Poate ca, defapt, undeva in adancul lor, si-ar fi dorit sa fie ca mine. La fel de reci si lisiti de sentimente, la fel de puternici si indestructibili. Nu poti rani pe cineva care nu simte durerea. Dar ei o simteau. Si toti oamenii 'normali' o simt. Sentimentele dor si distrug, iti slabesc logica si inteligenta. Pe fata care a stat cu mine, sentimentele au omorat-o. Faptul ca a crezut in mine, pana in ultimul moment. Faptul ca a vrut sa iubeasca. Era o fata buna. Si prietenii mei erau. Si familia mea.

Oamenii buni sfarsec intotdeauna rau. Asa ca de ce as vrea vreodata sa fiu un om bun?

[DreamGirl]

Let's see. Sunt cateva greseli intai de toate.
"Sa uitat la mine pentru un moment" - "s-a"
"intr-un costum la 4 ace" - poate e doar o chestie personala, dar pare-mi-se pana pe la 12 se scriu numerele cu litere
"Era fascinat de mine, ca si tu ceilalti doctori dinainte lui" - "ca si cu" era probabil aici, desi ma gandesc ca ar suna mult mai bine fara cuvantul respectiv
"Tipul era insa destul de profesional." - sunt destul de sigura ca nu merge folosit "profesional" in contextul acesta, poate "profesionist" in schimb (but again, I might be wrong)
"Usa din spatele meu sa deschis si un gardian a intrat inauntru" - "s-a"
"in timp ce mergeam alaturi de guardian" - "gardian" (setezi word-ul pe romana de la inceput si asa eviti sa-ti tot corecteze de capul lui ^^)
"vroiau sa vorbeasca mereu cu mine" - "voiau"
"La fel de reci si lisiti de sentimente" - "lipsiti"

E interesant. M-a atras importanta data culorii, rolul pe care il joaca rosul in toata povestea, mai ales pentru ca sunt fascinata de simboluri cromatice in povesti si ma interesez de aspectul asta in ultima vreme pentru un proiect personal. Personajul criminalului in serie e interesant creat, inteligent, ironic, rece si arogant - un adevarat psihopat. Daca ma intrebi pe mine, nici nu cred ca e mare lucru de inteles la el. Pur si simplu este. Fara "de ce a facut-o", "fara cum a facut-o". In cazul asta tind sa ii dau dreptate, ca nu vom reusi niciodata sa intelegem cum un om nu poate simti nimic. Ultimul fragment si in special ultima fraza m-a dus cu gandul la o posibila poveste plina de semnificatii din trecutul psihopatului, ceva care sa il fi transformat in persoana care e acum. S-a nascut psihopat sau a devenit unul ca mecanism de protectie impotriva sentimentelor si implicit a durerii cauzate de acestea?
Psihologul pe de alta parte mi s-a parut un personaj oarecum... fragil, slab conturat, sau cel putin cu un contur difuz si tremurator. Eu inteleg ca un psihopat e fascinant pentru ca deh, isi ucide persoanele cele mai apropiate fara sa simta nimic and all that, dar nici sa se lase intimidat de el. La un moment dat nu am in Sateles daca nesiguranta si slabiciunea lui sunt doar aparente, pentru a-l induce in eroare pe criminal, sau sunt adevarate, fapt ce ar denota lipsa totala de profesionalism (in opinia mea). Mai mult, nu am inteles exact cum de un criminal in serie atat de periculos si cu o minte atat de complexa era dus la psiholog, cand el avea clara nevoie de un psihiatru. Sau ajusesera toti atat de disperati incat l-ar fi dat pe mana oricui, numai sa mai scoata ceva informatii de la el?
M-a dus putin cu gandul la unele episoade din Criminal Minds, hehe. Dar mi-a placut mult, mai ales felul in care ai povestit totul, folosind preponderent dialogul. Si partea psihologica, aia cu siguranta.

Stiu ca ai scris drept observatie ca nu vei continua povestea, insa eu te incurajez in directia asta cu mai mare dragul. Sunt tare curioasa ce ar iesi! ^^

[Castiel]

Am cate ceva de spus. In primul rand, ceea ce cred ca tu nu ai inteles este ca povestea este vazuta prin ochii unui psihopat. Acel psiholog, l-am descris asa cum psihopatul il vedea, nu asa cum era el defapt. Intelegi nuanta? Prin ochii unui psihopat adevarat, toti doctorii par slabi, putin cretini si relativ enervanti.

De ce au trimis un psiholog? Nu l-au trimis. Tipul sa dus acolo de unul singur. Toti psihologii fac uneori studiu de caz. Vor sa inteleaga, sa cunoasca, sa analizeze. Sunt foarte curiosi. Toti marii psihopati sunt cercetati de sute de doctori, si asta nu pentru ca vor sa scoata neaparat ceva de la ei, ci doar pentru ca vor sa inteleaga. Problema este ca nu ii pot tine acolo cu forta. Chiar si in inchisoare, daca detinutul respectiv vrea sa plece, pleaca. Si psihopatii se plictisesc extrem de repede si de obicei, ii expedieaza pe doctori in cam 10 minute.

Vroiam doar sa lamureasc lucrurile astea. Iti multumesc mult pentru sfaturi si incurajari. Si scuze pentru greseli. I suck at grammar XD Ma bucur ca totusi ti-a placut! <3