Proza scurta

[Storymaker]

Super-eroi: Inceputuri

Sunete alarmante impanzira strada in care ma aflam. Lumea tipa si fugea bezmetic calcand in picioare orice urma de umanitate si fraternitate. Uitandu-ma in jur, pentru a depista cauza unui astfel de comportament, am vazut un foc imens iesind dintr-o covrigarie. Picioarele incepusera sa-mi tremure iar lacrimile imi spalara obrajii... Era tocmai covrigaria mea preferata. Simtind furia ce-mi subjuga corpul, am alergat intr-acolo sa vad daca mai pot salva cativa covrigi inainte de a se face scrum. Drumul parea neobisnuit de lung, ca si cum m-as departa in loc sa ma aproprii, dar dorind sa salvez ceea ce iubeam asa de mult in viata, am continuat sa inaintez mai mult si mai mult, pana cand am strabatut cei cinci metri dintre mine si covrigarie. Aceasta fuga fusese istovitoare pentru un tip pufos ca mine, dar isi atinsese obiectivul: Ma aflam unde voiam.

Un tip slab inalt si muschiulos ma privea pervers. Uitandu-ma la el, am simtit un dusman de moarte in acea persoana. Era vorba de o confruntare pe viata si pe moarte intre noi doi, iar eu trebuia sa-l infrang pentru a salva acei covrigi.
El ranji si isi linse buzele, dupa care se apleca putin in fata si se repezi spre mine intr-un atac frontal de proportii ucigase. Subconstientul meu, simtind pericolul, mi-a activat conexiunile dintre neuroni ce erau responsabile cu retinerea melodiei de razboi.
Am ranjit, stiind ca va trebui sa-mi folosesc puterea speciala pentru a-l opri.
Muzica imi rasuna in minte, facand adrenalina sa-mi pulseze in sange: "nani, nani, puiu mami, ninge-afara pana seara, mami e aici, puiu n-o sa moara". Era momentul: Am inchis ochii, iar cand i-am deschis, focul se sinsese, adversarul meu plecase, iar pe mine ma cam dureau oasele. Am ranjit cu mandrie: Imi foloseisem puterea de a calatori in timp. Din nefericire, puteam sa calatoresc doar in viitor, dar nu conta... Eroismul meu salvase situatia si ma umpluse de energie. Era timpul sa salvez si alte situatii in care oamenii sa aiba nevoie de un tip destul de pufos, cu un apetit de proportii dar mai ales, cu o putere aparte. (de notat: Tipul cu privirea perversa ma crezuse o gogoasa si dupa ce imi incerca gustul, vomase de cateva ori si pleca. Asta o stiu de la un alt super-erou de care o sa va povestesc mai incolo.)
Era timpul sa schimb aceasta lume, timpul ca eu sa nu ma mai ascund in intuneric, sugandu-mi degetul! Era timpul sa nu mai fac pe mine si sa ridic capacul de la veceu cand aveam nevoie la baie! Era timpul sa imi accept puterea paranormala si sa o folosesc...


In episodul urmator:

Ma numesc Robert, iar viata imi aduce numai mizerii. Posed puterea de a ma teleporta inchizand si deschizand ochii. Totusi, am aflat ca un 4 la romana imi va aduce mari necazuri, asa ca doresc sa trec peste viitorul apropiat in cel indepartat. Am auzit de un erou ce poate face asta si in pauza de masa, il voi cauta. Totusi, sora mea mai mica mi-a pus gand rau, iar batausii angajati de ea sunt pe urmale mele. Oare voi reusi?

[Storymaker]

Calugarul

Trecand pe alee pe langa un batran calugar, firav, albit de suflu vremii,
vazui o tanara draguta ce-ntinse 10 lei spre el.
Calugarul ii lua cu grija, o privi in ochi si-i ceru frumosul nume.
Ea-i zambi cu inima toata si si-l spuse in viteza.
El nota in carnetel numele femei bune ce donase pentru o viitoarea manastire.
Un baiet cam scund si gras, cu o fata batjocoritoare,
Dorind sa faca o fapta buna se-ndrepta spre cel ce-nminte ii parea mult prea flamand.
Se uita la el si-i spuse, fara alte politeturi-un "salut"!
Mosul se uita la tanar surpins de a lui limbaj, asteptand sa vada ce doreste musafirul.
Tanarul intinse mana si-o deschise-ncetisor, aratandu-i batranelului un pachet cu merinde.
Batranelul se-albi la fata si oricat tanarul starui, el nu scoase nici o vorba-amuti.
-Sunteti sigur? intreba tanarul pe un ton batjocoritor, caci nu se putea abtine a nu rade de comportamentul umilitor.
Calugarul se uita spre alta zare, si-ncepu a se ruga.
Tanarul simtindu-se Satana, rase si pleca.
Asta-i ciudata poveste a unui tanar ce dorea
A da unui calugar altceva
Inafara de bani.
Sfarsit.

[Storymaker]

O, tu-frumoasa viata

De mult timp, motanul nu simtise frumusetea vietii. Totul era gri in jurul sau iar nici macar ploaia nu-l mai putea face sa zambeasca. De multe ori se intrista cand intalnea o pisica pe drum caci isi amintea cat de diferit este el fata de ceilalti motani care de mult timp aveau o jumatate alaturi. Apoi isi ridica craniul spre cer si, uitandu-se cu luare aminte, isi aminti ce cauta el in viata: dorea sa schimbe lumea! Da, asta isi dorea de mult timp.
De cand se nascuse pana in prezent, societatea pisiceasca fusese controlata si condusa de soareci care, lacomindu-se si imbuibandu-se cu pestii pisicilor, nu le mai lasara nimic. De multe ori foamea ii amenintase viata, dar cu voia Marelui Pisoi, a trecut si peste acele greutati. Viata mergea inainte, iar soarecii il fortau prin intermediul societatii infintate de ei, sa mearga la cotetul cu gaini unde avea sa invete o meserie. Pisoiul se duse acolo si invata ani pisicesti tainele ouatului cat si a cotcodaci cantece de slava pentru soareci. Dar visele sale din copilarie inca persistau in el. Poate dat fiind faptul ca inca nu se maturizase- sau poate ca iubea atat de mult copilul ce a fost, incat la moarte lui, i-a promis ca-i va indeplini visele.
Viata era grea, dar motanul, pregatindu-se sa-si croiasca un drum prin ea, se inarma cu vointa, curaj si incredere in Maele Pisoi. O lua in unica directie ce-i putea aduce multumirea: in fata. Si merse, merse, si iar merse pana ajunse la un loc destul de frumos, unde vazu o pisica minunata. Pentru cateva clipe simti ceea ce nu mai simtise de mult timp. O placea si si-ar fi dorit sa stea langa ea, dar ceea ce urmarea el sa atinga era mult prea important pentru a o face. Asa ca, si-a luat talpasita. Frumos este faptul ca si pisica a luat-o in acelasi sens cu el, cautand poate acelasi lucru. Drumul a fost unul lung si nu prea placut dat fiind faptul ca motanu se simtea ciudat in prezenta ei. Intr-o noapte tarzie, pe cand vantul ucidea oamenii lasati pe afara, pisoiul o vazu mai frumoasa ca nicicand. Se duse spre ea, o linse pe fata si o privi cu toata dragostea ce o avea.
Pisica scoase un mieunat melodios, aratandu-i ca si ea are aceleasi sentimente pentru el. Vantul vazand o asemenea frumusete se induiose intr-atat de mult incat lasa oamenii in pace si pleca spre alte parti in care alti oameni rai trebuiau pedepsiti. Florile, scapate de loviturile vantului, se indreptara si chemara albinele intr-un dans maiastru ce avea sa impanzeasca toata campia cu inmiresmate culori. Venea vara, iar soarele suradea de bucurie la gandul ca inca o data va hrani oasele oamenilor, insanatosiidu-i.
Motanul s-a uitat spre cer, i-a multumit Marelui Pisoi, dupa care a plecat cu aleasa lui sa vietuiasca in acea splendida campie.

[Storymaker]

Jocul imaginatiei

Intr-o noapte de vara, pe cand vantul racoros adia placut craind o melodie lina, un oarecare elev de liceu viziona in premiera filmul 300. Ramase cu gura cascata la vederea eroismului lor, iar la sfarsit planse cand ii vazu murind. Filmul se incheie ca orice alt film : cu enumerarea unui ansamblu de nume al unor persoane pe care probabil nu le vom vedea vreodata pe un fond muzical ce sa cuprinda esenta actiunii incheiate.
Adolescentul inchise televizorul, dupa care stinse lumina si se aseza pe pat fara a se mai schimba in pijamale. Adormi si-i visa pe spartani, care macelereau tot ce le iesea in cale, pana si: vaci, cai, caini si iepuri. Cand se trezi, observa ca era inca imbracat in uniforma, iar aceasta surpriza ii produse o usurare la gandul ca nu va mai trebui sa se schimbe. Isi facu ghiozdanul, lua pachetul cu mancare si fugi spre scoala. Fuga nu mai era banala, ci prinse un inteles eroic, baiatul accelerand pentru a simti mai bine vandul ce-i lovea fata.
Ajuns in clasa, se aseja tacut in banca pe care o iubea nespus. Desfacu sticluta de spirt pe care o tinea in buzunar si curata banca cu nespusa grija. Apoi isi aseza caietele si incepu sa deseneze. Tocmai cand era in culmea gloriei, iar desenul semana mai putin a monstru hidos si mai mult a o sabie frumoasa, seful clasei veni ,ca in fiecare marti, sa-i verifice tema de clasa. Baiatul, surprins , isi aduse aminte de modul in care si-a investit timpul, dar nu regreta ci- surase. Ii explica controlorului cu lacrimi in ochi motivul nefacerii temei, dar fara reusita. Seful clasei ii trecu un mare minus in caietul sau special, dupa care dadu sa plece mai departe. Liceanul oropsit isi aminti de cei 300, de eroismul lor si de lupta regelui Leonidas pentru dreptate, indentificandu-se cu acesta. Neavand alta fiinta mai draga decat banca, o privi intrebator. Obiectil reflecta soarele, iar elevul lua aceasta stralucire ca un semn aprobator. Se apleca putin pe spate, dupa care, aruncandu-se asupra controlorului, ii rupse foaia caietului pe care era trecut minusul si o manca.
-Asta e blasfemie! striga victima atacului.
Atacatorul se uiat lung la el. In colegul sau il vedea pe mesagerul persan ce venise sa ia libertatea poporului spartan. Totusi, nu putu sa nu observe o mica diferenta: Acest "persan" ii era coleg de clasa, prieten pe alte timpuri, asa ca ii spuse:
-Blasfemie?! O, nu! Asta este clasa a 9-a!
Linia melodica specifica scenei ii veni in minte , iar adrenalina ii patrunse in corp. Se arunca asupra caietului de minusuri si-l insfaca. Ochind geamul, executa o aruncare demna de un spartan, incat posesorul nu-l mai putu recupera vreodata.
-Ai sa regreti asta! spuse cel pagubit dupa care fugi din clasa. Se intoarse mult prea rapid cu profesorul de romana, care in acea zi era intr-o pasa buna.
Profesorul auzind cele intamplatem, rase si, asemeni lui Xerxes il tenta pe elevul buclucas sa se linisteasca in schimbul iertarii si a unei note de zece. Cum auzi ca este vorba de o nota de 10, elevul isi aminti ca nu este Leonidas, si se linisti acceptand pactul.
Iar ziua trecu ca vantul.

[Storymaker]

Viata unui om slab ca spirit

//Am s-o continui

Era singur in bezna. Inca o data singur, gandindu-se la ce ar putea face pentru ca oamenii sa-l aprecieze. Statea acolo, in coltul sau, holbandu-se la lumina stralucitoare a monitorului. Nu conta durerea de cap ce parca-i apasa creierul, nici slabiciunea ce o simtea in corp. iar faptul ca statea cocosat, simtind impunsaturi in ficat nu-l deraja de loc. Era el singur si obsesia lui retarda. Ii era frica cum ca de ar pleca sa faca altceva, nu s-ar mai putea intoarce si, asemeni unui flamand ce se imbuiba cu toate bunatatiile crezand ca nu o sa mai apuce ziua sa manance asa ceva, asa si acest baiat statea in fata stralucitorului monitor in continuu. Viata devenea din ce in ce mai urata, iar lenea aducea cu ea ura si furie,dat fiind faptul ca omul avea destule nemultumiri referitoare la persoana sa. Moartea parea o salvare, o schimbare in ceva nou, placut si linistit; o pace suprema. Si timpul trecea in nepasare, iar tanarul se ingrozea la gandul ca noaptea il va lua de langa pretiosul lui, caci ca toti oamenii si el trebuia sa doarma...
Era timpul sa ia o decizie si sa se simta dinnou puternic, dinnou sa capete incredere in el insusi. Era timpul sa se desparta de aceasta slabiciune si sa inceapa o viata noua. Si, s-a decis.