Cum nimeni nu se înghesuie să zică nimic, şi pentru că trebuie să pun odată şi odată lucrarea aici, o voi face acum
se pare că am avut mai mult timp la dispoziţie decât credeam
Lucrarea 1.
ÃŽntre vis ÅŸi realitate
Un zâmbet. Apoi nimic. Un rază de lumină, apoi întuneric. Un val cald de speranţă oprit brusc de răceala unui şoc electric. Unde se afla de toate aceste lucruri dădeau năvală peste el, fără să le pese de dorinţele lui? Cine îndrăznea să îl tot tragă de mână, urlând în surdină, sperând ca el să se trezească şi să iasă din întunericul acesta plăcut?
Nu ştia, dar dorinţa sa de a afla se reducea din ce în ce mai mult, până rămase doar o curiozitate oarbă care muri imediat după ce un nou tremur de intensitate redusă trecu prin lumea în care se afla acum, creind unduiri de lumină şi culoare în catifeaua neagră. Nu îi păsa chiar aşa de mult unde se afla, atâta timp cât zguduirile acestea demente încetau, iar el era lăsat în pace să plutească în neştire.
Voia să uite tot! Şi de durere, şi de tristeţe, şi de amărăciunea vieţii. Dar mai ales voia să scape de sentimentul acela acut că făcea ceva rău lăsându-se purtat tot mai departe de locul din care proveneau şocurile. Parcă se îndepărta de umanitatea sa, dar nu credea că acest simţământ unic chiar era adevărat. El se afla aici dintr-un motiv care îi scăpa acum, însă toate acestea nu mai contau. El scăpase de tot!
-Mike! Nu... Mike! Frânează! FRÂNEAZĂ!
Tresării. Un ţipăt? Cine ţipase în pustietatea aceasta? Cine urlase cu atâta deznădejde şi teroare în glas? Cine era atât de speriat încât îi striga numele în acest fel?
Scutură din cap, şi închise din nou ochii. Avea iarăşi sentimentul că acolo unde se îndrepta nu avea să afle nici un fel de răspuns. Dar mai ales, nu avea să afle alinare. Alinare ca vocea celei care îl strigase atât de înspăimântată.
Strânse şi mai tare din ochi, încordându-se împotriva voinţei sale, voind să păstreze acea pace interioară, acea apatie sufletească care avea să îl salveze de toate necazurile unei vieţi ratate, a unei inimi zdrobite prematur.
-Nu mai repiră!
O altă şoaptă, mai mult un susur. De unde tot veneau sunetele acestea?
-Are multiple fracturi....
-Mike!!!!
Cine? Pentru numele lui Dumnezeu cine îl tot striga în pustietatea asta? Cine tot chema
Morţii!
Asta e! Era mort!
-Mike... Te rog vino înapoi! Mike... Îmi pare rău.. atât de rău... rău...
Un ecou! Acum îşi amintea. Ea era cauza durerii lui de inimă. Ea
Ea ţipase la el!
când era cât pe ce să moară amândoi în acel accident.
-Nu îţi mai fă atâtea probleme, copile! Tot ce ţi-a putut oferi acea viaţă, vei găsi şi aici. Ba mai mult!
Dar nu mai voia această lume. Nu mai dorea această linişte seacă, acest sentiment de siguranţă. Nu voia să renunţe la palpitaţiile inimii sale. Orice, numai asta nu! Voia să trăiască, să o vadă iar, să mai facă o cursă nebunească cu maşina, să o sărute, să... să...
-Haide! Ce te aşteaptă aici va fi...
Scutură din cap. Nu se uitase nici măcar o clipă la cel care întinsese ambele mâini înspre el. Spera ca totul să fie un vis, o fantasmagorie, o halucinaţie indusă de ultima ţigară fumată. Se întoarse spre micuţul punctuleţ care vibra din ce în ce mai puţin, convins acum pe de plin că locul lui nu se afla în paradisul de un alb imaculat care îl trăgea din ce în ce mai tare, ci în mocirla vieţii omeneşti, în negura aceea toxică căreia îi spunem umanitate. Voia din nou ceea ce pierduse într-un moment de neatenţie.
Imaginile îi treceau prin faţa ochilor, iar lacrimi amare i se prelinseră pe obraji. Nu va mai ajunge niciodată înapoi. Dar măcar o salvase. O salvase din a parcurge acest drum singuratic şi întunecat pe ceea căreia îi jurase dragoste veşnică.
-Te iubesc Mike! Mike...
-Åži eu, Emily!
Şi asta fu tot. Firul se rupse, amintirile dispărură.
Mai puţin una: el gonind pe şosea, doar un fulger negru în ochii trecătorilor, cu o bere între picioare şi o brunetă alături. Zâmbetul ei radios, apoi furia de pe chip atunci când îi mărturisise ceva scandalos. Ţipătul ei indignat, ce apoi se transformase în unul de teroare. Ceva gri se oprise în drum, nu cu mult înaintea lor. Dar deja era prea târziu. Următorul lucru pe care îl văzuse fuseseră ochii ei frumoşi căscaţi, plini de groază în timp ce parbrizul se spărgea, cioburi sclipitoare plutind în jurul lor ca o ploaie tăiaosă de stele. Apoi un scrâşnet asurzitor şi pământul devenind cer, iar cerul pământ.
Simţise mirosul benzinei, dar şi a fricii ei, şi cu toate acestea, când lucrurile se întoarseră înapoi la locurile lor, nu se putuse opri din a nu o lua în braţe şi a o proteja de noua cascadă de obiecte fumegânde. De aici filmul se rupsese, cuprins de flăcările unei agonii fără margini. Rămăsese totuşi cu o imagine înainte ca totul să devină negru: ea leşinată lângă el, plină de sânge. Botul maşinii era făcut zob, iar întregul autovehicul era făcut armonică, oprit din a mai face alte rotaţii nebuneşti de un copac.
Amintirea aceasta îl bântui peste tot, deşi ceea ce i se oferea în această realitate albă, calmă şi caldă, era cu mult mai bun decât tot ce avusese până acum. Realitatea se transformă în vis, iar visul, la insistenţele lui, se transformă în realitate.
Şi ce dacă era mort? Măcar putea retrăi momentul acela până când flăcările maşinii aveau să îl mistuie, sau până când sângele şi lacrimile vărsate de iubita lui aveau să îl înece.
Nu îi trebuise o altă viaţă după moarte. Nu dorise nimic de acest fel. Realitatea umană pe care o părăsise era cu mult mai bună. Păcat că realizase prea târziu.
Albul din sufletul său se înnegri treptat, până când durerea ajunse a-l mistui în Paradis. Nu apucă să îşi ia bun de la nimic de acolo. Dar nici nu dori să facă asta.
Când sufletul lui chinui dispăru, un singur lucru rămase în amintirea celor care rămăseseră pentru el nişte umbre albe: fantoma însângerată a unui zâmbet şi un ultim mesaj încastrat în marmura albă a locului unde îşi găsise sălaş:
Viaţa dincolo de moarte, viaţa aceasta în Paradis e un Iad, comparativ cu cea pe care am părăsit-o. La bine, la rău, măcar aveam ceva de care să mă bucur. Aici... doar monotonia răzbate prin straturile de indiferenţă cu care m-am acoperit.
Kayla. e rândul tău draga mea!
App: ca să nu fac dublu posting, data de votare e de pe 17.01.2011 până pe 30.01.2011 inclusiv 
sorry.. nu mă pot abţine*![[Imagine: chibi_907.gif]](http://animezup.com/chibi/img/user/chibi_907.gif)
![[Imagine: sc95oz.jpg]](http://i51.tinypic.com/sc95oz.jpg)
![[Imagine: 100.png]](http://i971.photobucket.com/albums/ae191/raphaelsgirl/TMNT%202003-2008/tmnt%20icons/raphael%20icons/100.png)
DeDal N.![[Imagine: chibi_6723.gif]](http://animezup.com/chibi/img/user/chibi_6723.gif)
![[Imagine: 435807fbnxzdbgby.gif]](http://dl7.glitter-graphics.net/pub/435/435807fbnxzdbgby.gif)
![[Imagine: 1370639wghbdmxzm0.gif]](http://dl9.glitter-graphics.net/pub/1370/1370639wghbdmxzm0.gif)