Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Some things

#1
Hey all ! I'm Senko, nu stiu daca ma pot numi chiar scriitoare, dar am deschis primul meu document Word si am inceput sa insir litere pentru a crea un text acum mai bine de patru ani. Am un stil de scris extrem de ciudat si, desi prietenii mei sustin ca scriu bine, nu ma arunc cu capul inainte sa fiu de acord cu ei. Am scris mai multe One Shot-uri de-a lungul timpului, unele mai lungi de doua capitole, chiar de 3-4, dar le voi posta putin mai incolo, dupa ce reusesc sa ma acomodez cum trebuie.
O sa incep cu acest text pe care l-am scris pentru un concurs acum aproape un an. Nu e cine stie ce, trist, scurt si epic, dar sper sa fie de ajuns pentru inceput.
Mentionez ca sunt de acord cu orice fel de critica, nu sunt genul care se supara cand ii spui ca mai are de lucrat sau ca nu e bine ce a scris.



Niciodata nu ninge


Pe malul Dunării, aproape de vărsarea ei în mare, se află un orășel cunoscut pentru faptul că temperaturile aici sunt tot timpul pozitive, deci, chiar și iarna, doar plouă. Legendele locale spun că orășelul ar fi blestemat pentru păcatele comise în trecut de locuitori și acum nu mai ninge deloc. După mine, toate acestea sunt pure minciuni și invenții, iar fenomenul se datorează doar climei.
Aici, în acest orășel ieșit din comun, m-am născut eu. Aici am început liceul și chiar aici l-am cunoscut pe el, persoana care va juca un rol foarte important în anii adolescenței mele.
Era de aceeași vârstă cu mine, s-a transferat la noi în clasă în semestrul al doilea din clasa a zecea dintr-un alt orășel apropiat, pentru că familia lui lucra aici. Mi s-a prezentat simplu ca L. și, deși știam numele de familie, nu i-am dat niciodată de înțeles că m-am interesat în legătură cu trecutul lui.
- Am auzit că aici nu ninge niciodată, mi-a spus el într-o zi de primăvară, în timp ce stăteam amandoi pe o bancă în parc și ne bucuram de soare și de căldură.
- Toate sunt numai minciuni, aici ninge tot timpul, i-am răspuns eu, conștientă că L. aflase de legendele locale.
M-a privit și mi-a zâmbit, apoi s-a ridicat și a vrut să plece spre casă.
- Vii ? Îți fac cinste cu înghețată.
Am devenit cei mai buni prieteni dupa doar cateva luni, i-am povestit tot ce se putea despre mine, omițând, însă, partea în care eu mă îndrăgosteam de el. L., la rândul lui, mi-a povestit despre locul unde s-a născut, copilăria, prietenii săi pe care, însă, a trebuit să îi părăsească. Simțeam că îl cunosc atât de bine, încât puteam să îi prezic și vorbele. Cu toate acestea, un singur lucru nu voiam să știu.
Numele ei era M., era boboacă în același liceu cu noi și L. pusese ochii pe ea încă de la început. Nu se exprimase niciodată clar că este interesat să o cunoască mai bine, dar și el știa că eu intuisem bine sentimentele pe care le avea.
Partea cea mai proastă, însă, nu era faptul că prietenul meu cel mai bun, de care eram eu îndrăgostită, voia să iasă cu altă fată, ci chiar identitatea acelei fete. M. era sora mea mai mică.
De multe ori în decursul acelor luni m-am gândit că L. era atât de apropiat mie doar pentru că voia să afle mai multe despre M. și poate chiar să îmi ceară o favoare. Însă ajunsesem să îl cunosc mai bine de atât și, atunci când gândul îmi străbătea mintea, îl respingeam imediat, rușinată.
- L., nu ai vrea să vii la noi sâmbătă să facem proiectul la engleză ?
Invitația mea ar fi putut părea banală într-o situație diferită, dar eu eram conștientă că, prin a-l invita la mine acasă, favorizam întâlnirea lui cu M.. Surprinzător, însă, deși îi priveam cu tristețe cum conversau, simțeam, înăuntrul meu, că fac ce trebuie. Strălucirea si bucuria din ochii lui atunci când o privea nu se compara cu nimic, era neprețuită.
Primăvara și vara mă țineau într-o dispoziție acceptabilă, de cele mai multe ori chiar foarte bună. Eram mereu energică, mergeam să alerg, nu stăteam nicio clipă în casă și profitam de orice ocazie se ivea să mă întâlnesc cu L., chiar dacă aceasta însemna să o iau și pe M. cu mine.
Venirea toamnei, pe de altă parte, m-a întristat nespus de mult. Ca în fiecare an, firea mea poetică, visătoare, mă făcea să simt cum, odată cu natura, mor și eu pe dinăuntru. Uram gândul că se apropie iarna și, deși nu ningea niciodată, era frig și cerul nu mai era albatru ca în restul anului.
Uram iarna din simplul motiv că era o toamnă continuă, totul părea mort, cenușiu, întunecat, nu mai sclipea nimic, nu mai zâmbea nimeni. De-a lungul timpului, observasem că, pe măsură ce înaintam în octombrie, noiembrie, pentru ca mai apoi să vină iarna, nu numai eu, ci și localnicii deveneau mai posomorâți.
Tristețea și bucuria mea au atins cote maxime într-o zi simplă și, aparent neînsemnată, de ianuarie, când L. a venit la mine foarte entuziasmat și m-a anunțat că, din acel moment, ieșea oficial cu sora mea. Nu pot să descriu tumultul și strigătul îndurerat al sufletului meu în clipa în care i-am zărit chipul luminat de fericire, parcă ceva înăuntrul meu se rupea, parcă totul se făcuse brusc mai rece.
În primăvara clasei a unsprezecea, relația lui cu M. era cunoscută de toată lumea și nu se fereau să se afișeze în public. L. și cu mine am rămas, însă, cei mai buni prieteni, iar el îmi era foarte recunoscător pentru ajutorul pe care i-l acordasem. De-ar fi știut…
La începutul acelei primăveri, într-o după-amiază oarecare de martie, L. și cu mine stăteam în clasă în timpul pauzei și priveam pe fereastră la copacii care, încetul cu încetul, inverzeau. Parcă îmi revenise și mie buna dispoziție.
- Mi-ai spus că aici ninge tot timpul.
M-am întors și l-am privit curioasă, încercând să îmi dau seama de ce reținuse un lucru atât de neînsemnat din numeroasele noastre conversații. Mi-a zâmbit fără niciun fel de înțeles ascuns, cred că doar simțise nevoia să îmi amintească.
- Am greșit. Îmi pare rău.
- Nu te învinovăți, nu sunt supărat deloc.
Și i-am zâmbit și eu, apoi ne-am continuat ziua normal.
El nu intuia, însă, că în acel orășel de pe malul Dunării unde niciodată nu ninge, o fată îi spusese o minciună nevinovată și, totuși, atât de adevărată – în sufletul ei, însetat de puritate și de absolut, ningea tot timpul.

Senko's blog.

[center][Imagine: hidan2.gif]
Screw the Darkside and their cookies. Jashin has muffins !
[/center]

#2
:((( cat detest eu sfarsiturile triste, tot timpul incep sa plang :((

sti ca din ideea asta ar fi putut iesi un fic inspirat de cel putin zece capitole :))
cel putin eu asta faceam cu ideea daca era a mea :P
ai intr-adevar un stil mai ciudat, desi am mai citit carti cam pe acelas stil...
mi se pare ca nu ai descris sentimentele deloc, dar sfarsitul e epic, spune tot ce nu a fost pe parcurs...
titlul, aici mai puteai sa te gandesti unpic, mi se pare oarecum sec, chiar si dupa ce am citit continutul

as putea sa-ti spun ca actiunea e oarecum grabita, dar cum e doar un one shot si nu un fic in toata regula, a-si zice ca e ok asa, daca era mai lung probabil ca nu m-as fi apucat sa-l citesc :P

cam atat, nu am prea multe de zis, te descurci bine, ar trbui sa te apuci de un proiect mai serios, vad ca esti inregistrata de ceva timp pe forum dar presupun ca e prima tentativa de postat, nici nu ai fost prea activa pe forum :P

oricum, succes in continuare, o sa incerc sa comentez si creatile tale viitoare, ai putea sa ma anunti cand mai postezi ceva pe aici, daca vrei normal...:P
4



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Simple things Haribo 2 3.067 06-09-2011, 10:33 PM
Ultimul răspuns: Haribo
  One-Shots and other things Khonsu 9 7.453 23-08-2010, 11:43 AM
Ultimul răspuns: Khonsu
  Typical things Jollye 2 2.955 15-12-2009, 01:27 PM
Ultimul răspuns: Flash


Utilizatori care citesc acest subiect:
2 Vizitator(i)