Dragostea eterna dureaza trei luni

[crazy little red]

intr-un moment de pura inspiratie m-am hotarat sa incep un al treilea fic, oricum tind sa am prea mult timp liber
am o groaza de idei pentru acest fic care sper sa fie pe gustul vostru
momentan am sa postez doar prologul, am scris si jumatate din primul capitol dar trebuie sa ma gandesc la numele personajele caci momentan nu-mi vine nimic in cap (poate imi dati vreo idee ;;) )
deci, desi nu sunt la primul fic, astept comentari si critici pentru ca inca mai am unele scapari de care vreau sa scap

tip crititca: orice fel :D

Dragostea eterna dureaza trei luni.

Prolog

Doua suflete gemene cu concepti opuse in privinta celui mai pur sentiment. Doi oamenii care isi exprima dorinta de viata, gandurile si dorintele atat de ireale uneori prin acelas mod aberant. Umpland mii de pagini cu aceleasi cuvinte care abia mai reuseau sa le cuprinda intreaga lor fiinta in ele.
Nici macar acel dictionar plin de cuvinte in care cautau disperati nu putea descrie nimic mai mult decat o faceau gesturile lor. Dar in inima lor se ascundea mult mai mult, poate mult prea adanc ca sa poata vedea macar ei.
Si prvind in ochii lui majoritatea puteau vedea doar un vid imens, un gol pe care nimic nu-l va putea ascunde. Dar ea vedea cu totul altceva, ea vedea dincolo de orice gest.
Pentru ca doar ea l-ar putea intelege. Pentru ca numai el vede dincolo de cuvintele ei.
Si tineretea le-a umplut cu atata usurinta inima de iubire. Si au inceput sa umple acelas pahar cu sentimente. Si apoi inca unul si inca unul…
Pentru ca atunci cand iubesti nu te mai saturi de prezenta celuilalt.
Dar inima lui devenise atat de fragila, indiferent de cat incercase el sa evite acest lucru. Si intr-o zi totul s-a spulberat in fata lui. Ca atunci cand mai e putin pana la happy-end-ul unui film la care te uiti de ore intregi si dintr-odata se ia curentul. Asa a fost si pentru el. Totul devenise intunecat din cauza unor cuvinte aruncate in fata lui.
Si atunci a plecat pur si simplu. Fara sa priveasca inapoi de teama ca ea ii v-a putea vedea lacrimile si stia ca nu i-ar fi putut suporta privirea ironica, batjocorituare.
Si durea prea tare, iar ranile sufletesti pe care si le provocase singur nu puteau fi vindicate pur si simplu. Iar lipsa ei erau doar niste cutite in plus care il zgariau pana la sange in interior.
Si abia atunci si-a inteles gesturile. Abia atunci a inteles ca a dat cu piciorul la fericirea suprema doar pentru a putea inchide ochii din nou. Poate ca ii era teama de fericire. Sau poate ii era ca are sa sufere din nou, nu de asta plecase de la inceput? Fara ca macar sa o asculte.
Pentru ca s-a lasat prea usor distrus de faptul ca totul a fost doar un pariu pentru ea.
Dar toate acele cuvine, toata acea abundenta de sentimente. Fusese totul o iluzie?
Daca si-ar fi intors capul atunci oare nu i-ar fi vazut lacrimile si nicidecum ranjetul de care se ferise.
A realizat prea tarziu cat gresise. Ca si-a bagat piciorul in ceva indiscutabil mai valoros decat orgoliul lui, chiar decat viata lui.
Si poate in rafalele unei nopti de toamna se vor regasi unul pe altul…
Atunci poate vor invata din nou sa asculte linistea impreuna.
Vor invata din nou sa iubeasca. Si sufletele lor vor redeveni intregi. La fel cum au fost odata…


ps:scuzati eventualele greseli, l-am corectat de doua ori dar de obicei imi vad greselile numai cu intarziere

[Mina-chan]

Hello andrra:* dupa cum vad ai inceput un nou fic:x
Deci sa incepem, prologul dupa parerea mea a fost foarte bun, mi-a inspirat multe sentimente dragoste, confuzie, tristete, multe si multe alte sentimente.
Chiar a fost placut sa citesc acest prolog dar astept povestea in sine iar in privinta numelelor daca vrei te pot ajuta.
Dar ma poti lamari cu ceva, sper sa nu te supar cu o asemenea intrebare prosteasca dar de ce ai ales acest titlu? probabil ca va avea legatura cu povestea.
Sper ca nextul va veni curand caci m-ai facut curioasa ceea ce este bine:))
Ei bine, spor la scris si anunta-ma:*
Bye

[crazy little red]

cum toata ziua a plouat si am fost si relativ insipirata, am zis ca nu va suparati daca vin cu primul capitol
cu dedicatie pentru Mina-chan care m-a ajutat cu numele personajelor :*:*:*
sper sa va placa, eu nu sunt chiar total satisfacuta de el, adica cred ca putea iesi si mai bine, in fine.. v-a las pe voi sa hotarati si scz pentru excesul de dialog si daca sunt greseli de tastare pentru ca Word-ul imi cam trage teapa uneori :P

Capitolul 1

Charlotte pov.

Ma ridic din fata leptopului luandu-mi cana de cafea de pe birou. Se pare ca inspiratia m-a parasit zilele astea. Nu conteaza, pana la urma mai am la dispozitie inca trei luni ca sa termin cartea asta. Deci, as zice ca-mi permit o mica pana de inspiratie. La urma urmei chiar si cineva ca mine are astfel de momente macar o data la cativa ani.
Ma indrept spre geam si privesc peisajul exterior. Linistit de altfel, ca in fiecare diminiata. Nu degeaba am insistat sa-mi gasesc un apartament in zona asta. Si scuza ca o scriitoare are nevoie de liniste pentru a creea adevarate opere i-a facut pe toti sa priveasca altfel faptul ca locuiesc la periferia orasului.
Vibratile telefonului care sta aruncat pe undeva prin pat ma fac sa tresar usor si sa-mi atintesc privirea spre el. Las cafeaua pe pervazul geamului si trantindu-ma inapoi in pat privesc spre ecranul luminos al telefonului. Vazand numele unuia dintre amici mei raspund fara nici o ezitare folosindu-ma de acel ‘alo’ atat de tipic.

- Salut Charllote. I-a ghici de ce te-am sunat.

- Draga noastra prietena Ida ne forteaza din nou sa ne petrecem diminiata de sambata tinandu-i ei companie.

- Ti-am mai spus ca-ti iubesc vesnica ironie? Aproape la fel de mult ca pe tine.

- Ma flatezi.

- Asta era si intentia mea.

Ii inchid telefonul lui Luck dupa ce ne luam la revedere in felul nostru unic. El e unul dintre cei mai buni prieteni ai mei si un pictor desavarsit. Imi amintesc ca anul trecut mi-a promis ca ma ia de nevasta daca nu ma casatoresc pana la douazeci si trei de ani. Am fost imediat de accord, de altfel ar fi de-a dreptul ingrozitor ca o scriitoare care la varsta de numai nouasprezece a scris doua romane de dragoste care s-au incadrat cu foarte multa usurinta in cadrul best seller-urilor sa ajunga ‘fata batrana’. Nu ca as intentiona cu adevarat sa ma casatoresc cu el. Cred ca mi-ar fi imposibil sa nu-mi gasesc pe nimeni in urmatori patru ani, chiar daca nu as cauta in mod special pe cineva.
Imi dau ochii peste cap amintindu-mi ca trebuie sa plec. Ida a fost intodeauna genul de persoana extreme de punctuala iar eu am fost mereu o intarziata.
Imi arunc pe birou telefonul care inca isi facea veacul in mana mea si imi iau pe mine primele haine care imi sar in ochii atunci cand imi deschid dulapul. Doar un maieu negru peste care iau o camasa simpla gri si o pereche de blugi albastrii inchis. Imi ciufulesc unpic buclele roscate si dupa ce arunc restul de cafea din cana ce ramasese pe pervazul geamului, ies pe usa pornind spre casa prietenei mele.

In mai putin de douazeci de minute sunt la ea. Ca de obicei sunt ultima, dar asta nu m-a deranjat niciodata.

- Deci care e subiectul orei de barfa de saptamana asta?
Intreb luandu-mi locul obisnuit pe fotoliul cel mai apropiat de fereastra.

- Martin Cezar.

Imi spune Ida intorcand ziarul spre mine pentru a putea vedea titlul unei articol. Ma incrunt putin si imi dau capul mai in fata ca sa pot descifra ceva.
“Dragostea eterna dureaza trei luni”. Doar atat apuc sa citesc ca blonda intoarce iar ziarul spre ea si incepe sa citeasca cu voce tare cateva randuri din articolul respectiv.

- Unul dintre cei mai tineri scriitori ai generatiei nostre, Martin Cezar, a declarat fara nici o retinere ca ‘dragostea eterna dureaza trei luni’. De asemenea a mai declarat ca el nu a fost si nu v-a fi vreodata indragostit si ca finalurile fericite dupa care tanjesc toti nu exista decat in basme. Hah, cum se poate intitula scriitor cineva care nu crede in iubire? Si nu-mi pasa daca cartile lui sunt psihologice sau orice altceva.

O privesc putin confuza pe blonda dupa care imi apare un ranjet prostesc pe fata. “El nu se va indragostii niciodata”. Cuvintele lui imi circula prin tot capul ca un ecou.

- Challote, zambetul tau ma inspaimanta chiar mai tare ca de obicei.
Imi spune Luck privindu-ma insistent, atragand si privirile celorlalti asupra mea.

- O sa-l fac sa se indragosteasca si sa-si scoata aberatile astea din cap.

Spun eu cu o voce usor ridicata dandu-mi mana prin par. Uneori chiar am impresia ca scot numai aberatii pe gura. O fi inca prea devreme pentru mine.

- Atunci hai sa facem un pariu ca sa fie mai distractiv. Daca il faci pe Cezar sa se indragosteasca nebuneste de tine sau de orice alta fata in doua saptamani atunci tu castigi pariul. Daca nu eu voi castiga.

Mi se adreseaza un barbat brunet de vreo douazeci si ceva de ani. Pana acuma nu l-am mai vazut pe aici dar Ida cunoaste o gramada de persoane din diverse profesii deci nu e chiar ceva neobisnuit.
Ii spun ca sunt de acord desi timpul mi se pare prea scurt si dam mana ca si cum am incheia ceva pact. Intodeauna am avut obiceiul prost sa mi-o fac cu mana mea. Dar acum e prea tarziu sa mai dau inapoi.
Dupa putin timp ma fac nevazuta din casa prietenei mele dand vina pe o durere de cap care ma chinuie de cateva zile. Nu-mi place sa o mint dar nici starea necesara sa mai stau acolo nu aveam.
De altfel, Luck a insistat sa ma conduca pana acasa.

- Stii? Ai mintit neobisnuit de convingator.
Imi spune satenul dupa ce intram in masina lui.

- Insinuezi cumva ca as fi mintit?

Il intreb chicotind usor. Acesta imi zambeste dupa care porneste masina.
Fara sa vreau privirea mea ramane atintita asupra satenului pentru catea secunde. Nu mi-am dat seama niciodata, dar arata chiar bine. Dupa ce termin cu pariul asta poate…

Imi scutur capul lasandu-mi gandul neterminat si zambesc privindu-l din nou pe Luck. Acesta imi raspunde tot cu un zambet, insa cred ca de doua ori mai mare ca al meu.

Ajung acasa destul de repede si dupa ce fac un dus aproape rece ma trantesc in pat cu leptopul in brate.
Incep sa scriu cateva randuri dar le sterg imediat afisand o figura nemultumita.
“Cum se poate intitula scriitor cineva care nu crede in iubire?”. Cuvintele Idei pline de rautate mi se strecoara printre ganduri.
‘Eu cred cu adevarat in iubire?’. Am sustinut intodeauana cu tarie ca da, cred. Dar chiar cred? Uneori pana si eu am impresia ca ceea ce scriu eu sunt doar basme. Neasteptand cu adevarat sa am parte de iubirea perfecta sau de sfarsitul fericit si in viata reala. Si atunci eu am vreun drept sa ma numesc scriitoare?

[Mina-chan]

Dupa cum vad esti destul de modesta:)) mie mi-a placut foarte mult.
Sa incepem, deci aceasta era povestea propriu-zisa, frumos pe mine povestea ma duce cu gadul la 'dintr-un joc nebun chiar te poti indragosti' asta imi trece prin minte in momentul asta;;)
Critica nu prea pot sa iti dau pentru ca mi-a placut cum ai descris sentimentele, actiunea nu a fost deloc grabita, dialog a existat cum imi place mie, adica mai putin sincera sa fiu ma consider prea buna la dialog iar greseli de tastare nu am observat deci ... good job.
Astept next si sa nu uiti sa ma anunti:*
PS: Era sa uit merci:* mi l-ai facut dedicatie esti o scumpa:*

[Candy_Girl_Love.]

Bună! Am ajuns şi eu..atrasă de titlu, ca deobicei..ei bine, poate şi de faptul că este un fic nou.
Îmi place că încă de la început, titlul are legătură cu textul, bine gândit. După părerea mea asta e un lucru foarte pozitiv.
Prologul este foarte bine realizat, e amplu şi spune multe despre povestea în sine, bravo. Îmi place că e plin de sentimente, exprimă multe.
Ai început în plină forţă. Primul capitol a dezvăluit deja multe şi bănuiesc deja ce s-a întâmplat, datorita prologului, dar sunt curioasă cum s-au desfăşurat toate acestea.
Ideea îmi place. O scriitoare care vrea să demonstreze că dragostea există. Un pariu..dar nici macar ea nu este sigură că ceea ce ea doreşte să dovedească chiar e real.
Dialogul este destul de bun, deşi ai mai putea lucra puţin la el. Nu este sec, dar l-ai folosit destul de mult aici. Nu ştiu, am eu o chestiune cu el :]]
Descrierea e destul de bună, deşi lipseşte cea a peisajului şi nici sentimentele nu sunt foarte bine conturate, dar pe parcurs sunt sigură că le vei mai accentua.
Naraţiunea e bună, te descurci foarte bine la partea asta, după părerea mea.
Greşeli de tastare nu am zărit, nici nu le-am urmărit, deci..:]]
Aştept următoarea parte. Baftă la scris şi cât mai multă imaginaţie!

*Hugs`*

[crazy little red]

hello, deci am venit si cu al doilea capitol, putin cam scurt si lipsit de actiune dar m-a gandeam ca ar trebui sa pun si un capitol din perspectiva lui ca sa va faceti o idee despre el, urmatorul promit ca o sa fie mai interesant :P

Capitolul 2

Cezar pov.

Degetele mele se joaca pe tastatura intiparind mii de litere pe paginile albe. Totul atat de clar, negru pe alb. Mereu aceleasi teme lipsite de mister, poate dezgustator de reale.
Langa leptop, pe birou, se afla ziarul de astazi. ‘ Dragostea eterna dureaza trei luni’- cu cata siguranta falsa rostisem cuvintele alea. Poate incercand sa ma conving pe mine insumi ca totul e real, incercand sa ma mentin cu picioarele pe pamant.
Si inca incerc, prin tot ceea ce scriu. Mintind mereu ca scriu ca sa-i ajut pe ceilalti cand de fapt nu fac altceva decat sa ma descarc de proprile ganduri ca intr-o scrisoare lunga de zeci ne pagini. Si am pus mai multe scrisori una langa alta si astfel mi-am publicat prima carte de suces urmata de alta si probabil de alte zeci pe viitor.
Dar eu sunt doar un copil pierdut, sau cel putin asta obisnuiam sa fiu. Entuziasmat mereu doar de teme de care parinti mei nu erau incantati. Visand mereu imposibilul.
Si am fugit de acasa cu aceleasi ideologi poate stupide. Insa realitatea m-a prins din urma mult prea repede si astfel am ajuns ceea ce sunt acum. Un student la facultatea de psihologie si un scriitor de success. Un scriitr totusi fals, daca ar sti oameni cate minciuni am scris in cartile alea probabil nu le-ar mai fi cumparat niciodata. ‘Viata merge ininte’ obisnuiam sa spun asta cu fiecare ocazie. Dar chiar merge? Chiar poti sa fi un om fericit daca nu gusti din pasiunea vietii? Daca nu-ti permiti sa visezi sau sa iubesti?
Ce mai poveste de viata, chiar si pe mine ma dezgusta…

La naiba, am doar douazeci de ani si toate aceste aberati par sa ma distruga pe zi ce trece. Si faptul ca am un viitor asigurat nu ma ajuta de nici o culoare. Ceea ce dovedeste ca parinti mei scoteau pe gura numai absurditati. Poate intr-o zi o sa inteleaga si ei de ce m-am indepartat atat de mult de ei.
Ma opresc din scris si tresar usor atunci cand telefonul incepe sa sune acoperind sunetul tastaturi care predomina in toata camera. Raspund direct atunci cand vad numele prietenului meu cel mai bun. Adam, desi cu trei ani mai mare, el m-a inteles intodeauna. Ii raspund cu un simplu ‘buna’.

- Salut Cezar. Te-am sunat numai sa te intreb daca vei merge la micuta petrecere de maine.

- Inca nu stiu, de ce intrebi?

Ii spun plicisit, stie ca nu m-au pasionat niciodata aceste “mici” petreceri. Deci de ce mi-as
pierde timpul pe acolo.

- Ah, nimic. Am impresia ca o sa se intemple ceva interesant. In plus ar fi o buna ocazie sa mai socializezi putin.

El si presimtirile lui idioate, sper numai ca nu-mi pregateste ceva surprize. Ii inchid telefonul zicandu-i ca voi fi acolo. Pana la urma ce am de pierdut?
Privesc spre leptop incercand sa descifrez ceva din ce am scris insa fara success. Clipesc de cateva ori dupa care ma bag in pat gandindu-ma la petrecerea de maine.

Poate chiar o sa se intample ceva interesant…
Zambesc resemnat in timp ce imi inchid ochii. Mda, sigur…

[Leontina]

Bună >:d<
Ţi-am citit povestea şi pot spune că mă duce cu gândul la faptul că, de la un simplu pariu, lucrurile se vor complica şi presupun că cei doi se vor îndrăgosti. Mi se pare drăguţă ideea şi chiar sunt curioasă cum va evolua :-?
Revenind la acest capitol, nu ştiu exact ce să cred despre el. E destul de trecut prin viaţă, dacă pot să zic aşa. Oricum, presupun că la petrecerea aceea chiar se va întâmpla ceva, am o oarecare idee ce anume.
Ai câteva greşeli de tastare, cam tinzi să mănânci din litere.
În rest acţiunea şi descrierea mi se par ok.
Mult succes în continuare şi te rog să mă anunţi şi pe mine când pui continuarea :x

[Mina-chan]

Hello.
Asa cum ai spus si tu e un capitol destul de scurt sper ca data viitoare sa aduci unul mai lung..
Dupa cum am observat ai preferat sa te axezi pe trecutul lui, e bine, pe mine personal m-ai scos din ceata, mi-ai oferit mai multe amanunte.
Actiunea si dialogul au fost in cantitati mai putine dar asta nu inseamna ca nu au existat mi-ar fi placut sa bagi mai multa actiune dar cred ca ai lasat-o pe toata pentru capitolul urmator..
Greseli de tastare ai avut cateva dar se remediaza cu un mic edit:p
Astept nextul si anunta-ma.
Bye:*

[hiimera]

Honey am reuşit să citesc ce ai scris la acest fic.
Din păcate mai întăi să clarific ceva cu tine:
* Nu mai lăsa aşa de mult spaţiu între rânduri.. Între fiecare e absurd deja.. împreuneazăle data viitoare.
Acum: Ai descris frumos, naraţiunea, dialogul, descrierea se îmbină bine.
Cu modurile de expunere o duci bine, dar mai trebuie să descri.
Unele propoziţi, care ar mai merge amânunţite, par seci.
În rest acţiunea nu este grăbită, ba din contră îmi plac ideile care se regăsesc în ea.
Sincer ador idea.. şi vreau să citesc mai mult. X]

[crazy little red]

sallut,
am venit cu next-ul :P
sper sa va placa si astept parerile voastre >:D<


Capitolul 3

Charllote pov.

In diminiata asta m-am trezit cu zambetul pe buze. Nu stiu de ce. Probabil nici nu vreau sa aflu.
De obicei cand am stari de genu fara nici un motiv prefer doar sa ma bucur de ele. Fara sa le gasesc o explicatie care nu ar face altceva decat poate sa la distruga farmecul.
Poate sunt mai entuziasmata decat credeam de petrecerea la care o sa-l vad in sfarsit pe Cezar. Mi-am dorit mereu sa-l cunosc personal desi draga mea prietena Ida nu la agreat niciodata. Si probabil ca nici nu o v-a face…
Dar asta nu schimba cu nimic faptul ca eu am de castigat un pariu. Caci, dupa ce am stat ore intregi gandindu-ma ca am facut o prostie, am hotarat in sfarsit sa consider tot acest pariu o provocare pentru mine. Sau, in cel mai rau caz, o mica evadare din monotoneitate.
Pana la urma am nevoie de ceva care sa ma inspire, altfel mi-e teama ca nu o sa fiu in stare sa mai scriu nici macar un rand in urmatoarele saptamani.
Si cum as putea, cand a trecut atata timp de cand am gustat ultima data din fructul vietii. De cand am ras ultima data din toata fiinta mea fara sa-mi pese de ce o sa creada ceilalti.
Dar astazi se va schimba ceva, nu stiu de ce sunt atat de sigura ca o sa se intample ceva deosebit dar pur si simplu stiu.

Ies din baie caci deja ma privesc de prea multe minute in oglinda fara sa-mi dau seama defapt cum sta macar o suvita din parul meu si ma indrept spre fereastra privind spre cer. Doar o nesfarsita nuanta de gri.
Nu am mai dansat de mult in ploaie.
Oftez plictisita sperand totusi ca vreamea v-a tine cu mine macar o data in viata mea. Ciudat, odata obisnuiam sa cersesc dupa ploaie, pana la urma a fost mereu o sursa de inspirare nesfarsita. Dar nu si astazi…

Restul zilei am lasat orele sa treaca pe langa mine, parca pierzandu-mi din entuziasm cu fiecare minut. Si chiar asa a fost, acum ma intreb doar daca o sa pot sta treaza toata seara.
Cum s-ar spune, “prea tarziu pentru regrete”. Ma resemnez cu gandul in timp ce iau o gura din sucul de portocale ce statea de minute bune neatind pe masa din bucatarie. Apoi ma privesc in oglinda plictisita. Poart o rochie pana putin mai sus de genunchi de un albastru pal, fara bretele, de altfel destul de simpla. La gat mi-am pus un lant de argint cu un medalion rotund cu ceva inscripti pe care nu le-am inteles niciodata.
Ca de obicei, singurul lucru care iesea in evident la mine erau buclele lungi si roscate care pareau sa ma scoata din anonimat intodeauna.
Ma machiez usor cu un pic de negru la ochii si cu un ruj portocaliu aproape indescifrabil pe buzele mele care par ca au o culoare atat de vie in seara asta.
Ies din apartament fara sa-mi mai iau nimic pe mine desi era destul de frig afara si ma apropi de masina gri metalizat care ma asteapta de minut bune.
Il salut pe barbatul brunet care se oferise insistent sa ma duca si sa ma aduca el. Il salut fara sa ma mai scuz ca am intarziat si dupa cateva secunde masina porneste de pe loc iar intre noi se asterne o liniste aproape apasatoare. Ah, am detestat intodeauna genul asta de situati incomode, dar cel putin cu timpul am invatat ca nu trebuie sa am nici o retinere cand vreau sa scap de asa ceva.

- Pot sa te intreb ceva? Posibil mai personal. Brunetul aproba din cap fara sa ma priveasca dandu-mi de inteles ca nu am de ce sa am retineri. De ce ai facut acest pariu? Am impresia ca, conteaza destul de mult pentru tine.

Il intreb privindu-l insistent. Nu ma simt prost, nu simt ca am de ce. Pana la urma sunt doar o fire extreme de curioasa si in plus toata chestia asta mi se pare oarecum suspecta.
Barbatul ofteaza scurt fara sa-si schimbe insa expresia fetei dupa care incepe sa vorbeasca continuand sa priveasca in fata la trafic.

- Din pacate o sa afli asta doar mai tarziu, poate cand aceste doua saptamani vor lua sfarsit. Defapt, atunci imi vei intelege si singura intentile.
Imi dau ochii peste cap nemultimita de raspunsul obtinut si ii zic sa-mi spuna macar numele lui.

- Adam… Doar Adam.

Imi spuna afisand un zambet micut. Pentru o secunda m-am gandit sa ma prezint si eu dar cu siguranta stie deja cine sunt asa ca l-am lasat sa se concentreze pe condus.
In mai putin de cincisprezece minute ajungem la destinatie si dupa ce parcheaza masina intr-un loc care parea rezervat special pentru el intram in sala unde se tine asa zisa petrecere. O incapere plina de artisti din diferite domeni pe care nu am stat nicioadata sa-i cunosc personal si cativa oameni fara ocupatie insa cu o avere destul de considerabila din diferite surse.
In general evitam genul asta de iesiri, intodeauna am preferat grupurile mai restranse.
Dar astazi e o doar o exeptie, una care sper sa merite.

Condusa de Adam ajung la o masa unde sta un tanar saten probabil doar putin mai mare ca mine impreuna cu o adolescent de maxim saisprezece ani care pare ca incearca sa-i atraga atentia. Fara succes insa.
Baiatul pare insa mult mai entuziasmat de prezenta lui Adam. Ii privesc cum dau mana ca doi prieteni vechi zambindu-si in timp ce fata se departeaza bosumflata de nereusita sa.
Adam se intoarce spre mine si imi face semn sa ma apropii in timp ce satenul incepe sa ma priveasca fix. Eu avand la randul meu aceias reactie ajungand sa ne privim direct in ochii unul pe altul.
Are niste ochii albastri, mari. Atat de puri, parca ar fi plans zile intregi. Ma simt de parca m-as pierde in adancurile unui ocean si pentru cateva secunde bataile inimi mi se amplifica prosteste.
Imi schimb figura fetei din una probabil total tampa in una mai oficiala si ii intind mana ca unui partener de afaceri in timp ce ma prezint doar cu numele mic.


stiu ca am terminat capitolul in mijlocul actiuni, dar nu vroiam sa fac un singur cap de cinci pagini si ceva in Word asa ca l-am impartit cumva in doua :P
scz de greseli daca sunt, l-am corectat de doua ori dar uneori tind sa fiu de-a dreptul oarba :D