This is love? [SasuSaku]

[~Pufarina~Puff~]

DISCLAIMER : Nu deţin nici un personaj din animeul Naruto creat de Masashi Kishimoto şi nu fac profit de pe urma acestora.

Deci am vrut s-ami postez si eu acest fiic. Va astept cu commentari >:D<

Prolog:
Liniste, pace, caldura. Asta simteam cand eram langa el. In inima mea era dect lumina si nu se mai tinea o batalie. Totul mergea exact ca si cursul raului…

Capitolul 1: Balerina din portelan

Se rotea, se rotea si se rotea. Mica si neinsemnata balerina care se afla pe noptiera de langa semineu, se rotea…Parea atat de inocenta. Oare asa sunt si eu? Imbracata in haine de prima donna facea piruete stand pe varfurile picioarelor. Dansa pe o muzica, atat de simpla exact ca sunetul unui clopotel. Nu facea mare lucru decat se invartea. Dar totusi…exprima multe. Mana mea, se departeaza incet de coperta cartii care o citeam si i-au balerina strangand-o cu putere. Inca se rotea…Mana mea devina transpirata si o strange si mai tare pe micuta balerina. Dar dintr-o data nu mai e. Un salt mare o face sa zboare si sa aterizeze exact in semineu unde isi facea veacul focul. Oare de ce am facut asta? De ce am aruncato? Poate eram geloasa? Mii de ganduri isi fac loc in mintea mea care inca asteapta un raspuns. Dar nimic. Mereu astept un raspuns dar iarasi mereu nu primesc unul. Muzica de clopotel inca se mai auze din focul ce ardea ramasitele balerinei. Acea muzica de clopotel care nu exprima mai nimic. Dar lemnul? El deja a ars…
Plec din camera in care se auzea muzicuta si intru in baie. Las apa sa curga si sa se izbeasca de plasticul cu care e facuta cada cea alba. Nu adaug nimic, o las simpla. Fara trandafiri, fara lumanari si fara spuma. Incet, incet imi las hainele sa cada usor de pe mine lasand la iveala trupul meu gingasi si albicios. Ma uit putin in oglinda aburita. Nu imi puteam distinge bine fata asa ca imi intorc privirea spre cada care era umpluta. Piciorusul meu i-a contact cu apa simpla si calda facandul sa tresare de placera. Intr-o clipa tot corpul meu e acoperit cu apa. Fara voia mea mici cristale curg din ochii mei si izbinduse de apa facand un sunet silentios. Plangeam…De ce plangeam? Inca o intrebare careia nu-I voi afla raspunsul. Lacrimile nu se mai distingeau pentru ca pareau picaturi de apa ce se scurgeau pe fata mea atat de palida. Ma uit in jos la apa si observ firicelele de par roz ce se revarsa pana la fund. Atat de ciudata am fost si inca mai sunt. Sau nu sunt? Nici nu am mai stiut cat a trecut timpul, totul pentru mine se misca cu incetinitorul, dar defapt timpul era normal. Ma dau jos din cada infasurandu-mi trupul cu un halat roz exact ca firele mele de par. Ma mai uit odata la oglinda. Era si mai aburita decat inainte. Parca nu vruia sa imi arate fata. Curioasa de felul meu, gingasi imi intend mana spre oglinda stergand-o. Ma uit sa imi vad reflexia. Vad doua smaralde, ochii mei…atat de goi, nu exprima nimic. Erau rosii de la atata plans. Nu vedeam nimic in ei, nicio bucurie dar nici tristete. Imi intorc chipul ca sa nu mai imi vad expresia fetei. Pasesc incet pe gresia rece ajungand in camera mea cea mare. Muzica nu se mai auzea. Parca deja imi lipseste. Ma duc langa semineu sa vad cum arde focul. In ochii mei se putea vedea reflexia flacarilor ce ardeau lemnele ce au fost puse acolo. Din intamplare vad o mica ramasita de la balerina ce a fost arsa cu nemila de foc. Parca imi pare rau de ea. Scaraitul usi ma readuce cu picioarele pe pamant si o vad pe Pauline cu chipul ei bland zambindu-mi. Oare eu de ce nu pot zambi atat de pur?
-Madmoiselle, v-am adus cearceafuri pentru pat. Spune ea aratand-umi cerceafurile de culoare rosiatica facute din cel mai fin material.
-Lasale pe pat Pauline. Ii raspund eu fara vlaga si nezambidui, dar as vrea. Ea se scuza si face o plecaciune plecad si inchizand usa care scartaie dupa ea. Ma ridic de pe ciuci si ma indrept spre patul meu mare. Ma indind pe el inchizand ochii. Dar nu puteam adormi. Oare de ce? Totul e negru fara pic de lumina. Nu sunt speriata. De mica am fost obisnuita cu intunericul. Deschid putin ochii sa ma uit la data de azi. Este paisprezece octombrie. Maine e aniversarea mea de 17 ani. Atat am vrut sa stiu asa ca ma pun dinou in pat, stingand veioza. Vad o fata pe o scena mare, cu un reflector exact pe ea. Baleta, era atat de frumoasa. Nu gresea absolute niciun pas. Era gratioasa si dansul ei imi incalzea inima cea rece. Ma uit mai atent la pirueta care o facea si observ ca acea balerina era chiar bibelou care acum 3 ore s-a aflat pe noptiera mea. Se opreste din dans privindu-ma pe mine cu blandete.
-Sakura, danseaza cu mine. Rosteste ea indinzandu-mi mana. Inca state ape varfuri, parca nici nu se forta. Incet ma apropi de ea dar o voce ma striga, ma striga si iar ma striga. Deodata se face lumina iar balerina de portelan dispare. Se pare ca a fost doar un vis, un simplu vis…


Da, stiu stiu este scurt...

[Search]

Buna >:D<.
Ma mir sincer ca nu a comentat nimeni pana acum, pentru ca mi se pare un fic absolut superb.
Descrierea imi place, ideea imi place, dialogul nu este sec, greseli de tastare am vazut dar nu foarte multe.
Totusi, parca mai mult as fi vrut sa descrii sentimentele Sakurei. Sa simt si mai mult personajul. Cand faci o descriere a sentimentelor trebuie sa ne-o transmiti, sa ne faci sa ne punem in pielea personajului. Ai facut asta, dar parca as fi vrut mai mult!
Ai avut acolo o referire

Dar lemnul? El deja a ars…

. Parca de aici as fi vrut ceva mai mult. Ai facut o legatura absolut superba si totusi nu ai dezvoltat-o. Pacat.
De la capitolul asta as fi vrut mai mult. Daca puneai o mai multa descriere a sentimentelor iti iesea un ditamai capitolu'. Puteai sa faci asta pentru ca ai potential, defapt, acest fic are un potential urias.
Bafta la scris si vreau sa-ti vad next'ul.
Sa ma anunti :-x.

[~Pufarina~Puff~]

Multumesc mult pentru comentariu. Mda stiam eu ca nu va fi un fic de succes, dar eu tot nu renunt la el, poate o fi pana la urma ceva de el. Acum am pus nextul.
Capitolul 2: Si misterul incepe sa ia viata…

Flashback:
Nimeni, dar nimeni nu imi putea lua zambetul dup e buze atunci cand o priveam pe mama baletand cu tata. Cred ca atunci aveam vreo 6 anisori. Atata inocenta pe chipul mamei mele si atata siguranta pe chipul tatalui meu. Cu miscari gratioase tata o ridica pe mama in aer facand diferite miscari specifice baletului. Era clar, dansau pass de deux. Un pas gresit a facut-o pe mama sa isi piarda echilibrul si sa cada de pe scena cea inalta. Toti o priveam ingroziti, dar nimeni nu indraznea sa faca o miscare. Timpul era in loc si toti ramasesera intepeniti. Lacrimile transparente isi faceau loc pe chipul meu si am inceput sa ma misc, si sa ma misc. Sceana inca mai era luminata dar dansatorii nu se mai aflau pe ea. O scena atat de singuratica si pustie. Imi parea rau, dar oare de ce imi parea rau cu adevarat? Fara voia mea picioarele mi se opresc si privirea imi este atintita spre mama mea. Zambea…era ranita dar zambea. Chiar si acum sunt invidioasa pe zambetul din acea zii. Din pacate mama nu a mai putut fi o balerina, dare u am jurat, am jurat ca eu voi fi prima donna. Parca si acum imaginea scenei pustii imi vine in minte…
End of Flashback.
Lumina diminetii m-a facut sa ma trezesc. Sau a fost vocea? Ochii mei adormiti vad in ceata o silueta. Nu putea fi alcineva inafara de Pauline. Ma frec incet la ei lasand la iveala o multitudine de culori sa imi apara in fata. Camera mea, neschimbata mea camera.
-Madmoiselle, v-am adus mancarea. Va lass a o savurati in liniste. Pofta buna! Vocea servitoarei mele ma trezeste din amorteala somnolenta si imi pune in fata tava mea. Macare la pat. Ii multumesc pentru urare si ma uit atent la cele doua galbenusuri de la ouale ochi. Atat de portocalii, parca ar fi doi ochii. Niste ochii care seamana cu ai mei. Nu ziceau nimic, poate doar: “Mananca-ma”. Nu are cum sa semene cu ochii mei, pur si simplu nu are cum. Iau furculita in mana si o infig in “ochiul” unuia din ou. Galbenusul se scurge iar eu incep sa gust. In scurt timp termin mancarea. Iau clopotelul suflat cu aer si il zgudui lasand la iveala un clinchet cristalin. Se aude scartaitul usi si ipe ea intra Pauline stiind deja ce are de facut.
-Madmoiselle, in ce vreti sa va imbracati astazi? Ma intreaba ea zambidumi. Iarasi un zambet? Colurile ochiilor mei incep sa se umezeasca dare u dau repde cu mana nevrand sa par sensibila. Dar adevarul era ca tare as vrea sa pot sa mai zambesc inca o data. Macar o data.
-Ca de obicei. Spun eu fara vlaga in glas uitandu-ma in jos si incercand sa-I evit zambetul sincer. “Ca de obicei” inseamna deact o rochita, nu conteaza ce culoare numai pala sa fie si vaporoasa. Imi plac lucrurile simple. Mereu am fost asa. Din dulapul cel imens Pauline allege o rochie din matase alba. Mi-o lasa pe pat, se scuza si pleaca. Atat de politicoasa a fost mereu. A da sis a nu uitam de zambet, care sincer as vrea sa il fur. Iau rochia pe mine si imi prind parul intr-un coc lasand bretonul sa stea liber pe fata mea. Ma duc la geam si dau perdelele inchise la culoare la o parte. Ating incet cu mana geamul si ma apropi de el. Respiratia mea sacadata facea aburi si parca pata diferite locuri ale Parisului. Las in voie perdelele sa acopere geamul si ies din camera intampinata de majordomi, servitoare si alti oameni acre imi urau “Multi ani!”. Toti erau intr-un zambet. Ce as fi vrut si eu sa le pot multumi cu zambetul pe buze, dar a pierit de mult. Le fac semn cu mana sa se indeparteze de camera mea pentru a putea trece. Zis si facut. Cobor cu finite treptele lasand in urma un parfum creat special pentru mine. Covorul rosu se intindea pana la capatul scarilor, acolo unde parintii mei ma asteptau. Tensiunea crestea, bataile inimii erau marii iar zambetul. Oare unde e? Cred ca asta este cea mai mare intrebare pentru mine. Viata mea e traita in mister. Eu insumi sunt un mister. Nici nu ma cunosc. Fara sa-mi dau seama piciorul meu era deja la parterul conacului iar in fata mea se aflau doua persoane dragi mie. Mama, care arata ca o regina si tata care era deja unul. Aveau cele mai pure si sincere zambete. Primesc cate o imbratisare calda de la fiecare, as vrea sa le zambesc, dar ceva in interiorul meu…nu ma lasa.
-Zambeste draga mea! Meriti din plin! Imi spune mama ludu-mi fata in maini si uitandu-se la fata mea.
-Nu pot…spun eu incat sa nu pot fi auzita, dar spre dezamagirea mea am fost.
-Ce ai zis scumpo? Intreaba mama inca zambind.
-NU POT! Tip eu, plecand din stransoarea ei cea calduroasa. Ie pe usa, trantind-o in urma mea. Lacrimile ies la iveala dinou. Afara ploua. Ma intreb de ce destinul nu vrea ca nimeni sa nu stie ca sufar? Ploaia acoperea lacrimile care acum pareau picaturi de ploaie, si invers. Alergam dar nu stiam unde vruiam sa ajung. Un sunet foarte cunoscut mie se aude. Era acelasi cantec, cantecul papusi de portelan. Imaginea ramasitelor arse in foci mi apare in fata ochiilor si un sentiment de regret pune stapanire pe mine. Curioasa, incep sa caut locul de unde se auzea melodia si vad decat o satra de oameni adunati in cerc care pareau ca priveau ceva. Intr-un mic coltisor se vede un megafon ce scotea sunetul muzici. Incerc sa ma bag printre multimea de oameni si o vad! O vad pe ea! Cum e posibil? Cum se poate asa ceva? Era papusa din portelan! Aceleasi piruiete si gratie, acelais chip angelic, aceiasi puritate! Ea era cu siguranta ea era. Se opreste din dans deschizand ochii si lasand doua perle albastre la iveala. Era socata. Nici sa ma misc nu mai puteam. Mii si mi de imagini imi invaluiau mintea. Dar credeam ca a ars…
-Sakura, danseaza cu mine. Imi zice ea exact ca si in vis. Fara sa mai gandesc nimic. FUG! Fug de acolo cat mai repde. Nu ma mai uit la lumea din jurul meu. Fara sa vreau ma izbesc de cineva…

Ma scuzati pentru eventualele greseli de tastare, capitolul nu este corectat

[Miranda.]

heloo
Un nou fic ? De cand e inceput ? De cat timp astepti un comentariu ? Cand vrei sa postezi urmatorul capitol ? De cine se va izbi Sakura ? In ce perioada e vorba ? In ce tara ? De ce nu mai zambeste ? Cine este balerina ? dara gata, m-am plictisit sa pun intrebari stupide. Descrierea mi-a placut, toate ficurile care se refera la perioada medievala, cred ca asta este, trebuie sa contina un limbaj plin de stima. "In ce tara ?" Unde mi-o fi fost mintea ? Franta. Actiunea a fost lenta, placuta. Dialogul placut, nu sec. Merita sa conntinui. Sper ca este un cuplu Sasusaku, ca altfel, nu te supara, eu nu comentez.

:bye: