Nya prezentă la datorie. Am venit și eu cu un fic nou, o să mă țin de el ( sper ! ). Știuuu, va începe banal and stuff, dar am o idee și sper să o dezvolt pe parcurs. Şi aş vrea să îmi lăsaţi şi comentarii, ca să ştiu unde am greşit and stuff. Anyway, vă las, am impresia că vorbesc prea mult. Enjoy. :]
[center]Când cortina cade
Capitolul Unu[/center]
Absolut jalnic. De mult nu mai vazusem un film care să mă lase rece. Eram fermecată de lumea aceasta a cinematografiei încă de mică și puteam gasi ceva frumos la orice film. Dar acesta . . . era un eșec total. Actori prea tineri și neexperimentați, acțiune prea lentă și o idee atât de neînțeles încât nu îmi puteam gasi niște cuvinte descriptive. Am luat o pastilă pentru durerea de cap ce mă luase și am închis laptop-ul. Această critică mai trebuia să aștepte. Nu aveam dispoziția necesară pentru a distruge viitorul unui regizor. Deși mie nu îmi placea să cred că îi distrugeam. Doar le dadeam motivația de a face ceva bun. Mi-am întins corpul, analizându-mă puțin. Manichiura mea era încă perfectă, iar rochia Vera Wang de un negru elegant încă arată perfect – nici macar nu întrebați câți bani dadusem pe ea. Dar cine sunt eu ? Doar cea mai cunoscută critică de film de cinci ani încoace. Terminasem facultatea la douazeci și doi de ani, iar la douazeci și cinci deja aveam doctoratul. Toți se temeau de mine. Cuvintele mele cântareau nu numai în fața regizorilor, dar și în fața publicului. Spusesem despre filme ca Eat, Pray, Love că nu vor ajunge în top, iar așa s-a întâmplat. În general, filmele bazate pe carți nu le puteam agrea.
La cei douazeci și șapte de ani ai mei, mă simțeam împlinită pe majoritatea planurilor importante. Aveam o casă destul de frumoasă în Park Avenue, îmi puteam asigura hrana pentru mulți ani înainte și eram cunoscută de catre majoritatea oamenilor cu importanță. Casatorită nu eram, iar ultimul meu prieten serios îl avusesem până acum trei luni. Dar oamenii ca mine sunt genul ce se marită cu slujba. Nu mă deranja, deși mama îmi zicea mereu să mă casatoresc cât sunt încă tânară. Dar ideea mamei de barbat ideal pentru mine era vreun tip de bani gata ce ar fi avut atâția bani încât să îmi las job-ul în urmă. Parinții mei nu înțelegeau importanța serviciului meu. Nu era doar o pasiune. De fapt, cumva datorită lor am terminat facultatea și mi-am luat doctoratul cu brio. Nu voiam să ajung ca mama, o femeie casatorită cu un miliardar, ce nu știa ce este viața adevarată. Eu îmi cladisem singură viața. Chiar dacă toți când îmi auzeau numele de familie tresareau a recunoaștere și mă priveau admirativ, niciodată nu apelasem la parinții mei pentru a avansa în drumul meu spre vârf. M-am ridicat să plec, încercând să par pregatită pentru cina cu familia – mama, tata, sora mea și logodnicul ei. Am închis și calculatorul, apoi mi-am bagat laptop-ul în geantă. Mi-am luat paltonul din cuier, îmbracându-l rapid. Jules, asistenta mea, s-a grabit spre mine. Mi-a înmânat cererea ei de concediu. Ce mă voi face eu fară asistentă o saptamână întreagă ? I-am semnat grabită și fară tragere de inimă hârtia. Mi-a zâmbit și mi-a urat o seară bună. Da, slabe șanse.
Mi-am luat laptop-ul și geanta și am parasit cladirea impunatoare. M-am urcat în mașina mea, un BMW x6 negru, calcând accelerația ușor. Nu eram deloc emoționată, deși era prima dată când îl cunoșteam pe logodnicul lui Anne. Era cu doi ani mai mică decât mine, dar mereu a fost copilul ideal pentru parinții mei. Terminase de câțiva ani Academia Miss Burton unde te învățau cum să fii o tipă din înalta societate, adică lucruri de genul cum să te dai jos dintr-o limuzină dacă ești în fustă mini și alte astfel de chestii absolut inutile pentru mine. Dar avea și diplomă chiar. Ea mereu se îmbraca cu ce mama numea stil – fustele și rochiile erau nelipsite din garderoba ei. Brusc m-am simțit puțin stânjenită. Eu nu mai purtasem o fustă de ani de zile. Mi-am scuturat capul și am parcat în față la Plaza. Ne placea să mergem aici la restaurant. De fapt, lor, nu mie. Am intrat în cladire, tocurile pantofilor mei DKNY rasunând pe marmura albă.
- Aveți rezervare ? mă întrebă un valet.
- Roosevelt, am raspuns plictisită.
Mi-a luat haina și mi-a facut semn spre o masă. I-am mulțumit, iar după expresia aproape șocată de pe fața sa, mi-am dat seama că nu mai auzise asta de mult. Am tras aer în piept, înaintând spre masă. Tata s-a ridicat repede imediat cum m-a vazut. Mi-a sarutat obrajii, îmbrățișându-mă. M-am așezat pe un scaun de lângă el, nevrând să stau prea aproape de sora mea. Mama s-a simțit nevoită să facă prezentarile, caci Anne – ce azi purta un compleu roz absolut grețos – nu parea că avea de gând să o facă.
- Scumpo, el este Kail, logodnicul surorii tale, mi-a spus mama zâmbind larg. Kail, ea este Caroline.
Am dat ușor din cap. Tipul era frumos, ca toți foștii iubiți ai lui Anne, dar nu parea să fie ceva mai mult. M-am cufundat în scaunul meu, citind meniul și ne mai bagându-i în seamă pe cei din jurul meu. Când chelnerul a venit, i-am spus ce vreau, adică ce îmi luam mereu când veneam aici : creveți cu cartofi prajiți și ketchup plus o Tequila. Probabil nu era cea mai rafinată alegere, dar chiar nu îmi pasa. Ei au comandat homar sau rață cu portocale. Eram singura normală din familia asta ? Bautura îmi veni repede și când am simțit gustul placut al alcoolului, m-am gândit că poate nu va fi o noapte așa rea. Parinții mei și surioara mea erau prinși într-o discuție legată de vilele din Bahamas – de ce, pentru numele lui Dumnezeu, vorbeau despre Bahamas ? – iar Kail mă privea ușor. Ceva mi se parea cunoscut la el. Era ceva în privirea lui care mă facea să cred că îl cunoșteam de undeva. Eram convinsă că nu de la facultate, caci se pare că el terminase arta. Deci era un artist. Nu avea față de om prea cult. Avea un par blond, tuns scurt de tot, plus niște ochi verzi închis. Avea corp de fotbalist, eram convinsă că jucase fotbal macar la liceu. Mi-am scos pachetul de țigari din geantă, dar mama m-a fulgerat cu privirea. Uitasem că nu aveam voie să fumez înauntru. M-am scuzat și m-am pregatit să ies pe veranda restaurantului. Kail mă urma. Afară era destul de placut. Era o seară placută de mai. Mi-am aprins repede o țigară, inspirând adânc. Blondul îmi urmă exemplul. Dacă se aștepta la discuții, se înșela amarnic. Nu aveam nici un chef să discut cu ultima achiziție a lui Anne. Nu aș fi putut să port o conversație normală fară să bag niște mici ironii subtile printre cuvintele ce ar trebui să sune inteligent.
- Deci tu ești faimoasa Caroline Roosevelt ? mă întrebă el încet.
- Așa s-ar spune, i-am raspuns rece.
- Nu îți aduci aminte de mine, nu ?
Nu mi-am dat seama ce ar vrea să spună. Eram sigură că îl mai vazusem, dar nu îmi dadeam seama unde și era clar că nici el nu îmi va spune. Am preferat să nu îi raspund la întrebare, ci să privesc stelele ce straluceau puternic deasupra Pamântului. Am privit cu atenție țigara, nerealizând că o terminasem așa repede. Am fumat-o până la filtru, apoi am aruncat-o pe jos, calcând-o cu piciorul. I-am aruncat o ultimă privire, apoi am plecat grabită spre masa familiei. La fix ! Chelnerul doar ce adusese mâncarea. Am sarit înfometată asupra creveților. Am luat ușor un cartof prajit și l-am înmuiat în ketchup. Mmm, ce bun era. Pe ziua de azi nu mâncasem decât niște ouă cu creson – nici macar nu îmi placea combinația asta. Am devorat totul în mai puțin de zece minute. M-am uitat la ceasul mare de pe perete. Arata deja ora zece. Am cazut puțin pe gânduri, încercând să mă gândesc ce aș putea mânca mâine. Nu eram genul care să gatească, deși eram o bucatareasă de excepție. Pur și simplu nu aveam timpul necesar. Cred că mai aveam niște lox în frigider. Cum și așa nimeni nu mă baga în seamă, m-am ridicat să plec. Știam că nu eram foarte politicoasă, dar nu aveam nici un chef să mai zabovesc pe aici. Nu gaseam vreun motiv real pentru care să ramân. M-am ridicat de pe scaun, privindu-i pe cei din jur.
- Eu ar trebui să plec, mâine particip la o recepție la Hollywood, am spus cu un strop de îngâmfare.
Adoram să mă laud cu locurile pe unde mergeau în fața surorii mele. Așa îi aduceam aminte că eram mai presus de ea și în timp ce tot ce ea putea să facă era să își cheltuiască banii, eu puteam să ajung în patul vedetelor de talia lui Brad Pitt – nu că aș vrea să spun că mă dau la actorii casatoriți ; doar dadeam un exemplu. I-am pupat pe toți grabită, apoi am parasit restaurantul, luându-mi pardesiul de la garderobă. M-am grabit spre mașina mea, apoi am condus repede spre casă. Oare de ce eram așa grabită ? Nu îmi dadeam seama de ce plecasem așa repede de la restaurant. Probabil am parut cam nesuferită, dar de ce mi-ar pasa ? Sora mea se comportase ca o nesimțită, zici că îi facusem eu ceva. Ultima dată când o vazusem, fusese de Craciunul trecut, când nu îi luasem nici un cadou. Dar până la urmă, mai bine așa decât minunatul dar de la ea, un creion. Ce naiba să fac eu cu un creion ? Eram critic de film, pentru Dumnezeu. Aveam nevoie de multe tastaturi, nu de creioane. Am parcat în garajul casei mele, apoi am mers spre intrare. Mi-am aruncat pantofii într-un colț al holului și mi-am desfacut fermoarul de la rochie, lasând-o să cadă pe jos. Ramasesem doar în lenjeria intimă și în dresurile negre. Am mers leneșă spre patul cu baldachin și m-am afundat în așternuturile albe. Nu m-am sinchisit să mă schimb în ceva acceptabil, doar am adormit, lasându-mă pradă viselor, după o zi obositoare. Nu mi-a mai pasat nici macar că telefonul meu suna în disperare.
[center]Când cortina cade
Capitolul Unu[/center]
Absolut jalnic. De mult nu mai vazusem un film care să mă lase rece. Eram fermecată de lumea aceasta a cinematografiei încă de mică și puteam gasi ceva frumos la orice film. Dar acesta . . . era un eșec total. Actori prea tineri și neexperimentați, acțiune prea lentă și o idee atât de neînțeles încât nu îmi puteam gasi niște cuvinte descriptive. Am luat o pastilă pentru durerea de cap ce mă luase și am închis laptop-ul. Această critică mai trebuia să aștepte. Nu aveam dispoziția necesară pentru a distruge viitorul unui regizor. Deși mie nu îmi placea să cred că îi distrugeam. Doar le dadeam motivația de a face ceva bun. Mi-am întins corpul, analizându-mă puțin. Manichiura mea era încă perfectă, iar rochia Vera Wang de un negru elegant încă arată perfect – nici macar nu întrebați câți bani dadusem pe ea. Dar cine sunt eu ? Doar cea mai cunoscută critică de film de cinci ani încoace. Terminasem facultatea la douazeci și doi de ani, iar la douazeci și cinci deja aveam doctoratul. Toți se temeau de mine. Cuvintele mele cântareau nu numai în fața regizorilor, dar și în fața publicului. Spusesem despre filme ca Eat, Pray, Love că nu vor ajunge în top, iar așa s-a întâmplat. În general, filmele bazate pe carți nu le puteam agrea.
La cei douazeci și șapte de ani ai mei, mă simțeam împlinită pe majoritatea planurilor importante. Aveam o casă destul de frumoasă în Park Avenue, îmi puteam asigura hrana pentru mulți ani înainte și eram cunoscută de catre majoritatea oamenilor cu importanță. Casatorită nu eram, iar ultimul meu prieten serios îl avusesem până acum trei luni. Dar oamenii ca mine sunt genul ce se marită cu slujba. Nu mă deranja, deși mama îmi zicea mereu să mă casatoresc cât sunt încă tânară. Dar ideea mamei de barbat ideal pentru mine era vreun tip de bani gata ce ar fi avut atâția bani încât să îmi las job-ul în urmă. Parinții mei nu înțelegeau importanța serviciului meu. Nu era doar o pasiune. De fapt, cumva datorită lor am terminat facultatea și mi-am luat doctoratul cu brio. Nu voiam să ajung ca mama, o femeie casatorită cu un miliardar, ce nu știa ce este viața adevarată. Eu îmi cladisem singură viața. Chiar dacă toți când îmi auzeau numele de familie tresareau a recunoaștere și mă priveau admirativ, niciodată nu apelasem la parinții mei pentru a avansa în drumul meu spre vârf. M-am ridicat să plec, încercând să par pregatită pentru cina cu familia – mama, tata, sora mea și logodnicul ei. Am închis și calculatorul, apoi mi-am bagat laptop-ul în geantă. Mi-am luat paltonul din cuier, îmbracându-l rapid. Jules, asistenta mea, s-a grabit spre mine. Mi-a înmânat cererea ei de concediu. Ce mă voi face eu fară asistentă o saptamână întreagă ? I-am semnat grabită și fară tragere de inimă hârtia. Mi-a zâmbit și mi-a urat o seară bună. Da, slabe șanse.
Mi-am luat laptop-ul și geanta și am parasit cladirea impunatoare. M-am urcat în mașina mea, un BMW x6 negru, calcând accelerația ușor. Nu eram deloc emoționată, deși era prima dată când îl cunoșteam pe logodnicul lui Anne. Era cu doi ani mai mică decât mine, dar mereu a fost copilul ideal pentru parinții mei. Terminase de câțiva ani Academia Miss Burton unde te învățau cum să fii o tipă din înalta societate, adică lucruri de genul cum să te dai jos dintr-o limuzină dacă ești în fustă mini și alte astfel de chestii absolut inutile pentru mine. Dar avea și diplomă chiar. Ea mereu se îmbraca cu ce mama numea stil – fustele și rochiile erau nelipsite din garderoba ei. Brusc m-am simțit puțin stânjenită. Eu nu mai purtasem o fustă de ani de zile. Mi-am scuturat capul și am parcat în față la Plaza. Ne placea să mergem aici la restaurant. De fapt, lor, nu mie. Am intrat în cladire, tocurile pantofilor mei DKNY rasunând pe marmura albă.
- Aveți rezervare ? mă întrebă un valet.
- Roosevelt, am raspuns plictisită.
Mi-a luat haina și mi-a facut semn spre o masă. I-am mulțumit, iar după expresia aproape șocată de pe fața sa, mi-am dat seama că nu mai auzise asta de mult. Am tras aer în piept, înaintând spre masă. Tata s-a ridicat repede imediat cum m-a vazut. Mi-a sarutat obrajii, îmbrățișându-mă. M-am așezat pe un scaun de lângă el, nevrând să stau prea aproape de sora mea. Mama s-a simțit nevoită să facă prezentarile, caci Anne – ce azi purta un compleu roz absolut grețos – nu parea că avea de gând să o facă.
- Scumpo, el este Kail, logodnicul surorii tale, mi-a spus mama zâmbind larg. Kail, ea este Caroline.
Am dat ușor din cap. Tipul era frumos, ca toți foștii iubiți ai lui Anne, dar nu parea să fie ceva mai mult. M-am cufundat în scaunul meu, citind meniul și ne mai bagându-i în seamă pe cei din jurul meu. Când chelnerul a venit, i-am spus ce vreau, adică ce îmi luam mereu când veneam aici : creveți cu cartofi prajiți și ketchup plus o Tequila. Probabil nu era cea mai rafinată alegere, dar chiar nu îmi pasa. Ei au comandat homar sau rață cu portocale. Eram singura normală din familia asta ? Bautura îmi veni repede și când am simțit gustul placut al alcoolului, m-am gândit că poate nu va fi o noapte așa rea. Parinții mei și surioara mea erau prinși într-o discuție legată de vilele din Bahamas – de ce, pentru numele lui Dumnezeu, vorbeau despre Bahamas ? – iar Kail mă privea ușor. Ceva mi se parea cunoscut la el. Era ceva în privirea lui care mă facea să cred că îl cunoșteam de undeva. Eram convinsă că nu de la facultate, caci se pare că el terminase arta. Deci era un artist. Nu avea față de om prea cult. Avea un par blond, tuns scurt de tot, plus niște ochi verzi închis. Avea corp de fotbalist, eram convinsă că jucase fotbal macar la liceu. Mi-am scos pachetul de țigari din geantă, dar mama m-a fulgerat cu privirea. Uitasem că nu aveam voie să fumez înauntru. M-am scuzat și m-am pregatit să ies pe veranda restaurantului. Kail mă urma. Afară era destul de placut. Era o seară placută de mai. Mi-am aprins repede o țigară, inspirând adânc. Blondul îmi urmă exemplul. Dacă se aștepta la discuții, se înșela amarnic. Nu aveam nici un chef să discut cu ultima achiziție a lui Anne. Nu aș fi putut să port o conversație normală fară să bag niște mici ironii subtile printre cuvintele ce ar trebui să sune inteligent.
- Deci tu ești faimoasa Caroline Roosevelt ? mă întrebă el încet.
- Așa s-ar spune, i-am raspuns rece.
- Nu îți aduci aminte de mine, nu ?
Nu mi-am dat seama ce ar vrea să spună. Eram sigură că îl mai vazusem, dar nu îmi dadeam seama unde și era clar că nici el nu îmi va spune. Am preferat să nu îi raspund la întrebare, ci să privesc stelele ce straluceau puternic deasupra Pamântului. Am privit cu atenție țigara, nerealizând că o terminasem așa repede. Am fumat-o până la filtru, apoi am aruncat-o pe jos, calcând-o cu piciorul. I-am aruncat o ultimă privire, apoi am plecat grabită spre masa familiei. La fix ! Chelnerul doar ce adusese mâncarea. Am sarit înfometată asupra creveților. Am luat ușor un cartof prajit și l-am înmuiat în ketchup. Mmm, ce bun era. Pe ziua de azi nu mâncasem decât niște ouă cu creson – nici macar nu îmi placea combinația asta. Am devorat totul în mai puțin de zece minute. M-am uitat la ceasul mare de pe perete. Arata deja ora zece. Am cazut puțin pe gânduri, încercând să mă gândesc ce aș putea mânca mâine. Nu eram genul care să gatească, deși eram o bucatareasă de excepție. Pur și simplu nu aveam timpul necesar. Cred că mai aveam niște lox în frigider. Cum și așa nimeni nu mă baga în seamă, m-am ridicat să plec. Știam că nu eram foarte politicoasă, dar nu aveam nici un chef să mai zabovesc pe aici. Nu gaseam vreun motiv real pentru care să ramân. M-am ridicat de pe scaun, privindu-i pe cei din jur.
- Eu ar trebui să plec, mâine particip la o recepție la Hollywood, am spus cu un strop de îngâmfare.
Adoram să mă laud cu locurile pe unde mergeau în fața surorii mele. Așa îi aduceam aminte că eram mai presus de ea și în timp ce tot ce ea putea să facă era să își cheltuiască banii, eu puteam să ajung în patul vedetelor de talia lui Brad Pitt – nu că aș vrea să spun că mă dau la actorii casatoriți ; doar dadeam un exemplu. I-am pupat pe toți grabită, apoi am parasit restaurantul, luându-mi pardesiul de la garderobă. M-am grabit spre mașina mea, apoi am condus repede spre casă. Oare de ce eram așa grabită ? Nu îmi dadeam seama de ce plecasem așa repede de la restaurant. Probabil am parut cam nesuferită, dar de ce mi-ar pasa ? Sora mea se comportase ca o nesimțită, zici că îi facusem eu ceva. Ultima dată când o vazusem, fusese de Craciunul trecut, când nu îi luasem nici un cadou. Dar până la urmă, mai bine așa decât minunatul dar de la ea, un creion. Ce naiba să fac eu cu un creion ? Eram critic de film, pentru Dumnezeu. Aveam nevoie de multe tastaturi, nu de creioane. Am parcat în garajul casei mele, apoi am mers spre intrare. Mi-am aruncat pantofii într-un colț al holului și mi-am desfacut fermoarul de la rochie, lasând-o să cadă pe jos. Ramasesem doar în lenjeria intimă și în dresurile negre. Am mers leneșă spre patul cu baldachin și m-am afundat în așternuturile albe. Nu m-am sinchisit să mă schimb în ceva acceptabil, doar am adormit, lasându-mă pradă viselor, după o zi obositoare. Nu mi-a mai pasat nici macar că telefonul meu suna în disperare.
Intunecand intunericul,
iata
portile luminii.
iata
portile luminii.