16-02-2011, 08:31 PM
Yeah, o să fie cu fantasy and romance :] . Şi o să mai fie şi sadic, a little bit : > Mă rog, va fi ceva unic, sper. Nu cred că ar mai trebui spus ceva, decât că...ăăh, la început poate va fi cam plictisitor, dar de pe la capitolul trei, i think , va apărea acţiunea.
Un sunet enervant, asurzitor, ce-mi zgâria urechile şi auzul fin, mă face să tresar puternic. Şi, ca de obicei, să lovesc micul aparat ce producea zgomotul. Ceasul deşteptător, negru, cu mici pietricele albastre pe sticlă. Oribil, dar măcar ştia când să mă trezească. Cu ochii între-deschişi, şi cu mişcări foarte lente, mă uit în jos , către ceas. Pe podea, ce să vezi, nimic nou. Hainele aruncate, plus lenjeria intimă, şi nelipsita carte de chimie. O privesc lung, un timp îndelungat, mintea zburând undeva departe, foarte departe de prezent.
Scot un oftat printre buzele micuţe, gingaşe, uşor rozalii, luând într-un sfârşit aparatul în mână. Nu era mai mult de şapte seara, era perfect, nu aveam să întârzi la „întâlnire†. Mă întorc pe spate şi-mi trec limba peste buza înferioară. Îmi aşez o mână pe abdomenul plat, acoperit de materialul alb al tricoului ce-l purtam. Mă holbez un timp la tavan, uitându-mă de fapt în gol, nu la candelabrul cu douăsprezece de lumânâri, toate erau stinse. Ridic o sprânceană, ocolind întreaga cameră doar cu privirea, până ajung la ferestre. Sunt acoperite de perdele negre, ce nu lăsau vreo rază de lumină să-mi inunde camera. Nu mă gândeam la nimic. Ar fi trebuit, măcar? Totuşi, la ce ? Sau mai bine spus, la cine ? Mă încrunt, clătinând imediat din cap. Cu mişcări mai rapide decât înainte, cobor din pat, şi cu tălpile goale, străbat camera până ajung la baie. Toată albă, sau mai bine spus, imaculat de albă. Îmi rezem trupul de perete, trecându-mi degetele lungi şi fine prin părul lung şi-ntunecat, exact ca ochii. Eram palidă, ca şi ieri seară. Hăh, mama credea că sufăr de o boală ori ceva. Nu, nu era asta, doar că. . . pielea mea era mai „anormală†. Afişez un zâmbet mic, dar răutăcios în colţul gurii, apoi dau drumul la apa rece, ce avea misiunea de a mă trezi măcar la viaţă. Îmi clătesc uşor-uşor faţa, ştergând-o cu un prosop alb şi pufos. Ies repejor din baie în timp ce-mi strângeam părul într-un coc dezordonat, lăsând intenţionat câteva şuviţe să-mi cadă pe gâtul lung şi albicios.
În drumul către dulăpiorul în care-mi ţineam hainele, calc pe ceva umed şi vâscos. Mă strâmb imediat, aproape sărind în spate. Privesc în jos şi măresc brusc ochii. Înghit în sec, ducându-mi mâna la gură pentru a opri un strigăt puternic. Trebuia să mă duc jos, sau să sun pe cineva, sau să fug cât mai departe de aici . . .
Căci pe jos era sânge. Sânge adevărat, roşu, o baltă imensă lângă patul meu. De unde era ? Ce căuta la mine în cameră ? Sar peste băltoaca roşiatică , simţindu-mi inima cum stătea să-mi sară din piept, apoi scot repede dintr-un sertar tot ce-mi trebuia. O i-au la pas, sau mai bine zis la fugă către baie. Trântesc uşa în urma mea, neîndrăznind măcar să-mi întorc privirea peste umăr. Trebuia neapărat să plec din apartament, într-un fel sau altul, eram obligată să fac ceva. Dar de unde era lichidul roşiatic? Nu înţelegeam, cu zece minute înainte nu fusese, acum ce căuta acolo ? Doar nu adusese cineva un corp până la mine în cameră, apoi ...îl, ăh, secase de sânge pe propria-mi podea. Ce idiot ar fi putut să facă o asemenea tâmpenie ? Parcă nu mai existau vampiri, adică eram în anul 2053, şi la ştiri se zisese că muriseră toţi, în acel. . . război sau cum o fi fost. Nu mai existau, deci. . . cum ajunsese sângele la mine în dormitor ? Îmi duc disperată mâna după gât, observând cu stupoare că în tot acest timp mă îmbrăcasem. Un timp îndelungat, doar mă privesc în oglindă. Se reflecta o fată cu părul strâns, cu un tricou larg şi negru, jeanşi de un gri spălăcit, şi converşi de aceeaşi culoare. Clatin exasperată din cap. Seara asta ar fi mai trebuit să fie cea mai tare, ar fi trebuit să ies în club liniştită, să ma distrez, nu să rezolv problema sângelui din camera mea. Încă îmi era frică. Dacă, în momentul ăsta, un vampir sau orice altă creatură monstruoasă, stă la mine în cameră, ascuns în negură şi aşteaptă ca eu să ies , pentru a putea să mă omoare ? Ce mă fac ? Ce-o să mă fac ?
Înghit cu teamă în sec, dându-mi seama, din păcate, că nu puteam face altceva decât să ies din baie şi să. . . să dau mâna cu pericolul, sau „moartea†. Îmi dezlipesc trupul zvelt de perete, iar cu paşi lenţi, mă duc înspre uşă. O deschid foarte încet, băgându-mi prima dată capul în faţă. Traversez repede camera cu privirea, nimic neobişnuit, în afară de sângele de pe podea şi silueta necunoscută ce se vedea difuză în faţa mea. Ăh ?!
Brusc, mă dau un pas în spate, ţip speriată, mă panichez, dar continui să privesc cu teamă cel ce se apropia ireal de rapid de mine. Simt o mână rece, îngheţată, prinzându-mi încheietura. Apoi, ucigaşul, căci altfel nu l-aş putea numi, îmi lipeşte trupul firav de al său. Tot timpul, mă uitasem în jos, sinceră să fiu, nu vroiam să aflu cum arăta cel ce va pune căpat vieţi mele.
- Măta ! Murmur, când acesta îşi coboară un deget pe bărbia mea şi-o ridică în sus, forţându-mă să-l privesc. Nu vroiam, de asta şi închisesem ochii. Îi ţineam străns închişi, fiindu-mi poate frică de adevăr. Clanul lui trebuia să fie mort, aşa trebuie să fie ! La naiba, n-o să mai cred ce zice preşedintele, şi nici ce spun dobitoci de prezentatori. Ah, stai, nu o să am cum să mai fac asta. O să fiu omorâtă în chinuri, apoi aruncată ca o cârpă murdară şi folosită. Ce frumos ! Moartea perfectă, tot ce mi-am dorit de la viaţă !
- E moartă, din fericire ! Acum, domnişioaro, vreau, de fapt, îţi ordon, să te duci jos, să-i răspunzi blondei ce bate ca disperata la uşă, să-i spui că eşti ocupată, şi că numai poţi să te duci în oraş, apoi, fără alte comentarii, să vii inapoi aici ! M-ai auzit ?
Auzeam cuvintele foarte bine, dar eram prea atentă la glasul său. Suna atât de bine, atât de plăcut, şi rece. Mda, ucigaşul meu avea o voce mai specială. Oh, asta-i şi mai bine !
Spusese să mă duc să răspund la uşă. Deci Camille ajunsese, aşa puteam să-i cer ei ajutorul, că doar nenea nu mă va urmări, nu ? Scăpam nevătămată, poate doar cu traume pe viaţă, dar in rest, aş fi fost bine.
- Ce-o să-mi faci ? Trag aer adânc în piept, şi cu un efort ce părea supra-omenesc, deschid ochii. Cred că mă holbam la el. Avea o faţă frumoasă, uşor conturată de un păr şaten-brunet, iar ochii, de un albastru pur, mă priveau intens, nici măcar nu clipea. Buzele, pictate într-un zâmbet dur, da, era dur, erau mânjite cu o substanţă roşie. Sânge, îmi spun, clătinând imediat din cap, pentru a scăpa de imaginea sa.
- Dacă faci aşa cum spun eu, nu mori, dacă nu. . . Ridică ferm din umeri, slăbind strânsoarea, dar încă-mi ţinea încheietura în mâna sa. Îl privesc ciudat, frica învăluindu-mă acum de tot. Deci planul pe care mi-l făcusem nu avea rost, dar măcar puteam încerca. Aprob scurt din cap, vorbele sale mă făcuseră să-mi înghit toate cuvintele şi comentariile răutăcioase pe care vroiam să i le arunc.
Într-o secundă, nici măcar atât, mă aflam în hol. Acum puteam auzi foarte bine bătăile, şi strigătele Camillei. Acesta îmi dă drumul de la mână, dându-se din faţa mea, ascunzându-se în întuneric. Speram ca blonda să aibă la ea ceva de argint, aveam nevoie urgent ! Îmi întorc speriată privirea către uşă, încercând să schiţez un zâmbet mai . . . bun. O deschid, apoi o privesc atentă pe fată.
- Ce tot faci, Lucy ?! Dormeai sau ce ?! Tu măcar ai idee de când bat la uşă ? Urla fata la mine, fiind imbujoarată, iar ochii verzi sclipindu-i ca unei pisicuţe în întuneric de pe coridorul blocului. Îmi venea să râd, sincer. Vroiam să-i spun că în spatele meu e un vampir, sau ce o fi el, care vrea să mă omoare, dar, ei bine, nu puteam. Zâmbesc inocentă, ştiind spre binele meu cum să mint, apoi îmi dres glasul, făcând un gest de parcă înlăturam o muscă, dar însemna s-o lase baltă.
- Camille, eu . . . Ştii, iartă-mă, dar nu mai pot veni, ştii tu, ăh, în oraş, căci, uhm, sunt ocupată cu altceva ! Trebuie să, să . .. fac tema la chimie ! Mă bâlbâi eu, apoi îmi umezesc repede buzele. Blonda nu mai spune nimic, doar se holbează la mine, se supărase, îmi dădeam seama de asta. Îi arunc o privire urâtă, apoi închid repede uşa. Când mă întorc, tipul stătea calm, cu braţele încrucişate, şi zâmbetul acru întipărit pe chip.
- Ce greu a fost, nu ? Bun, acum, te-as ruga să nu spui nimănui că m-ai văzut, săngele din dormitor a dispărut, eram rănit. Mă rog, dă-mi mână. Îmi face semn discret cu capul către mâna mea. Cu frică, şi cu sentimentul acela tâmpit că-mi minţisem cea mai bună prietenă, îi întind mâna. Îşi coboară capul către încheietura mea, îmi sărută locul în care venele se vedeau cel mai bine, în a doua secundă înfingându-şi colţii ascuţiţi. Simt o durere aspră săgetându-mi corpul, privirea mi se înceţoşează, iar brusc, trupul îmi cade pe gresia neagră. Totul în jurul meu dispare, mi se pare că şi eu mă dezintegrez în particule mici de aer, simt cum mă pierd într-un nimic. . .
Din nou, un zgomot urăt şi puternic inundă încăperea cufundată în negură totală. Leneşă, îmi ridic capul din pernă. Mă uit somnoroasă în jurul meu, apoi la ceasul ce arăta ora şapte seara. Mi se părea că mai făcusem asta o dată. Se mai întâmplase asta, sunt sigură. Mă încrunt, iar fără să vreau, îmi ating încheietură. Două răni erau frumos „desenate†pe ea, încă roşii. Poate că mă zgâriasem, dar astea semănau cu muşcăturile unui şarpe. Oftez lung, neluandu-mi privirea de la mâna mea. Ce se întâmplase ? În mintea mea, un chip tot se rotea. Imagini cu acea persoană necunoscută mă dominau, mi se învârteau în continuu în gând, iar sentimentul de teamă îmi era încolţit în inimă. Din nou întreb, ce se întâmplase ?
_________
Comentaţi şi citiţi cu plăcere, sper că o să vă placă *smile* .
În orice caz, lectură plăcută !
Zâmbetul ~
Un sunet enervant, asurzitor, ce-mi zgâria urechile şi auzul fin, mă face să tresar puternic. Şi, ca de obicei, să lovesc micul aparat ce producea zgomotul. Ceasul deşteptător, negru, cu mici pietricele albastre pe sticlă. Oribil, dar măcar ştia când să mă trezească. Cu ochii între-deschişi, şi cu mişcări foarte lente, mă uit în jos , către ceas. Pe podea, ce să vezi, nimic nou. Hainele aruncate, plus lenjeria intimă, şi nelipsita carte de chimie. O privesc lung, un timp îndelungat, mintea zburând undeva departe, foarte departe de prezent.
Scot un oftat printre buzele micuţe, gingaşe, uşor rozalii, luând într-un sfârşit aparatul în mână. Nu era mai mult de şapte seara, era perfect, nu aveam să întârzi la „întâlnire†. Mă întorc pe spate şi-mi trec limba peste buza înferioară. Îmi aşez o mână pe abdomenul plat, acoperit de materialul alb al tricoului ce-l purtam. Mă holbez un timp la tavan, uitându-mă de fapt în gol, nu la candelabrul cu douăsprezece de lumânâri, toate erau stinse. Ridic o sprânceană, ocolind întreaga cameră doar cu privirea, până ajung la ferestre. Sunt acoperite de perdele negre, ce nu lăsau vreo rază de lumină să-mi inunde camera. Nu mă gândeam la nimic. Ar fi trebuit, măcar? Totuşi, la ce ? Sau mai bine spus, la cine ? Mă încrunt, clătinând imediat din cap. Cu mişcări mai rapide decât înainte, cobor din pat, şi cu tălpile goale, străbat camera până ajung la baie. Toată albă, sau mai bine spus, imaculat de albă. Îmi rezem trupul de perete, trecându-mi degetele lungi şi fine prin părul lung şi-ntunecat, exact ca ochii. Eram palidă, ca şi ieri seară. Hăh, mama credea că sufăr de o boală ori ceva. Nu, nu era asta, doar că. . . pielea mea era mai „anormală†. Afişez un zâmbet mic, dar răutăcios în colţul gurii, apoi dau drumul la apa rece, ce avea misiunea de a mă trezi măcar la viaţă. Îmi clătesc uşor-uşor faţa, ştergând-o cu un prosop alb şi pufos. Ies repejor din baie în timp ce-mi strângeam părul într-un coc dezordonat, lăsând intenţionat câteva şuviţe să-mi cadă pe gâtul lung şi albicios.
În drumul către dulăpiorul în care-mi ţineam hainele, calc pe ceva umed şi vâscos. Mă strâmb imediat, aproape sărind în spate. Privesc în jos şi măresc brusc ochii. Înghit în sec, ducându-mi mâna la gură pentru a opri un strigăt puternic. Trebuia să mă duc jos, sau să sun pe cineva, sau să fug cât mai departe de aici . . .
Căci pe jos era sânge. Sânge adevărat, roşu, o baltă imensă lângă patul meu. De unde era ? Ce căuta la mine în cameră ? Sar peste băltoaca roşiatică , simţindu-mi inima cum stătea să-mi sară din piept, apoi scot repede dintr-un sertar tot ce-mi trebuia. O i-au la pas, sau mai bine zis la fugă către baie. Trântesc uşa în urma mea, neîndrăznind măcar să-mi întorc privirea peste umăr. Trebuia neapărat să plec din apartament, într-un fel sau altul, eram obligată să fac ceva. Dar de unde era lichidul roşiatic? Nu înţelegeam, cu zece minute înainte nu fusese, acum ce căuta acolo ? Doar nu adusese cineva un corp până la mine în cameră, apoi ...îl, ăh, secase de sânge pe propria-mi podea. Ce idiot ar fi putut să facă o asemenea tâmpenie ? Parcă nu mai existau vampiri, adică eram în anul 2053, şi la ştiri se zisese că muriseră toţi, în acel. . . război sau cum o fi fost. Nu mai existau, deci. . . cum ajunsese sângele la mine în dormitor ? Îmi duc disperată mâna după gât, observând cu stupoare că în tot acest timp mă îmbrăcasem. Un timp îndelungat, doar mă privesc în oglindă. Se reflecta o fată cu părul strâns, cu un tricou larg şi negru, jeanşi de un gri spălăcit, şi converşi de aceeaşi culoare. Clatin exasperată din cap. Seara asta ar fi mai trebuit să fie cea mai tare, ar fi trebuit să ies în club liniştită, să ma distrez, nu să rezolv problema sângelui din camera mea. Încă îmi era frică. Dacă, în momentul ăsta, un vampir sau orice altă creatură monstruoasă, stă la mine în cameră, ascuns în negură şi aşteaptă ca eu să ies , pentru a putea să mă omoare ? Ce mă fac ? Ce-o să mă fac ?
Înghit cu teamă în sec, dându-mi seama, din păcate, că nu puteam face altceva decât să ies din baie şi să. . . să dau mâna cu pericolul, sau „moartea†. Îmi dezlipesc trupul zvelt de perete, iar cu paşi lenţi, mă duc înspre uşă. O deschid foarte încet, băgându-mi prima dată capul în faţă. Traversez repede camera cu privirea, nimic neobişnuit, în afară de sângele de pe podea şi silueta necunoscută ce se vedea difuză în faţa mea. Ăh ?!
Brusc, mă dau un pas în spate, ţip speriată, mă panichez, dar continui să privesc cu teamă cel ce se apropia ireal de rapid de mine. Simt o mână rece, îngheţată, prinzându-mi încheietura. Apoi, ucigaşul, căci altfel nu l-aş putea numi, îmi lipeşte trupul firav de al său. Tot timpul, mă uitasem în jos, sinceră să fiu, nu vroiam să aflu cum arăta cel ce va pune căpat vieţi mele.
- Măta ! Murmur, când acesta îşi coboară un deget pe bărbia mea şi-o ridică în sus, forţându-mă să-l privesc. Nu vroiam, de asta şi închisesem ochii. Îi ţineam străns închişi, fiindu-mi poate frică de adevăr. Clanul lui trebuia să fie mort, aşa trebuie să fie ! La naiba, n-o să mai cred ce zice preşedintele, şi nici ce spun dobitoci de prezentatori. Ah, stai, nu o să am cum să mai fac asta. O să fiu omorâtă în chinuri, apoi aruncată ca o cârpă murdară şi folosită. Ce frumos ! Moartea perfectă, tot ce mi-am dorit de la viaţă !
- E moartă, din fericire ! Acum, domnişioaro, vreau, de fapt, îţi ordon, să te duci jos, să-i răspunzi blondei ce bate ca disperata la uşă, să-i spui că eşti ocupată, şi că numai poţi să te duci în oraş, apoi, fără alte comentarii, să vii inapoi aici ! M-ai auzit ?
Auzeam cuvintele foarte bine, dar eram prea atentă la glasul său. Suna atât de bine, atât de plăcut, şi rece. Mda, ucigaşul meu avea o voce mai specială. Oh, asta-i şi mai bine !
Spusese să mă duc să răspund la uşă. Deci Camille ajunsese, aşa puteam să-i cer ei ajutorul, că doar nenea nu mă va urmări, nu ? Scăpam nevătămată, poate doar cu traume pe viaţă, dar in rest, aş fi fost bine.
- Ce-o să-mi faci ? Trag aer adânc în piept, şi cu un efort ce părea supra-omenesc, deschid ochii. Cred că mă holbam la el. Avea o faţă frumoasă, uşor conturată de un păr şaten-brunet, iar ochii, de un albastru pur, mă priveau intens, nici măcar nu clipea. Buzele, pictate într-un zâmbet dur, da, era dur, erau mânjite cu o substanţă roşie. Sânge, îmi spun, clătinând imediat din cap, pentru a scăpa de imaginea sa.
- Dacă faci aşa cum spun eu, nu mori, dacă nu. . . Ridică ferm din umeri, slăbind strânsoarea, dar încă-mi ţinea încheietura în mâna sa. Îl privesc ciudat, frica învăluindu-mă acum de tot. Deci planul pe care mi-l făcusem nu avea rost, dar măcar puteam încerca. Aprob scurt din cap, vorbele sale mă făcuseră să-mi înghit toate cuvintele şi comentariile răutăcioase pe care vroiam să i le arunc.
Într-o secundă, nici măcar atât, mă aflam în hol. Acum puteam auzi foarte bine bătăile, şi strigătele Camillei. Acesta îmi dă drumul de la mână, dându-se din faţa mea, ascunzându-se în întuneric. Speram ca blonda să aibă la ea ceva de argint, aveam nevoie urgent ! Îmi întorc speriată privirea către uşă, încercând să schiţez un zâmbet mai . . . bun. O deschid, apoi o privesc atentă pe fată.
- Ce tot faci, Lucy ?! Dormeai sau ce ?! Tu măcar ai idee de când bat la uşă ? Urla fata la mine, fiind imbujoarată, iar ochii verzi sclipindu-i ca unei pisicuţe în întuneric de pe coridorul blocului. Îmi venea să râd, sincer. Vroiam să-i spun că în spatele meu e un vampir, sau ce o fi el, care vrea să mă omoare, dar, ei bine, nu puteam. Zâmbesc inocentă, ştiind spre binele meu cum să mint, apoi îmi dres glasul, făcând un gest de parcă înlăturam o muscă, dar însemna s-o lase baltă.
- Camille, eu . . . Ştii, iartă-mă, dar nu mai pot veni, ştii tu, ăh, în oraş, căci, uhm, sunt ocupată cu altceva ! Trebuie să, să . .. fac tema la chimie ! Mă bâlbâi eu, apoi îmi umezesc repede buzele. Blonda nu mai spune nimic, doar se holbează la mine, se supărase, îmi dădeam seama de asta. Îi arunc o privire urâtă, apoi închid repede uşa. Când mă întorc, tipul stătea calm, cu braţele încrucişate, şi zâmbetul acru întipărit pe chip.
- Ce greu a fost, nu ? Bun, acum, te-as ruga să nu spui nimănui că m-ai văzut, săngele din dormitor a dispărut, eram rănit. Mă rog, dă-mi mână. Îmi face semn discret cu capul către mâna mea. Cu frică, şi cu sentimentul acela tâmpit că-mi minţisem cea mai bună prietenă, îi întind mâna. Îşi coboară capul către încheietura mea, îmi sărută locul în care venele se vedeau cel mai bine, în a doua secundă înfingându-şi colţii ascuţiţi. Simt o durere aspră săgetându-mi corpul, privirea mi se înceţoşează, iar brusc, trupul îmi cade pe gresia neagră. Totul în jurul meu dispare, mi se pare că şi eu mă dezintegrez în particule mici de aer, simt cum mă pierd într-un nimic. . .
Din nou, un zgomot urăt şi puternic inundă încăperea cufundată în negură totală. Leneşă, îmi ridic capul din pernă. Mă uit somnoroasă în jurul meu, apoi la ceasul ce arăta ora şapte seara. Mi se părea că mai făcusem asta o dată. Se mai întâmplase asta, sunt sigură. Mă încrunt, iar fără să vreau, îmi ating încheietură. Două răni erau frumos „desenate†pe ea, încă roşii. Poate că mă zgâriasem, dar astea semănau cu muşcăturile unui şarpe. Oftez lung, neluandu-mi privirea de la mâna mea. Ce se întâmplase ? În mintea mea, un chip tot se rotea. Imagini cu acea persoană necunoscută mă dominau, mi se învârteau în continuu în gând, iar sentimentul de teamă îmi era încolţit în inimă. Din nou întreb, ce se întâmplase ?
_________
Comentaţi şi citiţi cu plăcere, sper că o să vă placă *smile* .
În orice caz, lectură plăcută !
The stolen kisses are always the sweetest
![[Imagine: 15heo49.png]](http://i53.tinypic.com/15heo49.png)
Thx, MimiÅŸor <3
True love is like ghosts, wich everybody talks and few have seen.
![[Imagine: metalsig.png]](http://i538.photobucket.com/albums/ff350/Ram369/metalsig.png)
![[Imagine: touhou-sayori-works-23662058db_large.jpg]](http://data.whicdn.com/images/24449349/touhou-sayori-works-23662058db_large.jpg)
![[Imagine: bloody62.jpg]](http://i1230.photobucket.com/albums/ee495/BlackRoseThorn117/My%20anime%20poems%20and%20quots/bloody62.jpg)