Naufragiul iubirii...

[Hachiko]

Un nou capitol:>. Sa vedem: descrierea e perfecta, cum ai descris sentimentele mi s-a parut atat de frumos, dialogul nu mi se pare sec , iar actiunea nu mi se pare grabita. Trebuiau sa plece si ei de acolo la un momen dat. Greseli de tastare nu am vazut. Doamne chiar ca Sasuke avea forta interioara. Acum chiar sunt curioasa ce se va mai intampla. Abea astept urmatorul capitol. Spor la scris!;)

[Katniss]

Dupa cum ti-am zis iata-ma, am aterizat si eu pe aici. Un capitol absolut :chuu:,divin:love:. Mai lasat fara cuvine . Imi pare rau ca nu am lasat nici un comentariu pana acum:mean:, dar promit ca o voi face de acum. Descrierea a fost:x:x,dar totusi mi s-a parut un capitol cam scurt.Dupa cum ziceam si mai sus a fost de-a dreptul WAW . So astept nextu.

Pls te rog sa ma anunti :bv::bye:

[Dufresne]

:-? Hye ^_^
Pot spune ca ai un stil aparte de-a descrie si chiar te pricepi la acest aspect , deasemenea si celelalte moduri de expunere le stapanesti.Sincer , in acest capitol putina descriere nu ar mai fi stricat , dat fiind gravitatea situatie si sentimentele unei mame , trebuia sa descri totul mult mai amplu. Dar presupun ca vrei sa-i dezvalui mai mult sentimentele cu timpul , si sa-i dezvolti caracterul. Clar personalitatea Sakurei nu va fi aceasi dupa o asemenea trauma : )) Trecem peste asta ^_^

Greseli de tastare sau exprimare chiar nu am vazut , sper ca nu mi-au scapat dar e putin probabil.
In principiu acest caitol a fost chiar foarte bun , sti cum sa-ti faci cititorii curiosi si chiar ai un talen , care sper eu ca se va dezvolta cu timpul . Nu spun ca acum nu dai dovada de asa ceva : )) dar cu timpul toti devenim mai buni : - p

Astept urmatorul capitol ! Spor la scris si multa imaginatie ^.^

[Vero]

Helloooooo :X Ai adus nextul intr-un sfarsit Nici nu stii cat l-am asteptat A fost asa frumos Sincer nici nu ma asteptam ca cei doi sa se apropie asa de mult unul de altul Parca nici n-au fost certati Si acum imi vine sa plang cand imi amintesc de saraca fetita Ahh Sunt salvati Uraaa Sunt foarte curioasa de ce se va intampla in viitor La capitolul descriere-naratiune-actiune-greseli nu are rost sa comentez ptr ca nu are rost Toate sunt asa........Perfecte! Singura observatie pe care vreau sa o fac, desi poti sa nu o respecti, este sa nu mai pui space dupa cratime la anumite cuvinte de exemplu: ..ajutandu- ma". Faci cum doresti e ficul tau . Imi cer scuze ca am venit atat de tarziu cu un comenatriu da` stii cum e cu lenea asta :"> Intr-un final am invins-o si am ajuns aici Si chiar nu imi pare rau de ceea ce vad >:D< So, astept nextu :P

[MooN.]

Am reusit sa iti citesc toate capitolele si pot sune ca sunt geniale. Felul in care descri ma face sa cred ca sunt chiar langa ei, dar cand clipesc ma intorc in camera mea. Naratiunea si descrierea sunt perfecte. Actiunea nu este greabita ceea ce imi place la nebunie, iar dialogul nu mi se pare sec. Deci au fost salvati \:D/. Imi pare atat de rau pentru ei, pierderea propriului copil ... trebuie sa fie sfasietoare. Oricum, astept nextu si anunta-ma si pe mine cand il pui.
Bye-bye :*

[_Andreea_]

Salut:bv:
Vad ca ai pus un capitol nou .. super:D Este foarte frumos. Deci vad ca Sasuke nu a glumit si chiar ia parut rau in legatura cu copilul. Biata Sakura cred ca este distrusa dar este Sasuke langa ea ca sa o consoleze. Sper sa nu o lase cand se intorc inapoi in oras, ca daca da .....:pfiu: am ramas fara idei:D
Inca o data imi place foarte mult capitolul asta. Esti un geniu. Nu inteleg cum iti vin ideile asta ... ficul este foarte original defapt toate ficurile sunt originale in sinea lor si asta imi place cel mai mult la ele:D
Inca o data mai lasat faca cuvinte ... bine nu in afara de cuvintele:
Pune repede next-ul :*
:bye:

[Turta Dulce]

:O deci nu pot sa cred ca mi -ai facut m -ai uitat nu mai anuntat ca ai pus nextul desii ai promis ma simt ..nici nu stiu cum sa simt sunt foarte suparata si pe tine si pe mine de ce mi -ai facut asta ... de ce toxmai mie nu pot sa cred

asa gata mi -am mai revenit dar tot sunt suparata pe tine deci imi place foarte mult acest capitol, iar sasuke care e atat de puternic , dat totusi atat de ranit. E minunat si ma bucur ca cei doi se inteleg bine , ca se sprijina , ca sakura e oarecum resignata si ca sasuke e ..asa cum e el nu pot sa ma exprim foarte bine acum pentru ca sunt foarte suparata pe tine ...pentru ca ai promis si faptul ca nu m -ai anuntat nu o sa uit prea repede treaba asta ! Si eu ma simt ranita si lasata pe dinafaraaa *plang*

Asa ca astept nextu ..si poate nu uiti sa ma anunti

[Assyria]

Scuzati intarzierea.... :|


Capitolul 19



Tot ce auzeam era sunetul parca infernal facut de elicea elicopterului. Capul meu era sprijinit de fereastra, in timp ce ochii mei pierduti priveau intinsa nemarginire albastra, atat de adanca, iar undeva departe, o mica pata verde. Era vechiul camin. Parca nici n-am fost acolo; parca tot ce tinea de acea insula disparuse. Numai un singur loc imi aparea in minte. Un singur loc, insa si cel mai dureros, sfasietor, atat de irezistibil plansului. Imi inchid ochii, punadu-mi mainile in cap, lasand suvitele rozalii sa-mi acopere chipul. Am inceput sa plang, sa plang in tacere… parca doar eu si tristetea, ne tineam de mana intr-un nimic atat de alb si orbitor. Ma uit la ea si vad lacrimi de sange curgandu-i pe obrajii atat de rosii, aproape confundandu-se cu acestea. Panica pune stapanire pe mine, eu incercand sa fug de acea tristete si sa incep sa plang linistita, fara ea. Vreau sa fiu impreuna cu copilul meu, cu fetita mea…vreau sa o am la piept si vreau sa simt cum este sa fii mama. Sa o alaptez, sa o spal, sa o imbrac si sa o admir si sa ma joc cu micutele manute catifelate, toata ziua. Nu se poate, nu se poate, nu se poate. Am pierdut-o, a murit… ma simt ca o ucigasa. Doresc sa o vad, sa vina inapoi si sa pot avea grija de ea.
Imi strang picioarele la piep si imi sprijin capul de ele, lasand lacrimile sa cada in voie; am inceput sa suspin si sa strig ca o nebuna ridicandu-ma in picioare:
- Vreau inapoi! Vreau sa-mi vad copilul acum…
Sasuke care pana atunci a stat intr-un colt, incercand sa se calmeze, acum incerca sa ma calmeze pe mine.
- Sakura linisteste-te... o sa te simti mai bine daca te calmezi.
Vroiam sa cred ca este o gluma. Cum sa ma calmez? Imi era imposibil.
-Sasuke, spune-le… spune-le sa ma duca inapoi. Convinge-i. Ei poate nu ma inteleg, dar tu…, ii spun punandu-mi mainile pe chip, incepand sa plang in hohote.
Acesta reuseste sa ma aseze jos pe banca si se pune langa mine, luandu-ma in brate.
Imi era atat de greu . Daca innebuneam ar fi fost mult mai bine, nu as mai fi simtit durerea de acum. Deja umblam pe alte cai.
Vroiam sa ma simt protejata, vroiam ca cineva sa aiba grija de mine, iar imbratisarea lui Sasuke nu-mi era de-ajuns. Il vroiam pe… tata. Oare de cat timp nu mai vorbisem cu el? Aproape ca nici nu mai stiam cum arata. Vroiam sa simt cum dragostea parinteasca ,pe care eu nu mai puteam sa i-o daruiesc copilului meu, ma invelea intr-o imbratisare si in cuvinte atat de calde. Tata… mi-e dor de tine, am nevoie de tine.
Am plans incontinuu pana cand, absenta fiind, am auzit ca o soapta pilotul, spunand ca in cateva minute vom ateriza. Simt mana brunetului strangand-o pe a mea si tot repetandu-mi ceva ce nu puteam intelege. Se pare ca tristetea mi-a afectat si auzul. Iar ochii care odata, de mult, erau plini de fericire, sarcasm si ironie, acum erau scaldati de lacrimi.
Am aterizat. De indata ce usa se deschide, eu ies ca o sageata din elicopter . Ochii mi se maresc, iar lacrimile curgeau mult mai repede ca inainte. Aceeasi ochi verzi, acelasi par blond, acelasi tata, ma privea fericit si recunoscator si atat de parintesc.
- Tata, spun soptit ca dupa sa-i sar in brate si sa ma las moale sustinuta de acesta.
- Sakura…, imi spune el cu vocea atat de calma, insa eu il intrerup.
- Te rog… haide acasa. Mi-e dor de casa.
Acestea au fost ultimele mele cuvinte inainte sa lesin. Dar, ma simteam bine; in sfarsit eram in bratele protectoare a celui care m-a creat. Era atat de bine, atat de liniste…simteam cum prind viata.
Un parfum cunoscut imi delecta simturile, facandu-ma sa ma afund cu incredere in suprafata moale a patului. Imi deschid ochii si observ acelasi pat, aceleasi asternuturi verzi, aceeasi camera. Ma simteam ca acasa. Casa mea… credeam ca n-am s-o mai revad niciodata.
Imagini ale unui copil fara fata imi apar in minte si din nou ochii vor avea sa-mi ramana fara apa. Ma ridic incet din pat si ma duc la baie. Niste voci ma fac sa ma opresc si sa ascult. Erau tata si Sasuke care vorbeau despre mine si despre incidental care m-a nenorocit. Nu vreau sa-i mai ascult, nu vreau sa-mi amintesc din nou si din nou cum ar fi putut fi acel suras de copil, inexistent.
Cu un propos, lenjerie si un halat in mana intru in baie. Imi dau acea camasa alba a brunetului jos, acea camasa care ma facea sa-mi reamintesc, aruncand-o in cosul cu rufe.
Intru in cabina de dus si dau drumul apei calde sa-mi curete corpul si poate si tristetile. M-am ghemuit in coltul rece dintre pereti sprijinindu-mi capul de genunghi, lasand apa sa cada in voie peste mine. Daca ma gandesc mai bine… asta e prima piedica ca pe care am intalnit-o in viata. Prima piedica, una dintre cele mai dure si sfasietoare, care m-a facut sa vad cat de grea este acesta existenta.
Daca nu as fi auzit un ciocanit in usa probabil ca as fi continuat sa plang sub jetul de apa. Reusesc sa ma ridic cu greau din cotul meu si sa ies din cabina de dus.
- Imediat! Spun cu o voce ragusita de care m-am speriat chiar si eu.
Ma sterg cu prosopul alb, imi pun repede lenjeria pe mine si apoi ma acopar cu halatul negru. Ies din baie si dau de ochii inlacrimati ai tatei. Ma ia in brate aproape doborandu-ma.
- Sakura, fetita mea, scumpa mea… te rog iarta acest tata care nu a avut grija de tine, imi spune ezitand, cuvintele lui atingandu-mi sufletul.
Printre suspine reusesc sa-i spun:
- Tu sa ma ierti, tu sa-ti ierti copilul neascultator.
Ma simteam ca la cinci ani, insa atat de libera eram spunandu-i asta. Imi asez capul deasupra umarului sau, indreptandu-mi ochii spre cel care statea in usa, cu privirea atintita spre podea. Il privesc pe tata cu subanteles, ma indepartez de el si merg cu pasi grabiti spre Sasuke.
Tresare cand ma vede, privindu-ma cu ochii inlacrimati. Ai mei erau ca doua nave scufundate in ocean, iar ai lui abia erau udati de ploaie.
Imi inghit saliva ce mi se adunase in gura atunci cand acesta sare in bratele mele, reusind sa cadem amandoi pe pat.
Aud usa inchizandu-se, semn ca tata please din incapere.
Acum eram doar noi doi… noi doi impreuna cu agonia noastra. Era bine. Plngeam amandoi, incurajati unul de altul, nu prin cuvinte ci prin suspine si imbratisari.

[Nixu]

Buna! Imi place mult ficul tau si vreau sa te felicit pentru capitol minunat(si pentru restul desigur), sunt bucuroasa ca au supravietuit si au ajuns cu bine acasa, desi sunt trista ca nu au putut pleca impreuna cu micul ingeras care din pacate nu a apucat sa se bucure de placerile vietii... oricum imi place cum ai descris sentimentele Sakurei, desi nu pot stii ce a simtit si nu as vrea sa stiu pe nimeni in situatia ei... nu am vazut greseli, dar nu prea m-am uitat dupa ele, deoarece am fost mult prea captivata de descriere... iti doresc sa ai multa inspiratie si sa vii repede cu nextu si te rog sa ma anunti si pe mine... ms:*:bye:

[Vero]

Ello ^^ In primul rand vreau sa iti multumesc pentru ca m-ai anuntat ca ai pus nextul si sper ca ma vei anunta si data viitoare. Well se pare ca au ajuns acasa in cele din urma. Ce mi-a placut faza aia cand si-a cerut tatal Sakurei scuze :)) A fost simpatica faza. Cu descrierea nu am ce comenta ptr ca te descurci minunat la capitolul asta ^^ la fel si la naratiune. Actiunea nu a fost grabita iar dialogul nu a fost sec. Greseli de tastare am mai vazut dar nu sunt grave deci poti sta linistita. So, cam atat am avut de spus. Astept nextul si sper sa nu mai uiti sa ma anunti cand il pui. Buh bye! :*