Insane love by Aisu and MiraA

[♥Green.Iris♥]

Eu nu ma iubesc ficul asta, il ador ^.^ !

Totul este asa frumos conturat, atat de gratios, insa cu o nota de putere bolnavicioasa. Imi plac foarte mult ambele personaje. Din cate imi arata imaginatia, cei doi au avut acelasi iubit. E clar o viitoare legatura vicioasa.

Takeshi - cum il vad eu: firav si cu trasaturi feminine si un aer tomatic, de sfarsit. Parca ii si vad ochii somnorosi si tristi.

Doctorul - uah uah uah! O bunaciune (scuze de limbaj) extraordinara. :3

Felicitari dragele mele, tocmai ati capatat un nou fan (: .

[Verrine]

Helău.
Sincer, am citit ficul pentru că nu aveam ce să fac, însă mi-a lăsat o impresie destul de plăcută aşa că m-am decis să las un comentariu ^^.
O să vorbesc în mare, astăzi mă simt teribil de obosită [ don't know why -.-].
Primul capitol a fost scurt şi chiar m-a surprins faptul că totul s-a încadrat atat de bine şi nu mi-a dat senzaţia că acţiunea este grăbită. Nu sunt o mare fană a descrierii, aşa că din punctul meu de vedere ai stat ok la capitolul ăsta. Povestea în sine ca şi originalitate... hm... nu ştiu, nu e chiar ceva care să mă lase fără răsuflare, însă asta nu înseamnă că nu-mi place ^^.
Cred că ceea ce m-a făcut să citesc şi al doilea capitol a fost: " El nu ar fi ajuns niciodata intr-un loc ca acesta. Ii pasa prea putin de tot si de toate ca sa poata innebuni." Această frază este pur şi simplu genială, nu ştiu ce cred alţii şi nu prea îmi pasă, însă ea este briliantă. Partea proastă este că citind cel de al doilea capitol am realizat că este o minciună :-<. Chiar mă gândeam şi eram foarte entuziasmată că unul dintre personaje are o astfel de personalitate, însă modul în care a fost descrisă acţiunea în capitolul al doilea, e ceva... contrar. Sau poate cine ştie, o să mă suprindeţi pe parcursul ficului şi Takeshi Yakimura va avea o fire descrisă ca în primul capitol:>. *high hopes*
În legătură cu cel de al doilea capitol, cea mai mare dezamăgire a fost, după cum am mai spus, să aflu că acea frază nu era adevărată. Mă rog, mai ai probleme cu semnele de punctuaţie însă cred că aspectul a mai fost menţionat şi în alte posturi anterioare.
Cam atât. Aştept continuarea să văd ce se va întâmpla.

[MiraA]

Bun...in primul rand multumim pentru comentarii fetelor si ne bucuram ca am reusit sa va captam atentia.Tin sa precizez ca acest capitol este scris de Aisu,dar din anumite motive personale nu a putut sa-l posteze ea.

Aveam un sentiment ciudat inca de cand intrase in incapere. Imi parea straniu cunoscut. Infatisarea, numele... parca era ecoul amintirilor mele inecate in tristete.
Totusi, era imposibil sa fie el. Lui nu i-ar fi pasat atat de mult de o persoana incat sa innebuneasca din cauza pierderii ei. Spun asta deoarece sunt sigur ca Takeshi nu a comis nici o crima, ci e doar victima durerii pierderii iubitului sau.
Il intelegeam mai bine decat oricine altcineva din intreaga clinica. Stiam ca dragostea este o otrava letala, care te ucide incet, atat de incet, incat simti cum iti pierzi mintile din cauza ei. Eram si eu pe strada asta si incepeam sa cred ca eram masochist avand in vedere ca nu o parasisem inca. Dar nu era chiar atat de usor precum parea, nu pentru mine. Eram prea slab: nu puteam da cu piciorul trecutului, nu ma puteam desparti de amintirea zilelor petrecute impreuna cu el. Nu vroiam sa uit amintirile frumoase, iar cele urate oricum ma torturau in fiecare noapte.
Cu o sfortare supraomeneasca mi-am oprit sirul gandurilor si m-am intors inapoi la realitate.
-Takeshi, eu sunt convins ca tu nu ai omorat pe nimeni. Tot ce s-a intamplat a fost doar un accident nefericit, de care tu chiar nu esti vinovat, am spus pe un ton mai putin profesional decat mi-as fi dorit.
Si-a intors brusc capul, permitandu-mi sa vad lacrimile cristaline in care erau scaldati frumosii sai ochi de culoarea castanei.
Pentru o clipa mi s-a parut ca un fulger m-a spintecat in doua jumatati perfect egale. Ochii sai tristi pareau atat de departe de mine...cufundati in propria lor lume intunecata si plina de suferinta. Toata etica mea a fost mototolita si aruncata la cosul de gunoi precum o hartie nefolositoare. Ar fi trebuit sa imi ascult presentimentul ce imi spusese sa il trimit la alt doctor, unul care nu era un pic nebun. Totusi, acum era mult prea tarziu si nu mai avea nici un rost.
M-am ridicat incet de pe scaun si m-am indreptat cu pasi mici spre el. Un mic ungher din mintea meu urla disperat sa ma opresc in acel loc, insa era atat de mic incat nu i-am acordat atentie. Dupa doi ani de autocontrol mi se intampla exact acelasi lucru: imi pierdeam ratiunea si imi uitam toate principiile. Ajuns in fata sa si m-am asezat pe vine pentru a sta aproape la acelasi nivel cu el. Mi-am asezat palmele pe genunchii sai si l-am privit asa cum nu mai privisem decat o singura persoana in viata mea. Chiar nu mai stiam ce se intampla cu mine. Corpul era al meu, dar mintea care il controla imi era straina.
- Nu ai vrea sa iesi din rahatul asta de spital nenorocit? Arati de parca ai petrecut ultimii patru ani intr-o inchisoare de maxima securitate. Haide in curte, acolo nu mai e mirosul asta nesanotos. O sa iti faca bine. Si, in plus, acolo o sa imi poti spune ce s-a intamplat cu tine. Ce zici?
Nu mi-a raspuns. Mi-am folosit toata forta fizica de care dispuneam in acel moment si l-am ridicat de pe scaunul negru din fata biroului, iar apoi l-am tarat pe coridoarele ca un labirint ale spitalului. M-am gandit ca parea o stafie. O persoana care, desi se afla aici, in spatiul nostru, nu era in locul in care trebuia, nu mai apartinea acestei lumi.
Unul dintre infirmieri se uita ciudat, vazand cum il trag dupa mine si ma intrebam de ce. Intotdeauna angajatii acestei clinici mi se parusera niste persoane de-a dreptul dubioase insa, de regula, nu imi bateam capul cu asta mai mult de cinci secunde.
Cand am iesit afara, in curtea spatioasa, ochii mei au fost deranjati de diferenta mare de lumina. L-am asezat pe Takeshi pe prima banca pe care am zarit-o, iar apoi am luat si eu loc langa el.
- Deci, care este povestea ta? am intrebat, zambind bland.

[Drama Queen]

Ok, ceea ce voiam sa spun e ca eu nu renunt la acest fic ( doamne fereste), doar ca am rugat-o pe Mira chi sa posteze capitolul in locul meu din cauza unor probleme cu calculatorul de care sper sa fi sacpat acum.

Multumim pentru comentarii si spor la citit :D

[Sako-chan]

in sfarsit. macar in ultimul moment daca nu vrei sa te omor azi din prima zi de scoala Aisu :)) cand a zis Mira probleme personale m-a facut sa ma gandesc la prostii, desi stiam despre ce este vorba :)) Mira acum pntru urmatorul capitol termenul limita e sambata sa nu ma dezamagesti ca te omorrr!!! evident capitolul asta e minunat, ca toate capitolele scrise de Aisu chi. ;) dar FOARTE scurt. de data asta m-ai luat la faza cu scurtenia (da, stiu ca nu exista cuvantul). si totusi cat de idiot poate fi sa nu-si dea seama? ma enerveaza. sunt curioasa cum o sa poesteasca Take-kun :D de-abia astept nextul :* dar, din nefericire mai am de asteptat pana la capitolul 11 (sayz the yaoi maniac part of my brain - sorry yaoi maniac, nu m-am putut abtine sa nu spun asta, si nu, tu nu esti in mintea mea :))) ja ne!

[neko_tamashi00]

bunaa>:D<!

IMi place fic'ul la "nebunie" :)) :chuu:
Sunt foarte curioasa care e de fapt trteaba cu povestea :>
Sper sa scape de sub control :* :> :perv:

anyway i love this chapter/fic and i'll wait for the NEXT :pls:

so GAMBATE la scris ..>:D<
j ane! :bye:

[♥Green.Iris♥]

Neko-chan ,vad ca avem interese comune. Si eu, asmenea tie, sper ca dragutul asta sa scape total de sub control :3.

Ce imi place la partea aceasta de fic? E scurta si la obiect. De fapt, nu chiar la obiect, dar ne pune "pe tava" sentimente redeschise unor straini (aici apelez la consensul personajelor ,vazut din prisma mea), care ma indestuleaza precum o opera literara veche si politicoasa a lui Jane Austen. Parca totul capata o frumoasa nuanta de sticla multicolora in reflexia gandurilor sincere si tulburi ale doctorului. Minunat :3 !

Nu va verific la ortografie si nici nu am s-o fac vreodata, deci in privinta mea nu trebuie sa va ingrijorati. Daca mi se va incurca vreodata "limba" ,atunci e vina tastaturii v.v .

Oh, onee Mira-san ,te roog frumos si pe tine si pe partenara ta, puneti continuari mai lungi. Turbez fara :)).

Gambate fetelor!

[Addeh]

Imi cer mii de scuze ca n-am venit mai devreme:((
Revenind la fic, sper ca doctorul atragator:love: sa-l poata ajuta pe Takeshi...:| N-am multe de comentat. Ma bucur ca Aisu nu parasteste ficul, nici sa nu-ti treaca asa ceva draga mea:*
Va las si va urez succes cu nextul>:D<

[MiraA]

Multumim mult pentru comm-uri fetelor...stiu ca povestea pare un pic incurcata, dar pe parcurs veti intelege :D Pana atunci lectura placuta... nexxt:

IV. Privirea lui ma hipnotizase, iar eu vorbisem fara sa-mi dau seama. Mi-am plecat ochii
si am tras adanc aer in piept incercand sa ma reculeg, dar toate eforturile mele au fost in van, caci el s-a apropiat de mine, incercand sa ma consoleze. In minte mi se invarteau cuvintele sale: "accident nefericit", "nu esti vinovat" din nou si din nou pana ce se contopira, se dilatara si, intr-un final disparura. Dar in locul lor a aparut din nou el cu un zambet zugravit pe chipul palid."Nu are dreptate. Doar tu stii adevarul...doar tu sti ce mi-ai facut". Am incercat sa inlatur imagine lui de la mine din cap si am facut greseala de a-mi ridica ochii spre doctorul care ma analiza. Ochi de chihlimbar...atat de cunoscuti si totusi, care nu ii apartineau persoanei iubite, ci unui strain." De ce imi faci asta? De ce trebuie sa aiba ochii tai?" am gandit, in speranta ca el ma auzea.
Nu am primit niciun raspuns, dar, de altfel, nici nu asteptam vreo unul. L-am vazut pe doctor cum se apropie si mai mult de mine, atat de mult incat puteam sa-i simt mirosul parfumului discret. Ii vedeam buzele cum se misca si am ghicit ca ma intreba ceva, dar nu intelegeam nimic .Eram secat de puteri si de voiinta de a lupta cu letargia.
M-a tras dupa el afara din birou, apoi pe holurile alea lungi, interminabile, pana ce o lumina puternica ma izbit drept in moalele capului, facandu-ma sa inchid ochii. Mirosul de aer proaspat si de trandafiri imi inunda narile care il sorbeau cu neasat. Curios mi-am lasat privirea sa cutreiere imprejurimile, dandu-mi seama ca ma aflam in curte pe o banca, iar el statea langa mine.
- Deci, care este povestea ta?
Intrebarea lui m-a facut sa ies din starea de visare si sa aterizez fix in mijlocul realitatii.
Stiu ca incerca sa ma ajute si intr-un fel simteam nevoie sa ma destainui, dar, in acelasi timp, stiam ca nu am niciun drept sa o fac. Criminalilor nu trebuie sa li se arate mila sau bunavointa.
-Te vei simti mai bine daca imi vei spune, continua el pe acelasi ton.
Nu vroiam sa ma simt bine. Nu meritam sa ma simt bine. Meritam sa fiu lasat aici sa putrezesc, sa ma chinui la nesfarsit, bantuit de fantasma lui si de proprii mei demoni.
Am oftat din adancul sufletului si m-am rezemat de spatarul bancii.
-Ii placeau ultimile luni din primavara, pentru ca atunci infloreau ciresii. Obisnuia sa-mi aduca acasa cate o ramura inflorita pe care o punea intr-o vaza micuta si albastra de pe frigider.
Am lasat marea amintirilor sa ma inghita, sa-mi umple plamanii de trairi de mult trecute. Cat caz faceam eu pentru ramurica aia nenorocita. Il certam de fiecare data cand o aducea, zicandu-i ca o data ce se vor scutura florile, se va face mizerie. Fusesem prea egoist ca sa recunosc ca, defapt, imi placea. De fiecare data ii spuneam s-o arunce, am continuat eu cu acelasi ton. Niciodata nu i-am spus cat de mult asteptam crenguta aia, cat de mult mi-o doream. Era darul lui pentru mine, un dar pe care nu am stiu sa-l apreciez.
Am vazut cu coada ochiului cum trupul celui de langa mine se incorda pentru un scurt moment, ca si cum ar fi reactionat inconstient la ceea ce eu zisesem. Nu se uita la mine, ci la copacii ce margineau una dintre multele alei.
-Continua, te rog.Vocea lui avea o tonalitate placuta, joasa care ma relaxa.
-Isi lasa papucii in mijlocul casei si hainele le arunca pe unde apuca .Trebuia sa fiu tot timpul atent sa nu ma impiedic in ele. La papucul drept avea siret negru, iar la cel stang un siret rosu. Niciodata nu am inteles de ce. Nu stia sa gateasca, era incapatanat si uneori prea sensibil la vorbele mele. Am inspirat aerul inmiresmat, delectandu-ma cu acest deliciu, apoi am continuat. Dar l-am iubit. L-am iubit mai mult decat credeam vreodata ca este posibil si il iubesc si acum. M-am uitat la barbatul de langa mine hotarat, la fel cum faceam odata si pentru prima oara in ultimii doi ani am zambit .Dar eu l-am omorat.
-A fost un simplu accident, zise cu incapatanre pentru a nu stiu cata oara si se apropie mai mult de mine, mana s-a atingandu-se usor de a mea. Un fior mi-a strabatul corpul ca un soc electric, trezindu-mi si mai multe amintiri. Nu te poti invinui la nesfarsit, continua el.
Mi-am incordat falcile, incercand sa rezist tentatiei de a urla.
-Te inseli...a fost vina mea .Vocea incepuse sa-mi tremure pe masura ce viziuni vechi imi intunecau ratiunea. Eu am aruncat tigara, eu...eu l-am lovit si am plecat. Totul ardea...cenusa, fum...nu a mai ramas nimic. Corpul incepu sa-mi tremure incontrolabil, traind din nou senzatiile din acea noapte. I-am simtit mana pe umarul meu, poate in semn de consolare, lucru care m-a facut sa ma ridic in picioare. Nu vreau sa ma ajuti! am urlat eu cu ochii in lacrimi.
Din vina mea...doar din vina mea Takenaga a murit. Eu il omorasem cu mult inainte sa o faca incendiul cu gelozia mea, cu comportamentul meu, cu tot ceea ce faceam. Eu sunt singurul vinovat...

[Beatrix LaVey]

Vin asa de tarziu... Rusine mie!
Nu sunt in stare sa corectez, trebuie sa dorm, maine ma duc la dracu` sa ma ia! Sper sa revin cu un edit atunci, pentru a face si corectura, dar daca n-o fac, te rog sa nu te superi:*
Ai, cum bine stii, cateva greseli de punctuatie, in rest nimic. Si ele sunt foarte putine, ceea ce ma face sa fiu fericita:X
E superb capitolul:X Atata durere pusa intr-o poveste atat de bine descrisa! :X Ador asta! :X

Bun, mi se inchid ochii, tre` sa ma car la nani. Sper sa nu uit de Edit:))
Bafta la scris, fetelor :*