Bitter Death vs Kayla.

[Kayla.]

So, am revenit cu un nou duel. Să nu o mai întind mult şi să vă spun ce trebuie spus:
Tema: la alegere, să ne fie mai uşor
Data de postare:29.12.2010-5.1.2011
Data de votare:5.1.2011-12.1.2011
Voi deschide şi poll după ce vor fi postate ambele lucrări. Am dorii comentarii argumentate, cele neargumentate nu vor fi luate în calcul.
Acum că v-am spus tot ce trebuia spus vă doresc tuturor un Happy New Year şi vom revenii cât se poate de repede cu lucrările.
Prelungire patru zile pentru cealaltă concurentă.

[Matt.]

Scrisoarea a III - a (noua varianta) :

Iata vine-un Jeep pe strada, cu un girofar pe el,
Baiazid statea in dreapta si rosti catre sofer:
"Sper ca Mircea sa ajunga, sa nu-ntarzie din nou.
Ia vezi daca-a tras masina, langa gura de metrou..".
"-N-a venit Maria Ta, zise el privind in jur..."
"-Si mi-a zis ca fix la 12 ne vedem langa Carrefour".
Asteptand vreo 5 minute , isi pierdu orice rabdare,
Si trimite bodiguarzii sa se uite prin parcare
La un semn (curba la dreapta), se opreste un X5.
Si din el coboara Mircea, in bermube si opinci.
Printre turci porni agale, si privindu-i cu nesat,
Le-arata un "Sony Vaio", care-l tine la subrat.
Agitat , la el in Jeep, si-mbracat tot in civil,
Baiazid nu mai rezista si il suna pe mobil:
"-Tu esti Mircea?"..."-Da-mparate, am uitat sa iti dau bip,
Dar am stat mult la Rovine, era coada la Agip.
Nici n-am nimerit din prima, ca nu vin aici prea des,
Si-am luat-o si pe centura, indrumat de GPS.
Acum am parcat masina. Unde esti?, ca vin la tine..."
"-Sunt la mine in masina si te vad, te-ndrepti spre mine".
Si de-ndata ajunse Mircea si urca la turc in jeep.
Si-ncepu sa ii explice ca nu vrea, cu nici un chip
Sa isi stranga intreaga oaste la Rovine in campii,
Si sa lupte pan' la moarte cu ai turcului spahii.
"-Baiazide, sti ca-i criza, si-acum viata-i foarte grea,
Ma gandeam ca sa ne batem,... dar la " IKARIAM " in retea.
Sau in loc sa cuceresti, cu armate-al meu popor,
Nu ai vrea , daca ai wireless , sa jucam "conQUIZtador"?
"-Cum cand turcii-mi sunt in vama , si-am venit din Istambul,
Tu nu vrei ca sa ne batem, ca nu ti se pare "cool"?
Eu nu-s disperat ca tine sa stau nopti intregi pe net,
Eu traiesc in realitate, si nu e nici un secret
Ca am fost in multe lupte : Varna, Ialta sau Oituz..."
"-Pai eu sunt online tot timpul, nu puteai sa dai un "buzz"??"
"-Mircea!!! Vin c-o intreaga oaste , iar tu faci misto de noi..,
Maine sunt aici cu turcii si-ti declar de-acum razboi".
"-Cum vrei tu marite rege, eu speram sa ma-ntelegi,
Caci de-ajungem la cutite, voi nu mai plecati intregi.
N-as vrea sa pun pe "YouTube", cu-ai tai morti,videoclipuri,
Nici ca Dunarea sa-nnece spumegand a tale jeep-uri.
Dar, de asta ti-e dorinta, maine ne vedem la lupta,
Si-ti promit ca pleci d-aici cel putin c-o mana rupta.
"Si zicand acestea Mircea, il lasa pe Baiazid.
Si trantindu-i portiera el pleca la pas grabit.
Cand ajunse la masina, gasi-n geam , pe-un bilet scris:
"Scuze.V-am blocat o roata, c-ati parcat pe "interzis"..."
Si da Mircea multe mailuri, sms-uri, mii de "bip"-uri,
Ca sa-si stranga toti ostenii si sa ii indese-n "Jeep"-uri.
Demarand in mare tromba, se-ndreptara spre Rovine,
Dar aici gasira turcii, toti cu pantalonii-n vine.
Toti vaitandu-se de moarte, ghemuiti prin iarba scurta
Rezemati de cate-un ciot, si tinandu-se de burta.
"-Baiazid , hai sa ne batem...!! , Unde esti, de ce nu vii?"
"-Mi-am scos in oras ostenii, si i-am dus la KFC.
Si-am mancat cu poft-aseara, tot ce ni s-a pus pe masa..."
Raspunse-ncordat sultanul dintr-o tufa mai retrasa.
"-N-am stiut ca la "fast-foud"-uri nu e bine sa mananci,
Mai ales in Romania , fiindca risti sa pleci pe "branci"...
Nu mai vreau ca sa ne batem, iarta-ma a fost o farsa.
Da-ne niste "triferment" si-o sa facem cale-ntoarsa"...
Si asa a scapat Mircea de o lupta la Rovine.
Deci se vede pan-la urma ca "fast-food"-ul face bine.
Asta-i tot...Dar fiti voi siguri ca Istoria o sa zica:
"Turcii l-au vazut de Mircea si-au facut pe ei de frica"


Soldat pana la moarte.


Hei, nu e chiar ..... ecstravaganta dar ........ sper sa ma votaţi

[SnowFlake.]

Domnule Matt unde te trezeşti o.O" ? Este cumva duelul tău şi eu nu ştiam ? Înseamnă că sunt chioară o.O". Nu cred că ai nimerit bine, ai greşit adresa : )). Data viitoare, te rog, fii mai atent când postezi, da ? Ca să nu mai nimereşti în duelurile altora. Asta-i culmea . Doamne feresteee~.

Iubire~ dau edit după ce postaţi~.

[Kayla.]

Domnule Matt unde te trezesti aici? Nu e duelul tau ca sa postezi tu... Te-as ruga sa-ti modifici postul sau rog un moderator sa-l stearga deoarece poate fi considerat spam. Atat am avut de spus.
P.s: Multumesc iubire >:d<

[Kayla.]

Avand in vedere ca mi-am terminat lucrarea, am zis sa o postez. Scuzati de dublu post.

Fantomele trecutului

Seara trista se lasa peste tacerea sufletului meu, ascunzand sub pleoapele umede bataile insangerate ale viselor pierdute. Ma doare rana sufletului care se deosebeste de celelalte rani prin faptul ca se acopera, dar nu se inchide; mereu dureroasa, gata sa sangereze atunci cand o atingi, ea ramane in inima vie si deschisa. Poate pentru o clipa m-am gandit la razbunare, dar razbunarea nu mi-ar fi adus decat o clipa de fericire.
In iubire totul se schimba, toate devin insemnate: dintr-un nimic se naste totul si totusi pentru tine totul nu inseamna mai nimic. Din orice lucru se invata cate ceva, pentru ca insasi viata este un profesor, din orice greseala se desprinde un adevar… un adevar care de multe ori doare si ajungi sa crezi in minciuna. Poti sa plangi fara sa iubesti, dar nu poti sa iubesti fara sa plangi, caci numai cel ce sufera stie cu adevarat ce e dragostea
Privesc in ochii tai reci ca gheata si simt cum imi invie sub pleoapa obosita de atata chin o lacrima ce arde de atata durere. Viata mi se intruchipeaza intr-o granula infima de polen auriu, dus care incotro de vant, cateodata in locuri sublime, alteori in locuri reci, amortite, infricosatoare.
Pentru mine iubirea a devenit un sarut furat, un zambet inocent si un suflet smuls din piept, iar imbratisarea un petic de amintire, ce imi sopteste ca undeva, candva, am avut aripi. Am devenit un suflet macinat ce isi asteapta sfarsitul, iar lacrimile mele sunt un alt punct pus la sfarsitul unui alt capitol trist al vietii. Cuvintele sunt ca praful asternunt peste tacere, iar tacerea ta e alfabetul gravat pe sufletul meu indurerat. Dincolo de masca acestui chip fericit, se ascunde un suflet imbracat in doliu.
Dragostea ta m-a ucis; mi-a supt fiecare picatura de sange pur pe care o aveam, mi-a luat speranta, mi-a ucis sufletul, mi-a imbatat dragostea si mi-a drogat sentimentele. Cu ce sunt eu de vina ca el are un suflet asa de crud, de piatra? E ca un sarpe veninos camuflat intr-un trandafir rosu ca focul, iar odata ce am atins trandafirul am fost otravita de sarpe.
Oare exista dragoste adevarata, pura si neconditionata? Oare o sa mai iubesc vreodata?
O picatura de dragoste e un fulg de ceara si aripile mele sunt alcatuite din mii de picaturi de fulgi. El m-a facut sa zbor aproape de soare, aproape de paradis, dar aripile m-i s-au topit si am cazut in adancul pamantului. Incet, suflarea m-i s-a oprit si m-am ingropat alaturi de lighioanele pamantului care mi-au devenit cele mai bune prietene. Ele mi-au mancat trupul pacatos si mi-au vindecat sufletul. El mi-a rastignit inima pe cel mai ascutit pisc posibil sa vada toata lumea ce a reusit el, a reusit sa ma distruga incet, incet.
Am devenit stana de piatra, m-am uitat pe mine, nu mai stiu cine sunt, vorbele mele n-au sens, lacrimile mele ard tot ce a mai ramas frumos, iar frumosul a devenit repugnant pentru mine.
Cu ce ti-am gresit tie stana de piatra, ce ti-am facut de m-ai distrus? Pentru ca te-am iubit? Esti mizerabil si de dragul tau am devenit si eu mizerabila, am uitat sa traiesc.
Nu am avut un vis, un ideal pentru suflet, dar ai aparut ca o minune si frumusetea ta m-a coplesit, m-a facut sa vreau mai mult de la viata. Mi-as dorii sa fiu langa tine, sa te vad, sa fiu umbra ta, sa te pot tine in brate, sa facem fiecare clipa sa devina o boaba de nisip in clepsidra dragostei, dar toate aceste lucruri sunt imposibile.
Ochii tai albastri sunt totul, vad sclipirea lor cand iti spun ca imi este dor de tine, ma uit in ei si-mi vad sufletul care se zbate in tine.
Sunt departe de tine, intr-un oras pustiu, neinsufletit, intunecat asupra caruia razbeste lumina lunii. Ma plimb singura pe strazile pustii cu gandul la tine si nu reusesc sa te gasesc.
Am cautat pe fiecare straduta, in fiecare coltisor si totusi de ce nu apari? Odata cu lumina soarelui apar si corpuri pe strada, dar suflete nu vad.
Tristetea este atat de neagra, de cruda! Ma face sa fiu nedreapta, rea si nefericita. Ma face sa nu mai am putere de a lupta pentru ceea ce am crezut ca este al meu, ma face sa ma inchid intr-o cochilie si sa traiesc din amintiri, acele amintiri unice pe care le va sterge cu timpul…
As vrea sa trec mai usor peste toate, sa alung tristetea, sa redevin ceea ce am fost. As vrea sa gasesc o sita care sa cearna tot trecutul meu. Sa lase suferintele sa zboare, sa se dezintegreze in neant, iar eu sa raman doar cu ceea ce a fost frumos, cu amintiri care sa ma faca sa zambesc cu nostalgie.
Asa as pasi mai increzatoare in viitor, nazuind la culmi pe care n-am indraznit sa le escaladez pana acum, sa ma bucur de aerul rarefiat pe care au privilegiul sa-l respire doar cerbii si acvilele, sa ma pot intoarce apoi revigorata printre oameni.
Salbaticia naturii sigur m-ar face mai puternica pentru jungla vietii in care traiesc, cu amintiri si sperante la un loc. Daca as reusi toate astea, atunci sigur as putea sa zambesc, desi ochii inca imi mai tradeaza o unda de tristete. Si as mai vrea ca zambetul sa se transforme pe nesimtite in ras, in pofta de viata, chiar daca cineva m-a atentionat ca rasul e un animal periculos.
Uff… dar totul este asa de greu!
M-am pierdut in negura gandurilor, m-am pierdut de viata. Nu pot sa ma mai regasesc in ceea ce s-a intamplat in jurul meu. Nu mai sunt eu… m-am schimbat. Cu toate ca n-as fi crezut ca pot sa schimb atat de multe la mine, doar pentru ca simt lipsa lui.
Eram o fire vesela, o companie placuta pentru oricine, eram inconjurata de lume care-mi cauta prezenta pentru ca oricat de mare suparare era, eu aduceam un zambet. Ma prabusesc in fiecare zi cate putin, dar revin apoi la pozitia initiala si apoi cad iar, fara sa-mi dau seama ca ceea ce se strica in interior nu poate fi trecut atat de usor cu vederea. Am crezut ca pot vindeca tot, dar m-am inselat. Rana nu se strange, nu se vindeca. Am ajuns intr-un loc de unde nu mai gasesc iesirea, o cupola transparenta prin care vad ce se intampla afara, o lume a mea, dar nu pot iesi.
Iar aici s-au inchis cu mine toate problemele, tot ce doare si toate grijile pe care mi le-am facut in ultima vreme. As vrea sa le fac loc sa iasa si sa raman doar eu si el. Simt ca nu mai am nici puterea sa cad in genunchi macar. Sunt inchisa aici, ii vad pe ceilalti cum trec si-i strig cu toata forta, as vrea sa ma auda cineva si sa ma scoata de aici, dar strig in neant si nimeni nu ma poate auzi. Imi aduc aminte de zambetul care mi se aseza pe buze in fiecare clipa spunand ’’Nu conteaza, o sa trec si peste asta, sunt optimista.’’
Si il caut, sa il asez din nou pe buzele mele, dar nu-i nicaieri. Mi-e dor de mine, de el, mi-e dor de afectiune si astept sa vina, dar nu vine si nu va mai veni nici cand, sunt condamnata sa raman inchisa aici intr-o lume secatuita de iubire. Sunt condamnata sa stau singura fara el, as vrea sa nu mai vina maine, pentru ca timpul pentru mine s-a oprit in loc, decat el il mai poate porni, dar el a plecat si nu va mai veni niciodata. Sunt condamnata sa stau aici, in lumea mea, in lumea singuratatii.
Petala sufletului meu ce s-a nascut din picatura dragostei noastre s-a rupt. Spinul ei ma inteapa in adancul inimi pentru toata viata, de aceea inima mea plange dupa tine in fiecare seara ca nu esti langa ea.
Cum ai indraznit sa imi iei visele, cum ai indraznit sa imi iei dorul si zambetele, cum?! As vrea sa-mi pot tine ochii inchisi si dimineata, n-as mai vrea sa ii deschid, as vrea sa uit, dar totul mi se pare asa de greu.
Am avut parte de bucurii, de lacrimi, dar toate in bratele tale, acolo unde as vrea sa mor caci e singurul loc unde vreau sa-mi petrec restul eternitatii. Am atat de mare nevoie de sufletul tau, caci de cand nu mai esti in viata mea nu il mai gasesc pe al meu si inima mea e pustie si rece si nu stie sa bata fara mangaierea dragostei tale.
Sunt doar o plagiatura a unei lumi care as vrea sa ma caracterizeze, o copie ieftina a unei lumi parsive, lipsita de vocatie morala. Lacrimi triste vor sa cada din ochii mei care incearca sa caute, dar sa si gaseasca ceva pretios, ce am avut odata si acum nu mai am...
Trec prin lume, ca un diamant, stralucind in desertul Namibiei ,cel mai mare pustiu din lume, dar mai mic decat cel pe care plecarea lui l-a lasat in sufletul meu.
Incerc din rasputeri sa alung bezna aceasta ce ma sugruma cu fiecare clipa trecuta. Vreau sa privesc luna si stelele de la care isi ia ramas bun. Vreau sa le privesc indelung, pana voi descoperi, printre ele, chipul tau. Dupa ce-l voi gasi, sufletul meu iti va oglindi culorile si nici o lacrima nu-ti va mai intuneca geloasa stralucire. In ochii tai imi voi oglindi sufletul, caci culoarea lor este linistea sufleteasca. In umbra serii, ochii tai sunt leagan al viselor mele.
Presimtirea ca nu voi avea de castigat din urma acestei suferinte, imi este calauza, iar cand o voi face sa rasune in acordurile tristetii mele pline de iubire, pentru a zugravi cresterea si domolirea flacarii ei, atunci ea-presimtirea- la randul ei, ma va consola.
Ea- tristetea iubirii mele- care asemenea unei mari nesfarsite, poarta in rostogolirea valurilor ei, toate melancoliile dezlantuite, pana ce acestea, purificate, vor tasni din valuri ,ca o scanteie.
Franghiile monstruoase, cu care ma simt legata, nu sunt decat o panza de iubire. Ma tem sa fac vreo miscare, pentru a nu rupe intreaga plasa tesuta din pasiunea pe care nu vreau sa o destram.
Stau in intunericul noptii, ascultand versuri sfasietoare de melodii ce imi patrund direct in suflet. Duc o lupta grea, cu mine insami si cu fantomele trecutului ce nu ma lasa sa traiesc linistita, ma chinuie, ma arunca in valuri mari de suferinta si aproape ma inneaca.
Ma ascund dupa cuvinte frumoase, am numit ’’fantome ale trecutului’’ amintirea ta. Da, despre tine vorbesc, raza mea de lumina apusa, m-ai lasat cu o durere infinita in suflet. M-ai chinuit si cu toate acestea, eu inca te iubesc si te voi iubi probabil mereu. Nimeni nu stie ca eu inca te am in suflet, ca iubirea ce ti-am purtat-o mereu, a ramas intacta.
Ce repede si trist s-a terminat totul…

Va rog sa asteptati sa posteze si cealalta concurenta lucrarea, abia apoi sa incepeti sa votati. Voi deschide si poll dupa ce va fi postata si cealalta lucrare.

[Bitter Death.]

Eu mi-am terminat lucrarea si am zis sa o postez.

Dragostea

Dragostea?! Ce este dragostea? Pentru unii poate nu inseamna nimic, pentru altii inseamna totul. Un lucru insa este sigur, dragostea nu are varsta si nici explicatie, ea vine pe nepregatite si te cuprinde in mrejele ei, iar atunci te simti cel mai fericit, caci dragostea iti da viata si putere sa traiesti.
Dragostea poate fi insa sau este cu siguranta o arma cu doua taisuri, caci ea este cea care iti da viata si care te inalta pe cele mai inalte culmi, dar si cea care iti ia viata si te arunca in cele mai adanci prapastii.
Intotdeauna este greu sa gasesti persoana potrivita, persoana careia sa ii daruiesti to ce ai mai bun, dar atunci cand o vei intalnii iti vei da seama poate de la prima privire, prima atingere sau primul sarut.
Si iata ca ai ajuns in punctul in care ai intalnit persoana potrivita. Din acest moment simti ca plutesti, simti ca toata lumea e a ta, simti ca numai cel de langa tine conteaza. Din acest moment pentru tine viata si-a schimbat cursul, caci ce a fost sau va fi nu conteaza, te concentrezi numai asupra clipei prezente, asupra a ceea ce ai acum si pe care nu vrei sa il pierzi pentru nimic in lume.
Si poate la un moment dat, te gandesti ca niciodata nu credeai ca vei intalni atata fericire, iar atunci te opresti din drumul tau si ii multumesti lui Dumnezeu pentru ca ti-a daruit Raiul pe Pamant.
De acum stii cu siguranta ca orice s-ar intampla cineva te iubeste cu adevarat, iar tu la randul tau ai face orice ca sa il ti langa tine, sa il faci fericit, deoarece este tot ce ai mai bun pe lume, singurul lucru pentru care traiesti. Simti ca totul e perfect si nimic nu va va despartii niciodata, dar destinul rezerva oricui multe surprize si de vreme ce cu putin timp in urma iti daruise cel mai frumos cadou: dragostea adevarata, acum incearca sa ti-o ia, caci fara sa iti dai seama, dintr-o greseala prosteasca sau poate din prea mult orgoliu, tradezi persoana de langa tine, persoana pe care o iubesti atat de mult si careia nu vroiaai sa ii faci nici un rau. Atunci plangi cu lacrimi de sange si incerci din rasputeri sa il aduci inapoi fiindca simti ca ai pierdut totul, ca viata ta nu mai are sens. Stii ca ai gresit, iar a gresi e omenesc, iar a ierta e un dar si uite destinul iti acorda o a doua sansa, iti permite sa lupti pentru ceea ce iti doresti cu adevarat: sa iubesti si sa fi iubit.
Incerci, te chinui si faci tot posibilul sa aduci lucrurile la normal, sa fie totul cum a fost odata caci fara el stii ca nu poti sa traiesti, stii ca nu poti sa continui pentru ca atunci cand l-ai pierdut pe el, ti-ai pierdut punctul de sprijin, ai pierdut cea mai de pret comoara, nu mai razi, nu mai glumesti, te simti un nimeni, tot ce iti mai da viata este gandul la momentul cand veti fi din nou impreuna.
Si continui sa speri, dar ce e de facut, el se simte tradat, simte ca te uraste, simte ca poate nu l-ai iubit niciodata, dar pe tine te doare iubirea pentru el, ai vrea sa ti-o scoti din suflet si din minte, dar nu poti.
Tot ce poti sa faci este sa plangi si sa plangi, pana te inneci in propriile-ti lacrimi, iar apoi sa incerci din nou sa lupti, dar simti ca nu mai poti, ca nu mai ai putere, ca il pierzi si nu poti sa faci nimic. Iti pare rau ca ai gresit, iti pare rau ca i-ai amarat sufletul si iti pare rau ca nu ai fost langa el sa ii alini durerea, dar pentru el nu e de ajuns caci se simte tradat.
Tu stii ca sufletul iti este pustiu fara el si poate nu te mai gandesti ca si el sufera, ca si pe el il doare ca nu i-ai ascultat suferinta, ca nu ai fost acolo, ca altadata, sa ii sorbi lacrimile fierbinti sau poate ca nu ai stiut sa iti ceri iertare. Tot ce mai ai acum in sufletul tau, este zambetul lui pe care il iubeai atat de mult si amintirile frumoase.
Nu poti sa accepti insa infrangerea si te lupti caci iti pare rau, regreti ce ai facut, si ai face orice sa il aduci inapoi, de aceea speri ca poate candva sa mai ai o a doua sansa de care sa profiti din plin. Iar de acea a doua sansa ce va veni foloseste-te cum poti mai bine de ea caci este ultimi si prima pe care o vei primi.
Iata ca pe neasteptate te trezesti din nou in bratele lui, dupa atatea lacrimi, suferinta si durere esti din nou a lui si crezi ca tot ce a fost, a fost doar un vis urat din care te-ai trezit acum si esti din nou fericita. Esti fericita pentru ca ai din nou tot ceea ce pierdusesi si poate de doua ori mai mult. Cam asta e dragostea, ea te urca si te coboara, e ceva de care nu prea multa lume e in stare, dar oricine are dreptul sa incerce.
Dragostea poate fi usor asemanata cu un joc de carti, caci pui in joc totul si joci pana la ultima carte ca sa castigi caci sa pierzi ar fi cel mai dureros lucru din viata ta. Frumos e sa iubesti, dar rau e sa suferi din iubire, asa ca mai bine opriti-va la ’’a iubi’’.

Acum pot spune: Start vot

[AlerimxD]

Bună. Am ajuns şi eu aici. În primul rând spun că voi menţiona cam tot ce îmi vine în minte, nu contează ordinea.

Fantomele trecutului. Am citit prea multe lucrări triste, m-am obişnuit cu tristeţea dată de dragoste, aş vrea un alt subiect sensibil atins. Descrii foarte detaliat, uneori îmi este greu să găsesc ideea de care te-ai agăţat, mă pierd în atâtea figuri de stil la început. Sunt de părere că ai nevoie de un stil mai simplu puţin. Înţeleg că ai impresia că impresionezi prin atâtea figuri de stil (şi chiar impresionezi), dar devine obositor să citesc atâta descriere. Nu te supara, dar sunt absolut sigură că dacă îţi vei crea un stil mai simplu vei fi mult mai bună. Defapt ştiu asta, chiar te provoc să încerci ceva mai uşor.
Şi din când în când mai pune spaţii între paragrafe, te rog.

Dragostea. Mie mi s-a părut că am citit un articol dintr-o revistă. Faptul că vorbeşti cu cititorii aşa are efectul acesta. În rest, vorbeşti foarte clar, prea simplu dacă mă întrebi pe mine. Este bine, dar mai ai de lucrat la sentimente.

Amândouă sunteţi foarte bune şi faptul că exersaţi vă face mult mai ambiţioase şi cu cât veţi scrie mai mult cu atât veţi deveni mai bune.
Toată lumea trebuie să exerseze, eu (mai ales) , voi, toţi.
Sfat : Chiar dacă acestea sunt doar One Shot-uri, au nevoie de acţiune. Măcar puteţi menţiona o poveste clară, A. s-a îndrăgostit de M., iar acesta a făcut ceva. Din cauza asta A. se simte aşa. Sau ceva de genul, doar că mult mai amplu.

Eu votez cu prima lucrare. Este mai lungă şi mi se pare că a pus puţin mai mult suflet. Kayla. pare să fi lucrat mai mult şi are toată aprecierea mea.

În final trebuie doar să spun că îmi plac ambele lucrări. Bravo, fetelor!
Xoxo, AlerimxD.

[Vegito]

Trebuie sa fiu de acord cu alerim pentru prima , daca aveai ceva mai clar in minte si le puteai aranja pe toate ,fara abundenta asta de figuri de stil era mai bine.

Dragostea.Nu mi sa parut asa stralucita dar imi place ca respcetat toate elementele care tin de o compunere.Sincer nu mia placut asa mult ca a lui kayla sincer a fost prea monoton a inceput sa ma plictisesca pe sfarsti si nici un pasaj care sa ma incante.La partea cu sentimentele nu sunt de acord cu alerim unele ai reust sa le potrivesti dar nu cred ca ai ales cel mai bun subiect pe care sal scri daca luai ceva mai vesel se potrivea mai bine .....

Nici una din lucrari nu ma incantat ,ambele au fost plictisitoare.
Dar cu putin antrenament veti incepe sa aveti lucrari cat mai bune.

Sa nu uit ambele lucrari au avut un limbaj potrivit ,mia placut asta.

[candy_cane]

Boooon am trecut şi eu pe aici, şi se ştie cât de rar trec peste tot, şi am dat peste acest duel. Nu ştiu sigur de ce m-am oprit la voi, dar cred că pentru simplul fapt că mi-a plăcut ce am găsit.
Ca să nu o lungesc inutil, mai ales că nimeni nu vrea să mă audă până la capăt, voi comenta uşor lucrările voastre.

Prima lucrare:
E destul de amplă, cu multe figuri de stil, şi la fel de multe greşeli în conceperea lor. Fără supărare, dar ai momente când pui cuvinte care nu prea au sens unele lângă altele pentru a crea o iluzie a unei figuri de stil. E frumoasă lucrarea, tristă, dar la fel de des folosită precum o pereche de şosete.
Nu vreau să te simţi jignită de ceea ce am spus, dar acesta pare să fie adevărul în cazul ambelor lucrări. Plus că subiectul e destul de fumat...
Greşeli nu ai, la nivel gramatical, deci nu am de ce să mă plâng. În schimb, mă enervează faptul că nu foloseşti diacritice. E destul de greu de citit fără.
Totuşi, pentru că nu îmi place să descurajez lumea din motive numai de mine ştiute, îmi place modul în care ai schiţat acele sentimente. Sunt frumos ordonate, deşi un pic prea umflate. Par a fi... cum să zic eu... nenaturale, "îndulcite", prea prea! Nu par să vină dintr-un suflet omenesc, ci mai mult dintr-o telenovelă siropoasă în care un individ neserios o înşeală pe una, iar ea săraca, din nemărginită durere sufletească, se aruncă de pe bloc, sau în faţa maşinii, sau - preferata mea - îşi taie venele.
În mod normal, şi firesc de altfel, astfel de sentimente nu prea există, iar cei care totuşi le au fie sunt prea sensibili şi emotivi din cale afară, fie dramatizează până la Dumnezeu şi înapoi.
Pari falsă când descrii asemenea sentimente,dar eu nu te pot condamna pentru că nu ştiu ce stă la baza acestei compuneri.
Per total e frumoasă, deşi nu pe gustul meu.


Lucrarea 2:
La fel ca prima, subiectul e uzat, iar exprimarea ta mă face să mă gândesc că am mai citit undeva ceva asemănător dacă nu leit. Nu foloseşti diacritice, ceea ce iarăşi e un punct în minus pentru tine.
Pari să vorbeşti cu cititorul, ceea ce face ca această compunere să fie un fel de articol, spre deosebire de prima care e un jurnal. Însă un articol cu tente intime.
Ce mă enervează la lucrarea asta e faptul că ai acele stereotipuri scârboase pe care le întâlnesc în fiecare compunere despre dragoste. Eu, personal, nu văd deloc sufletul tău în asta. Nu văd nici un strop de originalitate aici, deşi s-ar putea ca numai eu să fiu de vină.
Lucrarea asta e scurtuţă, uşor mai bună decât cealaltă în anumite puncte, dar nu strălucită. Nu ştiu.


Nu m-a atras niciuna. Nu mi-aţi transmis nimic deosebit, nimic care să mă captiveze. Dacă aş sta să le puric pe amândouă probabil că nu aş mai fi nevoită să fiu atât de vagă în aprecieri, dar cum nu am rămas decât cu un gust sălciu după ce le-am citit nu mă îndur să le reiau pentru a vă arăta un exact ar mai trebui să lucraţi.
După părerea mea umilă, genul acesta de subiecte nu vă prinde. Nu par a fi ceva apropiat de natura voastră. Dar asta e numai părerea mea, deci puteţi să o treceţi cu vederea.
Am votat şi în pol, dar ca să fie clar pe cine am ales, o voi repeta : Fantomele trecutului.

Nu ştiu de ce precis, pentru că nici măcar titlurile nu atrag, dar pare uşor mai reuşită. Monotonia e ceva de care trebuie să scăpaţi fetelor, dar nah...asta se realizează în timp.

off-topic: nu ştiţi cumva, pe cineva, din întâmplare care să vrea să intre într-un duel cu mine? Nu găsesc nici un doritor, şi mă gândeam că poate există cineva care are nevoie de un pic de exerciţiu. Nu m-aş da în lături să ajut! mersi, şi sorry că întreb aşa pe nepusă-masă.

[Kayla.]

Multumim candy_cane pentru comentarii si intamplator as vrea eu sa intru in duel, as avea nevoie de multa experienta,dupa cum bine vezi si ca sa nu fiu off, am uitat sa spun ca data de votare este pana pe:14.1.2011