În cădere. . .

[Vex]

`Elău, diărs ! Păăăi, cum am inspiraţie [ din păcate nu pentru a pune next] , m-am gândit să fac ceva cu ea. Sper că o să vă placă ficu` şi că va fi original, sau căt de căt original *smile*

~ Capitotolul 1 ~

Gânduri stinse, uitate, amintiri prăfuite, trezite dintr-o dată din cauza unei banale întâmplări. De ce să ne aducem aminte când nu vrem ? De ce sufletul tânjeşte după acel sunet plăcut, acel vis depărtat, pe care nu-l vom atinge vreodată ? Dar. . . de ce punem întrebări la care ştim şi singuri că n-avem răspunsuri ?

Un sunet strident se face auzit în camera învaluită într-un întuneric total. Nici-o rază de lumina nu are cum să intre, draperiile sunt trase, iar ferestrele închise. Sunetul înca nu s-a oprit, nu, nu o va face până când nu va obţine ce-şi doreşte. Un zgomot puternic ce sună exact ca lovirea unui obiect de perete mă face să-mi ridic privirea obosită către pereţii vopsiţi în crem.
Oftez scurt, am buzele muşcate, iar acel gust oribil de sânge îmi chinuie papilele gustative. Altă zi, oare nu se mai termină? Acest joc al universului, nu are sfârşit, nu pentru mine.
O altă zi de muncă, o altă noapte nedormită, alte ţipete venite din partea altor oameni.

Întind obosit mâna către sertarul noptieri de lângă pat şi-l găsesc acolo, nelipsit. Mda, telefonul meu. Obsedat de el, dar am mereu nevoie de el, ce-i drept. Îmi frec somnoros ochii, căscând lung, timp în care privirea-mi verzuie îmi cade către ecranul micului aparat din palma mea. Opt şi cinci minute, deci azi n-aveam să întârzi, poate.

Trag adânc aer în piept, ciudat, dar în dimineaţa asta nu mă gândesc la nimic care să-mi provoace nervi. Mda, e o altă zi, o altă dimineaţă.
Mă ridic leneş din patul tare, doborând de pe acesta cearceaful negru. Cu paşi târâţi ajung la uşă, o deschid şi traversez coridorul slab luminat de razele soarelui ce intrau pe fereastră. Ajung în baie unde-mi privesc atent reflexia în oglindă. Părul uşor cârlionţat, brunet, un ten măsliniu şi ochii verzi, o culoare a pieirii, cum spunea mama. Zâmbesc în colţul gurii, şi-mi fac acel "ritual" de dimineaţă, pe care mai toţi îl făceam.
Trece o jumătate de oră, apoi ies din încăperea ce aducea mai mult a cameră de spital, decat o baie, din cauza pereţilor de un alb imaculat. Mă schimb când ajung în dressing, luându-mi cămaşa şi blugii, ăsta da criminalist.

Tuşec sec în timp ce cobor scările către bucătărie, azi n-aveam chef de nimic. Cafeaua era făcută ca de obicei, aveam de ce să-i mulţumesc domanei Vernille. Femeia asta avea grijă de mine, mai bine spus, de casa mea, şi cu toate că eram un nesimţit în toată regula, ei îi acordam cel mai mare respect, chiar şi decât mamei mele.
Mi-am luat jacheta neagră de pe scaun şi am ieşit din casă, uitându-ma la telefon. Nouă şi trei minute, bun, deci azi chiar nu aveam să întârzi.
Intru în maşină, un Ferrari negru, ce strălucea uşor din cauza razelor. Am zâmbit calm în colţul gurii, pornind maşina în viteză, luând curbele mult mai repede decât ar fi trebuit.
Inspir adânc, văzând sediul CIA-ului, căci acolo lucram, apoi parchez maşina lângă una pe care nu o mai văzusem până acum. Hmm...O privesc atent în timp ce ieşeam, un Audi 4, frumoasă, dar nu asta mă interesa pe mine acum.

După ce parcurg obişnuitul drum dintre parcare şi aleaa ce ducea către intrarea în sediu, îi salut politicos pe cei de la parter şi i-au liftul pentru a ajunge la etajul şapte. Când uşile aparatului se deschid, eu ies şi mă îndrept către încăperea în care lucram.
Paşii mi se fac auziţi puternic pe coridor, privesc uşile birourilor închise, toate din lemn masiv, apoi ajung la ceea dorită de mine. O deschid şi intru, uitându-mă ciudat la tânăra ce stătea pe un scaun.
- Deranjam ?
Întreb, dându-mi jos sacoul, îl pun pe cuier, apoi i-au halatul alb, cu mănuşile. Îşi întoarce privirea ciocolatie către mine, schiţând un zâmbet finuţ, apoi se ridică, privindu-mă atenta. O analizez, avea un corp frumos, fiind îmbrăcată într-un tricou negru, şi nişte blugi strâmţi, purtând un halat de laborator, exact ca al meu.
- Nu, deloc ! Eu sunt Evelinne Quentin! Încântată de cunoştiintă, domnule Ştefan !
Ridic o sprânceană, de unde-mi ştia aceasta domnisioară numele ?!
- Mda, să spunem că şi eu sunt încântat. Dar ce căutaţi aici ?
O întreb, apoi deschid o altă uşă, ce mă conducea către laboratorul în care se afla tot ce-mi trebuia. Tastez ceva la laptop, apoi îmi arunc privirea prin cameră care era slab luminată de un bec.
- O să vă fiu parteneră ! Sunt venită din Los Angeles şi...
Se opreşte, îi fac semn să tacă, deja mă enerva tipa. Adică nu puteam să lucrez singur ? Venise să ma ajute o . . . o femeie care nici măcar nu ştia ce să facă ? Spusesem asta pentru că-mi dădusem seama imediat când o văzusem. Dacă era parteneră, şi criminalistă, cum spunea ea, unde erau rapoartere, unde era tot ce aveam nevoie ?

Mă strâmb, după care tuşesc sec, mă prindea o răceală, se pare, apoi o privesc pe fată din cap până în picioare. Se uita ciudat la mine, aşteptă probabil să spun ceva, sau să fac. Dar uite ca n-aveam să fac. Nu acceptam una ca asta ! M-am întors pe călcaie, murmurând ceva, apoi am căutat prin dosare o filă.
-Uite, până mâine, rezolvă cazul ăsta în scris ! Mai vorbim atunci !
I-am spus rece, arogant, apoi am luat un bisturiu, atingând cadavrul ce până acum nu-i dădusem nici cea mai mică atenţie.

[sickness]

Bunaaa >:D< I'm first . >:)
Deci imi place ficul tau , e super misto . E o idee destul de originala , n-am mai intalnit-o pana acum . Dupa cum ti-am zis , ador cum scrii :X
Descrierea e super ok , e la locul ei . Naratiunea e buna n-am ce zice [ ce bine ca naratezi la pers . I]
Actiunea nu e grabita , se pare ca nu o alearga nimeni ceea ce e bine .
Greseli de tastare nu am vazut totul e ok .
Astept next-ul cu nerabdare :D .

Spor la scris >:D<

[Marina.]

Buna! Inca un fic[ si eu care ziceam ca nu mai e nimeni ca mine care sa inceapa atatea ficuri:))] din partea ta. Superb, ca intotdeauna. Ti-am mai spus-o si o repet: Ador felul in care scrii. Imi place foarte mult si ador faptul ca scri din perspectiva unui baiat. Din primul capitol acest fic mi-a captat atentia. Titlul imi place, e interesant. Greseli e tastare nu am vazut. Nici nu cred ca sunt. Abea astept urmatorul capitol. Bafta si spor la scris:*

[Vex]

Mulţam pentru comentariu, girls *smile* . Sper că o să vă placă acest capitol, apropo, este din perspectiva lui Evelinne .
Lectură Placută !

~ Capitolul 2 ~
Adevăr. . .

Dacă cel pe care-l cunoşti de ani de zile, sau de luni, îţi este cel mai bun prieten, sau cunoştiinţa în care poţi avea cea mai mare încredere, te înşeală, te minte cu o cruzime de care ai fi fost sigur că nu e posibil, tu ce faci ? Stai şi priveşti ? Sau îţi continui viaţa, fără să-ţi pese, ingorând total aceea persoană, spunându-ţi că nu o cunoşti ?

În urmă cu o seară . . .

Cu ochii mari, de căprioară, în care ai fi crezur cu siguranţă că se afla frică pură, Evelinne chicoti într-un fel sadic, îndepărtând cu piciorul cadavrele din faţa ei. Îşi întinse braţele, ştergând cuţitul de bluza albă ce o purta, apoi se aplecă uşor pentru a o privi mai bine pe fata ce stătea rezemată de un zid, uitându-se la bruneta speriată, parcă gândindu-se dacă să fugă sau nu.
- Buh !
Exclamaţia lui Evelinne o facu pe fată să ţipe scurt, apoi îşi acoperi repede gura cu mâna, lacrimi amare începând să-i alunece pe chipul palid.
Ce o mai amuzau persoanele de genul. Credeau că dacă plâng rezolvă ceva ? Îşi dadu ochii căprui-ciocolati peste cap, apoi o atinse uşor pe fată cu lama cuţitului pe braţ, un zâmbet nebun de plăcere apărându-i pe chip.
Bruneta ştia foarte bine că o sperie pe fată, până la urmă asta era plăcerea ei cea mai mare, pe lângă ucis idioţi de care numai avea nevoie nimeni, desigur.

Dacă criminalistul ăla ar fi aflat de ce e ea în stare probabil că ar fi amuţit, ar fi fost şocat, şi desigur, ar fi chemat poliţia. ”Să-şi dorească să afle, nu se va întâmpla prea curând.”
Îşi spuse în timp ce se aşeza în genunchi şi o privea pe tânăra cu parul auriu, lung, ce-i venea până la umeri. Avea ochii de un albastru pur, foarte frumos, plăcut la vedere, totuşi.
De asta va muri cu ochii deschişi. Ca Evelline să omoare privind cu plăcere acei ochii atât de frumoşi, de care din păcate, nu se va mai putea bucura cineva.
Trecu uşor-uşor lama cuţitului pe pielea fetei, lăsând în urma acestuia o dâră roşiatică de sânge ce începea să alunece încet pe braţul ei. Rânji mândră de reuşita ei în colţul gurii, apoi o lua de păr pe blondă, făcând-o să se ridice, în acelaşi timp s - o urmeze până la marginea cladiri pe care se aflau. Exact, o cladire imensă, probabil cu vreo douăzeci de etaje sau chiar mai mult.
- O sa cazi acolo jos. Vezi ?
Şopti Evelline la urechea fetei, zâmbiind atât de veselă, obligând-o pe fată să privească în jos, la şoseaua pe care zeci de maşini îşi croiau drum. Blonda înghiţi în sec, clătinând din cap, în semn ca nu vrea, încercând să se dea în spate, dar bruneta o ţinu acolo, încruntându-se la gestul fetei.
- Ba o să vrei, crede-mă. E atât de plăcut, doar stai să încerci. Uite un impuls, drăguţo. Sunt sigură că-ţi va plăcea, foarte sigură.
Îi sopti pe un ton duios, plăcut, de parcă absolut nimic rău nu va avea să se întâmple.

Luă cuţitul de jos, atingându-i spatele fetei. Făcu un cerculeţ cu lama, privindu-i veselă fiecare tresărire a fetei. În urma zgârieturii provocată de lama cuţitului, rămânea o dâră mică, roşiatică de sânge.
Când fata scoase un mic sunet, plin de teamâ şi durere eminentă, Evelinne, îi dădu drumul, trupul fetei căzând în gol, un ţipăt ascuţit de ajutor auzindu-se.

Bruneta începu să râdă cu poftă , privind corpul fetei cum cădea, apoi izbitura puternică de asflalt, ce o omorăse cu sigurantă pe blondină. Îşi trecu mâna prin păr, apoi aproape că sări în picioare, călcând un trup inert, apoi altul, până ajunse la scările ce duceau până jos.
Călcă o treaptă, apoi dispăru într-un întuneric total de la locul faptei...”distractive”.

ÃŽn prezent. . .

Evelinne se mişca cu o uşurinţă atât de uşoară ei printre trupurile fără viaţă, făcându-le cate o poză unde rănile erau mai grave, adunand dovezi de care ea ”nu ştia absolut nimic” . Se uită cu coada ochiului la Ştefan care stătea aplecat peste un cadavru, examinându-l foarte atent. Ce găsise ?
Se încruntă, apoi se întoarse pe călcâie, îndreptându-se către brunet. Acesta tuşi sec, auzindu-i paşi, dar şi aşa, analiză corpul femei ce nu părea să aibă mai mult sau mai puţin vârsta de treizeci de ani, treizeci şi unu, poate.
- S-a întâmplat ceva, Ştefan ?
Îl întrebă aceasta, aplecându-se uşor, pentru a ajunge la nivelul bărbatului. El clătină din cap scurt, în semn că nu, apoi se ridică, notând ceva pe o foaie.
- Doar că nu înţeleg un lucru, Q . - Ştefan ţinuse morţis să nu-i spună pe nume, nici măcar porecla, el vroise să găsească ceva pe placul lui, acela fiind litera Q, venind de la numele ei de familie- Acest ucigaş, e prima lui crimă, din câte am înţeles din acest oraş, nu lasă vreo urmă. E prea bun, mult prea bun.
Zise, în timp ce-şi încrunta uşor sprâncenele, iar Evelinne surâse, vorbele lui făcând-o să se simtă mândră în sinea ei. Era prea bună pentru el, desigur.
- Nu-ţi fă griji, poate că la următoare crimă va face o greşeală.
Fata ridică simplu din umeri, privindu-l pe Ştefan care-şi ridică privirea crudă către ea . Pentru prima dată, Evelinne se simţi înconjurată, simţi frica foarte puţin, dar şi acel ”puţin” o făcu să înghite în sec şi să se dea un pas în spate.
- Drăguţo, numai trebuie să existe crime ! Nu vezi cumva ? A omorât în serie, zece oameni pentru Dumnezeu. Într-o singură noapte, zece famili au rămas fara un membru drag lor !
Îi spuse printre dinţi, tonul lui sunând grav, dureros, de parcă şi el rămăsese fără cineva drag lui, cândva.

”Deci asta era. . . ” , îşi spuse fata, mijind ochii. Ştefan pierduse pe cineva în trecut. Ei bine, în orice caz, nouă famili rămăsesera fără persoanele iubite, nu zece. Ştia ea mai bine, doi bărbaţi ucişi fuseseră fraţi, dacă el nu ştia.
- Bine, dar e normal să greşim sau să avem răbdare. Până la următoarea crimă nu putem mişca un deget, nu ? Sau greşesc ?
Ştefan zâmbi sec, băgându-şi ambele mâini în buzunarele jachetei negre ce o purta. Îşi lăsă capul pe spate, apoi inspiră adânc, închizând o clipă ochii.
- Aici ai dreptate, Q. Trebuie să avem răbdare.
Spuse, iar vocea lui suna plăcut de data asta. Suna de parcă în mintea lui amintirile apăreau una căte una şi îl făceau să zâmbească indiferent de situaţie.

_________
Sper că vă place :] . Am scris şi cu diacritice :> .
Păăi, lectură plăcută !

[Vero]

Imi place ft mult :x Ambele capitole sunt perfecte. Descrierea, dialogul, actiunea, naratiunea :x Perfecte! Greseli de tastare nu am vazut:*. Ceea ce nu am inteles e la cpaitolul 2. Ai zis k povestesti din perspectiva Evelinei si ai povestit din perspectiva autorului ca sa zic asa. In fine nu e prea important. So, astept next

[Marina.]

Wow! Nu ma asteptam la asta, chiar nu ma asteptam. Nu-mi vine sa cred ca Evelinne e o criminala[ chiar numele ei exprima ceva rau:))] Deci, din primul capitol chiar nu mi-am dat seama de asta. Mda.. poate pentru ca povestea Stefan[sigur ca de asta:))]
Deci m-a surprins intr-un mod placut povestea ta[nu ca ar fi prima data cand se intampla asta]
Greseli de tastare... am vazut doar una din cauza diacriticelor. Acolo unde trebuia sa pui â ai pus ă... inteleg... cine i-o fi pus a puna pe â pe Q.... ce tampenie=))
Pai... astept nerabdatoare continuarea si... dupa cum am mai spus in nenumaratele tale ficruri, stiu ca actiunea va deveni din ce in ce mai interesanta...
App. imi place sadismul fetei:X
Bye:*