Dorinte periculoase

[Me�al.]

Multumesc pentru comentarii, Mizuke si Zapa. Ah, si nu, n-am fost racit cand am scris acel capitol.
Scuzati intarzierea, dar am fost in pana de inspiratie xD .
Lectura placuta !

Capitolul 9

Cum pot lucrurile sa se schimbe asa de repede, ca si cum ai bate din palme? Cum e posibil ca tot ce stiai sa dispara, iar acel gol sa fie inlocuit de necunoscut? Prietenii sunt inlocuiti de vampiri necunoscuti, basmele si visele devin realitate, totul se schimba. Dintr-o data realizezi ca nu mai sti cine esti cu adevarat, ca nu mai stii nimic adevarat. Linistea si calmul zilelor normale sunt inlocuite de necunoscut si de teama de a nu cunoaste pe nimeni. Si totusi, daca nu te sustine nimeni? Daca esti singur intr-un univers intunecat si te simti pierdut? Va aparea o persoana ce te va sustine pana la final?

*

Usa avionului negru se deschise si am urcat pe niste scari de aceeasi culoare. Inauntru avionul nu era foarte mare, doar cateva randuri cu scaunde din piele crem care pareau tare comode. In fata, era o usa alba ce parea incuiata locul pilotului ce era tatal Mirandei. M-am trantit pe un scaun, langa geam si am privit aeriam cladirea in care locuisem cateva zile. Nu regretam prea mult caci nu cunoscusem deloc acel loc nu prea bine. Totusi, avea sa-mi fie dor de Razvan, amicul meu de o viata. Avionul a decolat, iar eu am privit cum cladirea se micsora incetul cu incetul. Locurile pe care le cunosteam dispareau asa incet si, intr-un final, avionul a trecut deasupra norilor, iar eu n-am mai putut vedea nimic. Am oftat si mi-am sprijinit capul de micutul gemulet, inchizandu-mi ochii. Am adormit fara sa realizez fiindca nu dormisem prea bine cu o noapte inainte. M-am trezit cand Miranda a inceput sa ma zgaltaie. O priveam dezorientat si-mi simteam ochii umflati si ma usturau.
-Aterizam, a spus simplu si s-a asezat pe scaunul de langa mine, punandu-si centura.
Usor, avionul a aterizat pe o pista si a incetinit treptat pana s-a oprit total. Ma uitam pe geam, dar, de fapt, nu vedeam nimic inafara cetii dense. Miranda s-a ridicat de pe scaun si si-a tras in jos tricoul albastrui si s-a indreptat spre usa, iar eu am urmat-o. Cand am coborat din avion, doi barbati in haine negre ne asteptau. Au salutat-o pe Miranda respectuos, iar pe mine nu m-au bagat in seama. Mergeam pe niste alei serpuite, iar singurul lucru pe care-l vedeam era tipul ce ma conducea. Avea pielea alba precum varul, precum celalalt tip si precum Miranda. Deci, era vampir. Nu ma simteam prea comfortabil prins intre doi vampiri adulti si unul adolescent. Deja ma imaginam plin de sange si cu gatul frant. Am dat din cap, incercand sa-mi alung aceste ganduri si am tras aer in piept. Dupa scurt timp, am ajuns in fata unei cladiri. Avea doua etaje si era construita in stilul gotic. Diferite statui ciudate o impodobeau si o faceau mai . . . diferita. Totusi, culoarea cladirii imi placea. Era neagra in totalitate, doar statuietele erau de un negru mai stralucitor. Am intrat pe usa de lemn si ne-am cufundat intr-un intuneric adanc. Cateva torte agatate de pereti luminau coridorul, dar nu atat de mult incat sa pot vedea ceva mai mult. Stiam doar ca pe jos era marmura alba. Miranda m-a prins de mana ca sa nu ma ratacesc pe acolo. Inca un lucru despre vampiri: vedeau foarte bine in intuneric. Mana ei era rece, dar imi oferea o senzatie ciudata, de caldura. Macar stiam ca ea avea sa-mi fie alaturi in aceasta aventura. Tipii din fata noastra au deschis o usa si ne-au invitat inauntru. Am fost tras de Miranda caci, daca n-ar fi fost ea, eu n-as fi intrat inauntru. In camera aceea era lumina normala si am putut distinge putinul mobilier din ea. In apropierea peretelui din fata usii era un birou din lemn de mahon, iar in spatele lui, pe un scaun de piele statea o femeie cu parul blond. Avea pielea alba si buzele rosii precum trandafirii. Ma privea fara sa fie prea impresionata si, apoi, a facut un gest cu mana spre mine si Miranda. N-am inteles ce dorea, dar, cand a aratat pentru a doua oara spre saunele din fata biroului, am priceput. Dorea sa ne asezam ca sa discutam.
-Eu sunt directoarea Katrina si, din cate-mi dau eu seama, tu esti omul numit Alexander. Am aflat totul despre faptul ca esti vanat si ma bucur ca te intelegi asa bine cu domnisoara Miranda.
-Ma bucur sa va intalnesc, am spus pe un ton respectuos.
-Inteleg ca ti-e teama, domnisorule Alexander, dar alta alternativa n-avem. O vei insoti pe Miranda la toate orele ei de curs si, de asemenea, va trebui sa stai in camera de langa ea cu “ si s-a uitat pe niste hartii “ Kail Archibald. Stiu ca te inspaimanta ideea de a locui cu mai multi vampiri, dar sigur te vei obisnui. Daca-ti face cineva probleme, sa nu eziti sa ma instiintezi. Sper sa te simti ca acasa aici.
-Si. . . Exista si optiunea de a ma transforma intr-un vampir, doamna Katrina? Si, va rog, sa-mi spuneti Alex.
Vocea-mi tremura, desi posibilitatea de a fi vampir ma bucura putin. Daca eram unul de-al lor, nu avea sa-mi fie frica de ei. Sau poate avea?
-Daca-ti doresti, putem sa te transformam. Insasi domnisoara Miranda te poate transforma oricand. Totusi, nu lua hotarari nechibzuite pentru ca ai sa regreti. Acum, domnisoara Miranda, ai putea sa-l conduci pe Alex in camera sa? Sunt sigura ca domnisorul Kail ar dori sa-si cunoasca noul coleg de camera. De asemenea, domnisoara Crystal cred ca este nerabdatoare sa te intalneasca.
Miranda mi-a facut un semn, iar eu am urmat-o. Am simtit cum o durere de cap se instala comod in mintea mea si ma simteam tare obosit. N-am fost atent pe unde mergeam, dar vocea adolescentei m-a trezit din visare. Avea o voce neutra, dar totusi calma si calda.
-Aici ziua e noapte, iar noaptea e zi. Noi, vampirii, nu prea suportam lumina solara si de aceea orele noastre de curs se desfasoara in timpul noptii. Nu o sa simti diferenta, nu prea mult. Totusi, orele incep la zece seara si se termina la patru dimineata. La cinci este masa de seara, iar apoi avem timp liber. Am sa-ti explic mai tarziu, acum, ai grija caci intram in curtea interioara.
A deschis usa din lemn de frasin “ cred “ si am dat piept cu aerul relativ rece. Ceata se domolise putin, dar nu disparuse total. Acest lucru m-a facut sa nu fiu prea atent la detaliile cladirii. Privirea mi s-a axat pe adolescentii vampir din curte. Ma priveau tare atenti si i-am surprins pe cei ce stateau aproape de mine ca se lingeau pe buze. Prada usoara, da! Mi-am zis eu, in timp ce-i priveam atent. Nu aveau colti, doar canini normali. Deci, probabil ca ei devin mai ascutiti cand vor bea sange. O fata cu parul auriu s-a indreptat sprintena spre noi, desi in ochi i-am vazut dorinta de a-mi suge sangele. De asemenea, Miranda s-a incordat si am observat ca si ea-si daduse seama de amenintarea ce putea sa apara.
-Mmm, ce gustos miroase tipul. Ce n-as da sa-i frang gatul si sa-i degust deliciosul lichid rosiatic ce-i curge prin vene...
S-a lins pe buze si a dat sa se apropie de mine, dar Miranda s-a bagat in spatiul dintre noi si a anuntat-o ca eram protejatul chiar eram? Nici nu stiam directoarei. Atunci toti s-au dat in laturi, iar noi doi am luat-o spre o alta cladire cu pasi mari si hotarati. Pana am ajuns in fata unor usi din lemn negru. Erau dormitoarele, am presupus. Miranda a intrat intr-o camera si eu am urmat-o indeaproape. Peretii erau albi, curati, dar plini cu niste postere cu mai multi jucatori de basket. Inauntru se mai aflau doua paturi, de o signura persoana puse pe pereti opusi. Langa paturi erau doua noptiere si pe pereti erau mai multe rafturi si doua dulapuri. Pe un pat statea un baiat. Ne privea atent, dar nu parea asa de infiorator precum ceilalti vampirasi din curte. Parul blond ii era dezordonat, iar ochii verzi se uitau la noi, zambitori. S-a ridicat de pe patul sau si ne-a salutat dand din cap, mai apoi izbucnind:
-Waa, Miranda, Alex, ati ajuns insfarsit. V-am asteptat mult timp si, Mira, sa sti ca Crystal e nerabdatoare sa te intalneasca. Ah, Alex, ce buctica dragutica mai esti si tu! Arati traznet!
Chiar incepeam sa ma intreb daca nu cumva acest tip, Kail, era o femeie. Dupa comportament asta deduceam, desi, sincer sa fiu, nu arata deloc ca una. Miranda a suras si mi-a soptit la ureche ca Kail era homosexual. Am ramas masca, dar am incercat sa ascund aceasta vadita uimire. Doamne, aveam sa stau in camera cu un vampiras gay. Cat de ciudata putea sa fie aceasta scoala? Totusi, daca ma gandeam putin, Kail arata ca un baiat normal... Ma rog, normal in limita posibila caci nimeni nu e foarte normal “ da, nici eu ". Miranda a anuntat ca in putin timp era masa de dimineata “ adica de seara la oameni “ si ca trebuia sa ne pregatim. Ea s-a intors si mi-a dat un pupic pe obraz, mai apoi luand-o spre iesirea din camera. Am ramas surprins de gestul ei subit si n-am inteles de ce m-a pupat. Kail incepuse sa rada si s-a trantit pe patul sau, vizibil amuzat.
-De ce razi, ma? Am intrebat imediat, adoptand tonul de baiat rau.
-Mira si-a lasat aprenta asupra ta. Inseamna ca nu doreste ca cumva sa te ating. Ah, dar sangele tau are un miros de ma ameteste, a spus tragand aer in piept.
M-am crispat si eram sigur ca o sa ma muste, dar, in schimb, a inceput sa rada. N-am inteles motivul amuzarii sale, dar n-a trebuit sa intreb ceva fiindca pe fata mi se citea confuzia. Mi-a spus ca nu m-ar fi omorat deoarece Miranda l-ar fi distrus una doua. M-a bufnit si pe mine rasul, imaginandu-mi-o pe Mira nervoasa si gata gata sa-l omoare pe saracul Kail. Dupa ce amandoi ne-am amuzat pe tema asta, am aflat de la Kail ca masa de dimineata incepea in cinci minute. Ne-am incaltat amandoi cu niste tenisi si am fugit spre sala de mese ce se afla in partea cealalta a campusului. Culoarele erau goale, iar curtea prin care trebuia sa trecem era la fel. Probabil ca toti elevii erau la masa. Chiar ma intrebam daca Kail putea sa-mi citeasca gandurile caci, una doua, mi-a raspuns la intrebarea care o formasem in minte.
-Nu, nu bem sange de la un om in sala de mese. Noi novicii “ elevi in scolile umane “ bem sange adus in scoala de la diferiti donatori din tot orasul. Sangele este tinut intr-un frigider urias, in pungi. Noi bem din pahare normale, negre. Deci, nu te ingrijora, Alex. Da, citesc mintile oamenilor, vampirilor si novicilor si, daca ma gandesc la o persoana ce o cunosc si ii stiu numele, pot afla unde se afla. Ca exemplu, daca tu ai disparea si eu m-as concentra pe imaginea ta, as afla unde ai disparut, unde esti. Acesta este talentul meu.
A zambit si eu i-am raspuns cu o strambatura incurcata, voita sa fie un zambet. Avea sa fie destul de greu sa-l mint pe Kail, avand in vedere faptul ca el stia ce gandeam oricand. Poate avea sa-mi stie si visele si asa aflam si eu ce visam. Am abandonat acest gand trecator cand am intrat in sala de mese. Era o incapere uriasa, cu geamuri fumurii, ce colcaia de novici. Pe un intreg perete era un bufet plin de mancaruri delicioase, iar in restul incaperii erau mese unde se asezasera elevii. Eu si Kail am mers spre o anume masa unde stateau Miranda si alte cateva persoane. M-am asezat intre cei doi prieteni ai mei “ Mira si Kail “ si i-am privit pe cele doua persoane ce mai sedeau la masa. Cea care statea in partea cealalta a Mirandei era o fata cu parul precum pana corbului lung, cu un breton ce-i acoperea toata fruntea. Ochii sai migdalati ma priveau zambitori, iar pielea sa precum fildesul contrasta frumos cu noanta parului. Hainele sale ii erau negre si mov si aduceau un pic a cele purtate de oamenii din era victoriana. Desi, daca ma gandesc bine, chiar se potrivea perfect in era aceea.
-Buna. Eu sunt Crystal, colega de camera a Mirandei. Ma bucur sa te cunosc, Alex. Ah, scuza-ma ca vorbesc asa de ciudat, dar eram prinsa cu niste mici spectacole, a spus rosind usor.
Eram uimit si ma pregateam sa intreb ce fel de scenete, dar Miranda mi-a luat-o inainte.
-Crystal este castigatoarea a numeroase concursuri prestigioase de actorie. Ii place cum traiau londonezii in secolui optispe si deseori vorbeste asa de... ciudat. Acesta este talentul ei.
Am aprobat si i-am zambit lui Crystal, fiind uimit de reusita ei. Sincer sa fiu, daca ar fi trebuit sa interpretez rolul unui londonez din epoca victoriana pe o scena in fata a multi oameni, as da-o in bara. Nu ma pricep la chestii precum actoria, dar si admiram pe cei ce se descurcau asa de bine la interpretatul diferitelor personaje.
Mi-am mutat usor privirea spre persoana de langa Crystal. Era o alta fata cu parul albastru. Cand i-am vazut culoarea parului, am ramas uimit. Nu, nu era un albastru dinacela patrunzator, de-ti fura ochii, cum probabil crezi. Era o noanta mai inchisa ce dadea spre negru. Il tinea prins in doua codite, iar parul ei se unduia frumos pana mai jos de umar. In par era prins un trandafir albastru, ce se asorta perfect cu ochii ei. Ochii ei albastri, precum culoarea marii in timpul unei furtuni, priveau visatori in jur. Purta un tricou frumos, albastru, iar pantalonii si erau de aceeasi culoare. Pe degetul aratator al mainii stangi purta un inel cu un trandafir albastru.
-Salut! Eu sunt Alice. Ma bucur sa te cunosc, a spus visatoare si mi-a oferit un zambet.
-Alice adora culoarea albastru, dupa cum observi, si este o fata cu totul speciala. Harul ei este cu totul special. Ea poate sa simta emotiile umane, animale si poate sa simta natura, florile. Nici un novice n-a mai avut un asemenea har vreodata, a spus Kail.
Am aprobat si m-am uitat spre bufet. Kail, observand cum ma uitam la mancarurile de pe bufet, s-a ridicat si mi-a facut semn sa-l urmez. M-am conformat rapid si am ajuns una doua la masa de autoservire. Am luat o tava si mi-am umplut-o de diferite bunatati adica de mancare frantuzeasca. Apoi, cand asteptam sa-mi iau o cana de ciocolata calda “ sunt innebunit dupa ea “ o fata cu parul roscat si ondulat mi-a zambit. Ochii sai caprui descis ma priveau intens si si-a tras usor de bluza rosie, decoltata, in jos. Decolteul ei ce fusese generos, a devenit si mai mare, eu putand sa-i vad sutienul negru. Si-a dat lasciv cu limba peste buzele rosiatice si mi-a zambit. Mi-a varat in buzunarul blugilor o bucatica mica de carton alb si apoi mi-a soptit:
-Sheira. Sa vi aici dupa masa.
A trecut pe langa mine, dand din fund, si disparand printre novici. Doamne, fata aia arata de milioane. Ma rog, avea un corp tare bun. Totusi, nu intelegeam ce dorea o vampirita de la mine? Am ascuns rapid acest gand fiindca imi era frica ca nu cumva Kail sa afle ceva.

[Elena.]

wow!!! Frumos fic! Bravo!! Pai.......... sa vedem......ce ma atras la fic???Pai in primul rand a fost titlul...."Dorinte periculoase"..suna periculos si imi place pericolul. In al doilea rand dupa ce am vazut autorul am zis ca sigur merita citit. Mi-a placut ficul de la inceput, mai ales ca mi se pare ceva diferit, pana acum singurele ficuri cu adolescenti pe care le-am vazut ori sunt anime, ori sunt cu drogati si alte porcarii dinastea. Imi place foarte mult faptul ca de data asta fata e vampirul si nu baiatul, o schimbare, ceva nou fata de alte ficuri cu vampiri. Am vazut in alt capitol ca ai scris ca nu ai citit Twilight si ca oricum nu crezi ca este aceasi poveste ca in carti. Sincer iti spun am citit si eu Twilight si nu ma impresionat de loc. Colectia lui Meyer pe langa ficul tau este slabuta. Miranda - personajul asta, poate ca exista si in realitate si nu stiu eu, este foarte interesant, inafar faptului ca numai de la nume am dedus ca e vampir, din cauza ca numele ei ma duce cu gandul nu numai la ceva magic, la ceva misterios, intunecat chiar si mistic. Presupun ca l-ai ales cu intelepciune:)). Academia pare sa fie foarte primitoare, in special Kail :)). Ma amuza faptul ca Alex chiar daca stie ca, Kail ii citeste gandurile, el tot viseaza cu ochii deschisi ca sa spun asa. Imi plac foarte mult micile introduceri de la inceputul ficarui capitol, le citesc cu mare drag si deabea astept sa vad ce ai sa scrii la urmatorul. Actiunea nu mi se pare grabita, decurge normal, ceea ce imi place. Descrierile chiar daca sunt putine din cate am observat di nu sunt foarte detaliate sunt foarte bine plasate si intelegi giecare detaliu. Dialogul nu e sec ....blah blah blah. Lasnd astea de o parte. Astept capitolul urmatorul asa ca, ....... Cand il pui??? :-D Spor la scris si inca astept....:-P

[Savarina Ali]

Hallo Metal, de cand nu am mai trecut pe aici, mult ai mai scris ... Daca nu era prietena mea, sincer si uitasem de acest fic ... dar ea mi-a adus aminte. Am citit si mi-a placut. Lucrurile au decurs in continuare foarte dragut. Acele cateva randuri pe care le pui la inceput sunt asa de sweet ... Imi place tot la ficul asta. Nu cred ca ar fi ceva care sa ma deranjeze ... Pai ce as mai putea sa spun? Totul este bine. Imi place cum impletesti totul si dai o culoare aparte ficului. Descrierea este draguta foc, naratiunea/actiunea sunt bune amandoua si nici una grabita, iar dialogul stii cum sa-l plasezi si sa te folosesti de el. Greseli zau ca nu am stat sa caut (sunt ametita in saptamanile astea asa ca ...pauza) deci pentru mine nu ai greseli ^_^
Te astept cu nextul si am sa mai revin pe aici. ^.^

P.S Happy B-Day cu intarziere -_-" ce sa-i faci au trecut doua zile :D dar mai bine mai tarziu decat deloc nu? ;;) (deja o iau razna :)) )

Spor la scris. ^_^

[She]

Iata-maaa. ^______^ Ma mir ca sunt aici. :-? Si nu imi mai da eroaree. (Alina, cred ca incercam sa las comm-ul odata cu tine. = )) )
Asa. Am citit si mi-a placut. ^^ Actiunea e cam grabita, dar totusi e captivanta si imi place descrierea. Nu m-am uitat dupa greseli. :-j In fine. Nu mi s-a parut ca seamana cu twilight (probabil m-as fi oprit din citit daca mi s-ar fi parut >.> ), dar a fost destul de (foarte? xD) previzibil faptul ca Miranda e vampir. Dar pana la urma tot imi place fic-ul. : ))
Deci muuulta inspiratie in continuare. C:

p.s. A fost ziua ta? (ce intrebare stupida xD) Atunci la multi ani. C:

[Me�al.]

Multumesc pentru comentarii , Elena, Savarina Ali, She si Crysta ! Ma bucur ca cititi si ca va place. Am revenit cu un nou capitol destul de lungut si va astept parerile.
Lectura placuta!

Capitolul 10

De ce tot timpul oamenii fac alegeri gresite ori majoritatea timpului? De ce toate alegerile bune pe care le-am ales pot devenit cosmaruri? Toate lucrurile frumoase pot deveni un cosmar imediat. Dar, totusi, nu au fost cosmaruri de mai inainte, dar noi nu le-am sesizat? Lucrurile pot avea o fatada frumoasa, rosie si imbietoare, dar inauntru pot fi putrede si oribile. Poate ca noi, oamenii, vedem numai fatada si nu putem sa vedem ce este in interior. Sau poate ca nu ne dorim.

*

Cand ne-am intors la masa, ceilalti vorbeau despre poluare. Doamne, ce subiect interesant pentru niste vampiri! Am pufnit si ceilalti au zambit. Mi-am mutat privirea spre farfurie si am inceput sa rontai un croisant. Brusc, subiectul s-a schimbat si eu am fost, in sfarsit, inclus in discutie.
-Alex, tu vii la ora de arta medievala, nu ? M-a intrebat Crystal zambitoare.
-Da, cred ca da. N-as pierde ocazia de a te vedea acolo, am spus usor plictisit.
Restul micului dejun a decurs in liniste. La final, toti cei cu care stateam la masa, au luat cate un pahar negru cu un lichid in el probabil sange. L-au baut rapid si pareau tare satisfacuti. M-am ridicat primul de la masa si ceilalti s-au uitat intrebatori la mine.
-Ma duc la baie, am spus.
-Bine, vezi ca ora de arta medievala incepe in o ora in curte. Ne vedem acolo, a spus Miranda.
Am tulit-o repede spre iesire si am scos din buzunar biletelul ala. Aveam de gand sa ma duc la fata aia, Sheira. Nu a durat mult sa ajung in fata usii camerei ei caci majoritatea timpului am alergat. Nu-mi facea placere sa fiu privit asa de ciudat de niste vampiri. Usa s-a deschis inainte ca eu sa pot sa bat. Sheira statea in prag, cu parul desfacut, zambind lasciv. M-a poftit inauntru si a incuiat usa dupa ea. Oare de ce? Eh, oricum nu-mi pasa. Numai o lampita era aprinsa-n camera si n-am putut sa vad prea multe. Sheira pura o bluza si mai decoltata si transparenta, sutienul negru dantelat putandu-i-se vedea si o fusta extrem de scurta, de blug. M-a poftit sa ma asez pe pat, iar ea s-a asezat in bratele mele. M-am gandit ca nu era corect ce faceam, dar, nu stiu cand, toate gandurile astea mi-au disparut total. Mi-a ridicat mana si mi-a pus-o pe sanul ei si eu am inceput sa il masez inconstient. M-a trantit pe pat si m-a sarutat pe buze. N-a fost cel mai frumos sarut si mi-as fi dorit din tot sufletul sa o pot opri, dar nu puteam. Parca ma controla. M-a sarutat usor pe obraz si a coborat pe gat. Atunci frica mi s-a accentuat si as fi dat orice sa pot fugi de acolo. Mi-a atins usor cu mana zona sensibila si a strans-o cu putere. Am scancit, iar ea a suras. Sheira a dat parul de pe gatul meu si a soptit:
-Bunaciune de sange.
Am inceput sa vibrez sub trupul ei si am incercat sa-i transmit lui Kail gandurile mele. Ce mi-as fi dorit sa ma poata auzi. Si-a infipt coltii in gatul meu, iar durerea a aparut. Ma ustura si durea insuportabil. Brusc, durerea a devenit placere si am inceput sa ma simt excitat. In timp ce Sheira imi bea din sange, cu o mana mi-a atins zona sensibila ce era tare. A strans-o si mai tare ca inainte si am inceput sa urlu. Nu stiu de la ce. Poate ca de la durerea provocata de rana sau poate ca din cauza ca ma stransese prea tare.

*

Miranda, Kail, Crystal si Alice ieseau agale din sala de mese cand baiatul s-a oprit si a soptit:
-Alex.
Atunci Miranda a inceput sa se agite si sa intrebe ce a patit, iar Crystal si Alice pareau extrem de uimite. Imediat dupaia, Alice a strans din ochi si i-a raspuns Mirandei:
-Sufera.
Atunci Miranda a inceput sa fie foarte nervoasa si a inceput sa-l zgaltaie pe Kail ce statea precum o stana de piatra si parea concentrat. Baiatul isi inchise ochii in incercarea de a o ignora pe adolescenta si a se concentra. Miranda s-a linistit incet, dar a continuat sa-i priveasca pe Alice si Kail. Era constienta de faptul ca adolescentul era singura lor sansa. Brusc, ochii i s-au deschis si au fixat podeaua. Si-a deschis buzele si printre ele a suierat:
-E in camera lui Sheira.

*

Sheira continua sa-mi suga sangele, trupul ei fiind lipit de al meu. Gemeam incet de fiecare data cand isi afunda coltii mai adanc in carne. Strangeam cearceaful in pumni, incercand sa ignor durerea, dar era imposibil. Am scos un tipat infundat cand coltii sai s-au infipt mult prea adanc in gatul meu. Brusc, usa s-a trantit de perete si niste umbre au aparut pe podea. Sheira si-a scos coltii din gatul meu cu putere, facandu-ma sa gem. Ramasesem intins pe pat, nemiscat, privind intregul show ce se desfasura. O fata in albastru dadea dezaprobator din cap, iar un baiat inalt a lovit-o pe Sheira in stomac. O alta umbra s-a apropiat de mine si parea asa de familiara. Mi-a pus ceva rece pe gat in zona dureroasa. Apoi, alte umbre au aparut si Sheira a disparut undeva inafara camerei, departe de mine. Dupa scurt timp, totul a devenit mai clar. Si durerea devenise mult prea clara. Incercam pe cat posibil sa nu-mi misc gatul in drumul meu “ al nostru “ spre biroul directoarei. Eram destul de ametit si nici nu stiam ce-i puteam spune Katrinei. Tot drumul m-am sprijinit pe Kail caci picioarele mele abia ma puteau tine. Elevii ma priveau ciudat “ sau priveau ceva din mine “ , dar nu le-am dat deloc atentie. In acel moment, chiar nu-mi pasa daca aveam sa mai fiu muscat inca o data. O usa s-a deschis si putina lumina m-a lovit drept in fata facandu-ma sa-mi inchid ochii. Probabil eram in biroul Katrinei. Am fost asezat pe o canapea moale “ de fapt eram intins pe ea “ si am ascultat atent discutia formala dintre cei patru amici ai mei si directoare:
-Ce s-a intamplat, dragilor? Si de ce are . . . sange pe gat? Vocea doamnei Katrina parea o mixtura de uimire, furie si vina.
-Doamna Katrina, domnisoara Sheira l-a ademenit pe domnisorul Alexander in camera sa si dorinta ei de a-l musca a fost indeplinita.
Aceasta a fost vocea lui Crystal.
-Din fericire, domnisorul Kail si domnisoara Alice ne-au putut ajuta enorm. Harurile lor au putut sa ne dezvaluie unde se afla si ce a patit. Fara ajutorul lor, sigur domnisorul Alexander ar fi fost mort.
Aceasta era Miranda, cu siguranta.
A spus "mort" atat de tare, incat cuvantul a inceput sa mi se invarta prin minte. Oricum, discutia lor ma naucea total. Ziceau de atatea ori "doamna", "domnisor" si "domnisoara" de credeam ca am sa innebunesc.
-Ah, domnisoara Sheira va primi o pedeapsa crunta, va asigur, a spus directoarea pe un ton aspru.
-Dar, doamna directoare, domnisorul Alexander a fost transformat? A intrebat Kail ingrijorat.
Am simtit niste degete reci atingandu-mi bandajul de pe gat si desfacandu-l. Am dat sa tip, dar Miranda m-a linisit spunandu-mi ca directoarea nu era atrasa atat de sange precum novicii. M-am relaxat si am stat cu ochii inchisi, bucurandu-ma de liniste. Le puteam auzi respiratiile lente si simteam cum zece perechi de ochi ma priveau. Amintirile veneau, iar umbrele prietenilor mei ce intrau in camera Sheirei deveneau mai clare. Brusc, am vazut fata Sheirei mai clar chiar dupa ce mi-a baut sangele. Fata alba, transpirata, ochii mari si bulbucati privindu-ma, barbia si obrajii si buzele pline de sange, coltii albi, lungi plini de lichidul rosiatic ce contrasta cu albul lor. Am scos un tipat lung, speriat, caci imaginea ei imi tot aparea in minte. Imaginea unui monstru.
-Nu a fost transformat, desi era atat de aproape. Totusi, a tras o sperietura zdravana si ma astept ca voi sa aveti mult mai multa grija. Nu cred ca va mai putea participa la ore azi asa ca puteti sa nu mergeti si voi ca sa stati cu el. Si nu uitati sa-i dati aceasta pastila.
Bandajul mi-a fost din nou pus pe rana si i-am auzit pe toti spunand cateva vorbe inainte de a parasi biroul. Tot drumul am mers cu ochii inchisi, sprijinit de Kail. De fapt, nici nu stiam unde mergeam. Apoi, am auzit un zgomot de usi deschise si am intrat intr-o sala destul de mare. Am facut un efort sa-mi tin ochii deschisi mai mult de un minut. Peretii erau crem “ cred “, iar pe jos era pus parchet de culoarea lemnului. Erau cateva birouri cu laptopuri pe ele, iar pe un perete erau numai rafturi cu carti. In alta parte a incaperii, erau cateva separeuri. Intr-unul am intrat noi. Peretii erau negrii, iar separeul era plin de canapele, fotolii si scaune confortabile. Pe peretele din fata lor era un televizor cu plasma cat peretele. Am ramas usor surprins. Durerea nu ma parasise inca, ba chiar devenise mai puternica si ma strambasem. Inauntru a intrat Miranda cu un pahar de apa in mana, iar in cealalta avea o pastila ce mi-o intindea. Am luat-o si am inghitit-o. Repede, ba chiar prea repede, pastila si-a facut efectul. Nu ma mai durea rana, iar mintea imi devenise limpede. Puteam sa stau cu ochii deschisi fara sa ma chinui. Eram perfect lucid. Totusi, amintirile acelei zile mi se invarteau in minte si stiam suta la suta ca nu aveam sa le uit prea curand. Amicii mei ma priveau ingrijorati si aveau grija sa nu pomeneasca nimic de cele intamplate si nici de Sheira. M-am trantit pe un fotoliu si mi-am strans genunchii la piept, obosit. Alice si Crystal susoteau ceva, dar nu m-am chinuit sa aud. Dupa aceea, una dintre ele a scos dintr-un sertat un DVD. Am citit rapid numele de pe carcasa si nu mi-am putut abtine un oftat ce veni si din partea lui Kail. Primul sezon din Gossip Girl. Se pare ca o sa am parte de o dupa amiaza ( ce ora era ? ) destul de plicticoasa. Nu eram fanul uitatului la serialuri de fete, dar am dat din umeri si am privit tinta ecranul urias. Orele au trecut si eu aproape reusisem sa atipesc pe fotoliul meu. Kail pufaia linistit pe un alt fotoliu, dar se mai trezea rareori cand era ciupit de Alice. De fapt, Alice, Miranda si Crystal erau captivate total de actiune si se holbau la televizor impietrite. Am ras in sinea mea si mi-am pus capul pe genunchi. La final, n-am retinut toate personajele si nici n-am stiut care-mi placea mai mult. Jenny, Nate . . cred ca acestea erau singurele pe care le retinusem. In schimb, fetele erau tare fericite si deja se intrebau cand aveam sa vizionam urmatorul sezon. Mi-am dat ochii peste cap exasperat si am spus:
-Nu acum. Este randul meu sa aleg filmul, am spus si m-am dus spre locul unde erau puse toate DVD-urile.
Cineva a inceput sa chicoteasca. Poate toate sau doar una. Nu stiu.
Nu a durat mult cautarea mea si am scos un DVD cu un film dramatic, dar ce-mi placea. Titanic. Ma rog, nu eram fanul filmelor dramatice, dar era o alegere destul de buna. I-am dat un ghiont lui Kail, ce a sarit ca ars de pe fotoliu. Cand a vazut titlul filmului, s-a inseninat si a zambit dezvelindu-si coltii albi. Aceea nu fusese cea mai frumoasa priveliste, dar nu am reactionat in nici un fel. Doar am introdus CD-ul in aparat. M-am trantit din nou pe locul meu, privind ecranul si asteptand cu nerabdare finalul ( imi placea enorm ) . Si iata ca acesta a venit rapid. Fetele strangeau in maini perne si se straduiau sa nu planga, iar eu si Kail zambeam cu gura pana la urechi. Ultima parte, cand femeia isi striga iubitul, am inceput sa rad. Dupa ce s-a terminat, Alice a inceput revoltata:
-Alexander, de ce radeai ? Nu era nimic amuzant.
-Da; cucoana aia facea ceva in genul: "Jake ! Jake ! Raspunde-mi nesimtitule !", am spus printre hototele de ras.
Kail a dat din cap si mi-a zambit. In schimb, Alice a dat din cap in semn de negatie si a oftat prelung.
Brusc, m-am trezit intreband cat era ceasul. Mi-era cam somn si senzorii mei ziceau ca era destul de tarziu. Am aflat ca era ora cinei si m-am infiorat. Daca vedeam din nou sala aceea plina de vampiri ce ma priveau . . daca o vedeam pe Sheira . . . daca aveam din nou sa fiu muscat . . . Toate aceste ganduri m-au infiorat si am inchis ochii pentru o secunda.
-Stiti, mie nu mi-e prea foame, am spus intr-o doara, ascunzand departe in minte gandul ca de fapt, imi era.
Toti prietenii mei au schimbat cateva priviri si eu am ramas inmarmurit privindu-i. Dupa ce ca le rapisem o zi de scoala ( si ora lui Crystal de actorie ) am ajuns sa le rapesc si cina. Cat de rau puteam fi ?
-Stiti ce ? Am sa ma duc sa fac o plimbare si sa ma culc. Acum nu este nimeni pe afara ca vine dimineata, am spus.
-Da, ar fi o optiune buna. Te conducem noi pana la usa, a spus Kail.
Am aprobat si am luat-o pe culoarele largi si intunecoase ce, spre marea mea bucurie, erau libere. Totusi, tot drumul am observat cat de ciudat se comporta Miranda. Nu mi-am alocat prea mult timp gandirii acestui lucru, stiind ca Kail imi putea citi gandurile mai bine cand eram langa el. Ajunsi in fata intrarii, am zbughit-o afara, facandu-le cu mana. Ei bine, paream destul de energic, desi nu eram deloc. Aerul rece al diminetii m-a lovit din plin si a facut ca efectul pastilei sa se risipeasca. Durerea crestea si gatul imi pulsa. Totusi, n-am dat atentie acestor sentimente. Nu inca. Cerul incepuse sa capete usoare tente de roz, iar intunericul noptii se risipea usor, usor. Era destul de racoare, iar aleile scolii erau ude de la o mica ploaie ce, probabil, o fi avut loc in timpul noptii umane.
Miranda se comportase atat de ciudat astazi. Parca nu dorise sa dea ascultare unor sentimente si parea sa asculte mai mult inainte de a spune ceva. De fapt, nu prea a vorbit. Totusi, i se putea citi ingrijorarea de pe chip si cat de mult ii pasa. Pentru mine, era destul. Probabil ca nu era obisnuita intr-un grup mai maricel, ori se chinuia sa-si ascunda gandurile de Kail incat nu a mai avut timp sa mai si vorbeasca. I-a lasat pe ceilalti sa-i tina locul in conversatii, ea fiind mai departe de lumea noastra.
Mergeam usor, cu pasi leganati pe alee si admiram rasaritul. Inainte, niciodata nu vazusem rasaritul fiindca nu reuseam sa ma trezesc asa de devreme. Am admirat putin mingea uriasa de foc cum isi croia drum pe cerul rozariu si am cascat. Teoretic, masa de seara vampireasca nu se sfarsise si holurile erau goale inca. Am luat-o pe o alee ce ducea la dormitoare si am inceput sa merg rapid in acea directie. Spre bucuria mea, holurile erau pustii, la fel si drumul spre dormitorul meu si al lui Kail. Am intrat inauntru si m-am trantit pe pat. Nu m-am mai chinuit sa ma schimb in pijamale sau sa fac altceva. Doar mi-am scos bandajul si skaterii. Ranile ma dureau teribil si imi ardeau. N-am mai lasat durerea la o parte si i-am dat voie sa ma cotropeasca, sa ma doboare. In ciuda acestei dureri, m-am cufundat intr-un somn ce avea sa-mi aduca multe cosmaruri cadou.

[She]

Ha, macar am avut ce citi daca tot m-am trezit degeaba. T.T Dar in fine, nu asta conteaza.
Imi plac paragrafele alea de la inceputul fiecarui capitol, sunt adevarate. Si imi place cum vorbesc astia, cu 'domnisoara', 'domnisorul'. xD : ]] Adica, e destul de enervant, dar totusi face parte din caracterul lor, asa ca totul pare mai real.
Mi-a placut capitolul, a fost ... destul de scary >.> sau cel putin palpitant, iar spre final chiar am ras, la faza aia cu "Jake! Jake! Raspunde-mi nesimtitule!". = ]]
Greseli n-am vazut, de niciun fel.
Deeeci astept continuarea, spor la scris si toate alea. : ]

[Elena.]

Ah! Nu am fost prima ....offf!!! :((( Ia sa vedem ce ai facut tu pe aici. Asa....sincer nu mi sa parut deloc un capitol lung...sunt asa de curioasa sa vad ce o sa se intample mai departe incat citesc capitolul asa de repede ca nici nu mai sesizez ca sa terminat. Oricum...mi-a placut foarte mult "introducerea" de la inceput....tot ce ai scris acolo este asa de adevarat. Asa ..descrierea..ai avut cat trebuie...actiunea nu a fost grabita blah blah blah sti door ca ai facut bine. Am ras o gramadsa cand am citit faza cu "Jake! Jake! Raspunde nesimtitule!"....a fost mortala. Mi-a placut cum vorbesc vampirii cu "domnisoara", "domisor"... e asa de ciudat nu cred ca as rezista sa vorbesc asa zi de zi sau cel putin nu as reusi.....sincer.....ficul tau imi aduce aminte de Harry Potter.....iubesc filmele si cartile...dar mi se par plictisitoare. Cam atat am avut de spus si scuze ca am parasit subiectul...dar trebuia sa mai spun si faza cu Harry Potter.

Succes in continuare !!! aaa...astept nextu.

[♥ Iepuras♥]

Doamne ce-mi place ficul tau!!e adevarata introducerea aia mica si imi place muklt la fel ca restul ficului.Ce sa spun?Nu am nici critici nici nimic...imi place descrierea,dialogul..ce mai imi place totul
"Jake ! Jake ! Raspunde-mi nesimtitule !", am ras la asta.
Ai zis ca acest capitol e lung...hmm nu mi se pare..adica din ce in ce citesti mai mult cu atat vrei mai mult..deci e scurt...ar trebui sa pui un capitol de 2 pagini ca sa fie lung.:zuppy04:
Nustiu cum pot vorbi ei cu ,,domnisoara'', ,,domnisor'' ..adica eu una n-as putea..mi se pare enervant..dar vad ca vampirii sunt mai manierati
Succes in continuare si astept nextul!!!!!!!!!!!

[Me�al.]

Ei, ma bucur ca v-a placut, Savarina Ali, She, Elena si Crysta ! Scuzati-mi intarzierea si va astept comentariile.

Lectura placuta !

Capitolul 11

Normalitatea este rar gasita. Oamenii normali, viata normala... Toate sunt doar simple vorbe. Nici un om nu este normal, fiecare are ceva ciudat, diferit. Viata n-a fost niciodata normala. Normalul devine banal si multi isi doresc sa se intample ceva iesit din tipare. Dar ce faci cand viata ta este plina de anormalitate, cand crezi ca lucrurile normale sunt doar povesti de adormit copiii? Cauti acea farama de normal sau imbratisezi viata ta anormala?

*

M-am trezit dintr-o data. Camera era cufundata in intuneric si singurele sunete ce se auzeau erau pufaiturile lui Kail. Probabil ca inca nu era ora de trezire. Cine stia ? De curand viata mea a devenit intr-atat de ciudata incat ma intrebam daca era un vis? Daca spuneam cuiva ca am fost muscat de o vampirita, m-ar crede nebun, dus cu pluta. Sau poate eram? Buna intrebare. Am stat si m-am uitat clipe indelungate la tavan. Ma intrebam ce aventuri aveam sa imbratisez in acea zi vampireasca. Muscatura imi zvacnea si ma intrebam de ce nu se vindeca odata. In diferite carti au proprietati vindecatoare. Dar in viata reala nu. Ce ironie. Si totusi, dupa ce aceasca aventura, daca scriam o carte despre vampiri, as fi luat premiul de cel mai bun scriitor fantasy. Sa fim seriosi, cine credea ca vampirii exista, ca stau printre noi ?
Mintea mi-a zburat la Miranda. Imaginea ei mi-a incalzit trupul, in ciuda faptului ca avea pielea rece precum ghiata. Ceva m-a impulsionat. Doream sa vorbesc cu ea. De ce ? Nu stiu, dar doream asta si aveam sa fac acest lucru. Incet, m-am ridicat din pat si mi-am pus o pereche de blugi albastri pe mine si un tricou alb. Am iesit tiptil din camera, fara sa-l trezesc pe Kail. Desi ei aveau un auz bun, se pare ca Kail era cufundat intr-un vis tare frumos. In acel moment mi-am dorit sa fiu eu cel capabil sa citeasca mintile. M-am oprit in fata usii camerei pe care o imparteau Miranda si Crystal, gandindu-ma la o tactica de a o scoate pe satena afara de acolo. M-am apropiat de usa si am soptit:
-Miranda.
Vocea imi era ragusita si numele ei nu s-a auzit prea bine. Speram totusi sa iasa afara din camera sa verifice cine pandea prin fata camerei sale. Imediat dupaia usa s-a deschis si Miranda a aparut in fata usii. Parul ii era ciufulit si fata adormita. Era asa de draguta asa, imi ziceam. Purta o camasa de noapte pana la genunchi, mov cu girafe galbene. Arata precum un copilas mic abia trezit dintr-un vis frumos. Si totusi, poate ca avusese in vis frumos.
-Ce faci aici? A intrebat soptit in timp ce inchidea usa camerei.
-Nu stiu. Am simtit nevoia sa vorbesc cu tine despre... tot ce s-a intamplat. Scuza-ma ca te-am trezit, dar credeam ca nu dormi.
A inaintat pe culoar, iar eu am urmat-o automat.
-Inteleg. Te-au cam tulburat toate treburile cu muscatura...
A ghicit din prima. Ma rog, nu era asa de greu de observat, mai ales pentru un vampir. Si totusi, nu-mi era frica ca aveam sa fiu muscat din nou, doream sa gasesc o metoda pentru a nu mai simti durerea aceea sfasietoare. Chiar in acel moment, am ajuns in sufragerie. Era o camera imensa, plina cu televizoare cu plasma, canapele si fotolii. Desigur, toate erau rosii sau negre. Ne-am trantit pe o canapea, iar Miranda a strans in brate o perna sangerie.
-Cand voi putea pleca de aici? Am intrebat din prima.
-Din scoala? Oh, pai, cand Elhomerii vor fi prinsi. Atunci banuiesc. De ce intrebi?
Raspunsul meu era evident, dar se pare ca ea era prea adormita ca sa-l depisteze. Poate ca ar fi fost mai bine daca asteptam pana dimineata.
-Pentru ca... Mi-e frica sa nu mai fiu muscat si de alti vampiri, iar eu sa nu fac nimic.
Am fost total sincer. Asta era lucrul principal de care ma temeam. Si totusi, pe urmele mele erau niste strigoi “ vampiri morti “ si eu locuiam cu niste vampiri. Daca ma gandeam bine, in ambele cazuri aveam sa fiu muscat. Ce mai conta daca erau vampiri vii sau morti? M-am uitat la un tablou pus pe un perete. Infatisa gatul unei fiinte umane ce avea doua muscaturi din care curgea sange. Aveau pana si poze dinacestea capabile sa-i faca sa-si doreasca si mai mult sange. Mi-am mutat privirea spre Miranda. Isi infasurase o suvita de par in jurul aratatorului si se juca cu ea.
-Ce-ar fi daca as deveni vampir ? Am intrebat dintr-o data.
-Poftim?! Te-ai ticnit ? Ai dat cu capul de ceva ? Doamne, Alex, este imposibil asa ceva. Ma rog, e posibil, dar nu poti sa-ti irosesti viata astfel. Totul o sa se termine si ai sa te intorci la viata ta si o sa uiti de noi.
Era socata. Sincer sa fiu, nici eu n-as fi vrut. Dar intorsul la viata mea normala era prea... ciudat. Insinuase ca o sa uit de ea si nu credeam ca avea sa fie posibil. Mi-a sucit mintile si apoi avea sa dispara asa usor, precum ai zice peste. Oricum, normalitatea ar fi plicticoasa dupa toate lucrurile intamplate. Poate ca tipul asta de viata mi s-ar potrivi.
-Nu ai de ce sa devii vampir, esti perfect asa, a spus calma.
Mi-am ridicat privirea inspre Miranda. Se apropiase de mine si fata ei era la un milimetru de a mea. Zambea jucaus si cand imi deschisem gura sa o intreb ce face, ea a dat din cap in semn negativ. Si-a lipit buzele de ale mele. Sarutul, la inceput a fost sovaielnic, niciunul nu stia daca era bine ce facea, dar ne-am destins imediat. Limbile noastre dansau, iar Miranda s-a asezat in poala mea. Isi tinea mana stransa in pumn in parul meu, iar eu o mangaiam pe spate. Senzatia de caldura m-a invaluit imediat si ne sarutam cu atata pasiune de avea sa fie ultima data cand ne vedeam. Ramanand fara aer, am oprit sarutul. Amandoi gafaiam.
-Vrei sa facem o plimbare? A intrebat.
Am dat din cap si am iesit amandoi pe usa sufrageriei. Drumul pana la usa nu era lung si am mers pana acolo, tinandu-ne de mana. Era o senzatie asa frumoasa acum ca stiam amandoi ca tineam unul la altul foarte mult. Am deschis usa din lemn masiv si am tinut-o pana cand Miranda a iesit si ea. Soarele era aproape de linia orizontului, iar intunericul incepea sa puna stapanire pe intregul campus. Frigul se lasa si el peste intreaga natura ce se ducea la culcare. Ma intrebam daca nu cumva ii era frig Mirandei, dar mi-am amintit faptul ca vampirii nu simteau frigul. Un lucru folositor lor, mi-am zis. Am mers pe aleea cea mai departata de cladire care se afla aproape de padure, pe langa dispozitivele de protectie. Chestiile ce protejau scoala nu erau ziduri inalte, ci un fel de scuturi invizibile ce nu lasau sa intre nimic dinafara. Ingenios lucru si ar fi fost perfect ca si la scolile normale sa fie astfel de lucruri.
-Si este adevarat faptul ca nu puteti suporta lumina soarelui ? Eu te-am vazut la scoala afara, in soare.
-Pai, este relativ adevarat. Inainte nu rezistam deloc la lumina solara, dar au fost inventate diferite pastile care, daca le luam, ne lasa sa iesim pe afara in timpul zilei. Nu tin foarte mult, dar sunt foarte bune pentru vampirii ce locuiesc printre oameni. Noi aici, la scoala, nu le luam niciodata pentru ca preferam ca programul nostru sa se desfasoare in timpul noptii, a spus calma in timp ce privea visatoare cerul.
-Ce se intampla daca va expuneti la soare daca nu luati pastila? Va transformati in... cenusa?
A inceput sa rada.
-Nu, normal ca nu. Ne face rau pe din-auntru, ca sa zic asa. Nici eu nu stiu sigur. Lucrurile asta le invata cei din cursurile superioare.
Am aprobat. Intelegeam cat de cat ce incerca sa-mi explice. Miranda a tresarit si mi-a strans putin mai tare mana. Am vrut sa o intreb ce s-a intamplat, dar parea ca se concentreaza asuprea unui lucru ce se afla in afara barierei, in tufisuri. Ne oprisem si ea imi arunca un mic microfon. Unde l-o fi tinut?
-Apasa pe butonul on. O sa ne auda directoarea. Spune-i ca-i ceva ciudat in partea nordica a campusului si ca trebuie sa vina, mi-a soptit.
In timp ce spuneam in microfon toate cele zise de Miranda, ea mi-a dat drumul mainii si s-a apropiat mai mult de locul unde se termina campusul. Parea ca mirosea ceva. Dar ce putea fi in niste tufisuri? Soarele disparuse in spatele muntilor dinspre nord si luna ii luase locul.
-Cine esti? Arata-te! A urlat adolescenta.
Ceva s-a miscat cu putere-n tufisuri si a iesit din ele. Era o umbra neagra. Cand s-a apropiat mai mult, am vazut ce era. Un barbat cu parul negru si ochii rosii. Pielea ii era alba, mult prea alba si tinea langa el alta persoana. Un trup de om, dar pe care nu l-am putut indentifica imediat.
-Ce-i asta? Am intrebat curios.
-Strigoi. Unul din Clanul Elhomerilor. Trebuiau sa soseasca, a spus Miranda incordata.
Am ramas socat. Fata strigoiului era contorsionata si furioasa. A smucit trupul celeilalte persoane si am putut sa observ cine era. Razvan! Imposibil. Bunul meu prieten era pe mainile strigoilor, iar eu nu puteam face nimic. Ce patetic. Trupul lui Razvan nu se misca, dar ii puteam observa lentele miscari ale pieptului. Inca traia! Si totusi, cand i-am vazut urmele muscaturilor de pe gat, m-am crispat. Brusc, am auzit pasi pe caldaram. Mai multe persone veneau alergand spre noi. Imediat dupaia, am vazut-o pe directoare impreuna cu alti profesori si cu Kail, Crystal si Alice. Cand l-au vazut pe strigoi, toti au ramas socati.
-Ce doresti ? A intrebat directoarea dura.
Strigoiul a zambit crud si a miscat trupul lui Razvan, facandu-l sa geama.
-Pe baiat, a spus aratand cu degetul spre mine.
Am incercat sa nu schitez nici un gest, nu trebuia sa ma sperii. Acum trebuia sa ma concentrez asupra salvarii lui Razvan.
-Si daca nu ti-l dam? A intrebat o profesoara cu aceeasi voce ca de piatra.
Ajunsesera sa vorbeasca despre mine ca si cum as fi fost un obiect! Ce bucurie. Aveam si eu parerile mele, dar, nu, eu trebuia sa fiu tratat ca pe un obiect. Totusi, nu-mi parea asa de rau. Daca as fi fost nevoit sa vorbesc cu strigoiul, nu stiam cat de calm puteam fi.
Strigoiul a zambit sadic si si-a apropiat gura de gatul lui Razvan. Am vazut cum coltii i-au aparut si m-am infiorat.
-O sa-l omor, a spus vampirul mort cu o voce ce-ti facea pielea de gaina.

[Me�al.]

No comments ? Well, stiam ca nu era prea reusit acel capitol, dar nici chiar asa. In fine. Am venit cu nextul ce sper sa fie citit de cineva. o.o Sper .
Lectura placuta !

Capitolul 12

Moartea. Ce este moartea cu adevarat ? Multi spun ca este sfarsitul drumului, lucrul ce le termina pe toate. Si totusi, daca nu e asa ? Cand mori, pierzi legatura cu celelalte persoane, dispari. Si daca n-ai disparea si ai ramane printre oameni, dar sub o forma mai diferita? Dar ce simti cand mori ? O multitudine de sentimente sau nimic ? Poate durere, suferinta, regret ori bucurie. Cine stie ? Toti sunt diferiti, au sentimente diferite deci si cand mor se simt diferit. Totusi, intrebarea ramane : Cum este moartea cu adevarat ?

*

Replica strigoiului mi-a inghetat sangele-n vine. Nu-mi venea sa cred ce-mi auzeau urechile. Sa-l omoare pe Razvan? Nu, era imposibil. Razvan mi-era prieten de cand aveam sase ani... eram cei mai buni prieteni si tot timpul ziceam ca o sa avem grija unii de altii, precum niste frati. Niciodata n-am crezut ca o sa vina o zi in care sa-mi fie frica pentru viata lui. Si iata ca neasteptatul s-a ivit. Fara sa realizez, m-am oprit din respirat. Am luat o gura mare de aer si am continuat sa privesc inspre Razvan. Nu-l vedeam clar, dar simteam teroarea, durerea, frica. Parca intrasem in trupul sau si simteam tot ce simtea el. Nu puteam sa-l las sa moara. In fond, ei ma doreau pe mine, nu pe el. Nu merita sa moara din cauza mea.
-O sa vin cu tine, dar lasa-l in pace pe Razvan, am spus.
Surprinzator, vocea imi era rece, fara inflexiuni. Se pare ca am reusit sa tin inauntrul meu frica ce o simteam prin tot corpul. Dar trebuia sa infrunt acest strigoi, sa-l salvez pe Razvan! Devenind mai atent la cei din jurul meu, am observat cum toti incremenisera. Miranda ma privea rugatoare si incerca sa ma convinga din priviri sa renunt, precum si ceilalti prieteni ai mei. Directoarea ma privea stupefiata, iar profesorii ramasesera inghetati. Nu i-am bagat in seama. Eram orbit de ideea de a-l salva pe prietenul meu, incat nimic nu mai conta.
-Bine, sunt de acord. Treci bariera si am sa il las pe baiat langa aceasta, ca sa fie luat de unul dintre vampirii aia, a zis strigoiul repede.
Din colturile gurii ii curgeau bale ce cadeau pe umarul lui Razvan si i se prelingeau pe mana. Am putut vedea de la distanta aceasta cum coltii ii straluceau in lumina lunii, cum erau extrem de ascutiti. Ticoul pe care-l purta era alb si avea pe el cateva pete rosiatice, de sange. Pantalonii ii erau jerpeliti si rupti in genunchi. Deci strigoii nu prea mergeau pe la mall, mi-am zis. Imediat dupaia, m-am intrebat cum puteam sa ma gandesc la asa ceva cand moartea ma astepta cu bratele deschise, iar eu ma duceam spre ea de buna voie.
-Faci o mare gresala, Alexander. Din cauza ta, multi au sa moara, a spus directoarea pe o voce serioasa.
Stiam ca ar fi facut orice sa ma impiedice, asa ca n-am bagat-o in seama. In fond, eu ajunsesem aici pentru a fii protejat de Elhomeri, deci directoarea trebuia sa faca orice pentru a ma proteja.
-Nu mai incercati. Este prea absorbit de ideea de a-l salva pe tipul ala incat ratiunea i s-a pierdut.
Era vocea lui Kail. Era serios, dar, totodata, trist. De ce? Cum putea sa tina la un tip pe care-l cunoscuse acum cateva zile? Nici macar nu ma stia bine... Nu putea sa-i para rau ca plecam. Am facut doi pasi mici in fata si toti s-au incordat. Strigoiul a scos un sunet ciudat, precum un galgait si a facut si el un pas in fata. Il tragea pe Razvan dupa el, de gulerul tricoului. Cum putea sa trateze o fiinta umana asa, ca pe un gunoi ? Si ei au fost odata oameni, dar se pare ca au uitat asta.
-Hai, baiatule, mai repede! Nu o sa astept pana dimineata pentru tine! Misca-te sau il omor pe tipul asta!
Vocea vampirului mort era glaciala, dar dura. M-a facut sa tresar si am mai facut cativa pasi inainte. Miranda a alergat pana langa mine, postandu-se in fata mea. Era speriata si nu incerca sa ascunda acest sentiment. De fapt, disperarea si frica i se citeau pe chip cu usurinta. A vrut sa zica ceva, sa ma roage sa ma opresc, dar am indepartat-o precum un robot.
-Trebuie sa-i facem ceva baiatului. Nu-l putem lasa pe mana Elhomerilor. Nu acum, s-a auzit directoarea ce parea agitata.
-Putem sa-i dam ceva ca sa lesine, a sugerat un profesor.
-Nu! Nu putem face asta! Nu vedeti cat tine la Razvan ? Nu intelegeti ca sunt prieteni buni si voi vreti sa-l lasati pe celalalt baiat sa moara doar pentru a-l proteja pe Alexander?
Aceasta era Crystal. Parea destul de diferita. Tonul vocii ei trada o mare disperare, desi parea sa o mascheze destul de bine.
-Si atunci ce propui sa facem ? A rivalizat o profesoara.
-Vedem. O sa incercam sa-i salvam pe amandoi. Ne descurcam, a spus Alice calma.
Apoi discutia a incetat.
Cu cat ma apropiam mai mult de strigoi, rana de la gat incepea sa-mi pulseze. Parca era o legatura intre acel strigoi si fata ce m-a muscat. Dar asta era imposibil! Probabil ca incepusem sa innebunesc. Imi auzeam pasii pe caldaram si, de asemenea, pe cei ai vampirilor din spatele meu. Se deplasau odata cu mine, de parca doreau sa intre in lupta imediat ce aveam sa ies afara din zona in care eram protejat. Nu i-am bagat in seama. Privirea imi era atintita pe Razvan ce statea ca o papusa tinut de strigoi. Trebuia sa-l salvez, imi tot repetam neincetat. Nu stiu de ce, dar ma simteam responsabil pentru soarta sa. Eu fusesem cel ce a plecat vijelios de la scoala si s-a avantat intr-o aventura cu vampiri demna de scris intr-o carte. El, saracul, isi traia viata normal, fara nici un fel de creaturi mitice.
-Pustiule, te misti odata ? ! A urlat din nou strigoiul.
Mi-am marit pasul, devenind totodata si mai alert. Nu-mi perminteam sa-l las sa astepte caci ii putea frange gaul lui Razvan imediat. Incepusem sa alerg spre bariera si am vazut-o pe Miranda crispata, uimita. Mi-as fi dorit sa ma opresc, sa nu trec de bariera, dar trebuia sa-mi salvez prietenul cu orice pret. Cand am trecut prin bariera, am auzit cum toti au rasuflat cu putere. Strigoiul m-a privit plin de dorinta de a-mi suge sangele si, inainte de a se napusti asupra mea, i-a frant gatul lui Razvan. Am simtit cum toata lumea cade peste mine, cum totul se intuneca. Si chiar totul a devenit negru. Nu mai vedeam nimic, doar trupul lui Razvan aruncat neglijent pe pamantul din fata mea. Acea imagine imi provoca o durere de nedescris, de parca corpul meu ar fii aruncat acolo.
-Idiotule! Ai promis! Tampitule!
Urletele mele au rasunat in intreaga padure. Desigur, n-a fost prea inteligent din partea mea sa ma adresez astfel unui strigoi. Totusi, ce puteam face ? Prietenul meu cel mai bun era mort, iar eu eram inafara campului de protectie. Am auzit ragetul strigoiului si am fost luat pe sus. Imediat dupa aceea, am auzit mai multi pasi pe pamant si eu am fost dat cu putere de pamant. Nu m-a durut deloc, nu mai simteam nimic. Imediat dupaia am simtit cum pielea de pe mana imi era crestata, dar n-am actionat in nici un fel. In jurul meu se declansase un haos, iar eu stateam intins pe jos, cufundat intr-un intuneric abisal. Incercam sa accept adevarul crud, desi nu puteam.
Razvan era mort.
Prietenul meu cel mai bun era mort.