Dorinte periculoase

[Nya.]

Hey, dear ! * hugs * Miss me ? Of course. : > :]]
Asa, cum m`ai rugat sa dau un comment, asta si fac. Na, sa intorc favorul. : p
Well . . . stii ca ador cum scrii, deci ar fi de prisos sa o mai spun. Totusi, grabesti actiunea mult de tot. -___-"" stii cam cum e ? ' Asa, vad o tipa buna, ma dau la ea si automat e a mea '. Or something. Pai, dear, tu te indragostesti asa, batand din palme ? Trebuia sa lasi lucrurile sa curga de la sine, usor. Ce ma deranjeaza e ca ultimul capitol parca ar fi din Twilight. -___- Ce naiba ? E exact aceeasi replica. xD
Naratiunea e cam . . . grabita. Adica nu stiu, grabesti foarte mult actiunile. Se trezesc, mananca, se culca. Cam asa se desfasoara o zi in fic`ul asta. Faza cu mutatul e patetica. o.o Cum naiba sa se mute, asa dintr`o data ? First of all, cum de nu au vazut cladirile cand se construiau ? Chiar asa de mici erau ? si e cam ireal. xP Descrierea merge, nici prea multa, dar nici prea putina. Acisilea nu prea am ce sa comentez, desi ai putea sa mai bagi prin unele parti nitica descriere. As fi vrut sa stiu mai mult ce simtea Alex cand Mira i`a spus ca nu pot fi prieteni. Dialogul este bun, imi place ca nu predomina. Nu este sec si replicile sunt bine alese.
Cam atat . . . De abia astept continuarea si sper sa ma surprinzi placut ( sunt sigura ca asa va fi ). >:d<

[Merisoare Acre]

Buna, Metal !
(Ce replica tampita) ......

So...Eu in persoana, adica....eu ...Vreau sa'ti comentez ficul. Cre'ca era si normal....da' ....
Anw, sa continuam. Am citit de la primu' pana la ultimu' si vreau sa mentionez ca'mi place. Ai destul dialog, nu e sec...Descrierea, care ma gandeam ca ar fi plecata prin Jamaica, nu este. Sta chiar bine, si deja ma faci sa ma gandesc ...sau sa dau cu presupusul. :D
E un pic cam wird faza cu cladirile....adica....Mai nou, nu auzim si nici nu vedem cand se construieste ceva langa noi ? Eh....poate ca au fost aduse de extraterestri, cine stie :))
Actiunea mi s'a parut a little bit cam grabita, dar merge tinand cont de faptul ca nenoricita aia de fata i'a spus lui Alex ca nu pot fi prieteni...Da' ......Ma cam toaca la creieri fetiscana asta, dar Alex...tipu' asta seamana destul de mult cu varu'meo....Sa nu incep sa povestesc ca ramai cu gura deschisa cand t'apuci sa citesti commul.....
Naratiunea...E buna, nu m'a lasat rece, chiar deloc. A fost very good...finalul ....
Cam atat am avut de spus, astept cu nerabdare nextu...

Ja ne

[Me�al.]

@Savarina Ali - Mersi pentru comentariu si pentru parerile tale. Te mai astept pe aici ! :]

@Miaunella - Ma bucur ca-ti revenisi din starea de soc pentru a lasa o parere. Secretul Mirandei il vei afla destul de curand :-" . Meri pentru comentariu si te mai astept cu drag !

@Zapa - Nu, nu o sa fie imediat impreuna, ofc. Tot stau in cumpana daca o sa-i fac sa fie. Poate da, poate nu. En fin. O sa fiu racit mai des daca spui ca scriu mai bine :)) . Te mai astept, dear ! >:d<

@Kidutza Miaw - Mersi pentru comentariul tau si o sa-ti respect toatee . . sfaturile ! Te mai astept !

@Nya. - Eu pot fi numit un specimen caci, da, inainte ma indragosteam batand din palme, deci nici comportamentul personajului din fic nu mi se pare diferit. Semanam :)) . Te mai astept p'aci ! >:D<

@Mina Hiranuma - Mersi pentru parere si iti mai astept parerile despre fic !

Ca sa lamuresc odata pentru totdeauna chestia cu mutatul, am sa zic ceva. Normal ca adolescentii au observat noile cladiri cand erau in curs de construire and so on, dar s-ar fi gandit ca erau construite pentru ei? Adica, in Bucuresti sunt construite cladiri peste tot. Daca una ar fii in apropierea scolii voastre, v-ati gandi ca a fost contruita special pentru ca cei din scoala ta sa se mute acolo? De fapt, asta fuse ideea.

Capitolul 6

De ce oamenii doresc tot timpul mai mult decat ce au? De ce niciodata nu se pot multumi numai cu o particica si le trebuie tot? Chiar daca acel tot este periculos, ei tot il doresc. Vor ca lumea sa fie a lor si ei sa fie conducatorii ei. Dar daca nu ai tot ce vrei cu un anumit scop? Poate ca ai o anumita particica din acel lucru pentru ca restul este prea periculos si nu ar fi bine daca ai stii. Dar toti iti spun: Nu conteaza cum, eu trebuie sa stiu si sa am tot. Niciodata nimeni nu se intreaba de ce nu stiu si au tot? Fiecare lucru are un scop, dar ei nu-l cauta sau ei vor sa creada ca trebuie sa stie tot.

*

M-am trezit brusc din somnul meu total agitat. Am avut un vis ciudat, dar care era acela? Buna intrebare, dar nici eu nu stiam. Nu imi puteam aminti nimic, doar ca alergam de ceva si apoi, pur si simplu, muream. M-a infricosat visul acela caci, dupa ce s-a repetat de mii de ori in mintea mea, mi-a spus o voce groasa si dura: renunta. Oare la ce se referea? La ce puteam sa renunt ca sa nu mor? Parca era o ghicitoare dinaceea insuportabila. De fapt, uram ghicitorile si tot ce tineau de ele. Am stat intins in pat, privind tavanul, jumatate de ora. M-am gandit la tot ce visasem, dar nu am gasit raspunsul. Desi nu-mi era deloc frica de ce putea sa ma omoare, tot eram curios. Vroiam sa aflu ce era asa de periculos de trebuia sa renunt. La scoala? Da, era o posibilitate. Orele de fizica ma distrugeau total, deci imi puteau cauza si moartea. Nu am stat sa ma mai gandesc, caci am ajuns la concluzia ca nu aveam de ce. Speriat nu eram “ cum puteam sa fiu ? “ si de moarte nu-mi era frica. Totusi, puteam sa il intreb pe Tiberiu care era raspunsul la ghicitoare. Doar din acest motiv era destul de destept. M-am uitat la ceas. Era opt si ceva si mie inca imi era destul de somn. Of, si in curand incepeau orele. Nu aveam chef sa merg la masa, asa ca i-am trimis un scurt mesaj lui Tibi pe telefon:
De ce poti sa fugi, dar nu reusesti sa te ascunzi
Si, in final, ajungi sa mori?
Da-mi si mie raspunsul. Tot timpul mi-a fost repetat cuvantul "renunta". Mersi.
Am aruncat telefonul pe noptiera, oftand. Lucrurile deveneau ciudate in scoala asta. Si eu care-mi dorisem acum cateva luni sa se intample ceva ciudat, magic in viata mea. Poate ca acum aveam parte de aventura vietii si asta nu-mi displacea deloc. Am sarit din pat, ducandu-ma la dus. Aveam nevoie sa-mi relaxez putin muschii. In timp ce apa imi incalzea pielea si-mi purifica trupul, am auzit soneria de la telefon. Primisem un mesaj.Grabit, am iesit rapid de la dus, alunecand pe podeaua umeda. Era sa cad, dar n-am reusit uimitoarea performanta. Cand am iesit de pe terenul minat, numit baie, am luat telefonul in mana, citind mesajul.
De profa de matematica.
De Miranda, cred. Ea cred ca e. Vorbeste cu ea. S-a dus de la masa la sala de sport.
Copilasul asta chiar era un geniu cand isi dorea! Da, aveam sa fac asta. Trebuia sa gasesc conexiunea dintre ciudatul vis si draguta fata. Mi-am indreptat spatele, privind prin camera. Nu desfacusem cutiile de carton in care-mi erau aruncate lucrurile. Am oftat, trebuia sa-mi fac timp si pentru ele candva. Nu stiam cand, dar trebuia. M-am imbracat cu o pereche de jeansi negrii Levi's si un tricou negru cu niste modele albastre. Intr-un buzunar mi-am aruncat telefonul, iar in celalalt I-podul trebuia sa ascult si eu muzica, nu? Vijelios, am iesit din camera, trantind usa in urma mea. Spre marea mea satisfactie si bucurie, liftul mergea. Am apasat pe un buton, o luminita rosie aprinzandu-se. In scurt timp, usile argintii ale liftului s-au deschis, poftindu-ma sa intru. Nici nu stiu cate secunde a durat ca masinaria sa ajunga la parter, dar eram sigur ca foarte putine. Am iesit pe usa ce se deschidea automat, luand-o pe poteca spre cladirea scolii unde se afla si sala de sport. Imi doream cu ardoare sa ajung acolo si, parca, o mana imaginara ma impingea sa merg din ce in ce mai repede, sa ma grabesc. Nu era dorinta acuta de a o vedea pe Miranda, era cu totul altceva... ceva magic. Si totusi, ce puteam vedea acolo? Dorinta uriasa m-a facut sa grabesc pasul intr-atat de mult incat am ajuns sa alerg. Vroiam sa vad ce era acolo si toate celulele mele imi spuneau ca nu era ceva normal. Intr-un final, am ajuns in fata salii de sport; o cladire veche, vopseaua de un verde stins fiind scorojita. Erau doua cai de intrare: una principala formata dintr-o usa dubla si una secundara ce se afla in fundul salii. Incet, am deschis usa secundara “ sau cea de serviciu “ si m-am strecurat inauntru. Se auzeau pasi pe podea, dar extrem de incet, de parca persoana ar fi levitat pe jumatate. M-am uitat atent inauntru sperand sa vad ceva caci luminile erau stinse. Dupa ce ochii mi s-au obisnuit cu intunericul, am putut observa forma unui corp de femeie. Era Miranda. Ochii ii devenira rosiatici, iar dintii ii erau foarte albi si caninii lungi. Alerga foarte rapid dintr-un capat in celalalt al salii, nefacand decat o secunda. Atarnase sacul de box de una dintre grinzile subrede, dand cu pumnul si piciorul in el cu o putere mai mare decat a unul fotbalist. Spaima ma cuprindea incetul cu incetul la privirea adevaratei Miranda. Ce era? Un vampir? O creatura care bea sange pentru a-si satisface propriile nevoi? Imi era putina teama de aceasta Miranda care parea dura si inspaimantatoare. Cu inima cat un purice, am dat sa ies din sala, dar, accidental, am lovit o cutie in care erau asezate niste bate de baseball. Lemnul a facut un zgomot neplacut, facandu-ma sa tresar. Intr-o secunda, eram trantit pe podea, Miranda stand peste trupul meu. Ii puteam simti respiratia calda pe gatul meu si mi-am putut imagina cum isi va dezveli dintii, golindu-mi trupul de lichidul rosiatic. Ii puteam simti mania orbitoare, mana ei strangandu-mi cu putere incheietura. Si acum ce va urma? Avea sa ma omoare si sa deguste sangele meu? Am inchis ochii, incetand a mai gandi. Aveam sa mor si a fost in totalitate vina mea.

[Sayuuki]

Asa deci si prin urmare:

Am citit fic-ul cu atentie si trebuie sa recunosc ca pentru un baiat, scrii minunat! Mda...it seems like there are some smart people out here, finally! Nu ma asteptam ca Miranda sa fie vampir, e chiar o surpriza; ai tinut totul ascuns intr-o cutie uitata de timp si cand ai lasat totul afara am ajuns sa-mi spun "e prea mult si in acelasi timp prea putin" ( trebuia sa fac si eu o figura d'asta de stil de-a mea :)) ). Deci, ideea cum ca Miranda este un vanator de noapte chiar imi place, face ca relatia dintre ea si Alex sa para imposibila.
Ceva critici: In mare, nu prea am ce critica, ai un stil impecabil de a scrie. Just two things: ai tendinta de a grabi un pic actiunea, dar nu-i nici o problema, e chiar mai bine asa; si nu prea descrii sentimentele celor doi...dar fie, you're a boy si baietii nu prea au tendinta sa fie romantici.
Paginatie, ortografie si gramatica nici nu mai vorbim, vad ca ai mai mers cat de cat la orele de romana :)). Fic-ul e foarte bun, ideea e superba, mai ales faza cu mutatul. Si din cate am vazut eu, Miranda nu e deloc indiferenta in privinta lui Alex, lucru care face totul mai palpitant. A, si uite ca acum mi-am amintit de prolog; imi place cum exprimi chestiunile astea parca rupte din realitate. Se pare ca si la filozofie de descurci de minune, deci bravo!

Hai ca te-am laudat destul. Inca un lucru, daca vrei sa-mi astamperi si mie curiozitatea: Miranda are parinti? Un detaliu de genul acesta conteaza foarte mult. Paii, tot ce pot sa spun este: keep up the good work, your story it's just like...an prohibited sin (nah c-am zis-o si pe asta, sper sa nu'ntelegi gresit).

[Kidutza Miaw]

Bai ,te bat! Ce propozitie de inceput calduros mai am si eu :))=)).Fa capitolele astea mai lungi.Nu ma face sa numar nenorocitele alea de randuri....Stai asa ca io chiar ti le numar....Si ai .....fix....38 de randri(le-am numarat de 3 ori la rand ca sa fiu sigura)..ceea ce inseamna,conform regulilor ,bineinteles ,ca capitolul (scuza-mi cacofonia)este mai scurt cu 2 randuri decat ar trebuii....conform reguli 11 paragraful habar n-am cat :)) :
Quote:11.Capitolele trebuie sa aiba minim patruzeci de randuri.
Voi sublinia cuvantul minim.
Da ,trecand peste asta,pot spune ca descrirea si actiunea sunt perfecte.Bravo!
Presupun ca o sa vina cineva in camera unde se afla cei doi,Alex si Miranda , si le va zice ceva gen "- Cine e acolo?" ,apoi fata dispare ca prin farmec ,iar el scapa ca prin minune.M-ai facut curioasa rau .
Adu next-ul rapid.
Te pup!
Bye!

[Alee]

Ma crezi ca nu credeam ca un baiat sa scrie asa super? o.o'. Serios imi mai amintesc primul tau fic de pe Animax... se vede o evolutie imensa de atunci si pana acum.
Ideea ficului m-a captivat in totalitate. Ai un stil foarte bun de a scrie. Te exprimi bine, ai o ortografie impecabila. Descrierea si naratiunea te captiveaza in asa fel incat nu te poti opri din citit o.o.
Am ramas surprinsa sa vad ca Miranda e vampir, adica ma asteptam la ceva de genul dar tot am ramas 'gura-casca' cand am citit. Pun pariu ca Alex scapa viu. ;))
Atitudinea personajelor imi place, le-ai cladit bine.
So... ce sa mai zic, poate te-am laudat cam mult [vezi sa nu ti se urce la cap :))] dar chiar scri frumos.
Bye bye si astept naxt ;))

[Me�al.]

@Mandylion - Multumesc pentru comentariu si pentru critica si, desigur pentru lauda! Ma bucur ca-ti place si te mai astept pe aici! >:D<

@Kidutza Miaw - De fapt, sunt vreo 50 si ceva de randuri :)) . Nu stiu cum ai numarat tu, dar nu sunt 38 :p . Te mai astept p'aci ! Presimt ca chapu asta o sa-ti placa ca-i mai lungut, cred.

@Hanako - Ficul meu de pe Animax? Nu mai stiu sigur care era ala, dar ma bucur ca am evoluat. Ma bucur ca m-ai laudat caci eu ador laudele [ leu . . na . . narcisist si tot pachetul :)) ] . Te mai astept pe aici !

Asa, capitolul asta e ceva mai lung pentru ca plec acasa [ in Londra ] si timp de vreo 10 zile nu voi putea sa intru pe net ca am o problema la internet acolo.

Capitolul 7

Frica. Frica este cel mai mare dusman al oamenilor. Frica ii face vulnerabili, ea si poate distruge. Cand se tem de ceva, gandurile le sunt blocate, iar membrele nu li se mai pot misca. Precum niste statui. Si atunci este momentul sa ii distrugi. Si totusi, teama este unul dintre lucrurile ce-i face diferiti de roboti. Frica naste dorinta de a trai mai mult, de a-si dori sa repari greselile facute in trecut. Dar ce poti face cand esti intr-o situatie cand esti la un pas de moarte si nimeni nu te mai poate ajuta? Incerci sa scapi sau te lasi in valurile mortii?

*

Stand acolo, privind coltii stralucitori si lungi ai Mirandei, respiratia mi s-a intretaiat. Nu mai gandeam rational, nu mai facea nimic. Doar stateam si o priveam temator. Sangele mi-a inghetat in vene si privirea ei manioasa imi dadea fiori pe sirea spinarii. Perfect, singura fata care imi placea cu adevarat era un vampir ce dorea sa ma ucida. Totusi, nu doream sa mor. Nu inca. Am tras aer in piept, probabil pentru ultima data, si am incercat sa-mi revin. Trebuia sa fac ceva. Nu puteam sa stau precum un prost si sa vad cum avea sa ma muste si sa ma ucida. Puteam sa fac ceva.
-Miranda... stai, m-am balbait eu.
M-a privit ciudat si s-a ridicat de pe mine, trantindu-se pe podeaua prafuita. Privirea manioasa parea mai blanda, dar nu m-a scapat din ochi nici o secunda. Amandoi asteptam ca cineva sa spuna ceva, dar n-am zis niciunul nimic. Stateam si ne priveam in ochi. Eram asa de tacuti amandoi sau, poate, socati. Ea nu se astepta sa ma vada pe mine aici si eu nu ma asteptam sa vad asa ceva. Dupa minute intregi de tacere, Miranda si-a dres glasul si a deschis gura. Ce dinti albi avea! Erau cu mult mai albi decat cei ale vedetelor de televiziune ce-si faceau tratamente de albire lunar. Poate ca asta era un lucru bun cant erai vampir.
-Acum sti, Alexander. Nu ma asteptam sa te gasesc aici, urmarindu-ma. O sa trebuiasca din nou sa ma transfer la alta scoala. Nu pot sa risc, a zis incet, pe un ton neutru.
Ce m-a inspaimantat cand mi-a pronuntat intregul nume. Eram obisnuit cu Alex, nu cu Alexander. M-am simtit asa de ciudat cand am auzit ca trebuia sa se transfere. De ce? Poate ca trebuia sa o intreb, caci altfel ea ar fi plecat si eu as fi ramas aici fara a sti nimic. Am intrebat-o, iar ea si-a ridicat usor colturile gurii, aproape intr-un zambet.
-Nu pot sa risc. De unde pot sti daca o sa pastrezi secretul? Nu vreau ca intr-o zi sa incepi sa urli prin campus Miranda e vampir! Nu trebuie sa afle nimeni caci, altfel, as ajunge intr-un laborator, in cel mai bun caz, sau arsa pe rug. Nu sunt precum vampirii din vechime, dar oamenii cand aud despre o creatura magica se sperie si spun ca e diabolica.
-Nu, n-o sa te tradez. Nu vreau sa pleci de aici, sa iesi din viata mea precum n-ai fi existat caci o sa ne fie tuturor dor de tine... Si mie, Ioanei, lui Razvan... Multora. Pot sa pastrez secrete, pe bune! Ai incredere in mine. Dar... si parintii tai sunt asa? Si cum ai devenit vampir? Bei sange de oameni? Am spus, sprijinindu-mi capul de perete.
Folosisem una din replicile date in filme ( ai incredere in mine ) cand fata se increde in baiat si ea sfarseste tradata de el si, uneori, moarta. Stiam ca eu nu aveam sa fac asa ceva, nu Mirandei. Daca era o promisiune fata de un coleg insuportabil, poate ca l-as fi tradat intr-un moment de nervozitate totala. Miranda a lasat capul in jos, inchizand ochii, aparent ganditoare. As fi vrut sa-i mai spun inca o data ca putea sa se increada in mine, dar mi-era frica ca aveam sa intrec mult prea mult limita. Dupa cateva minute in care am asteptat raspunsul ei, Miranda si-a ridicat capul, privindu-ma in ochi. In ochi parca-i ardeau flacari, un fior trecandu-mi pe sirea spinarii. Se putea vedea atata intensitate in privirea ei, parea hotarata sa-si spuna hotararea. Oare avea sa accepte? Avea sa ma muste? Ori va pleca pentru totdeaua, ca si cum n-ar fi existat niciodata in viata mea? Nu stiam inca, dar imi doream cu nerabdare sa aflu ce a hotarat.
-Alex, sa sti ca am incredere in tine, nu pe deplin, dar am. Parintii mei, ei bine, si ei sunt vampiri. Din vechime, cei din familia mea au avut aceasta gena care s-a transmis de la generatie la generatie. Tata, cand s-a casatorit cu mama, i-a transmis si ei gena familiei mele. De fapt, ea se transmite prin muscatura sau printr-un ritual magic. Toti stramosii mei le-au transmis celor cu care aveau sa fie pe vesnicie gena, e un fel de traditie. Deasemenea, daca doi vampiri adulti, precum mama si tata, fac un copil, acesta va fi automat vampir. Deci, m-am nascut asa si nu pot sa schimb deloc asta. Desi uneori nu este placut sa fi atat de diferit de ceilalti si sa porti un secret atat de infiorator s-a intristat putin, din cate am observat. Cat despre sange, nu il iau de la oameni caci este impotriva principiilor mele si il beau de la animale, desi uneori tanjesc dupa cel de om. In fiecare noapte trebuie sa ma duc sa vanez caci, altfel, as putea sa atac sau sa omor vreun elev de aici. Trebuie sa ma stapanesc...
Am ascultat povestea ei cu un interes foarte mare. Tot timpul m-au pasionat creaturile magice care credeam ca nu exista; pana astazi. Imi imaginez cat de greu ii era sa tina un secret asa de mare departe de ceilalti oameni si sa iti fie frica tot timpul ca cineva ar putea sa descopere secretul. Ii era foarte greu, fara-ndoiala. M-am apropiat de ea si am imbratisat-o. Imi parea rau pentru cate lucruri avea de ascuns si pentru ca nu putea sa fie o adolescenta normala in limita posibilului caci toti erau ciudati intr-o anumita masura.
-Mie nu mi-e frica de tine deloc. Miranda, stiu ca ti-e greu sa porti un asemenea secret, dar promit ca nu o sa-l divulg nimanui. Acum, haide, ingrijitorul o sa vina curand si nu cred ca ar fi bine pentru noi daca ar vedea dezastrul de aici, am spus zambind si aratand catre cutiile daramate.
A aprobat, ridicandu-se, si am iesit amandoi din sala de sport. Mai era jumatate de ora pana la inceperea orelor, asa ca ne-am asezat pe o banca, incepand sa vorbim. Si-a cerut de nenumarate ori scuze pentru ca m-a speriat in sala de sport, dar stiam ca si eu as fi reactionat la fel. La inceput, mi-a povestit despre nenumaratele scoli unde s-a mutat. Dupa o luna la o scoala, se muta la alta. Cred ca era insuportabila ideea ca iti faceai un amic si apoi, imediat, trebuia sa te muti si sa o iei de la capat. Apoi, a zis ca era foarte posibil sa ramana mai mult de o luna la aceasta scoala daca nu aveam sa ii divulg secretul.
-Ah, Alex, se pare ca avem toate orele impreuna, a spus cercetand foile pe care era scris orarul.
Mi s-a parut cum toate zidurile creeate de ea au disparut odata cu aflarea secretului. Nu mai era distanta fata de mine, nu ma mai ignora si vorbeam ca si cum am fi cei mai buni prieteni. Si totusi, inca mai cred ca era putin distanta fata de mine caci simteam un fel de stanjeneala in vocea ei. Oricum, era ceva ciudat. Nu ma interesa atat de tare caci, in ciuda faptului ca se simtea ciudat, vorbeam. Un cantec rock a inceput sa se auda, iar Miranda s-a scotocit in buzunarele pantalonilor sai scurti, mov inchis cu mov deschis, in patratele “ ce ii stateau foarte bine “ si a scos un telefon de un negru mat. Melodia pe care am recunoscut-o cand am auzit refrenul era Nickelback - Sometimes. Imi placea melodia aia, de fapt adoram trupa. Cand m-am uitat la chipul ei, intrebandu-ma de ce nu raspundea, am vazut ca era alba ca varul, chiar mai palida ca inainte. Parca-i era frica sa raspunda la tefelon. Am vazut cum a inceput sa-i tremure usor mana in care tinea micul aparat, asa ca am intrebat sfios:
-Ce ai patit?
Chiar eram putin ingrijorat pentru comportamentul sau. Unde era fata dura, impasibila, nepasatoare si neinfricata de mai devreme? Nu intelegeam ce putea sa fie asa de periculos la telefonul ala, dar n-am mai zis nimic, vazand ca deschise gura ca sa-mi raspunda la intrebare.

[Alee]

Ei bine iar eu ;))
Mai intai trebuie sa ma laud si sa spun 'Stiam eu!' Alex nu a murit, adica nici nu se poatea ca e personajul principal dar deh... :)) Capitolul a fost bun, ai avut in schimb o repetitie care mi-a sarit in ochi :-"

Amandoi asteptam ca cineva sa spuna ceva, dar n-am zis niciunul nimic. Stateam si ne priveam in ochi. Eram asa de tacuti amandoi sau, poate, socati.

Suna cum suparator. Al doilea "amandoi" puteai sa nu il mai pui ;). In rest si mie mi se pare ca o parte din capitol seama putin cu Twilight. Mai ales faza cu sangele de animale... oricum orice om face greseli :-j.
Ce sa mai zic.... astept nextu` ;)).
Bye bye !

[Me�al.]

@Zapa - Nu stiu daca seamana cu Twilight caci n-am citit cartile. En fin, nu seamana deloc cu povestea lui Meyer si de acum totul o sa se schimbe. Te mai astept pe aici! >:D<

@Hanako - Mersi pentru comentariu. Te mai astept! >:d<

Guys, n-am avut prea multa imaginatie in ultimul timp si de aceea capitolul asta nu mi se pare cine stie ce. Oricum, eu sper sa va placa. Lectura placuta!

Capitolul 8

Ce lucru poate sa sperie atat de mult un om de-si pierde si ultima urma de duritate? Sigur, exista multe lucruri inspaimantatoare in lume, dar ce putea sa faca o fata dura, precum Miranda, sa se sperie? Dar, uneori, lucrurile ce par a fi teribile la inceput, nu sunt exact asa cum ti-ai imagina cand le descoperi cu adevarat. Totusi, unele lucruri sunt inspaimantatoare pana la capat. Pana n-ai sa le infrunti fara teama, n-ai sa descoperi daca chiar sunt oribile sau sunt doar inchipuirile propriei minti.

*

-E tata la telefon, a soptit ea in timp ce se uita la micul ecran.
M-a bufnit rasul. Cum putea Mirandei sa-i fie atata frica de tatal ei? Stiu, si el era un vampir, dar, totusi, propriul parinte nu putea sa ii suga sangele sau sa o omoare. Nu intelegeam deloc ce putea sa o sperie atat de mult. Mi-a aruncat o privire intunecata, facandu-ma sa ma opresc din ras. Incet, a apasat pe butonul verde si a dus telefonul la ureche, spunand un "alo" pe care abia l-am putut auzi.
-Cum adica? Nu se poate. Trebuie sa vina si el? A spus ea total panicata.
A ascultat putin la telefon vorbele tatalul ei, stand cu ochii inchisi si muscandu-si buzele. Parea sa-i fie teama de ceea ce ii spusese persoana de la capatul celalalt al firului. Totusi, pe langa frica, am putut sesiza si o usoara urma de ingrijorare. Pentru cine se ingrijora ea? Si, mai presus de toate, cine era el? Ei bine, aveam sa aflu imediat ce apelul dintre ei doi avea sa se incheie.
A ascultat ce i-a zis tatal ei si s-a uitat rapid la mine, analizandu-mi ochii. Ce putea sa fie asa de interesant la ei? Doar pupila si cercul de culoare din jurul acesteia.
-Da. Vad. Se pare ca nu avem de ales. Sigur, ma descurc, a spus dupa care s-a oprit sa mai asculte ceva foarte atenta. Poftim?! Azi? A urlat ea, mai apoi.
Oftand, a aprobat si a inchis telefonul. M-a privit in ochi cu o intensitate aparte, vrand sa-si gaseasca cuvintele. Mi-am dorit sa o intreb ce se intamplase, dar eram suta la suta sigur ca pe fata mea trona confuzia. Apoi, si-a ridicat capul si mi-a analizat ochii, un alt oftat scapandu-i.
-Trebuie sa plecam azi. Esti vanat de catre clanul Elhomer. Daca mai stai mult prin acest oras, fara o protectie adecvata, esti ca si mort. Eu iti sugerez sa te duci si sa-ti iei cateva lucruri necesare caci plecam imediat.
Am ascultat tacut tot ce mi-a zis. Eram total confuz si nu intelegeam defel ce voia sa-mi zica. Mi se parea absurd ca eu, un adolescent neimportant, sa fiu vanat de catre niste chestii, nici nu le retinusem denumirea. In plus, unde aveam sa ne ducem? Nu cred ca exista un loc unde sa putem dormi la fiecare pas facut. Citindu-ma precum o carte, Miranda a vorbit din nou:
-Mergem la Academia Cavron. La aceasta scoala sunt numai si numai vampiri. Au sisteme inalte de protectie si o sa fi in siguranta. Clanul Elhomer nu are puterea necesara sa distruga sistemul de protectie al scolii. Pentru ca sunt sigura ca ai sa intrebi, Elhomerii sunt fantomele vampirilor onorabili din vremurile trecute. Au fost ucisi de diferite familii de oameni si din acest motiv urasc membrii respectivelor asociatii de persoane. Se pare ca si stramosii tai au omorat un vampir onorabil.
-Stai, vrei sa zici ca o sa ma omoare, nu? Oricum o sa mor, deci nu cred ca o sa fie mare diferenta. In plus, cum ma poate rani o fantoma? Am intrebat, crezand ca imi facea o farsa de intai aprilie.
-Daca ma lasi sa termin, ai sa aflii, mi-a spus taios. Ei sunt urmati de mai multi strigoi. Strigoii sunt vampiri ce au murit... Un fel de morti umblatori. Cea mai mare dorinta a lor este cea de a bea sange si de aceea s-au aliat cu Elhomerii. Clanul le-a oferit sangele fiecarei persoane pe care aveau sa o ucida, iar ei au acceptat. Asadar, Elhomerii o sa-i puna pe strigoii ce-i urmeaza sa te transforme si pe tine intr-unul si o sa devii inamicul nostru si, implicit, al meu. De aceea trebuie sa te protejam si din acest motiv trebuie sa pleci de aici. Strigoii nu umbla ziua, lumina soarelui afectandu-i, asa ca poti sa iti faci bagajele si vom pleca, a spus ridicandu-se de pe banca.
Eram inca socat de tot ce am aflat. Cum se putea schimba viata mea atat de mult? Acum cateva minute, eram doar un adolescent ce iubea o vampirita. Ei bine, in cateva minute am aflat ca eram urmarit de o adunatura de morti vii si daca nu aveam sa ma duc la o alta scoala, aveam sa devin si eu un strigoi. Frumos.
Am inceput sa mergem agale spre cladirea cu camerele, tacand. Nu a trecut mult timp si eu am rupt tacerea, inca uimit si cu o multime de intrebari invartindu-mi-se in minte.
-Stai, vrei sa spui ca eu o sa ma duc la o scoala unde sunt numai vampiri si voi risca sa fiu cina lor? Deci, o sa fiu vanat zi si noapte de vampiri adolescenti? Nu stiu care moarte o sa fie mai placuta: ucis de un strigoi sau ucis de un vampir tanar.
Am oftat si mi-am dat ochii peste cap. Nu voiam ca viata mea sa fie mai complicata de atat. Se pare ca n-aveam noroc. Ajunsi in apropierea cladirii unde erau camerele, i-am zarit pe Razvan si Ioana. Am ridicat o mana, in incercarea de a-i saluta, dar Miranda m-a tras de mana si m-a trantit pe iarba din spatele unui tufis mare. Mi-a facut un semn rapid sa tac si sa nu ma misc. Dupa ce Razvan si iubita lui au trecut de noi, Mira s-a uitat ca nu cumva sa mai fie cineva pe alee. Spre bucuria ei, toti se dusesera la ore si drumul era liber. Tot nu intelegeam care era motivul pentru care ne-am ascuns. Doar nu ne faceau ceva cei doi prieteni ai nostrii. Am ajuns destul de rapid in camera mea unde Miranda s-a asezat pe pat, asteptand sa-mi iau cateva lucruri cu mine.
-De ce ne-am ascuns de Ioana si Razvan? Am intrebat in timp ce aruncam un tricou albastru intr-un rucsac.
N-a raspuns din prima, dar s-a aplecat dandu-mi un tricou negru. Probabil ca-i placea ca era cu Nickelback, trupa noastra favorita. Apoi s-a asezat din nou pe pat, privindu-ma cum imi aruncam cateva tricouri in rucsac.
-Pentru ca tata alaturi de mama au inceput sa foloseasca o putere ce ii face pe oameni sa uite diferite lucruri ca si cum le-ar spala o parte din minte. Ei bine, ei o sa stearga din mintea tuturor amintirea ta sau a mea. Nu o sa stie cine esti si nu o sa-si mai aminteasca nimic de tine. Asta vor pati prietenii tai, cunostintele si, desigur, rudele. Acum, haide, misca-te mai repede, m-a zorit ea.
Dupa ce am luat tot ce-mi doream, adolescenta s-a ridicat de pe pat si s-a indreptat spre geam. In ochii ei am observat un interes urias fata de ce era afara. M-am dus langa ea si am observat cum, pe iarba din fata cladirii, statea un mic avion cu reactie. Era vopsit intr-un negru stralucitor, iar pe aripi erau doi colti pe care curgeau cateva picaturi de sange. Arata precum un avion normal, dar totusi ciudat. Forma aripilor era diferita, la fel si forma intregului avion. Era mai aerodinamic. Nu stiam eu prea multe despre avioane, dar eram sigur ca nu mai vazusem unul asemanator in viata mea. Miranda a deschis geamul si a sarit pe el fara vreo problema. Inima mi s-a oprit de emotie, dar, cand m-am uitat in jos, n-am vazut-o pe satena ranita. Statea in picioare si se uita la mine.
-Hai, sari! A tipat la mine.
Am privit temator in jos. Sa sar atatea etaje nu era asa de usor. Poate era mai bine daca o luam pe scari. Am vrut sa ma duc si sa deschid usa, dar am vazut cum clanta se misca. Ei bine, cineva dorea sa intre in camera mea. Singura alternativa era sa sar. In cel mai bun caz, imi rupeam cateva oase. Am respirat adanc si am aruncat rucsacul pe geam, eu sarind imediat dupa el. Spre surprinderea mea, nu m-am lovit. Am cazut pe ceva moale, ori am murit deja. Si acum eram la judecata de apoi si deja spiritul imi parasise trupul. Stateam cu ochii inchisi strans si asteptam. Un ghiont primit m-a facut sa deschid ochii. Miranda ma tragea de mana cu putere. Oare visam? Nu. Vocea ei strigandu-mi ca trebuia sa mergem era cat se poate de reala. M-am uitat in jur si am vazut o saltea gonflabila sub mine. Deci am cazut pe salteaua aia si de aceea nu m-am lovit.
-Te mai minunezi mult? Ne asteapta tata, a zis nervoasa.
M-am ridicat si am urmat-o spre avion.
Si asa a inceput noua mea aventura. Aveam sa intalnesc vampiri, sa locuiesc cu ei si sa ma lupt cu moartea. Ce altceva putea sa-si doreasca un adolescent?

[Berry.]

Heiiiii ~ >:d< ! Ti-am spus ca iti voi da un comm, nu ;; ) ? Asa ca sunt aici xD.
Pai, imi place mult titlul <333 , acesta a fost unul din lucrurile care m-au atras la fic xD. Adica, parca descrie, intr-un anumit fel, toata actiunea ficului. E cam dupa proverbul : ,, Ai grija ce iti doresti ca s-ar putea indeplini. ''
Mie imi place mult ideea, e interesanta si originala, dupa parerea mea. Imi place cum povestesti actiunea, nu stiu daca ti-am mai spus, dar ai un fel captivant si unic de a scrie, atragi cititorul sa citeasca si sa vrea urmatorul capitol cu nerabdare. Personajele sunt interesante, Alex ( oare de unde vine acest nume ? = )) ) si Miranda sunt draguti. Cand a vrut sa sara de la fereastra, imi imaginam ca o sa il prinda Miranda, dar ar fi fost prea de tot : )) . Oricum, nu cred ca Alex e asa neajutorat incat sa-l ajute o fata.
Dialogul nu este sec, descrierea este si ea prezenta si imi place mult <3.
Nu am vazut nici o greseala de tastare sau de orice alt fel xD.
Cam atat am avut de spus. Spor la scris >:d< ! Vreau urmatorul capitol.

_______
Edit : Am fost prima care a dat comm la acest capitol <3.