Suspinuri în culori de vară [yaoi]

[Claribel]

[edit Aly]Tip Critica Permisa: Stil / Limbaj / Idei / Forma / Gramatica.

Titlu: Suspinuri în culori de vară
Autor: Claribel
Gen: shounen-ai, yaoi, dramă, psihologic, comedy, school life, romance
Scurtă descriere:
O viaţă plină de amărăciune. O realitate înşelătoare. Două destine necunoscute care se întâlnesc la locul şi timpul nepotrivit. Cum pot duce o viaţă liniştită când, încercând să uite trecutul tragic, se adâncesc tot mai mult în el?

Alte informaţii:
1. Voi povesti din perspectiva a două personaje diferite. Sper că voi reuşi să le subliniez personalităţile… unice şi complicate, precum şi alte amănunte.
2. Aştept păreri şi critici de toate tipurile. Vreau părerea voastră sinceră în legătură cu fic-ul oricât de dură ar putea fi.
3. Cei care NU suportă acest gen (yaoi sau shounen-ai), nu le spun să nu-şi spună părerea, ci îi rog să nu facă din acest fic o glumă. Asta este valabil şi celor care au chef de ceartă. Dacă da-ţi un comentariu să fie gândit şi în legătură cu fic-ul.
4. În legătură cu evertizarea de vârstă, o voi pune doar când este cazul. Oricum, vă asigur că nu va depaşi +16.

SUSPINURI ÃŽN CULORI DE VARÄ‚

Capitolul I

Totul este o iluzie.
Poate de aceea o ÅŸi iubim.
Realitatea este atât de crudă.

HAYATE P.O.V.

Ce este realitatea? O întrebare pe care mulţi şi-o pun şi la care fiecare individ are un răspuns diferit. Poate este tot ceea ce vrea mintea noastră să creadă că este, poate este tot cea ce vedem şi ne înconjoară. Şi totuşi, acestea sunt doar supoziţii. Dar eu? Eu ce cred despre realitate? Cred că este ceva din care facem cu toţii parte, ceva care ne cuprinde şi ne ţine strâns. Se poate modifica la fiecare cuvânt, gând sau acţiune pe care o facem, deci suntem responsabili de toate schimbările ce au loc. Este raţională şi totodată iraţională. Depinde de mentalitatea fiecărui individ. Dar poate că realitatea stă la baza imaginaţiei noastre şi nu este decât produsul unei viziuni. Este posibil să fie doar asamblul a ceva ce crează omul, a tuturor eşecurilor şi reuşitelor. Însă fără să ai cunoştinţe nu poţi creea nimic, deci nu cunoşti decât ceea ce eşti. Dar ce se întâmplă cu cei care nu se cunosc? Fără o viziune clară nu poţi creea nimic. Poate acesta este motivul pentru care se ascund în spatele unei iluzii; ei nu-şi dau seama că ceea ce crează este o realitate falsă. Oare eu îmi dau seama? Sau trăiesc în spatele unei realităţi mincinoase? Da... viaţa este o realitate, aşa cum este şi trecutul meu. Fug de nişte amintiri pe care aş vrea sa le dau uitării şi totuşi nu pot. Fiecare pas pe care îl fac în prezent mă duce parcă mai aproape de trecut. Off! Toate aceste gânduri mi-au dat dureri de cap, însă mai este o întrebare de care mă lovesc. Dacă realitatea este cea în care trăim, această lume mizerabilă şi plină de gunoaie ca mine, atunci ce este iluzia? Este cea după care ne ascundem de realitate sau este cava mult mai complex?

- Scuze că te-am facut să aştepţi atâta timp. Nu mă aşteptam ca Nanami să se îmbolnăvească. Modelele astea... cred că dacă apar pe coperta unei reviste au dreptul de a anunţa în ultimul moment că nu vin.

Bărbatul din faţa mea se tot agita şi gesticula din mâini alarmat. Purta un costum gri, cu o cămaşă albă şi o cravată roşie. Era de înălţime medie, avea părul şaten şi ochii verzi. Off! Se pare că am mai bătut şi drumul de pomană. Eram deacord cu dânsul. Doar pentru că tipa cu care trebuia să fac şedinţa foto era cine ştie ce model celebru nu însemna că eu trebuia să stau după ea. Iată un alt motiv pentru care urăsc sexul feminin.

- Se pare că voi avea timp să vizitez şi oraşul. Să nu uit să dau costumul ăsta de pe mine şi să...

- Nu, nu! Am găsit pe cineva care să o înlocuiască. O să iasă perfect! Nici nu mă aşteptam să-i stea atât de bine în rochie. Nimeni n-o să observe nimic. Aşa că urmează-mă pe aici, Hayate-kun.

Merg încet spre locul unde se va desfăşura şedinţa foto şi mă întreb la ce s-a referit când a spus că Nimeni n-o să observe nimic. Nu ar trebui să îmi mai bat capul cu fiecare amănunt nesemnificativ. Vreau doar să se termine totul şi să plec. Intru într-o încăpere spaţioasă cu multe camere de filmat puse în diferite unghiuri, în jurul cărora se învârteau o mulţime de oameni. Ce nu-mi place aglomeraţia. De ce nu pot fi doar eu împreună cu suferinţa mea întunecată? Îmi întorc privirea din tavan când aud un surâs. Lângă cel care m-a condus până aici şi căruia i-am şi uitat numele, era o fată îmbrăcată cu o rochie roşie până la genunchi. În părul de un blond foarte deschis şi lung până la mijlocul spatelui, pe partea stângă, era pus un trandafir roşu. Mâna dreapta avea împleticită o pamblică roşie care era lăsată de la cot să cadă pe rochie. Trebuia să recunosc că o avantaja şi-i dădea un aer inocent şi totodată provocator fetei. Da! Nu era decât o copilă. Nici nu părea că are cine ştie ce piept, plus că era scundă. Cei doi mă privesc şi se îndreaptă spre mine.

- Mă bucur să te cunosc, Hayate-sempai. Pot sa-ţi spun sempai, nu? Ştii, eu...

Fata asta vorbea deja prea mult. Chiar şi vocea era ca cea a unui copil. Nu putea pur şi simplu să mă salute şi atât. Ce văd toate fetele aşa fermecător la mine? Eu pur şi simplu nu le suport. Nu găsesc nimic deosebit la ele. Cred că dacă au un piept uriaş şi un fund rotund pot face orice. Îmi provoacă scârbă.

- Cum te cheamă?

Se uită la mine cu o faţă de căţeluş, după care zâmbeşte fericită. Abia acum îi observ trăsăturile. Avea un chip chiar drăguţ şi acei ochi albaştrii păreau ireali, exact ca ai ei. Deodată chipul mi se încruntă şi-mi revin acele momente în minte. De ce? De ce trebuie să-mi amintesc mereu de acele zile?

- Sora! Hmm... te simţi bine?
- Nu-i nimic! Hai să începem. În ritmul acesta nu mai terminăm.

Imediat după, ni s-a explicat în ce poziţii trebuie să stăm. Această şedinţă era pentru promovarea noului catalog de ţinute de seară. Partea bună din toată povesta asta era că făceam poze numai în ţinuta care era deja pe noi.
Sora se aşează pe spate pe o canapea. O mână o ţine pe frunte, iar pe cealaltă ridicată spre mine, care mă aflam după canapea. Îi iau mâna şi o duc spre faţa. Avea pielea foarte moale şi catifelată, ca de bebeluş. Ar trebui să încetez să o asemăn cu un copil, nici nu-i ştiu vârsta. După încă câteva poze în aceea poziţie, trecem la următoarea. Acum ne aflam în picioare şi aşteptam instrucţiunile. Fotograful îmi spune să o iau de mijloc pe Sora şi să mă uit în ochii ei cu multă dragoste. Ce trebuie să facă un fotomodel ca să scape din acest chin? În fine! Mă supun, însă ceva tot nu este bine.

- Nu! Nu este bine deloc. Acel ceva special lipseşte. Ahh! Gata am găsit! Sora vino până aici!
- Bine!

Acel ceva special lipseşte! Pe dracu ceva special. Clar că azi nu am o zi bună. Vreau doar să plec de aici. Zâmbesc. Off! De ce este viaţa atât de crudă? Văd cum fotograful îi şopteşte ceva la ureche şi ea dă din cap în semn de aprobare. Ce rău poate să se mai întâmple?

- Ok! Deci să terminăm odată. Sora fii pe fază.

Ne aşezăm în aceeaşi poziţie de mai devreme. De data asta îmi pun cealaltă mâna pe chipul ei şi o privesc în ochi. Mereu am urât ochii albaştrii. Aud bliţul apăratului şi mă gândesc că în curând voi putea evada. Deodată o văd pe Sora cu un zâmbet trist pe faţă. Nu-i înţelegeam aceea reacţie. Am închis brusc ochii şi atunci i-am simţit buzele presându-se peste ale mele. Deschid uimit şi totodată speriat ochii. Era diferit de al ei. Acesta era... era atât de... Nu! Nu îl doream! Îl uram, o uram pe ea. Nu vroiam să mai fiu atins de buzele unei ei. Niciodată!


Flashback:

O cameră întunecată, luminată doar de câteva raze ce reuşeau să pătrundă prin draperia închisă la culoare.Stăteam cu capul pe pieptul mare al unei femei care îmi era atât de dragă.

- Micul meu Hayate, de ce nu mă priveşti? De ce eşti atât de gânditor? Te rog eu mult atinge-mă, peste tot.

O privesc. Era atât de frumoasă. Părul lung şi brunet, ochii albaştrii ca marea şi buzele roşii ca focul. Pielea uşor bronzată şi atât de fină. O vroiam numai pentru mine, însă nu o puteam avea.

- Hayate! Pune-Å£i limba aici!

O spunea cu atât de multă dorinţă încât eram incapabil să mai gândesc coerent. Eram sclavul dorinţelor ei. O vreau atât de mult! Îmi îndrept gura spre sânul ei moale şi voluptos. Înainte să-l ating şi să-l simt sub presiunea gurii mele...

- Te iubesc, mamă!


Vreau să dispar, vreau să mor, însă cel mai mult îmi doresc să scap de amintirea ei. Sunt un păcătos care nu-şi poate duce propria cruce în spate. Vreau ca cineva să-mi spună ce este iluzia.Vreau să mă ascund şi eu în ea. De ce este realitatea atât de crudă? Cine este acel cineva care îmi poate răspunde la întrebări? Totul este în ceaţa, dar reuşesc să disting pe cineva deasupra mea.

- Poţi fi tu îngerul care să mă scoată din acest Infern? Atunci, de ce ai aceeaşi ochii înecaţi în amar ca ai mei?

[Hetalia]

Buna :D. Cad am vazut titlul, de fapt, acea precizare din titlu: yaoi drama, am intrat imediat aici sa citesc. E intr-adevar combinatia perfecta din punctul meu de vedere.
Descrierea este foarte buna, si naratiunea la fel, si dialogul. toate modurile de expunere se imbina perfect. Mai sunt ceva probleme la greselile de tastare, dar astea se rezolva cu timpul, sau daca incepi sa corectezi capitolul dupa ce il termini de scris.
Actiunea pare foarte interesanta. Nu stiu de ce am vaga impresie ca Sora e un el, ci nu o ea. Sau poate ma insel? hmm... cred ca propozitia asta: "Nimeni n-o să observe nimic" m-a condus catre aceasta idee. Poat te refereai la alt aspect, dar oricum sunt curioasa :D.
Inca ceva ciudat: "Te iubesc, mama!", Hayate avusese legaturi "ciudate" cu maik'sa? ma intelegi ce vreau sa spun, si asta poate sa fie doar in mintea mea, dar abia astept continuarea. Sunt curioasa ce se va intampla.
Succes in continuare si mult noroc! bye and kisu :*:-h

[Lori.]

Nu am intrat pentru că scria yaoi sau dramă, deşi iubesc drama şi îmi place şi yaoi-ul. Nu. Revenind. Am intrat pentru că , ei bine.. Titlul este nemaipomenit. Ai toate felicitările mele. Foarte original, şi în plus când ai spus suspin , mă gândesc automat la dramă. Foarte frumos, foarte bună alegere.
Îmi place cum scrii : )), altfel nu cred că ţi-aş mai fi lăsat comm. : )). Mă rog. Este foarte originală ideea , şi ai descris sentimentele atât de bine , încât m-am transpus foarte uşor în pielea personajului. M-a emoţionat mult partea de final.
Mi-a plăcut enorm de mult faptul că personajul principal nu are o personalitate fumată, şi că se căieşte, că regretă. Totuşi am rămas oarecum uimită. Mintea mea diabolică mă face să întreb dacă a făcut sex cu mama lui. Am întâlnit asta într-o operetă, când personajul principal şi-a omorât tatăl şi s-a culcat cu mama lui, având şi trei copii. Cred că de aici mi-a venit ideea cu sexul. Eh, trebuia să întreb. Aşa. Toate modurile de expunere se îmbină foarte bine, şi te felicit că scrii cu atât de multe imagini artistice.

Sunt un păcătos care nu-şi poate duce propria cruce în spate. Vreau ca cineva să-mi spună ce este iluzia.Vreau să mă ascund şi eu în ea. De ce este realitatea atât de crudă? Cine este acel cineva care îmi poate răspunde la întrebări?

Acest pasaj mi-a plăcut foarte mult, cred că a fost unul din preferatele mele.
Estetica este minunată. De asemenea e drăguţ că scrii cu diacritice.
Chiar aştept următorul capitol, pentru că ai un mod mişto de a scrie . E genul ăla uşor de digerat : )). Poftă bună mie : )). Oricum, multă inspiraţie!

[Aliss_anime]

Hello am trecut si eu pe aici,desi cam rar mai las vreun comm...(lipsa de timp)
Sincer eu am intrat deoarece am vazut "yaoi"si mi`am zis,O DA! In fine revenind la fic,imi place modul tau de a scrie,ma refer la aspect. L`am mai vazut dar foarte rar,iar titlul este pur si simplu gandit artistic. Felicitari!
Mi se pare cam aiurea faptul ca a fost cu mama lui,Doamne numai cand imi imaginez mi se urca sangele la cap,dar nah unii oameni sunt total neobisnuiti. Si aici nu`l condamn pe el,ci pe mama lui care mi se pare o femeie de nimic,asa ca ar face bine sa treaca peste asta. Astept si partea yaoi cu nerabdare!Mult sport la scris!kiss u :*

[Claribel]

@ Blue Eyes ~ : Ai mare dreptate în legătură co Sora. Este un el nu o ea. Ştiu că mai am greşeli de tastare, însă este primul fic cu diacritice şi câteodată mă încurc în litere. Am recorectat primul capitol (tot ce mi-a sărit în ochi sper să nu fi uitat ceva).

@ Loula: Îţi voi răspunde la întrebare. Nu a făcut sex cu mama lui, însă aceasta la abuzat în alte moduri. Cum era doar un copil pe atunci, Hayate a rămas cu sechele şi se consideră vinovat. Mă bucur că îţi place titlul. Cei drept ma luat ceva timp să mă gândesc la el. Vroiam ceva special, ceva simplu şi totuşi misterios. Ceva care să invite cititorul la lectură şi care să reuşească să-l facă să-şi formeze o părere despre fic doar de la prima vedere. Mă bucur că mi-a reuşit. Recunosc că alegerea unui titlu mereu a fost grea pentru mine. Un alt motiv de fericire este şi că am reuşit să te fac să te transpui uşor în pielea personajului. Asta a fost şi ideea. Am citit numeroase cărţi care mă făceau să mă simt eu în locul unui personaj. Este o senzaţie minunată.

@ Aliss_anime: Sper să fie pe placul tău deoarece am băgat şi câteva scene mai fierbinţi, să spun aşa. Mă bucur că şi ţie îşi place titlul.

Vă mulţumesc pentru comentarii. Fiind prima mea încercare de yaoi mă bucur că vă place.
În legătură cu personajele... este mai complicat. Nu vă lăsaţi păcăliţi de aparenţe pentru că nimic nu e ceea ce pare a fi. Vă spun doar că nu va fi vorba de cuplul Hayate/Sora. Există o mare legătură între ei, încă din trecut, însă restul vă las să descoperiţi pe parcurs.
Scuzaţi-mi întârzierea. Acest capitol este mai lung şi sper să fie la înălţimea aşteptărilor.

Îi voi pune limită de vârstă +16.

Capitolul II

SORA P.O.V.

Mi-aş dori să fiu Dumnezeu, însă un Dumnezeu al lumii mele. Să pot face tot ce vreau când vreau. Să nu fiu nevoit să ascult părerile şi ideile altora. Vreau să-l ascult numai pe el, vreau să-i aud vocea puternică şi armonioasă, vreau să-i simt parfmul pielii plin de masculinitate, vreau să-i privesc la nesfârşit buzele cărnoase şi roşii ca cel mai dulce trandafir şi vreau să mă afund în ochii lui căprui ca de gheaţă. Mi-am promis că voi reuşi să-l scot la lumină, chiar dacă înseamnă ca eu să mă scufund în abisul patimii. Îl iubesc şi vreau... vreau să fie fericit.

Cred în iluzii. Dau de ele la tot pasul, însă această promisiune nu este o iluzie. Nu... această promisiune se va transforma într-o realitate. Ahh! Ce nu aş da ca el să fie lângă mine şi buzele mele să fie contopite cu ale lui. Să simt aceea aromă de dulceaţă de pe acele buze roşii. Roşu... Roşu... Ahh! Un roşu trandafiriu pe care niciun ruj nu l-ar putea imita. Acele buze ca două petale de trandafir suave, misterioase, subtile, delicate şi simbolice care îmi bântuie minţile. Îmi doresc să le degust şi să le simt peste ale mele.

- Taiki-san...

Plutesc! Parcă visez... sunt într-o apă, mă mişc, mă legăn. Totul este întunecat şi atât de calm. Închid ochii. Vreau să ascult această tăcere abisală. Aici nu există frică, griji sau gânduri. Ahh! Simt cum mă scufund. Ceva îmi deranjează armonia şi totuşi nu îmi pare rău. Nimic nu este real, doar o iluzie. Cum putea să fie armonie dacă el nu este aici. El reprezintă totul pentru mine. Totul începe să se prăbuşească. Zâmbesc uşor şi încerc să-mi deschid pleopele grele.


Iepuraşul dă din cap... Iepuraşul dă din cap...

- Gata! M-am trezit!

Spun încet pentru mine. Mă întorc pe o parte până la marginea patului şi mă aplec după telefonul mobil. Mă întreb cum a ajuns pe acolo. Apăs pe buton şi îmi apropii telefonul de cap. Linişte. Imediat îmi trântesc faţa în perna pufoasă. Off! Nu îmi place să mă trezesc dimineaţă. Mi-e aşa de somn. Îmi vin în minte cuvintele spuse de Hayate-sempai înainte să leşine. Mă simţeam aşa de trist. Nu îşi mai aducea aminte de mine. Cei drept m-am schimbat mult. Eram doar nişte copii când ne-am cunoscut. Mă uit puţin la telefon şi imediat sar ca ars din pat.

- Off! Iar o să mă certe Taiki-san. Trebuie să mă grăbesc.

Fug repede în baie şi mă uit în oglindă. Printr-un singur cuvânt m-aş putea caracteriza: jalnic. Părul blond deschis îmi era ciufulit de parcă s-au fugărit în el pisica şi şoarecele. Ochii îmi erau întredeschişi şi parcă mă blestemau că m-am trezit. Jalnic. Îmi venea să îmi smulg părul din cap. De ce nu puteam să dorm în continuare? Dau cu o mână de apă pe faţă după care fug în cameră. Iau o pereche de pantaloni scurţi, violet cu multe lanţuri prinse de ei şi un tricou negru cu nişte linii roşii. Îmi pun lentilele de contact şi mă îndrept repede în bucătărie. Îmi pun o felie de pâine la prajit şi mă întorc în dormitor. Era un morman de haine peste tot, precum şi multe cărţi şi alte prostii. În toată camera, sigurele lucruri curate ca lacrima sunt iepuraşii de pluş. Îi adoram. Camera era plină de ei, precum şi celălalt dormitor. Ei sunt comoara mea. Trebuie să fac curat într-o zi. Îmi pun nişte cercei roşii în formă de perlă după care îmi prind părul în două codiţe. La sfârşit le spun la revedere iepuraşilor. Iau repede felia de pâine şi după ce mă încalţ nu ştiu cum să ies pe uşă mai repede.

Poate va fi îngăduitor şi nu mă va certa din nou. La urma urmei nu este vina mea. Ce om normal se poate trezi la ora asta? Nici lui Mustăcilă nu-i place să se scolale aşa devreme. Intru în uriaşa clădire şi urc până la etajul nouă. Imediat mă ascund după un perete în speranţa că nu voi da peste director.

- Am ajuns în sfârşit! Poate nu dau de Tai...
- Şi de ce nu ai vrea să te găsesc?

Îmi întorc uşor capul spre cel din spatele meu şi sar ca ars când îl văd pe Taiki-san. Înghit în sec, mă înroşesc uşor şi îl privesc. Era nervos şi asta nu arăta deloc roz. Taiki-san era directorul unui lanţ lung de companii de modeling din toată lumea. Nu avea mai mult de douăzeci şi trei de ani şi, deşi unele trasături îl trădau atunci când era nervos, reuşea să arate ca un puşti de liceu. Multe femei râvneau la el, de bărbaţi nici să nu vorbim. Toţi ştiau de înclinaţia lui sexuală. Părul brunet până la umeri îi stătea impecabil, iar ochii căprui şi reci aveau o sclipire ciudată. Off! Era atât de frumos şi sexy în costumul ăsta. Acum începea războiul.

- Taiki-san, îmi pare rău.
- Te cred! Ca şi ieri sau poate ca în fiecare zi.

Acesta nu ţipă, desigur, ca de fiecare dată. Reuşea mereu să se stăpânească, iar dacă ridica tonul ştiam că va veni Apocalipsa. Mă uit la el şi-i văd un zâmbet viclean în colţul gurii. Ok! Asta nu era de bine. Mă prinde de încheietura mâinii şi mă împinge uşor în perete. Încerc să mă eliberez însă este o diferenţă considerabilă de putere. Îmi ridică mâinile deasupra capului şi îşi pune un genunchi între picioarele mele. Mă muşcă delicat de lobul urechii după care îşi apropie chipul de al meu.

- De ce vrei să mă superi de fiecare dată, Sora-chan? Eşti sigurul de aici care reuşeşte această performanţă în fiecare zi.
- Nu că m-aş strădui prea mult.

Spun în şoaptă mai mult pentru mine. Trebuia să recunosc că avea dreptate. Eram singurul care reuşea să-l scoată din sărite prin prostiile pe care le făceam. Faptul că am întârziat şi azi era doar începutul. Mai este până trebuie să plec.

- Nu mai spune! Şi pentru azi ce ţi-ai propus? Să blochezi liftul cu nu ştiu ce oameni importanţi se întâmplă să fie înăuntru, să îl enervezi pe stilistul de la etajul opt şi să vină la mine să-mi spună pentru a nu ştiu câta oară că îşi dă demisia sau poate să verşi ceva pe noua colecţie. Sau, noua invenţie, să faci oamenii să leşine. Să nu-ţi închipui că nu am auzit ce s-a întâmplat ieri cu Yoshio Hayate.
- Să ghicesc, stilistul de la opt şi-a deschis gura. Boşorog enervant! Mereu dă vina pe mine.
- Nu că ai fi un îngeraş.

O spune pe un ton atât de calm încât mă speria. Deodată îşi ridică genunchiul în sus facându-mă să scot un mic sunet. Îmi prinde bărbia şi se apropie periculos de mult de mine. Mă muşcă de buza inferioară până mă face să simt gustul sângelui. Să nu se înţelegă greşit. Asta era pedeapsa mea, nu că ar fi ceva între noi. El mereu m-a considerat doar un prieten. Un prieten dat dracului rău de tot. Degeaba tot încercam să-i atrag atenţia prin actele ce le făceam. Tot ce reuşeam era să-l supăr.

- Se pare că nu mai are niciun efect asupra ta. Va trebui să mă gândesc la ceva nou.

Imediat cum am auzit ce a spus m-am crispat. Mintea deja începea să se gândească la ce poate fi mai rău. Mă imaginam deja pe un rotisor, arătând ca un pui şi pe stilistul de la opt alături de Taiki-san stând şi privindu-mă fericiţi şi cu o sclipire în ochi sau legat şi atârnat de micul gard de pe acoperiş. Dau din cap încercând să înlătur aceste imagini. Chiar nu vroiam să fiu în locul unui pui sau să văd intersecţia şapte de la înălţime.

- Cred că l-am auzi pe Naoki-kun strigându-mă. Ar trebui să mă duc şi să nu-l fac să mă aştepte.

Mă eliberez uşor, zâmbind speriat, după care încerc să fug. Nu fac bine doi paşi că sunt prins de Taiki-san şi tras până în biroul său. Până să ajungem în birou am tot încercat să mă eliberez, însă fără niciun folos. Plus că toţi pe lângă care treceam nu făceau nimic, ci îşi continuau activităţile. Doar eram eu cel târât de director, deci era ceva normal.
Taiki-san închide uşa fără să-mi dea drumul, iar după mă îndrumă spre birou. Îmi eliberează mâinile şi se depărtează aprizându-şi o ţigară. Îmi îndrept privirea spre fereastra şi privesc minunata panoramă. Era o pădure cu stejari tineri, foarte frumoasă. Îmi vine un gând negru. Dacă vrea să mă arunce pe fereastră? Ehh! Măcar îmi voi vedea sfârşitul privind pădurea. Un mod frumos de a muri, după părerea mea. Brusc, simt două mâini înconjurându-mi talia.

- Taiki-san, ce faci?

Nu îmi răspunde ci îmi suflă fumul de ţigară în faţă, eu începând să tuşesc. Ştia că nu suportam. O face intenţionat. Îşi stinge ţigara şi o pune în scrumieră, deşi nu era nici pe jumătate terminată şi mă imobilizează între birou şi trupul său masiv. Îmi prinde un sfârc între degete şi începe să îl strângă.

- Ahh! Taiki-san, opreÅŸte-te!

Nu părea să mă asculte. Acesta îşi îndreptă cealaltă mînă spre celălalt sfârc. Încercam să mă mişc însă fără folos. Simţeam cum obrajii încep să mi se încălzească şi cum un frison îmi străbate corpul. Se opreşte o secundă pentru a-mi ridica tricoul până la baza gâtului şi pentru a mă întoarce cu faţa la el. Îmi zâmbeşte viclean şi îşi pune limba peste sfârcul întărit. Corpul îmi vibrează puternic deodată.

- Vezi Sora-chan? Eşti atât de sensibil şi doar te-am atins puţin.

Ticălosul. Simţeam parcă cum tot sângele îmi urcă în obraji. Era o senzaţie nouă, care îmi făcea tot trupul să se cutremure. Chiar dacă eram homosexual şi am mai avut câteva relaţii niciodată nu a durat prea mult şi nu s-a depăşit stadiul de sărut. Însă nici unul din cei cu care am fost nu ma sărutat ca Taiki-san. Ce mi făcea el mă moleşea şi simţeam cum mă încălzesc tot.

- EÅŸti un pervers! Ah...
- Unul foarte frumos. Nu am nicio vină că tu eşti foarte sensibil şi atât de irezistibil. Mai ales când te ruşinezi şi când scoţi sunetele acelea.

Îmi doream să mă ascund. Nu-mi venea să cred că acele sunete sunt scoase de mine. Era atât de jenant. Cred că dacă aş putea aş sări singur pe fereastră. Tot trupul meu răspundea la atingerile lui. Jenant, foarte, foarte jenant.

- Dacă la asemenea atingeri te înfierbânţi aşa, mă întreb cum vei fi când voi pune degetele aici?

Imediat îmi atinge zona sensibilă şi scot un ţipăt scurt. Mă sărută după ureche şi mă muşcă de lobul urechii. Îşi îndreaptă gura spre buzele mele şi le apucă cu poftă. Îmi invadează lăcaşul cu uşurinţa, eu fiind prea ruşinat să mai fac ceva. Când limba lui o atinge pe a mea încerc să o retrag însă este găsită cu uşurinţă. Este suptă şi atinsă fără pic de jenă. Treptat mă alătur sărutului şi particip la aceea joacă. Îmi dă puţin în jos pantalonul şi îmi apucă organul întărit.

- Ahh! Tatsuki-san, nu... ahh...
- Uită-te Sora-chan. Eşti atât de excitat şi asta doar din câteva mişcări. Spune-mi, ce simţi în acest moment? Spune-mi, Sora-chan!
- Nu... nu ştiu! Tot trupul îmi este cuprins de... ceva, parcă vibrează, parcă răspunde la fiecare atingere a... a ta . Simt că... mai am puţin şi... explodez şi... ahh...
- Ohh! Şi o vei face. Doar nu te voi lăsa aşa.
- Tatsuki-san... ahh.

Începe să-şi mişte mâna pe lungimea organului erect, apăsând câteodată. Mă sărută din nou. Mâinile îmi tremurau şi le sprijineam de marginea biroului. Eram atât de excitat, de parcă o undă de şoc îmi strabătea corpul. Cu cealaltă mână îşi deschide prohapul şi îşi scoate organul, apropiindu-l de al meu. Mâna lui se mişcă pe amândouă. Mă apucă de încheietura mâinii stângi şi o duce pe obrazul lui. După, îmi linge două degete. Îmi întorc ruşinat privirea într-o parte.

- Ahh... eu...
- Nu fi atât de ruşinat, Sora-chan. Ţine-l şi mişcă-ţi şi tu mâna, exact ca mine.

Îmi pune mâna pe organul său şi simt cum mă înroşesc ca un rac. Totuşi, încerc să o mişc. Era atât de mare... nici nu se compara cu al meu. Simt cum un val de căldură îmi invadează zona de jos şi că mai am puţin şi...

- Ahhh... Ta... Tatsuki-san...

Scot un geamăt lung şi mă eliberez de acel lichid lipicios! Nu mai îmi simţeam picioarele. Erau atât de moi de parcă erau făcute din gumă elastică. Totuşi Tatsuki-san continua să-şi mişte mâna şi aşa fac şi eu. Îmi apucă bărbia şi mă sărută de parcă ar vrea să-mi devoreze gura. Simt ceva umed pe mâna din parte de jos, semn că şi Tatsuki-san îşi dădu drumul.

[SAYA_ANGEL]

Buna... Imi place foarte mult ficul tau, insa sper sa le continui si pe celelalte si sa nu le lasi de izbeliste.
La inceput chiar am crezut ca va fi vorba despre cuplul Hayate/ Sora, insa imi comvine si asa. Nyaa... este atat de dragut Sora-chan incat imi vine sa-l mananc. Se imbraca ca o fata, se comporta ca un copil si isi enerveaza seful... ce poate fi mai dragut de atat. Abia astept sa aflu legatura dintre el si Hayate. Taiki este cel mai mare pervers... tare de tot. Sper doar sa nu-l raneasca pe Sora. Apropo, am sentimentul ca felul in care se comporta Sora, ca un copil, are legatura tot cu o trauma.Si Hayate este dragut... desi prea indiferent pentru gustul meu. Abia astept sa aflu cu cine il cuplezi. Al doilea capitol a fost mai mult comedie decat drama. Insa a fost foarte bine... mie mi-a placut, oricum, ai zis ca va fi si comedie.Dialogul este foarte nostim in al doilea capitol (sa nu mai vorbim de gandurile lui Sora).Descrierea este la locul ei. Imi place cum pui in evidenta sentimentele personajelor. Se cunoaste o diferenta uriasa dintre caracterul lui Sora fata de cel al lui Hayate.Abia astept urmatorul capitol!
Succes!