@Zapa - ma bucur ca ti-a placut acest capitol si ma bucur ca profa de fizica din fic seamana partial cu a ta :]] . de fapt, a fi gras este tipicul profesorului de fizica. te mai astept !
@Riluri - poate ca banuiesti despre ce o fi Miranda, dar sigur nu vei ghici despre ce o sa se intample in continuare. te mai astept si merci de comm !
@Cherie - da, tatal Mirandei este din Londra de aceea numele ei de familie este 'Dark' . Ma bucur ca iti place si te astept cu drag !
@Jigoku - poate ca nu sti tu, dar si baietii sunt sensibili cand vine vorba despre fata pe care o plac. nu suntem ca niste bucati de piatra fara suflet, sa sti :)) . merci de comm si te mai astept p'aci!
@Sonrisas - ma bucur ca ti-a placut si multumesc pentru comentariu. te mai astept pe aici ! :]
Asa, poate o sa credeti ca acest capitol are actiunea grabita, dar nu este. Totul s-a petrecut foarte incet, dar schimbarile [ o sa le observati in capitol ] n-au fost observate de elevi. O sa lamuresc tot in chapu 4 .
Unii oameni iubesc o persoana, chiar daca nu stiu nimic despre aceasta. Poate ca arata bine si e putred inauntru sau poate ca este exact cum te-ai asteptat perfect. Uneori cand iti place de cineva, te intrebi: ce iti place la acea persoana? Te gandesti si te gandesti si, in final, nu sti decat ca o placi. Ironia sortii. Si totusi, ce de ce trebuie sa sti ce iti place? Nu este de ajuns ca o placi si ca, poate cu putin noroc, si ea te place?
Miranda “ ce nume frumos! “ tot ce imi amiteste de ea este minunat, dar, de fapt, nu prea stiu multe despre ea. Uneori simt tristetea profunda si durerea pe care o poarta, de parca ar putea sa-mi transmita sentimentele ei. Uneori zidul dintre noi dispare, dar alteori el devine si mai gros. Trebuie sa aflu ce e cu ea sau, mai bine zis, ce este ea.
Pe la sfarsitul orei, niste bubuituri puternice s-au auzit de afara. Era ca si cum un ceva era demolat. Susotelile au impanzit sala de curs, fiecare intrebandu-se ce se intampla. Am ridicat capul, incercand sa ma uit pe geam si vad ce se intampla afara. Nu am putut caci minunata mea profesoara de fizica mi-a facut observatie. Am ascultat-o si am asteptat cu nerabdare venirea pauzei. Clopotelul a sunat binevoitor, dar profesoara nu a parasit clasa si inauntru a intrat dirigintele nostru. Ne-a spus sa ne asezam in banca si cativa elevi au protestat, spunand ca avea sa treaca toata pauza si cata dreptate aveau. In ciuda tuturor comentariilor noastre, nu ne-a ascultat.
-Copii, stiti ca pe terenul de langa liceu s-au construit cateva blocuri si doua sali mari. Poate ca va intrebati de ce s-au construit chiar langa cladire, de ce este atat de mult zgomot. Nu o sa ma ascund dupa deget si o sa va spun direct: In blocurile acelea sunt apartamentele voastre. Incepand de acum, nu o sa mai locuiti alaturi de parinti sau cine stie unde prin oras. Acolo va fi caminul vostru, al tuturor. Decizia a fost aleasa de parintii vostri, neavand destul timp pentru a avea grija de voi. Cursurile de astazi vor fi suspendate pentru ca voi sa va aranjati lucrurile in camere. Toate obiectele personale au fost aduse de parintii vostri in cursul zilei de azi. Imediat o sa va spun camerele si o sa va dau cheile, a incheiat el, incepand sa scotoceasca prin servieta.
Toti eram socati si un murmur continuu se auzea prin sala. Razvan “ statea in fata mea “ s-a intors inspre mine si m-a privit oarecum panicat.
-Frate, ce ciudat! Maicamea nu mi-a zis nimic si nici tata. Acum, ca o sa stau in liceul asta toata viata, o sa ma simt ca la internat, a comentat el.
-Ma, bucura-te ca o sa stam marea majoritate a timpului impreuna si ca parintii nu o sa ne mai sacaie atata la cap. Doar nu o sa stea profii tot timpul dupa noi, nu? Am zis, increzator.
De fapt, nici mie nu imi prea convenea. Totul a fost atat de brusc. Bine, oricum nu-mi prea sufeream parintii, dar ideea de a fi prins intr-un loc mult timp nu imi prea convenea. Am oftat si m-am intors spre Miranda care statea linistita in banca, fara sa arate ca ii displacea prea mult hotararea. Cu ea vorbea Ioana, dar, oricat m-as fi straduit, n-am putut auzi conversatia. Proful a batut cu pumnul in catedra, cerandu-ne sa facem liniste. O tacere ca de mormant s-a lasat asupra intregii clase.
-Bun, deci o sa stati toti in blocul A3. La etajul sapte vor sta: Alex, Ioana, Vlad, Razvan, Tiberiu si, in ultimul apartament, Miranda. Voi puteti pleca spre noile voastre locuinte, a spus aruncand o foaie pe catedra.
M-am ridicat din banca si am vazut cum Mira a scrasnit din dinti, dar nu a cometat la decizia profesorului. Eu, Razvan, Vlad si Tiberiu am iesit din clasa la fel de agitati, urmati de cele doua fete. Nu imi placea deloc decizia aceea, dar o parte din mine era bucuroasa. Daca traiam pe langa Miranda, poate ca aveam sa o cunosc mai bine. Mi-am inlaturat toate gandurile ce duceau inspre ea si m-am canalizat pe analizarea drumului spre cele cateva blocuri. In aer era praf, dar am observat cu usurinta usa “ ce nu fusese acolo cu o pauza inainte “ ce ducea spre ele. De fapt, nu era o usa adevarata, ci o spartura in zidul ce inconjurase liceul. Ne-am strecurat pe acolo, printre bolovanii mari si am intrat intr-un loc uimitor de frumos. Pe jos, in loc de asfaltul gri era un gazon cu iarba de un verde praz si pe ea serpuia o cararuie facuta din piatra cubica. Copacii tineri aveau cateva frunze, iar florile multicolore dadeau viata acelui loc. Poate ca avea sa-mi placa acel loc, chiar daca facea parte din incinta liceului. Am ajuns rapid blocul A3. Era inalt si facut numai din sticla, cu geamuri fumurii care nu te lasau sa vezi inauntru. Usa dubla automata s-a deschis, lasandu-ne sa intram inauntru. Pe jos era o gresie lucioasa, care sclipea in lumina neoanelor. Liftul se afla drept in fata intrarii. Ne inghesuimram toti sase in lift, desi nu a fost prea greu caci era destul de incapator, si Tiberiu a apasat pe butonul pe care era inscriptionat numarul sapte. Pe tot parcursul drumului cu liftul “ nu prea lung “ toti am tacut. Eram scufundati in gandurile noastre mult prea profunde. La iesirea din el, Vlad a fost cel care a vorbit.
-Ca sa uitam putin de cele intamplate, hai sa ne vedem in vreo zece minute la mine in camera. Adica la... 704, a spus aratand spre o usa din lemn negru.
Toti am fost de acord si ne-am indreptat cu pasi grabiti spre camerele noastre. Eu stateam la 702. Am deschis usa si privelistea pe care am vazut-o m-a satisfacut. Camera nu era prea mare, dar aranjata cu bun gust. Lipit de peretele cu geamul era un pat de o persoana cu asternuturi albe si perne colorate. Pe un perete era pus un televizor, iar in stanga lui un birou pe care era asezat un calculator destul de vechi si cateva dosare pentru hartii. In fata televizorului era o canapea maro de doua persoane si in fata ei o masuta mica din nu stiu ce lemn. Apoi, era o usa ce ducea, probabil, spre baie. Am stat sa analizez prea mult privelistea caci m-am strecurat printre numeroasele cutii aruncate pe jos si m-am asezat in pat. Era moale si foarte confortabil. Acum puteam si eu sa ma gandesc linistit la cele intamplate foarte repede, desigur. I-am auzit pe parintii mei acum cateva luni, cand blocurile erau in constructie, despre o mutare, dar nu i-am bagat in seama. De ce planuisera toate lucrurile alea? Buna intrebare, dar nu aveam de unde sa gasesc raspunsul. Si profii vorbisera despre acelasi tip de mutari, dar nici pe ei nu i-am ascultat. Daca le dadeam atentie cuvintelor, atunci stiam despre subita noastra mutare in acest... campus. Poate ca data viitoare “ ce speram ca nu o sa fie “ o sa ii ascult pe oamenii care vorbesc.
-Aleeex, haide! S-a auzit vocea lui Razvan care batea in usa de lemn.
M-am ridicat de pe pat, parasind camera. Poate ca mutarea noastra o sa fie norocoasa pentru mine deoarece aveam sa stau in preajma Mirandei destul de mult timp. Daca aveam destul noroc, puteam sa daram zidul ce s-a creat intre noi doi.
@Riluri - poate ca banuiesti despre ce o fi Miranda, dar sigur nu vei ghici despre ce o sa se intample in continuare. te mai astept si merci de comm !
@Cherie - da, tatal Mirandei este din Londra de aceea numele ei de familie este 'Dark' . Ma bucur ca iti place si te astept cu drag !
@Jigoku - poate ca nu sti tu, dar si baietii sunt sensibili cand vine vorba despre fata pe care o plac. nu suntem ca niste bucati de piatra fara suflet, sa sti :)) . merci de comm si te mai astept p'aci!
@Sonrisas - ma bucur ca ti-a placut si multumesc pentru comentariu. te mai astept pe aici ! :]
Asa, poate o sa credeti ca acest capitol are actiunea grabita, dar nu este. Totul s-a petrecut foarte incet, dar schimbarile [ o sa le observati in capitol ] n-au fost observate de elevi. O sa lamuresc tot in chapu 4 .
Capitolul 3
Unii oameni iubesc o persoana, chiar daca nu stiu nimic despre aceasta. Poate ca arata bine si e putred inauntru sau poate ca este exact cum te-ai asteptat perfect. Uneori cand iti place de cineva, te intrebi: ce iti place la acea persoana? Te gandesti si te gandesti si, in final, nu sti decat ca o placi. Ironia sortii. Si totusi, ce de ce trebuie sa sti ce iti place? Nu este de ajuns ca o placi si ca, poate cu putin noroc, si ea te place?
Miranda “ ce nume frumos! “ tot ce imi amiteste de ea este minunat, dar, de fapt, nu prea stiu multe despre ea. Uneori simt tristetea profunda si durerea pe care o poarta, de parca ar putea sa-mi transmita sentimentele ei. Uneori zidul dintre noi dispare, dar alteori el devine si mai gros. Trebuie sa aflu ce e cu ea sau, mai bine zis, ce este ea.
*
Pe la sfarsitul orei, niste bubuituri puternice s-au auzit de afara. Era ca si cum un ceva era demolat. Susotelile au impanzit sala de curs, fiecare intrebandu-se ce se intampla. Am ridicat capul, incercand sa ma uit pe geam si vad ce se intampla afara. Nu am putut caci minunata mea profesoara de fizica mi-a facut observatie. Am ascultat-o si am asteptat cu nerabdare venirea pauzei. Clopotelul a sunat binevoitor, dar profesoara nu a parasit clasa si inauntru a intrat dirigintele nostru. Ne-a spus sa ne asezam in banca si cativa elevi au protestat, spunand ca avea sa treaca toata pauza si cata dreptate aveau. In ciuda tuturor comentariilor noastre, nu ne-a ascultat.
-Copii, stiti ca pe terenul de langa liceu s-au construit cateva blocuri si doua sali mari. Poate ca va intrebati de ce s-au construit chiar langa cladire, de ce este atat de mult zgomot. Nu o sa ma ascund dupa deget si o sa va spun direct: In blocurile acelea sunt apartamentele voastre. Incepand de acum, nu o sa mai locuiti alaturi de parinti sau cine stie unde prin oras. Acolo va fi caminul vostru, al tuturor. Decizia a fost aleasa de parintii vostri, neavand destul timp pentru a avea grija de voi. Cursurile de astazi vor fi suspendate pentru ca voi sa va aranjati lucrurile in camere. Toate obiectele personale au fost aduse de parintii vostri in cursul zilei de azi. Imediat o sa va spun camerele si o sa va dau cheile, a incheiat el, incepand sa scotoceasca prin servieta.
Toti eram socati si un murmur continuu se auzea prin sala. Razvan “ statea in fata mea “ s-a intors inspre mine si m-a privit oarecum panicat.
-Frate, ce ciudat! Maicamea nu mi-a zis nimic si nici tata. Acum, ca o sa stau in liceul asta toata viata, o sa ma simt ca la internat, a comentat el.
-Ma, bucura-te ca o sa stam marea majoritate a timpului impreuna si ca parintii nu o sa ne mai sacaie atata la cap. Doar nu o sa stea profii tot timpul dupa noi, nu? Am zis, increzator.
De fapt, nici mie nu imi prea convenea. Totul a fost atat de brusc. Bine, oricum nu-mi prea sufeream parintii, dar ideea de a fi prins intr-un loc mult timp nu imi prea convenea. Am oftat si m-am intors spre Miranda care statea linistita in banca, fara sa arate ca ii displacea prea mult hotararea. Cu ea vorbea Ioana, dar, oricat m-as fi straduit, n-am putut auzi conversatia. Proful a batut cu pumnul in catedra, cerandu-ne sa facem liniste. O tacere ca de mormant s-a lasat asupra intregii clase.
-Bun, deci o sa stati toti in blocul A3. La etajul sapte vor sta: Alex, Ioana, Vlad, Razvan, Tiberiu si, in ultimul apartament, Miranda. Voi puteti pleca spre noile voastre locuinte, a spus aruncand o foaie pe catedra.
M-am ridicat din banca si am vazut cum Mira a scrasnit din dinti, dar nu a cometat la decizia profesorului. Eu, Razvan, Vlad si Tiberiu am iesit din clasa la fel de agitati, urmati de cele doua fete. Nu imi placea deloc decizia aceea, dar o parte din mine era bucuroasa. Daca traiam pe langa Miranda, poate ca aveam sa o cunosc mai bine. Mi-am inlaturat toate gandurile ce duceau inspre ea si m-am canalizat pe analizarea drumului spre cele cateva blocuri. In aer era praf, dar am observat cu usurinta usa “ ce nu fusese acolo cu o pauza inainte “ ce ducea spre ele. De fapt, nu era o usa adevarata, ci o spartura in zidul ce inconjurase liceul. Ne-am strecurat pe acolo, printre bolovanii mari si am intrat intr-un loc uimitor de frumos. Pe jos, in loc de asfaltul gri era un gazon cu iarba de un verde praz si pe ea serpuia o cararuie facuta din piatra cubica. Copacii tineri aveau cateva frunze, iar florile multicolore dadeau viata acelui loc. Poate ca avea sa-mi placa acel loc, chiar daca facea parte din incinta liceului. Am ajuns rapid blocul A3. Era inalt si facut numai din sticla, cu geamuri fumurii care nu te lasau sa vezi inauntru. Usa dubla automata s-a deschis, lasandu-ne sa intram inauntru. Pe jos era o gresie lucioasa, care sclipea in lumina neoanelor. Liftul se afla drept in fata intrarii. Ne inghesuimram toti sase in lift, desi nu a fost prea greu caci era destul de incapator, si Tiberiu a apasat pe butonul pe care era inscriptionat numarul sapte. Pe tot parcursul drumului cu liftul “ nu prea lung “ toti am tacut. Eram scufundati in gandurile noastre mult prea profunde. La iesirea din el, Vlad a fost cel care a vorbit.
-Ca sa uitam putin de cele intamplate, hai sa ne vedem in vreo zece minute la mine in camera. Adica la... 704, a spus aratand spre o usa din lemn negru.
Toti am fost de acord si ne-am indreptat cu pasi grabiti spre camerele noastre. Eu stateam la 702. Am deschis usa si privelistea pe care am vazut-o m-a satisfacut. Camera nu era prea mare, dar aranjata cu bun gust. Lipit de peretele cu geamul era un pat de o persoana cu asternuturi albe si perne colorate. Pe un perete era pus un televizor, iar in stanga lui un birou pe care era asezat un calculator destul de vechi si cateva dosare pentru hartii. In fata televizorului era o canapea maro de doua persoane si in fata ei o masuta mica din nu stiu ce lemn. Apoi, era o usa ce ducea, probabil, spre baie. Am stat sa analizez prea mult privelistea caci m-am strecurat printre numeroasele cutii aruncate pe jos si m-am asezat in pat. Era moale si foarte confortabil. Acum puteam si eu sa ma gandesc linistit la cele intamplate foarte repede, desigur. I-am auzit pe parintii mei acum cateva luni, cand blocurile erau in constructie, despre o mutare, dar nu i-am bagat in seama. De ce planuisera toate lucrurile alea? Buna intrebare, dar nu aveam de unde sa gasesc raspunsul. Si profii vorbisera despre acelasi tip de mutari, dar nici pe ei nu i-am ascultat. Daca le dadeam atentie cuvintelor, atunci stiam despre subita noastra mutare in acest... campus. Poate ca data viitoare “ ce speram ca nu o sa fie “ o sa ii ascult pe oamenii care vorbesc.
-Aleeex, haide! S-a auzit vocea lui Razvan care batea in usa de lemn.
M-am ridicat de pe pat, parasind camera. Poate ca mutarea noastra o sa fie norocoasa pentru mine deoarece aveam sa stau in preajma Mirandei destul de mult timp. Daca aveam destul noroc, puteam sa daram zidul ce s-a creat intre noi doi.
Metal was here.
I\'ll start to worry when I\'m dead.