The Power of Love [ Metal & Nya ]

[Minnie]

Hellăuuu! :D

Mi-am făcut şi eu apariţia pe 'ici ;;) , şi dacă tot am citit, totuşi să las şi un comentariu.
Well.. Am observat de ceva vreme ficul vostru. Îmi place titlul, este destul de inspirat cu toate că mă ducea cu gândul la cu totul o altă poveste, dar şi aceasta este destul de originală şi captivantă : X . Felul vostru de a scrie este unul aparte care mă atrage, vă completaţi foarte bine. Îmi plac şi caracterele personajelor bine conturate, dar şi numele lor : X . La partea descriptivă staţi destul de ok, dialogul conţine replici bine alese, cât despre acţiune.. Hmm au fost părţi în care era cam grăbită, să sperăm că pe viitor redresaţi asta ; )) .
Mi-a plăcut acel prim sărut dintre Eireen şi Derik, a fost chiar foarte cute cum a decurs scena : X şi cum a preluat ''iniţiativa'' Derik. Sunt foarte curioasă ce va răspunde la întrebarea Eireenei ;;) .
Aştept următorul capitol! Spor la scris! >:D<

[^^oRiHiMe NeBuNa^^]

Hy my dear Nya >:D<

Am cazut si eu p'aici ca sa citesc ficul...si'mi place :X.Ok,acum sa lasam comm:
E foarte original[nu degeaba e pus la original fics],chiar m-a tinut in suspans...si ceea ce i se intamplase Eireenei in trecut m-a emotionat si chiar mi-a parut rau de ea.Titlul e foarte sugestiv si toate capitolele dau pe-afara de imaginatie.Totul scris caligrafic si corect,fara greseli de ortografie si scris cu diacritici :X ce mai,imi vine sa te pup!Replicile sunt alese cu mare atentie,descrierea si naratiunea de nota zece,desi e grabita rareori,dar nu-i nimic se mai intampla.Am vazut foarte putine greseli de exprimare in cele 9 capitole,dar cum am mai zis,se mai intampla.Bafta in continuare!
P.S:Faceti o echipa super!!!

[Me†al.]

@Teh - Muţumim pentru commentul lung şi ne bucurăm că îţi place :D Sperăm să îţi placă şi în continuare >:D<

@Dydo - Mulţumim pentru comm, dear :)) Te aşteptăm şi în continuare, dy.

@Minnie - Hello! Tnx for teh comm şi ne bucurăm că îţi place [ mai ales că ţi-a plăcut şcena sărutului :)) nu şti cât m-am chinuit să o scriu :)) ] .

@bLaCk aFiNa - Ne bucurăm că îţi place cum scriem , dar de Derik nu îţi place? [-(

Aşa...scuzaţi întârzierea, dar săptămâna trecută n-a fost una prea roz pentru mine [ şi nu din cauza şcolii ] .

Capitolul 10
Derik P.O.V.

M-am blocat când am auzit întrebarea care mi-a fost pusă. Nu ştiam cum să răspund şi cum să formulez răspunsul. Din neatenţie, mi-am pierdut controlul asupra vrăjii care mă făcea să arăt uman. Urechile mi s-au alungit, părul mi-a devenit mai strălucitor şi faţa mi s-a albit.
-Păi... Ei bine, şti... Sentimentul meu pentru tine este unul ceva mai mare decât cel de amiciţie... Este precum relaţia dintre o plăpândă floare şi soarele. Floarea se naşte şi atunci cunoaşte prima dată soarele, se întâlnesc, apoi, se ataşază unul de celălalt. Practic, nu pot trăi dacă sunt despărţiţi. O floare fără soare ar muri, nu ar mai putea să trăiască. Şti, acest sentiment îl am şi eu pentru tine... Oamenii ştiu că îl numesc dragoste, nu? În fine, vorbim mâine dimineaţă... Acum ar trebui să te culci căci este târziu. Noapte bună!
Am sărit pe geamul camerei într-unul dintre arborii falnici. M-am aşezat comod pe una din crengi şi nu m-am mai sinchisit să mă schimb la forma umană. Crengile şi frunzele copacului mă puteau proteja de privirile indiscrete ale oamenilor. Cât de bine era să dormi într-un copac din nou. În pădure, făceam acest lucru des pentru că poveştile arborilor erau precum cântecele de leagăn... te adorm încetul cu încetul. Dar, aici, nu era deloc la fel. Copacii erau trişti şi povesteau lucruri foarte rar. Cel mai des, stăteau tăcuţi şi supăraţi.
Am văzut cum lumina din camera lui Eireen s-a stins şi, la scurt timp după aceea, am putut auzi respiraţia ei regulată. M-am aşezat mai bine pe creanga unde stăteam şi am închis ochii, adormind.

Dimineaţa a venit şi soarele a început să-şi arunce săgeţile de foc asupra oraşului adormit. O rază plăpândă m-a trezit din somnul odihnitor. Până şi săgeţile soarelui erau triste în acest loc. M-am destins şi am sărit pe pervaz, întrebându-mă dacă Eireen s-a trezit. Am intrat încet înăuntru, fără să fac vreun zgomot. Adoleşcenta încă dormea şi strângea în braţe pătura mov cu care era învelită. La fel de atent, am ieşit din cameră şi m-am întrebat ce să fac. Probabil că lui Eireen îi va fi foame când se va trezi, aşa că am hotărât să mă duc şi să prepar acelaşi tip de mâncare pe care l-a servit ea aseară. Am scos din frigider aceleaşi alimente şi le-am pus între două felii de pâine. După vreo jumătate de oră de chin, am reuşit şi eu să prepar ce mi-am propus. Le-am pus pe o farfurie şi apoi m-am sprijinit de bufet. Lângă uşă, în partea stângă, era arcul meu pe care nu l-am mai atins de mult timp. L-am luat în mână şi prin minte mi-au trecut acele momente când am luat praful alb. Parcă arcul mi le povestea într-o manieră care nu mă făceau să fiu ameţit. Bine, poate chiar am înnebunit.

Yes i Horon. Horon maure Eireen oiale Ayno uile. Varya Eireen!

Am auzit de Ayno. Era foarte vestit în toată lumea magică. Era cel mai puternic elf şi cel mai temut. Precizia loviturilor lui cu arcul era uimitoare, precum şi puterea magică. Şi Horon era fiul lui, sânge din sângele lui. Dintr-un singur motiv cei doi o căutau pe Eireen. Dacă o aveau, atunci, cu ajutorul puterii lui Eireen de a trece fără probleme prin bariere magice, puteau să distrugă toate celelalte tărâmuri. Cum Ayno era obsedat de putere, ar fi încercat să ia conducerea asupra tuturor pământurilor magice, un lucru inadmisibil. Trebuia să o protejez pe Eireen cu preţul vieţii, un lucru nu prea greu având în vedere că ne aflam în lumea ei. Ayno şi Horon nu puteau să afle unde eram şi, mai ales, cu cine mă aflam. Sau... puteau decât dacă i-au interogat pe cei din satul meu.
În bucătărie a intrat Eireen cu părul ciufulit şi căscând. Am privit-o şi i-am zâmbit. Poate că trebuia să îi spun despre ce s-a întâmplat. Oricum, am amânat acest moment pentru mai târziu. Eireen s-a aşezat la masă şi a început să mănânce, timp în care eu i-am privit pe geam pe oamenii care se perindau pe stradă. Toţi erau grăbiţi şi încruntaţi, o privelişte nu prea frumoasă pentru o asemenea zi însorită. Am căscat şi am aşteptat tăcut ca Eireen să termine de mâncat. După ce a terminat, am întrebat-o:
-Deci... Ce ai de gând să facem astăzi?
A lăsat capul în jos şi a stat pe gânduri câteva minute. Apoi, a ridicat capul zâmbitoare, parcă având o idee.
-Debbie mi-a trimis un mesaj ca să ne întâlnim azi într-o cafenea. Trebuie să mă întâlnesc neapărat cu ea astăzi, deci aceasta este propunerea mea. Şi...dacă tot vi cu mine, nu ai vrea să faci să-ţi dispară urechile? Nu vreau să umblu pe stradă cu un tip îmbrăcat ca de carnaval, îmi spuse ea plecând din bucătărie.
Am oftat şi m-am schimbat din nou la forma umană. Arătam ciudat, în opinia mea, dar pentru ceilalţi, probabil, arătam normal.
După puţin timp, uşa camerei lui Eireen s-a deschis şi ea a intrat în sufragerie. Purta un tricou turcoaz cu modele mov şi negre, o pereche de pantaloni negrii mulaţi pe picior şi nişte tenişi negrii cu puţin turcoaz. Părul precum sângele îl avea ciufulit şi nepieptănat. A ieşit pe uşă şi eu am urmat-o tăcut, aşteptând-o până când a închis uşa. Aerul dimineţii era destul de plăcut, poluarea nesimţindu-se în aer. Tot drumul spre cafenea, am vorbit cu Eireen despre diferite subiecte banale, dar totuşi am vorbit.
Cafeneaua unde trebuiau să se întâlnească se afla pe o străduţă paralelă cu una dintre şoselele principale. O stradă îngustă şi nu prea circulată. Pe trotoare, din loc în loc, erau întinse ziare, pe care erau puse diferite obiecte vechi şi murdare. Lângă fiecare lucru, era pus un cartonaş cu un preţ scis pe el. Vânzătorii arătau destul de dubios, fiecare având şuviţe colorate şi machiaţi strident. Lângă o adoleşcentă ce încerca să vândă o jachetă de piele jerpelită, se afla intrarea în cafenea. Înăuntru mirosea a fum de ţigară şi totul era negru: pereţii, mesele, canapelele, scaunele. La una dintre măsuţele din cel mai îndepărtat colţ, stătea o fată ce mi se părea cunoscută. Probabil era Debbie căci Eireen se îndreptă hotărâtă spre ea. Am salutat-o amândoi şi ne-am aşezat pe fotoliile de lângă ea. Eireen a început să vorbească cu ea. N-am dat prea mare atenţie discuţiei lor şi am privit-o pe chelneriţa ce se îndrepta spre noi. Femeia a întrebat ce dorim să servim şi Debbie a spus rapid:
-Un expresso dublu pentru mine şi două capucciono pentru ei doi.
În acel moment, chiar mă simţeam penibil. Nu auzisem niciodată în viaţa mea de capuccion sau expresso şi nici nu mă tenta să degust. Chelneriţa a venit rapid cu trei căni şi le-a aşezat în faţa noastră. Le-am urmat pe Debbie şi Eireen şi am amestecat lichidul cafeniu. Apoi, am luat o gură din pură curiozitate. Avea un gust amărui şi, ce să mai, oribil. Am început să tuşesc şi am pus cana pe masă, departe de mine. Pe Debbie a pufnit-o râsul, la fel şi pe Eireen.
-Dragă, tipul ăsta e normal? Cum să nu îi placă capuccionoul? Sigur este un om şi nu un extraterestru? A întrebat Debbie printre hohotele de râs.
-Stai liniştită...Lui Derik, ei bine... Nu îi prea place capuccionoul... El, de obicei, bea Mocacciono şi, şti, e o diferenţă între ele, s-a bâlbâit roşcata încercând să mă scape.
-În fine, tot ciudat mi se pare. Oricum, trebuie să plec. Mă întâlnesc cu gaşca în juma’ de oră la metrou. Mă bucur că v-am văzut... cred.
Debbie a lasat o bancnotă pe masa neagră şi s-a îndreptat spre uşă, plecând.
Am auzit un fel de adiere de vânt rece şi, totuşi familiar. Un singur cuvânt mi-a trecut prin cap în acel moment: Horon. Venise să o caute pe Eireen şi din cauza mea putea să o găsească. Am luat-o de mână pe adoleşcentă şi am ieşit fugind din local. Trebuia să plecăm repede şi departe de acolo. Am tras-o între două blocuri şi m-am transformat în elf. Aşa puteam să îl aud pe Horon şi puteam să aleg şi mai repede.
-Îmi pare rău... O să îţi explic mai târziu, m-am scuzat faţă de Eireen, ştiind că e derutată.
Am ridicat-o în spate şi am început să alerg rapid spre pădure. Norocul meu că nu era departe. Nu mai simţeam prezenţa lui Horon, dar şitam că avea să ne caute peste tot.
Ajunşi în apropierea pădurii, ştiam că nu puteam să trec de barieră şi nici nu ar fi fost indicat, având în vedere că, pe partea cealaltă, se putea afla Ayno. M-am redirecţionat şi am intrat în inima pădurii unde nu exista nici o barieră. Acolo era o căbănuţă din lemn unde ne puteam ascunde. Am ajuns rapid la căbănuţă şi am intrat înăuntru. Numai când eram în aceasta, am cugetat să o las pe Eireen jos. Cât timp ea se desmeticea, eu am studiat căbănuţa. Era un singur pat dublu, două scaune, o măsuţă şi un fel de sobă din piatră pe care era aşezat un fel ce ceaun. Destul de bine pentru o casă abandonată de mult timp.
-Ştiu că îţi datorez explicaţii, dar o să-ţi spun pe scurt. Ayno şi fiul său, Horon, vor să te răpească deoarece tu ai o putere specială. Poţi să treci de barierele dintre lumi fără să spui vreo litanie. Ei vor să te captureze pentru a te putea vrăji şi să devii scava lor. Dacă te vor captura, atunci Ayno va stăpâni toate celelalte lumi magice, inclusiv pe a oamenilor, şi, probabil, că le va distruge. Singura scăpare este să rămânem ascunşi aici,pentru puţin timp, am spus cu o voce şoptită.
M-am concentrat şi lângă mine au apărut arcul, tolba şi două săbii. Apoi, am ridicat privirea înspre Eireen, curios să văd cum va reacţiona.


Yes i Horon. Horon maure Eireen oiale Ayno uile. Varya Eireen! = A fost Horon. Horon are nevoie de Eireen pentru planul lui Ayno. Protejaz-o pe Eireen!

[Minnie]

Bună ! : )

Mi-a plăcut şi acest capitol, a fost destul de captivant. Nu mă aşteptam ca Derik să fie chiar atăt de direct, bine oarecum.. Şi mi-a plăcut mult acea comparaţie, foarte sweet spusă. Cu toate astea, mă aşteptam ca Eireen să nu reacţioneze în nici un fel, face povestea mai interesantă. Chiar sunt curioasă ce a gândit ea în acel moment : - ? . În continuare, lucrurile au luat o întorsătură bruscă şi neaşteptată, dar cu toate astea este ceva mai multă acţiune :D . Deasemenea, aştept reacţia lu' Eireen cu privire la ultimele ''noutăţi''.
Mi-a plăcut mult descrierea din acest capitol, faci nişte comparaţii destul de frumoase şi lumea oamenilor văzută din prisma elfului pare destul de veridică şi comică în acelaşi timp : )) . Dialogul a fost ok, iar acţiunea nu a mai fost la fel de grabită, totuşi mai merge lucrat :D .
Aştept următorul capitol! Succes > :D< !

[^^oRiHiMe NeBuNa^^]

Hy again! :D

Si inca o data va felicit pentru imaginatia si originalitatea amandorura.Si da,imi place si de Derik,stai linistit :)) .Capitolul chiar mi-a starnit curiozitatea,naratiunea,descrierea,dialogul sunt chiar OK,nu prea am vazut greseli...ba da,am vazut ca ai scris "adoleşcenta",iar eu stiam de "adolescentă",fara "ş".Ma rog,e o greseala minora.Ayno e un nesimtit.Ii urez innecare placuta[sa vada cat o sa rad eu de el daca va pierde >:) ].Faza cu cappucino-ul chiar mi-a placut :)) .Apropo,am vazut cand ati descris cabana la sfarsit,iar eu am subliniat cuvantul"pat dublu".Um,ce se va intampla? :"> Ma cam gandesc la o prostioara :> Abia astept sa vad ce se mai intampla,sunt asa de curioasa!
Cum zic politicienii:"Va urez multe succesuri!" :)

[Dydo1234]

Măi..măi...cât am întârziat [-( . Deeeci...mi-a plăcut capitolul precedent, a fost plin de acţiune, aşa cum îmi place <3 . Derik a fost foarte direct şi eu cred că a acţionat corect, nu avea de ce să se ascundă după deget. Apoi, mi-a plăcut faza cu cei doi elfi diabolici care o vor pe Eireen, foarte bună ideea. Dacă continua precum înainte, lucrurile începeau să mi se pară banale. O idee chiar bună. Îmi place foarte mult de Eireen, dar şi Derik mi se pare tare. Îmi plac foarte mult personalităţile lor <3 .
Greşeli de tastare nu am văzut, fiind prea prinsă în acţiune.
Sunt curioasă să văd reacţia lui Eireen şi cum o să decurgă lucrurile în căbănuţa aceea. Deci, Nya, te rog fruuumos să te grăbeşti. Mor pe aici de curiozitate. Please hurry up ;;)

[Elusive wolf]

Helau ! Imi place foarte mult cum a decurs actiunea , au fost niste capitole bune , iar ultimul a fost chiar foarte bun . Imi place Derik din ce in ce mai mult , mie mi se pare foarte dragut si personalitatea sa este foarte tare <3 . Imi place ca este sensibil si in acelasi timp poate da dovada de contrariul . Naivitatea lui , adica faptul ca traieste intr-o lume despre care nu prea stie nimic este foarte dragalasa , adica el este foarte dragut <33 .
Si de Eireen imi place , ma bucur ca reuseste sa il mai scoata din bucluc , ca sa zic asa . Se implica pentru el , si asta a facut-o sa creasca in ochii mei .
Mi-ati starnit curiozitatea sa aflu ce se va intampla in continuare , desi mi-am facut cateva ipoteze , de la Derik ma pot astepta la multe . Si asta in ambele sensuri - aka good things and bad things - .
So Ny , nu ne mai lasa sa asteptam , adune nextul cat mai curand , te roooog :o3 !
Hugs .

[Nya.]

@ Minnie : Mulţumim de comment ! Sper că`ţi va plăcea reacţia lui Eireen. Normal, e foarte confuză. -__- Poor her ! :)) Ne bucurăm că îţi place şi sperăm ca şi acest capitol să fie bun. >:d<

@ Black Afina : Sankyu pentru comment ! După discuţia pe care am avut`o la ora de biologie [ oare era marţi sau vineri ? ], ştii la ce m`am gândit io. :-" Şi ţi`am promis că Eireen va fi la înălţimea aşteptărilor tale. Hope you`ll like this chap, too ! >:d<

@ Dydo : Dy, mulţumim foarte mult de comment ! Ce se va întâmpla în căbănuţă rămâne de văzut. Dar Eireen va fi la fel de cul ca deobicei. xD Sperăm să`ţi placă şi acest capitol. >:d<

@ Ayn : Tnx for ză comment ! Să înţeleg că la început nu`ţi prea plăcea de Eireen şi acum da ? :]] Chiar sunt curioasă ce ipoteze ai tu. Cine ştie ce gânduri ai ! Te aşteptăm şi la this chapter. >:d<

[center]Capitolul 11
Eireen P.O.V.[/center]

Totul era prea rapid. Derik nu-mi dăduse nici o explicație clară. Ar fi fost drăguț să știu și eu ce naiba se întâmplă aici. Stăteam în mijlocul cabanei, uitându-mă în jur. Era atât de frig. Mi-am atins ușor brațul, constatând că era rece. M-am uitat la ceasul de la mâna mea, intrigată de faptul că încă mergea. Acesta indica ora 6 după amiază. Ce repede trecuse timpul. Aseară, Derik îmi spusese că simte ceva pentru mine. Apoi a plecat, crezând că eu n-am nimic de zis. Dar aveam ! Totuși, cum aș fi putut să îi spun că și eu simțeam ceva pentru el ? Curaj aveam. Dar nu aveam și modul perfect de a mă exprima. M-am așezat pe marginea patului, lăsându-mi capul în mâini. Simțeam că îmi va exploda cât de curând. Mi-am mușcat buzele, un tic nervos, dar m-am oprit când am simțit gustul sângelui. Eram atât de pierdută în gânduri, încât nu mi-am dat seama că elful se așezase lângă mine, decât când mi-a atins ușor brațul. Am tresărit involuntar, iar el și-a retras repede mâna. Mi-am întors chipul către el și am zâmbit. Era atât de aproape de mine, încât nu m-am mai putut abține și mi-am lipit buzele de ale lui. Nu știam cum să fac chestia asta mai bine. Nu mai sărutasem pe nimeni înainte. Rectific, pe nimeni pentru care să simt ceva. Mi-am pus mâinile după gâtul lui, mușcându-i ușor buza inferioară. Am rupt ușor sărutul, ridicându-mă în picioare și rânjind. Mi-am întins corpul și am căscat.
- Pot să merg pe afară, nu ? Am nevoie să iau o gură de aer, i-am zis, zâmbind.
- Sigur, dar să nu te duci prea departe. Și dacă vezi ceva ciudat, te întorci imediat, mi-a răspuns, hotărât.
- Bine, am înțeles. Apropo, Derik, te iubesc !
Am ieșit din cabană, pe micuța ușă de lemn, dar nu înainte să văd chipul șocat al blondului. Imediat ce am ajuns afară, am început să râd. Replica mea a fost una foarte prostească, dar era adevărată. Nu mai zisesem niciodată așa ceva cuiva. Ce i-am spus nu a fost un lucru voluntar. Cuvintele mi-au ieșit singure din gură. Am privit toată vegetația din jur și o stare ciudată și-a făcut loc în sufletul meu. Nu-mi plăcea aici. Era mult prea verde totul. Era frumos, nu negam, dar nu era locul meu. M-am așezat pe iarba moale, privind soarele ce își frângea razele soarelui asupra pădurii. Ok, bine, poate-mi plăcea puțin. Dar nu îndeajuns încât să stau aici prea mult. Afară era mai cald decât înăuntru. Un lucru destul de ciudat. Simțeam că am nevoie de o țigară și înjuram în gând faptul că nu mi-am luat măcar una cu mine. Totuși, nevoia nu era așa de puternică ca în alte dăți. Mă întrebam dacă nu cumva prezența lui Derik înlocuia drogurile și țigările. Poate acum el devenise drogul pentru mine. Așa se explica de ce nu mă agitasem, deși nu mai consumasem droguri de destul timp. Am închis ochii și m-am lăsat pe spate.
N-am avut timp să mă relaxez. Niște pași m-au făcut să mă ridic repede. Un elf, înalt și cu părul negru, ceva mai în vârstă decât Derik, venea spre mine, zâmbind amenințător. Îmi amintea de Migorn. Avea pielea la fel de albă și același surâs disprețuitor. Poate cumva semăna cu mine. La fel de rece și indiferent. Am vrut să fug, dar ceva mă ținea pe loc. Brunetul veni spre mine și mă prinse de mână. Mi-a ținut-o într-a lui, închizând ochii. De ce naiba am vrut să ies afară ? Nu puteam să rămân lângă Derik, în siguranță ? Își deschise rapid ochii și se uită la mine ciudat.
- Horon a avut dreptate când te-a văzut. Chiar ai magie în tine ! Vei fi perfectă, scumpă Eireen, pentru planul meu, a zis pe un ton nerăbdător.
- Cine naibii ești tu ? l-am întrebat hotărâtă, tupeul revenindu-mi.
- Sunt Ayno și pe moment asta e tot ce trebuie să știi. Deși eu știu multe despre tine. Îți știu trecutul. Și știu că îl iubești pe prostuțul ăla, Derik. Dar știu destule și despre el.
Glasul cu care spusese ultima replică era unul ce mă făcea foarte curioasă. Ce putea ști așa rău despre elful de care mă îndrăgostisem ? Și ce era cu magia aia despre care tot vorbea ?
- Ești curioasă, nu ? El nu te iubește. Cred că și tu poți vedea asta. N-a zis nimic când tu i-ai zis ce simți. Pune-l să-ți dovedească. N-o să aibă cum. Când vei realiza asta, eu voi veni după tine. Și vei rămâne cu mine.
Mă sărută pe frunte și dispăru. Am sperat să fie doar o iluzie, că Ayno nu venise aici niciodată. Dar mă gândeam la ce îmi spusese. Dacă Derik nu simțea nimic pentru mine și doar mă folosea, în cine știe ce scop stupid ? Oricum, n-ar fi fost ceva rău. Eram obișnuită să fiu dezamăgită. Pe cine mințeam ? Simțeam că mii de ace mi se înfig în inimă. Durerea era de nesuportat. Nu voiam să fiu abandonată iar. Eram dură, voiam să cred că sunt dură, dar, de asemenea, știam că sunt slabă. Știam că nu aș mai fi rezistat să fiu singură iar. Nu voiam să merg chiar acum la Derik. Nu eram în stare să-l privesc în ochi, fără să urlu la el – în cel mai bun caz – sau fără să fac o criză de plâns – în cel mai rău caz. Și dacă, totuși, Ayno mă mințise ? Oricum ar fi fost, tot l-aș fi pus pe blond să-mi demonstreze că mă iubește. Totuși știam că trebuia să am încredere în el. Dar Ayno adusese nesiguranța în sufletul meu. Dar ce a vrut brunetul să spună legat de magia din mine ? Aveam magie în mine ? Nu înțelegeam. Am auzit ușa deschizându-se, iar câteva secunde mai târziu un oftat a spart liniștea. Derik m-a strâns în brațe, dar eu nu am schițat nici un gest. Nu puteam spune sau face nimic. M-a luat de mână, mergând agale spre căsuță. Oare își dăduse seama cât de rece îmi era palma, sub stratul de praf și transpirație ? Nu voiam să-l îngrijorez. Sau poate aveam o mică dorință de a-l speria, măcar așa puțin. Am chicotit, apoi l-am urmat înăuntru. M-am trântit pe pat, dându-mi jos încălțările, cam incomode. M-am băgat sub pătură, încercând să mă încălzesc. Elful a observat că mi-era frig și s-a dus să aprindă focul. N-am fost în stare să-i mulțumesc. N-am fost în stare să spun nimic. Nu știu cât de confortabil mă simțeam în preajma lui, acum. L-am văzut că vrea să se așeze pe jos, pe o pătură, așa că am reacționat :
- Poți să stai în pat cu mine. E mai bine așa.
Nu a spus nimic, doar a zâmbit. S-a așezat lângă mine, trăgându-și pătură peste el. S-a întors cu fața la mine, privindu-mă atent. Eu mă gândeam ce modalitate ar fi avut ca să îmi demonstreze că simțea ceva pentru mine. Aveam, într-adevăr, o idee, dar nu știam cât de bine reacționau elfii la contactul fizic. Știu că Derik știa să sărute, dar altceva ( m-am înroșit la gândul meu ) nu știu cum ar fi reacționat. Eu aș fi făcut așa ceva pentru el. Dar nu puteam să mă compar pe mine cu un elf. Eu eram mai . . . înfiptă, aveam un temperament mai vulcanic. El era atât de pur. Dar trebuia să îl rog.
- Derik, dovedește-mi ce simți pentru mine. În orice fel vrei tu, i-am zis, lăsând privirea în jos, roșind.
Mi-am mușcat buzele, stresată de gândul că l-am supărat. Nu mi-aș fi putut ierta așa ceva. Chiar dacă eram nesigură despre ce simțea el pentru mine, știam clar ce simțeam eu pentru el. Îl iubeam prea mult.

[Flash]

Hm, am citit în mare ficul vostru şi chiar mi-aţi lăsat o impresie frumoasă. Ficul vostru e frumos datorită stilurilor voastre care sunt la fel pe care le-aţi abordat. Îmi place mult duoul vonstru şi se potrivesc ideile voastre la fix. Chiar reuşiţi să atrageţi prin anumite aspecte cititorul.
Chestia e că v-a ieşit mişto ficul datorită faptului că îmbinaţi amandoi elementele corespunzatoare foarte bine şi ştiţi cum să le puneţi în evidenţă. În mare am remarcat ici colo câteva greşeluţe, nu ştiu ce să spun, dar e frumos căci acoperiţi micile greşeli cu ficul care este bun.
Tehnoredactarea e bună, sincer nu am văzut greşeli urâte, sau aşa ceva, chiar mi.a făcut plăcere să citesc pentru că are o estetică frumoasă ce îmi permite să citesc foarte bine.
Capitolele sunt mereu îngrijite şi au un aspect frumos ceea ce îmi face plăcere.
Vă potriviţi bine, pentru că stilurile voastre sunt cam la fel şi reuşiţi să expuneţi foarte bine naraţiunea, descrierea şi dialogul.

[Dydo1234]

Nyaaa >:d< ai postat în sfârşit!
Aşa...n-am văzut greşeli, dar sinceră să fiu nici nu le-am căutat. Ţin minte că Derik i-a spus lui Eireen că o place, deci de ce Ayno zice că Derik nu i-a răspuns? Weird.Anyway, mi-a plăcut cum a decurs acţiunea, dar cred că Eireen a fost cam moale când Ayno i-a vorbit. Nu semăna cu Eireen pe care o cunosc eu. Se pare că Ayno ăla nu vrea să renunţe şi o să se întoarcă după Eireen, dar sper ca Derik să o protejeze. :x Ce mă intrigă faza că e un singur pat dublu şi că Eireen vrea ca elful să-i dovedească că o iubeşte. Oare chiar şi-o vor trage în continuare? :)) SUnt atât de curioasă.
Deci, Metal, grăbeştete odată că eu mor de curiozitate.