Iubire la suprapreţ

[Neith]

Un nou capitol!

Cu fiecare capitol postat mă ataşez tot mai tare de câte un personaj . Azi a fost rândul blondei :)) Despre Bridget nu aveam o părere prea bună, mai ales pentru că o consideram un obstacol în cale relaţiei dintre Rose şi Eric , dar m-am înşelat , poate fi superficială şi bârfitoare , dar este o persoană bună . Mi-a părea rău pentru ea dacă s-ar despărţi de Eric . Ea pare dependentă de relaţia cu aceasta şi se mulţumeşte cu puţin . Şi Victor e băiat bun .Tocmai din această cauză , povestea este una minunată , pentru că dintr-un singur gest se declanşează o bombă .
Nu există niciun personaj la care să nu ţin , ceea ce nu este un lucru bun . Cineva trebuie să sufere într-un final pentru ca alţii să fie fericiţi .
Am început să îl înţeleg şi pe Eric , sta lângă Bridget pentru a nu fi singur , într-un fel are nevoie de ea ...Tot compar această poveste cu o serie de dependenţe .

Mă întreb ce se va întâmpla în următorul capitol . Baftă la scris !

[Khonsu]

hmm...a sosit si nebuna pe aici :-@:
Deci...ia sa vedem:-? . Imi place ideea, la inceput chiar ma dus cu gandul la prima mea dragoste ._. ,mai ales ca era cel mai bun prieten al meu T_T. Este trista situatia in care au ajuns cei doi, avand in vedere sentimentele care ii leaga, dar nu le recunosc. Nu as putea spune ca detest vreun personaj, dar nu stiu...Bridget mi se pare cam superficiala...Mi-e mila oarecum de ea, dar sper sa nu fie un obstacol in calea celor doi :P:
Astept capitolul urmator :*:

[Elusive wolf]

Hm , dragostea intre cei mai buni prieteni este cea mai dificila . Si este extrem de dureros cand o pierzi , stiu asta din experienta proprie , se sufera enorm si o inteleg pe Rose si pe Eric deasemenea . Ideea ficului este foarte buna si mi-au placut toate capitolele . Imi place mult de Victor mi se pare un baiat extraordinar , este foarte emotionanta dragostea sa pentru Rose . Si deasemenea Bridget il iubeste mult pe Eric , dar este foarte trist ca el si Rose nu simt la fel . Stiu cum e si imi inchipui cat de rau se simt ei , mai ales ca mai exista persoanele cu care sunt , la care tin , dar nu cum tin unul la altul . Si ajung sa se tachineze si sa se " urasca " , ceea ce mi se pare foarte logic . Oricum , eu deja imi inchipui ce poate urma , desi nu imi pot da seama cu exactitate .
Spor la scris , cuz I love your work !
Hugs :x !

[Me�al.]

Chiar m-a atras titlul şi am vrut să citesc mai mult. Chiar nu regret că am făcut asta :x
Povestea este foarte originală şi, totodată, interesantă. Chiar dacă are baza unei poveşti de dragoste între liceeni, aceasta are ceva mai... original, mai magic.
Mie îmi place de Roselyn. Personalitatea pe care i-aţi clădit-o este foarte specială şi interesantă. Chiar îmi place de ea :X . Cât despre Bridget, pe mine nu mă atrage aproape deloc. Pare destul de prostuţă pentru că nu îşi dă seama că Eric nu o place. Pe de altă parte, mi se pare şi plângăcioasă.
La început, nu înţelegeam din ce punct de vedere scrie Teh pentru că sunt obişnuit să scrie după numărul capitolului : Eric/Rose P.O.V. Poate că ar fi o idee bună să scrieţi şi voi aşa :-?
Nu am văzut greşeli de tastare, dar nici nu le-am căutat căci acţiunea m-a fermecat. Faceţi o echipă perfectă şi scrieţi minunat.
Deci, Cherie aÅŸtept nextu so pleaseee hurry up! :D

[Cherie]

Va multumesc mult pentru comentarii! Inseamna mult pentru noi, in special pentru mine.
Ma bucur mult ca-l compatimiti pe Victor. Cred ca o sa va cucereasca in capitolul asta. Sper :)).
Cat despre ce ai zis tu, Me†al, despre faptul ca trebuia sa precizam fiecare din perspectiva cui scriem, banuiam ca se intelege de la sine. Oricum, am vazut ca Teh nu-mi zisese nimic despre asta, asa ca nici eu nu am insistat sau ma rog, am adus vorba. Eh, am putea sa incepem sa punem Eric/Rose P.O.V, dar din moment ce nu am facut-o pana in momentu' de fata, mi se pare inutil sa incepem sa facem asta :)). Da si ma bucur ca-ti place Rose. Am creat-o dupa personalitatea mea =)) Ah, ma simt foarte flatata ca avem si un fan, nu doar fane :)). V-am anuntat dinainte ca sunt narcisista, da? :))
Daaah, stiu ca vorbesc mult, dar va las acum [ Slava Domnului! ] sa va delectati cu noul capitol. Lectura placuta!



[center]Capitolul cinci[/center]


L-am cunoscut pe Victor în prima zi de liceu. Într-un magazin de muzică.
Pentru că plecasem mai devreme de acasă şi fiindcă era în drumul meu, mă oprisem la acel magazin. Peste câteva zile Nate împlinea nouăsprezece ani şi cum vechea chitară i se stricase, m-am gândit să-i iau una nouă.
Am intrat în magazin destul de stânjenită. Eram total paralelă. Nici nu ştiam ce fel de chitară îi plăcea sau mă rog, după ce criterii şi-o alesese pe prima. Dar totuşi intrasem să mă uit la preţurile lor. Când în sfârşit mă hotărâsem, alesesem una ce semăna cu vechea chitară a fratelui meu. Numai că preţul era prea mare pentru bugetul pe care îl aveam.
În timp ce eu încercam să-l conving pe vânzător să-mi facă o reducere, un tânăr se apropiase de mine şi, fără să-mi dau seama, îşi pusese mâinile pe umerii mei, spunându-i vânzătorului că eram cu el. Acesta tresărise puternic când îi zărise chipul, apoi îmi spusese cu o voce dulceagă că pentru prietena stăpânului său, Victor Archibald, orice produs era la jumătate de preţ. Mai târziu am aflat că magazinul acela făcea parte din lanţul de magazine al familiei Archibald, familia lui Victor.
Când am ieşit din magazin, uşurată şi fericită că-i găsisem un cadou lui Nate, l-am auzit pe Victor spunând că m-a privit pe geam în tot acel timp cât stătusem înăuntru. Adică, fără să exagerez, o oră. Când l-am întrebat de ce, mi-a spus că mă găsea interesantă.
În drum spre liceu am vorbit despre tot felul de prostii. Mai mult eu, că el nu făcea decât să privească înainte, să zâmbească şi să mă aprobe din când în când. Îmi părea destul de ciudat, dar asta pentru că nu ştiam nimic despre el. Mai târziu aveam să aflu că era defapt un singuratic şi că văzuse în mine ceva special. Că se îndrăgostise de mine la prima vedere.
Când am intrat în clădirea liceului îl întrebasem cum aş putea să-i mulţumesc fiindcă i-a spus vânzătorului că mă cunoştea. Mi-a zâmbit doar şi mi-a făcut semn spre panoul unde erau afişate clasele. L-am parcurs foarte repede fiindcă eram curioasă să văd ce legătură avea cu ceea ce-l întrebasem eu. Când i-am spus, destul de surprinsă, că eram în aceeaşi clasă, mi-a zis că aveam destul timp la dispoziţie să găsesc o metodă prin care să-i mulţumesc.
Toată ziua mă gândisem la tot felul de lucruri. Nu aveam cum să-l răsplătesc. Sau cel puţin nu găsisem o modalitate. Deşi era una la care nu mă gândisem până atunci. Dar care-mi venise în minte în ultimul moment.
Când am ieşit din clasă, l-am tras de mână şi i-am cerut să vorbim puţin între patru ochi. I-am spus că găsisem o modalitate. Aveam să fiu iubita lui pentru o perioadă de timp.“Perfect!” zisese el, lipindu-mă de perete. Mă privise în ochi timp de câteva minute, zâmbind într-un mod destul de încrezut, lucru ce mă făcuse să roşesc – ştiu sigur că roşisem – apoi mă sărutase. Acela fusese primul meu sărut.
E inutil să spun că mă îndrăgostisem de el fără să-mi dau seama şi că nu mă deranja deloc faptul că el îmi furase primul sărut. Şi l-am iubit mult pe Victor. Până să-mi dau seama că, undeva în trecutul meu, greşisem cu ceva.

[center]*[/center]

Era în jur de ora şase seara când plecasem din Central Park, ţinându-ne de mână şi râzând ca doi copii. Unii oameni ne aruncau priviri curioase sau confuze, în timp ce alţii ne complimentau spunându-ne că eram drăguţi şi arătam bine împreună. Victor le striga în gura mare: “Ne iubim mult; ăsta-i cel mai frumos lucru în relaţia noastră.” Ştiu. Pare un fragment desprins de printr-o carte cu o versiune contemporană a cunoscutei tragedii “Romeo şi Julieta”. Dar nu era aşa. Era chiar povestea noastră. A mea şi a lui Victor, fiindcă el căuta să facă demn de ţinut minte fiecare moment petrecut împreună. Ce face dragostea din om...
Şi toate aceste momente pe care el încerca să le facă memorabile, pe mine mă făceau să mă simt atât de prost. Mă durea prea tare că acum nu mă mai implicam atât de mult din punct de vedere emoţional în această relaţie. Pentru că ceva mă împiedica să fac asta. Cineva, ca să fiu mai explicită.
Uneori am impresia că mi se cere prea mult. Sunt un om, pentru numele lui Dumnezeu, iar oamenii sunt supuşi greşelii. Chiar trebuie să plătesc un preţ atât de mare pentru toate greşelile pe care le-am făcut în trecut? Mă gândesc uneori că sunt blestemată, dar îmi dau seama că doar par prea ipocrită dând vina pe altceva sau încercând să fac pe victima. Iar eu nu sunt ipocrită. Sunt orgolioasă, vanitoasă şi egoistă, sunt orice, dar nu ipocrită.
În timp ce ne îndreptam spre casă, Nate mă sunase să-mi spună că mai întârzie şi să-l roage pe Victor să rămână cu mine până venea el. Acesta îi spusese că stă cu mine oricât este nevoie fiindcă oricum nu are pe nimeni care să-l aştepte acasă. M-a durut atât de tare să-l aud spunând asta... Se pare că pe mine mă afecta mai tare faptul că el nu se înţelegea cu tatăl său decât pe acesta. Poate pentru că vroiam să-l ajut cu asta? Dar încă nu ştiam cum s-o fac.
Când am intrat în apartament am simţit că sunt atât de obosită încât deabia mă mai ţineam pe picioare. Victor mi-a spus să-mi văd de treabă că el se duce să-mi pregătească ceva de mâncare. Încă un defect pe care îl uram la mine. Nu puteam să mă descurc singură. Am depins în totdeauna de cineva. Până la paisprezece ani de părinţii mei, apoi de Nate. Iar acum era rândul lui Victor să stea şi să aive grijă de mine. Într-un fel mă făcea să mă simt bine, dar mi-era şi ruşine totodată. La şaptesprezece ani să-ţi gătească un băiat? E inadmisibil.
-Să ştii că felul în care e decorat apartamentul vă defineşte, îmi spuse el ajutându-mă să-mi dau jos sacoul şi ghiozdanul.
-Nu-i aÅŸa?
Când mă mutasem cu el, Nate mă întrebase cum aş vrea să decorăm. Şi am făcut ceva foarte drăguţ din vechiul său apartament, decorat destul de modest. Era viu colorat. Pereţii erau fiecare de o culoare diferită: verde pal, oranj, lila, albastru ciel şi multe alte culori pastelate. Cât despre mobilă, eu şi Nate am încercat să facem nişte combinaţii ceva mai excentrice. Aveam lucruri moderne, cu forme ciudate şi toate cele, dar care să fie destul de confortabile pentru noi.
I-am dat lui Victor ceva de îmbrăcat de la Nate şi eu am fugit în baie să fac un duş. Deobicei stăteam cu orele şi nu prea făceam duş, ci baie cu totul. Îmi place foarte mult să am grijă de mine, dar câteodată, trebuie să recunosc, exageram. Nate avea cel mai mult de suferit de pe urma mea. Însă acum nu puteam să-l las pe Victor singur. Aşa că m-am decis să fac un duş revigorant care să-mi reducă din oboseală. După ce am terminat, mi-am răsucit părul într-o coadă într-o parte fiindcă mă deranja câteodată să stau el cu desprins şi începuse să-mi cadă în ultimul timp. Uniforma mi-am pus-o pe umeraş şi mi-am luat pe mine un tricou simplu, gri, destul de lung, cam până la jumătatea distanţei dintre coapse şi genunchi, şi o pereche de pantaloni scurţi, negri.
-Nu-mi faci un serviciu dacă mi te afişezi aşa, să ştii, mi-a spus Victor chicotind când am intrat în bucătărie.
Mda. Când spuneam că nu mi-a cerut niciodată să fac ceva ce nu-mi place mă refeream la faptul că el nu mi-a cerut niciodată să mă culc cu el dacă eu nu am vrut asta. Ceea ce însemna că încă eram virgină.
-Răule, am încercat să zic înainte ca el să mă izbească de perete.
Dezbrăcându-mă din priviri, îmi mângâia faţa cu dosul palmei. Apoi cu un zâmbet la fel de încrezut ca atunci când ne-am cunoscut, îşi lipise buzele de ale mele într-un mod destul de brutal. În timp ce mâna dreaptă îmi mângâia cu delicateţe pielea trandafirie a gâtului, cealaltă se plimba în voie pe coapsele mele.
-Şi totuşi, trebuie să am grijă de micuţa Rossie, a zis râzând, dezlipindu-se brusc de mine.
M-am prefăcut că sunt supărată, bosumflându-mă ca un copil mic, apoi mi-am înconjurat mâinile în jurul taliei sale şi l-am întrebat foarte entuziasmată şi exagerat de curioasă ce avea de gând să-mi gătească. Cu un zâmbet specific lui îmi răspunse că e ceva ce-mi place mie adică spaghete carbonara. Chiar erau preferatele mele, deşi deobicei mâncam foarte puţin. Mereu am avut probleme cu pofta de mâncare. Nate se plângea tot timpul de mine. Cât despre Victor în bucătărie... Ah, nici nu ştiu de ce o mai cheamă pe servitoarea tatălui său să-i gătească. Orice femeie şi l-ar dori ca soţ doar pentru simplul fapt că găteşte atât de mine. Nu trebuie să repet că era şi un băiat superb. Avea un zâmbet unic şi fermecător.
-Ştii că eşti singura pentru care gătesc, nu?
-Nu vrei să se afle despre asta sau ce?
-Nu, nici vorbă. Mi-e indiferent. Doar că n-aş avea de ce să le gătesc altora. Tu în schimb eşti ca un copil şi mă simt foarte bine când îţi port de grijă.
-Ce dulce eşti, i-am zis sărutându-l pe obraz. Vrei nişte cafea? Nate îşi face prea multă şi nu apucă s-o termine niciodată şi cum eu nu beau, am zis să n-o arunc dacă tot eşti aici.
-Hai dă-mi o cană. Două linguri de zahăr, ştii, da?
L-am servit cu cafeaua apoi m-am aşezat la masă şi timp de douăzeci de minute cât i-a luat să gătească, n-am făcut decât să mă uit la el. Victor era destul de înalt şi avea un corp de milioane pe lângă privirea pătrunzătoare, ochii precum caramelul topit şi părul mătăsos şi castaniu. Uneori mă întreb cum de nu lucra ca manechin. Dar iubitul meu vroia să devină avocat.
Mi se pare foarte tare alegerea pe care a făcut-o şi mai ales că s-a gândit deja la viitorul lui. Eu n-aş putea să mă bag vreodată în ceva atât de periculos, căci este, deşi nu observă nimeni. Şi mai e şi faptul că eşti obligat să aperi o persoană care a violat sau omorât nu ştiu ce persoană. Nu-mi pasă că nu era conştient sau că cel pe care l-a omorât era un criminal în serie hotărât să ne radă pe toţi de pe faţa pământului. Se ocupa poliţia de acesta. Nu trebuia să se bage şi el. Şi apoi, dacă omul respectiv a făcut-o odată, cu siguranţă o va face din nou. Părerea mea, dar tot îl admir pe Victor că s-a decis să devină avocat.
Eu nu m-am gândit niciodată la ce aş putea face după liceu. Oricum, mai mult ca sigur părinţii mei aveau de gând să mă introducă în lumea afacerilor din moment ce Nate era ocupat cu cariera lui de actor. N-aş putea să spun că-mi place asta. Dar dacă nu am nicio alternativă, atunci cu siguranţă mă voi băga în afaceri. Era totuşi un avantaj în toată treaba asta; călătoream peste tot în lume. Spre exemplu, la ora actuală părinţii mei se aflau la Paris, în cealaltă parte a lumii.
După ce am terminat de mâncat, ne-am aşezat pe canapeaua moale şi cafenie din sufragerie ca să ne omorâm timpul cu televizorul. El se rezemase de spătarul canapelei, iar eu mă întinsesem pe toată suprafaţa acesteia şi mi-am pus capul pe genunchii lui. Jucându-se în părul meu începuse să butoneze telecomanda în căutarea unui program interesant. Până la urmă îi lăsase pe canalul The CW, unde rula serialul meu preferat, Gossip Girl. Destul de tipic pentru o fată, nu? Dar îmi plăcea mult acest serial. Semăna într-o oarecare măsură cu ceea ce mi se întâmpla mie în momentul de faţă.
-Nu ştiu dacă ţi-am mai spus, dar semeni mult cu Leighton Meester, l-am auzit pe Victor spunând.
-Nu eÅŸti primul care mi-a spus asta.
Chiar nu era. Mulţi mi-au mai zis-o. Singura diferenţă era că eu eram roşcată. În rest semănam ca două picături de apă.
Începuse să mă întrebe tot felul de lucruri despre serial. Nu mă deranja asta. Îmi plăcea foarte mult să vorbesc aşa că am început să-i povestesc cam tot ce se întâmplase până atunci în serial, având grijă să-mi spun şi nemulţumirile. Pentru că erau lucruri care mă deranjau şi ţineam cu tot dinadinsul să i le spun cuiva şi cum Nate nu se mai uita cu mine, era mai bine să i le spun lui. Bineînţeles, reacţia lui fusese una la care mă aşteptam. Începuse să râdă zicându-mi că aveam momente în care eram mai rău decât un copil şi că vorbeam ca o moară stricată. Aşa că am continuat să ne uităm la serial în linişte. Deşi, încet-încet, începeam să simt o uşoară somnolenţă netenzindu-mi creierul, iar mai apoi ochii mi s-au inchis şi am căzut într-un somn adânc.

Când m-am trezit mă aflam în patul din camera mea. Ochii mi-au coborât asupra ferestrei şi am zărit cerul acoperit de o păcură neagră, pudrată cu mii şi mii de stele. Ceea ce însemna că Nate ajunsese acasă şi că... Victor plecase. Am sărit din pat aproape prăbuşindu-mă pe podeaua rece şi am ieşit vijelios pe uşa camerei. Nate sigur era sub duş, fiindcă am văzut lumina de la baie aprinsă şi am auzit sunetul apei. Dar unde era el? Şi atunci l-am văzut. Tocmai ieşea din casă.
-Stai! am strigat blocând uşa şi trăgându-l de mână înspre mine
-Ah, te-ai trezit...
-Victor, eu... Am nevoie de tine! Am nevoie de tine mai mult decât oricând. Tu mă iubeşti mult, iar eu am nevoie de asta. Vreau să am pe cineva care să-mi fie mereu alături. Vreau să fii al meu pentru totdeauna. Şi dacă nu ca iubit, măcar ca amic. Dar te vreau lângă mine, Victor! Am nevoie de dragostea ta...
Tremuram din tot coprul. Lacrimile au început să curgă, iar respiraţia îmi era din ce în ce mai întretăiată. Tot ce spusesem era adevărat. Chiar aveam nevoie de el. Era singurul care mă făcea să mă simt cu adevărat fericită şi care-mi înlătura gândurile prosteşti şi dorinţele acelea nesăbuite ce încă persistau.
M-am ridicat pe vârfuri, i-am luat capul în mâini şi, cu lacrimile conturându-mi chipul, i-am acaparat buzele într-un sărut mult mai pătimaş decât cele pe care i le dăruiam de obicei. Total surprins, îmi răspunse la sărut, dar având grijă să mă lase pe mine să domin. Era pentru prima oară când făceam asta...
Da. Încă îl iubeam pe Victor. Şi asta era de rău. Fiindcă în acelaşi timp îl iubeam şi pe Eric, doar că de o mie de ori mai mult. Ba nu. Ceea ce simţeam pentru Eric era greu de definit, dar ştiu sigur că era un sentiment de proporţii infinite.

[Neith]

Am ajuns ...
Începe să îmi placă din ce în ce mai mult de Rose , mai ales personalitatea ei . Ce ciudat a fost modul în care l-a cunoscut pe Victor , dar totuşi parcă a greşit când pentru a îl răsplati a decis să fie iubita lui . Mă aşteptam ca primul sărut să fi fost cu Eric , dar se pare că m-am înşelat . Din această cauza am o curiozitate : S-a sărutat vreodată cu Eric ?
Deci îl iubeşte şi pe Victor . Cred că nici ea nu ştie exact ce simte . Asta face poveste şi mai interesantă , faptul că nu este hotărâtă că îl iubeşte cu adevărat pe Eric . Aşa orice se poate întâmpla în continuare .
Victor este alături de ea şi va fi mereu dacă ea îi va permite acest lucru . Nu mă aşteptam ca la sfârşit să plângă şi să îi spună ca are nevoie de el .

Teh , grăbeşte-te cu următorul capitol ! Baftă la scris !

[Aly]

Sa stabilim un lucru, nu esti mai buna, n-ai fost mai buna, si nu vei fi mai buna, toti la ff sunt egali, chit ca sciru ficuri varza, chit ca au talent la scris, asa ca toata chestia aia de la inceput, ca ideea e a ta, ca iti e mila de teh, etc, etc, laudasenia ta ma zgarie pe creier si nu are ce cauta. Mi-a atras atentia prima data titlul, nu exista suprapret, exista pret mai mare, si exista suprasaturare, combinate, in cazul tau, dau un esec total, titlul seamana foarte bine cu unu de la naruto, si sincer ma asteptam sa fie cu naruto si epic fail. Ai explicat la icneput despre ce e ficul, apoi daca nu puneai ca ficul tau e mai tare decat celelalte ar fi fost prea urat, iti dau seama, mai ales, vai doamne, ideea ta, desigur, tu esti aia numai cu idei geniale, haide sa ne inchinam in fata ta [NOT]. Chestia cu comentariile, ma calci pe bataturi, nu vrei atacuri, dar vrei critici, critica este atac, nu la persoana ta [adica mod direct] ci la povestea ta [adica mod indirect], de unde si contrazicerea, tu vrie critici dar nu atacuri, as vrea sa o vad si pe asta.

Am citit capitolele, urmarea, junkie girl, fara suparare, dar nu e nimica interesant, si tii lumea in suspans cu ce s-a intamplat atuncea, cand e asa evident, tipul se declara, ea ii spune ca-l iubeste ca o sora, iese cearta, nu-si mai vorbesc, si acuma se tachineaza reciproc, desi se iubesc, si pana la urma, 2 sfarsituri are ficul, ori mor, ori ramane fericiti, si am facut rezumat in cateva randuri.

Apoi, ficul asta al tau, seamana cu iluzii, si seamana bine de tot >.< nu ma crezi, dute si citeste iluzii, si apoi discutam. Alt fic cu care mai seamana povestea ta e Simple Desire,[a lu` mayaly] unde, stai, primul capitol incepe tot cu un cosmar, amandoi se detesta, din alte motive cei drept, si amandoi erau cu alte persoane, cea mai buna prietena a ei [din SD] era iubita lui, apoi numele, ghici ce, personajul principal masculin se numeste eric >.< daca o botezeai pe rose cassie, cred ca faceam mai urat decat acuma.
Nu stiu de unde ti-a venit ideea asta super frumoasa pe care o consideri mai buna decat toate ficurile de pe zup, dar te-ai inselat, caci nu e chiar originala.

That was all i had to say ^^ Eu una, nu-ti voi mai citi ficul. Si nu sariti in sus, nu pot tacea cand vad o asemenea chestie la un fic care speram sa fie altceva, mai ales ca era si teh pe aici.

[Teh]

Bună. Mulțumim tuturor pt. comentarii :).
Oh... Aly, pe Eric eu l-am creat. În sensul că eu i-am ales numele și eu i-am făcut trecutul, etc. xD nu e inspirat din povestea respectivă sau de altundeva ( nu am citit-o ).
Sper să continuați să citiți și să ne dați părerile voastre! Oricare ar fi alea, bune rele, sau orice ar fi, sunt apreciate. Și mă scuzați dacă nu o să mai apar pe aici o perioadă, dar am niște probleme, e și vacanța asta și nu o să pot intra =) cel puțin așa cred, așa ca să nu fiu dată dispărută.
Neith, ziceai ceva de un sărut? :)) o să afli D:

Lectură plăcută!

Capitolul ÅŸase

De ce este viaţa uneori nedreaptă? De ce , oricât ai lupta pentru a primi ceea ce întotdeauna ţi-ai dorit, niciodată nu ajungi să ai ceea ce ai vrut? Chiar dacă ţi se pare că tu eşti singurul care a depus efort, care merită de drept să aibă. Nu se întâmplă. Pentru că nu e nimic aşa cum vrei. E crud. E adevărat.
De mult nu mă mai gândesc la asemenea lucruri. Nu ştiu ce înseamnă cuvântul resemnare în practică. Nu vreau să caut . Am uitat. Am vrut să o fac. Aşa am putut merge mai departe. Şi de fapt, nu este aşa. Amintirile sunt încă vii. Am putut să le ţin în frâu. Şi acum o fac. Am trecut peste moartea părinţilor mei, am acceptat fiecare umilinţă, am luptat mereu. Am lucrat, am învăţat , m-am ridicat. Ciudat, pare atât de greu acum când reculeg aceste fapte din propria minte, atunci mi s-a părut mai uşor. Nu am uitat.
Sunt atâtea sentimente contradictorii în mine. Nu obişnuiam să fiu atât de instabil. Recunosc, singurul meu sprijin era Rose. Şi chiar dacă nu o să o spun în faţa nimănui, îmi lipseşte din toate punctele de vedere. Mi-e uşor să merg mai departe şi să fac aceleaşi lucruri pe care obişnuiam să le fac dintotdeauna. Pot zâmbi, pot râde, şi orice altceva ce mă duce la extreme. Însă, inima mea nu vrea să mai bată în acelaşi mod în care o făcea atunci când eram cu ea...
Nu ştiu de ce dar îmi e dor de acea perioadă.

Stăteam întins pe canapeaua din sufragerie, gândindu-mă la diferite lucruri. Televizorul era stins. Nu obişnuiam să îl ţin aprins dacă nu mă uitam cu atenţie, mi se părea o pierdere. Mai ales că eu trebuia să îmi plătesc singur cheltuielile. Asta era ironic. Ar fi fost atât de convenabil să mă nasc în puf şi să nu trebuiască să ridic un deget pentru ceva. Nici la limita exgerărilor, ci doar să fi avut un mod mai prielnic în care să cresc. Imposibil, l-aş displace acum, dacă ar fi să rămân cu amintirile pe care le am în prezent. Pot fi eu doar cu trecutul pe care îl am.
Am pus mâna pe telefon şi am format rapid un număr din memorie. Reţineam foarte uşor cifrele.
- Bună seara. Aş dori să vorbesc şi eu cu domnul Saenz dacă este posibil. Sunt Eric Eyed.
Tonul îmi era rece şi formal. Îl foloseam de fiecare dată în asemenea situaţii. Îmi era uşor să fiu politicos .
După ce am fost lăsat să aştept aproximativ o jumătate de minut, o voce groasă şi impunătoare se auzi în telefon. O recunoşteam şi m-am simţit uşurat doar atunci când am înţeles că îmi fusese luată în considerare cererea.
- Salut , Eyed, băiete. Cu ce ocazie primesc acest apel? Eşti destul de scump la vedere şi la auz. Uiţi repede de vechii prieteni, nu-i aşa?
A râs , de parcă ar fi spus o glumă pe care doar noi o ştiam. Omul acesta nu era strict, deşi aşa părea. Nu îmi scotea ochii pentru că nu îl mai căutasem de trei luni de zile; era modul lui de a mă anunţa că îi fusese dor de mine. Sau de abilităţile mele. Am chicotit şi am început să vorbesc.
- Într-adevăr, domnule Saenz. V-am sunat pentru a vă întreba dacă este posibil să mai primesc slujba aceea pe care am lăsat-o acum trei luni de zile? Am nevoie de ea.
Pe timp de vară nu îmi permiteam să lucrez în acelaşi loc. Era vacanţă şi nu prea mergeau afacerile acolo în acea perioadă, înţelesesem asta târziu. Şi era programul lejer acum, întotdeauna fusese. Trebuia să profit de fiecare ocazie pe care o prindeam. După ce mi-a ţinut o predică pe care doar el a ascultat-o, mi-a spus că mă va primi înapoi. Nu se lăsa văzut, dar îl aveam la mână. Avea nevoie de mine. Pentru un local ca al lui nu ar fi trebuit să fie aşa, dar având în vedere cine eram eu, lucrurile stăteau altfel. Atunci când lucram ca bar-man în clubul său, lucrurile mergeau pur şi simplu strună. Trebuia să fiu acolo în fiecare vineri, sâmbătă şi duminică. Câteodată mai prindeam şi în timpul săptămânii, dacă nu eram ocupat cu programul de la liceu. Şi în vacanţa de vară era convenabil să lucrezi acolo, dar nu erau aşa de mulţi clienţi. De parcă toată lumea ar pleca de tot în această perioadă şi ar uita de acel club. Nu mă deranja atâta vreme cât îmi primeam banii.
Am aruncat telefonul pe undeva şi am mers până la baie. Când m-am întors, am auzit iar obiectul micuţ sunând. Ştiam deja că este Bridget din cauza melodiei ce cânta, aşa că nu m-am grăbit să răspund.
Vocea ei era veselă.
- Am ajuns acasă ! Ce faci? Ai adormit?
Am vorbit două minute cu ea şi apoi i-am închis. Nu aveam chef de discuţiile lungi în seara asta. Oare când aveam? Era obositor să trebuiască să am grijă de toate. Nu , asta pentru că era vorba de blondă.
Un gând extravagant mi-a străfulgerat mintea şi m-a făcut să zâmbesc. Am luat cheile de la apartament, aruncându-le într-unul din buzunare şi am deschis repede uşa ieşind în hol. Plănuiam să merg la Nate acasă să văd ce face; şi să o tachinez puţin pe micuţa Rossie. Mi-era dor de ea.
Am regretat imediat asta. Când am ieşit în hol, ochii mei au primit o imagine pe care nu o doreau. Victor stătea aproape de Rose, sărutând-o. Se părea că erau foarte prinşi în acest gest. Hainele ei erau şifonate, se vedea că de abia se ridicase din pat. La fel şi părul. Iar el? Era atât de fericit că aş fi vrut să îi sparg mutra. Era urât ceea ce simţeam eu . Faptul că uram . Nu era corect. Nu eram un bun creştin; nu aveam regrete . Mă deranja. Nu suportam ideea ca roşcata mea să stea în braţele lui, să se iubească şi să zâmbească. Ochii ei străluceau. S-au desprins din îmbrăţişare şi Victor a plecat. S-a salutat într-un mod foarte intim, necunoscut mie şi de neînţeles. Am calculat fiecare posibilitate în minte, fiecare lucru ce ar fi putut să se întâmple , sau nu. Am ajuns la singura concluzie logică ce putea exista. El, acasă la ea. Pleca la o oră atât de târzie. Nu trebuia să fi savant pentru a înţelege. Am înghiţit în sec şi odată cu acest gest şi nervii mei. I-am închis, încercând să nu fiu condus de impulsivitate.
- A plecat micul tău cavaler în armură strălucitoare? A lăsat prinţesa singură; cât de trist. Ar trebui să îţi fie teamă; Răul e prin preajmă. Şi nu e deloc un cavaler. Ar trebui să îl chemi pe Făt – Frumos să te salveze. Un mic ţipăt o să rezolve totul.
Iubitul ei deja dispăruse , luând liftul. Probabil acum ajunsese jos, ieşea din clădire. Şi asta o calculase mintea mea. Eu mă apropiam de Roselyn cu paşi înceţi şi apăsaţi. Mă privea ciudat, tristă – cred. Şi totodată exista ceva acolo ce eu nu puteam înţelege. Nu cunoşteam; nu ştiam. Mă durea. Inima mea se zbătea neputincioasă în piept în timp ce mergeam. Căci îmi era frică să mă apropi şi ea să dispară, să o ating şi să se spargă. Părea fragilă, şi ca ceva interzis. Avusesem ocazia să nu mă despart de ea. Să fiu întotdeauna lângă aceasta. Ca o umbră . Un prieten. Un alt frate. Aş fi fost şi mai nefericit. O ştiu. Şi totuşi , mi-e dor de vremea când puteam să o ţin de mână....
Fără să îmi dau seama, deja mă aflam în faţa ei. Tremura, poate din cauza frigului.
- Eric, ce vrei?
A reuşit să zică pe un ton ridicat. Am zâmbit sarcastic.
- Ar trebui să îmi vorbeşti frumos. Orice mişcare te-ar putea răni. Nu ţi-e frică? Ar trebui.
A dat din cap în semn negativ şi s-a întors pentru a intra înapoi în apartament. Avea de gând să mă evite, să fugă de mine. De parcă eu eram un nimeni.
Pentru ea, exact asta eram.
Şi de ce nu puteam renunţa?
Incorect. Deja renunţasem.
Åži tot o iubeam. Pe dracu.
- Aşa îţi rezolvi problemele ? Ai de gând să mă eviţi? Să nu te uiţi la mine? Să nu mă înfrunţi; să taci de fiecare dată de parcă nu aş fi zis nimic? Frumos mod de a-ţi arăta compasiunea pentru mine. Ok, nu simţi nici măcar aşa ceva pentru mine. Ce eram noi? Prieteni, parcă... Cred că nu te-ai gândit şi la asta când am vorbit ultima dată pe bune. Nu? Nici nu mai contează.
Ce spuneam?
Am decis să nu fiu impulsiv. De regulă eram calm. Mă controlam, oricând, oriunde. Nu şi când era ea în preajmă. Chiar şi eu puteam deveni vulnerabil. Scotea tot din mine. Voiam să fiu cu ea. Alături de aceasta. Mă deranja că nu puteam şi explodam. Trebuia să vorbesc, indiferent de ceea ce ziceam.
- Despre ce vorbeÅŸti?
A început să ţipe. Da! Da ! Aceasta era Rose pe care o iubeam atât de mult. De fapt, cred că oricum ar fi fost eu ţineam prea mult la ea. Îmi dădea importanţă. Era iritată, observam din tonul ei ridicat, din vocea ei dulce , ce de această dată încerca să fie amară. Să arunce venin în toate părţile. Nu reuşea. Era atât de adorabilă. Inima mea a început să joace acel joc pe care îl cunoştea doar în vremea când ea era în preajmă. Corpul mi s-a încălzit într-o secundă. Am zâmbit perfid, în timp ce ea continua să vorbească.
- Vrei să spui că pentru tine nu a contat că am fost prieteni? Eric... Nu te înţeleg ! De ce? De ce a trebuit să se întâmple aşa? De ce te comporţi aşa cu mine? Nu cred că merit, indiferent de situaţie! Aşa a fost să fie, şi totuşi! Dai vina pe mine, de parcă eu aş fi singura care a greşit în toate lucrurile astea! Cine te-a făcut băiat rău, iar pe Victor rău? Lasă... Lasă-mă în pace!
De abia înţelegeam ce zicea. Eram pierdut în propriile mele decizii. A vrut să plece, să fugă iar de mine. Am prins-o de mână apropiind-o de mine. Mă privea confuză, iar eu nu puteam să îmi şterg zâmbetul. Am tras-o şi mai aproape, făcând paşi în faţă. O ţineam atât de strâns încât îi puteam controla trupul. Într-o clipită s-a aflat lipită de perete.
- Lasă-mă!
A repetat pe acelaşi ton ridicat şi irascibil. Reuşisem să o enervez. Şi asta îmi plăcea. Însă, nu era doar asta. Chipul ei îmi transmitea un soi de frică ciudată. Şi pielea ei reacţiona ciudat, ochii ei îmi trimteau scântei ciudate. Aş fi zis că era ură, dar odată ce analizam mai adânc, realizam că este spaimă. Îi era frică de mine... Poate.
Mi-am amintit iar de clipa în care o văzusem cu Victor, sărutându-se. Am înghiţit iar în sec, pentru a mă elibera de furie. Nu a mers. Acum o simţeam tot mai adânc. Voiam să îl fac să dispară de pe suprafaţa planetei. Era un ghimpi în coastă. Îmi stătea în cale, nu puteam să îl sufăr.
- A fost bine, corect ? Te-ai simţit extraordinar! A fost frumos, nu? Corect. Ştiu că aşa s-a întâmplat. Îl iubeşti, nu?
Se uita nedumerită la mine.
- Nu ÅŸtiu despre ce vorbeÅŸti!
A răspuns hotărâtă. Eu am râs ironic , nemaiputând să ţin în minte toate aceste sentimente. Îi ţineam mâinile în sus, în jurul trupului. Corpul meu era destul de aproape de al ei. Trebuia să mă aplec puţin pentru a avea faţa la acelaşi nivel cu al ei.
- Nu ÅŸtii? Am zis eu iritat. Despre Victor vorbesc. ÃŽl iubeÅŸti, nu?
Am repetat căci simţeam nevoia extraordinară de a mi se nega aceste vorbe. De a spune : nu ! Nu o fac! Nu vezi? Undeva... În adâncul meu , ştiam că asta nu se va întâmpla. E frumos să visezi.
- Da! Da! Şi da! O fac. Termină.. termină... Faci lucrurile prea grele pentru noi doi, Eric!
Şi a venit. Da , ca o lovitură grea . Una mortală. Mă înjunghiase, era atât de rău încât nu mai voiam să mă mişc. Durea. Şi ştiam că acesta era adevărul. Atunci? La ce mă aşteptasem? Credeam că văd câteva lacrimi născându-se în ochii ei... Erau din vina mea. Faţa ei era speriată. A închis ochii pentru câteva secunde mai lungi. De parcă îi era teamă să redeschidă pleoapele.
Ceva în interiorul meu s-a născut. Ba nu, a reînviat. Nu ştiu ce . M-am lăsat mai aproape de aceasta şi am eliberat-o din strânsoare. Braţele ei au căzut pe lângă trup, fragile şi fără prea multă vlagă. I-am prins faţa în mâini, ea încă nu era conştientă de ceea ce făcea. Pleoapele ei au început să se mişte, iar eu nu am mai aşteptat.
Mi-am zdrobit buzele de ale ei. Inima mea o luase razna. Nu aşa trebuia să fie. Dar , nu mai puteam suporta. Fiind aici , lângă mine. Prea aproape pentru a nu mă lăsa dus de val. Şi totuşi, cum puteam?
M-am desprins pentru o jumătate de secundă, a fost prea rapid pentru a face ceva. Închisesem deja ochii, pentru a uita de tot din jurul meu. Degetele mele îi mângâiau chipul involuntar. Limba mea îi cuprinsese gura. Buzele ei erau calde acum, împreunate cu ale mele. Una din mâinile mele s-a mişcat, cuprinzând un braţ de al ei. Degetele noastre s-au legat într-o strânsoare. M-am lipit şi mai tare de aceasta. Uitasem să respir. Tremura, şi simţeam că şi inima ei bate foarte tare. Nu mă mai gândeam la asta. O să mă urască, şi o să plătesc mai târziu. Dar nu mă pot opri.
Nici nu ştiu cât a trecut , căci nu mai aveam noţiunea timpului. Toată logica din mintea mea dispăruse, fiind spulberată şi înlocuită cu un labirint. Ordinea din capul meu se spulberase. Totul era împrăştiat şi în totală dezordine. Mă lăsasem purtat de emoţii.
Avea încă ochii închişi când m-am depărtat brusc. Nu ştiam ce să mai cred. O lacrimă i s-a scurs pe obraz, şi am înţeles acum. Tot era speriată, tot nu mă plăcea, o sărutasem cu forţa.
Am făcut câţiva paşi înapoi, desprinzându-mi mâna de a ei. Am zâmbit atunci când aceasta s-a uitat la mine. Dând din umeri, m-am decis să plec.
- Asta e ca să îi şterg gustul idiotului de Victor. Doar nu credeai că o să te las să trăieşti aşa uşor , Roselyn. Nu. Nu meriţi asta. Te-ai jucat cu mine, voluntar sau nu, şi acum simt că trebuie să plăteşti. O să mă visezi în noaptea asta, o ştiu. Şi probabil o să fie un coşmar. Asta sunt eu. Coşmarul tău.
M-am întors pentru a pleca. Tonul meu era rece, grav şi foarte indiferent. Poate aşa aveam să îi sparg încrederea în orice o ţinea departe de mine. Sau poate că aveam să o pierd pentru totdeauna... De fapt, aşa era de mult.
Mi-am întors chipul, pentru a o zări încă lângă perete. Nemişcată, şi cu ochi în lacrimi. Gura îi era întredeschisă. Buzele acelea fuseseră ale mele. Măcar pentru o singură dată. O să preţuiesc asta mereu. Chair dacă a fost un sărut cu forţa. Este al meu. Acum, am reuşit să şterg amprenta lui Victor. Nu mai era asupra ei. Pentru o noapte, atâta cer, să mă viseze. Să o domin , să nu mă poată scoate din minte . Chiar dacă este ură. Te rog, Doamne. Dacă Tu exişti cu adevărat; fă-o, măcar odată... Să se gândească doar la mine.
- Pun pariu că sărut mai bine decât prostul ăla de iubit pe care îl ai . Aşa-i?
Nu am aşteptat un răspuns. Am intrat în apartament, trântind uşa cu satisfacţie.
Telefonul mi-a căzut din buzunar, îl lăsasem deblocat. S-a rostogolit pe undeva şi o melodie a început să cânte.
Eu m-am lăsat pe vine, încercând să îl ridic. Nu am mai vrut. Nu am mai avut forţa. Mâinile mi le-am întins pe genunchi şi privirea mi-am lăsat-o în jos. A fost frumos, nu ? O singură atingere. Am cerut un sărut, nu l-am primit. Era o îtntrebare tacită, în străfundul meu. Nu l-am primit. L-am furat. L-am vrut. Trebuia să îl am. Nu va duce la mai multe lucruri? Nu ştiu. Nu mai pot. O singură seară, doar acum, o să sufăr în linişte fără regrete. Mi-am atins buzele şi am zâmbit. Versurile melodiei se auzeau tare şi clar în încăpere.

„ Ascult cum ploaia se întoarce în viaţa mea ,
Totul e-n umbră de când nu mai eşti în ea . . .
Sub norii care mă înconjoară ca un vis,
Te strig!
Oare m-ai auzit...?”*

Ridicându-mă , am luat telefonul şi am ieşit din „ redare muzică”. L-am aruncat pe undeva şi m-am trântit în patul din dormitorul meu.
Buzele îmi erau încă fierbinţi. Mi-am trecut limba peste ele şi un alt zâmbet şi-a făcut apariţia.
- Cred că eu nu o să mi te pot scoate din cap azi.... Nu-i aşa?
Am murmurat deşi eram conştient de faptul că nu mai era nimeni în cameră.

_
* Alb Negru - Amintiri

[Neith]

Am zis de sărut şi se pare că a şi venit ;))
Îmi plac fragmentele pe care le pui la fiecare început de capitol . Nişte gânduri ale lui Eric . Este un personaj interesant , îl înţeleg şi îi înţeleg şi dorinţa de răzbunare .
A tras o concluzie pripită în privinţa lui Rose şi Victor , mai ales pentru că între cei doi nu s-a întâmplat nimic. Mă aşteptam să fie mai gelos , poate chiar mai impulsiv , să se lase condus de sentimente .
M-am bucurat că a sărutat , dar mă întreb ce a simţit ea . Nu cred că era speriată , poate se temea de ce s-ar putea întâmpla între ei . Sărutul a fost superb şi mi-a plăcut cum ai descris sentimentele lui . Chiar îmi pare rău pentru Eric ...
Au fost parcă vreo două greşeli de tastare , dar nu le-am reţinut .
Aştept următorul capitol . Baftă la scris !

[Elusive wolf]

A fost superb cum ai descris sentimentele lui Eric , Teh :x . Mi-a plăcut foarte mult cum au decurs lucrurile , dar în acelaşi timp poate că Eric s-a lăsat prea dus de sentimente , mai bine s-ar fi stăpânit , dar , mă rog , a fost drăguţ . Este un tânăr foarte drăguţ , dar parcă prea suferă uneori , ar trebui să fie mai tare , să treacă peste , nu am idee .
Victor este extrem de frumos , în toate felurile posibile şi mai este şi dulce , îmi place cum se poartă cu Rose , chiar este un băiat drăguţ .
I rilly like him <3 .
Şi eu sunt curioasă ce a simţit Rose , eu una cred că s-a simţit binişor , nu cred că i-a fost frică . Hm , o să aflăm şi asta .
Spor la scris >:D< ! Hugs !