02-02-2011, 11:42 PM
Aşa ^^ După lupte seculare am terminat şi noi de scris 
1
2
1
Bate la uşă sau pleacă !
***
Hă? Prima dată să ştii să te porţi cu cei din jur, şi după să ceri respect.
Ştiţi ce se zice, nu?
Vrei respect? Prima dată repectă- i pe cei din jurul tău şi după ai dreptul la pretenţii, dar ce mai pretenţii.
Vrei faimă şi bani, îţi doreşti tot ce este mai bun, dar după te plictiseşti de ele cât ai zice " Peşte ".
Fără folos, o prostie. Vorbesc despre niştel ucruri inevitabile mie, fără ele simt că aş putea muri, dar cred că aş scăpa lumea de o povară ca mine.
Că tot veni vorba, ce este moartea?
Un moment ce va veni o dată şi o dată?
O clipă când vei vedea doar negru în faţa ochilor, sau doar un sentiment de frică şi înspaimântare care nu te lasă să trăieşti în linişte?
Ha! Moartea! O prostie mai mare ca toate. Cine este ea, de are voie să aleagă momentul decisiv pentru noi?
Este doar o damă cu un văl de amărăciune pe ochi, şi cu o coasă mare în mână, sau poate este o lumină orbitoare ce îşi face doar treaba .
Mă gândesc la ea, ca la o prietenă de mult pierdută, ca la o amică ce mereu îmi stă la dispoziţie.
Ce ironie. Moartea să îţi fie prietenă. Ce bine ar fi să ai voie să faci orice, atâta timp când şti că dama supremă îţi este de partea ta .
Se zice că dacă vrei în mod deosebit un anumit lucru, acel ceva se va împlini, dar oare când?
Când deja aşa zisa damă a virtuţii va veni şi va opri timpul în loc? Sau când vei ajunge poate într- un scaun cu rotile?
Îmi pun întrebări fără răspuns şi iar uit de noţiunea timpului, ce gânduri fără înţeles şi fără noimă.
Cu cât mă gândeam mai mult la această ispită a întunericului, cu atât uitam că trebuie să plec.
Dar unde să plec? Nici eu nu ştiu. Vreau să mi- o scot din cap pe această umbră a viitorului, dar tot ce reuşesc este să îmi arunc privirea spre o vază, spre o vază din ceramică pe care scria o propoziţie care nu cred că o voi folosi cândva, dar cine ştie?
Mă aşez cu oare cum urmă de ezitare pe canapeaua din piele negră şi închid ochii.
Clipesc rapid şi mă aplec către telefonul de pe noptiera prăfuiută.
Formez un număr de telefon şi aştept să mi se răspundă.
Mă ridic uşor şi mă îndrept spre acea vază.
Cu toate acestea aveam o vagă bănuială, dar nu ştiam de ce.
Acea persoană îmi răspunde cu un" Alo! " plictisit.
Când am vrut să îi răspund aud uşa din spatele meu cum se deschide.
Mă întorc şi îmi cade mobilul din mână.
Văd doar o siluetă subţire şi transparentă.
Rămân uimită şi mă dau cu un pas în spate.
Acea persoană se apropie de mine.
Încet, încet îi văd chipul.
Un chip palid, ochi negri ca smoala încinsă, o gură mică şi nişte gene lungi.
Era frumoasă, era o ea.
În faţa mea se afla o doamnă elegantă şi înaltă.
Aceasta se uita cu o privire ucigătoare la mine, şi îmi spune cu o răceală în voce de parcă nu ar avea sentimente:
- Gata. Hai cu mine.
- Unde?
- Nu te fă că nu ştii.
-Chiar nu ÅŸtiu.
După această propoziţie această damă mă ia de mână şi mă sileşte să mă mişc.
Furioasă mă retrag şi ţip:
- Cine eÅŸti !?
Dar răspunsul ei mă facu să încep să temur, să îmi fie frică, să simt cum sângele mi se urcă la cap şi cum Pământul începe să se mişte sub picioarele mele.
Un răspuns realmente ce schimbă totul, un cuvânt ce m- a făcut să scot un ţipăt asurzitor.
- Moartea.
Cu toate astea simţeam frica cum se răspândeşte în tot corpul meu, dar adunându- mă spun:
- Bate la uşă sau pleacă !
Aceasta se uită năucită la mine, şi îmi dă o palmă.
Cât putea să doară acea palmă, dar nu am zis nimic.
AÅŸa zisa Moarte s- a evaporat.
Am rămas singură în mica mea cameră, şi mă uitam tot la acea vază.
Iau acel obiect în mână şi în el văd un bilet.
Scot cu grijă biletul şi citesc:
Văd că ai citit ce scrie, frumos.
De data asta ai scăpat, dar data viitoare nu vei mai avea acelaşi noroc.
Totul de învârte în jurul meu, şi numai al meu, nu uita asta.
Şi de acum să ştii deviza mea: Bate la uşă sau pleacă !
Văd că ţi- a fost de folos.
Cu drag încântătoarea ta prietenă,
Moartea.
***
Totul fusese doar un vis pentru tânăra fată, dar mereu va crede că a fost realitate şi nu cele din urmă că Moartea a vizitat- o.
Dar toată lumea poate avea astfel de vise. Cine ştie? Poate se va trezi la realitate mai repede decât credem.
Poate va realiza că Moartea este decât în imaginaţia ei, dar totuşi ea există.
Moartea .
***
Hă? Prima dată să ştii să te porţi cu cei din jur, şi după să ceri respect.
Ştiţi ce se zice, nu?
Vrei respect? Prima dată repectă- i pe cei din jurul tău şi după ai dreptul la pretenţii, dar ce mai pretenţii.
Vrei faimă şi bani, îţi doreşti tot ce este mai bun, dar după te plictiseşti de ele cât ai zice " Peşte ".
Fără folos, o prostie. Vorbesc despre niştel ucruri inevitabile mie, fără ele simt că aş putea muri, dar cred că aş scăpa lumea de o povară ca mine.
Că tot veni vorba, ce este moartea?
Un moment ce va veni o dată şi o dată?
O clipă când vei vedea doar negru în faţa ochilor, sau doar un sentiment de frică şi înspaimântare care nu te lasă să trăieşti în linişte?
Ha! Moartea! O prostie mai mare ca toate. Cine este ea, de are voie să aleagă momentul decisiv pentru noi?
Este doar o damă cu un văl de amărăciune pe ochi, şi cu o coasă mare în mână, sau poate este o lumină orbitoare ce îşi face doar treaba .
Mă gândesc la ea, ca la o prietenă de mult pierdută, ca la o amică ce mereu îmi stă la dispoziţie.
Ce ironie. Moartea să îţi fie prietenă. Ce bine ar fi să ai voie să faci orice, atâta timp când şti că dama supremă îţi este de partea ta .
Se zice că dacă vrei în mod deosebit un anumit lucru, acel ceva se va împlini, dar oare când?
Când deja aşa zisa damă a virtuţii va veni şi va opri timpul în loc? Sau când vei ajunge poate într- un scaun cu rotile?
Îmi pun întrebări fără răspuns şi iar uit de noţiunea timpului, ce gânduri fără înţeles şi fără noimă.
Cu cât mă gândeam mai mult la această ispită a întunericului, cu atât uitam că trebuie să plec.
Dar unde să plec? Nici eu nu ştiu. Vreau să mi- o scot din cap pe această umbră a viitorului, dar tot ce reuşesc este să îmi arunc privirea spre o vază, spre o vază din ceramică pe care scria o propoziţie care nu cred că o voi folosi cândva, dar cine ştie?
Mă aşez cu oare cum urmă de ezitare pe canapeaua din piele negră şi închid ochii.
Clipesc rapid şi mă aplec către telefonul de pe noptiera prăfuiută.
Formez un număr de telefon şi aştept să mi se răspundă.
Mă ridic uşor şi mă îndrept spre acea vază.
Cu toate acestea aveam o vagă bănuială, dar nu ştiam de ce.
Acea persoană îmi răspunde cu un" Alo! " plictisit.
Când am vrut să îi răspund aud uşa din spatele meu cum se deschide.
Mă întorc şi îmi cade mobilul din mână.
Văd doar o siluetă subţire şi transparentă.
Rămân uimită şi mă dau cu un pas în spate.
Acea persoană se apropie de mine.
Încet, încet îi văd chipul.
Un chip palid, ochi negri ca smoala încinsă, o gură mică şi nişte gene lungi.
Era frumoasă, era o ea.
În faţa mea se afla o doamnă elegantă şi înaltă.
Aceasta se uita cu o privire ucigătoare la mine, şi îmi spune cu o răceală în voce de parcă nu ar avea sentimente:
- Gata. Hai cu mine.
- Unde?
- Nu te fă că nu ştii.
-Chiar nu ÅŸtiu.
După această propoziţie această damă mă ia de mână şi mă sileşte să mă mişc.
Furioasă mă retrag şi ţip:
- Cine eÅŸti !?
Dar răspunsul ei mă facu să încep să temur, să îmi fie frică, să simt cum sângele mi se urcă la cap şi cum Pământul începe să se mişte sub picioarele mele.
Un răspuns realmente ce schimbă totul, un cuvânt ce m- a făcut să scot un ţipăt asurzitor.
- Moartea.
Cu toate astea simţeam frica cum se răspândeşte în tot corpul meu, dar adunându- mă spun:
- Bate la uşă sau pleacă !
Aceasta se uită năucită la mine, şi îmi dă o palmă.
Cât putea să doară acea palmă, dar nu am zis nimic.
AÅŸa zisa Moarte s- a evaporat.
Am rămas singură în mica mea cameră, şi mă uitam tot la acea vază.
Iau acel obiect în mână şi în el văd un bilet.
Scot cu grijă biletul şi citesc:
Văd că ai citit ce scrie, frumos.
De data asta ai scăpat, dar data viitoare nu vei mai avea acelaşi noroc.
Totul de învârte în jurul meu, şi numai al meu, nu uita asta.
Şi de acum să ştii deviza mea: Bate la uşă sau pleacă !
Văd că ţi- a fost de folos.
Cu drag încântătoarea ta prietenă,
Moartea.
***
Totul fusese doar un vis pentru tânăra fată, dar mereu va crede că a fost realitate şi nu cele din urmă că Moartea a vizitat- o.
Dar toată lumea poate avea astfel de vise. Cine ştie? Poate se va trezi la realitate mai repede decât credem.
Poate va realiza că Moartea este decât în imaginaţia ei, dar totuşi ea există.
Moartea .
2
A fost doar un vis
Nebunie
Simt cum inima- mi vrea să cedeze. Sângeli- mi încetineşte, iar venele- mi devin uscate. Suflarea- mi este rece, iar ochii mi se inchid .
Mă scufund intr- un abis demonic. Liniştea mă înnebuneşte. Albul îmi invadează mintea cu fiecare secundă care trece. Îmi invadeaza trupul pentru a- mi fura şi ultima secundă de viaţa. Pentru a- mi fura sufletul şi ultima suflare ...
Oare acesta e momentul ?
Acesta este sfârăşitul meu ? Să pier şi toţi cei dragi mie să mă învaleasca cu ţărână şi apoi să mă uite că şi cum nu aş fi existat. Să- mi ştearga din memorie amintirea- mi. Să fiu singur în această pustietate. Să- mi văd trupul îmbracat în mătase intr- un sicriu şi sufletul dansând undeva prin cimitir e chinuitor. Îţi vine să urli cănd vezi că persoanele cu care ai stat o viaţă, sub acelaşi acoperiş nu varsă vreo lacrimă la mormântul tău. Nimănui nu- i pasă de salcâmul ce creşte lângă mine. De aş mai putea plange ...
De aÅŸ putea ...
De aş putea sa- mi iau ramas bun. Să o mai mângăi încă o dată şi să pot să o iubesc din nou doar în felul meu. Să- i mai văd o dată chipul şi zâmbetul. De aş putea să văd cât m- a iubit şi să văd că nu mă va uita niciodată. Să ştiu că este în siguranţă şi că nimeni nu va mai îndrazni să- i facă vreun rău, dar nu toate visele pot deveni realitate.
Vreau să ...
Vreau să simt ce am simţit cândva. Să- mi simt durerea- n palme şi să simt frigul de afară. Să- i simt atingerile fine şi să o simt pe ea. Vreau să ma trezesc mâine dimineaţă şi să spun :
A fost doar un vis.
Nebunie
Simt cum inima- mi vrea să cedeze. Sângeli- mi încetineşte, iar venele- mi devin uscate. Suflarea- mi este rece, iar ochii mi se inchid .
Mă scufund intr- un abis demonic. Liniştea mă înnebuneşte. Albul îmi invadează mintea cu fiecare secundă care trece. Îmi invadeaza trupul pentru a- mi fura şi ultima secundă de viaţa. Pentru a- mi fura sufletul şi ultima suflare ...
Oare acesta e momentul ?
Acesta este sfârăşitul meu ? Să pier şi toţi cei dragi mie să mă învaleasca cu ţărână şi apoi să mă uite că şi cum nu aş fi existat. Să- mi ştearga din memorie amintirea- mi. Să fiu singur în această pustietate. Să- mi văd trupul îmbracat în mătase intr- un sicriu şi sufletul dansând undeva prin cimitir e chinuitor. Îţi vine să urli cănd vezi că persoanele cu care ai stat o viaţă, sub acelaşi acoperiş nu varsă vreo lacrimă la mormântul tău. Nimănui nu- i pasă de salcâmul ce creşte lângă mine. De aş mai putea plange ...
De aÅŸ putea ...
De aş putea sa- mi iau ramas bun. Să o mai mângăi încă o dată şi să pot să o iubesc din nou doar în felul meu. Să- i mai văd o dată chipul şi zâmbetul. De aş putea să văd cât m- a iubit şi să văd că nu mă va uita niciodată. Să ştiu că este în siguranţă şi că nimeni nu va mai îndrazni să- i facă vreun rău, dar nu toate visele pot deveni realitate.
Vreau să ...
Vreau să simt ce am simţit cândva. Să- mi simt durerea- n palme şi să simt frigul de afară. Să- i simt atingerile fine şi să o simt pe ea. Vreau să ma trezesc mâine dimineaţă şi să spun :
A fost doar un vis.
![[Imagine: Hm757.png]](http://i.imgur.com/Hm757.png)