Zece ani

[Clau~]

Hello, dragilor~ ^^ Am venit cu un nou fic, despre care pot spune ca ma simt foarte atasata. Mai multe despre el nu voi spune, pentru ca nici nu stiu cum sa-l prezint si prefer sa ramana misterios~ Sper doar sa va placa. ^^


Varsta minima: secvente +16 ~ +18.
Gen: Romance, Drama, Shounen ai, Yaoi, Slice of life, School life; Subgen: Comedy.
Limba: Romana.
Observatii cu privire la continut: Nimic particular.
Tipul de comentariu solicitat: Oricare.

Prolog

<><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><>

: DESCRIERE :

Ultimul an din viata mea de licean - ultimele luni, adica - se transformasera din niste luni plictisitoare si pline de absente - asa cum le prevazusem - in luni, zile, ore si secunde de fericire pura. Cred ca zambeam si in somn, fara sa stiu, insa, adevaratul motiv al euforiei mele. Orele la scoala treceau la fel de plictisitor si incet, inafara de una - cea de engleza...

Cand eram in liceu, singurele mele preocupari erau iesirile cu bicicleta si cartile. Imi placea sa cred ca eram "cool" daca adoptam o atitudine in genere aroganta si nepasatoare. Mai tarziu mi-am dat seama ca eram doar orb si nu vedeam ce era in jurul meu si cate lucruri are de oferit lumea. Nu erau multe atractii care sa imi stirbeasca rutina - enervanta si plictisitoare pentru cei din jurul meu. De aceea parintii mei imi ofereau fel si fel de lucruri care sa ma faca sa devin mai "spontan" si mai "extrovertit" - in acea perioada nimeni nu folosea cuvantul "extrovertit", decat daca erai considerat un incuiat. Extraversia de care imi povesteau ai mei mi se parea pe de o parte, inutila si, pe de alta parte, infricosatoare. Desi nu as fi avut curajul sau demnitatea sa recunosc cea de-a doua parte. Urmam un liceu oarecare, dintr-un oras oarecare, genul de orasel mic in care toata lumea cunoaste pe toata lumea si prieteniile dintre pusti se formeaza pe baza prieteniilor dintre parinti. In mod ironic, desi parintii mei erau prietenosi si chiar - imi permit sa spun - populari, eu eram un singuratic. Tot ce vedeam in fata ochilor si credeam ca voi vedea intreaga viata erau cartile mele, padurea de langa oras pe care o cutreieram zilnic si orele plictisitoare de la scoala. Nu eram un elev stralucit; cel putin, asta aratau notele mele. Eram sigur ca voi avea o viata plictisitoare si intuiam deja unde aveam sa ajung. Ce nu intuiam era ca ultimul an de liceu in acel oras necunoscut, intr-o clasa mediocra, eu fiind un elev aproape invizibil, avea sa-mi aduca o schimbare profunda a ceea ce sunt.

Dar pana sa ajung acolo, la motivul schimbarii mele, o sa spun cat de mult i-a pasionat pe parintii mei psihologia; aveau propriul experiment, in fond. Pe mine. Mama, mai ales, avea impresia ca citind carti despre adolescenti, cu nume obscure ca "Metamorfozarea e o etapa normala", avea sa ma ajute si, cel mai important, sa ma schimbe. Insa intrebarea mea era: cu ce sa ma ajute? Si: ma metamorfozez? Atunci sper sa ajung ca Spiderman. Nicio tehnica ce se prevestea a fi miraculoasa nu m-a ajutat. Nici nu stiam de ce vor ai mei sa ma schimb asa mult. Privind in urma, cred ca erau rusinati si frustrati de faptul ca nu ma intelegeam cu fiii prietenilor lor. Desi pare un film american prost, lipsit de orice forma de comedie sau realitate, in orasul nostru chiar se punea accent pe fotbal. Tocmai de aceea, eram tarat de parintii mei la stadionul liceului de fiecare data cand se juca vreun meci; fie ca era un amical si puteam - pana si eu - sa ghicesc ca echipa liceului nostru avea sa catige, trebuia sa fim acolo ca sa incurajam "dezvoltarea acestui minunat sport" - ca sa il parafrazez pe tatal meu. Ah, am uitat de "fiule" spus cu o oarecare jena si stransul umarului insotit de zambetul incurajator. Nu ma deranja faptul ca tatei ii era mila de conditia mea si nu ma impresionau "crizele" mamei legate de starea mea de adolescent. Daca ar fi sa rezum aceasta perioada, totusi, as putea spune ca viata mea a fost complet normala. O viata tipica de adolescent; cu toate problemele si micile bucurii ale acelei vremi. Daca ar fi sa retraiesc acea perioada, nu as schimba nimic. Nu pentru ca a fost perfecta, ci pentru ca toate actiunile mele, cat si ale parintilor mei, au rezultat in ceea ce sunt astazi. De aceea, sunt pe deplin multumit.

||| Partea 1 |||

Rezultatul

Virand spre dreapta usor, masina lua lin o curba si isi continua drumul, cufundata in traficul aglomerat al orasului. Vopseaua neagra reflecta lumina soarelui ce strabatea perdeaua de nori ce se agitau pe firmament pentru spatiu. Primavara din acel an era o primavara calduta, cu ciripit de pasari si raze de soare matinale care nu te lasa sa dormi pana tarziu. Masina neagra se opri in fata unei cladiri inalte, realizata intr-un stil modernist, din sticla si otel; ca majoritatea cladirilor din acea zona a orasului. Automobilul se opri lent, in timp ce soferul parca atent, apoi motorul i se opri. La cateva secunde, portiera eleganta a bolidului se deschise si din acesta iesi un barbat a carei vestimentatie lejera nu indica faptul ca destinatia lui e cladirea cu arhitectura pretentioasa si aspect de zgarie-nori. Cu toate acestea, pasii barbatului se indreptara spre intrarea in acea incinta, miscarile sale sigure si ritmul potrivit al mersului indicand siguranta lui. Avea un spate format frumos, cu umeri largi, pusi in evidenta de jacheta maronie pe care o purta. Parul, aranjat metodic, era acum ravasit de adierea calda a vantului primavaratec, facandu-l pe tanar sa si-l aranjeze. Acesta urca scarile si intra in cladire, cateva angajate salutandu-l cu zambete prietenoase pe chip.
- 'Neata, Brian!
- Hei, Brie!
- Buna dimineata, doamnelor, pronunta barbatul si vocea lui clara si masculina atrase atentia unui alt angajat care il opri in drum si ii arata un dosar. Angajatul isi aseza de mai multe ori ochelarii, zambind, in timp ce brunetul isi trecu privirea pe dosarul inmanat de colegul ochelarist.
- Asta cere o noua comanda de tiparire, spuse amabil Brian si colegul ochelarist, zambind, isi duse mana la frunte in stil militaresc si ii raspunse cu un "acum, sefu'!". Dupa ce ii restitui dosarul, Brian isi continua drumul si lua liftul, ascultand banala melodie difuzata in acesta. Pana sa ajunga la etajul zece, se suprinse fredonand acel cantec si continua sa ingane acea piesa, in drumul lui spre birou. Inainta pe un hol de o parte si de alta a caruia erau dispuse mai multe usi. De dupa una se auzeau acordurile unui pian, alta era deschisa si se putea auzi vocea unui barbat certandu-se prin telefon cu cineva; in fata lui Brian ateriza o foaie mototolita si, zambind, o ridica si inainta spre biroul din care plonjase. Gasi o femeie satena scriind concentrata ceva asa ca, salutand dragut, o arunca pe biroul masiv al femeii, zambindu-i.
- Ma lucreaza la directie, Kate, zise brunetul si o lua la fuga, prinzand doar injuratura femeii. In urma lui foaia mototlita lovi un perete si satena mai sfarma cateva injuraturi la adresa lui Brian printre dinti. Barbatul trecu pe langa o usa intredeschisa, auzind cum un barbat vorbeste de unul singur si, zambind, se sprijini de tocul usii si impinse usa, balansandu-se jucaus odata cu ea.
- Ce faci, Ned? intreba acesta zambind dragut si blondul, trezit parca din reverie, se uita scurt la el pe dupa lentilele ochelarilor. Zambi scurt si, incepand sa aranjeze metodic niste foi pe birou, ii replica brunetului:
- Repetam pentru intalnirea de la amiaza. Expira de parca ii era greu sa respire si termina de aranjat foile, timp in care Brian inchise usa si se apropie de prietenul lui. Chicoti pentru el si isi stranse pumnul, ridicandu-l astfel incat sa ajunga la nivelul blondului, avand in vedere ca acesta era pana la umarul lui.
- Va fi totul bine si dupa ce terminam iti fac o cinste, in regula? spuse zambind Brian si Ned dadu zambitor din cap, lovind pumnul brunetului cu pumnul lui. Blondul se uita cateva secunde bune la Brian, apoi, evitandu-i privirea, isi desprinse pumnul de al lui si tusi scurt. Brian chicoti amuzat si isi ciufuli prietenul, gest pe care Ned nu il aprecie in mod pozitiv.
- Inceteaza! Stii ca ma enerveaza asta, se vaicari blondul, incercand sa-si aduca parul la forma lui initiala.
- Iar asta face ca ciufulitul tau sa fie si mai amuzant, pronunta entuziasmat brunetul si il ciupi de obraz pe Ned, facandu-l pe acesta sa-si roteasca ochii enervat.
- Oh! Aproape am uitat. Seful te cauta, spuse Ned serios si puse foile aranjate cu cateva minute in urma intr-un dosar, asezandu-le, din nou, atent. Brian ingana un "hmm" apoi, privind pe geam, isi intreba prietenul:
- Ai idee de ce? Ned dadu din cap in sens negativ si, zambind neprietenos, ii spuse lui Brian in timp ce il impingea spre usa:
- Acum... Shu! Am treaba si nu vreau sa ma distragi. Brunetul chicoti amuzat si iesi din birou, inainte ca Ned sa inchida usa facand o fata chinuita si spunand:
- Esti rau...
- Da, da. Credeam ca esti mai original, spuse blondul zambind amuzant si inchise usa, pronuntand de dupa ea un "pa" scurt. Brunetul chicoti pentru el, oftand, apoi se indrepta spre biroul directorului, spunandu-si ca e frumos afara. Ar fi dat orice sa mai aiba vechea bicicleta; si, cu aceasta memorie in gand, barbatul se opri cateva secunde pentru a admira peisajul, apoi dadu coltul holului spre biroul sefulului lui.

[Kira's Scarlet]

Daca si la asta puneai closed, cred ca te strangulam XD Imi place ficul, nu stiu ce sa zic totusi despre capitolul unu. Il mai continui, nu? Spre binele tau...
Mda, nu cred ca personajul din capitolul unu e acelasi cu cel din prolog, e mult prea schimbat. Totusi e posibil sa ma insel. Aici intervii tu cu un capitol salvator care sa ma scoata din ceata~ Sau poate sa ma afunde de tot. Dar imi place maxim. Spor la scris~

[Michee]

Wo~ Fic nou!
Abia asteptam ceva nou care sa ma scoata din aceasta monotonie, ma bucur mult ca ai postat! Sa inteleg ca fic-ul ma va distra pe cinste, nu?!^^ Deja nu mai am rabdare si vreau sa citesc mai mult~
Deci...in legatura cu titlul, pot spune ca imi place; scurt si la obiect, nimic complicat, dar care ma atrage . La capitolul "Personaje", trebuie sa spun neaparat ca ma declar din start fana lui Kate! Tipa e foarte fain. Desigur ca si personajul principal, Brian, al carui nume nu l-am mai intalnit de ceva vreme printre miile de fic-uri pe care le devorez *ceea ce e pacat*, este un individ interesant; mi-l imaginez genul acela de tip perfect *aratos, cu simtul umorului, modest, destul de inocent, inteligent caci doar e sef, si asa mai departe*, dar fara a avea aceea aroganta des intalnita la acest gen de persoane. Parintii lui, hmmm...par, nu stiu, de treaba?! M-ai castigat cu faza cu mama obsedata de psihologie. Imaginea mea asupra celorlalte personaje: Ned- tipul sociabil, muncitor, putin perfectionist si destul de incapatanat, cu care, eu personal, nu as vrea nici in ruptul capului sa fie Brian; Angajatii-vesnicii admiratori *uneori din umbra* a persoanelor interesante, muncitorii care isi dau duhul ca totul sa para fara cusur; Seful *Boss-ul suprem, asa cum ii voi spune eu*- ei bine...sper ca va fi pe placul meu *desi spun "sper", sa stii ca sunt sigura ca asa va fi*. Si cam atat am avut de zis! Astept nerabdatoare next-ul. Spor la scris si bafta in continuare.
P.S: Wow~~De data asta m-am intrecut; am scris cam mult, nu? Sper ca nu te-am plictisit! Nu stiu ce a fost cu imaginatia mea azi, a explodat cu adevarat si nu m-am putut abtine sa nu iti impartasesc "parerile" mele *huuug*

[Clau~]

Well~ A venit si ziua in care aduc next-ul. Pot spune ca iubesc din ce in ce mai mult acest fic si sper ca voua va va placea la fel de mult~ Iui, e genial, pur si simplu~ :]]

Kira's Scarlet: Kirisor~ * hug * Oh, well... Da, nu mai pun closed la fic-uri. M-am calmat~ Nu e acelasi personaj? Chiar nu stiu. * evil smile * Si fic-ul va avea destule capcane incat sa-ti faca mintea incurcata de tot, asa ca: succes~ Si multumesc mult, placintica mea, pentru sustinerea ta neconditionata~ Trebuie sa iti fac cinste cu o ciocolata, corect? * hug *
Mikky-rock68: Oh, fara sa vreau sa te dezamagesc, scumpa mea, Kate nu e personaj principal. :]] Dar restul da~ Ce spui? Ca Brian e perfect?... Nu ma pronunt~ * evil giggle * La Ned ai cam nimerit-o; si nici eu nu vreau sa fie cu Brian... Poor baby, totusi... Anywaaaay~ O sa-ti placa seful-boss, garantez eu. E... Cea mai nebuneasca chestie care exista pe lumea asta... Crede-ma. :]] Si... woah... Da, e luuung comm-ul tau, dar sunt foarte fericita ca l-ai lasat~ Iui, te ador pentru asta~ * si pentru muuuulte alte chestii, dar astea le stim noi * Multumesc, ciocolatica dulce~ Si nu ai cum sa ma plictisesti~ Niciodata! * hug *

P.S.: Recomand sa ascultati melodia To you, de Sung Si Kyung~ Eu una zic ca merge cu actiunea din capitol. Si am sa mai fac recomandari legate de muzica pe parcurs~

||| Partea 2 |||

Motivul

<><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><>

Zilele de primavara erau preferatele mele; acea caldura suava, imbinata cu adierile vantului jucaus si ploile scurte. Nimic nu imi placea mai mult decat sa colind padurea in timp ce de sus picaturi mici si calde de ploaie imi udau pana la piele hainele si soarele imi zambea de dupa crengile abia inverzite. Imi placeau si copacii infloriti care isi scuturau, pe undeva prin luna mai, toate florile si dadeau orasului un aspect de glob de Craciun plin de petale albe si rozalii. Inafara faptului ca am avut tot timpul o slabiciune pentru primavara, odata cu ea scoala devenea mai lejera, profesorii parca erau mai tentati de privelistea de afara decat de galagia din clasa si eu eram mai inclinat sa chiulesc de la ore.

In acea dimineata ma trezisem destul de tarziu si, imbracandu-ma in graba, am coborat, ingrijorand-o, din nou, pe mama pentru lipsa mea de consecventa in ceea ce privea ora trezirii. Imi tinu o morala scurta, in timp ce eu infulecam doua felii de paine si un mar, apoi ma lasa sa plec, eu grabindu-ma sa imi fac ghiozdanul. Mi-am bagat in graba cartile in ghiozdan, avand grija ca engleza mea sa fie completa - carte, caiet si vocabular -, fiindca stiam ca al meu profesor are o obsesie legata de aceste trei lucruri. Am insfacat ghiozdanul de o toarta, punandu-mi-l in spate pe scari, apoi mi-am salutat mama si am iesit, luand-o spre bicicleta mea din garaj. Am observat ca masina tatei lipsea, asta insemnand ca plecase mai devreme la serviciu; am luat bicicleta, urcandu-ma pe ea si am mers pe trotuar usor, coborand in strada. Zambind pentru mine, am inceput sa pedalez, mirosul ploii si al pamantului ud inunandu-mi narile cu un parfum dulce si cunoscut. Drumul spre scoala si-a urmat cursul obisnuit, fara ca vreun obstacol sa mi-l strice si ziua se intrezarea a fi buna, in acel punct. Ba chiar, am facut un efort considerabil salutand vecinii ce iesisera sa-si ia ziarul sau sa-si plimbe cainii; sau chiar sa ude gazonul, cu toate ca plouase destul noaptea precedenta - adevarul e ca trebuiau sa fie in pas cu tot ce misca in oras inca de la prima ora. Facusem odata greseala sa il avertizez pe unul din acesti vecini in legatura cu faptul ca plouase si ca irigarea gazonului - deja perfect verde - poate avea efecte daunatoare. M-am trezit cu o replica intoarsa ursuz si o reclamatie la adresa lipsei mele de respect adresata mamei.

Drumul de acasa pana la scoala, cu bicicleta "turata la maxim" era de vreo zece minute, deci nu trebuia decat sa maresc putin ritmul. Spre nenorocul meu, aveam engleza prima ora; limba nu imi displacea si nici materia, in general. Profesorul, insa, nu era printre preferatii mei. Avea prea multe fixatii ciudate si periculoase pentru siguranta mediei mele care si asa era cam mare, dupa parerea domnului profesor. Ajuns in fata scolii inainte sa se sune, mi-am pus bicicleta si am securizat-o la fel de rapid cum inghitisem cele doua felii de paine in urma cu un sfert de ora, apoi am luat-o la fuga spre incinta scolii, rugandu-ma ca in acea dimineata profesorul sa intarzie - asta ar fi fost un eveniment bun de notat in calendar, insa eu speram. Nici nu stiu cand am trecut de coridoarele lungi si am ajuns in clasa, insa stiu ca atunci cand mi-am aruncat privirea peste ceasul tinuit de peretele clasei, era si un minut. Am rasuflat usurat si, zambind pentru mine, m-am aplecat sa imi iau cartile din ghiozdan. Am scos cartea si caietul, insa vocabularul parea ca se ascunde de mine asa ca, cu un oftat enervat, am inceput sa iau fiecare carte in parte si sa caut caietul problematic.
- La naiba..., am murmurat eu pentru mine si am auzit in jurul meu miscare, apoi un "buna dimineata" spus in cor. Ochii mi s-au marit de uimire si, inghitind in sec, m-am ridicat repede, reusind sa dau cu capul de marginea bancii. Un val de chicoteli, niste priviri injositoare, cate un "nataraul" spus printre rasete; da, foarte amuzant. Vocabularul era de negasit si reusisem sa ma si lovesc. Masandu-mi zona ranita si strambandu-ma, mi-am cerut scuze printre dinti catre profesor, ridicandu-mi privirea pentru a vedea obisnuitul lui zambet critic. In schimb, cu o oarecare uimire, am zarit un barbat saten, al carui par lungut era prins leger intr-un coc haios. Purta o pereche de ochelari cu rama neagra si un tricou pe care scria, ca un fel de ironie la situatia mea, "Eu nu intarzii. Functionez dupa un alt fus orar". Barbatul, mascandu-si zambetul amuzat cu o mana, incerca sa linisteasca clasa, apoi ne facu semn sa ne asezam.
- In regula, sa ne calmam, spuse acesta si am zambit pentru mine auzindu-i vocea calma si usor emotionata. Arata de parca avea vreo douazeci si cinci de ani si e primul grup de elevi in fata caruia statea. Mi-am asezat cartile pe masa, privindu-l atent si observand ca incerca sa evite contactul cu toata lumea. Se uita cateva secunde la mine, eu observand ca ochii lui au o nuanta de un verde-glabui, apoi zambi scurt, incercand sa se adune.
- Eu sunt Ryan Pepper si voi tine locul domnului profesor Roberson, cat timp acesta isi revine. Inainte sa intrebati... Domnul Roberson a suferit un accident la picior, mai exact o luxatie destul de grava, in timp ce gradinarea. Se pare ca era umed pe jos si, intr-un moment de neatentie, a alunecat, reusind sa se aleaga cu un picior pus in ghips si o vacanta prelungita. Discursul noului nostru "prof" parea ca era repetat de acasa, lucru ce ma facu sa mustacesc un zambet amuzat.
- Cat timp o sa fie plecat?
- Siti cumva daca o sa-i amputeze piciorul?
- Cati ani aveti? Colegii mei incepura sa il asalteze pe saten cu intrebarile, in timp ce eu zambeam discret, investigandu-l mai atent. Incercam sa ii fac un fel de profil psihologic, prefacandu-ma ca sunt Hercule Poirot, unul din personajele mele preferate. Aha, zambet timid si maini umede; chicoteste incet si zambeste dragut..., imi spuneam eu, adoptand o pozitie serioasa si ganditoare. Profesorul se uita la mine, eu pierzandu-ma pentru un scurt moment, iar in clasa se facu liniste, in timp ce ceilalti colegi se intoarsera catre mine. O colega incepu sa tipe si sa se vaite, iar altele sa strige "sange". Dandu-mi ochii peste cap, am oftat pentru mine si le-am replicat pe un ton arogant:
- Sigur. Azi nu e 1 aprilie, idiotilor. Spre suprinderea mea, colegii mei au inceput sa rada, iar profesorul saten s-a apropiat de mine cu un zambet compatimitor pe fata care spunea "copil prostut".
- De fapt, iti curge sange, replica satenul si, zambind in continuare amuzat, imi puse un servetel pe frunte, privindu-ma dragut. Am simtit cum stomacul mi se intoarce pe dos si privirea mi se incetoseaza; aveam o fobie pentru sange...

Cand m-am trezit, cateva ore mai tarziu, eram intins in patul din cabinetul medical al scolii si aveam un gust amar in gura, de parca as fi rontait pastile. Singurul gand care imi veni in minte fu acela ca singurul vinovat de asta era Ryan; nu stiam cum ajunsesem la acea concluzie si de ce il invinovateam pe el, insa eram sigur de rezultatul anchetei mele mintale. Probabil ca asistenta imi daduse ceva care sa imi calmeze durerea si sa opreasca sangerarea si medicamentul nu ajunsese in locul potrivit; cert e ca din acel moment am urat inca si mai tare ora de engleza...

. . . . .

Brian batu de cateva ori in usa inalta a biroului sefului lui si, dupa o perioada de liniste scurta, se auzi un "intra" spus parca de cineva ocupat. Brunetul intra, cu un zambet dragut pe chip si il saluta politicos pe Eric, directorul acelei edituri. Il cunoscuse pe saten in urma cu cativa ani, cand el era doar un novice in ale editatului. Eric i se paruse o persoana "de succes" inca de atunci, asa ca accepta propunerea lui de a se alatura editurii sale. Cu toate ca timpul trecuse, cei doi pastrasera o legatura de prietenie si, de fiecare data cand Brian simtea ca autoritatea lui Eric il impovareaza, aducea aminte de acel detaliu, folosindu-se de calitatile sale de negociator.
- Am auzit ca mi-ai solictitat prezenta, draga Eric, pronunta Brian intr-un mod teatral, ridcandu-si barbia si mergand rigid.
- Ce naiba faci? intreba satenul, zambind amuzat, in timp ce cauta ceva prin dezordinea de pe biroul lui. Pe suprafata de lemn era un adevarat dezastru creat din foi de toate tipurile si culorile si tot felul de recipiente misterioase. Brian vazu ca este si un sendvis inceput deasupra unei cutii cu pioneze in care se gaseau si elastice si alte resturi inutile, aparent. Pe langa faptul ca Eric nu era deloc organizat, mai avea si prostul obicei sa colectioneze, dupa un comportament "veveritesc", diverse lucruri care credeau ca ii vor fi utile, candva; in realitate, toate lucrurile adunate ajungeau sa fie depozitate pe biroul lui si asa incarcat cu tot felul de lucruri nefolositoare.
- Ma gandeam sa ma port mai... serios, raspunse Brian si se aseeza pe scaunul confortabil din fata biroului directorului.
- Nu ai fost serios pana acum. De ce sa cred ca te vei schimba? pronunta zambind Eric si Brian zambi la randul lui, uitandu-se peste foile rasfirate pe birou. Satenul mai cauta o perioada prin hartiile lui de pe birou, urmarit atent de ochii albastri ai lui Brian, apoi, cu un zmabet scurt si un "asta e" inganat in soapta, se aseza pe scaun, zambindu-i angajatului sau.
- Avem un nou proiect, spuse dragut Eric si Brian dadu intelegator din cap, asteptand ca acesta sa termine. Este vorba despre o carte psihologica si stiu ca te incanta acest gen, asa ca ti se potriveste perfect. Am auzit ca autorul e si el serios si, din cate am vazut in cadrul interviului, e un tip de treaba. Deci? Interesat?
- Hmm... Zici ca e psihologica? Nu prea stiu ce sa spun... Adica... Normal! raspunse brunetul cu un zambet multumit pe chip, facandu-l pe seful lui sa rada amuzat.
- Ok. Iti voi da datele despre autor si manuscrisul. Stabileste tu o intalnire cat mai curand si vezi daca poti lucra cu el, bine? spuse zambind satenul, in timp ce Brian luase deja foile si se uitase peste primele doua pagini ale manuscrisului.
- Am inteles, sefu', raspunse brunetul zambind, apoi se incrunta, observand cutia mare de carton ce statea parca stingherita intr-un colt al camerei. Auzi... La ce iti foloseste aia? intreba intrigat Brian si Eric adopta o pozitie serioasa si certareata, raspunzand rapid:
- Poate imi va trebui candva. Daca ma voi muta? Voi avea nevoie de o cutie ca aia, nu? Insa nu reusi sa continue, caci Brian izbucni in ras si, incercand sa se abtina, se ridica si ii facu cu mana in semn de plecare sefului lui.
- Da. Cutia e la fel de utila ca restul lucrurilor pe care tu le strangi..., replica ironic brunetul si deschise usa, facandu-i cu mana o ultima data lui Eric inainte sa plece si sa inchida usa. De dupa aceasta un "imi va trebui!" revoltat il facu sa chicoteasca din nou, apoi brunetul se opri pentru a privi pe geam si zambi privelistii, inspirand adanc.

[Kira's Scarlet]

Ma bucur ca nu ai renuntat la ficul asta si sper ca nici la celelalte, altfel era vai de nasucul tau, da?
Vad ca ficul are doua povesti aici, te-ai dat de gol XD Nehehe, imi dau eu seama....Dar e intersant si in ultima parte a fost chiar foarte comic, cu acea cutie...Sigur o sa-i trebuiasca mai tarziu...Kisses

[Michee]

Capitol nou~! ^.^
Chiar ma intrebam cand il vei posta *zic asta ignorand faptul ca tu, saraca, nu ai nicio vina, ci eu nu am ajuns mai devreme pe aici*. Dupa ce l-am devorat rapid, ma declar complet multumita ca de fiecare data! Ador inceputul fic-ului si remarc placut surprinsa ca te pricepi de minune si la fazele comice *lucru valabil si pentru celalalt fic*. Sincer, nu m-am putut abtine sa nu zambesc cand am citit numele detectivului binecunoscut, Hercule Poirot, nume care mi-a adus aminte de Agatha Christie si ca trebui sa citesc neaparat o carte de-a ei care mi-a fost recomandata acum ceva vreme, deci mersi pentru ca mi-ai amintit~ Trebui sa o spun neaparat, personajul principal din prima parte, care banuiesc ca e Brian, e foarte fain. Tipul detine o interesanta fobie si o fantastica gandire "logica". Imi place tot ce tine de noul proful, numai nu si materia pe care preda *eu=anti-fan al limbii engleze*. M-ai castigat insa cand ai zis/ scris ca are parul lung <3 La capitolul "Seful Boss Suprem" sau "SBS", ai avut perfecta dreptate; mi-a ajuns la suflet din prima clipa in care a aparut, si nu numai pentru ca seamana perfect cu mie la faza cu lucrurile ce vor fi necesare candva, dezordinea si altele, asemanare care m-a facut parca sa ma vad pe mine in locul lui si involuntar am inceput sa rad. Pff, iar ma lungesc... in fine, astept next-ul, spor la scris si bafta in continuare.
P.S: Imi pare extrem de rau ca ea nu se afla printre personajele principale :[[ *poate in alt fic va fi* . Aww~ Si eu te ador! Mult, mult, mult! Si ma bucur ca nu te plictisesc ^^