You're an urgent need...

[Too Many Dreams.]

Am venit si cu capitolul 4. Lectura placuta! ^_^


Cap. 4 - Memorii

Acel singurel, simplu si totusi plin de pasiune rostit in urma cu cateva minute inca imi mai rasuna in minte. "Multumesc, multumesc, multumesc", un ecou care rasuna incontinuu, care oricat l-as fi implorat sa se opreasca, nu ar fi facut-o. Iar mintea mea continua sa desfasoare filmul si sa imi arate din nou acei muschi in spatele carora stateau cu siguranta ani intregi de munca si sudoare.
Intr-un final, am reusit sa acopar cumva, cu o paturica destul de transparenta ce-i drept, dar am reusit cumva sa incetosez imaginile minunate ce se derulau in mintea mea. Am iesit din cladire cu o vesta anti-glont pe mine si cu arma in mana. M-am lasat pe pamant, mergand taras, in incercarea de a nu ma vedea nimeni. Soarele care se chinuia sa rasara nu ma ajuta deloc, asa ca nu aveam de facut nimic altceva decat a fi precauta si totul mergea ca la carte.
Norocul m-a intampinat astazi, reusind sa ma anunte la un moment dat ca in fata mea se afla un teren minat. M-am dat cu cinci metri mai in spate, am tintit catre o mica parte din armamentul ascuns in pamant si am tras. Tinta fusese perfecta, astfel incat am reusit sa declansez fiecare particica din capcana ce sari in aer, lasand in urma un nor dens de fum negru. M-am ridicat in picioare si am inceput sa fug dar fara sa uit de precautie. Din perdeaua neagra putea oricine sa ma insface si sa ma ia drept prizoniera adversarilor. Cand am iesit din norul de fum, am zarit tabara noastra si m-am apropiat de ei, dandu-le de inteles prin semne ca sunt maistru militar Haruno. Am ajuns cu greu in spatele unui zid de protectie peste care m-am prabusit ca un lemn.
-Chemati un medic, am reusit sa ingan printer gafaielile datorate drumului parcurs pana aici cu ultimele puteri.
In doua minute, doi tipi veneau cu o targa, iar imaginea din fata ochilor mei se incetosa din ce in ce mai mult. Incetul cu incetul, ajunsesem sa nu mai vad decat negru in fata ochilor si sa nu mai fiu capabila sa simt nici o miscare.
..
Captiva intr-un univers al imposibilului, ma gandeam cu disperare la singura persoana care stiam ca m-ar putea salva din nou. In mintea mea se asternea imaginea sa angelica. Ochii sai ca doua perle patate de intuneric. Ma simteam de parca ma cufundam in apa calduta a marii. Dar am simtit si cum aveam sa ma innec, asa ca m-am ridicat brusc, gasind rapid ceva de care sa ma sprijin.
Spre uimirea mea, m-am trezit pe un pat dintr-o camera cu peretii perfect albi, pe o portiune de jos pana sus cu faianta si care mirosea puternic a clor.
-Se pare ca in sfarsit te-ai trezit, se auzi o voce calma.
Am ridicat privirea confuza din cearsafurile de pe pat si am intalnit ochii albastri ai asistentei. Aceasta imi inmana inapoi lantisorul cu placuta de identificare. L-am luat, dar l-am scapat imediat in poala, mainile mele fiindu-mi inca amortite. Am asteptat pentru doua minute ca sangele meu sa imi circule din nou cu usurinta prin vene iar apoi am luat lantisorul si am citit cu atentie cuvintele gravate pe el:
"Haruno Sakura
28 martie 1990
Maistru militar principal"
Pentru un moment, m-am gandit ca poate nu merit acest grad. M-am gandit ca poate ar fi trebuit sa raman la simplul grad de fruntas din liceu. Poate ca nici macar nu ar fi trebuit sa vin aici, poate ca trebuia sa raman acasa, sa ii ajut pe ceilalti colegi din unitate si sa ma bucur in continuare de atingerile fine ale lui Damon. Sa ma uit iar in ochii lui rosiatici, sa imi infig mana in parul sau roscat si sa il sarut cu pasiune.
Am revenit intr-un final cu mintea inapoi in salonul infirmeriei, uitandu-ma la asistenta bruneta. Asezata la un birou din lemn de fag, isi misca mana cu repeziciune pe o foaie. Probabil imi scria vreo reteta sau ceva de genul.
-Cu respect, domnisoara asistenta. Am salutat-o cu diplomatie iar aceasta isi ridica privirea. Permiteti-mi sa va intreb ce se va intampla in continuare. Ma voi putea intoarce pe front?
-In starea in care te afli acum vei parasi echipamentul militar pentru un timp. Vei ramane in unitatea de unde provii si vei scrie documente alaturi de colegii tai.
Am ramas atat de dezamagita incat mi-a scapat un oftat lung si indurerat. Mi-as fi dorit sa raman si sa imi sprijin colegii care sunt acum in razboi si isi risca vietile.
-Intre timp, voi face rost de un insotitor care sa se asigure ca vei ajunge cu bine acasa.
M-a informat in timp ce puse mana pe o statie si chemase pe unul dintre soldati. M-am concentrat in a afla numele acestuia, care era Sasuke Uchiha. Dupa ce termina asa-zisa conversatie, care primi ca raspuns un singur "Afirmativ" sec, veni inspre mine si imi spuse sa imi dau camasa jos. M-am supus vorbelor ei si m-am dezbracat simtind o jena imensa, cu toate ca era si ea fata, ca mine. Aceasta imi infasura in jurul bustului un corset din plastic.
-Chiar este nevoie? am intrebat gandindu-ma ca imi va fi imposibil sa mai fac atatea miscari ca inainte, nu voi mai putea sa ma aplec, sa ma arcuiesc lenesa dimineata cand ma intind in patul meu moale si cald.
Aceasta mi-a raspuns doar dand din cap confirmandu-mi temerile. Dupa ce imi fixa corsetul cum trebuie, mi-a spus ca la problemele atat de grave pe care le am eu la coloana nu exista alta solutie decat operatia. M-am rezumat la tacere in timp ce inghitisem in sec. Dupa ce asistenta se indeparta, mi-am pus inapoi camasa, testand noile mele posibilitati de miscare. Aceasta rupsese o hartiuta din carnetel, hartiuta pe care scrisese cu un minut in urma, si mi-o inmana. Nu m-am chinuit sa citesc ce era si am bagat-o direct in buzunar.
-Mergi si fa-ti bagajele. Chiar acum te asteapta pe hol Sasuke Uchiha, insotitorul tau. Aveti un avion pregatit afara, cand esti gata va urcati si plecati acasa.
M-am dat jos de pe patul inalt printr-o saritura care ma facu sa simt marginea corsetului incomodandu-ma in zona omoplatilor. Am salutat respectuoasa si am iesit din incapere, in fata mea afisandu-se acum holul lung si luminos, cu banchete de piele de-o parte si de alta. Pe una dintre ele statea cu capul sprijinit in maini inconfundabilul brunet care imi salvase viata. Am ramas uimita cand a trebuit sa imi dau seama ca el va fi protectorul meu. Auzind usa inchizandu-se si pasii mei pe hol, isi ridica plictisit din pamant privirea, intersecatand-o cu a mea. Mi s-a parut ca pentru o secunda, ochii lui aveau o licarire perversa, pana cand l-am vazut ridicandu-se si luand pozitia de drepti, cu mana la tampla, salutandu-ma. Am facut acelasi lucru si am continuat sa mergem tacuti pe holul lung. Ecoul pasilor nostri era atat de sec, atat de enervant si de innebunitor incat imi dadea impresia ca nu avea sa se termine prea curand. Dar totusi s-a terminat, tacerea care a urmat continuand sa ma preseze. Nici unul nu indraznea sa spuna nimic pana cand am ajuns in fata usii camerei mele.
-Imi cer scuze, dar am sa va rog sa ma asteptati aici pentru doua minute.
Acesta a incuviintat din cap si s-a sprijinit lejer de perete. Am intrat in camera si mi-am indesat rapid in rucsac tot ce era de-al meu si m-am intors. El era tot acoro, parca nici nu s-a miscat. Parea sa fie asemenea unui inger negru in lumina slaba. Dar am reusit sa alung acest gand, amintindu-mi ca am gresit deja destul din momentul in care am inceput sa privesc atat de profund in ochii lui Sasuke in incercarea de a deslusi o urma de sentiment, cu toate ca nu gaseam nimic. Imi lua intre doua degete placuta de la gat si o citi cu atentie. Un mic zambet inecat in nostalgie ii aparu pe chip.
-Ma intreb, Sakura. Imi pronunta numele dupa o mica pauza, atat de clar incat la auzul vocii lui joase dar melodioase am tresarit. Ma mai tii minte de acum cinci ani? ma intreba retoric.
In acel moment am incremenit. Inlemnisem, aducandu-mi aminte de unde ii stiam chipul, perlele negre, totul. Anii de liceu. Frumosii ani de liceu. Se uita atent la mine si zambi si mai tare, dezvelindu-si dantura perfecta. Cred ca incepusem sa rosesc.
-Imi aduc aminte cum m-ati prins intr-o noapte stand pe holul internatului de la liceu de nebuna. Imi aduc aminte si cum m-ati pedepsit cu doua ore de instructaj noaptea tarziu. Am spus privind in gol si cu vocea tremurand de emotii.
Nu am mai spus nimic si am mers tacuti catre avion. Spre surprinderea mea, aveam pregatit un avion mic, care parea sa fie doar de agrement. Atat de vulnerabil in aceste imprejurari. Exact ca si mine in orice situatie.

Cam atat, sper ca atunci cand am corectat sa nu fi omis vreo greseala. :-)

Pentru cei care nu stapanesc denumirile gradelor in armata, va vin in ajutor cu un link: http://ro.wikipedia.org/wiki/Grad_militar va uitati in tabel si asta e. :-)