You're an urgent need...

[Too Many Dreams.]

Va rog din suflet sa imi scuzati lipsa milenara de pe site. Am cam avut o pana de inspiratie in tot acest timp... ._. Eh, dar am reusit totusi sa fac pe Mos Craciun si sa aduc un next. Sper sa fie pe placul vostru. Lectura placuta!


Cap. 3 - "Multumesc"

Cand am deschis ochii, ma aflam intr-o camera intunecoasa, pe un pat supraetajat, suportand o durere de cap enervanta. Asternuturile albastre aveau un miros fin de trandafiri. M-am ridicat in sezut dupa care am privit in jurul meu. Ma aflam intr-o camera din cazarma, si dupa cum arata era de barbati. Am studiat pentru un minut incaperea in care ma aflam. Lumina slaba ma facea sa ma simt in largul meu. Eram pe un pat suprapus, pe locul de jos. Pe singurul scaun din incapere, care se afla in dreapta patului, statea cu capul in jos, probabil obosit, unul dintre soldati. Parul sau de un negru intens, facut tepi la spate, iar in fata doua suvite care atarnau rebel, ii cufundau chipul intr-un val de umbra intunecoasa si stranie, dar in acelasi timp incitanta. Coatele ii erau sprijinite de genunchi, aducandu-mi aminte de cine ma asteapta acasa.
M-am dezvelit incercand sa fac cat mai putin zgomot, crezand ca acel tip de pe scaun dormea. Cand am atins cu picioarele mele acum desculte podeaua rece, un fior mi-a strabatut intreg corpul inghetat. Am simtit o durere acuta in coloana vertebrala. Simt cum genunchii mei odinioara zdraveni acum sunt moi, sunt lipsita de orice fel de putere. Ma dezechilibrez si cad, ajungand sa fac un contact nu tocmai placut cu podeaua rece si tare. In acea liniste asurzitoare, cazatura mea aparent usoara m-a obligat sa scot printre buzele mele uscate un geamat destul de infundat. Inchid ochii lasandu-ma moale pe ciment. Simt doua brate calde ce ma cuprind de brau si ma ridica. Ma aseaza foarte usor pe patul de langa mine. Deschid ochii mei bulversati si privesc persoana ce m-a ajutat. Observ ca este tanarul de pe scaun. Se pare ca l-am trezit. Ochii mei intalnesc niste perle absolut minunate, atat de intunecoase incat nici cea mai luminoasa stea nu le-ar fi putut lumina. Nu imi mai pot lua privirea. Avea fata acoperita de doua suvite negre, scotandu-i ochii in evidenta. Buzele mari si usor rosii erau intredechise cersind parca sa fie atinse si savurate pana ce nu vor mai avea caldura in ele. Dar cred ca acum ar trebui sa incetez cu gandurile perverse si sa ma intorc pe pamant.
Scot un "multumesc" destul de incet si timid, obligandu-l pe acesta sa se apropie de mine excesiv de mult. Obrajii mei zgariati si intepatori au devenit brusc rosii, simtind inima ca rabufneste de emotii. Repet "multumesc-ul" dar de data acesta ceva mai tare, acesta zambind se indreapta spre scaunul sau tragandu-l mai aproape de pat. Inima mea iar o ia la goana ca nebuna. Stau de zece minute cu acest baiat intr-o camera si deja nu mai rezist. Trebuie sa destind cumva atmosfera asta insa nu stiu cum. Ii studiez usor imbracamintea, deoarece avea multe insigne pe piept ceea ce inseamna ca este un superior de al meu. Trebuie sa ii arat respect desi nu cred ca este mult mai mare ca mine la varsta. Cand am vrut sa deschid un subiect de vorba, oricare este bun in acest moment un sunet ma face sa inchid gura la loc. Acel sunet era de departe cel mai deranjator. O grenada dupa parerea mea cazuse undeva putin mai departe de locul acesta. Il aud cum se ridica si da sa plece, eu incercand sa ma ridic in sezut ii spun sa ramana caci nu vreau sa stau singura. Se intoarce privindu-ma ciudat. Las capul in jos strangand patura ce imi acoperea costumul meu kaki invelindu-mi corpul. Vocea lui rasuna in toata acea incapere ca o sageata ascutita tragand dupa ea si regretele ca am fost atat de slaba pe front.
-Si in mijlocul luptei ai vrut sa fie cineva langa tine nu? De aceea nu te-ai pazit de grenade, stiai ca cei raniti ajung la "infirmerie". Am treaba, te descurci.
Imi placea mai mult cand nu ne vorbeam. Ma gandesc ca poate era mai bine sa nu il rog sa ramana. In adancul creierului meu se dadea o batalie mult mai apriga decat cea care ma inconjura. Hotarasc intr-un sfarsit sa incerc macar sa ma ridic caci intr-un fel dureros sau altul nu-mi permiteam sa stau si sa lenevesc in timp ce restul lupatu vitejeste pentru a duce la bun sfarsit misiunea si pentru a pleca acasa la cei dragi. In momentul cand am incercat sa ma ridic durerea care m-a brazadat a devenit din ce in ce mai apriga. Reusesc cu greu sa ma ridic din pat incaltandu-ma incet. Singurul lucru ce ma motiva sa continui acesta lupta cu propiul meu corp ranit sunt vorbele brunetului. Nu cred ca a vrut sa sune chiar asa, sau poate a vrut. Capul meu este acum vraiste si incerc sa pasesc afara. Dau la o parte perdele ce acopereau usa care facea contact cu exteriorul si oberv ca toata lumea era cu arma pregtita sa traga. Vad jucandu-se pe mine un punct rosu ce imi facea o mica cruce pe piept. Sesizez cam tarziu ca este de la o arma si ma arunc pe jos, tragand astfel in perdele. Vad acel punct si detinatorul armei cu acesta posibilitate. Intru inapoi si imi iau arma de pe masuta din dreapta usii. Ies si tintesc sniper-ul care tocmai voia sa ma duca in rai. Il omor cu numai o singura impuscatura deoarece nu era prea departe de mine. Se pare ca zilele de antrenament intens dau roade. Simt din nou acea durere si ma las in jos acum fiind pe burta. Observ ca sunt pe un deal destul de inalt si pot vedea toata armata adversa. Trag cateva gloante si ma uit repede sa vad daca am nimerit pe cineva. Din cinci gloante am luat trei oameni, deci nu sunt chiar asa de incepatoare. Sunt descoperita de catre un soldat dusman, acesta isi indreapta arma spre mine. Inchid ochii asteptand sa simt glontul cum ma strapunge. Insa simt pe mana o mica furnicatura, ca de pietricele si il vad pe brunetul de mai devreme in fata mea cu o rana imensa in spate gemand din cauza durerii provocate de glont. Nu imi pot crede ochilor ca el, tocmai el, s-a bagat pentru ca eu sa fiu si acum aici. Ma simt datoare fata de el. Il iau de umeri si se ridica incet. Il ajut sa intre inauntru, ferit de orice pericol, si il intind pe pat. Vad ca are o rana in jurul umarului stang. Daca era ceva mai la stanga il lua fx in inima. Acel glont imi era predestinat mie, nu inteleg de ce mi-a curmat el destinul. Ma duc si iau dintr-un rucsac cateva bandaje si o solutie dezinfectanta. Acesta se dezbraca lasandu-se la bustul gol. Am inceput sa rosesc la vedera trupului sau bine sculptat, cuprinsa din nou de ganduri perverse. Acesta imi vede reactia destul de deplasata. Zambeste si imi urmareste fiecare miscare. Am luat un pic de vata si am inmuiat-o in acel lichid alb mirosind puternic a alcool. L-am atins cu ea peste rana aceea, vazand-ul apoi incordandu-si trupul. Puteam sa jur ca imi face in ciuda. Tin o mana pe abdomenul sau tare ca piatra si cu cealalta ii masez usor rana. Il rog sa se ridice pentru a repeta procesul si la rana de pe spate. Se opune precum un catelus si se ridica cu chiu cu vai. Dupa ce ma asigur ca rana este curata incep sa ii infasor bustul cu tot cu spate. Cand am terminat l-am simtit cum ma strange de mijloc obligandu-ma sa ma apropii de el. Aud un "mersi" suflat atat de tandru la urechea mea drepata incat imi dadea fiori pe spate. Nu mai pot zice nimic, nu credeam ca baiatul de care incepuse sp imi placa, fiindu-mi superior, mi-ar putea darui un moment mai frumos ca asta intr-o situatie nu tocmai placuta. Imi da drumul eu ramanand inca socata. Isi imbraca hainele si pleca fara sa mai scoata vreun sunet. Imi revin in cele din urma si imi iau arma parasind acea incapere.
M-am oprit insa inainte sa ies, srijinindu-ma cu capul de perete. Mintea mea gazduia un flux imens de intrebari pe care nu le putea ascunde. Cea mai chinuitoare si mai apasatoare dintre ele ma intreba cine era el. Gandindu-ma la chipul sau, ma cuprinse o senzatie de deja -vu, dar nu imi puteam explica de ce. Nu stiam de unde imi aminteam de el. Sau poate e doar o inchipuire, poate doar mi se parea.

Cam atat, scuzati-ma dar e cam scurt. :"> Bye. >:D<