[Yaoi] Raman cum sunt..

[Katsu]

Soo.. Dupa discutia lunga cu mine despre sa-l postesz, sa nu-l postez, am venit cu un nou fic, numit "Raman cum sunt.."

Nume: Raman cum sunt..
Gen: Yaoi, Drama
Limba: Romana
Observatii cu privire la continut: Intamplarea se petrece in Romania, in 1995. Personajele sunt in exclusivitate romani. (Orice asemanare cu personajele este pur intamplatoare)
Tipul de comentariu solicitat: Avansat & Simplu (cum doreste cititorul)


Capitolul 1

Flashback

***"Du-te! Ramai cum esti"... dupa ce mi-a strapuns inima cu aceste cuvinte mi-a intors spatele, plecand undeva departe, undeva unde sa nu il urmez. Am oftat, m-am uitat la cer, din care incepuse sa curga cristale reci, ce faceau zeci de oglinzi pe astfalt. "Raman cum sunt.." mi-am spus si m-am uitat la chipul pocit ce se reflecta la picioarele mele.***

"Traieste, nenorocitule!" imi striga vocea din mintea mea. "Nenorocitule.." cuvantul asta imi rasuna in toate colturile mintii si imi facea urechile sa tiuie. Am lasat revolverul ratacit undeva prin camera, apoi am cazut rapus pe pat, incovoindu-ma si racnind exact ca un animal strapuns de glot. Resprins de barbatul pe care il iubeam pentru ca... ca eram inferior. Pentru ca nu se cuvenea ca un bastard, om de nimic si copil crescut la orfelinat sa fie cu cineva din inalta clasa. Plus ca relatia asta ar fi fost o injura la adresa firii umane. Doi barbati nu sunt sortiti sa fie impreuna, e impotriva firii. Impotriva oricarei legi ceresti. "Ramai cum esti.." da, am ramas. Asa trebuia sa se intample pana la urma. De la inceput am stiut ca relatia asta nu va avea sorti de izbanda. M-am ridicat de pe patul sifonat, nefacut de cel putin 5 zile. Mi-am tarat picioarele, defapt mai degraba ele pe mine, spre bucatarie, unde zaceau teancuri de hartii, farfurii si tacamuri. M-am uitat catre cutia postala, si ea ghiftuita de plicuri, invitatii la diverse serbari si opere. Mi-am asumat un risc deschizand-o, din ea cazand toate plicurile.
Am vrut sa le iau pe toate, insa in zadar. M-am asezat acolo jos, luand fiecare telegrama la rand. Neinteresant, neimportant, invitatii inutile, cateva facturi si doua scrisoari. Am luat una dintre ele, care m-a atras prima. Era scrisa de mana ce m-a magaiat atunci cand cea care mi-a dat viata m-a lasat ca pe un obiect stricat la poarta orfelinatului. Am zambit si am deschis-o, ochii luminandu-mi-se imediat cum am vazut acel "Draga..". Scrisul mic, negru, subtire, usor inclinat spre dreapta, frumos aranjat in pagina ma facu sa ma gandesc la acea minunata faptura. Pentru un moment am inchis ochii, imaginandu-mi-o. Scunda, blajina, deloc plinuta, cocosata de toata munca depusa de-a lungul anilor, parul carunt, prins intr-un coc minuscul la spate si hainele vechi, unele chiar rupte. I-am promis ca atunci cand voi fi adult o voi lua de acolo, ii voi da tot ce merita.

"Dragul meu,
Ce mai faci? Cum este vremea in oras? Dupa ultima scrisoare primita de la tine am fost tare fericita. Zambesc intr-una. Copii sunt foarte neastamparati, dar le spun ca o sa ii spun tie, sa nu le mai aduci cadouri, iar atunci devin niste ingerasi cuminti. Cand ne vei mai vizita? Copii iti duc dorul, iar mie, femeii care te-a crescut decand erai cat un bob de mazare, imi este foarte, foarte dor de chipul tau.

Asteptam vesti de la tine,
Cu drag,
Maria"

Scrisoarea ma facu sa zambesc. Am lasat-o pe masuta din lemn tare din sufragerie, la vedere, pentru ai raspunde cat mai repede fiintei mult iubite. Numai asa comunicam. Incercam s-o conving sa ma sune, pentru ca s-au inventat telefoanele, dar totdeauna spunea acelasi lucru: "Cu ce folos, maica? Eu sunt de aparatele din ziua de azi? Scrisul e sfant!". M-am dus inapoi, am luat facturile si le-am pus pe bar, iar restul le-am aruncat in sacul de gunoi, si el avand nevoie sa fie condus pe ultimul drum. M-am intors la usa, mi-am luat sacoul din cuier si am iesit, ducandu-ma la "munca".
"Munca" mea consta in a ademenii femei spre cabaret, cabaretul fiind primul pas in lumea prostitutiei. De la cabaret la hotel mai e un pas, apoi vine trotuarul, patul de moarte, si bordelul, mormantul. Principala mea "clientela" erau oamenii de afaceri, care imi spuneau ce femeie doreau iar eu le-o aduceam, prin orice mijloace. Victimile erau femeile din inalta societate. 1. Pentru ca nu acceptam ca o femeie de rand, saraca, umila sa cada prada lor. Pe ele le avertizam, ba chiar le protejam impotriva celor care vroiau sa le ademeneasca in aceasta cursa bonlava. In femeia simpla poate o vedeam pe cea care m-a crescut, aveam un respect nemasurabil pentru astfel de femei, care intotdeauna erau gata sa-si rupa din bucata lor de paine, care si asa e mica, pentru altii. 2. Cum clientii erau din inalta societate, isi doreau de asemenea astfel de femei. Am iesit pe usa masiva din lemn, inchizand-o in urma mea si coborand scarile.

[Lexxu]

Buna, Nykky. Am zis sa trec si eu pe aici si vad ca mi-a cam placut ce-ai scris, desi e prea putin pentru apetitul meu. Meh, hai sa incep. Prima data o sa ma leg de titlu. Nustiu mie mi se pare prea... nu atrage, cel putin nu pe mine. Sincer eu am intrat ca e o lucrare de-a ta, ca altfel nici nu aruncam o privire. Nu-i nimic. Las-o asa acum(tin sa iti spun ca si eu am gafat-o cu titlu' de la ficul yuri) :)). Asa. In al doilea rand o sa ma leg de dialog. E absent total in primul capitol si chiar nu mi-a placut asta deloc, sincer. In al treilea rand... punctele de suspensie. Am vazut ca in cateva locuri nu le-ai pus calumea. Ele se pun asa ... nu asa .. Aici si eu am avut probleme mari cu ele... inainte cand scriam numai 3 nu puneam:)). In al patrulea rand, ei bine asta nu cred ca mai exista. Am vazut cateva greseli de tastare dar minore, so' nu-i paguba mare. Pe viitor sa fi mai atenta si e ok. Revenind acum la poveste. Sa-nteleg ca e vorba despre un tanar care a fost parasit de catre iubitul(pardon, ex)? Am observat de asemenea ca ai zis ceva de-o femeie si-un orfelinat. Sa fi fost abandonat in ultimul hal inca de cand s-a nascut si acum si de iubitu' lui? Ce crud! Da' sincer slujba lui mi s-a parut cea mai cea... daca intelegi ce vreau sa spun. O sa fie crime sau sange prin fic? (oricum si daca nu o sa fie tot o sa citesc) daca da, o sa fie superb. Am nevoie de-un fic in care sa fie crime, sadism, si aici nu vreau sa fie vorba de al meu. Hmp, ideea mi se pare ok pentru poveste, ba chiar interesanta. Astept urmatorul capitol care sper sa fie mai lung si sa vina mai repede, asa si... iti urez bafta la scris! Bye-bye.

[Katsu]

Lexxu: Da, stiu, foarte crud... Nu-i asa ca-s sadica? *hehe* Thankies pentru commentariul critic, voi lua aminte si voi incerca sa corectez cu mai multa atentie capitolele.

Asaa.. acum, Capitol nooou.


Capitolul 2

"Ramai cum esti.." cele trei cuvinte pe care nu mi le pot scoate din minte. Asta e legea suprema! Vocea lui a reprezentat vocea legilor. Legile nu permit ca un om ce s-a nascut in gunoi, sa renasca si sa duca o viata decenta. Nu, gunoiul trebuie sa ramana gunoi, la fel si cei care s-au nascut in palate. Acolo s-au nascut, acolo trebuie sa ramana. Am inchis ochii, mi-am lipit revolverul de tampla, insa din nou vocea nu-mi dadea pace. "Traieste, nemernicule!", "Trebuie sa traiesti!", "Du viata asta in gunoi pana la sfarsit!". L-am lasat jos, pe pat, si m-am uitat ametit la masuta. Am vazut scrisoarea, am suras, erau singura mea speranta. Ea si copiii. M-am ridicat din patul mizerabil, cu asternuturi scumpe, si am luat scrisoarea in mana. Ce-ar fi ca in loc de un raspuns as merge sa-i vad? mi-am spus si m-am uitat la adresa. Era la doua ore departare cu trenul.
M-am dus la Gara de Nord si m-am suit in primul tren care pleca. Cum nu am avut bilet, a trebuit sa platesc amenda, sub privirile patrunzatoare ale calatorilor. M-am dus inapoi in compartiment, uitandu-ma pe geam, imbatat de miscarile rapide ale copacilor. Daca un calator nu-mi atragea atentia, vazand adresa de pe scrisoare, ramaneam in tren pana la urmatoarea statie. I-am multumit si am coborat in graba, uitandu-ma in dreapta, spre iesirea din gara mica si saracaciosa. Cateva afise, suflate de vanturile de toamna tarzie, fara scrisul clar, din cauza ploilor si cu parti de graffiti pe ele datorita rebelilor din sat. Am pasit afara din gara, pe cararea de pamant, acoperita cu praf. Mi-am murdarit pantofii mergand pe acolo, insa merita pe deplin.
O casa mica, varuita in culori calde, de portocaliu si rosu, cu gard vopsit neglijent, multicolor de copii, aparea in fata. Am deschis poarta mica, clopotelul de la intrare incepand sa sune. Copii au iesit toti, dand navala cand m-au vazut. S-au stans la picioarele mele, iar pentru ca eram prea inalt imi ajungeau cel mult pana la brau. Au tabarat pe mine, sarind si batand din palme. Vedeam in ochii lor licarirea ce ma facea sa traiesc, vocea din mintea mea nu era una obisnuita, era una de copil. Le-am zambit si m-am uitat in pragul usii, unde era femeie scumpa mie.
M-am departat de gramada de copiii si m-am dus la ea, luandu-i mana si sarutandu-i-o.
- Sarut mana, mama.
"Mama", cuvantul asta era inramat in inima mea sub chipul ei. Si, cu toate ca nu era ea cea care mi-a dat viata, nici nu se compara cu ea. Pe ea as fii imbracat-o in aur, as fi facut in asa fel incat sa nu mai sufere, insa pe adevarata mea mama... nici macar nu merita sa ma gandesc la ea. Poate doar suferind in cele mai mari chinuri. A fost in stare sa-si lasa propiul copil de doar cateva zile pe scarile pline de zapada, in vuietul groaznic al Crivatului. Macar de m-ar fi ucis de cand am fost in pantecele ei, sa nu fi trebuit sa indur toate urmarile greselilor ei. Numit "orfan" de toti pe care i-am intalnit in cale, tradat de barbatul iubit tot pentru acest lucru, iar singura alinare a fost aceasta fiinta, pe care cu mandrie o numesc "mama". Mi-a zambit cald si si-a pus mana carapata, insa atat de micuta pe fata mea.
- Sa traiesti.
M-am intors spre copii, 6 la numar. Nu intelegeam cum mai poate face fata, dupa ce timp de 25 de ani a crescut copii. Eu am fost ca si fiul ei, pentru ca am ajuns acolo exact in prima zi cand a ajuns si ea. Avea doar 28 de ani, s-a comportat cu mine ca si cum as fi foast fiul sau, la fel ca toate celalte femei de acolo, pentru ca nu pot sa spun ca ele nu m-au iubit. Au facut-o, insa pentru mine, Maria era cea mai draga. Ma retrageam la pieptul ei, unde simteam ca tot timpul voi fi primit si alintat. Copiii se uitau toti la mine, poate asteptand sa le arat cadourile.
- Imi pare rau, dar acum nu mai am. le-am aratat mainile goale. Promit ca va i-au maine. Ba chiar si mai bine, o sa va i-au cu mine, sa alegeti ce vreti fiecare.
Supararea din ochii lor ajunsese la bucurie. S-au dus in casa fugind unul dupa altul, continuandu-si joaca.
- Stii bine ca nu trebuie sa faci asta.. mi-a spus mama in timp ce isi stergea mainile in sortul de la brau.
- Stiu, insa e placerea mea.
Intr-un fel faceam asta pentru a hrani omul din mine, nu fiara. Mergeam aici pentru ca omul din mine sa iasa la suprafata, in timp ce oriunde altundeva era inchis intr-o carpace de otel, iar cheia pentru a o deschide o avea doar Ea. Si.. El. El, cel care ma facu sa vreau sa ma schimb, ma facu sa visez, ca mai apoi sa imi calce visele in picioare, lasandu-le in frigul iernii fara caldura sa. Oh, cat as fi vrut sa-l urasc pentru asta, insa parca si bestia din mine era inamorata de el.

[Katsu]

Capitolul 3.

Cu toate ca as mai fi stat acolo milioane de ani, a trebuit sa ma intorc la munca mea. I-am sarutat mana mamei, mi-am luat la revedere de la fiecare copil in parte, fetelor sarutandu-le mana, ca unor printese, iar ele ma rasplatira cu un pupic gingas pe obraz, iar baietilor, strangandu-le mana ca unor bravi soldati, ducandu-si mana la frunte si stand drepti, asa mi-au raspuns. Mi-am indreptat pasii grabiti spre gara, unde, de data asta, mi-am cumparat bilet. Am asteptat cuminte pe un scaun pana sa ajunga trenul, apoi m-am urcat in el grabit, uitandu-ma de un compartiment cu fumatori. Gasesem unul, era o scrumiera proaspat folosita, iar pe banca din stanga era o geanta.
Numai bine. M-am asezat pe banca din dreapta, libera, si mi-am aprins o tigare. Am fumat-o inainte sa porneasca trenul asa ca mi-am pus gluga hanoracului vernil cu care eram imbracat pe cap, mascandu-mi fata. Mi-am rezemat capul greu de geam, unde razele soarelui de mai se spargeau in sticla murdara. Usa se deschise in scaraituri, exact in momentul in care trenul porni. Nu m-am uitat la fata celui de langa mine, ce era sigur era insa ca era un barbat. Mi-am intors iar privirea spre peisajul ce se desfasura in afara geamului, plin de verde. Scartaitul usii imi facu capul sa se intoarca intr-acolo din reflex, unde un barbat inalt, imbracat in negru, cu o fata sictirita si cearcane la ochi, ne cerea biletele. Il intind pe al meu, in rupe si apoi mi-l inmaneaza. Imi intorc din nou privirea pe geam, punandu-mi ambele maini incrucisate rezemate de abdomen. Eram plictisit, odata ajuns din nou in Bucuresti trebuia sa ma intorc la cabaret, sa imi reiau atributiile.
Femeile se plecau la picioarele mele ca firele de iarba. Bine, asta poate si pentru ca eram posesoril unor ochi verzi. La fel de verzi ca frunzele in iunie. Apoi parul saten, care-mi cadea usor pe frunte, pana deapsupra sprancenelor, care nici ele nu erau grosolane, ci putin dese, arcuite bine. Controlorul, dupa ce ii lua biletul celuilalt, ne saluta in scarba si iesi. Am inchis ochii, insa nu pentru mult. Am scos o tigare mototolita din pachetul negru si la fel de mototolit si el, si am cautat foc. Nu aveam, asa ca i-am cerut domnului din fata mea.
- Bine.. a spus cu o voce joasa, care se vedea de la o posta ca era prefacuta.
Am putut sa-i vad ochii albastrii, inocenti, ce cautau sa imi evite privirea, ascunsi in umbra palariei verzi, iar parul negru, ce cobora usor pana mai jos de urechi si de ochi, ii cadea usor pe fata. Nu, chipul asta, vocea asta, corpul, totul... Era El, fara doar si poate. Mi-a aprins tigara, apoi m-am retras. Deabea imi stapaneam corpul, sa nu sara pe el. Insa nu imi puteam opri gandul, care alerga urland spre persoana aceea. Toate amintirile cu el imi reinvadasera mintea, cele bune le acoperisera cu totul pe celelalte, imaginea lui transpirat, deasupra mea, cu mainile lui mici rezemandu-se de umerii mei si incercand sa se miste era principala panorama. Apoi amintirea buzelor lui catifelate, sarutate de mine ore in sir, sub lumina lunii, si sutele de minute in care ne tineam de mana, abandonati pe pat, spunandu-ne tot felul de dulcegarii.
In compartiment mai veni o femeie, la vreo 20 de ani, imbracata intr-o rochie de vara, inflorata, lunga pana pe la genunchi, cu parul blond prins intr-un coc rebel la spate. S-a intors spre mine si i-am putut observa ochii verzi, nu la fel ca ai mei, mari, si genele lungi si negre. Avea buzele subtirii si roze, arcuite intr-un zambet inocent. Se apleaca putin si saruta buzele lui, iar aceasta le saruta la randul lui pe ale ei. Ii priveam dezorientat, mi-am dus privirea intr-un colt al camerei, privind tinta acolo, pentru ca daca mai vedeam o singura data tabloul de dragoste din fata mea, probabil as fi izbugnit in lacrimi. Si totusi, cand? Cand toate astea? Cand se casatorise? Cand ma uitase? Cand? Sinteam ca tot din mine s-a rupt in bucati. Fiara din mine urla de durere, iar omul.. el deja e mort, revolverul langa el, descarcat, inca fierbinte. Acea imagine imi musca din piept, vroiam sa dispar, vroiam sa mor, vroiam ca tot ce vazusem sa fie un vis. Tot ce puteam simti era... nimic. Toate sentimente mele disparusera odata cu omul.

[Natsuru]

Hmm... amor, singura chestie peste care nu pot trece e numele lu' Mihai *ups asta nu trebuia sa zic, nu ? * . Nu stiu, nu pot. "Cu ce folos, maica? Eu sunt de aparatele din ziua de azi? Scrisul e sfant!" -faza e prea geniala... mi se pare ca am avut-o si la status odata, candva de mult. Titlul saracu, il las sa ramana asa cum e, nu ma bag pe el . Nu l-am alanizat la sange,doar esti amoru' meu, nu te critic deloc,..daca ar fi asta, as fi si eu criticata si as ajunge sa ma retrag intr-un colt deprimata. :* Kiss ya my dear.

P.S = TE BAT, TE OMOR SI PE TINE SI PE PERSONAJELE FICULUI TAU SI STII TU BINI DE CE.

[Katsu]

Capitolul 4

" Lasa-ti corpul sa-ti fie imbibat de gheata. Lasa frigul sa-ti sufle prin vene. Lasa-ti inima sa inghete. Nu te mai gandi la el. Trebuie sa traiesti, trebuie! Lasa-ti respiratia sa inghete, fii rece!" Gata! Cartile erau facute, mai erau cateva clipe pana cand glontul imi va mangaia tampla stanga. Pe langa toata durerea pe care am suferit-o, durerea asta era un fleac. Durerea asta insemna curmarea tuturor suferintelor mele, era a mia oara cand vroiam sa o fac, niciodata nu avusesem taria de caracter. Ma gandeam la el. Glontul era pe cale sa imi strapunga si ultimile sentimente pentru el. Oare.. Se saruta cu ea in momentul asta? Oare.. era cu ea in pat? Dormeau imbratisati oare? Am inchis ochii, lasand ca printre genele negre sa-mi curga lacrimi fierbinti, ce-mi spalau obrajii. Degetul imi tremura pe tragaci, cu ochii inchisi am revazut filmul vietii mele. Nu unul cu happy-end. Tot..
Era iarna anului 1991, anul in care implineam blestemata varsta de 20 de ani, fostul meu coleg din liceu ma invitase la el acasa, undeva intr-un orasel din provincie. Cu toate astea locuia intr-un conac, venea dintr-o familie buna. Acolo, in acel mic sat de langa Bucuresti, inca se mai vedeau urmele razboiul dus de oameni cu comunismul. Razboi la care si eu, si prietenul meu Andrei, cel care ma invitase, luptasem si tinuram piept cu o ambitie absurda reformei comunismului. Atunci cand presedintele fusese impuscat, sarisem unul in bratele celuilalt, cantam, radeam, tipam.. El veni la liceul nostru la inceputul clasei a 11-a. Cum amandoi eram cam ignorati de cei din clasa, eu din cauza pozitiei mele sociale, un copil crescut la orfelinat, care ajunse acolo din pricina rezultatelor "foarte speciale" la invatatura, el din cauza ca era nou, venea din provincie, deci probabil toti il etichetasera ca "taran", ajunsesem buni prieteni. Ne bateam pe primul loc in clasa, pe preferatul directorului, desi toti parintii ne urau. Cum pot doi copii, unul crescut la camin si altul la tara, sa fie asa de destepti, incat sa ii intreaca pe fii lor? Ajuns acolo, unde Crivatul era in plin, mi-am petrecut sarbatorile de iarna. Plecarea mea s-a amanat cu 5 zile prima data, din cauza zapezii. In acest timp, prietenii de familie ai lui Andrei faceau vizite. Acea familie avea la randul lor un fiu, Mihai, in varsta de 17 ani atunci. Crescuse impreuna cu Andrei. La fel ca si Andrei, si el facea parte dintr-o familie buna, poate chiar mai buna.
Intr-una din zile, cum ne plictiseam, am hotarat sa vorbim despre iubite. Andrei incepu istorisirile despre miile si sutele de fete care ii cadeau la picioare. Era usor sa iti dai seama ca nu sunt adevarate, cu toate ca arata destul de bine. Era blond, cu ochii nergii ca taciunea, inalt, in jur de 1.80, pielea alba si fina. Picioare puternice, putin par pe ele, pieptul puternic, bine facut. Radeam si eu si Mihai, cu care ma imprietenisem. Si, de alftfel, ma si indragostisem. Stiam ca sunt diferit de la varsta de 16 ani. La sport intotdeauna principala mea activitate era sa admir pe ascuns picioarele celorlalti baieti. Iar vara, cand puteam vedea foarte clar forma posterioarelor lor, era o adevarata placere. Mihai era slab, ca si acum, de alftfel. Atunci nu am prea putut sa vad multe, fiind destul de gros imbracati. Plecarea mea sosi, petrecusem deja Craciunul acolo, Anul Nou am vrut sa-l petrec acasa. A urmat jumatate de an de faculatea de finante, iar vara veni din nou, trebuind sa ma reintorc la Andrei.
O faceam cu zambetul pe buze, stiind foarte bine ca il voi revedea pe Mihai. Andrei ma astepta la gara, imbracat foarte subtire, o pereche de pantaloni scurti rosii, si un tricou verde, imi puteam aduce perfect aminte pentru ca si eu eram imbracat la fel, si rasesem mult pe tema asta. Am plecat spre casa lui, pe care o puteai vedea de departe. Mihai ne astepta acolo, zambitor. Momentele mele preferate erau cu siguranta cele in care mergeam la scaldat. Acolo ii sorbeam pe Mihai din priviri, iar el vedea asta. Odata, Andrei a fost nevoit sa-si urmeze tatal pana la Bucuresti, pentru o zi, iar eu urma sa raman cu mama sa. Mihai veni din nou, si cum afara ploua de zor, am spus sa ramanem la mine in camera. Camera mea era la etaj, varuita in verde cu perdele albe. Un pat, o masa si un mic dulap erau singurele obiecte de mobilier. Am profitat de absenta lui Andrei si l-am intrebat despre iubite. Stiam ca in prezenta lui nu va zice niciodata, pentru ca apoi urma ca el sa rada.
- A.. a inceput sa se balbaie. Eu.. stii... eu.. am profitat si l-am luat de mana, ca un mic gest "prietenesc."
- Mie poti sa-mi spui. i-am ciufulit parul si i-am zambit cald.
- Bine. Tu de ce nu ai o iubita? Adica...
- Adica? l-am intrebat vizibil curios.
- Arati bine, esti frumos, puternic, tu de ce nu ai una? mi-a pus atintindu-si privirea in podea si obrajii lui au prins o tenta rosiatica.
- Pentru ca imi plac baietii. i-am spus senin, nedandu-i drumul la mana. Din cate vedeam nici el nu parea deranjat, altfel si-a fi scos mana din stransoare. M-am apropiat de fata lui incet, putin cate putin.
- Stai.. Pa..ul.. stai.. a incercat sa-mi spuna, insa in momentele alea nimic nu ma oprea.
Mi-am lipit buzele de ale sale, simtindu-l cum tremura. Si-a pus ambele maini in jurul gatului meu, tragandu-ma dupa el pe pat. Am cazut amandoi pe suprafata moale, continuand sarutul fierbinte. Mihai fierbea, era usor sa-ti dai seama de asta. Frigea tot, facandu-ma si pe mine sa transpir. Simteam ceva nou, era primul meu sarut cu un baiat, insa era tot ce am visat. Buzele lui moi mangaindu-le stangaci pe ale mele, ce putea fi mai dragut? Mi-am pus mana pe capul lui, mangaindu-l si dandu-i bretonul pe spate. Un fior placut ma strabatu, rupand sarutul si lipindu-mi mai apoi buzele de fruntea lui. M-am lasat usor langa el, pe pat, doar admirandu-l si mangaindu-i fata. Avea ochii inchisi, buzele intre deschise care ma provocau sa-l sarut din nou. Nu aveam cuvinte sa descriu ce simteam in momentul ala, toate sentimentele ce se inghesuiau in inima mea, ma copleseau. Vroiam ca acea clipa sa nu se termine, sa il am mereu langa mine, pentru totdeauna.

[ohaio_angel]

Sal'..^^
Am citit ce ai scris pana in momentul de fata si am ramas fascinata.De obicei nu am ceva deosebit fata de fic-urile/romanele romanesti sau sa fie exact dupa comunism, dar ai un farmec in al scrie pe acesta.Pur si simplu este bine descris si peronajele bine conturate.
Capitolele sunt scurte si trebuiesc ceva mai lungi, inspiratie pana aici buna si nu cred ca va fi greu pentru mai mult^^
Bafta...pentru ce va urma^^

[Katsu]

N-am mai trecut pe aici de.. ceva timp.

Capitolul 5

Am zambit cand m-am trezit langa Mihai. Speram sa nu fi fost un vis, sau daca era, sa nu se mai sfarseasca. Corpul lui androgin luminat de razele puternice ale soarelui, care insa nu ii atingeau genele negre, dese, sub care i se ascundeau ochii albastrii, ca cerul de vara. Ah, as fi putut sa vorbesc despre el toata ziua, atat de frumos era, atat de inocent, de.. Eram indragostit pana peste cap. Am inchis ochii si m-am apropiat mai mult de el, luandu-l in brate si strangandu-l la pieptul meu. Il voi proteja.. mi-am spus, fiind sigur ca nimic nu ma va putea indeparta de el. El inca nu stia de adevarata mea situatie, nimeni nu stia in afara de Andrei. Ma simteam mizerabil ca-i ascund asta, ca el v-a crede in continuare ca sunt doar fiul unui bogatas, ceva. Am inchis ochii si l-am sarutat din nou pe frunte, adormind din nou cu el in brate.

***

Zilele treceau, iar eu ma indragosteam din ce in ce mai mult de el, de zambetul lui, de felul in care rade, de tot. Andrei vedea asta, imi dadea coate peste coate si imi zambea subtil. Intr-o zi m-a tras de o parte, parand oarecum distrat.
- Hei, ce se intampla cu tine si cu Mihai? m-a intrebat curios.
- Cum adica? i-am raspuns prefacandu-ma ca nu e nimic.
- Stii ce vreau sa spun. E serios? cu toate ca atunci relatiile dintre doi barbati erau total neacceptabile, Andrei parea sa aiba foarte multa toleranta in legatura cu asta. Tolerant, nu ii placea neaaparat cum eram, insa accepta. Am oftat si mi-am bagat mainile in buzunar.
- Eu chiar il iubesc. Nu-mi pasa. am continuat uitandu-ma la iarba verde, jucandu-ma cu piciorul.
- Eu.. vru sa spuna insa am fost intrerupti de Mihai. I-am zambit si l-am tras langa mine, insa nimic mai mult. Mi-am intors apoi privirea la Andrei, care a oftat si ni s-a alaturat, ne mai comentand nimic.
Am mers la un rau, de care cu siguranta pomenise Andrei prin toata palavrageala lui, insa eu eram mult prea preocupat de ochii lui Mihai sa inteleg ce spune. In timp ce Andrei se avanta in apa rece ca gheata, eu am ramas pe mal, cu prea iubitul meu. Il priveam incontinuu, pur si simplu nu stiam cand trecuse timpul si ca va trebui sa ma intorc la Bucuresti. Singur. Era ca si cum cineva imi calca cu bocancii pe piept. Sa ma uit in ochii sai si sa stiu ca nu il voi mai vedea un timp bun... Am zambit trist, punandu-mi mana pe obrazul sau si mangaindu-l usor. S-a intors spre mine cu ochii inchisi, deschizandu-i usor mai incolo. Mi-am apropiat buzele de ale sale, unindu-le intr-un sarut scurt. M-am bucurat de dulceata buzelor sale inca cateva clipe. Doar cateva clipe mai vroiam. Imi erau momentan de ajuns. Mi-am despartit usor buzele de ale sale. Cu greu, pentru ca imi stapaneam cu greu dorinta de al avea acolo.
- Paul.. pentru o clipa am simtit ca imi vine sa lesin. Vocea aceea subtire, care imi spunea numele cu atat de multa dragoste, imi dadea o stare mai mult decat minunanta. Nu vroiam sa ma despart de el. Simteam ca sufletul mi se va sfasia in bucati. Insa va trebui sa accept. Macar pentru ceva timp.
- Promite-mi ca imi vei scrie. am zambit trist si i-am mangaiat obrazul, oprindu-ma cu degetul peste buzele sale.
- Paul.. si-a pus mana peste a mea. Tata nu e de acord sa ma duc la studii in Bucuresti. Vrea sa continui tot aici. a spus trist. Dar mai am doar un an pana la facultate. Atunci promit sa vin la tine. Promite-mi ca nu ma vei uita, da? avea un ton de copil mic, care te implora sa-i iei o ciocolata.
- Cu ochisorii aia albastrii nici ca as putea sa refuz. Iubitul meu mic, promit sa te astept cat trebuie, daca imi promiti ca imi vei scrie.
A zambit, emanand numai energie pozitiva.
- Promit. Si promit ca in vacanta de iarna sa vin la tine. a rostit cu o lucire straniu de minunata in ochi.
Mi-am apropiat din nou buzele de ale sale. Doream doar sa il pot avea pe vecie si sa-l fac fericit.

[YuneSugihara]

Am citit ficul pana acum, dar mi-am amintit ca nu am lasat niciun comentariu si am zis sa incerc daca tot stau acasa ca ma simt rau. Pai imi place la nebuinie ca ficul se intampla mai demult. Wow Andrei nu are nimic impotriva celor doi, Mihai si Paul. Frumos, asta da prieten si apoi apare adorabilul Mihai (awww...si eu am un Mihai in fic si e la fel de dulce, cumva numele asta e potrivit pentru un uke?), Paul e pur si simplu mult prea dragut si romantic cu Mihai, a avut o copilarie intr-un orfelinat, asta m-a miscat putin, dar din cate vad o sa se termine rau de tot. Nu pot inca sa-mi fac o idee destul de clara despre ce ar putea urma si de aceea tine-o tot asa! Vreau sa vad un next si sa ma anunti cum faci mereu. ~~Chuu

[Michee]

Destul de interesant fic-ul,desi titlul,intr-un fel,nu prea spune prea multe la prima vedere.Imi place,cel mai mult,de Paul deoarece ,din descrieri,pare simpatic(mai ales ochii verzi),imi place personalitatea lui si mi-e,oarecum,mila de el pentru ca este orfan .Am adorat faza din tren cand el, saracul, il vazuse pe Mihai cu femeia respectiva,si totusi nu a zis nimic ci a stat calm,desi mintea lui urla impreuna cu inima.Si Mihai pare destul de dragut desi se pare ca a uitat de Paul(ce pot sa spun este ca e bine ales numele),si inca ceva,m-ai castigat cand ai spus ca ochii lui sunt albastri asemenea unui cer de vara.Debea astept continuarea!