[Yaoi] Juste une photo de toi

[Lexxu]

Okok. In primul rand va multumesc pentru ca a-ti trecut pe la ficul meu si in al doilea rand trebuie sa te lamuresc cu ceva funny bunny. Aici daca ai observat este o ruptura intre real si vis. Bun. Si daca as spune prea multe, nu ar mai fi captivant... Oricum, o sa te lamuresti cu acesta continuare, (deci nu am grabit mai nimic). @Kame: Multumesc de comentariu de asemenea. Nu ma supar, fiindca e parerea ta proprie, dar nu am grabit nimic si o sa te lamuresti singura dupa ce citesti continuarea. Despre Zero nu am spus mai nimic, decat ca e demon si atat. PE el o sa-l prezint mai incolo, cand o sa mai apara. De celalalt fic pe care l-ai citit (tot de la mine) cel cu CB? Nu? (chiar nu mai tin minte). Pe ala nu l-am terminat si chiar inainte sa postez mi-a fost inchis:)). Deci, nu am mai cerut deschiderea lui si totusi, o sa-l termin intr-o zi. Imi cer scuze ca te-am lasat in aer^^ in ce priveste ficul, dar o sa ma revansez. Mersi ca ai trecut pe aici. (l-am adus mai repede fiindca e continuarea capitolului 3). Pai lectura placuta^^ si sper sa va placa.




Intalnirea cu destinul - partea II



Imediat ce ajunsesem in lumea viselor, parca condus de vorbele sale, ramasesem intr-un univers strain si in aceelasi timp mult prea familiar mie. Observam diferite imagini neclare ce ma fascinau. Curiozitatea ma impingea de la spate sa "cercetez" tot mai mult si mai mult.
Unele treceau prin fata mea prea repede iar altele stateau parca asteptand raspunsul meu. Ce se intampla imi era strain si voiam raspunsuri, asa ca am ales si am luat parte la una din intamplarile ilustrate, intrand in imagine la propriu.
Acolo observasem din prima o femeie extraordinar de frumoasa ce tinea in bratele-i subtiri un copilas invelit in vesmant alb, care dormea. Alaturi se afla un barbat masiv cu trasaturi blande, ochii fiindu-i colorati intr-un albastru deschis precum cerul. Amandoi purtau haine ciudate (pentru mine) ce pareau din alta lume si zambeau fericiti catre fatul lor. Semanau cu parintii mei, fizic vorbind si copilul acela cu mine cand eram micut ceea ce-mi parea destul de ciudat, dar in fond erau imagini din capul meu si voiam sa vad in continuare ce se intampla.
- Ce nume o sa-i punem? Sparsese tacerea femeia, rostind pe glasul subtire ce ameninta sa se sparga in orice clipa, privind in continuare dragastos fiinta ce dormea in bratele ei.
- Eu zic sa-i spunem Jesse. E un nume frumos iar pentru noi simbolizeaza puritatea. Intervenise barbatul expunandu-si parerea, sotia lui fiind de acord din prima. Ma simteam oarecum emotionat privind intreaga scena, si intrebandu-ma din cand in cand daca asa fusese si la mine, atunci cand m-am nascut, o lacrima mi s-a prelins pe obrazul drept. La mine a fost mult prea diferit, un cosmar... cugetasem in timp ce ma indepartam, dar auzisem fix in ultimul moment soaptele femeii, care ma fortau sa zambesc trist.
- Sa fi un om bun, Jesse.
Pe masura ce gandurile ma prindeau in palmele lor inexistente vedeam fel si fel de imagini, cu acel copil crescand si bucurandu-se de iubirea parinteasca. Iubirea ce mie mi-a lipsit atat de mult... eram fericit, ca lui nu-i lipsea cel mai important lucru si anume, familia.
Voiam sa ajung intr-un loc linistit si pasnic, unde sa imi pot pansa raniile interioare si sa le vindec daca e posibil. Totusi, dorinta nu mi-a fost indeplinita, o alta imagine punand stapanire pe mine si obligandu-ma sa vad ceva mult prea crud.
Ma observasem pe mine gol, plutind intr-un fel de bula gigantica si transparenta. Niste aripi albe ca neaua imi acopereau zonele intime si ma inveleau ca o patura, dorind sa ma protejeze. Ma priveam pe mine speriat si dornic sa ma ajut chiar si in vis.
Fusesem oprit de mine insumi, cand usa mare din metal se deschisese si persoana de dupa se lasase descoperita in fata lagunelor mele. Statura impunatoare si chipul imbatranit de ani, parul argintiu si zambetul perfect ma cutremurau.'Tata?!'... 'Astea sunt amintirile mele?!'...
Intrebarile nu mai aveau ce cauta in mintea mea, atunci, caci ma hotarasem sa urmaresc scena pana la sfarsit, curios fiind din fire.
- S-a trezit, doctore? Glasul calm si autoritar rasunase in camera producand un ecou.
- Inca nu. Raspunse celalalt barbat imbracat in vesminte albe ce supraveghea creatura tinuta prizioniera, care eram chiar eu.
- "Inca nu". Am nevoie de Jesse cat mai repede posibil!! Impuritatea si prostia oamenilor a ajuns la punctul limita, iar demoni ne ameninta si ne conduc pana acum.
Tatal meu se asezase langa inchisoarea fiintei, soptindu-i ceva ce nu am inteles prea bine. Parea a fi o alta limba ce nu o mai auzisem pana acum. O limba ce ma facuse pe mine, cel din imaginea aceea oribila sa trasar si o picatura de sange sa mi se prelinga din coltul guri. Era teribil, si totusi voiam sa vad. Nu stiam ce se intampla si de ce sunt inchis intr-o bula gigantica, tinut ca un ostatic. Cand celalalt barbat vorbise imi captase atentia.
- Chiar e necesar sa...?
- Da. Raspunse tare si clar, afirmatia lui auzindu-se in ecou prin intreaga-mi minte. Nu avusesem timp sa reactionez la timp, sa plec. Il observasem pe barbatul ce mi-a daruit viata, cu ajutorul mamei, cum se apropie amenintator de mine cu o sabie ascutita. In acel moment simtisem cum inima mi-a stat in loc, pentru cateva secunde refuzand sa mai bata.
Inconstient imi intinsesem mana cu dorinta de a ma atinge, a ma salva de aceia care ma pusesera in situatia in care ma aflam, insa trecusem prin imagine spulberand-o.
Am fost tradat... de propria mea familie.
Lacrimi incolore mi-au acoperit chipul iar sufletul insangerat plangea odata cu mine, nedand semne ca ar vrea sa se opreasca. Durerea provocata era mare si intepatoare. Doream sa fie o minciuna gogonata sau un vis fals. Insa, eu le vedeam ca pe niste amintiri de demult, exact asa cum mi s-a confirmat din gura demonului Zero. Fusesem tradat de ai mei fara ca macar sa aiba un regret, fara sa le pese ca eram si sunt copilul lor. Ce oameni rai.... Altceva nu-mi amintesc sa fi visat sau vazut, inafara de un abis negru. Cert este ca am fost suparat cand Zero ma anuntase ca totul fusese adevarat, chiar daca era din vietile anterioare. In aer domnea melancolia si negura ce nu ma lasau sa descopar adevarul. Il anuntasem pe demon ca ies afara si imi luasem talpasita inainte ca sa protesteze. Oricum eram constient de faptul ca putea sa ma gaseasca oricand. Deci in consecinta nu puteam si ciudat, nu doream sa-i intorc spatele si sa fug. De cum pasisem afara, aerul rece imi mangaiase chipul cutremurandu-ma. Era destul de frigut avand in vedere perioada, insa nu asta ma interesa pe mine.
Momentan doream doar sa dau de Aty si sa discut cu el. Era singurul meu sprijin sau cel putin asa il vedeam eu in acel moment. Puteam fi un plangacios, egoist, insa Aty m-ar sustine in orice ora din zi sau noapte. M-am pierdut fara prea mare efort prin multimea de oameni ce misunau pe strazi in cautare a ceva. Nu eram nici prea sigur de ce ar trebui sa-i spun si-mi era frica sa nu ma ia in ras ca alte dati. Fara sa-mi dau seama imi grabisem pasul destul de mult, caci ajunsesem rapid la liceul unde amandoi invatam. Recunosc, ca pentru o secunda ma ingrijorasem deoarece nu imi aduceam aminte cat am dormit. Ma cam ingrijorasem pentru absentele mele... insa, o lasasem rapid balta pasind in curte. Prima data il cautasem in sala de clasa unde in mod normal ar primi meditatii, dar nu era. Scoala parea pustie si infricosatoare. Tin sa mentionez ca doar eu ma aflam in ea, si portarul de la poarta. Geamurile erau deschise, si frigul prezent si el. Un tremur pusese stapanire pe corpul meu, asa ca ma decisesem sa fac o fapta buna si sa inchid eu geamurile. Ajuns in fata lor si ducandu-mi la indeplinire sarcina prupasa de mine, observasem din nou peisajul. Ma incanta, chiar si in aceste momente, caci aveam senzatia ciudata ca pot atinge nori. Parca eram un copil...
Din motive necunoscute toate grijile imi dispareau atunci cand ma aflam in scoala. Ma simteam protejat de forte invizibile sau asa ceva... Nustiu nici eu de ce. Doua maini calde m-au cuprins de la spate. Stiam cine e asa ca m-am bucurat, ba chiar scosesem un sunet de nedescris. Ciudat. Nu stiam cum, insa de fiecare data cand aveam nevoie sa comunic cu Aty el aparea din neant calmandu-ma si ascultandu-ma. Asa se intampla mereu. Eram... fericit.
- Pe unde naiba ai umblat?! Sti ce ingrijorat am fost? Ma intrebase pe un ton mustrator analizandu-ma din cap pana in picioare.
- Nu? Spusesem afisand vesnici ochii de catelas nevinovat. Intotdeauna mergea cand venea vorba de Aty. Era ca si fratele meu mai mare.
- Doamne. Ce ma fac eu cu tine?
Dadusem din umeri usor, afisand o expresie copilareasca, apoi ne-am asezat amandoi pe cateo banca fata in fata. Privirea-i neagra ma atintea curioasa, ma analiza, parca ma dezbraca din priviri. Ma simteam usor violat. Fara sa mai stau pe ganduri ii spusesem despre demon, pataniile si visele ciudate ce-mi dadusera tarcoale, pe rand. Nu fusese socat si nici nu ma luase in radere asa cum ma asteptam eu. Ba chiar ma privise serios pe tot parcursul discutiei si se strambase de fiecare data cand mentionam de Zero iar asta ma bagase la banuieli. Cert e ca ma simteam mult mai bine dupa ce ma descarcasem si ii spusesem despre tradarea la care fusesem supus in vis. El ma consolase ca de fiecare data, mangaindu-mi crestetul capului si tinandu-ma strans in brate. La un moment dat puteam sa jur ca ii simtisem inima batand cu o intensitate prea mare, ceea ce ma facuse sa rosesc, ca un copilas.
- Jesse? Imi rostise numele, eu raspunzandu-i cu un "hm?", pentru a continua. Eu... rostise intorcandu-ma cu fata la el si apropiindu-se de chipu-mi inrosit, nu mai continuase, caci ma sarutase pe frunte. Prost. Prost. Prost. Eu care-mi imaginam altceva... apoi continuase.
- Eu o sa fiu alaturi de tine, indiferent de ce se intampla. Cuvintele sale pline de caldura si adevar ma emotionasera si dorisem sa-i raspund la fel. Dar imaginea disparuse, eu ramanand singur intr-o lumina deranjanta si auzind doar o soapta in plus.
'O sa te gasesc Jesse... Promit. ' Ramasesem pe loc, punandu-mi ambele maini peste ochii. Lumina ma deranja prea mult.
- Domnule profesor! Auzind si simtindu-ma zgaltait, imi ridicasem capul de pe catedra si privisesem analizand in aceelasi timp mediul in care ma aflam. Ia stai putin. Catedra?! Elevi?
- Ce s-a intamplat ?
- A-ti adormit in timpul orei... Sunte-ti bine? Ma intrebase eleva, in ochii de metil vazandu-i-se ingrijorarea si dadusem din cap in semn afirmativ. In ultima vreme avusesem tot felul de ciudatenii ca vise... Poate sunt un ciudat. Imi spusesem in intimitatea gandurilor mele, ridicandu-ma si iesind afara din incapere, apoi incuind-o. Poate un dus si o mancare calda o sa ma forteze sa revin cu picioarele pe pamant, poate...

[Katsu]

What? Tu imi scoti creierii si ii amesteci cu mixerul=)) Sa stii, acum gandeam eu ca-i suspecta treaba ca Jesse e iar elev, dar n-am mai pus nicio intrebare. Capitolul asta mi-a raspuns la intrebarile (aproximativ toate) pe care mi le-am pus dupa cel precedent. Toata treaba cu ingeri si demoni sincer ma depaseste, pentru ca nu sunt deloc un fan al literaturii SF. Cred ca am vazut doar vreo 3 greseli de tastare, dar nu mai conteaza. Cu asa o poveste incurcata, putin ma mai intereaza de gramatica si corectitudinea cuvintelor. Sa stii ca eu astept next-ul ca intotdeauna.
Kisses..

[kame.]

I'm glad you're not mad, but... A fost parerea mea. Insa, revenind la oile noastre... Imi place foarte tare ideea. In mare parte, nu inteleg despre ce este vorba, dar tocmai asta iubesc la aceasta lucrare. Sincer, nu prea imi pica bine acest personaj, Aty. Eu deja mi-am creat propriul scenariu in minte, iar in scenariul meu, Zero e masculul feroce al nuvelei noastre. Ce vrea fanatica din interiorul meu sa-ti transmita este aceasta umila rugaminte de a nu-l transforma pe Zero intr-un personaj episodic. Pentru ca mie chiar imi place de el. Deja!
In orice caz, daca tu sustii ca stii ce ai de facut cu povestea si ca nu ai grabit actiunea, am incredere in tine. Fa-ma mandra, pustoaico! Te iubesc si spor la scris!!!!!! :*:*:*:*:*

[FuNnY bUnNy]

Hello!:*. Ce faci tu?:). Ai venit cu un nou capitol , din cate observ. Recunosc , nu intelesesem ca este o ruptura intre real si vis , dar tot mi se pare ca ai grabit actiunea. Mi s-a parut ca l-ai introdus prea repede pe Aty , fara nicio informatie despre el. Dar poate gresesc. E ideea ta , nu stiu cum ai conceput-o in minte , dar pot sa spun ca deocamdata sunt in ceata in legatura cu intamplarile din fic , dar mi se pare interesant si sunt sigura ca-l voi intelege pe masura ce voi citi mai mult din el. Au fost prezente si greseli , de asemenea:
-"in aceelasi timp"(acelasi)-nu stiu daca tie ti-am mai zis formele acestui pronume , dar le voi spune acum(scuze , dar chiar nu mi-amintesc daca le-am mai mentionat la ficul tau): aceeasi , acelasi , aceleasi , aceiasi. La masculin nu se scrie cu doi "e".
-"Sa fi un om bun, Jesse"(sa fii)
-"unde sa imi pot pansa raniile interioare"(ranile)
-"iar demoni ne ameninta"(demonii)
-"din coltul guri"(gurii)
-"ca pot atinge nori"(norii)
-"Sti ce ingrijorat am fost?"(stii)
-"afisand vesnici ochii"(vesnicii ochi)
-"ne-am asezat amandoi pe cateo banca"- "cate-o" sau "cate o" , in niciun caz nu se scrie legat.
-"punandu-mi ambele maini peste ochii"(ochi)
-"O sa te gasesc Jesse"(O sa te gasesc , Jesse)-"Jesse" e substantiv in vocativ , deci sta intre virgule sau virgula se afla inainte sau dupa el. In orice caz , e izolat de restul propozitiei. Dar in propozitia "Sa fi un om bun, Jesse" ai scris bine. Acum ce s-a intamplat?
-"A-ti adormit in timpul orei... Sunte-ti bine?"(ati , sunteti)
Ai folosit cateva exprimari care m-au bagat in ceata un pic:
-"persoana de dupa se lasase descoperita in fata lagunelor mele"- nu inteleg ce ai vrut sa zici aici. Laguna este o intindere de apa marina , separata de rest printr-o fasie de pamant. Cred ca ai vrut sa zici "lacuna"(o lipsa).
-"caci ajunsesem rapid la liceul unde amandoi invatam"-ei nu predau acolo?
In fraza "Recunosc, ca pentru o secunda ma ingrijorasem" ai incercat sa eviti cacofonia prin virgula. N-ar fi trebuit pentru ca se citeste la fel fraza , chiar daca ai pus virgula sau nu. Parerea mea este ca n-ar mai trebui sa mai faci asa , pentru ca arata si putin inestetic.
Ai avut si o repetitie , dar se mai intampla , deci asta nu e cine stie ce greseala majora: "Nu avusesem timp sa reactionez la timp".
Ficul devine din ce in ce mai captivant , deci te astept cu nextul si sper ca nu te-a suparat in vreun fel comentariul meu. Te pup!:*>:D<

[Lexxu]

Multumesc mult de comentarii fetelor. Apreciez ca ati trecut pe aici. Scuzele mele pentru asteptare^^ am cam intarziat cu acest capitol. Sper sa va placa si sa aveti o lectura cat mai placuta^^! Ah, si scuzati greselile, nu-s sigura ca le-am corectat pe toate. Ja ne!



Capitolul 4 ~ Destin? ~




Zilele continuau sa zboare pe langa mine ocolindu-ma si fiecare curent de vant sau secunda, urmandu-si cursul. Soarta de asemenea nu ezita sa jongleze cu vietiile oamenilor, amuzandu-se adeseori de esecurile unora si bucurandu-se pentru reusitele altora. Momentan reusisem sa-mi organizez gandurile in asa fel incat sa pot sta linistit o perioada. Fusesem destul de confuz si pierdut in anumite privinte.
Sentimentele nu pot fi alungate asa usor. La aceasta concluzie ajunsesem, simtind-o pe propria piele. Din aceasta cauza incercasem sa evadez cumva, sa scap din lanturile suferintei si sa-mi ocup mintea cu altceva, sa umplu golul lasat de o persoana importanta mie. De aceea ma axasem si ma axez in continuare pe visul meu realist de a deveni profesor la cea mai buna Universitate. Lasasem un oftat scurt sa-mi paraseasca buzele intredeschise.
New York-ul este un oras frumos si rebel, incantator si primejdios, dar ca sa fiu sincer ceva ma leaga de el. Ceva inexplicabil, misterios. Totusi, nu am de gand sa renunt la test si sa plec acasa cu coada intre picioare! O sa-l trec pentru ca ma straduiesc. Aceste simple ganduri incurajatoare ma mentineau pe poziti si-mi alimentau din plin optimismul. Si chiar daca nu aveam noroc in acest domeniu, nu aveam de gand sa ma intorc. De altfel avusesem si alte propuneri, asa ca nu aveam motiv de ingrijorare. Un lucru imi era clar: nu doream sa ma intorc in orasul natal sub nici un chip.
Nu-l uram, caci petrecusem si clipe frumoase acolo. In fond nici nu avusesem 'abilitatea' de a ura pe cineva sau ceva inca de cand imi constientizasem primele actiuni si sentimente. Raul si intunericul nu-si aveau casa in sufletul meu sau pe langa mine, insa le puteam suporta fara a simti nevoia de a le respinge. Crescusem intr-un mediu bun si coplesitor in aceelasi timp.
- Mi-e dor... Soptisem doar pentru mine, in ciuda faptului ca eram singur.
In acel moment imi amintisem de vechiul album din posesia mea si ma ridicasem din sezut instantaneu. Pretioasele amintiri zaceau prin apartament pe undeva, invelite atent in folii transparente si protectoare. Il cautasem timp de o jumatate de ora pana sa-l gasesc, insa atunci cand il vazusem din nou inima mi-o luase la galop, iar pulsul imi accelerase. Eram emotionat si fericit. Imi trecusem mainile peste coperta maronie a albumului indepartand praful ce se asternuse pe el. In fond era un lucru pretios pentru mine... Pretios... Imi plecasem capul in jos, lasand suvitele negre sa-mi acopere chipul. Intr-un fel imi era frica sa-l deschid si sa vad pozele. Aveam un sentiment ca amintirile puteau sa ma incolteasca din nou. Ca o sa ma pierd printre ele... si totusi, il deschisesem usor, de parca s-ar putea sparge in orice secunda, ca un bibelou.
- Asta e...e... Spusesem balbaindu-ma, in timp ce priveam insistent prima poza.
Lacrimi incolore paraseau in mod alert ochii, parcurgandu-mi chipul albicios si spargandu-se la contactul cu folia. Actionasem atat de repede, incat nici nu-mi dadusem seama cand fotografia parasise albumul si ajunsese in mainile mele. O strangeam la piept, de parca persoana ce se afla in bucata de hartie ar fi in bratele mele... Atat de trist... Auzisem o voce imaginara soptind, simtind mai apoi o sageata imaginara infipta in inima mea. Inima pe care o bandajasem atunci cand parasisem orasul natal. In zadar, acum, caci simtisem cum bandajul fusese rupt intr-o fractiune de secunda. Crud?...
- Nu. Asta este mai mult decat...crud. Soptisem, prinzandu-mi genunchii cu bratele si sprijinindu-mi capul de acestia. Eram pe punctul de a cadea. De a cadea in alta lume. Asa ma simteam... Doi copii, tinandu-se de mana... si zambiind fericiti. Cuvintele acestea se jucau cu mintea mea, ametindu-ma si conducandu-ma din nou in trecut. Totusi, nu ripostasem deloc, caci in fond nu puteam face nimic oricum. Ranile vechi tot rani raman.

~ccc~

Incaperea uriasa parea ca doreste sa ma inghita, in timp ce adulti dansau, radeau si discutau anumite afaceri. Peretii inalti si maronii, perdelele alese cu bun gust... toate aratau bine in casa prietenului meu. Imi facea placere sa vin pe aici, insa nu si in aceste circumstante.
Parea mai mult o petrecere decat un bal de caritate. Un bal la care fusesem obligat sa particip din pacate. Pe mine nu ma intereseaza astfel de evenimente...
- Jesse? Soapta lui imi atrasese atentia, facandu-ma sa tresar si sa-mi pierd sirul gandurilor. In ultima vreme nu avusesem parte de distractie, ci doar de momente monotone si plictisitoare. Imi doream sa scap de rutina zilnica si sa ma relaxez. Chiar si pentru putin timp. In fond eram si eu un copil.
- Hm? Ii raspunsesem fara sa ma intorc, dandu-i in aceelasi timp "acordul" sa continue ce avea de spus. Asteptarea nu durase mult, caci el era genul "activ". Un specimen ce necesita libertate, activitate, distractie si nu evenimente pentru adulti.
- Jesse, hai sa plecam. Spusese serios, facandu-ma sa zambesc amuzat. Acesta era si genul de replica pe care-o asteptam din partea lui. Puteam si eu la fel de bine sa plec, insa acest lucru nu ma ajuta prea mult. Nu te poti distra de unul singur si oricum preferam compania lui Jeff. Il aprobasem in liniste printr-o simpla inclinatie a capului, apoi impreuna, ne strecurasem pana afara. Aerul rece ne lovise din plin chipurile palide, iar fulgi de nea se asternusera peste tot, chiar si peste pletele noastre. Tot era mai bine ca inauntru, gandisem, aplecandu-ma si imprumutand din omat, incepusem "razboiul".
- Deci asa... bine! Strigase voios de indata ce bulgarul facuse contact cu mana sa.
Incepusem sa ne bulgarim si sa ne rostogolim prin zapada, ca doi copii ce eram. Acum motonia si plictiseala erau de domeniul trecutului, caci ma distram de minune. Rasetele noastre cristaline pluteau in aerul rece de iarna, zburand departe. Cat mai departe.
Majordomul ne oprise din "razboi" si ne scuturase, in timp ce ne dojenea. Cam distrusesem costumele ce le purtam cu joaca noastra, insa nu ne pasa. Ii aruncasem fete amuzante barbatului facandu-l si pe el sa intre in joc.
- Stati asa! Auzisem un strigat de femeie, subtire si cald, asa ca ne intorsesem chipurile in directia opusa, observand faptasa. Era Alice, fiica servitoarei. Atat de frumoasa...
- Ce vrei? Intrebase Jeff pe un ton caracteristic lui, superior oarecum si amuzant, facand-o pe fata sa arunce in directia sa cu un bulgaras. Ii dadusem un cot prietenului meu, simtindu-mi obrajii inrositi, in dorinta de a o proteja pe Alice de vorbele lui.
- Eh? De ce ai rosit Jesse? Ma intrebase Jeff curios, apoi continuase pe un ton jucaus, soptiindu-mi la ureche usor. Iti place Alice?
- Prostule! Normal ca nu... Strigasem fara sa-mi dau seama, facandu-l sa rada zgomotos.
La vremea aceea chiar aveam o pasiune pentru servitoarea tanara ce muncea la vila sa, insa cu trecerea timpului imi trecuse. In fond eram copil... atat de copil...
- Bun, bun. Treceti aici amandoi! Spusese Alice prinzandu-ne de dupa cap si punandu-si mainile fine pe umeri nostri micuti.
- Will, fa poza. Voi spune-ti branza!
- De ce branza?
- De aia! Doar spune-o!
Parul ei auriu zbura liber in aer, ca si pletele noastre, iar rasetele cristaline se auzisera din nou si ramasesera prinse in acea bucata de hartie.
- Branza!!!

~ccc~

- Jeff... soptisem imediat ce aterizasem din nou pe Pamant, in voce simtindu-se o nota de tristete. Nu avusesem timp sa mai realizez nimic, caci adormisem instantaneu pe parchetul rece si neprimitor, tinand la piept poza in care ma aflam cu prietenul meu si servitoarea Alice.
Cand ma trezisem oftasem prelung, realizand de indata "patul" ce ma primisese. Asta denotase faptul ca fusesem mult mai obosit decat imi inchipuisem.
- Macar nu am adormit la scoala. Spusesem in timp ce ma ridicam de pe jos.
Nu-mi mai ardea de amintiri asa ca pusesem totul la locul sau, apoi imi gasisem refugiu in bucatarie, unde imi facusem o cafea. De aceasta data luasem si laptop-ul cu mine, pentru a verifica ultimele mesaje. Eram mai mult ca sigur ca surioara mea adorabila imi trimisese cateva, si avusesem dreptate. Dupa ce le citisem ingrijorarea si tristetea disparura, chiar daca nu de tot, insa cuvintele ei sincere ma ridicau mai mereu. Ii raspunsesem pe loc, ocolind ultima intrebare ca deobicei. "Cand vi acasa?". Nu ii puteam spune ca nu ma intorc, deoarece la cum o cunosteam eu pe ea, ar fi fugit aici si m-ar fi luat la palme. In cel mai rau caz ar locui cu mine. Deja imi imaginam...
Imi scuturasem usor capul, alungand aceste ganduri si vazandu-mi din nou de treaba descoperisem un mesaj anonim.
- Ciudat. Rostisem cu jumatate de gura, nevrand sa-l deschid.
Adevarul era ca nu mai primisesem astfel de mesaje inca din liceu. Puteau contine amenintari, santaje, orice numai lucruri bune nu. Insa curiozitatea ma rodea... atat de tare!
Imi inchisesem ochii pentru cateva momente, strangand din ei, apoi imi lasasem privirea libera si apasasem pe "vizualizare". Ce ma surprinsese fusese faptul ca nu era un mesaj cu limbaj necenzurat, ci era unul destul de manierat. Parcursesem randurile in graba, curios fiind din fire, ridicandu-ma de pe scaun si repezindu-ma la dulap. Linistea ce odata domnea in apartament fusese distrusa de miscarile mele zgomotoase. Cand eram in graba nici un uragan nu ma putea opri. Insfarsit dupa ce-mi alesesem tinuta si o imbracasem ma privisem in oglinda de cateva ori. Camasa alba si fina imi mangaia pielea. Cravata era la fel de alba precum camasa, insa aceasta culoare se unea cu o alta, asemanatoare ochiilor mei. Un albastru perfect, armonios. Costumul se asemana omatului, iar pantofii la fel. Toate se potriveau cu pletele mele negre si ochii incredibili de rari, asa cum imi spunea mama uneori. Bine ca macar nu aveam tenul la fel de alb ca inainte, caci as fi aratat ca o fantoma. Nu mai ramasesem sa-mi analizez tinuta, caci parasisem in graba apartamentul incuindu-l si coborand cu liftul. Pit ma astepta afara cu masina ca de fiecare data. Era un om bun si loial, vrednic si sincer.
- Hei Pit, mersi ca ma duci la Biserica. Ma adresasem lui pe un ton prietenos de indata ce acesta inchisese portiera dupa mine.
- Nu aveti de ce sa-mi multumiti. Asta e treaba mea. Imi raspunsese, apoi zambiindu-mi calduros.
Vehicolul se pusese in miscare de indata ce acesta invartise volanul grijuliu, facandu-ma sa urmaresc peisajul de afara. Dupa ce citisem mesajul anonim si-i dadusem ascultare, ma pregatisem si aranjasem pentru o vizita la Biserica. Nu mai fusesem demult pe acolo, la locul in care-mi puteam gasi linistea si-mi era rusine. Rusine ca-l lasasem pe Dumnezeu in urma. Imi alungasem toate grijile si gandurile, aproximativ pe toate, caci peisajul de afara ma atragea. Nu aveam o viteza mare, de aceea puteam observa fiecare om ce mergea pe trotuar, fiecare figura faciala, fiecare sentiment ce plutea in aer. Toate veneau la mine. Toate ajungeau la mine, dintr-un motiv anume. Toate culorile erau in armonie, iar sentimentele in balanta.
- Probabil...
Pamantul se cutremura dintr-o data, iar zgomotul unei explozii ajunsese sa-mi tulbure linistea.
- Ce se intampla?! Intrebasem panicat cascand ochii si lipindu-ma de geam.
Observasem flacarii puternice iesind din dreptul spatiului gol, format din cauza unor magazine. Un fel de locuri unde golanii hartuiau persoanele ce umblau noaptea pe strazii, jefuindu-i si batandu-i ca pe animale.
- Nu stiu!! Imi raspunsese Pit la fel de panicat, incercand sa controleze masina in continuare.
Ii spusesem sa incetineasca vehicolul si facuse in tocmai. Doream sa vad daca nu sunt raniti prin apropiere, asa ca mersesem in dreptul zonei "vatamate". Auzisem strigate si gemete de durere slabe, insa nu-mi putea da seama de unde venea. Cercetam in continuare... in continuare... mergand prin fumul dens, de nepatruns. Tuseam violent cu fiecare pas pe care-l faceam, dar tot continuam. Simtul meu imi spunea ca nu pot lasa oamenii sa piara. In plus nici ambulanta nu ajunsese, deoarece as fi auzit-o. Ca prin miracol ma impiedicasem si cazusem pe sol, in ultima secunda, scapand viu si nevatamat de flacarile ce izbucnisera.
- Teroristi? Intrebasem oarecum confuz, vazand ca este mai mult o lupta decat un accident, ridicandu-ma de jos si scuturandu-mi hainele ce erau odata curate.
- Tu cine naiba esti?! Strigase un baiat, in voce simtindu-i-se frica. De indata ce-mi dadusem seama de unde veneau sunetele, ma deplasasem in partea aceea si observasem doua siluete. Una impunatoare ce statea cu spatele la mine, iar alta slabuta, asemanatoare cu a unui licean.
- Cosmarul tau. Raspunsese celalalt pe un ton superior si infricosator, ridicand pumnul in aer si pregatindu-se sa de-a lovitura finala. Inainte sa realizez ma aflam in fata baiatului, in speranta de a-l apara. Corpul meu actionase din propria initiativa, insa nu apucasem sa mai vad, caci privirea mi se incetosa, corpu-mi facand cunostinta cu betonul.
- Yo. Cosmarul tau voi fi eu, maimuto. Auzisem cuvintele sale, ii simtisem setea si gandurile negre cu privire la inamicul sau. Insa, cel mai ciudat mi se parea ca... tonul lui... tonul lui imi era mult prea familiar.

[kame.]

Foarte bine. Cat imi place!!! Nu stiu de ce, dar ficul tau imi inspira un aer SF sau ceva de genul... Dar e de bine, pentru ca tocmai acestea imi plac. Imi doresc doar sa lasi lenea de-o parte, gandurile care exclama indispunerea persoanei tale ca scriitoare, si sa lasi inspiratia sa dea navala si sa ne aduci capitolul repede, pana nu ma vezi intinsa, mai mult moarta decat vie, cersind putina compasiune, in fata locuintei tale. Sunt in stare de orice deoarece sunt foarte capoasa. Iar acum, sunt foarte suparata pe tine. De ce? Pentru ca m-ai lasat in prun, prunu'n aer, si-acolo ceata. Asa ceva nu se face... >.<"
Dar mi-l aduci si pe Zero in capitolele urmatoare, nu? Ai mila!
Te scap de crizele mele de copil rasfatat, pentru moment. Dar, repet, astept urmatorul capitol.
Bisous!:*:*:*

[Lexxu]

@Kame, merci de comentariu^^ ma bucur ca-ti place.





Capitolul 5 - Puterea adormita.




Inca de cand ajunsesem in New York necazurile continuau sa se tina scai de mine, bineinteles, motivul fiindu-mi strain. Se parea ca ghinionul imi dadea tarcoale in vremurile acestea, insa nu prea aveam ce-i face. Nu imi ramanea decat sa astept si iar sa astept, in speranta ca acea voce pe care-o auzisem cat inca eram constient ma va salva. O dorinta destul de egoista venind din partea unuia ca mine, dupa ce ca ma bagasem singur in necaz. Acum asteptam sa-mi fie salvat dosul de un strain, remarcabil, cu vocea mieroasa. Lasasem un oftat prelung sa paraseasca buzele intredeschise, ocupand loc pe iarba. Daca nu ma inselam -si nu cred ca o faceam- mai vazusem acest loc inainte. In minteam mea incalcita... Oricum nu mai conta. Era doar un alt mister invaluit in ceata, deoarece nu-mi puteam aminti mai nimic. Eram inutil si slab, uituc si naiv. De acea mai bine stateam in banca si nu ma avantam asa pe terenul de lupta. Nu, nu. Facusem bine ca protejasem acel pusti. Fie si pentru o secunda, macar reusisem sa fac un lucru util pana la urma. Sper doar sa fi plecat si sa nu-mi fi lasat sacrificiul in van. Practic ajunsesem sa ma contrazic singur.
Imi asezasem mainile sub cap, lasandu-ma usor pe spate, lasand razele slabe ale zeului soare sa-mi mangaie pielea expusa. Cumva, cumva reusisem sa-mi alung gandurile si sa ma relaxez. In fond ma aflam in cel mai pasnic loc pe care-l vazusem vreodata. Imi era imposibil sa continui sa ma consum pe dinauntru, caci doar auzind murmurul slab al apei, ma simteam ca un copil mangaiat de vorbele dulci ale mamei. Lasasem problemele pe seama brizei usoare, sa le poarte cat mai departe posibil. Imi lasam pleoapele sa coboare tot mai mult, acoperindu-mi privirea albastrie pe care o primisesem cand ajunsesem pe aceasta lume. Doream sa admir mai mult frumusetea si armonia care domneste in locul acesta, insa oboseala pusese stapanire pe mine din nou, strigandu-mi din rasputeri sa ma pun la somn. E bine. Doar nu e un lucru rau pana la urma, nu?
E doar un pui de somn.
- Hei, trezeste-te. Auzisem o voce, in timp ce-mi simteam capul miscat. Vrei sa mori, idiotule?! continuase ridicand putin tonul.
Il auzisem clar, insa bilele albastre refuzau sa se arate, probabil oboseala fiind de vina. Oh! Nici macar nu fusesem constient de la inceput. Cum am putut sa cred ca nimeni nu locuieste aici? In fond orice om intreg la cap ar cauta cu ardoare o astfel de 'lume'. O lume ce te lipseste de problemele zilnice si-ti aduce in dar dulcea armonie si mult dorita liniste. Il invidiez pe tipul asta! Ia stai, asta e mintea mea! Nu e nici un loc de pe Pamant, ci e mintea mea! imi adusesem singur la cunostinta de indata ce ma dezmeticisem putin.
- Daca refuzi sa ma asculti, o sa te...
- Nu o sa faci nimic! Ma rastisem ridicandu-ma agitat in sezut. Mai important, ce cauti tu in mintea... mea? Continuasem pe un ton ridicat pana la un anumit punct. Pana cand il observasem pe cel de langa mine. Camasa rosie, aproape transparenta din cauza materialului ii scotea in evidenta fizicul dezvoltat armonios, in timp ce pantaloni negri ca pana corbului, taiati pe alocuri ii dadeau un aer de bad boy. Nu,nu. Aici nu imbracamintea conta. La ce naiba imi sta capul in momente ca astea?! Tipul asta arata exact... ca mine. Inspirasem aerul proaspat, expirandu-l mai apoi. Privirea albastrie continua sa ma cerceteze in liniste, probabil asteptand sa fie bombardat de intrebari.
- Cine esti? Nu imi amintesc sa fi avut un frate geaman si-
- Taci, idiotule. Imi spusese lasandu-si pumnul pe crestetul capului meu, aproape ca ai murit inainte sa-ti indeplinesti scopul.
Cuvintele-i erau lipsite de sens in fata mea, insa si asa, nu simteam nici un pic de minciuna in ele.
- Scop? Sa mor? Esti cumva evadat din ospiciu? Asculta, eu sunt un simplu profesor si nu-
Deja era a doua oara cand ma intrerupea din vorbit si deveneam iritat. Intotdeauna apreciasem bunele maniere si le respectasem, insa acest individ ce seamana leit cu mine, nu pare sa cunoasca asta.
- Liniste. Deci nu te-ai trezit inca... Seraphiel. Inteleg.
Seraphiel? De m-ar striga cineva pe acest nume? Nu mai intelegeam absolut nimic din spusele barbatului. Totul devenea straniu, din ce in ce mai straniu, iar asta nu ma incanta deloc. Pur si simplu imi doream doar sa clarific lucrurile si sa nu mai fiu eu tot timpul omul pierdut in ceata.
- Omul? Nu ma face sa rad, Jesse. Nu, Seraphiel. Tu esti o fiinta divina, un fel de zeu. Imi spusese lasand un suras sa-si faca prezenta. Zeu? Incepusem sa rad de parca as fi auzit cea mai buna gluma de pana acum, insa incetasem de indata ce-i observasem privirea. Ce privire groaznica!
- Atunci tu cine esti? Intrebasem apropiindu-ma de "mine" mai mult. In fond, trebuia sa existe o explicatie logica pentru asta. Da. Poate visam din nou si defapt ma aflam la scoala. In orice caz doar nu e moartea, deci nu trebuie sa-mi fac griji. Imi aruncasem nelipsitele cuvinte incurajatoare, asteptand nerabdator raspunsul barbatului.
- Defapt, numele meu e Azrael si sunt Ingerul mortii.
- Esti serios?! De ce naiba ar trai Ingerul mortii inauntrul meu? Intrebasem marindu-mi ochii, caci pe masura ce vorbea deveneam din ce in ce mai confuz. Nu se poate... Imposibil. Sigur am vedeni sau vise ciudate. Asta trebuie sa fie, nu? Da,da. Acum nu mai ramane de facut decat sa ma trezesc odata. De ce mi se pare somnul asta cel mai lung de pana acum? -probabil pentru ca am ascultat prea mult aberatii-. Tocmai cand crezusem ca ajunsesem intr-un loc minunat, aproape imposibil, acest barbat ce se autointituleaza Inger al mortii isi gasise cel mai prost moment sa ma deranjeze si mai rau... sa-mi spuna atatea porcarii. De parca as crede. Inger? Eu? Ar trebui sa-si mai exerseze glumele. Incercasem sa ma potolesc de unul singur, realizand linistea inmormantala ce se asternuse.
- Ce e?
- Un gardian de-al tau se lupta. Priveste, Seraphiel. Imi aratase directia cu degetul mare, aparand din neant o imagine dezastruoasa -arata ca un film realistic-. Uitasem complet! Lupta in care ma avantasem de unul singur, si din care iesisem inconstient... eram in viata? Dar mai important acel barbat ce-mi luase apararea, arata groaznic. Petele rosiatice distrugeau albul imaculat al camasii sale, iar pantalonii negri ca pana corbului aveau de asemenea daune, impreuna cu pielea posesorului. Groaznic. Inima-mi sensibila incepuse a-mi bate cu putere, pulsul accelerandu-se din propria vointa. Imi doream sa-l ajut, insa ce puteam face? Imi aruncasem pumnul drept in pamant cu putere. Sunt slab. Nu i-as sta decat in cale... dar, dar... vreau sa-l ajut.
- Seraphiel. Soptise din nou acel nume, apropiindu-si chipul de al meu. Periculos de mult. Indeparteaza-te, acum! Altfel eu o sa... explodez de rusine! Daca pentru o clipa sperasem ca avea de gand sa ma asculte, in momentul de fata speram sa dispar. Isi lipise delicat buzele moi de ale mele, usor. Seraphiel, iti imprumut putere, dar te avertizez. Seraphiel, va veni o zi cand ma voi materializa in propriul corp, iar atunci... nu-mi vei scapa.
Nu stiu daca mi se paruse mie, insa avusesem impresia ca pentru o secunda observasem o sclipire ciudata in ochii lui misteriosi -chiar daca sunt ca ai mei-. Imi spusese atat de multe ca nici nu stiu daca sunt capabil sa diger atatea informatii deodata, dar mi-e clar un lucru. O promisiune e o promisiune. Nu sunt inca constient de intamplarile ciudate si nici destul de curajos incat sa lupt singur, dar Azrael sa ne intalnim din nou, da? O sa astept rabdator.
Imediat ce fusesem readus cu picioarele pe pamant, teoretic, intalnisem privirea intrebatoare si zambetul larg al acelui barbat necunoscut.
- Demone, asta nu e locul tau, pleaca! Strigasem scotand un talisman din buzunarul pantalonului, punandu-mi mainile pe el. Lasasem lumina captiva sa evadeze. Frumos...
- Nuuu!! Nemernicu-
Auzisem strigatul de lupta apoi demonul disparuse, linistea restaurandu-se din nou. Avusesem noroc ca era un demon de rang mijlociu, ca altfel o pateam. Ma lasasem sprijinit de betonul rece, in timp ce-l analizam atent pe "coechipierul" meu. Hainele ii erau sfasiate, aratau ca niste carpe -stiu cum e-, in timp ce sange uscat acoperea o parte din fruntea micuta. Privirea verzuie si comportamentul denotau ca-i placeau astfel de lucruri, care pe mine sincer nu ma caracterizeaza. Si asa! Sunt in soc din cauza celor intamplate. Puteri? Ingeri? Demoni? Sigur nu am ajuns pe la balamuc? In timp ce eu continuam sa ma consum, aproape ca uitasem de prezenta lui. Uitasem pana in momentul in care imi atinsese delicat umarul, privindu-ma bland. Lucrurile se complicau pe masura ce ma avantam in fel si fel de situatii. Ii urmaream atent fiecare miscare, nelasand nici una sa-mi scape, parand aproape ca-l vanez. Insa pe cand isi intredeschise buzele fusese intrerupt si nu de mine.
- Gardiane, indeparteaza-te. Daca nu o faci, nu o sa arat mila deloc. Tonul serios pe care-l folosise aratase faptul ca nu glumea deloc. Mai important, unde il mai vazusem inainte? si de unde sentimentul asta ciudat ce se zbate sa iasa la suprafata?
Cand isi lasase privirea patrunzatoare sa ma analizeze ma simtisem rusinat, obraji incalzindu-se si colorandu-se din motive necunoscute. Trupul solid, dezvoltat armonios se putea observa prin imbracamintea sa, iar chipul ii era de-a dreptul...angelic. Cuvantul care-l descria cel mai bine ar fi fost: perfect. Ochii de culoarea lamelor, tenul asemanator cu laptele, buzele rosi precum sangele, toate insotite de o expresie rece cutremuratoare. Atat de perfect! Probabil ca Zeitele il iubesc, caci la un asemenea aspect... doar asta poate sa fie. Dumnezeu sa ma ierte ca gandesc astfel despre un barbat, dar! Gandurile imi fusesera intrerupte de spusele celor doi.
- O sa plec astazi, dar ma voi intoarce, Zero! Afisase un zambet infricosator.
- Iti spun doar o data, nu mai incerca sa-i trezesti puterile.
- Yo! mai vedem noi. Soptise, insa eu il auzisem, disparand imediat dupa ce ma salutase.
Acum ramasesem doar noi doi. Noi doi. Un oftat imi scapase de pe buzele-mi intredeschise, atragandu-i si mai mult atentia barbatului. Era frumos, incredibil. Probabil cel mai frumos specimen de sex masculin pe care-l vazusem vreodata. Doamne! Imi pusesem mainile in cap, tragand usor de firele negre, nu sunt interesat de asta! Trebuie sa ma interesez de ce se intampla, cum am ajuns sa obtin acest "rang", de ce eu si multe altele. Doamne, ce bataie de cap.
- Mm, Jesse? Imi prinsese barbia intre doua degete, facand posibila contactul ochiilor nostri. Atat de diferiti si totusi, parand ca se atrag ca patru magneti. Isi lipise buzele rosiatice de fruntea-mi alba ca laptele, Sigileaza amintirile si restaureaza memoria la momentul potrivit.
- Stai! Nu vreau sa devin nestiutor din nou. Imi exprimasem dorinta, incercand sa-i indepartez corpul de langa al meu, insa imi era imposibil. Nu puteam sa ma compar cu el. Te rog!
Din nou ma adusese la tacere, acoperindu-mi buzele cu un deget, privindu-ma bland printre firele rebele ce-i copereau fruntea micuta.
- Toate la timpul lor, Jesse. Acum haide, mergem acasa. Vocea blanda si atingerile fine ma adormisera la loc, in timp ce eram purtat pe bratele-i ca de piatra precum o printesa. Zero... oare unde am mai auzit acest nume?

[Lexxu]

Capitolul 6.


Minutele treceau in zbor pe langa mine, vantul jucandu-se in paru-mi inchis la culoare, avand grija sa ma linisteasca si sa-mi faca promisiunea muta ca totul avea sa fie bine. Personal nu intelegeam absolut nimic din ce se intamplase atunci si acum. Eram un biet nestiutor, un prostut si-un naiv care astepta cu nerabdare sa se trezeasca si sa primeasca raspunsuri la intrebari, de la un strain. La naiba! Cum am putut adormi in bratele lui? E asa jenant...
Ma asezasem pe jos ducandu-mi bratele in jurul genunchilor, cuprinzandu-i. Fusesem un ciudat inca de cand ma stiu, asa ca partial intelegeam de ce fusesem implicat in toata nebunia asta. In primul rand ma avantasem precum un idiot in fata teroristilor cu intentia sa-l ajut pe copil si, reusisem oarecum, cu ajutorul unui barbat pe care Azrael il numise gardian, si mai presus de astea un gardian de-al meu. Pe langa toate acestea, pierdut in necunostinta de cauza, captiv in lumea "mea" avusesem placerea sa-l intalnesc pe Ingerul mortii care-mi daduse de asemenea mintea si ideile peste cap, din cauza informatiilor. Un inger care ma informase despre natura mea, o fiinta ce-mi purta infatisarea si care-mi daduse puterea de a-l salva pe gardian. Azrael.
Ii eram indatorat, deoarece nu doream sa moara nimeni si ma ajutase, dar pana la urma... nu puteam accepta ca sunt un inger.
Nu puteam...
Tot ce mai ramanea de analizat era strainul numit Zero. Strainul incredibil de frumos ce ma adormise cu mangaierile blande, persoana a caror brate imi oferisera caldura la care visasem de atatea ori. Omul sau fiinta ce dorea sa-mi fure amintirile, sa ma lase singur si nestiutor. Oftasem prelung, acoperindu-mi privirea albastrie cu palmele. Nu-mi doream sa fiu din nou cum eram. Nu voiam sa-mi fie ascunse lucruri si sa fiu protejat. Pentru mine personal si pentru viata-mi era vital sa cunosc adevarul, era si este, de aceea nu imi permiteam sa uit.
- Nu o sa te las sa-mi furi amintirile! M-ai auzit? Nu o sa poti, Zero! strigasem, foindu-ma pe cimentul rece.
Imi deschisesem ochii usor, analizand locul in care ma aflam. Eram undeva la inaltime, asezat dezordonat pe cimentul rece al unui bloc sau asa constatasem. Insa, de indata ce-l observasem pe strain si-i privisem modul in care se lasa absorbit de peisaj sau ganduri, un fior imi strabatuse in treacat sirea spinarii. Statea cu spatele, pletele rebele dansand dupa muzica vantului, privirea asemeni lamelor pierzandu-se treptat printre nori albi. Era frumos, incredibil chiar, simteam un fel de caldura stranie venind de la el.
- Jesse, te-ai trezit? intrebase intorcandu-se cu fata la mine. Ai dormit bine? continuase pe urma apropiindu-se de trupu-mi slab a carui piele se aseamana cu zapada.
- Iti bati joc de mine? Cine s-ar putea simti bine stiind ca a dormit pe ciment? Il intrebasem aparent calm, ridicandu-mi o spranceana, arcuind-o frumos.
Colturile gurii i se ridicasera formand un zambet cuceritor, dezvelind dantura perfecta din spatele lor. De ce-mi zambea asa? M-as fi intrebat si l-as fi intrebat daca nu ar fi o amenintare pentru mine. Trebuia sa-l ignor, sa scap de aici si sa fug, dar cum? Cum si unde, cand privirea sa asemeni lamelor imi transmisese ca m-ar fi gasit oriunde.
- D-de ce mi-ai lasat amintirile? intrebasem nesigur intr-un final, fixandu-l cu privirea albastrie. Vreau sa stiu! De ce?... continuasem, strangandu-mi pumnii.
Intr-un final ma hotarasem sa ma bazez pe instinct si sa las prejudecatile deoparte. In fond, Azrael a disparut si nu stiam cum sa dau de el, mai ramanea doar Zero. Momentan era singurul ce putea sa-mi ofere niste raspunsuri sau... asa credeam.
- Pentru ca, incepuse prinzandu-mi o suvita intre degete si Doamne! Cand distanta dintre noi se evaporase? Nici nu simtisem sau auzisem cand se apropiase de mine. Imi sarutase suvita neagra usor, pentru ca nu am facut niciodata nimic, ca sa te supar.
Ramasesem pe loc, blocat de sinceritatea lui -fiindca doar asta simtisem cand vorbise-, analizandu-l indeaproape. Obrajii imi luasera foc deja... Il impinsesem cu toata forta si abea de-l facusem sa se dea un pas in spate.
- Ha? Nimic sa ma superi? Nici macar nu te cunosc. Mintisem cu nerusinare din motive necunoscute. Deja imi amintisem de aparitia lui in visele-mi ciudate pe care le avusesem la scoala. Amintirile-mi fusesera restaurate partial, dar aveam impresia ca ceva imi scapa. Ceva destul de important. Vreau acasa, soptisem cat pentru mine.
Il vazusem de atatea ori in vise incat ajunsesem sa ma intreb ce insemnase pentru mine sau ce inseamna, de ce fusese mereu prezent cand avusesem nevoie de cineva?
- Daca vrei acasa, te pot duce eu. Ma anuntase cu venicul ton dulceag si bland.
Aprobasem printr-o simpla miscare a capului, vazandu-i aripile negre ce-i rasareau din spate. In mod normal as fi foarte suprins si in pragul lesinului, insa oboseala isi spunea cuvantul si de data asta. Nu-mi doream sa-l mai asaltez cu intrebari, ci doar sa ajung acasa, dar asta nu insemna ca renuntasem la aflarea adevarului. Nu ma multumeam decat cu o parte...
Inainte sa-mi dau seama ajunsesem captiv intr-o imbratisare calduroasa. Din nou se intampla, aceeasi caldura punandu-mi stapanire pe trup. O caldura incredibil de frumoasa, atragatoare pe care mi-o dorisem si mi-o doream in continuare. Nici macar in bratele Angelei nu ma simtisem atat de bine. Imi afundasem chipul in scorbura gatului sau, incercand din rasputeri sa-mi opresc lacrimile. Asta pateam cand imi lasam gandurile libere. Plangeam... simtindu-ma diferit de alte dati. Acum nu mai eram singur si neajutorat, eram impreuna cu strainul din visele mele, in bratele acestuia zburand pe cerul intunecat, amandoi... impreuna.
- Jesse, deschide ochii si priveste, imi soptise in urechea dreapta, cutremurandu-ma din cap pana-n picioare, insa il ascultasem. Lasasem privirea albastrie, inecata in lacrimi sa fie libera sa vada. Privelistea era incantatoare de sus, rapitoare as putea spune. Luminile New York-ului dominau pretutindeni precum si aglomeratia.
- Frumos... spusesem, lasandu-ma purtat de bratele lui. Pentru prima data dupa atata timp ma simteam in siguranta, chiar daca in bratele unui strain. Deja ma hotarasem sa-mi las instinctul sa vorbeasca, lasand judecata in urma. Ma lasasem in voia sortii oarecum.
Minutele trecusera cu care sau asa aveam impresia, caci inca ma aflam in posesia frumosului inger cazut -asa constatasem dupa aripile negre-, desi l-as fi catalogat drept demon. Un demon inselator si unic, ce ma poarta pe cerul care ne priveste, doar de dragul de a ramane cu mine. Deliram? Nu... pur si simplu asta simteam.
Intr-un final ajunsesem acasa cu ajutorul lui, unde ii multumisem si-l pusesem sa ma astepte pana ies de la dus. Lasandu-ma inviorat de apa, spalandu-mi trupul murdar si indecent cu samponul de portocale, nimic nu mai conta. Incepusem sa ma alarmez chiar si-n baie grabindu-ma sa nu raman singur. Poate ca voiam sa renunt sa-l mai interoghez, insa ceva striga innauntrul meu... sa il intreb "cine esti?". Dupa ce iesisem din dus imi scuturasem capul incercand sa-mi alung gandurile nefolositoare, in timp ce ma acopeream cu halatul pufos de culoarea oceanului.
Intrand in incaperea unde-l lasasem pe demon sa astepte, ramasesem tintit locului cateva secunde la privelistea ce mi se oferise. Brunetul statea asezat pe pervazul geamului pregatit sa se arunce in gol. Fugisem in dreptul lui de parca viata mea ar depinde de asta, probabil prosopul din cap cazandu-mi si halatul desfacandu-se.
- C-cine esti? intrebasem, prinzandu-i incheietura, tinand-o strans. Raspunde!
- Logodnicul tau. Raspunse zambiind, urmarindu-ma pentru a-mi observa reactia.
Logodnicul tau...tau...tau...tau.
- Poftim?! Strigasem. Nu se poate asta- ma intrerupse prinzandu-mi buzele captive intre ale sale, dandu-i inconstient permisiunea de a-mi explora lacasul umed, ferit de lumina zilei. O mana si-o tinea in paru-mi umed, in timp ce cealalta si-o asezase pe spatele meu, stand inca pe pervaz cu atat de mult echilibru. Ma gustase, eliberandu-ma in momentul in care-l impinsesem, avantandu-se in neant.
- E o minciuna, nu?... intrebasem lasandu-ma sa alunec pe parchetul maroniu asezandu-mi ambele maini in cap. Mie nu imi plac barbatii !!! strigasem, tragandu-ma de firele negre precum pana corbului. Probabil m-or fi auzit vecini...

[kame.]

Un capitol diferit de celelalte si nu tocmai in sensul bun. Adica, nu sunt sigura, dar eu, cel putin, am simtit o schimbare ciudata in comportamentul lui Jesse. Dar imi place Zero, capitolul s-a axat pe el si sunt fericita. Repet, totusi, ca(,) capitolul a fost unul destul de slab. Fara suparare... Actiunea, intr-un capitol, mi s-a parut cam trasa de par. De fapt, sunt sigura. In orice caz, nu imi trece nimic prin minte decat ca sunt al naibii de entuziasmata de faptul ca pana si Jesse e aproape la fel de atras de Zero ca si mine. :)) I'm just kidding... Stiu ca e mult mai atras de Zero.
Serios, nu am nicio idee ce sa mai scriu in comentariu, asa ca o sa trag linie aici, subliniind doar niste idei: Ficul imi place[FB], capitolul nu a fost unul stralucit[B], Zero e indispensabil[FB].

[yuehan]

O.O....Bun deci azi am citit mai mult asa din plictiseala findca nu aveam ce face si la primee capitole pot spune ca am ramas asa masca,Jesse e un tip asa simpatic!asta a fost prima mea impresie si inca este desigur :)....Hmmmm....mda ma bucur ca l-am citit si sincer imi place cum scriai si cum descriai in primele capitole dar in celelale chiar m-am pierduuuut si sincer nu mai inteleg absolut nimic si totul e in ceaaaata :)))) dar eh...:P...hmmm si wow...deci ador numele acesta "Zero" :)))) chiar l-am folosit la un caracter care se presupune ca ar fi un demon exilat =)))))))...ma rog...
Mda deci cand am citit acest capitol am ramas ceva gen: "ceeee????" cand am citit: "- Logodnicul tau. Raspunse zambiind, urmarindu-ma pentru a-mi observa reactia."
:))))) m-ai lasat masca :))) xD vreau sa vad ce se intamplaaaaaa! xD
Abea astept capitolul urmator :)
Spor la scris, Ja ne!