[Yaoi] Juste une photo de toi

[Lexxu]

Cum ideile nu vor sa-mi dea pace, si cum povestea aceasta difera de stilul meu original oarecum m-am gandit s-o si postez. Este vorba si despre sensibilitate aici. Hehe. Promit totusi sa ma tin si de celelalte ficuri, doar ca pe acesta trebuia neaparat sa vi-l prezint. Sper sa va placa la fel de mult ca mie si... fara alte explicati va prezint: Juste une photo de toi. ^^






Capitolul 1.




,,Draga mea Angela, m-am gandit mult la ceea ce tocmai mi-ai marturisit si am zarit cu propri ochii zilele trecute. Ma doare inima doar gandindu-ma ca altcineva te-a atins tu fiind prietena mea. Sentimentul de a fi tradat este unul extrem de dureros, chiar rautacios parand a nu vrea sa ma lase sa traiesc fericit. Nu pot uita nici lacrimile poate adevarate ori false pe care le-ai varsat in fata mea, nu te pot uita pe tine draga mea, dar si asa cel mai bine ar fi ca amandoi sa mergem pe cai diferite si sa gasim persoanele care intr-adevar tin la noi. Nu pot sa spun ca perioada petrecuta impreuna a fost una urata, ar fi dezamagitor sa mint in halul asta, insa m-ai mintit, m-ai facut sa ma indragostesc de tine si mi-ai pus coarne cu unul din prieteni mei apropiati. Nu-ti fa griji nu mai am de gand sa-ti reprosez nimic, ci doar voi pleca si va voi lasa sa traiti fericiti. Va doresc toate cele bune in viitor si acum. Adio, Angela fi fericita. Cu drag, Jesse."


De cum terminasem cu ceea ce voiam sa-i transmit ii trimisesem, apoi lasasem laptopul deoparte asezandu-ma mai comod in asternuturile moi. Culorile apartamentului si in general designul fusese ales de frumoasa mea, ma rog. Acum nu mai era a mea si probabil ca nu a fost niciodata. Urma sa ne mutam impreuna, insa avusesem o supriza neplacuta astfel ca totul se terminase intre noi. Ramasesem singur si trist in apartamentul care trebuia sa domneasca fericirea si iubirea. Ce naiv puteam fi nu? Fusesem atat de orb in ultima vreme incat ma intrebasem daca asa am fost dintotdeauna.


***

Nici nu-mi dadusem seama cand adormisem atat de adanc incat sa nu-mi aud telefonul, caci deblocandu-l observasem 5 apeluri pierdute si 2 mesaje. Apelurile erau de la Angela, iar mesajele la fel. Nu am dorit sa privesc, imi fusese ranita inima, orgoliul, dar mai presus inima. Avea rani mult prea adanci si hotarasem sa-mi verific mail-ul. Ridicandu-ma in sezut imi trecusem privirea fugitiv peste aspectul incaperii in care ma odihnisem. Totul era in ordine fiecare lucrusor avandu-si propriul loc. Peretii de o noanta de verde deschis ma conduceau cu gandul la gazonul vecinului de vizavi, foarte ingrijit, iar perdelele albe cu buline verzuli se asortau perfect. Mobila ingrijita ca de obicei si totusi parca incaperea era incarcata cu multa tensiune. Ma intorsesem repede la ceea ce doream sa verific, si deschizandu-mi mail-ul vazusem si un mesaj de-al frumoasei Angela. Brusc inima incepuse a-si mari bataile simtind cum vrea sa iasa din piept. Neputand sa-mi controlez curiozitatea cum facusem cu mesajele de pe telefon, deschisesem privirea-mi albastrie trecand cu rapiditate peste randuri.

,, Jesse, ar fi atatea cuvinte pe care as dori sa ti le spun, insa o sa ma rezum doar la cateva. Uneori suntem indusi in eroare de ,,oportunitatile" ce ni se ivesc in cale. Sunt o femeie, o fiinta umana, o pacatoasa si am gresit. Imi recunosc vina in totalitate si inca odata iti spun ca-mi pare rau. Momentele petrecute cu tine au fost extrem de frumoase si in momentul de fata imi doresc sa dau timpul inapoi pentru a putea sa-ti simt parul catifelat intre degetele mele, pentru a-mi darui o sarutare dulce si un ,,noapte buna!" in fiecare noapte. Am gresit si stiu ca nu merit sa fiu iertata, insa de un lucru sunt sigura: te iubesc! si asta nu se va schimba niciodata. Stiu ca nu e usor sa ierti o asemenea greseala, insa cand vei avea raspunsul, cauta-ma. Te voi astepta. Te iubesc Jesse! Cu multa dragoste, Angela. Imi pare rau... "

Inima-mi batea din ce in ce mai repede, pulsul imi accelerase peste masura, iar lacrimi transparente si fierbinti imi invadasera chipul. Stiu ca mintea mea era incapabila sa-i dea un raspuns in timp ce sufletul imi tipa intruna sa-i spun c-o iert si sa inchei povestea. Constiinta in schimb se impotrivea total sustinand tare si clar ca e o mare nenorocita. Minute in sir am citit si recitit ceea ce fosta mea iubita imi marturisise. Si oare ea chiar ma iubea sau totul fusese doar un joc menit sa ma arunce intr-un abis al suferintei? Cat timp fusesem impreuna ( 6 ani ) se purtase bine si urat in unele momente. Avusesem certuri ca orice cuplu, dar aceasta nu este prima data cand ma inseala. O prinsesem acum circa 3 ani in club cu altcineva si nu uitasem! Din contra. Sufletul meu era ranit, sfasiat si tot nu ii adresasem vorbe urate si lipsite de maniere. Nu o jignisem niciodata si nu o lovisem. Nici macar nu sunt violent, de ce as lovi-o? Cu toate ca nu oricine poate accepta ca femeia sa-l insele si sa scape nepedepsita. Voiam sa-i dau un raspuns, desi nesigur tot eram, as fi putut-o ierta... inca o data si daca mai gresea o lasam de tot, dar accesasem un alt mesaj pe care-l primisem de la decanul celei mai mari universitati din New York. Cu cat citeam ceea ce dansul imi scrisese ma minunam tot mai mult, si bucuram peste masura. Primisesem slujba insfarsit. Aveam sa imi indeplinesc visul si sa devin un profesor exemplar de literatura. Dadusem a-i raspunde, dar corpul mi se oprise. Aveam sa plec? Pai si Angela? Ce faceam in momentul de fata? Imi paraseam iubirea, marea mea iubire!
Oh, vai, marea ta iubire te-a inselat. Ti-a pus coarne a doua oara si de data aceasta si cu un prieten de-al tau! Cat de idiot poti fi, Jesse?! Las-o naibii de femeie si urmeaza-ti visul. Imi strigase constiinta pe-un ton violent, fiind prima oara auzit de mine. De obicei eram calm, iubitor, intelegator si naiv. Ei bine, constiinta mea era altfel. Putin mai vulcanica si realista. Eu mai inchideam ochii din cand in cand, prefacandu-ma ca nu vad, insa nu si ea. Imi trecusem degetele de cateva ori prin paru-mi negru, lungut, ciufulindu-l. Nu puteam pur si simplu sa plec asa, dar nici sa raman. Mi-am calcat destul pe orgoliu iar ea pe inima mea. Nu intelegeam cum mai batea dupa atatea rani, cum mai continua sa fie acolo sa ma mentina in viata. O iubeam mai mult decat orice pe pamant si as fi fost gata sa renunt la orice pentru ea, iubita mea Angela, insa s-ar parea ca ei nu i-a pasat. Oare sa fi fost orb si in privinta aceasta? Sa-mi fi inchis ochii atat de strans si sa nu observ... Esti un idiot... fusese tot ce-mi mai spusesem in minte, inainte de a tasta raspunsul meu. Si acceptasem atat de repede, pentru a nu avea posibilitate de intoarcere. Imediat dupa ce terminasem ma repezisem in picioare si scosesem mai multe bagaje pe care le-am umplut cu haine, accesori gen ceasuri, oh cat de mult imi placeau! Cam luasem totul. Tot ce ramasese era o simpla poza de-a ei in care avea zambetul pe buze. Un zambet ce ma fascinase din prima, care ma facuse sa ma indragostesc in halul asta. Nu avea iertare! Si cu tot bunul simt pe care-l aveam si educatia primita de la mama, ii tastasem un mesaj pe telefon simplu si sec. Nu voiam sa mi se observe durerea. Chiar nu voiam. Si nici sa plang, desi inevitabilul s-a produs. Lacrimile au facut contact cu ecranul obiectului in doi timpi si trei miscari.

Adio, Angela. Te iubesc.

Degetele mi-au actionat fara voia mea, si da. Probabil ca acele doua cuvinte m-au facut sa plang si mai rau, cu suspine. Am strans de vreo doua ori poza la piept si am bagat-o in buzunar. Imediat dupa ce ma incaltasem parasisem apartamentul fara a privi inapoi. Trecuse cam jumatate de zi, si vreo jumatate de ora pana-mi coborasem toate bagajele jos. Mi-a sunat telefonul. Am raspuns.
- Buna. Domnul Jesse la telefon?
- Buna. Chiar el. Cu ce va pot ajuta?
Intrebasem pe-un ton calm si binevoitor. Nu intelegeam de ce eram atat de calm si cum ma puteam controla intr-o asemenea situatie. Sufletu-mi plangea, iar eu vorbeam de parca nimic nu s-ar fi intamplat.
- Soferul va ajunge in 5 minute. O calatorie placuta sa aveti, la revedere!
- Multumesc frumos. La revedere.
Conversatia durase destul de putin spre fericirea mea, deoarece nu avea eu asa mare chef de vorba. In alte circumstante nu m-ar fi deranjat acest detaliu minor, insa acum chiar nu era momentul pentru discuti. Cand cineva este ranit se simte neajutorat, avand in minte sa tipe si sa plece departe, presupun. (ca mine). Dar ma abtin spre binele meu. Insfarsit o sa-mi indeplinesc visul, ajungand un profesor bun in New York. Nu stiu de ce am vaga impresie ca aici si-a bagat mama coada, insa prefer sa cred momentan ca pe meritul meu am fost contactat de decan. Minutele treceau greu, mult prea incet si deja nu mai aveam rabdare. Ca si vorba aceea "ca timpul trece greu atunci cand suferi". Probabil ca in alte circumstante as fi iertat-o, si nu as fi plecat dar... Hai gata, nu mai fi fraier! Fraierule! Te porti ca un baiat idiot. Nu mai pune atat la suflet. Si da. Constiinta mea avea dreptate, exact asa ma purtam. Poate ca venise momentul sa schimb totul, viata, lucrul, orasul, prieteni o sa-i pastrez (pe cei cu bun simt), iar familia tot aceeasi. Iubita? Hah, pentru un timp presimt ca unul indelungat, nu voi avea nevoie de asa ceva. Cum discutasem cu mine insumi si ma imbarbatasem ajunsese si masina. Un domn mai invarsta decat mine cu vreo 20 de ani coborase in ajutorul meu. Scund si plinut, dar simpatic. Parul argintiu ii era ascuns in mare parte de o caciula specifica lor (soferilor) si purta un costum albastru inchis. Cat de pretentios!
- Ai luat toata casa dupa tine? Intrebase acesta pe-un ton amuzat si-mi facuse cu ochiul.
- Cam asa, ma mut de tot.
Iar dupa aceasta mini conversatie si dupa ce ne-am prezentat unul celuilalt (il cheama Pit) am pornit la drum. Cam aici se incheia capitolul ,,Angela" si tot ce tinea de ea in viata mea. Eram mult prea nerabdator sa vad ce-mi pregatea viitorul in New York si bineinteles, cu gandul acesta am si adormit...

[Katsu]

Oh, Doamne, gentelman mai e Jesse. In primul rand imi place al naibii de mult numele. Am o slabiciune. Mie imi place mult ideea pana acum, adica saracul Jesse se duce in New York unde poate gasi probabil alinare in bratele cuiva... (cred). Greseli n-am gasit, de niciun fel, iar mie imi place si am putut citi usor. Acum ai doar grija sa nu te incarci cu mult prea multe fic-uri si sa nu mai poti functiona ceva vreme -mi s-a intamplat.

Eu astept next-ul si pupiciii.

[MiraA]

Un prim capitol destul de interesant. Imi plac baietii care sufera (uneori sunt o sadica, stiu), dar sti vorba aia: :orice sut in cur e un pas inainte!" Banuiesc ca se aplica si in situatia de fata.
De numele protagonistului nu mai trebuie sa zic nimic. Banuiesc ca sti deja ca-mi place.
In ceea ce priveste greselile, cred ca am vazut vreo doua de tastare, dar nu am fost foarte atenta la ele. Am preferat sa-l analizez pe Jesse si sa ma gandesc la posibile variante ale urmatorului capitol (pe care il astept, desigur)
Bafta la scris :*

[hiimera]

Alex, scumpa mea, nu ma lungesc o sa fiu scurta si la obiect.
Am citit mai de mult capitolul acesta, chiar cand l-ai pus, trebuia sa las atunci, dar na... Imi place inceputul, dar vezi ca ai uitat sa pui lucrurile acelea: varsta, gen, tip critica, s.a.m.d. <3
Eu una nu imi dau seama ce o sa fie in continuare, oricum imi place ca tipul asta merge in NY si incepe o viata nou, idee pot spune ca pana acum nu e foarte originala, genuri din acestea am mai citit, dar sunt sigura ca vei face ceva minunat daca te tii si postezi. Stiu eu ca tu faci magie cu tastele. :]]
Pe scurt astept nextul, spor si multe idei! *hug*

[Lexxu]

Buna bunaaa! Multumesc mult pentru comentarii (chiar apreciez ca intereseaza pe cineva ficul). A, si MiraA si eu ador numele de Jesse. E asa de scump :o3. Chestiile alea cu gen si nu mai stiu ce nu le-am pus fiindca probabil am uitat, insa probabil cum v-am obijnuit si inainte (accept orice tip de comentariu) si in legatura cu varsta deocamdata totul o sa decurga lin. Cand o sa fie nevoie o sa pun atentionare. Multumesc inca odata si uite si capitolul urmator! Lectura placuta^^


putin limbaj colorat



Capitolul 2.

,, Trecutul nu revine niciodata".



New York. Orasul tuturor posibilitatilor asa cum imi place mie sa-l cataloghez. Intotdeauna ma impresionase populatia orasului, inghesuiala si prestigiul acestuia. Probabil si din aceste cauze imi dorisem intr-adevar sa ajung in el. Ei bine, reusisem prin metodele mamei si invatatul excesiv. Fusesem recomandat de diversi profesori exceptionali si astfel insusi decanul ma invitase la universitatea sa faimoasa. Bineinteles ca acceptasem bucuros si ajunsesem. Era frumos si totodata impresionant. Strazile erau intr-o continua aglomeratie la fel si soselele, si de ce nu? si scoliile.
Momentan sedeam in apartamentul pe care TOT mama mi-l pusese la dispozitie, nepasandu-i de protestele mele. Un apartament aparent primitor si calduros, luxos, deloc pe gustul meu. Aveam sa-i aduc unele schimbari mai tarziu, bineinteles. Parea impopotonat si impodobit pana peste cap cu fel si fel de chestii inutile exact cum ii placea mamei. Nu prea imi retinuse gusturile din ce observam, dar nu ma deranja in mod special. Dispuneam de 3 camere, un living spatios, 2 bai, bucatarie si 2 balcoane. Zambisem. Culorile de albastru imbibat cu verde reuseau totusi sa ma impresioneze placut. Mobila era acceptabila si baia... cam incarcata.

Trecuse aproximativ o saptamana de cand imi parasisem orasul natal si deja ii duceam dorul. Avusesem niste conversatii telefonice cu uni din prieteni mei (cei adevarati) si aflasem ce si cum. Angela se evaporase si nimeni nu mai stia nimic de ea (inclusiv eu). Penibil. Dupa tot ce imi facuse inca tot nu puteam stinge acea dragoste predestinata ei. Ardea precum o flacara inauntrul meu si imi soptea s-o caut si s-o iert. Pacat ca era in continua cearta cu constiinta mea ce devenea din ce in ce mai agresiva si cu un limbaj deloc frumos.
Fusesem destul de naiv atunci cand plecasem. Credeam ca aveam s-o uit din moment in moment daca nu aveam s-o vad, insa cum? Cum puteam trece peste cand EU priveam poza ei mereu. Cum? Naivitatea mea intrece orice masura si intr-o oarecare limita o urasc. Mda. De parca as putea ura eu pe cineva sau ceva. Dobitoc! imi soptise constiinta pe-un ton bland (uau) si imi permisesem sa chicotesc. Uni m-ar considera nebun daca ar afla ca vorbesc, cu mine insumi sau nu? Imi dadusem seama ca faceam asta doar de la un anumit timp, nu dintotdeauna. Era bine. Ma descarcam intr-un fel si ma simteam ascultat de cineva, chiar daca sunt eu insumi acea persoana. In curand aveam sa-mi cladesc si eu cariera, sa ma pun pe picioare si sa incetez cu lacrimile care si asa nu ajuta deloc. Da. Chiar plansesem si ma intristasem destul zilele pe care le petrecusem singur in apartament, caci nu cutezasem sa ies pe afara si imi fusese de ajuns. Cred eu' viata merge inainte! Probabil. Devenisem optimist si acest lucru ma incanta. Soneria telefonului imi rupsese sirul gandurilor si scosesem un oftat. Raspunsesem.
- Buna Jesse! cum e prin New York? Imi lipsesti tare mult! Tonul atat de caracteristic al surioarei mele ma intampinase. Imi facea placere sa povestesc, cu ea, chiar daca inca era doar un copilas dragalas in ochii mei.
- Buna Sarah! E frumos aici si-mi place mult, dar mi-e dor de tine ingerasule. Tu ce mai faci? Cum o mai duce micuta mea?
De obicei conversatiile noastre durau destul de mult, deci aveam ce asculta. Sarah era si este surioara mea iubita. Semanam intr-o oarecare masura, la aspect ma refer aici, insa nu si la caracter. E chiar o bomba atomica pe cale sa explodeze cand se enervaza si totusi emana o bunatate extraordinara in rest. Comportamentul ei baiatesc si imbracamintea m-au facut sa ma intreb cateodata daca nu cumva ne gresise cineva caracterul, gandirea si tinuta. Cand stateam in preajma ei ma simteam femeie (si nu glumesc!).
- Daca nu ai fi fratele meu acum ai fi internat in spital cu apelativele astea. Bine fac, pierd vremea. Vreau sa vi acasa, e naspa fara tine, Jesse. Hai inapoi! Cuvintele sale imi provocasera o stare mult mai buna sa iasa la suprafata si un suras sa evadeze dintre buzele-mi intredeschise. Ii explicasem cum statea treaba si-mi oferise un oftat prelung. Nimanui nu ii convenise situatia (inafara de tata) pana si mamei ii se paruse o prostie sa plec, insa ma ajutase de dragul meu si spre binele meu. Asa sustinuse si o cred. Daca mai ramaneam acolo ma simteam pe punctul de a cadea, ca un bolovan.
- Bag ceva in ea! Da? Uite stiu ca nu-ti convine sa se vorbeasca urat de ea, dar am vazut-o ieri. Se pupa cu ala... stii tu! E o curva. Inima incepuse sa-mi bata cu o viteza exagerata si pulsul mi se marise considerabil fata de cel normal. Desi eram un adult cu capul pe umeri in fata Angelei aveam o slabiciune, mare as putea spune. Starea buna disparuse odata ce auzisem cuvintele surioarei mele. Ma duruse si durea in continuare. O tacere lunga se asternuse peste amandoi, probabil realizand ceea ce mi-a spus si scuzandu-se inchisese, nu inainte sa-si ceara scuze de vreo 2 ori. Probabil din aceasta cauza prieteni imi spusesera ca se evaporase, nedorind sa imi raneasca sentimentele. Fusesem mintit din nou. De aceasta data si de apropiati. Durea si mai mult... Lacrimi incolore evadasera din lagunele-mi proprii si-mi parcurgeau chipul indurerat. Cel ce iubeste iese ranit, cel iubit isi bate joc... Aduna-te Jesse nu e capat de lume. Ma incurajase constiinta dar nu voiam sa mai aud nimic. Intr-o clipita fericirea mi se spulberase, la fel si aceea mica speranta cum ca ne-am putea impaca. Ce naiv si idiot fusesem. Idiot mare! Ar fi trebuit sa mi se puna si o pancarta pe spate cu acest apelativ "frumos". Asta si eram... Crezusem in minciunile ei atata timp, chiar si in mesajul acela isi ceruse scuze si-mi amintise ca ma iubeste. Vrajeli. Ma lasasem intr-o parte pe asternuturile moi si-mi prinsesem genunchi la piept continuand sa plang...



Avusesem un vis frumos cu mine si Angela. Eram ca in trecut, doi copii, tinandu-ne de mana si plimbandu-ne in noapte, ratacind prin parcuri si declarandu-ne dragostea. Fusese frumos intr-un timp, dar se dusese. Cat timp ma odihnisem realizasem ca nu avea nici un rost sa mai vars lichid pentru ea, ci sa-mi vad de drum. Dragoste aveam sa primesc si eu de la cineva candva, nu? Heh ma indoiam de aceasta si imi pusesem in minte sa raman singur. Macar un timp pana sa mi se vindece ranile ca si asa trecutul nu revine niciodata.

Asa timpul trecuse repede. Doua saptamani incetasem cu toate necajirile si cercetasem orasul ,,indeaproape" cum s-ar spune. Paream din ce in ce mai pasionat de New York si paream ca nu mai voiam sa plec. Ma simteam ca si cum imi gasisem un loc al meu unde aveam sa ma simt ok. Sa speram. In legatura cu apartamentul renuntasem la schimbari. Daca mama voia sa mi-l daruiasca asa, aveam sa-l las tot asa. Nu stiam cat aveam sa locuiesc in el, insa nimic nu e sigur, nu? Era dimineata iar eu stateam lenes in pat cu laptop-ul pe picioare, navigand pe internet. Desigur prima care imi trimisese mesaje, mail-uri si tot tacamul fusese Sarah. Ii raspunsesem bucuros la fiecare dintre intrebari si... o evitasem pe ultima. "Cand te intorci?" Ce aveam sa-i spun? Ca nu mai vrea sa revin in orasul natal niciodata, din cauza... ei? Fiindca alta scuza nu aveam in minte. Indurandu-ma sa las laptop-ul singur cateva momente imi miscasem picioarele pana in bucatarie, unde imi pregatisem o cafea. Ah! Uitasem sa mentionez ca ma apucasem de un viciu urat. Incepusem sa fumez, dar imi placea. Il catalogasem drept ,,urat" din pricina stricaciunilor pe care le aduce organismului. Fumatul era singura metoda prin care uitam de aceea persoana. Stiu! Suna ciudat, insa asa e. Asezandu-ma la masa in bucatarie si sorbiind linistit din cana lichidul maroniu, imi aprinsesem o tigara. Asta ca ritualul de dinainte de lucru. Exact! Prima mea zi de lucru... cat am asteptat-o! Mai omoram si eu timpul si faceam si ce-mi placea. Vorbisem cu decanul despre un anume test pe care fiecare profesor din universitatea sa il trecuse ca sa ajunga acolo. Mi se paruse interesant si acceptasem din prima. Daca tot ajunsesem pana aici, nu aveam sa dau inapoi pentru un test. Imi repetasem unele notiuni din ale literaturii si constatasem ca dispuneam de o memorie de elefant. Ironic, nu? Dupa cafea si dus ma aranjasem si imbracasem intr-un costum gri si-o cravata neagra. Imi pusesem ca accesoriu un ceas frumusel si ma dadusem cu parfum. Eram destul de atent cu aceste detali. Imi luasem o servieta cu mine si telefonul. In rest verificasem apartamentul si totul era in regula. Il inchisesem si coborasem jos, unde masina ma astepta. De altfel si Pit.
- Buna Domnule Jesse. Ce mai faceti? Ma intrebase omul prietenos si ii spusesem sa renunte la ,,domnul" ca nu ma prinde bine. Purtaseram o conversatie amuzanta si ma binedispunea in general prezenta dansului. Ajunsesem destul de rapid si intr-un altfel de loc... Parasisem autovehicolul, nu inainte de a-l intreba pe Pit daca aici trebuia sa ma aduca. Ma anuntase ca Decanul insusi ceruse asta si ramasesem cu gura casca. Ma aflam in incinta unui liceu dezastru (asa il pot numi in modul cel mai politicos). Baieti care fumeaza un fel de tigari facute (?), fete ce ii pipaie fara pic de rusine. Insa curatenie exista (banuiesc), dar nu in curte. Prea multe gunoaie. Decanul ma trezise din visare facandu-mi un semn sa-l urmez, si ma salutase. O mie si una de intrebari aveam in minte si le alungasem pe toate. Nu-mi dadusem seama cum si de ce, dar o facusem. Si asa aveam sa aflu de ce sunt aici si nu in universitatea dansului. Il urmaream cu precizie pe holuri si constatasem ca intrase intr-o oarecare clasa. Il urmasem. Inauntru vazusem o dezordine de nedescris si o galagie ce imi zgaria timpanele. Chinul se terminase atunci cand adolescentii ii observasera prezenta domnului decan. Mutisera toti.
- Buna dragi liceeni. Astazi am venit aici cu noul diriginte pentru clasa ,,problema" a scolii. Sper sa nu-l faceti sa dispara ca pe domnul Down. Dupa ce-si terminase mini-discursul ma trasese pe hol deoparte si-mi explicase cum sta treaba. Intelesesem intr-un final ca timp de 4 ani sunt pus sub supraveghere si noul diriginte la acest liceu, mai precis la aceasta clasa. Daca aveam sa trec testul decanul ma primea la Universitate, daca nu, nu. Simplu ca bunaziua! Isi luase talpasita si ma lasase singur, nu inainte sa-mi ureze toate cele bune. Mda. Intrasem inapoi in clasa si cercetasem locul cu privirea apoi niste cuvinte aruncate in scarba imi fusesera adresate.
- Iesi afara, javra ordinara!!
Oftasem prelung. Mult noroc Jesse baiete, caci o sa ai nevoie.

[Katsu]

Pi sa nu am eu un astfel de diriginte... Sunt un ingelas cuminte.. =)) Imi place fumeieee! Si imi place mult. Deci, are legatura cu scoala, de ce imi zboara mintea la vreun elev sau coleg pi post de iubit pentru Jesse? Eu deja fac planuri, desi nici macar nu stiu daca iubitul sau va fi din acel liceu. Ce inocent pare el, cica: 'tigari facute'. Asta a fost pur si simplu mult prea cool. Adica tinut in cusculita lu' mami si tati, cum sa stie el ce-s alea joint-uri si restul..
In fini, vazusem de ceva timp ca postasesi, dar lenea si graba isi facura aparitia. Eu astept next-ul si sa nu ma dejamagesti (nu ca ai avea cum, atata timp cat apare Jesse in capitol, totul ok).
Zbye si kissez. :*

P.S.: Sarah imi aduce aminte de mine..

[Lexxu]

Capitolul 3.
Intalnirea cu destinul - partea I



Atmosfera incepea sa prinda amploare iar sentimentele deveneau din ce in ce mai puternice. Credeam ca asta ar fi fost suficient ca sa-ti darame zidurile inimii si sa devi prizoniera, pardon, partenera mea pe vecie. In schimb m-am inselat amarnic. Puteam sa observ si acum, cum doua maini straine o cuprind in brate si vocea mea disperata s-o opreasca. Am fost un prost si inca sunt pentru c-o visez si o astept mereu chiar daca am izgonit-o si continui s-o ignor. Momentele in care ne tineam de mana si ne sopteam cuvinte dulci... nu le pot uita.
- Sunt un prost ca te iubesc, Angela. Am soptit apoi o cortina de fum s-a napustit asupra mea si a lor, furandu-ne si lasandu-ne in uitare. Totul a fost... o minciuna.


Sunetul clopotelului ma fortase sa-mi indepartez pleoapele grele si sa cobor cu picioarele pe pamant. Ma aflam in sala de clasa, alaturi de ceilalti colegi. In ultima vreme avusesem vise ciudate care coincid intre ele si o anume fata ce-mi provoaca sentimente, chiar daca nu am certitudinea ca e reala. O anume Angela ma bantuie pe mine si visele mele. Strangandu-mi lucrurile si introducandu-le in geanta incepusem sa imi urmez prietenul.
- Jesse, asta e a 3a oara cand adormi in ore. Esti asa de visator. Zambetul cristalin si tonul bland ce mi-l oferea mereu. Toate astea ma faceau fericit in adevaratul sens al cuvantului. Poate ca nu i-am spus niciodata, insa il consideram fratele meu. Pe masura ce inaintam zaream locul nostru pentru pranz. Ca de obicei ne asezam in spate pe banca si ne saturam cu gustarile pregatite de insasi parinti nostri, in cazul unora a servitoarelor.
- Hei, Aty, in ultima vreme tot visez o fata. E ciudat? Rostisem serios, fixandu-mi privirea in ochi lui si asteptand raspunsul nerabdator. Totusi reactionase diferit fata de ce ma asteptasem eu. Nu imi daduse ocazia sa-i observ rasul sau vreun zambet, ci tot ce-mi aratase fusese o privire trista, chiar ingrijorata.
- Depinde. Imi raspunsese dupa un moment de tacere care parea ca nu avea sa dispara prea curand. Ma pusese pe ganduri reactia sa, asa ca il intrebasem daca are vreo problema.
- Nu am patit nimic. Vrei si tu? Imi intinsese un corn cu pepene si-l acceptasem bucuros. In fond adoram cornul cu pepene si el o stia prea bine. Spune-mi despre visul tau, Jesse. De atat avusesem nevoie ca sa incep sa vorbesc. Il informasem de acea Angela, de viata mea ca profesor, de asa-zisa mea sora Sarah si tradarea acelei femei ce se presupunea a fi iubirea mea. Avusesem inima rupta in bucatele in vis, si pana la urma sufletul pur mi-a fost distrus. Cam asta visasem. Intalnisem sentimente straine mine, ma vazusem un adult indurerat si asta ma pusese pe ganduri. Sincer, in momentul de fata ma temeam de relatia mea cu a iubitei mele Sayo. Probabil ar trebui sa termin totul... inainte sa fie prea tarziu.
- Jesse. Tonul serios al prietenului meu ma facuse sa tresar usor si sa-mi indrept atentia la el. Stiu ce gandesti acum si nu ar trebui sa te pripesti. Sunt doar vise, ele nu devin realitate. Isi lasase mana dreapta pe umarul meu si se ridicase in picioare. Sayo nu e genul ala de persoana. Asa ca... te rog sa nu o ranesti, bine?
Am aprobat dintr-o simpla miscare a capului apoi am folosit o scuza ca sa parasesc locul in care mereu imi gasesc linistea cu Aty. Sperantele si visele, viata si realitatea, bunatatea si raul, tristetea si fericirea. Toate fac parte dintr-o fiinta umana. Lumea e rea si cruda. Conducatori tarilor sunt de parere ca doar cei puternici sunt privilegiati iar cei slabi merita moartea. Atunci eu ce as merita? Fara sa-mi dau seama incepusem sa fug si ajunsesem destul de rapid la iesirea din scoala. Cea mai prestigioasa din America. Astazi cerul parea mai linistit decat niciodata si am avut un sentiment ciudat. Ca si cum ar fi calmul de dinaintea furtuni, insa nu am bagat de seama si am continuat sa ma deplasez. Sa colind strazile orasului pierzandu-ma in cele din urma printre multimea de oameni.
Acoperisem o portiune mare din Centrul orasului. Facusem cateva opriri unde luasem imi aprovizionasem stomacul ca intotdeauna cu mancaruri pline de E-uri si bauturi naturale. Imi facea placere sa consum in nestire, deoarece nu ma ingrasam niciodata indiferent de cat de mult mancam. Ramaneam tot eu, Jesse, baiatul naiv si bland, plangacios si lipsit de curaj, demn de mila uneori si incapabil sa nutreasca sentimente necurate precum ura. Ma simteam incomplet fara Aty. Singura persoana ce reuseste sa-mi opreasca lacrimile, sa imi daruiasca incredere si sa-mi alunge singuratatea. Primul si singurul meu prieten. Viata nu fusese tocmai blanda cu mine, inca din ziua in care m-am nascut, dar nu ma plang... daca asa pot petrece timp impreuna cu Sayo si Aty. Lacrimi au inceput sa se scurga pe chipu-mi alb. Eram si trist si fericit. Totusi mi-am continuat drumul nelasandu-mi privirea sa se intoarca in urma. Nelasandu-mi mintea sa fie ocupata cu amintiri dureroase si nelasand sufletul sa-mi mai fie calcat in picioare. Incepusem sa fug din nou cat de tare ma tineau picioarele. Aveam nevoie de un zambet ca sa revin la normal, de o imbratisare... de ei. Si m-am lovit in treacat de cineva, astfel ca facusem cunostinta cu solul intr-o maniera dezagreabila. Inchizandu-mi ochi strans din cauza dureri dorsale, imi cerusem scuze mai mult soptit si ma ridicasem cu grija de pe jos.
- Scuzati-ma. Va simtiti bine? V-am ranit? Continuasem cu intrebarile observand ca baiatul dinaintea mea nici macar nu se clintise. Cand isi lasase privirea patrunzatoare sa ma analizeze ma simtisem un pic cam violat iar obraji imi reactionasera din motive necunoscute. Trupul ii era solid si parea dezvoltat armonios, iar chipul angelic. Cuvantul care-l descria cel mai bine ar fi fost: perfect. Ochii de culoarea lamelor, tenul asemanator cu laptele, buzele rosi precum sangele, toate insotite de o expresie rece cutremuratoare.
- Sunt in regula. Mai important, tu esti bine, Jesse? Ma intrebase pe-un ton deloc indiferent, cald si protector. Am aprobat printr-o miscare lenta a capului mentinandu-mi calmul.
- De unde imi stiti numele?
In loc de raspuns primisem o lovitura ce-mi adusese inconstienta pe moment. Nu avusesem timp sa reactionez si astfel cazusem prada lui. Oare ce dorea? Fusesem rapit si numai lucruri asemanatoare cu confuzia imi treceau prin cap. Totul se petrecuse mult prea repede ca sa pot reactiona in vreun fel anume. Totusi, cand mi-am recapatat luciditatea ma aflam intr-un loc amenajat si aranjat pentru un print. Cu pat si asternuturi fine, mobila de standardele unui nobil si culori calde ce acopereau pereti. Eram incredibil de calm. In mod normal m-as gandi ce se intampla si as reactiona ca un copil de 17 ani, ce sunt, insa toata atentia mi-o captase in mod deosebit strainul ce ma adusese aici. Probabil simtindu-se privit mi-a vorbit.
- Jesse, daca o sa continui astfel o sa ma rusinez. Apropiindu-se lent de mine am fost fermecat din nou de acel chip inuman de perfect.
Ridicandu-ma in sezut am vorbit.
- De ce ma aflu aici? si cum de ma cunosti?
Mi-a zambit cald, apoi mi-a raspuns prinzandu-mi mainile intr-a lui.
- O sa incep cu inceputul. Ca sa-ti raspund va necesita ceva timp. Esti dispus sa-l pierzi pentru a-mi auzi povestea? Am confirmat. Bine atunci. Eram atat de curios in privinta sa, incat nu mai puteam astepta. Din nou se asternuse o liniste muta peste noi.
- In trecut obisnuiam sa fiu rau si nemilos cu toti. Fiind un demon, incheiam fel si fel de contracte cu oameni nesabuiti, aducandu-le in dar moartea nemiloasa.
- Demon? Asta ce legatura are cu mine?
- Asteapta. Toate au continuat o vreme indelungata, pana intr-o zi cand te-am intalnit pe tine. Ma anuntase lasandu-si o mana pe crestetul capului meu. Am fost despartiti acum mult timp si sunt bucuros ca te-am reintalnit chiar daca nu iti amintesti de mine. O sa te ajut...
- Stai!! Asteapt...a.
Inainte sa mai pot face vreo miscare sau sa mai spun ceva, amintirile au dat navala pe mine doborandu-ma la pamant.
Ma aflam intr-un parc singur pe-o hinta. Eram un copil gol pe dinauntru sau mai bine spus umplut cu tristete si singuratate. Imi curgeau lacrimi transparente si nici nu incercam macar sa le opresc. Eram fara speranta, cand... o voce se facuse auzita.
- Te simti vinovat pentru ceva ce nu e vina ta, copile. Lupta-te si agata-te in drumul tau de oricine ca sa castigi. Voi oameni sunteti dezgustatori... Tonul ii fusese crud si nemilos. Nu stiam ce sa cred. Pe atunci eram mult prea diferit.
- Dar tu? Un biet demon fara speranta, vorbeste? Un ucigas? Glumesti. Mai bine ti-ai vedea de ale tale...
- Un demon realist. Lumea asta merita doar moarte, sange imprastiat.
- Gresesti!
- Deloc. Asta e inca de cand oameni au pasit pe pamant. Ura si tradarea continua din generatie in generatie. Ce poti face tu, un mucos, in privinta asta?!
- O s-o schimb atunci!! Intelegi? O sa-i schimb pe toti, ca nimeni sa nu mai fie trist si singur. O sa-i schimb...
- Eu sunt demonul Zero. Imi spusese intinzandu-si mana in fata.
- Iar eu ingerul Jesse.
De cum amintirile ma lasasera in pace il privisem pe baiat. Era nimeni altul decat demonul Zero, legat pe viata si moarte de mine, Jesse mostenitorul tatalui meu si un inger in devenire. Memoria imi revenise complet si totusi imi parea imposibil de inteles anumite lucruri. Daca eu sunt un inger cum au putut permite ceilalti sa ma leg de un demon?
- Nu au permis. Rostise barbatul pe-un ton indiferent. Inca nu ti-au revenit toate amintirile, insa o sa revina treptat. Pana atunci nu te forta, da? Nu te-ai trezit... sau cel putin ingerul din tine nu s-a trezit. Acum dormi, iubitul meu Jesse.
Adormisem instantaneu la vorbele demonului. Tot ce-mi mai trecuse prin cap inainte de a ajunge in lumea viselor fusese Angela, Aty si Sayo... Cu ei ce se va intampla de acum in colo?



Va urma...

[Katsu]

Jesse e un ingelaaaaaas! Ce scuuump. Stiam eu. :-> Situatia se schimba cam la 180 de grade.. La inceput nu prea am priceput despre ce e vorba, insa dupa m-am prins (de coada). Zero pare un demon asa.. nu prea imi pare crud, mai degraba grijuliu. (ori e grijuliu si iubitor cu Jesse si crud si nemilos cu ceilalti) Pai pot sa spun ca eu deabea astept sa aduci next-ul, sa-l mai vad umpic pe Jesse ingelas.

Spor la scris >:D< Kisses

[FuNnY bUnNy]

Buna!:*. E prima oara cand trec pe la ficul asta cu un comentariu , dar nu inseamna ca nu l-am mai citit. Am hotarat sa-l citesc pentru ca m-a atras titlul. Descrii frumos , mai ales sentimentele. Povestea e ceva tipic pana acum , ea ii frange inima si el pleaca altundeva , dar incepe sa devina captivant de la capitolu' asta. Recunosc ca nu l-am inteles mai deloc pentru ca nu ai facut o trecere de la capitolul doi la asta mi-a luat ceva sa-mi dau seama ce ai vrut sa zici(daca intr-adevar mi-am dat seama:D). Ai grabit un pic actiunea deoarece a ajuns de o zi si deja are un amic la care tine ca la un frate. De asemenea , nu prea am inteles flashbackul , ce s-a intamplat si cine erau personajele de fapt. Au fost prezente si greseli:
-"si sa devi prizoniera"(devii)
-"gustarile pregatite de insasi parinti nostri"(insisi , parintii)-formele doar la persoana a treia: el insusi , ea insasi , ei insisi , ele insele. Sunt forme diferite pentru fiecare persoana.
-"fixandu-mi privirea in ochi lui"(ochii)
-"ma temeam de relatia mea cu a iubitei mele"-mie mi s-a parut un pic fortata exprimarea. Parerea mea e c-ar fi sunat mai bine:"ma temeam de relatia cu iubita mea".
-"Conducatori tarilor"(conducatorii)
-"calmul de dinaintea furtuni"(furtunii)
-"pierzandu-ma in cele din urma printre multimea de oameni"-din nou parerea mea este ca ar fi sunat mai bine "prin" decat "printre". "Printre" e oarecum sinonim cu "intre" si ca sa fie "intre" , trebuie sa existe cel putin doua elemente , doua multimi in cazul asta.
-"Inchizandu-mi ochi strans din cauza dureri dorsale"(ochii , durerii)
-"obraji imi reactionasera"(obrajii)
-"buzele rosi precum sangele"(rosii)
-"culori calde ce acopereau pereti"(peretii)
-"au dat navala pe mine"-cred ca ar fi mers mai bine "peste" in loc de "pe".
-"Voi oameni sunteti dezgustatori"(oamenii)
-"de cand oameni au pasit pe pamant"(oamenii)
-"imi parea imposibil de inteles anumite lucruri"(pareau)-verbul se acorda cu substantivul "lucruri".
-"de acum in colo"(incolo)
Majoritatea greselilor au fost legate de "i" , asa ca ai , te rog , grija cu formele de plural ale cuvintelor. Ai scris la un moment dat:"asta e a 3a oara". Cred ca ar fi aratat mai bine daca scriai cifra cu litere.
Cred ca ficul o sa devina ceva sf , nu? Ceva cu ingeri si demoni. Deci astept continuarea. Spor la scris!;):*>:D<

[kame.]

Okay, cand te-ai gandit sa ne aduci continuarea? Pentru ca, desi am anumite preferinte in materie de lectura, incerc sa-mi dau seama de experienta scriitorului, de modul sau de exprimare si, sincer sper sa nu-mi porti pica pentru ce urmeaza sa scriu, ficurile tale nu s-au numarat printre preferatele mele. In schimb, ideea, inca nedezvoltata, ma intriga. Ai imaginatie cat cuprinde, se observa cu ochiul liber, insa, ma repet, nu sunt o admiratoare a modului tau de a descrie actiunea. Naratiunea ai grabit-o teribil in ultimul capitol. Adica, chiar ma susprinsese al naibii de tare primul capitol. Frumos asezat in pagina, naratiunea a decurs lin, personajul si trasaturile sale bine conturate. Per total, fusese bine. Al doilea capitol, de asemenea. Iar in ultimul, parerea mea, ai dat cu bata in balta. Ai grabit cursul povestirii cum nu se putea mai rau. De ce? Aveai tot timpul din lume sa ni-l prezinti pe Zero amanuntit, cu detalii. Si legatura dintre ei sa ne-o dezvalui putin mai tarziu, sa ne fi lasat o urma de mister. Cu toate acestea, m-ai surprins placut.
Fregventez des forumul si incerc sa imi dau seama dupa titlurile ficurilor daca sunt interesata sa le citesc. Titlul tau, sunt de parere ca se potriveste cu continutul ficului, dar cand ti-am observat nick-ul sub thread, ma razgandisem. Si, cu toate ca te vei supara, pentru ca iti citisem ficul anterior, pe care l-ai lasat in prun si prunu' in aer, am refuzat sa il citesc si pe acesta. Dar, astazi mi-a traznit mie o idee prin scarfarlia asta ciufulita a mea si ce mi-am zis? Hai, ma', sa citesc ca, la urma urmei, incercarea moarte n-are. Si asa a fost. Dupa primul capitol am remarcat progresul tau. Si m-am bucurat. Dar acu', dupa ultimul capitol, sper sa tii cont de sfaturile mele si nu mai grabi actiunea. Lasa faptele sa decurga lin, placut pentru cititor.
Dar, spre deosebire de ficul tau anterior, se observa un progres, pot spune, remarcabil.
Astazi am fost mai directa, sper sa nu te superi, dar mi-am exprimat opinia personala. Astept continuarea, oricum.
Ciao! Si spor la scris.