[Yaoi] Dragoste incatusata

[Allison]

Chapter 5
Chris' POV

Zilele urmatoare apele se mai linistira. Sebastian continua sa apara la activitatile corpului B, dar nu atat de des ca inainte, si fara sa faca vreo miscare inspre mine. Nu cred ca iesirea lui Ryan l-a convins sa pastreze distanta, dar orice ar fi fost, bine a facut. Ryan e tot mai obsedat sa nu ma scape din ochi nici o clipa. Brad e mai ingrijorat pentru Ryan decat pentru mine. Ii e frica ca oamenii lui Sebastian sa nu il atace. Pe mine nu ma puteau rani pentru ca devenisem “obiect de interes pentru Sebastian”, dar lucrul asta ma infricosa mai mult decat ma flata.
Cam deveni tot mai lipit de Sebastian. Inainte, daca Sebastian lipsea de la masa, Cam isi continua programul, uneori chiar stand cu noi la masa. Dar in ultima vreme, cand nu era Sebastian prin preajma, nu era nici Cam. Lucru care nu facea decat sa-l alimenteze si mai mult pe Ryan in nebunia lui si sa ma scoata pe mine din minti.
Eu imi vedeam mai departe de treburi totusi. Nu puteam sa raman in loc ca restul lumii, asteptand sa ma loveasca ceva. “Ceva” sub forma unui brunet aratos, mai exact. Am continuat sa merg la intalnirile cu avocatul, care parea (doar parea) ca se straduieste sa ma scoata de aici, si mai nou, si la niste sedinte cu un psiholog. O hoasca batrana, mai nesuferita si decat avocat, daca asa ceva era posibil. Probabil ca erau cunostinte, pentru ca aveau destul de multe in comun astia doi... Cel mai evident lucru fiind faptul ca amandoi incercau sa ma faca nebun. Si nu atat sa ma faca nebun in fata judecatorului, cat incercau sa ma faca nebun de-adevaratelea.
-Cum te simti? a fost prima intrebare pe care mi-a pus-o.
-Bine, am raspuns eu simplu.
-Bine? Ce intelegi prin bine? Ce e bine azi si nu a fost bine ieri? Cum trebuie sa fie ca sa te simti bine? continua ea chestionarul, aruncandu-mi fiecare intrebare pe un ton inexpresiv, de parca ar fi recitat ceva ce mai spusese deja de zeci de ori, fara sa se opreasca macar sa ia guri de aer dupa fiecare intrebare.
-...e doar bine... nu stiu.
Mazgali repede ceva in carnetel inainte sa se intoarca din nou cu fata spre mine, tintuindu-si ochii caprui, mult mariti de lentilele groase ale ochelarilor de bufnita, asupra alor mei. Parca incerca sa isi dea seama daca o mint sau nu.
-Cum ai dormit?
-Aa... bine?
-Doar bine?
-Da.
-Ai visat ceva?
-Nu stiu.
-Nu stii sau nu iti amintesti?
-...nu stiu... repet eu, fara sa ma obosesc sa ma gandesc daca am visat sau nu.
-De obicei, visezi? Iti amintesti vreun vis?
-Uneori. Daca am uitat ce am visat, am uitat si daca am visat.
-Interesant... mormai ea, continuand sa isi noteze observatii in carnetel.
-Ti se intampla des sa uiti diverse lucruri? Lucruri aparent minore, neimportante? Evenimente poate?
-Nu stiu daca des. Probabil ca da... uneori?
-Ai fost abuzat in copilarie? In orice fel? Te-ai simtit nedorit? Ai avut tendinte sinucigase vreodata? Daca da, ce te-a oprit? Te simti neinteles de cei din jur? Ti-ai dorit vreodata sa fii un alt fel de persoana? Una mai placuta, poate? Sau mai puternica? Mai apreciata?
Am ridicat surprins din sprancene, nestiind la care intrebare sa raspund intai. Parea ca deja isi formase o poveste despre mine iar intrebarile nu aveau decat rostul de a vedea daca eu recunosc sau nu lucrurile astea. Poate avea impresia ca sunt in negare, ca nu realizez ca as fi cine stie ce adolescent cu probleme psihice, disperat sa se adapteze in societate. As fi ras, pentru ca mi se parea incredibil ce fel de telenovela tragica s-a putut crea in mintea ei din raspunsurile mele, dar mi-am dat seama repede ce incerca sa faca. Din punctul ei de vedere, fiecare dintre noi era un psihopat intr-un fel sau altul. Ea incerca doar sa isi dea seama cat de psihopat era fiecare. Am ramas tacut, refuzand sa ii mai raspund la intrebari pentru restul sedintei, lucru care nu a oprit-o din a continua sa scrie in carnet totusi, si nici din a mormai infundat “Interesant” dupa cate o intrebare. Dupa o vreme, parea ca nici nu ma mai intreaba pe mine, ci se intreaba pe ea insasi, asa ca am lasat-o in pace.
Oricum... Nu mi-am mai batut capul. Din partea mea, sa creada ce vrea. Ce era important era sa stiu eu ca sunt lucid si sa nu ajung intr-adevar in pragul nebuniei in locul asta.
Iesind de la sedinta cu psiholoaga, cateva ore mai tarziu, ma indreptam ca de obicei spre cantina cand am auzit un scancet undeva in apropiere. De cand cu Sebastian, gardienii se fereau sa ma escorteze ca nu cumva sa dea peste vreun detinut interesat in a-i rapi lui Sebastian privilegiul de a ma viola primul, iar ei sa devina cumva victime colaterale ale acestuia, asa ca devenisem ceva mai... neglijat.
M-am oprit imediat din mers, sa ascult. Poate si-o trageau unii si ii intrerupeam eu... Asta ar fi fost cu adevarat jenant. Dar nu. Scancetul nu era de placere. Cineva era in adevarate dureri pe undeva prin apropiere. Am urmarit sunetele pana intr-o fundatura a unui hol apropiat de cantina. Un barbat era intins pe jos, intr-o balta de sange. Am ramas blocat pret de cateva secunde, nestiind ce sa fac. Nu imi placea sa ma implic in probleme care nu ma privesc pentru ca ajungeau cumva sa fie si problemele mele in cele din urma. Inca de cand am pus piciorul in locul asta am decis sa ma tin cat mai departe de lucruri de genul asta si deja s-au intamplat destule lucruri care sa imi dea de inteles ca nu aveam sa duc un trai complet linistit de acum inainte. O problema in plus pe langa astea era de evitat.
Barbatul lasa sa ii scape un geamat prelung, alunecand inapoi pe jos cand incerca sa se ridice.
Am injurat printre dinti si m-am grabit sa il ajut. La naiba cu traiul linistit!
Cand am ajuns in dreptul lui, nu am putut sa nu tresar surprins cand am realizat ca era chiar Sebastian. Cine naiba sa il bata asa pe Sebastian? Nu era el cel mai cel de pe aici?
-Sebastian? Esti bine? Unde te doare? Intreb eu repede, in timp ce ii infasor bratul in jurul umerilor mei si il prind de mijloc sa il sustin. Si era al naibii de greu.
Sebastian incepu sa rada, improscand pe jos cu sange, apoi rasetele sale se transformara in alte scancete. Mi-as fi dat ochii peste cap daca nu as fi fost atat de preocupat sa imi dau seama ce sa fac mai departe. Adrenalina deja imi acaparase mintea. Din moment ce era vorba de Sebastian, intelept era sa ii dau imediat drumul si sa il las sa se chinuie, decat sa ma incurc si mai mult cu el. Dar din pacate, nu eram atat de necrutator. Poate ca inchisoarea te schimba, dar eu la mine mai avea de muncit pana sa ma faca sa las balta un om batut mar si pe jumatate mort.
-Hai, tine-te de mine ca te ajut eu, l-am indemnat.
-Caprioara a venit in ajutorului lupului cel rau, reusi Sebastian sa articuleze in cele din urma, fara sa imi refuze ajutorul insa.
-Unde te doare? repet eu, ridicandu-l pe picioare.
-Peste tot, sopti el, dar am vazut ca se tinea strans cu o mana de abdomen. Cine il batuse, avusese grija sa ii traga niste picioare zdravene in burta cat timp era la pamant, probabil.
-Te duc la cabinet.
-Nu... interogatoriu.
Daca il duceam acum la cabinet, medicul ar raporta intamplarea. Chiar daca era sau nu vorba de Sebstian Blake, tot s-ar fi creat o mare valva din cauza bataii. Nu numai ca l-ar fi luat la interogatoriu, dar risca sa i se prelungeasca sentinta si sa fie dus in carcera pentru o anumita perioada de timp. Si din carcera, nici macar Blake nu ar fi reusit sa isi castige privilegii… Nu stiam mare lucru despre toate detaliile astea pentru ca, ei bine, nici nu eram de multa vreme aici, nici nu intrasem in vreo bataie, dar Ryan parea sa cunoasca foarte bine obiceiul si nu de putine ori ma avertizase sa nu intru intr-o astfel de situatie.
Pentru o clipa, mi-a zburat gandul la Ryan. Dintre toti detinutii, el era singurul care avea curajul sa calce peste renumele si influenta lui Blake, dintr-un motiv inca necunoscut mie. Daca ar exista indeajuns tupeu intr-un om incat sa ridice mana la Sebastian, acela se afla doar in Ryan. Nu m-ar mira catusi de putin sa aflu ca el il adusese pe brunet in starea asta…
M-am incruntat, ezitand cateva clipe. Reusisem sa il pun pe picioare. Si acum? Daca nu putea sa mearga la cabinet, unde sa-l duc? Nu e ca si cum poti sa ascunzi detinuti raniti prin inchisoare. Si chiar daca as reusi sa il ascund de gardieni, tot ce puteam sa fac eu ca sa il vindec era sa ma rog. Si Dumnezeu sigur nu o sa se apuce sa ii vindece sangerari interne miraculos, doar pentru ca i-am cerut-o eu.
-Cam... mai sopti el inainte sa imi lesine in brate.
Chiar si grav ranit, Sebastian continua sa aiba idei bune, se pare. L-am lasat jos, sprijinindu-i spatele de perete cat timp mergeam eu sa il aduc pe Cam din cantina, unde speram sa il si gasesc. Ce putea sa faca Dumnezeu acum era sa se asigure ca niciunul dintre detinuti nu il gaseste pe Sebastian pana ma intorc eu. Nici nu vroiam sa ma gandesc la ce ar fi putut pati daca il gasea altcineva.


P.S.: Sedinta cu psiholoaga poate parea neimportanta acum, dar o sa vedeti mai tarziu ca isi are rostul :)

[AbiiShu']

Hmm, destul de interesant, Sebastian 'atacat' si batut in puscarie. Chiar daca nu se intelege prea bine cu Ryan... Nu prea cred ca a fost el, sau cel putin nu el direct, poate cineva pus de Ryan. Si totusi, chiar daca-mi place Sebastian [cred ca cel mai mult din tot ficul, pana acum...], consider ca si-a meritat-o! A facut si el destule rele si nu numai lui Ryan.
Sunt curioasa acum ce reactie va avea Cameron. Stiu ca nu va fi una buna, dar vreau sa vad ce fel de sentimente are el, cu adevarat, fata de Blake in situatii de genul. Evident ca nici reactia lui Ryan nu va fi prea draguta cand va afla ca(,) Chris si-a ajutat 'rivalul'. Dar astept sa vad in ce mod vei defini tu toate acestea.
Mult ucces in continuare si nu uita sa ma anunti cand postezi nextul, te rog.

[Rain]

Sebastian a fost batut? Hell yeah. Ar suna ca o gluma, dar mie, sincera sa fiu, imi place ideea. Nu m-as fi gandit ca tipul ala mare si brunet sa fie batut in halul ala incat sa ii curga sangele ca intr-o chiuveta. In orice caz, lui Chris i s-a facut mila de el. Nu stiu daca e bine sau nu ca l-a ajutat, dar ceva imi spune ca asta e un inceput intr-o viitoare relatie. Poate ma insel, si ar fi bine daca ar fi asa.
Cam? L-a strigat pe Cam? Oare ce o mai vrea de la el? Mi se pare tare ciudat ca ar fi vrut sa il vada, ori, eu stiu, sa ii spuna ceva important. Ma rog, eu astept sa ne surprinzi in urmatorul capitol.

PS: Orice are o importanta mai devreme sau mai tarziu, si sper ca va fi ceva tare interesant in legatura cu psiholoaga si controlul acela. ^^

[Allison]

Multumesc mult pentru comentarii, fetelor si sper sa va placa si continuarea :) !

Chapter Six
Sebastian’s POV

Netrebnicul ala o sa plateasca scump pentru ce a facut. Ce a indraznit sa faca! Scump, atat de scump incat o sa-si doreasca sa nu ma fi cunoscut niciodata. Nu. Acum isi doreste sa nu ma fi cunoscut. Dupa ce o sa termin cu el, o sa-si doreasca sa nu fi existat de-a dreptul!
Ma durea tot corpul atat de tare incat abia reuseam sa misc fie si un deget. Daduse bine, nenorocitul. Durerea era atat de innebunitoare ca imi venea sa zbier in agonie, fara sa imi mai pese de nimic altceva. Si de cateva ori chiar am facut-o, dar mi-am muscat repede limba indeajuns de tare sa ma opresc. Nu ca n-as fi avut gura plina de sange deja.
Oricine era fraierul care ma ingrijea (si probabil ca era Cam dupa felul in care imi mangaia spatele si imi dadea la o parte parul care mi se lipise de fruntea transpirata) era cazul sa isi faca mai repede treaba, pentru ca de ceva vreme incoace simteam ca mi se sfasie corpul cu totul si ca n-o sa mai prind ziua in care sa ma razbun. Dar fie nu putea sa se grabeasca, fie nu facea nimic defapt, pentru ca duererea m-a mai tinut ore bune si ceva imi spunea ca trecuse o zi intreaga in care eram in starea asta, daca nu cumva chiar mai mult.
-Nu mai rezist! am tipat la un moment dat, simtindu-mi degetele cum se inclesteaza in jurul unei maini din apropiere si strangand cu toata puterea. Am scrasnit din dinti si am continuat sa ma plang, stiind in sinea mea ca fiecare sunet pe care il scoteam il ranea pe Cam, care statea langa mine. Chiar daca nu ii vedeam fata, stiam ca sufera odata cu mine si poate ca numai gandul asta ma facea sa zbier cu atata forta. Voiam sa am pe cineva care sa sufere pentru mine, atat de egoist eram.
-Shhh... se auzi o voce. Cameron s-a dus sa mai aduca niste gheata. Medicamentul o sa-si faca efectul in curand.
Nu am raspuns, dar m-am agatat si mai tare de persoana de langa mine. Oricine ar fi fost, era acolo. Nu mai gandeam limpede ca sa imi pese daca apucam mana nepotrivita sau nu. Persoana lasa sa ii scape o injuratura, de unde am dedus ca strangeam cam tare, dar nu imi mai simteam degetele ca sa imi dau seama cum sa ma opresc. Si nici nu vroiam sa ma opresc.
Asa cum a spus si el, curand dupa aceea am simtit cum medicamentul isi face efectul. Durerea nu a disparut nici o clipa, dar s-a ameliorat incet-incet pana cand am putut sa imi desclestez degetele de pe mana lui, apoi sa imi dau seama ca ma aflam intr-un pat, cel mai probabil cel din celula mea, si in cele din urma, chiar sa deschid ochii.
O pereche superba de ochi verzi ma intampina inapoi “la suprafata” si pentru o secunda am crezut ca am halucinatii. Medicamentul asta stupid nu numai ca nu-si facuse efectul, dar deja era prea tarziu sa o mai faca pentru ca incepusem sa delirez din cauza durerii. Am clipit des, obisnuindu-mi ochii cu lumina din camera. Ma rog, nu era lumina, se vedea clar ca era noapte, dar era in orice caz mai multa lumina decat in mintea mea. Si nu ma inselasem. Chris era chiar acolo, la marginea patului meu, cercetandu-ma curios. Parca astepta ceva.
-Apa... a fost tot ce am reusit sa mai zic, surprinzandu-ma si pe mine cu vocea mea ragusita. Tipasem atat de mult incat imi pierdusem vocea. Minunat.
Satenul se ridica imediat in picioare sa imi aduca apa, dar nu reusi sa faca nici un pas in celula inainte sa se aplece din nou deasupra mea si sa sopteasca jenat:
-De unde?
Am zambit slabit. Nu puteam sa ii explic unde ascunsesem sticla cu apa in starea in care eram acum asa ca tot ce puteam sa sper era ca Cameron sa se intoarca inainte sa lesin iar. Dar cateva secunde mai tarziu, am simtit apa umezindu-mi buzele si curgandu-mi in gura. Voiam sa beau lacom, dar Chris nu gasise sticla de apa din spatele chiuvetei... Isi umpluse gura cu apa de undeva (probabil, chiar de la chiuveta, unde curgea apa aia jegoasa) si... ma saruta.
Fara sa ezit vreo clipa, l-am prins cu o mana de spatele gatului ca sa nu poata sa-si ridice capul si am inceput sa il sarut inapoi. Firisoare umede de apa imi curgeau deja pe barbie, iar miscarile mele bruste imi retrezisera durerea, dar nu mi-a pasat. Am ignorat totul si mi-am pus ultima farama de energie pe care o mai aveam in acel sarut. Poate ca era si ultimul sarut pe care aveam sa-l mai primesc, macar sa ma bucur de el.
Am lesinat inainte ca el sa isi desprinda buzele de ale mele, iar cand m-am trezit din nou il aveam in fata doar pe Cameron. Adusese gheata, care acum era pe abdomenul meu, chiar in locul in care ma durea cel mai tare din tot corpul. Am oftat usurat la vederea blondului, si mai ales a ghetii, apoi am adormit la loc.

[center]***[/center]

-Ai grija, am gemut, strangand mai tare din dinti pe masura ce Cameron ma termina de bandajat. Nu tineam minte mare lucru din ce se intamplase aseara, dar dupa spusele blondului, papuselul lui Jennings ma gasise aproape mort pe hol si il chemase imediat pe Cam. Cica parea ingrijorat de starea mea, dar a plecat imediat ce s-a intors Cam cu gheata si unul dintre medicii de la cabinet pe care i-am folosit in trecut pe post de jucarie sexuala. Imi era dator oricum si nu era nici primul, nici ultimul dintre oamenii de care ma folosisem cu atata indemanare incat imi ramasese de buna-voie loial. Si totusi, fiecare dintre aceste « jucarii » isi avea propriul rost. Nu alegeam pe nimeni la intamplare si isi gaseau cu totii o trebuinta, mai devreme sau mai tarziu. Spre norocul meu, pentru ca si eu si Cam stim ca nu as mai sta astazi in picioare daca nu ar fi venit medicul ala sa ma trateze aseara... sau si mai important, daca nu m-ar fi gasit Chris.
Drept recunostinta ca m-a ajutat, o sa aman bataia care il asteapta pe Ryan pentru inca putin.
-Gata, ma anunta Cam, facand un pas in spate sa isi admire opera.
Bandajele erau noi si curate, bine stranse si usor de acoperit cu un tricou. Mai ramanea sa imi controlez mersul si expresia faciala, ceea ce nu era tocmai floare la ureche, si nimeni nu si-ar fi dat seama vreodata ca am fost atacat si aproape bagat in coma cu o zi in urma. Daca se afla asa ceva, nu numai ca imi pierdeam tot respectul castigat aici, ci riscam si sa fiu cu adevarat facut pilaf de alti detinuti cu greutate din inchisoare. Poate ca nu indraznea nimeni sa ma atinga acum, dar dupa ce ar fi aflat cineva ca am fost “atins”, nu ar mai fi contat pentru nimeni, toti ar incerca sa profite de ocazia de a-l rapune pe marele Sebastian Blake. Puteam sa ma prefac oricat ca as fi mare si tare, dar cu rani atat de recente si nici macar pe jumatate vindecate, stiam cu totii ca nu as fi avut nici o sansa intr-o bataie.
Dar din pacate pentru ei, Sebastian Blake era mai viu ca niciodata si extrem de nervos. Nu acceptam sa fiu umilit in nici un fel. Mai ales de el. Aveam sa i-o platesc cu varf si indesat si sa fac frica de pana acum a detinutilor sa para o pietricica minuscula pe langa ce va simti fiecare in parte in viitor. Daca eu nu am liniste, nimeni nu o sa aiba liniste.
Idiotul acela nu are habar ce a declansat, dar o sa afle in curand.

[AbiiShu']

Heeeeei! Sunt la datorie! Nici nu stii cat ma bucur c-ai postat, se pare ca voi dormi bine la noapte, cu putin noroc, poate voi avea parte si niste vise cu Sebastian. >///<
Deeci, am avut dreptate, Ryan a avut legarura cu ce patise preferatul meu, si totusi, nu pot intelege de ce se inteleg asa "bine". Pana acum ne-ai dezvaluit unul din motive, Cameron, dar nu prea cred ca-i si unicul motiv.
Mm, mi-a placut mult acel sarut, si mai ales ca a fost din initiativa lui Chris. Sper doar ca nu l-a sarutat pentru a-i oferi ceea ce ceruse, apa. As fi vrut, totusi, sa-i prinda Cameron, nu stiu cum ar fi reactionat si de aceea.
Multa bafta in continuare, si nu uita sa ma anunti cand postezi urmatorul capitol, te rog mult.

[Allison]

Chapter Seven
Chris’ POV

-Buna, Christian. Cum te simti azi?
-Bine.
-Doar bine?
-Mai bine ca ieri.
-Asa... deci poti sa iti dai seama cand e mai bine. De ce e ziua de azi mai buna decat ziua de ieri? Ce te face sa crezi asta? continua psiholoaga, tot mai interesata de raspunsurile mele.
-Astazi e soarele mai puternic. Holurile sunt mai luminoase, am zis eu, absent.
-Iti place lumina?
-Nu tocmai.
Batrana stramba din nas, enervata. Cand sperase si ea sa primeasca ceva multumitor din partea mea, i-am dat peste nas. Era amuzant felul in care o puteam dirija dupa bunul plac, induce in eroare oricand.
-Hai sa trecem mai departe... Esti de ceva vreme aici, te-ai adaptat destul de bine. Remarcabil de repede, as putea adauga. Cum te intelegi cu colegul tau de celula? Ryan Jennings?
Am dat aprobator din cap, dar am stat o vreme sa ma gandesc inainte sa ii raspund. Lucrurile erau destul de tensionate in ultima vreme. Mai ales intre mine si Ryan. El avea impresia ca e de datoria lui sa ma apere, ca faceam parte din grupul lui, iar eu vroiam sa ma lase in pace si sa nu ma mai bage in mai multe incurcaturi. Nu facea decat sa puna paie pe foc raspunzand la provocarile lui Blake si luandu-si rolul de protector asupra mea. Nu i-a cerut nimeni ajutorul si daca ar realiza si el ca eu nu aveam nici o intentie de a ma imprieteni cu el sau cu orice alt detinut, ar fi grozav. Poate ca imparteam o celula si o masa la cantina, dar asta nu ne facea “cei mai buni prieteni”.
-Bine. E totul bine.
-Ai fost vazut destul de des si cu detinuti precum Malcom, uneori si Adler... Care e impresia ta despre ei?
-Brad si Cameron...?
-Brad Malcom si Cameron Adler, da. Luati pranzul impreuna. Inteleg ca fac parte din acelasi cerc pe care tu si Jennings il frecventati?
-Banuiesc... e in regula. Nu pot sa zic ca suntem prieteni, dar nici nu exista tensiuni intre noi.
Dar exista tensiuni. Chiar foarte mari. Orice razboi s-ar fi declansat intre Sebastian si Ryan, fiecare detinut isi alegea o tabara. Si nu era deloc de mirare ca tabara lui Ryan nu era compusa din prea multi oameni. Brad era sustinatorul cel mai fidel al lui Ryan, dar totodata prieten cu Cameron, care era, fie ca vroia sau nu, in tabara lui Blake. Deci Brad nu mai era atat de fidel lui Ryan cand era si Cameron implicat, si adevarul era ca nici Ryan nu era la fel de indarjit in fata lui Sebastian cu blondul prin preajma. Deci Cam ramanea “arma suprema” a lui Sebastian. Era o atmosfera destul de nebuneasca, la drept vorbind. Se crease un “camp de batalie” in cadrul inchisorii, iar batalia in sine nu era deloc departe.
Iar eu... eu ramaneam tinta principala a lui Blake (lucru pe care nu ezita niciodata sa il declare sus si tare in amenintarile si provocarile pe care i le arunca lui Ryan), si “invatacelul” lui Ryan. Ambele fara voia mea, desigur.
Nimeni nu intelegea ca tot ce vroiam era sa fiu lasat in pace, sa trec neobservat, asa cum sperasem de la bun inceput. Sa nu fiu nici “curtat”, nici “aparat”, nici nimic. Doar lasat in pace. Brad era nemultumit ca nu alegeam o tabara, Ryan era convins ca sunt in tabara lui, Cameron ma dispretuia pentru declansarea “razboiului”, dar tolera pentru ca l-am ajutat pe Sebastian, iar Sebastian... ei bine, Sebastian n-am habar ce naiba vrea de la mine.
Ceea ce imi aminteste ca nu a pomenit nici o clipa despre incidentul cu apa de zilele trecute…
-Asta e bine, foarte bine... Dupa cum spuneam, mi se pare ca te-ai adaptat repede la viata de aici. Ti se face vreodata dor de viata de dinainte de a veni aici? Ai regrete? Sau te simti comfortabil in inchisoare?
-Nu. E totul bine, repet eu pentru a mia oara.
Era singurul lucru pe care stiam sa i-l zic fara sa ma complic in vreun fel. Nu vroiam sa stau la povesti cu ea pentru ca oricum imi raceam gura de pomana, ea tot ce vrea ea intelege. Dar daca ii dau raspunsuri scurte si simple, poate vede intr-un final ca nu e nimic neinregula cu mine.
Femeia ofta si pentru prima data de cand am intrat in cabinet, puse jos pixul cu care isi nota reactiile mele in carnet. Gestul ei mi-a atras atentia si mi-am dat seama de indata ce i-am zarit privirea enervata si obosita ca ajunsese la marginea rabdarii cu mine. Avea sa fie interesant.
-Am observat ca repeti cuvantul “ bine “ de foarte multe ori in cadrul sedintelor noastre. O faci ca sa ma convingi pe mine ca e bine sau ca sa te convingi pe tine?
Fara sa imi dea vreun ragaz sa ii raspund, continua pe acelasi ton sec:
-Nu stiu pe cine incerci sa convingi aici, dragule, dar oricine ar fi persoana careia i te adresezi, e timpul sa o privesti in ochi si sa ii raspunzi sincer. Iar “ bine “ nu este un raspuns sincer pentru ca, sa fim seriosi, Christian, daca erai intr-adevar “ bine “ nu te mai aflai pe scaunul asta, in biroul asta, in inchisoarea asta. Nu esti bine, nu esti nici macar pe-aproape de a fi bine si daca incerci sa te minti singur sau sa ma minti pe mine de asta, nu iti iese.
Trase adanc aer in piept, isi lua din nou pixul in mana si, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, isi relua tonul interesat cu care isi adresase pana atunci fiecare intrebare din timpul sedintelor:
-Acum, as dori sa te mai intreb odata: Cum te simti astazi?
Am privit-o lung timp de cateva minute. Era prima data cand ma uitam spre ochelarii aceia imensi, cu rame negre si groase de bunica si cu lentile ingalbenite, si vedeam altceva decat o batrana obosita si lipsita de viata care trecea prin rutina unei munci nefericite. Ochii ei mari si caprui mi-au parut deodata mai intelepti si mai intelegatori decat pana atunci si mi-am zis ca poate avusese dreptate in tot acest timp. Eu chiar eram un nebun in negare.
Mi-am indreptat privirea spre fereastra cabinetului ce dadea inspre curtea de afara. Nu mai era la fel de insorit cum fusese dimineata, iar curtea avea un aspect mohorat, ca inainte de ploaie.
-Nu simt nimic, am raspuns eu in cele din urma, privind in gol pe geam. Nu ma simt in nici un fel, nu recunosc nici o schimbare si nu tin minte daca a fost asa dintotdeauna sau nu.
-Prin “dintotdeauna” vrei sa spui, de dinainte de inchisoare sau...? intreba ea, marindu-si ochii surprinsa pe masura ce anticipa raspunsul.
-Nu simt nimic, am repetat eu simplu, confirmandu-i temerile.

***

-Cum a fost sedinta? ma intreba Ryan de indata ce m-am asezat la masa noastra in cantina. Mesteca de zor la o bucata de friptura si nu parea foarte interesat de orice i-as fi raspuns. Incerca, probabil, sa faca conversatie.
Am ridicat pur si simplu din umeri, aplecandu-ma dupa o felie de paine.
-Uite, facu Ryan, impingand o bucatica neagra de hartie inspre mine.
Nu o observasem cand m-am asezat, dar acum ca ma uitam mai bine la ea, vedeam ca nici nu era o bucata de hartie, ci o bucata dintr-un tricou negru pe care ramasese inscriptionat “Guns” din “Guns N’ Roses”. Era si ceva scris pe el, dar abia putea fi citit pe materialul inchis la culoare.
-Ce e cu asta? intreb eu, neinteresat, incercand sa descifrez scrisul.
-E un tricou mai vechi de-al meu pe care il avea Cam.
M-am incruntat, nedumerit.
-Cam? Cum a ajuns tricoul tau la Cam?
-Eu i l-am dat. Nu ai fost primul meu coleg de celula, stii?
Deci asa au ajuns Ryan si Cameron sa fie prieteni... Cameron obisnuia sa fie colegul lui Ryan si acum e colegul lui Sebastian. Asta era o informatie chiar foarte interesanta. Deja puteam incepe sa imi compun o oarecare imagine a ceea ce s-a petrecut intre Ryan si Sebastian si mai ales motivul pentru care continua sa se intample si dupa 2 ani de zile. Dar tot nu ma lamurea care era treaba cu bucata asta amarata de tricou.
-Ai citit ce scrie? intreba Ryan.
-Nu imi dau seama ce scrie. Dar ce legatura are asta cu mine?
-Are legatura cu tine pentru ca mesajul de pe el este de la Blake. Vrea sa ne intalnim in noaptea asta in cantina si vrea sa imi aduc “ papuselul “. Asta ai fi tu.

[AbiiShu']

Asta suna interesant! Ce are de gand Sebastian? Cu ce scop a trimis acea "invitatie"? La ce se gandeste, la un schimb de "papusele" cumva? Si totusi, nu prea cred ca Ryan ar renunta la Chris pentru Cameron... sau poate da...
In orice caz, mi-ai captat atentia cu finalul. Insa tot nu pot intelege rostul sedintelor acelea cu psholoaga. Dar, asa cum mi-ai mai spus, totul are rostul lui.
Speram sa mai apara si cate ceva despre Sebastian, caci sti ca-mi place tipul, dar ma multumesc c-ai postat acum si ca am putut citi inainte de a adormi. Se pare ca voi visa frumos la noapte.
Bafta in continuare, astept next-ul si nu uita sa ma anunti cand postezi urmatorul capitol!

[Lexxu]

Uhm, Chris asta, cum nu simte nimic? Nu prea am inteles partea asta din convorbirea lui cu phsiholoaga. Mi-e mila de bietul baiat. El nu are nici o vina in “razboiu“ lui Ryan si Blake. Cat despre invitatie(bucata de tricou) mi se pare ca Blake vrea cumva sa-l ia pe Chris langa el si sa-l abandoneze, sau vrea sa-i tina pe amandoi (?). Imi place mult ficul si deja mi-am cam creat o imagine despre tot ce s-a petrecut. Apropo, draguta scena cu apa din celula lui Blake. Abea astept nextul, si de acum ma poti astepta' pe aici, ca o sa-ti comentez fiecare capitol; deci adune nextul cat mai repede. Spor la scris. Ja neee.

[temporary_bliss]

Deci, asta e o poveste care ma tine cu sufletul la gura. Trebuie sa recunosc, inca de cand am inceput sa citesc, mi s-a parut ceva nou si original. Sebastian ma intriga, Ryan la fel. Vreau sa aflu cat mai multe despre trecutul lor. Desigur, cum Cam e la mijloc, probabil ca sunt multe lucruri interesante de aflat. Sau nu?!
Am ramas uimita cand Sebastian a luat bataie de la Ryan, chiar nu ma asteptam. M-ai surprins si asta e de bine.
Nu stiu ce se intampla cu Chris....chiar nu stiu...eu zic ca are mult mai multe de ascuns decat pare!
Si acum, tot ce pot spune e ca astept urmatorul capitol. Ceva imi spune ca va fi fooooaaarte interesant!
Spor la scris, Sara! Xoxo.

[Rain]

Foarte tare! Imi place din ce in ce mai mult acest fic din simplul fapt ca, pe langa personajele conturate foarte bine, mentii o nota de mister pe parcursul intregului capitol. Inca nu mi-am schimbat parerea despre Sebastian ce ramane un idiot pentru mine, he he. Chris a fost foarte dragut cand i-a oferit acel sarut plin cu apa, dar se pare ca S. a profitat din plin de el. Ma gandesc mai mereu daca psiholoaga aia e prea tampita de meseria ei, sau chiar Chris are probleme reale. Nu ar strica daca ai complica putin lucrurile. In orice caz, tine-o tot asa si continua sa scrii la fel de bine.*wink*